Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Psihologia comunicarii - Evenimentele comunicarii

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Psihologia comunicarii

Evenimentele comunicarii



Comunicarea reprezinta una din trebuintele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o modalitate esentala de interactiune psihosociala, un schimb de mesaje intre interlocutori menit sa realizeze o relatie interumana durabila pentru a determina mentinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup.

Comunicarea interumana se realizeaza cu ajutorul unor limbaje verbale si nonverbale prin care se schimba mesaje (informatii, simboluri, semnificatii, idei, sentimente, intentii etc) pentru a influienta, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt. Comunicarea umana este nu numai o activitate psihofizica de punere in relatie a doua sau mai a multor persoane pentru realizarea anumitor obiective, ci un proces psihosocial de influienta, prin limbaje specifice, a atitudinilor, comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor. Astfel, comunicarea se realizeaza ca o interactiune psihosociala, prin care subiectii schimba mesaje, realizeaza obiective specifice, dirijeaza si controleaza activitatea unei persoane sau a unui grup, se influienteaza reciproc si se asteapta reactii de raspuns sub forma de feed - back.

A comunica eficient si expresiv cu ceilalti inseamna:

-sa convingi;

-sa poti dezvolta gandirea, afectivitatea si personalitatea;

-sa informezi inteligibil si sa intelegi corect semnificatia mesajului;

-sa sesizezi si sa constientizezi reactiile, atitudinile si modificarile comportamentale ale auditoriului.

Procesul de predare - invatare se prezinta ca un proces de comunicare, evenimentele implicate fiind emitentul in calitatea sa de sursa de informatie, de agent, apoi receptorul reprezentat de cel care percepe, intelege, accepta informatia si isi regleaza comportamentul in raport cu semnificatia ei si mediul reprezentat de contextul in care se realizeaza comunicarea, cu efecte asupra eficientei acesteia.

Din perspectiva invatamantului traditional, profesorul este socotit principala sursa emitenta de mesaje care urmeaza sa se reflecte in sistemul receptor. Invatamantul modern stimuleaza interactiunea efectiva intre cele doua evenimente ale comunicarii, elevul devenind, in conditiile aplicarii unor metode activ participative si sursa emitenta de mesaje pentru profesor, acesta din urma utilizandu-le in evaluarea si restructurarea activitatii de predare.

Comunicarea specifica procesului de invatamant are caracter informational, urmarind fie obtinerea unor modificari la nivelul receptorului (cunostinte, atitudini, conduite), fie mentinerea stabilitatii sistemului receptor.

Comunicarea didactica este de tip social, profesorul transmitand grupului de elevi mesajul sub forma de informatie, aceasta prezentandu-se ca un ansamblu de date si indicatori, care modifica starea interna a sistemului receptor, provocand un raspuns in functie de sistemul emitator. Informatia didactica are semnificatie in sensul aportului de cunostinte, dar si in cadrul sistemelor de autoreglaj, de autoorganizare.

2. Tipuri de comunicare

Comunicarea in grup a fost descrisa de Leavit M.J. sub forma retelelor de diferite tipuri: primara, cerc, furca, lant, roata in functie de variantele participarii la schimbul de informatii a fiecarui membru al grupului.

Lindgrenc N.C. si Wzodarski Z. identifica retele de comunicare specifice procesului de invatamant: comunicarea unidirectionala sau lateralizata ce se caracterizeaza prin existenta unui singur sens de transmitere a informatiei, de la profesor la elev, informatiile de la elev revenind doar pentru control si nesporind efectul comunicarii; comunicarea bidirectionala, caracterizata prin transmiterea informatiei si de la elev catre profesor in cazul in care elevii desfasoara o activitate de cunoastere in cadrul unor grupuri organizate in acest sens; comunicarea multidirectionala sau nelateralizata, schimbul de informatii dintre elevi intre ei precum si dintre elevi si profesori capatand valoare instructiva; in acest tip de comunicare este stimulata creativitatea, initiativa, capacitatea de colaborare.

Comunicarea mai poate fi clasificata si in functie de mijloacele folosite, de natura semnelor utilizate in codarea informatiei si selectarea canalului predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat.

Cea mai frecvent utilizata este comunicarea verbala, informatia fiind codificata si transmisa prin cuvant oral sau scris, utilizand aspectele specifice acestuia: fonetic, lexical, morfosintactic. Acest tip de comunicare utilizeaza canalul auditiv si / sau vizual.

Simbolurile verbale ca si limbaje artificiale (logice, matematice, etc) exercita, potrivit cercetarilor de psiholingvistica, numeroase functii, pentru procesul instructiv educativ, de importanta majora fiind functiile de comunicare, de cunoastere si reglatorie.



