Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Ancheta si sondajul

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA - Functia cognitiva a conformitatii
PERSPECTIVA SOCIO-DEMOGRAFICA ASUPRA FAMILIEI
ORIENTARI MODERNE IN SOCIOLOGIE
LIDER
Teorii socio-economice extrem de provocatoare - Societatea perfecta
Devianta sociala
PROBLEMATICA SONDAJELOR DE OPINIE
Metodologia cercetarii sociologice
Creativitatea in rezolvarea problemelor
VIOLENTA SI AGRESIVITATEA IN FAMILIE



Ancheta si sondajul

Principalele metode de investigare a fenomenelor sociale





Specificul metodei anchetei

Ancheta si sondajele de opinie

Tehnici de ancheta

a. Ancheta orala sau directa

b. Ancheta indirecta (in scris sau prin autoadministrarea chestionarului)

1. Principalele metode de investigare a fenomenelor sociale

Ancheta - si, implicit, sondajul, ca forma specifica a acesteia - reprezinta doar una dintre metodele sociologiei, ea nu are aplicabilitate universala, utilizarea sa fiind benefica doar in anumite situatii de cercetare, ea are limite serioase ce pot fi depasite prin utilizarea in paralel si a altor metode.

Sociologii nu pun semnul de egalitate intre ancheta si cercetarea sociologica. In campul sociologiei un loc important ocupa literatura de factura metodologica, putine discipline sociale fiind atat de severe cu ele insele, in privinta validitatii rezultatelor obtinute.

Practic, fiecare autor de manual de Metode in stiintele sociale (ca sa folosim titlul probabil cel mai des intanit pe copertile tratatelor de factura generala metodologica, dintre care sa amintim pe cele ale lui Duverger (1964), Festinger si Katz (1963) incearca o clasificare originala a metodelor din campul respectivelor discipline, argumentandu-si uneori pe larg propria optiune. Cu siguranta ca acesta este un simptom al dificultatilor de a delimita cu argumente foarte solide diversele metode de abordare a socialului, multe dintre acestea fiind suficient de apropiate unele de altele pentru a se ridica probleme in definirea exacta a specificului fiecaruia. Intr-o lucare mai recenta, Ghiglione si Matalon (1992) sustin existenta a patru metode in stiintele sociale: observatia, ancheta, experimentul si analiza “urmelor”(des traces), aceasta din urma fiind un fel de observatie “amanata” (différée) si cuprinzand: analiza documentelor, a statisticilor oficiale si a urmelor materiale; in esenta ea este tipul de metoda nonreactiva.

Metode, tehnici si instrumente de cercetare. In principu, aceasta insiruire a celor trei notiuni merge de la general spre particular. Metoda este modalitatea generala, strategica (din punctul de vedere al mijloacelor de cercetare si nu al teoriei) de abordare a realitatii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le imbraca metodele, fiind deci posibil ca una si aceeasi metoda sa se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite (de pilda, putem vorbi de tehnica experimentului cu grup de control, ca o forma concreta de punere in aplicare a metodei experimentale). In fine instrumentul este un mijloc, ce poate imbraca o forma mai mult sau mai putin materiala, cu ajutorul caruia se realizeaza “captarea” informatiei stiintifice, e cel care se impune intre cercetator si realitatea studiata. Multitudinea tehnicilor prin care se aplica o aceeasi metoda deriva si din diversitatea instrumentelor de cercetare si a modului diferit de folosire a lor. Cu alte cuvinte, prezentarea unei tehnici de investigare presupune, de regula, specificarea instrumentelor cu care se lucreaza si a modului concret de utilizare a acestora.

Stiintele umane uzeaza, in principal, de cinci metode fundamentale de investigare a universului empiric:

v     experimentul,

v     observatia (propriu-zisa),

v     analiza documentelor,

v     interviul,

v     ancheta,

ultimele patru fiind, variante ale observatiei, dar care, datorita diferentelor mari dintre ele, pot fi considerate ca metode de sine statatoare.

