Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEHNICI DE EVALUARE IN CONSILIEREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



TEHNICI DE EVALUARE IN CONSILIEREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA

      Evaluarea in consilierea psihologica se refera la procedurile de adunare de informatii despre client si problemele/dificultatile acestuia. Procesul de evaluare este ghidat de analiza multinivelara a problemelor si analiza si evaluarea functionala. Tehnicile de evaluare care urmeaza a fi prezentate sunt utilizate pe tot parcursul procesului de consiliere, pentru identificarea si conceptualizarea in termeni cognitiv-comportamentali a problemelor, pentru planificarea interventiei, pentru monitorizarea progresului in implementarea interventiei, pentru evaluarea finala a consilierii.




      Se disting o serie de metode de evaluare, care sunt utilizate complementar, in functie de specificul problemei vizate si de caracteristicile clientului. Interviul este principala tehnica de evaluare. In afara de interviu, sunt folosite o serie de metode pentru a identifica anumite aspecte specifice ale problemei. Iata care sunt aceste metode, dupa taxonomia propusa de Kirk (1999):

    1. INTERVIUL

      Interviul este cea mai folosita metoda de evalauare si construire a conceptualizarii problemei. „Arta” de a pune intrebari este un element crucial al consilierii. Cu toate acestea, consilierul trebuie, pe cat posibil, sa caute si alte surse de informare si evaluare. Pe parcursul interviului se urmareste obtinerea de informatii despre fiecare dintre aspectele relevante pentru conceptualizarea problemei.

      Pe langa faptul ca obtinem informatii despre diferite probleme, interviul are si scopul de a stabili o relatie de incredere reciproca consilier-client si de a realiza o educare a clientului. 

  • Descrierea pe scurt a problemelor

      In acest stadiu, este importanta stabilirea listei de probleme. Clientul poate sa descrie situatia dificila ca fiind compusa dintr-o serie intreaga de probleme relationate intre ele. Consilierul ghideza interviul in asa maniera incat doar cateva dintre problemele expuse sa faca obiectul imediat al consilierii. Clientul nu trebuie sa simta ca anumite dificultati cu care se confrunta sunt ignorate – consilierul poate sublinia ca, desi situatia este una complexa, pentru a o putea rezolva e nevoie ca resursele sa fie concentrate doar pe cateva componente la un moment dat. Este important sa existe o buna comunicare, consilierul sumarizand ceea ce spune clientul legat de problemele sale si cerandu-i feed-back, pentru a se asigura ca a inteles exact mesajul acestuia. 

      In aceasta faza formularea unei probleme ar putea sa sune in felul urmator:

      „Asadar, ati venit aici pentru ca doriti sa va simtiti mai putin stresat in legatura cu situatia de la serviciu. Spuneti ca va simtiti inconfortabil, mai ales in situatii precum sedintele sau prezentarile. Mai mult, uneori acest sentiment apare chiar daca nu sunteti efectiv intr-una dintre aceste situatii, dar va pregatiti sa participati la o sedinta, spre exemplu. Am inteles bine pana aici?

      In plus spuneti ca exista si alte situatii in afara de serviciu, in care nu sunteti „in largul dvs.”, in care va simtiti nelinistit. Ati putea sa dati cateva exemple de astfel de situatii, din afara serviciului?” Mai departe, consilierul investigheza specific problema clientului, plecand de la sumarizarea de mai sus. 

       Desigur, consilierul aduna si indicii despre factorii relevanti pentru analiza functionala si conceptualizarea cazului, insa acestia nu vor fi discutati decat dupa stabilirea problemelor care fac obiectul consilierii. Dupa ce acestea sunt stabilite de comun acord cu clientul se trece la analiza mai detaliata a fiecarei probleme.  

  • Descrierea detaliata a problemei/problemelor

      Ca prim pas in conturarea unei descrieri detaliate a problemei este util pentru consilier sa plece de la situatia cea mai recenta in care s-a manifestat problema. Clientul este rugat sa faca o descriere cat mai detaliata a acelei situatii. In cazul in care clientul nu reuseste sa descrie situatia, poate fi rugat sa inchida ochii si sa-si imagineze scena ca si cum ar fi urmarita la televizor.

      Aceasta metoda poate da consilierului informatii mai specifice decat cele obtinute dintr-o descriere generala si poate oferi indicatii in legatura cu factorii de mentinere.

      Descrierea trebuie sa includa atat evenimente interioare (ganduri, emotii, simptome fiziologice), cat si comportamente direct observabile.