Limbajul are o latura externa, care se manifesta in intensitate, fluenta, debit, intonatie, pronuntie; o latura semantica, de continut, de semnificatie, manifestata in structura vocabularului in cantitatea de informatie, in nivelul de abstractizare, in adecvarea la obiectul comunicarii, coerenta, plasticitate si expresivitatea verbalizarii; o latura ectosemantica, de atitudini, accente axiologice, gesturi.

Avand in vedere aceste laturi, deducem existenta unui al doilea tip de comunicare, comunicarea paraverbala, informatia fiind codificata si transmisa prin elemente ce insotesc cuvantul dar care au semnificatii distincte. In aceasta categorie se inscriu:

-caracteristicile vocii (barbat-femeie, tanar-batran, energic-epuizat etc);

-particularitatile de pronuntie (dupa gradul de instruire, zona geografica, urban-rural etc);

-intensitatea rostirii;

-ritmul si debitul vorbirii;

-intonatia;

-pauza;

-tacerea.

In afara acestor mijloace, un rol si o functionalitate distincta revine comunicarii nonverbale (prin gestica, mimica, miscari) care insoteste comunicarea verbala. Comunicarea nonverbala se bazeaza atat pe elemente innascute (expresivitatea trairilor afective) dar si pe elemente invatate. Ea se manifesta, pe de o parte in construirea conditiilor interactiunii (orientarea corpului, privirea, pozitia si distanta dintre parteneri, sustinerea si oprirea unei comunicari), precum si in structurarea interactiunii si influientarea continutului acesteia (paloarea fetei, tresarirea, uimirea, zambetul).

Aceste tipuri de comunicare actioneaza in procesul instructiv- educativ simultan sau/si complementar cu o anumita dominanta, in functie de sarcina didactica sau obiectivul educational urmarit.Daca comunicarea verbala este predominant constienta si voluntara, comunicarea paraverbala si nonverbala au un ridicat grad de spontaneitate si au caracter predominant subconstient. Randamentul comunicarii verbale este conditionat de continutul informational strict si precis delimitat, dar si de comunicarea para - si nonverbala care asigura terenul pentru mesajul verbal, intaresc sau nu continutul mesajului, induc o anumita atitudine afectiva receptorului, organizeaza procesele de reglare si autoreglare.

3. Factorii comunicarii

Comunicarea realizata in cadrul procesului instructiv - educativ este o comunicare instrumentala, direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare.

Procesul comunicarii poate fi influentat de o serie de fenomene care actioneaza:

-la nivelul emitentului: natura conceptelor mai mult sau mai putin abstracte, arhaisme, neologisme, utilizarea unor termeni tehnici cu continut necunoscut, termeni de argou, factori care tin de personalitatea subiectului, de stereotipiile lui verbale, de interesele de moment, de atitudinile care fac ca cele communicate sa capete o coloratura subiectiva, particularitatile situatiei in care se face comunicarea, comunicarea afectiva cu grupul;

-la nivelul receptorului: competenta subiectului, cultura lui, nivelul de inteligenta, posibilitati de perceptie, interesele, sentimentele, statutul si rolul in clasa de elevi;

-in mediu: zgomote, distanta, temperatura, presiunea, luminozitatea etc.

Dintre aceste multiple fenomeme care pot actiona in timpul comunicarii sunt de retinut o serie de efecte, mai frecvente fiind:

-Blocajul care consta in intreruperea totala a comunicarii: se poate manifesta prin retinerea totala a unor mesaje ce se indreapta de la emitent la receptor, cat si invers;

-Filtrajul manifestat prin trunchierea informatiilor ce se transmit si se recepteaza datorita selectiei lor de catre emitent sau de catre receptor;

-Distorsiunile care reprezinta denaturarea sau deformarea semnificatiei initiale a mesajului.

Toate aceste modificari pot fi voluntare sau involuntare, impuse in mod constient, premeditate, urmarind scopuri precise sau inconstiente.