2. Specificul metodei anchetei

Interviul si ancheta se constituie ca metode in cercetarea socialului datorita particularitatii ca realitatea respectiva contine elemente - indivizi umani - cu care cercetatorul poate intra intr-o relatie de comunicare directa prin limbaj. Unii cercetatori apreciaza acest lucru ca fiind un mare avantaj, din cauza faptului ca se realizeaza mai rapid si mai usor culegerea unei informatii foarte bogate la care altfel cu greu s-ar putea ajunge; altii, in schimb, sustin contrariul sau, cum spune Bourdieu, “este un blestem ca stintele umane sa aiba de a face cu un obiect care vorbeste ”. Aceasta pozitie vrea sa atraga atentia asupra capcanelor in care se poate foarte usor cadea atunci cand spusele oamenilor sunt luate ca atare, cand nu sunt parcurse etapele necesare constructiei teoretice a discursului stiintific si sunt incadrate direct in el elemente ale discursului obisnuit al oamenilor obisnuiti. De altfel, sociologul francez amintit a pledat mult, indeosebi in operele de tinerete si, cu deosebire, in Le métier de sociolog (1968), pentru depasirea empirismului indus de proliferarea rapida, pe solul Europei, a metodei anchetei si a sondajeor de opinie importate din America.

In fapt, aceasta relatie de comunicare - ce este caracteristica interviului si anchetei - este puternic asimetrica, in sensul ca cercetatorul este cel ce concepe, formuleaza si adreseaza o serie de intrebari la care asteapta raspuns din partea subiectilor chestionati sau, altfel spus, el stimuleaza producerea unui comportament verbal a carui interpretare il ajuta sa descopere alte tipuri de comportamente ale indivizilor, sistemul de atitudini si valori, caracteristici ale mediului social etc. Ca urmare, rareori subiectul este perfect constient de “rostul” intrebarilor ce i se adreseaza si, drept urmare, comportamentul lui verbal nu va fi dependent doar de continutul intrebarii ci si de modul in care el insusi interpreteaza scopul pentru care i se adreseaza o anumita intrebare si nu alta. Deocamdata sa retinem acesta trasatura comuna anchetei si interviului - comunicarea cu subiectii cercetarii si crearea unei situatii de interactiune care influenteaza raspunsul celor chestionati uneori tot atat de mult ca si situatia de fapt, existenta dincolo de starea creata de cercetare - si sa recunoastem ca ea este suficient de puternica pentru a-i face pe multi autori sa considere cele doua modalitati ca fiind o singura metoda. Sa retinem, de asemenea, ca, in ciuda tuturor limitelor acestor metode, ele sunt indispensabile, nu numai pentru ca ofera o cale eficienta de obtinere a unei informatii bogate, ci si pentru ca exista aspecte ale vietii sociale ce nu pot fi abordate prin metodele clasice de observatie, deoarece nu se materializeaza in efecte inregistrabile prin mijloacele de simt sau, daca o fac, acestea nu dobandesc nici o semnificatie independent de actiunea actorilor care au participat la producerea lor.

Cunoscutul sociolog roman Septimiu Chelcea, considera ancheta ca fiind metoda generala, in a carei aplicare concreta se regasesc doua forme: chestionarul si interviul.

In clasificarea metodelor stiintelor socioumane care fac apel la schimbul de informatii prin mijloace lingvistice cu indivizi umani, membrii ai colectivitatii vizate de cercetare, exista, logic, doua posibilitati principale de a opera: fie facem distinctia intre proceduri de comunicare orala si in scris, fie facem distinctia intre procedee “cantitative” (structurate, “inchise” etc.) si “calitative” (nestructurate, interpretative etc.).

Distinctia dintre ancheta si interviu se bazeaza pe o serie de trasaturi distinctive, atat de natura formala (de realizare a cercetarii), de natura continutului problemelor studiate, cat si de natura populatiei direct investigate. Probabil ca singura nici una dintre trasaturile respective nu este decisiva, dar luate impreuna, ele ajung sa marcheze o deosebire de esenta, si nu doar de suprafata, intre cele doua metode.

Principalele diferente, remarcate de autori si metodologi sunt:

Tehnicile de realizare a anchetelor au un evident caracter standardizat, in sensul ca numarul, ordinea si formularea intrebarilor pentru efectivele de persoane carora li se adreseaza aceste intrebari sunt stabilite foarte clar de la bun inceput si nu sunt permise decat arareori abateri de la schema de realizare a anchetei. Desfasurarea interviului depinde mai mult de modalitatea concreta de interactiune dintre cei aflati fata in fata, de ceea ce raspunde si de felul cum raspunde subiectul si mai putin de schema de investigatie construita anterior.