      Ulterior se trece la o descriere detaliata a problemei, consilierul vizand in permanenta obtinerea de informatii operationalizate cat mai specific. Pentru fiecare problema consilierul trebuie sa aiba o imagine clara asupra masurii in care aceasta este suparatoare pentru client si asupra gradului in care afecteaza activitatea lui. 

Intrebarile la care raspunde descrierea problemei sunt:

              Ce ?

              Unde?

              Cand?

              Cum?

              Cu cine?

              Cat de des?

              Cat de suparator/neplacut?

              Cat de mult iti afecteaza activitatea? 

  • Clarificarea convingerilor legate de problema si de procesul de consiliere psihologica

      Am afirmat mai sus ca prin intermediul interviului se face o educare a clientului. Aceasta educare se refera pe de o parte la specificul consilierii, iar pe de alta parte, (pe masura ce consilierea avanseaza), la dificultatile cu care clientul se confrunta.

     Convingerile clientului despre problema/problemele sale joaca un rol important in implicarea acestuia in terapie. Aspectele abordate cu privire la reprezentarea mentala a problemei/problemelor pot fi legate de:

    • identificarea, recunoasterea, etichetarea problemei/problemelor;
    • perceptia cauzelor care au dus la aparitia problemei;
    • perceptia evolutiei in timp a problemei;
    • perceptia consecintelor problemei;
    • perceptia controlabilitatii problemei (combaterea miturilor).

      Pentru a asigura implicarea clientului in procesul de consiliere, consilierul va evalua si va lua in considerare convingerile acestuia legate de problema/probleme si de procesul de consiliere. De aceea, consilierul trebuie mai intai sa identifice aceste credinte, apoi acolo unde este cazul sa le neutralizeze, si/sau sa aiba o abordare care sa fie congruenta lor.

           Sa luam ca exemplu cazul unui elev care este adus la consilier de catre parinti. Convingerea lor este ca fiul este cam agresiv si ar avea nevoie de consiliere psihologica. La primele intalniri cu tanarul, iese in evidenta ostilitatea sa in relatiile cu parintii, modalitatile deficitare de comunicare si faptul ca, in genere, el se simte neinteles si neacceptat. Etichetarea problemei este diferita la parinti (agresivitate), fata de tanar (dificultati de comunicare cu parintii). Elevul percepe ca si cauza a acestor probleme de comunicare implicarea sa in activitati care „nu sunt pe placul” parintilor (iesiri dese la munte, discoteca). El a observat o degradare a acestor relatii dupa ce s-a intors de cateva ori de la munte mai tarziu, fata de cand anuntase initial. Ca si consecinte ale problemei, el remarca ostilitatea verbala a parintilor si interdictiile legate de „iesitul in lume” pe care acestia le-au stabilit. In ceea ce priveste controlabilitatea problemei, tanarul considera ca „Eu nu pot sa fac nimic, ca doar ei sunt sefii, si atata vreme cat mai stau acasa, nu am nimic de spus.”.

     Un alt exemplu ar putea fi acela al unei persoane depresive, care informandu-se din reviste de simt comun despre aceasta tulburare, a aflat ca depresia are si determinanti fiziologici. De aici a ajuns la convingerea ca depresia lui are numai cauze fiziologice, dereglari ale creierului, care nu pot fi influentate sau controlate. Cu toate acestea a venit la consiliere, in speranta ca totusi poate exista anumite lucruri pe care le poate face pentru a-si face viata mai suportabila. Aceasta convingere nu a fost contrazisa de la inceput, pentru a nu crea o relatie conflictuala; clientul a fost educat cu privire la natura depresiei si a cauzelor acesteia. In paralel s-a ajuns la o formulare a convingerii lui nu ca un fapt absolut ci ca o ipoteza care trebuie testata; testarea acestei ipoteze s-a facut indirect prin chestionari socratice si direct prin prescriptii comportamentale. 
 

      1. AUTOMONITORIZAREA

      Automonitorizarea este un procedeu de evaluare de catre client (de aici denumirea de auto-monitorizare) a unor aspecte ale problemei, prin completarea unor grile de automonitorizare sau a unor jurnale construite impreuna cu consilierul. Automonitorizarea poate fi aplicata atat pentru evenimente externe (activitati, comportamente), cat si pentru cele interne (ganduri, emotii).

      Automonitorizarea se utilizeaza atat pentru conceptualizarea problemelor cat si pentru evaluarea modificarilor care apar pe parcursul interventiilor. Automonitorizarile ofera informatii despre evolutia unei probleme sau a unui simptom, precum si despre modul in care strategia de interventie a produs modificarile propuse.

