Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tulburarile psihopatologice ale principalelor procese si functii psihice

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
APTITUDENELE - Definirea si clasificarea aptitudinilor
DINAMICA GRUPURILOR DE MUNCA
Masurare si statistici - psihodiagnoza
Educatia copiilor cu cerinte educative speciale
CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE PSIHOLOG
Diagnoza psihica diferentiala
FRICA SI ANXIETATEA
PRINCIPALELE CALITATI ALE TESTULUI PSIHOLOGIC
Structura fizica si comportamentul uman - studiu de caz : Inspectoratului Scolar Judetean Suceava -
STUDIUL EXPERIMENTAL AL MEMORIEI

Tulburarile psihopatologice ale principalelor procese si functii psihice

- psihopatologia senzorialitatii

- psihopatologia functiilor prosexice si mnezice

- psihopatologia gandirii si limbajului




- psihopatologia afectivitatii si vointei

- tulburarile psihopatologice ale constiintei calitative

(Predescu V, Psihiatria Vol 1, pag 101-179, 183-191, 197-201, 219-223)

Senzatiile

Senzatia este un act psihic elementar “monomodal” de realizare a imaginii singulare a unor insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare. Senzatiile reprezinta izvorul initial al tuturor informatiilor noastre, fiind imagini subiective ale lumii obiective, cu urmatoarele particularitati:

este instrument de reflectare nemijlocita a lumii materiale, intre ea, ca element reflectat in constiinta si realitatea obiectiva existand doar sistemul analizator asupra caruia se actioneaza direct

senzatia reprezinta intotdeauna reflectarea pe plan ideal a proprietatilor separate ale obiectelor si fenomenelor concrete

Perceptiile

Perceptiile sunt procese senzoriale elementare care se disting prin sintetism, unitate si integritate, redand realitatea obiectuala in imagini de ansamblu. “Multimodala’ in mecanismul sau actional, perceptia reflecta, in conditii de simultaneitate sau succesiune insusiri multiple ale obiectelor lumii externe.

Fenomen realizat printr-o multipla si variata imbinare a analizei cu sinteza, perceptia este un produs cu caracter sistematic si integru ce are la baza elemente constitutive aflate in raporturi logice si in interactiune dialectica. In afara raporturilor si interactiunilor, elementele sale se disting nu numai prin locul lor in cadrul ansamblului, ci si prin semnificatia lor diferita, care confera caracterul inedit al intregului.

Actul perceptiv nu poate fi conceput decat ca desfasurandu-se in anumite limite spatiale si intr-un anumit interval de timp: percxeptia realizeaza astfel nu numai imaginea ansamblului insusirilor, ci si a raporturilor spatio-temporale.

Marcand saltul calitativ fata de senzatii, ilustrand legatura intre senzorialitate si cunoastere, perceptia include, in mod disimulat, insusirile generale si esentiale ale lucrurilor, insusiri care, la randul lor, contribuie la conturarea si pregnanta individualului si concretului reflectat.

Coborarea pragului senzorial determina o suprasensibilitate la excitanti care pana atunci (subliminali) nu erau perceputi – hiperestezie, traita ca o impresie de crestere a intensitatii senzatiilor si perceptiilor (stari de surmenaj, suprasolicitare nervoasa si fizica etc)

Cenestopatiile reprezinta o forma mai aparte de hiperestezie, caracterizata printr-o tulburare constienta a senzatiei si perceptiei intero- si proprioceptive. Aceste se definesc ca fiind senzatii penibile, difuze, cu sediu variabil, care apar fara nici o modificare organica evidentiabila cu mijloacele actuale de investigatie.

Fenomenul invers, al ridicarii pragului senzorial, hipoestezia, are drept consecinta scaderea receptivitatii la diversi excitanti, scaderea acuitatii senzoriale.