Factori ce pot influenta comunicarea in grupurile scolare:

a) conditiile in care se realizeaza comunicarea:

-conditii operatorii: capacitatea mesajului de a fi pertinent in raport cu sistemul de notiuni ce urmeaza a fi transmis;

-folosirea unor termeni sesizabili si semnificativi pentru elevi;



-mesajul sa contina un minimum de informatie noua in raport cu mesajul transmis anterior;

-mesajul sa fie readaptat reactiilor elevilor, ceea ce presupune controlul prin feed-back;

-conditii afective: atitudinea pozitiva a elevilor in raport cu mesajul si cu emitentul;

-acceptarea afectiva a profesorului de catre elevi;

-posibilitatea unui dialog permanent deschis intre emitent si receptori.

b) marimea grupului: grupurile mici creeaza conditii optime de comunicare;

c) pozitia spatiala in procesul comunicarii: este demonstrat faptul ca asezarea membrilor grupului in pozitia fata in fata usureaza comunicarea; aceasta a determinat emiterea parerii de se modifica asezarea actuala a elevilor in banci (unul in spatele celuilalt) cu alte modalitati (in semicerc, in jurul unei mese rotunde);

d) structura grupului, adica organizarea si ierarhizarea statutelor si rolurilor: la acelasi nivel, a elevilor intre ei sau a profesorilor intre ei, comunicarea este mai eficienta, mai dinamica, mai vie, neincorsetata de anumite bariere, decit intre nivele; un alt element al structurii grupului este pozitia si rolul liderului acestuia: exista situatii in care profesorul comunica cu clasa prin intermediul liderului iar toti ceilalti elevi cu profesorul tot prin intermediul lui, liderul ocupand, astfel, o pozitie centrala; exista situatii in care profesorul comunica cu elevii direct, ceea ce face ca liderul clasei sa-si piarda din importanta pe linia comunicarii, pozitia sa fiind periferica;

e) coeziunea grupului: cu cat un grup este mai coeziv, deci exista unitate de gandire si de actiune, cu atat comunicarea se realizeaza in conditii mai bune si eficiente.

4. Homeofilie, heterofilie, empatie si persuasiune

Intre partenerii unei comunicari pot fi identificate anumite grade sau ranguri de interactiune, acestea fiind determinate de anumite consensuri ce se aloca simultan atat de emitent, de sursa, cat si de receptor partenerului, pe linia unor atribute ca: incredere, evaluare si apreciere, continut cognitiv, statut si rol social, atitudine, educatie.

Asemenea ranguri se prezinta intr-un evantai extrem de diferit, ele putand fi egale sau inegale, mai stranse sau mai putin stranse. Cand rangul de asociere intre partenerii comunicarii se prezinta ca o relatie biunivoca, ei situandu-se in acelasi plan al comunicarii, ne aflam in prezenta unei comunicari homeofilice.

Cand intre partenerii comunicarii rangul de asociere se prezinta ca o relatie inegala prin neconcordanta atributelor de mai sus, ne aflam in prezenta unei comunicari heterofilice.

Homeofilia si heterofilia desemneaza doua dimensiuni complementare ale procesului de comunicare privit ca fapt de relatie umana. In stiintele sociale contemporane aceste dimensiuni sunt desemnate prin cateva sinonime de tipul: ''similaritate si disimilaritate'', ''comunicare colineara si nonlineara'', ''inchidere si deschidere sociala''.

Se evidentiaza, astfel, faptul ca orice relatie de comunicare debuteaza in mod heterofilic, dar are tendinta convertirii homeofilice, pe masura inaintarii schimbului de mesaje intre partenerii comunicarii, intre sursa si receptor existand posibilitatea cresterii gradului de intercunoastere pe linia atributelor evidentiate. Acordul de evaluarii reciproce pe linia unora din atributele mentionate plaseaza procesul de comunicare intr-o stare de confort psihologic, se instaleaza un cod mutual, reciproc consimtit iar schimbul de mesaje se produce neingradit de nici o bariera.

Homeofilia reprezinta aspiratia oricarui proces de comunicare, ea cuprinzand nivelele cele mai inalte de realizare atunci cand intre parteneri exista un consens pe linia cunostintelor, a credibilitatii si a reactiilor reciproce.

In comunicarea heterofilica mesajele circula intre parteneri cu diferite grade de distorsiune, apar fenomene de dilatare sau comprimare ale comunicarii prin aparitia unor restrictii sau bariere. In comunicarea heterofilica se evidentiaza multiple disonante cognitive, mesajele avand o consistenta scazuta. Starea de disconfort sau insecuritatea psihica pot caracteriza ambii parteneri.

Cand o relatie de comunicare este construita pe intentia unui efect la interlocutor, ea devine un instrument de transformare; comunicarea este o comunicare instrumentala. In absenta unor asemenea intentii, schimbul de mesaje se desfasoara ad-hoc, spontan, comunicarea fiind, in acest caz, o comunicare consumatorie.

In cadrul procesului de invatamant comunicarea didactica este o comunicare instrumentala, urmarindu-se modelarea fiintei umane in raport cu un statut socio - cultural compatibil cu idealul educational.