      Automonitorizarea este cea mai utilizata metoda adjuvanta al interviului comportamental si subliniaza natura colaborativa de auto-ajutor a consilierii psihologice. 

  1. Tipuri de informatie automonitorizata (Miclea, 2003)

   Un comportament are cateva caracteristici care pot fi observate si masurate, anume: frecventa, durata, intensitatea, latenta si calitatea.

   Frecventa unui comportament se stabileste raportand numarul de aparitii a unui comportament tinta la unitatea de timp.

   Astfel, putem stabili, de pilda, de cate ori am initiat noi o conversatie cu partenerul intr-un cuplu, cu ce frecventa raspundem la nevoile celor din jurul nostru (comportamentul prosocial). 

   Durata unui comportament este intervalul de timp cuprins intre momentul initierii si cel al incetarii unui comportament.

   De pilda, pentru a modifica programul zilnic al unui elev din clasa I e important sa stim care e durata zilnica pe care el o aloca pentru a-si pregati lectiile, cat timp sta in fata televizorului, cat timp se joaca etc. Optimizarea unui program zilnic presupune adesea, modificarea timpului acordat diverselor activitati. 

   Intensitatea unui comportament se refera la magnitudinea cu care el se manifesta. Aceasta dimensiune este mai greu de masurat decat durata si frecventa. Cea mai frecvent utilizata metoda este scala de evaluare, caz in care intensitatea e exprimata printr-o cota a acestei scale.

   In consilierea cognitiv-comportamentala de pilda, se utilizeaza astfel de scale in care clientului i se cere sa observe intensitatea unui simptom pe care il au (ex.: “senzatia de panica”) sau a unei convingeri (ex.: “Nu sunt bun de nimic”, “Viitorul meu e sumbru”) pe o scala de la 1 la 100. Progresul in consilierea psihologica se evalueaza, printre altele, prin diminuarea intensitatii unor simptome sau a convingerilor dezadaptative.

   Evaluarea intensitatii unui comportament, cognitie sau emotie se poate realiza asadar pe scale de notare sau scale vizuale (0% din 100%). 

Exemple de scale vizuale: 

   Latenta comportamentului se refera la intervalul de timp dintre stimulul sau situatia care induce un comportament si manifestarea efectiva a acestuia.

    Stimulul poate fi, de pilda, o rugaminte, iar latenta – intervalul dintre momentul in care am adresat rugamintea si momentul in care celalalt a inceput sa o indeplineasca. E informativ din punct de vedere psihologic, sa stim daca un prieten ne-a indeplinit rugamintea promt sau dupa indelungi si repetate amanari, daca acceptam asumarea unui risc imediat sau dupa o indelungata latenta, daca o organizatie sau un manager rezolva imediat sau cu intarziere o disfunctie semnalata etc. 

      Este necesar de precizat faptul ca, pentru planificarea unei interventii nu e nevoie de colectarea datelor referitoare la toate dimensiunile comportamentale mentionate anterior. Culegem doar acele date care sunt necesare pentru a obtine informatii relevante; ca atare, uneori e nevoie sa avem informatii doar despre frecventa unui comportament, alteori doar despre durata sau latenta lui si asa mai departe. Pentru a reduce consumul de alcool sau fumatul e mai putin relevanta latenta sau durata acestor comportamente cat frecventa cu care ele apar pe unitatea de timp. Asadar, pentru realizarea unei interventii nu avem nevoie de toate datele comportamentale ci doar de acelea care au valoare diagnostica, care sunt mai informative. 
 



  1. Proceduri de automonitorizare

   Monitorizarea se realizeaza pornind de la descrierea problemelor si rezultatele analizei functionale.  

   Grilele de automonitorizare 

   Va oferim in continuare cateva exemple de monitorizari aplicate in diferite tulburari de anxietate, sub forma unor grile de automonitorizare.  
 

Exemplu 1 - Automonitorizarea comportamentului de studiu la matematica, la un elev de liceu

Se stabilesc ca indici relevanti pentru comportamentul de studiu la matematica: numarul de probleme rezolvate in fiecare zi, durata comportamentului de studiu (cat timp petrece invatand/rezolvand probleme). Se mai specifica si daca e vorba de geometrie sau algebra/analiza matematica.

Ziua

Cand/Cat timp

Probleme rezolvate

G/A

Luni

16,00 – 18,15 – 2 ore si un sfert

Geometrie

Marti

19-21,30- 2 ore si jumatate

Geometrie

Miercuri

Joi

15-16 si 18,25-21,30 ~ 4 ore

Algebra

Exemplu 2 - Monitorizarea comportamentului de a fuma:

Scopul: stabilirea situatiilor in care apare cel mai frecvent comportamentul de a fuma.