Iluziile

Iluzia este in general orice eroare cognitiva sau perceptiva. In ceea ce priveste perceptia, ar consta fie din proiectarea imaginarului si a inconstientului in actul perceptiv, fie din prelucrarea eronata a imaginilor percepute. Spre deosebire de manifestarile patologice, aceste iluzii pot fi corectate foarte usor. In cazul iluziilor patologice, bolnavul nu le corijeaza, ci le considera veridice, adesea perceptia falsa cu obiect fiind insotita de interpretarea deliranta, de modificarea luciditatii sau de superficializarea proceselor asociative de atentie si memorie.

Desi definita ca o perceptie falsa, iluzia constituie adesea in primul rand o senzatie falsa.

Dupa modalitatile senzoriale, iluziile sunt: exteroceptive (vizuale, auditive, gustative, olfactive, haptice), proprioceptive si interoceptive.

Agnoziile

Perceptia mai poate fi tulburata printr-un defect de integrare gnozica (de transformare a excitatiei in senzatie si a acesteia in imagine perceptiva) din cauza unor leziuni ale centrilor de integrare.

- agnozia vizuala (cecitatea psihica) consta in tulburarea recunoasterii semnificatiei obiectelor, imaginilor sau persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual, desi vederea este intacta si constienta clara.

- agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei, cecitatea morfologica) sau prosopagnozia, bolnavul nu recunoaste persoane foarte cunoascute sau nu se recunoaste in oglinda.

- agnozia simbolurilor grafice (cecitatea verbala) consta in imposibilitatea intelegerii limbajului scris (alexie), in imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie) sau in sesizarea doar a primelor cuvinte din fraza, cu imposibilitatea de a continua lectura (distexie), pierderea capacitatii de recunoastere a cifrelor si a semnelor aritmetice (alexia cifrelor).

- agnozia spatiala consta in tulburarea perceptiei spatiale cu pierderea posibilitatii de apropiere a distantelor (pierderea perceperii stereoscopice), de localizare a obiectelor si de comparare a marimilor si formelor.

- agnozia auditiva (surditatea psihica) consta in incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte (surditate verbala) sau melodii (amuzie), desi anumite calitatti ca intensitatea, ritmul si localizarea pot fi uneori recunoscute

- agnozia tactila consta in incapacitatea de a recunoaste forma si volumul obiectelor (amorfognozie) sau a obiectelor insesi (astereognozia) prin explorare tactila

- agnoziiile schemei corporale sunt determinate de leziuni ale emisferei minore, deci asociate cu hemiplegie stanga

- asomatognozia reprezinta ignorarea (nerecunoasterea) unuia sau mai multor segmente ale corpului sau a corpului in intregime; hemisomatognozia (somatoparafrenie) consta in negarea jumatatii corpului, asociata de obicei cu idei delirante; anosodiaforia reprezinta indiferenta fata de boala; anosognozia – nerecunoasterea bolii proprii.

Halucinatiile

Patologia majora a senzorialitatii, care depaseste cazurile sau situatiile aparent normale, care evoca ample tulburari psihopatologice, in general psihotice, imbraca in clinica aspectul halucinatiei, in psihiatria clasica fiind definita ca “perceptie fara obiect”.

- halucinatiile functionale definesc fenomenul psihopatologic prin care perceptia unor excitanti obiectivi determina aparitia unor perceptii false, de tip halucinator.

- halucinoidele sunt fenomene psihopatologice cu aspect halucinator, situate intre reprezentari vii si halucinatii vagi, care nu izbutesc sa convinga deplin bolnavul asupra existentei lor reale.

- imaginile cidetice reprezinta niste reproiectari in exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinte care au o forta receptiva deosebit de vie, fiind stans legate de trairi afective intense si apropiate de prezent ca desfasurare in timp.

- halucinozele sunt halucinatii a caror semnificatie patologica este recunoscuta de bolnav.