Pe aceeasi linie, apare diferenta in privinta instrumentelor de investigare. Ancheta uzeaza, prin definitie, de chestionar, ca instrument de cercetare, chiar si in cazul celor mai simple forme de realizare a ei. interviul se poate desfasura pe baza unui ghid de intervu, sau chiar fara un instrument de lucru construit dinainte. Constructia, folosirea (aplicarea) si exploatarea chestionarelor se face in maniere cu totul specifice, diferite de cele ce se folosesc in cazul ghidului de interviu.

Ancheta urmareste, prin modul de alegere a persoanelor investigate, sa satisfaca cerinta de reprezentativitate, in sensul statistic al termenului, a esantionului in raport cu o populatie incomparabil mai mare. Altfel spus, alegerea indivizilor anchetati trebuie sa respecte o serie de reguli statistice pentru a putea transfera, cu o marja de eroare rezonabila si cu un risc acceptabil, constatarile obtinute pe esantionul de indivizi la nivelul populatiei vizate de cercetare. Tipurile de indivizi din esantionul anchetat trebuie sa acopere corect tipurile ce apar in populatie, pe cand cei din loturile intervievate poseda trasaturi care, de regula, ii particularizeaza vizavi de masa mare a celorlalti; sunt intervievati lideri formali sau informali, persoane ce detin pozitii privilegiate sau au avut parte de experiente de viata neobisnuite, detinand deci informatii pe care ceilalti nu le au etc. Exagerand un pic, se poate spune ca individul anchetat este individ mediu, obisnuit, iar cel intervievat este cel deosebit, atipic.



Pentru a se asigura o reprezentativitate satisfacatoare, ancheta se realizeaza, de regula, pe esantioane mari, in vreme ce interviului ii sunt supusi un numar mult mai redus de indivizi. Esantion mare inseamna de ordinul sutelor sau, mai frecvent, miilor de persoane; loturile supuse interviurilor cuprind, cel mai frecvent, cateva zeci de persoane sau chiar mai putine. Concluziile unei anchete se intemeiaza pe legile statisticii matematice si ale teoriei probabilitatilor (chiar si atunci cand esantionul nu respecta intocmai cerintele probabilistice), in speta pe “legea numerelor mari”, ceea ce inseamna ca trebuie sa ne asiguram ca sunt destui indivizi in categoriile de analizat pentru ca sa se manifeste legitatile statistice.

Investigand direct un numar atat de mare de indivizi, urmeaza imediat ca ancheta nu pate urmari decat colectarea unor informatii relativ simple. Mai exact, standardizarea instrumentului presupune acest gen de uniformizare spre o forma cat mai simpla, pentru a putea fi aplicat corect de catre cat mai multe persoane cat mai multor persoane. Intrebarile din chestionar se refera la aspecte din viata omului sau din mediul sau inconjurator despre care acesta poseda informatii si le poate reda si este dispus sa o faca fara mari dificultati si de o maniera nedistorsionata. Aspectele sunt simple pentru ca sunt generale, la nivel de esantion sau subesantion. Interviul incearca sondarea in profunzime a universului spiritual al celor studiati. Se urmareste astfel obtinerea nu a unor cunostinte tip “fotografie”, ci descifrarea mecanismelor actiunilor oamenilor, descoperirea motivatiilor, a sistemului de valori la care adera, descrierea unor componente relevante din colectivitate, pe baza experientei de viata a celui intervievat. Altfel spus, ancheta este o metoda de tip extensiv, iar interviul este una de tip intensiv.

Prelucrarea datelor unei anchete se realizeaza folosindu-se procedurile statistice standard, care toate se bazeaza pe calculul frecventelor cu care apar diferite variante de raspuns ale fiecarei intrebari. Din acest motiv, raspunsurile libere la intrebarile numite “deschise” (cele fara variante de raspuns prestabilite) trebuie aduse, dupa efectuarea investigatiei la forma “inchisa” si prelucrate ca si acestea.Valoarea informatiei obtinute prin ancheta se exprima si prin gradul de reprezentativitate al esantionului anchetat. Deci ancheta presupune si o evaluare statistica a masurii in care rezultatele obtinute (medii, proportii, coeficienti de corelatii etc.) aproximeaza pe cele din populatia de referinta. In cadrul interviului, calculul frecventelor se face doar in situatii cu totul deosebite iar problema reprezentativitatii statistice nu se pune.