Indicii stabiliti au fost: timpul din zi (ora aproximativa), situatia in care a fumat (la servci, acasa, singura, cu prietenii, etc.), numarul de tigari fumate.

Ziua

Ora

Situatia

Nr. tigari

Miercuri

  • la servici - cu colegii pe hol
  • la servici - nervoasa dupa sedinta, cu colegii pe hol

2 tigari 

2 tigari

Joi

  • la servici - Pauza, am lucrat mult, stres – pe hol

 
-la servici – pauza; am lucrat toata dupa masa, cu colegii pe hol 

- la club, cu prietenii

1 tigara 
 

2 tigari 
 
 

3 tigari

Vineri

- la servici, cu colegii pe hol

- acasa, dupa masa de seara

1 tigara 

1 tigara

Sambata

- vizita prieteni

5 tigari

Exemplul 3. Monitorizarea nivelului de distres al unui client cu atac de panica, pe parcursul mai multor zile. 

      Se utilizeaza o scala de evaluare a nivelului de distres, similara cu cea prezentata in exemplul anterior si un tabel de monitorizare a gradului de distres resimtit pe parcursul mai multor zile, in functie de perioada specifica din zi (dimineata, amiaza, seara) 

Pasul 1 – Clientul este invatat sa isi evalueze nivelul de distres utilizand aceasta scala grafica 

Pasul 2 – Clientul va utiliza metoda de evaluare pe scala grafica pentru a monitoriza nivelul de distres resimtit pe parcursul mai multor zile, completand acest tabel. 

Data

Dimineata

La amiaza

Seara

29 iulie

30 iulie

31 iulie

1 august

2 august

Exemplul 4. Monitorizari ale iesirilor zilnice realizate de o clienta cu agorafobie.

      Scopul monitorizarii: diferentierea intre nivelul de anxietate anticipatorie, (inainte de iesire) care este de obicei foarte mare la persoanele cu agorafobie si nivelul real de anxietate, resimtit in timpul iesirii;

      Se monitorizeaza: 1. destinatia iesirii; 2. nivelul de anxietate asteptat; 3. durata iesirii; 4. a iesit singura sau insotita; 5. nivelul resimtit de anxietate  

Data

Destinatia iesirii

Nivel asteptat de anxietate

Durata iesirii

Singura/ Insotita

Nivel resimtit de anxietate

2 mai

scoala

2 ore

singura

3 mai

magazin

30 min.

insotita

4 mai

vizita cunoscuti

1 ora

singura



5 mai

scoala

3 ore

singura

Tehnica jurnalului ca metoda de automonitorizare

   Organizarea unui jurnal ofera informatii despre frecventa, durata sau intensitatea unor probleme si in plus, sunt inregistrate mult mai detaliat circumstantele in care apare problema, precum si reflectarile subiective ale clientului asupra problemei. Daca intr-o grila de automonitorizare vizam specific si strict operationalizat un anumit aspect comportamental sau cognitiv, prin jurnal este evidentiata problema in context. In felul acesta se ofera clientului o mai mare libertate de autoexprimare.

   Inainte de utilizarea tehnicii jurnalului trebuie stabilit clar care este scopul evaluarii. Acest lucru se realizeaza pe de o parte pentru a identifica aspectele ce vor fi monitorizate prin intermediul jurnalului si pe de alta parte pentru a delimita impreuna cu clientul aspectele care vor fi notate in jurnal. Se discuta despre operationalizarea problemei si evidentierea indicatorilor cantitativi si calitativi care vor fi monitorizati, tocmai pentru a evita inregistarea unor informatii repetitive si redundante pentru procesul de evaluare cognitiv-comportamentala.

   Apoi, este important sa verificam daca clientul se simte confortabil cu aceasta tehnica, deoarece unele persoane pot avea dificultati in a se exprima in scris sau nu reusesc sa isi organizeze discursul pentru a include monitorizarile cerute. De exemplu, o clienta care avea probleme de comunicare cu sotul a primit sarcina de a tine un jurnal in care sa inregistreze durata si frecventa comunicarii cu sotul, precum si temele de comunicare. Ea a notat insa in jurnal o serie de consideratii legate de viata profesionala si cartile citite in acea saptamana, aspecte care nu erau relevante pentru scopul evaluarii – identificarea duratei si frecventei comunicarii cu sotul.