- halucinatiile propriu-zise (psihosenzoriale) reprezinta tulburarile de perceptie care corespund integral definitie perceptie fara obiect, la care se adauga caracterul de senzorialitate. Aceste halucinatii se caracterizeaza prin:

- proiectia spatiala

- convingerea bolnavului asupra “realitatii” lor

- “perceperea” lor prin modalitatile senzoriale obisnnuite si pe caile senzoriale normale

- grad variabil de intensitate

- claritate diferita

- complexitate variabila

- durata (intermitente sau continue)

- rezonanta afectiva

- halucinatiile exteroceptive

- halucinatiile auditive

- halucinatiile vizuale

- halucinatiile autoscopice

- halucinatiile olfactive si gustative

- halucinatiile tactile

- halucinatiile interoceptive – bolnavii cu halucinatii viscerale (ale sensibilitatii interoceptive) traiesc senzatia existentei unor fiinte in corp sau a schimbarii pozitiei unor organe, a obstruarii unor organe sau a transformarii organismului lor in animale.

- halucinatiile proprioceptive

- halucinatiile motorii sau kinestezice sunt percepute ca impresii de miscare sau de deplasare a unor segmente sau ale corpului in intregime



- pseudohalucinatiile (halucinatiile psihice) se deosebesc de halucinatiile propriu-zise prin aceea ca:

- nu se confunda de obicei in totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte si fenomene reale

- nu se proiecteaza in afara, in lumea obiectelor si fenomenelor reale

- bolnavii sunt convinsi de realitatea existentei lor

- pseudohalucinatiile auditive se manifesta sub forma unor voci interioare.

- pseudohalucinatiile vizuale apar fie ca imagini izolate, fie ca scene panoramice

- pseudohalucinatiile gustative si olfactive

- pseudohalucinatiile motorii sau kinestezice

Semnificatia si dinamica halucinatiilor

Halucinatiile semnifica in majoritatea cazurilor existenta unor stari psihotice. In evolutia halucinatiilor putem distinge o faza adaptativa, cu durata de zile si saptamani, caracterizata prin anxietate si aprehensiune a bolnavului pentru aceste fenomene senzoriale, fata de care el dezvolta nu numai reactii neurovegetative, ci si reactii “psihogene”

Semiologia atentiei (procesului prosexic)

Atentia este o functie psihica prezenta in orice sector si in orice moment al existentei, avand ca prim rol autoreglarea activitatii psihice pe micorintervale si in mod intermitent.

Atentia este inteleasa ca functia psihica prin care se realizeaza orientarea si concentrarea efectiva a activitatii psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene si actiuni diferite; atentia exprima acea stare de orientare si concentrare a individului in directia unor informatii, a unor fenomene si evenimente, in scopul de a le intelege mai bine, de a le asimila sau evita. In mod clasic, se distinge:

a)      atentia involuntara, neintentionala sau primara determinata de stimuli senzoriali ce survin brusc in stare de nepregatire a organismului sau care poarta o noutate informationala

b)     atentia voluntara (intentionala) deliberata si sustinuta de un efort volitional

c)     atentia habituala sau postvoluntara care se caracterizeaza prin starea de pregatire si eventual de asteptare in vederea unei receptii mai corecte si mai clare a anumitor stimuli

Atentia poate fi definita si ca orientarea activa a organismului catre selectia mesajelor, ajustarea anticipativa (receptoare si executoare), focalizarea intermitenta a activitatii psihice. Exercitarea rolului sau adaptativ realizeaza dirijarea activitatii psihice prin interactiunea factorilor motivationali cu cei situationali.

Mecanisme neurofiziologice ale atentiei

Cercetarile asupra psihofiziologiei atentiei au luat amploare ca urmare a observatiilor asupra electrogenezei cerebrale si a evidentierii formatiunii reticulate.

Sub aspect psihologic formatiunea reticulata mezencefalica are rol principal in sustinerea (mentinerea) atentiei, in timp ce formatiunea reticulata diencefalica are rol principal in mobilitatea (comutarea) atentiei.

Formatiunea reticulata reprezinta nu numai o zona activatoare (de trezire) ci si o zona de convergenta a impulsurilor senzoriale, fapt dovedit prin inregistrarea de potentiale evocate in neuronii reticulati, dupa stimularea oricarui receptor sau a oricarei cai senzoriale aferente.