Ca forma particulara a comunicarii umane, comunicarea didactica este definita printr-o serie de caracteristici:

-este o relatie totdeauna asimetrica, intre cei doi parteneri unul fiind specializat (educatorul) iar celalalt fiind in curs de formare (educatul);

-se produce intre comportamente globale;

-este o relatie evaluativ-selectiva atat la emitent, cat si la receptor;

-defineste integral personalitatile umane intrate in contact prin comunicare;

-poate fi transformata in instrument de interventie asupra persoanei care este educata si acest lucru depinde de modul constient de operare cu mesajele de comunicare;

-in interiorul ei se pot gasi elemente care pot fi interpretate ca bariere, dar si elemente care actioneaza stimulativ;

-poate fi interpretata si evaluata ca o relatie de ''joc al strategiilor'' partenerilor;

-se consuma la confluienta intre o elaborare stiintifica si una sustinuta artistic;

-presupune cunoasterea psihologiei umane in multiplele ei diferentieri: psihologia varstelor si psihologia diferentiala;

-se consuma atat la nivelul a doi parteneri, dar si la nivel de grup in care cele institutionalizate au valorile cele mai ridicate.

Orice relatie de comunicare in cadrul procesului instructiv-educativ debuteaza ca o dimensiune heterofilica, dar obiectivul comunicarii didactice este transformarea acesteia intr-o dimensiune homeofilica. Se pune intrebarea daca exista un instrument psihologic care este in masura sa realizeze o astfel de transformare.

Empatia se constituie intr-un astfel de instrument, ea reprezentand capacitatea individuala de transpunere intelectuala si afectiva in situatia celuilalt. Este un fenomen de rezonanta, de comunicare cu altul care permite construirea diferentiata a schimbului de mesaje. Empatia favorizeaza convergenta in demersurile incluse in schimbul informational: proiectia scopurilor si infaptuirea lor, identificarea consecintelor, disparitia progresiva a distantelor de autoritate sociala, adeziunea integrala a persoanei, in esenta o stare generala coactiva.

Daca schimbul informational se poate misca pe o orizontala de la ''ostilitate'' la ''reducerea ostilitatii'', de la ''dezagreabilitate'' la ''agreabilitate'' spre ''intensificare pozitiva'', in acest sens intr-o diada de comunicare homeofilica partenerii ajung sa se accepte reciproc pe variabile prioritare de credibilitate, cognitie, atitudine pozitiva.

Capacitatea empatica reprezinta o aptitudine ce este detinuta diferit de diferite cadre didactice, ceea ce justifica diferenta de eficienta in relatiile cu elevii. Daca transpunerea intelectuala in situatia elevului poate fi cultivata printr-un surplus informational si exersari repetate, transpunerea afectiva ramane in afara unei astfel de posibilitati.

In relatia comunicationala apar si situatii cand dimensiunea homeofilica statornicita poate fi modificata, prin regresie, in heterofilie. Instrumentul psihologic responsabil este persuasiunea, acea capacitate individuala care permite impunerea vointei, conceptiilor, convingerilor, atitudinilor celuilalt fara a tine cont de reactivitatea lui. Exista variate intensitati ale persuasiunii care se exprima de la ordin, comanda la recomandare sau sugestie. Astfel, persuasiunea ne apare ca un act manipulativ care presupune un inalt rafinament psihologic care se caracterizeaza prin divergenta in schimbul informational: proiectia scopurilor ca si demersurile de infaptuire sunt relativ opuse; sunt identificate consecinte diferite, autoritatea conferita de statutul social trece pe prim plan, se promoveaza un limbaj formal, la persoanele aflate in interrelatie de comunicare apar elementele unor stari fiziologice tensionale, in esenta, o stare generala coercitiva.

Exista insa si situatii, reduse ca numar, in care persuasiunea poate genera homeofilie. Este cazul in care partenerii comunicarii urmaresc un scop comun imediat, limitat in timp si cand se evidentiaza o totala incredere si consideratie reciproca (relatia antrenor-sportiv, comandant-soldat, profesor-elev cand acesta din urma este pregatit pentru o competitie imediata). Aceasta capacitate persuasiva este cu atat mai evidenta cu cat doresc reciproc sa egalizeze variabilele de credibilitate, cognitie si atitudine transformand, astfel, heterofilia in homeofilie.

Atat empatia cat si persuasiunea se gasesc prezente in comunicarea interumana corelandu-se in diferite modalitati cu homeofilia si heterofilia. Urmarindu-se o modificare intr-o directie intentionat modificata, atat emitentul cat si receptorul trebuie sa se cunoasca foarte bine. In procesul instructiv-educativ cunoasterea elevilor de catre profesor este conditionata atat de scopurile generale si specifice ale comunicarii didactice cat mai ales de obiectivele formative urmarite.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1687
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site