   Un alt aspect care trebuie luat in considerare inainte de utilizarea tehnicii jurnalului este faptul ca unii clienti nu au timp sa realizeze o monitorizare atat de extensiva, fapt pentru care in astfel de cazuri ar fi mai utila folosirea unei grile de automonitorizare.  

  1. Etape in realizarea unei automonitorizari

   Automonitorizarea se realizeaza in 2 etape majore :

    1. observarea comportamentului, cognitiilor, emotiilor, reactiilor fiziologice, a situatiilor in care apar;
    2. inregistrarea acestora.

   Monitorizarile se structureaza individualizat, in functie de client, de problemele sale si de stadiul interventiei.  

   Va propunem cateva aspecte care trebuie luate in considerare atunci cand realizam monitorizari: 

    1. Se clarifica scopul monitorizarii. Se poate viza evaluarea initiala a problemelor, monitorizarea progresului in consiliere, monitorizarea nivelului de asimilare a unei tehnici specifice (ex. un comportament de comunicare asertiva). Scopul monitorizarii se discuta impreuna cu clientul si se specifica importanta acesteia pentru procesul de consiliere psihologica. Se verifica daca clientul a inteles care este rolul monitorizarilor, deoarece motivatia lui pentru realizarea unor automonitorizari acurate este un factor extrem de important.
    1. Sunt selectate masuratori si indici semnificativi pentru scopul monitorizarii. Comportamentele semnificative pot fi comportamente rare sau comportamente zilnice. Pentru un client cu stima de sine scazuta testarea acestui aspect printr-un chestionar de stima de sine nu are o relevanta ridicata in interventia psihologica. In schimb pot fi mult mai relevante comportamentele de asertivitate pe care acesta le dezvolta, ca de exemplu de cate ori spune „Nu” intr-o zi.
    1. Se aleg tehnicile relevante pentru comportamentul vizat. Tehnicile trebuie sa fie intelese corect de catre client. Se realizeaza o gradare a dificultatii monitorizarii, de la grile simple de monitorizare a unui singur comportament, spre grile mai complexe, care presupun de exemplu identificarea si monitorizarea unor ganduri automate.
    1. Se realizeaza definirea specifica, clara a aspectelor monitorizarii si ale procedurii utilizate (comportament, frecventa, durata etc.). Acest lucru se realizeaza impreuna cu clientul, astfel incat acesta sa inteleaga ce anume monitorizeaza.
    1. Sunt discutate cu clientul obstacolele care pot aparea in procesul de auto-monitorizare. De exemplu, o dificultate care poate aparea la inceputul perioadelor de automonitorizare este inregistrarea unor cognitii, emotii si comportamente imediat dupa ce acestea apar. Aceasta deoarece multe persoane vad la inceput monitorizarile ca o rupere a unui ritm cotidian, ca fiind incomode si chiar intruzive.
    1. Se exemplifica, in cadrul sedintei de consiliere, procedurile de observare si inregistrare. Pentru ca clientul sa realizeze in mod corect monitorizarea, aceasta demonstratie din cadrul sedintei de consiliere ajuta la identificarea unor dificultati care pot aparea (de exemplu clientul nu intelege cum se inregistreaza intensitatea unui gand) si apoi la corijarea acestora (se expliciteaza pe un exemplu de cognitie a clientului ce inseamna inregistrarea intensitatii pe o scala grafica de la 0 la 10).
    1. Se utilizeaza tabelele de automonitorizare sau alte modalitati de automonitorizare, care sa fie standardizate pe intrega perioada a monitorizarii acelui aspect. Daca nu se utilizeaza o forma standardizata de automonitorizare, atunci se poate intampla ca sa nu se urmareasca aspectul cognitiv, comportamental sau/si emotional vizat.
    1. Monitorizarea poate fi mai dificila pentru starile interne (ex. starea de tristete), dar e posibila prin masurarea efectelor externe ale starii interne (ex. depresie inseamna: reducerea contactelor sociale etc.). Pentru operationalizarea unor stari interne, clientul poate fi rugat sa listeze ce inseamna pentru el increderea – acest concept va fi astfel descompus in comportamente specifice care vor putea fi monitorizate.
    1. Comportamentele complexe sunt descompuse in comportamente simple si specifice, usor de urmarit si de inregistrat. Pentru ca procesul de consiliere sa fie eficient, comportamentele monitorizate trebuie sa fie simple si specifice. Astfel, un comportament complex (ex. agresivitatea) trebuie definit prin mai multe comportamente simple ce pot fi evaluate.
    1. Se discuta cu clientul importanta realizarii inregistrarii comportamentelor imediat dupa observarea acestora, deoarece daca monitorizarea se face dupa o perioada de tip (ore, zile) este posibil sa se piarda foarte multe informatii relevante.
  1. Acuratetea monitorizarii