Semiologia memoriei (functiilor mnezice)

Proces psihic al orientarii retrospective, realizat prin intiparire (fixare), pastrare (conservare) si evocare (reactualizare), memoria oglindeste experienta anterioara si constituie rezervorul gandirii si imaginatiei, suportul fortei cognitive a insului.

Intrucat participa in retinerea si reactualizarea imaginilor senzoriale si a continuturilor ideative (avand o manifestare predominant senzoriala sau predominant abstracta), memoria asigura si exprima unitatea celor doua modalitati de cunoastere – senzoriala si ideativa.

Functiile memorie fac legatura intre ceea ce a fost perceput, gandit si trait, asigura continuitatea si consecventa constiintei. Din perspectiva ontogenetica, memoria realizeaza caracterul unitar al insului, fiind aceea care confera stabilitatea personalitatii sale.

In psihopatologie, functia mnezica este sistematizata altfel decat in psihologia generala. Psihopatologia distinge o “memorie imediata” in care reproducerea sau recunoasterea unui material are loc intr-un interval ce nu depaseste 10 secunde de la prezentarea lui. In “memoria recenta” reproducerea sau recunoasterea materialului are loc dupa mai mult de 10 secunde de la prezentarea lui.

Dismnezii cantitative (hipomnezii, amnezii, hipermnezii)

. Hipermenzia semnifica scaderea de diferite grade a fortei menzice.

Hipomneziile, fecvent intalnite in viata cotidiana in stari de surmenaj, stari nevrotice, datorita unui deficit prosexic (de atentie) pot fi regasite si in patologia psihiatrica, in stari de dezvoltare insuficienta a functiilor cognitive (oligofrenii, stari de involutie etc)

Amneziile in sens strict semnifica pierderea totala a capacitatii mnezice, prabusirea fortei mnezice

- amneziile anterograde se refera la evenimentele traite dupa debutul bolii si survin mai ales ca o consecinta a scaderii capacitatii de fixare a imaginilor si evenimentelor noi. Se caracterizeaza prin incapacitatea individului de a reda un eveniment trait recent, in timp ce amintirile fixate anterior raman relativ bine conservate si pot fi inca redate.

- amneziile retrograde (de evocare) sunt amneziile in care tulburarea memoriei se intinde progresiv spre trecut, in sens retrograd, dinaintea debutului bolii pana in copilarie, ceea ce ii confera spectul unei mnezii retrograde progresive.

2. Dismneziile calitative sau paramneziile sunt amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea fie sub aspectul desfasurarii lor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legatura cu realitatea obiectiva traita in prezent sau in trecut de bolnav.

- criptomnezia consta in nerecunoasterea, ca fiind strain, a unui material literar, artistic, muzical sau stiintific, pe care bolnavul l-a citit sau auzit in realitate, dar pe care, in mod iluzoriu, il considera al lui propriu. Criptomnezia ar putea fi socotita ca expresie a scaderii functiei discriminatorii intre evenimentele personale si cele straine, intre evenimentele traite si cele auzite, citite sau petrecute in vis. Situatia inversa, in care bolnavul considera ca evenimentele traite sunt doar citite, auzite sau vazute poarta denumirea de “instrainarea amintirilor”.

- Falsa identificare sau falsa recunoastere consta in recunoasterea a ceea ce de fapt bolnavul nu cunoaste. Falsa identificare este o iluzie sau o “halucinatie a prezentului”, rod al jocului dintre prezent si trecut, dintre perceptie si reprezentare.

- Opusul ei este “iluzia de nerecunoastere” in care bolnavul crede ca recunoaste persoane pe care nu le-a cunoscut si nu este sigur ca recunoaste persoane pe care le-a cunoscut.

3. Tulburarile rememorarii trecutului sau allomneziile sunt falsificari mnezice retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care bolnavul le situeaza in mod fals in prezentul trait.