Automonitorizarea poate fi imbunatatita daca:

  • instructiunile sunt clare, repetate;
  • se solicita feedback si sumarizare din partea clientului privind monitorizarea, (intrebari de tipul: „Ce rol crezi tu ca are monitorizarea acestui comportament?”; „Ce dificultati ai avut cand ai realizat monitorizarile acasa?”; „Ce ai schimba tu in procedura de monitorizare, pentru ca sa reusesti sa o aplici cu mai multa usurinta?”);
  • se subliniaza relevanta metodei de automonitorizare pentru abordarea problemelor clientului;
  • se solicita acordul explicit din partea clientului pentru realizarea monitorizarii;
  • se solicita asistenta unei alte persoane pentru realizarea de monitorizari neregulate, adica monitorizari ale unor comportamente neregulate sau care sunt greu de monitorizat numai de catre client (ex. sotie);
  • comportamentele care trebuie monitorizate sau modificate sunt definite simplu (ex. un elev cu probleme legate de consumul de alcool va monitoriza frecventa si cantitatea de alcool consumata pe parcursul unei zile, precum si locul unde consuma alcool).
    1. CHESTIONARELE, SCALELE AUTOEVALUARE

   Chestionarele si scalele de autoevaluare difera de procedurile de auto-monitorizare deoarece aspectele vizate sunt evaluate retrospectiv (ex. in completarea unui chestionar de evaluare a furiei, persoana isi aminteste situatiile cand a fost furioasa) si global (ex. acelasi chestionar de evaluare a furiei vizeaza manifestarile furiei in general, si nu furia intr-o situatie specifica). Astfel, nu se realizeaza o operationalizare specifica a problemelor clientului. In scala STAI X1 pentru evaluarea anxietatii ca stare, un item este “Ma simt multumit(a).”, aceasta afirmatie putand fi operationalizata in moduri foarte diferite de doua persoane diferite sau chiar de aceeasi persoana in doua momente diferite.

   Se recomanda utilizarea scalelor de autoevaluare la inceputul procesului de consiliere si pentru evaluarea progreselor interventiei. Acestea ofera informatii atat pentru consilier cat si pentru client asupra evolutiei simptomatologiei si asupra impactului interventiei (Miclea, 2003).

   Consilierul trebuie insa sa analizeze cu atentie calitatile psihometrice ale scalelor - validitatea de continut, validitatea de criteriu si validatea concurenta, pentru a vedea daca scala sau chestionarul utilizat furnizeaza informatii utile pentru aspectul vizat (de exemplu daca este util ca unui client cu probleme de comunicare cu sotia sa i se dea spre completare o scala de depresie). 
 
 

    1. INFORMATII OBTINUTE DE LA ALTE PERSOANE

    Persoanele semnificative pentru client (membrii ai familiei, prieteni, parteneri de viata, mentori, colegi, etc.) pot aduce informatii relevante pentru procesul de consiliere. Astfel de informatii pot fi obtinute prin:

A. Interviul cu persoane semnificative pentru client

Acest tip de interviu este similar interviului de evaluare pe care il realizam cu clientul si are ca si obiective:

  • obtinerea de informatii suplimentare sau nuantarea unor informatii oferite de client;
  • educarea persoanelor semnificative privind rolul lor in consiliere si modalitati de relationare cu clientul.

   Se vizeaza obtinerea de informatii despre:

  • impactul comportamentului problema al clientului asupra unor persoane semnificative;
  • reactiile si modalitatile de adaptare ale persoanelor semnificative la dificultatile/problemele clientului (ex. ce face familia unui tanar cu probleme legate de consumul de alcool – evita sa vorbeasca cu el despre problema, il confrunta zilnic in mod agresiv, il izoleaza de prietenii lui);
  • convingerile persoanelor semnificative fata de problema/problemele clientului; se identifica reprezentarea mentala a problemei clientului (ex. urmand exemplul de mai sus, mama tanarului cu probleme legate de consumul de alcool poate crede ca “Este numai o faza a adolescentei si va trece de la sine.” sau “Daca nu vorbim despre asta problema va disparea.”, iar in ceea ce priveste reprezentarea mentala a problemei se considera “Orice barbat simte nevoia sa bea cate ceva, ca sa se relaxeze.”);
  • convingerile apartinatorilor in ceea ce priveste confidentialitatea in consilierea psihologica si limitele acesteia (ex. in cazul consumului de droguri de catre un adolescent).