- pseudoreminiscentele constau in reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului, pe care acesta le traieste ca evenimente prezente.

- confabulatiile sau halucinatiile de momorie se manifesta prin reproducerea unor evenimente imaginare (pe care bolnavul nu le-a trait), el fabuland asupra trecutului cu convingerea ca il evoca.

Semiologia gandirii

Gandirea este considerata un proces central al vietii psihice, o activitate cognitiva complexa, mijlocita si generalizata prin care se distinge esentialul de fenomenal, in ordinea lucrurilor si ideilor, pe baza experientei si a prelucrarii informatiilor. Multitudinea obiectelor si fenomenelor din lumea inconjuratoare ar dezorganiza conduita, daca omul nu ar avea posibilitatea sa selecteze din acestea ceea ce este comun, esential, general si stabil. In desfasurarea sa, acest proces de constructie ideativa procedeaza prin asa-numitele “operatii ale gandirii”:



analiza este operatia de desfacere, de separare mentala a obiectului sau fenomenului, in partile componente, care deosebesc insusirile sale

sinteza realizeaza reunirea mentala intr-un ansamblu unitar sau intreg a insusirilor esentiale si particulare ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare

comparatia este operatia prin care se disting asemanarile si deosebirile dintre obiectele si fenomenele analizate

abstractizarea este operatia gandirii care consta in abstragerea, in desprinderea unei anumite laturi sau insusiri a obiectului sau fenomenului, in timp ce in momentul respectiv se ignora, se face abstractie de celelalte

concretizarea este operatia care concepe obiectul sau fenomenul in toata varietatea trasaturilor sale caracteristice

generalizarea este operatia de ridicare de la reflectarea unui obiect sau fenomen, la o categorie de obiecte sau fenomene, pe baza unor elemente comune si esentiale

Prin aceste operatii, gandirea realizeaza ceea ce este specific si inedit – cunoasterea.ei este obiectivata in dezvoltarea esentialului, stabilului si a raporturilor dintre fenomene.

Operatiile gandirii, in desfasurarea lor ideativa, se servesc de cuvant, in care se fixeaza abstractul si generalul si care cumuleaza un mare potential informational.

Prin fixarea simbolica si pastrarea datelor, cuvantul are deci un rol cognitiv (de achizitie si depozitare a informatiei) precum si un rol reglator (de vehiculare a informatiei) in cadrul desfasurarii actiunii mentale.

In felul acesta se realizeaza notiunea - conceptul care cristalizeaza insusirile comune si esentiale ale obiectelor si fenomenelor din cadrul experientei perceptive.

Judecata consta in reuniunea notiunilor si oglindeste raporturile care exista intre obiectele si fenomenele din realitate. Judecata este o categorie a gandirii care stabileste raportul dintre notiuni, exprimand enuntarea adevarului sau falsului, prin afirmarea sau negarea a ceva despre ceva.

In activitatea de gandire un rol important il au asociatiile care reprezinta de fapt legaturi temporare intre notiunile, intre ideile in permanenta desfasurare.

Dupa tipurile dominante ale asociatiilor, modul de a gandi al oamenilor a fost impartit astfel:

gandirea asociativ-logica se caracterizeaza prin predominanta asociatiilor dupa continut si cauzalitate, expresiile verbale servindu-se de calea cea mai scurta catre telul expunerii

gandirea asociativ-mecanica este dominata de asociatii mecanice prin contiguitate, asemanare, asonanta, rima, localizare in timp si spatiu. Exprimarea verbala recurge la fraze lungi, ocolite, la notiuni concrete si de obicei incarcate afectiv

Tulburari ale gandirii:

a)      de ritm si coerenta (accelerarea (sau fuga de idei, mentismul) sau incetinirea ritmului ideativ, coerenta si incoerenta ritmului ideativ

b)     ale continutului gandirii (idei delirante, prevalente, dominante si obsedante)

c)     ale expresiei verbale si grafice a gandirii

Tulburarile de continut ale gandirii

a)      obsesiile ideative

b)     amintirile si reprezentarile obsesive

c)     obsesiile fobice:

Frica de locuri: agorafobia - frica de a trece strada, de a intra intr-o piata; hipsofobia – frica de locuri inalte;    claustrofobia – frica de a sta in locuri inguste, inchise, in camera

Frica de obiecte: aihmofobia – frica de obiecte ascutite (oxifobia – ace, foarfece); hidrofobia – frica de tren, de calea ferata, de vapor, de apa etc

Frica de oameni, de boala, de animale si de moarte

d)     obsesiile impulsive

e)     ideile delirante (expansive, defensive)

Tulburari ale comunicarii verbale si grafice a gandirii

Tulburarile limbajului oral (dislogii, disfazii, dislalii)

Semiologia starilor afective

Prin caracterul sau pregnant subiectiv, afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de personalitate, prin intermediul caruia omul isi manifesta caracterul personal, ca existenta originala, unica, irepetabila: prin trasaturile sale afective, care confera subiectivitatea, insul isi manifesta unicitatea sa in lume, aceasta realizandu-se prin sentimente.

Sentimentele sunt intotdeauna traite de om, ca avand o legatura directa cu personalitatea sa; sentimentele sunt percepute de om ca expresie a propriei sale personalitati.

In starile afective elementare includem:

- starea de afect, caracterizata printr-o puternica incarcatura emotionala, cu un debut brusc si o desfasurare furtunoasa, insotita de modificari mimico-pantomimice si neurovegetative

- emotia care dispune de un sistem motivational mai complex si presupune mecanisme elaborate in viata, datorita carora beneficiaza de o conditionare sociala mai pregnanta

- dispozitia reflecta starea de functionalitate a organismului, fiind rezultanta tuturor impulsurilor intero-, extero- si proprioceptive constientizate sau insuficient constientizate



- sentimentele, care sunt trairile emotionale cele mai complexe, stabile si generalizate, ele realizand in modul cel mai inalt trairea raportului insului cu ambianta

- pasiunile se deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trairii, prin angajarea mai puternica, prin caracterul mai stabil al relatiilor pe care le realizeaza cu ambianta

Hipotimia reprezinta o scadere in grade variabile a tensiunii afective si a elanului vital pana la apatie si indiferenta.

Atimia, indiferentismul afectiv se caracterizeaza prin scaderea foarte accentuata a tonusului afectiv si a capacitatii de rezonanta afectiva la situiatiile ambiantei, ilustrand stari somatice sau psihice grave.

Apatia este caracterizata prin lipsa de tonalitate afectiva si interes fata de propria persoana si ambianta.

Depresia se caracterizeaza printr-o puternica traire, printr-o participare afectiva intensa, cu sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii.

Anxietatea este “teama fara obiect” si insoteste de cele mai multe ori starile depresive.

Euforia se caracterizeaza printr-o incarcatura afectiva pozitiva, prin exagerarea dispozitiei in sensul veseliei, starii de plenitudine, de bine general, de sanatate, de putere, insotita de fuga de idei, logoree cu ironii si glume, mimica expresiva, bogata, gesturi largi si variate, tendinta de supraapreciere a propriei persoane si exacerbarea tendintelor si trebuintelor (in special a celor sexuale).

Forma extrema a labilitatii afective poarta denumirea de incontinenta afectiva si se caracterizeaza prin trecerea rapida sau incoercibila de la o stare emotionala la opusul ei.

Semiologia proceselor volitionale

Vointa este latura reglatorie a constiintei, la baza careia sta intentia si decizia subiectului; ea reprezinta activitatea psihica orientata spre atingerea unor scopuri propuse constient pentru a caror realizare trebuie depasite anumite obstacole interne sau externe, care apar in calea indeplinirii actiunilor.

Desfasurarea unui act voluntar parcurge mai multe faze:

formularea scopului

lupta motivelor

adoptarea hotararii

executia (indeplinirea) actiunii

Vointa = functia psihica prin care se realizeaza trecerea constienta de la o idee sau de la un rationament la o activitate sau la inhibitia unei activitati, in vederea realizarii unui anumit scop. Admitem ca vointa caracterizeaza forma de activitate sociala determinata a comportamentului uman, ea fiind produsul orientarii constiente a activitatii individului.

In indeplinirea oricarei actiuni este vorba de participarea unei vointe active, care sta la baza perseverentei, tenacitatii si indeplinirii izbutite a unei activitati, depasirii unui obstacol; are un rol mobilizator de sustinere a efortului volitional, fapt pentru care o putem numi vointa de suport.

In afara vointei active exista inca un tip de vointa desprinsa de act, aparent pasiva, cu caracter inhibitor, responsabila de stapanirea de sine, care determina retinerea in anumite situatii, care franeaza reactia imediata, nechibzuita sau impulsiva.

Tulburarile de vointa

Tulburari cantitative

hiperbulia consta in exagerarea fortei volitionale; se intalneste in situatii normale la oamenii caracterizati prin fermitate, darzenie, tenacitate, fiind atat de natura constitutionala (temperamentala) cat si de achizitie social-istorica

hipobulia semnifica scaderea fortei volitionale pana la disparitia ei (abulie); se traduce in plan comportamental prin scaderea capacitatii de a actiona. In insuficienta volitionala, indeplinirea unei actiuni usoare reprezinta pentru hipobulie un efort de nedepasit.

Abulia exprima lipsa de initiativa si incapacitatea de a actiona.

Tulburari calitative

disabulia este o forma particulara de abulie caracterizata prin dificultatea de a trece la o actiune sau de a sfarsi o actiune inceputa

parabulia consta intr-o insuficienta volitionala, insotita sau chiar determinata de anumite dorinte, pulsiuni sau acte paralele, parazite

impulsivitatea. Insuficienta vointei pasive, inhibatorii are ca rezultat lipsa de frana si comportamentul impulsiv, determinat de dezechilibrul dintre tendinta impulsiva si controlul voluntar

raptusurile anxioase

Starea de hebetudine – se caracterizeaza prin dezinsertia bolnavului din realitate: el ofera impresia ca nu mai este in situatie (care este straina), ca nu realizeaza si nu poate stapani situatia in care se afla

Starea de torporare se caracterizeaza printr-o usoara dezorientare, prin hipokinezie, scaderea tonusului afectivo-volitional, ce are drept consecinta reducerea initiativei, indiferentism si apatie

Starea de obnubilare este determinata de coborarea tonusului functional al intregului psihism, prin ridicarea pragurilor senzoriale, care se traduce printr-o receptie intarziata si inadecvata, prin lentoare si dificultatea desfasurarii procesului asociativ

Starea de stupoare constituie un grad accentuat de tulburare a constiintei, in care activitatea psihomotorie a bolnavului pare suspendata

Starea de sopor constituie o agravare a starii de obnubilare, in care reactiile organismului la stimulii psiho-senzoriali sunt extrem de diminuate

Tulburarile cantitative ale constiintei

-tulburarea de constiinta de tip delirant se caracterizeaza prin dezorientarea in spatiu si timp, dar si prin existenta unor tulburari masive de perceptie sub forma de halucinatii auditive si vizuale, iluzii

- starea amentiva este caracterizata printr-o simptomatologie polimorfa, in care este profund afectata constiinta propriului eu

- starea crepusculara se caracterizeaza printr-o profunda alterare a reflactarii senzoriale, cu pastrarea automatismelor motorii, care ofera un aspect coordonat si coerent actelor comportamentale, in ciuda faptului ca acestea pot fi determinate de idei delirante, halucinatii auditive imperative sau de halucinatii vizuale terifiante.

Orice fel de tulburare psihica influenteaza campul constiintei, modifica pragul reflectarii lumii inconjuratoare sau ingusteaza unghiul prin care realitatea subiectiva si obiectiva este reflactata in constiinta.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1309
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site