   B. Monitorizarea clientului de catre persoane semnificative



   Se apeleaza la astfel de monitorizari pentru:

  • a spori acuratetea automonitorizarii (atunci cand clientul nu poate descrie comportamentul – ex. probleme de alcoolism sau alte dependente);
  • a surprinde impactul problemei clientului asupra celorlalte persoane (ex. in special in agorafobii, tulburari sexuale, tulburari interpersonale, probleme de cuplu sau de familie).

   Metodele de monitorizare respecta aceleasi principii ca si cele de la automonitorizare. 
 
 

    1. OBSERVAREA DIRECTA A COMPORTAMENTULUI

      Observarea directa se realizeaza pentru a obtine mai multe detalii in ceea ce priveste comportamentul problema, mai ales daca este vorba despre comportamente care nu pot fi descrise sau evaluate cu usurinta prin alte metode. De exemplu, observarea directa a unui client cu dificultati de interactiune sociala clarifica sursa acestora: deprinderi deficitare sau anxietate sociala. 

   In functie de specificul comportamentelor vizate si de caracteristicile cazului, obtinerea directa de informatii despre comportament se poate realiza prin:

  1. Observarea clientului in situatii naturale
  2. Jocul de rol
  3. Experimentul comportamental

A. Observarea in situatii naturale

   Procedura de observare a comportamentului clientului poate fi realizata de consilier, familie, cadre medicale (daca clientul este spitalizat).

   Se intocmesc grile de observare a comportamentului tinta, in functie de aspectele operationalizate care au fost evaluate ca fiind relevante in analiza acestui comportament.

Intre aspectele care pot fi observate se includ: durata, frecventa, latenta, intensitatea comportamentului (vezi Miclea, 2003. Note de curs – Modificari cognitiv-comportamentale). Vor fi selectate acele dimensiuni care sunt relevante pentru scopul interventiei si pentru comportamentul in cauza . 

   Exemplu: In cazul unui elev care este agresiv cu colegii de clasa, un aspect important este observarea lui in mod direct in interactiunile cu colegii in timpul pauzelor (deoarece atunci au loc confruntarile agresive cu colegii). Se realizeaza mai intai o operationalizare a comportamentului agresiv, dupa care aceste aspecte relevante sunt integrate intr-o grila de observatie, pe care o va completa zilnic diriginta elevului. Aceasta grila poate arata similar cu cea redata mai jos, sarcina dirigintei fiind sa noteze frecventa unor comportamente agresive (de cate ori apare comportamentul intr-un interval de timpl, in cazul nostru intr-o pauza): 

Grila pentru luni, 9 martie: 

Pauza

Injura colegii

Scuipa colegii

Loveste colegii

Arunca cu obiecte dupa colegi

Pauza 1

Pauza 2

Pauza 3

Pauza 4

B. Jocul de rol

   Jocurile de rol sunt utilizate mai ales atunci cand problemele clientului sunt legate de interactiunea cu alti oameni (Kirk, 1999). In multe situatii este util ca jocul de rol sa fie inregistrat video. Aceasta permite o analiza directa a comportamentelor evidentiate. Aceste comportamente sunt evaluate pe dimensiuni relevante pentru problema vizata (vezi Tipuri de informatie monitorizata), pentru a oferi indicatori specifici de manifestare.

    Persoana poate astfel constientiza diferite aspecte ale problemei, facilitandu-se stabilirea de scopuri in interventia psihologica. De exemplu, un manager care are dificultati in comunicarea cu subalternii la locul de munca (reclama faptul ca acestia se „ascund” de el si nu ii comunica problemele), poate constientiza, dupa analiza unui joc de rol cu consilierul, ca discutiile pe care le are sunt lungi monologuri personale, in care interlocutorul nu poate deloc sa-si spuna punctul de vedere. Se inregistreaza durata interventiilor celor doi interlocutori si frecventa cu care managerul face remarci peiorative la adresa subalternului. Astfel, intr-un joc de rol de 20 minute, managerul vorbeste timp de 18 minute si interlocutorul 2 minute, si managerul face 15 remarci peiorative la adresa subalterului. Acestea sunt notate pe o foaie separata.

   Ulterior, prin modelarea comportamentelor, consilierul va ghida treptat dezvoltarea unor comportamente de comunicare asertiva, utilizand si alte tehnici (experimente comportamentale, monitorizari, teme de casa).

   Trebuie insa retinut ca jocurile de rol au o relevanta limitata. Aceasta deoarece in situatia de simulare din contextul sedintei de consiliere lipsesc multe elemente din contextul real de viata al persoanei. In exemplul managerului nu mai apare presiunea timpului pentru rezolvarea unor sarcini, oboseala de dupa o zi de lucru. De aceea, pentru monitorizarea progresului si a asimilarii unei noi abilitati (ex. comunicare verbala asertiva) vom utiliza jocul de rol numai ca metoda secundara, bazandu-ne in primul rand pe monitorizari ale unor sarcini realizate in mediul real al clientului (ex. monitorizarea comportamentului verbal asertiv in interactiunea la locul de munca cu subalternii). 

    1. Experimentul comportamental

   Experimentele comportamentale testeaza validitatea unor cognitii si comportamente dezadaptative. In elaborarea si realizarea efectiva a unor astfel de experimente comportamentale se parcurg urmatorii pasi:

  1. se identifica comportamentele si/sau cognitiile dezadaptative: in acest caz luam exemplul unui cuplu in care sotul, in recuperare dupa un accident, evita sa mai comunice cu sotia, deoarece considera ca “Daca ii voi spune sotiei mele cat de rau ma simt, ea se va supara pe mine.”;
  2. se elaboreaza un experiment comportamental specific care sa testeze comportamentul sau cognitia dezadaptativa: in cazul sotului, experimentul comportamental consta in discutarea starii lui cu sotia, pentru a testa asumptia de mai sus; se urmareste durata discutiei, reactia sotiei (daca intr-adevar il dezaproba sau se supara);
  3. se discuta in detaliu experimentul comportamental, impreuna cu clientul;
  4. se implementeaza experimentul comportamental: sotul discuta cu sotia despre starea sa;
  5. se evalueaza rezultatul experimentului comportamental: daca sotia nu se supara – este o proba impotriva cognitiei, iar daca ea se supara, experimentul aduce informatii noi despre situatie si deci ajuta la intelegerea ei;
  6. se extrag concluziile: sa spunem ca in acest caz sotia nu se supara daca sotul spune ca se simte rau, dar ea considera ca nu mai este valorizata ca sotie, ci doar ca infirmiera a acestuia;
  7. se elaboreaza explicatii si solutii alternative la comportamentele si cognitiile actuale, pe baza experimentului comportamental: de exemplu, sotul va petrece mai mult timp in intimitate, impreuna cu sotia sa.

      Pentru anumite tipuri de dificultati se pot organiza si experimente comportamentale ad-hoc, in cadrul sedintei de consiliere.

       Sa luam cazul unui elev care vine la consilier datorita faptului ca nu reuseste sa invete eficient. El face diferite afirmatii cu caracter general privitoare la capacitatea lui de a invata, spre exemplu „Eu nu sunt in stare sa retin niciodata, nimic”.

      Consilierul poate sa treaca la expunerea unui mecanism implicat in invatare (ex. felul in care performantele memoriei sunt influentate de impartirea materialului de retinut), pentru ca mai apoi sa-l intrebe pe elev ce a retinut din expunere. Atunci cand elevul arata ca a retinut aproape totul, consilierul poate sublinia faptul ca acest lucru vine in contradictie cu afirmatia (mult prea generala) cum ca nu poate retine niciodata, nimic. Ii explica mai apoi elevului ca acest experiment comportamental demonstreaza ca dificultatile lui in a retine diferite informatii se leaga de fapt de anumite caracteristici ale situatiei in care invata, ale materialului de invatat, sau ale strategiilor pe care le foloseste. Nu este in nici un caz vorba despre o caracteristica a elevului, care se aplica in orice situatie, fiindca, iata, tocmai a reusit sa retina expunerea consilierului. 
 
 

Sumar

 In cadrul sedintelor de consiliere principala metoda de evaluare o reprezinta interviul. Este important de retinut ca pentru a realiza o buna conceptualizare a cazului sunt necesare si alte metode de evaluare. Monitorizarea realizata de client si completarea unor chestionare si scale de autoevaluare ofera informatii utile. In multe cazuri familia sau alte persoane apropiate clientului pot aduce noi aspecte in procesul de conceptualizare.

 Observarea directa a comportamentelor problema aduce in prim plan aspecte care altfel ar fi dificil de evidentiat. Daca nu se poate realiza acest lucru, atunci putem apela la jocuri de rol sau experimente comportamentale (Kirk, 1999). 






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1527
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site