Interviul este o metoda ce uzeaza prin excelenta de tehnici orale, de preferinta, fata in fata (si mai greu prin telefon), pe cata vreme ancheta se poate realiza si in scris, in sensul ca subiectul raspunde completand chestionarul primit, fie ca e vorba de intrebari la care trebuie sa dea raspunsuri mai lungi, elaborate, fie ca i se cere doar incercuirea unor coduri. Fireste ca intre cele doua mari genuri de tehnici de ancheta, cele orale si cele in scris, exista diferente substantiale, in ceea ce priveste realizarea lor practica, constructia chestionarului, natura informatiei culese si interpretarea ei. Pledam pentru a nu se confunda ancheta orala cu interviul.

Daca prin definitie, ancheta se realizeaza strangand informatia de la persoane luate in mod individual, interviul poate imbraca si forma interviului de grup. Desigur ca si in cazul anchetei pot “colabora” mai multe persoane la completarea unui chestionar (in ancheta in scris), dar acest lucru este considerat ca o abatere de la regula stabilita sau e vorba de niste intrebari la care nu are mare importanta care anume persoana raspunde (de pilda, daca cerem informatii factuale despre modul de trai al membrilor unei familii, important e nu cine raspunde, ci ca informatiile sa fie corecte). Interviul de grup insa are ca principiu obtinerea de informatii, de o anumita natura (opinii, in speta), care sunt “elaborate” intr-un anumit mediu colectiv, unde interactiunile dintre persoanele ce-l compun sunt esentiale (deci care n-ar putea fi obtinute prin interviuri individuale). Exista si tehnici de aplicare a unor chestionare la indivizi grupati (nu grupuri !), dar acolo grija fundamentala a celui ce realizeaza cercetarea este tocmai sa nu se produca nici un fel de efect de interactiune intre participanti.

Aceasta distinctie nu este numai una formala; ea poate reproduce diferente profunde in modul strategic de a privi, concepe, descrie si explica realitatea sociala. Ancheta fiind prin definitie individuala nu poate sa reproduca decat un set de date referitoare la indivizii ce populeaza un mediu social si nu la societate ca atare sau macar la subunitati ale ei (grupuri). Prin interviul de grup se urmareste, intr-un fel sau altul, depasirea acestei perspective atomistice indusa de ancheta.

Ancheta se realizeaza, de regula, cu personal auxiliar, operatorii de ancheta (numiti de multe ori si “operatori de interviu”, tocmai din cauza faptului ca ancheta orala este asimilata interviului), in vreme ce interviul nu poate fi facut decat de persoane cat de cat calificate, de preferinta, membrii ai echipei de cercetare. Operatorii de ancheta e bine sa fie persoane care nu au nici un interes, stiintific sau de alta natura, fata de tema studiata, deci oameni cat mai “neutri”, ale caror singure calitati cerute sunt capacitatea de a provoca reactiile verbale potrivite ale subiectului si de a inregistra corect aceste manifestari. Interviul este realizat de cunoscatorii temei si obiectivelor cercetarii, adesea luand parte doi sociologi, unul avand in sarcina intretinerea si stimularea discutiei (mai exact a discutiilor, caci sociologii se dubleaza in special in cazul interviului de grup), iar celalalt avand ca sarcina inregistrarea reactiilor verbale si de alta natura ale subiectilor.

Sintetic vorbind, ancheta face parte din cadrul procedurilor care, in sens larg, poarta numele de cantitative, tinand de modelul nomotetic de abordare a realitatii, in vreme ce interviul este o metoda calitativa, fiind agreat ca metoda de investigatie de sociologii de orientare comprehensiv-interpretativista. Lucrul este evident relativ la fiecare moment al desfasurarii cercetarii cu aceste metode, incepand cu constructia instrumentului de cercetare si terminand cu analiza si interpretarea datelor obtinute.

Anumite tehnici ale anchetei se apropie de interviu, cum ar fi, de pilda, cazul celor ce imbraca o forma orala, cu un chestionar ale carui intrebari pot fi puse in ordinea dorita de operator si cand acesta din urma are si libertatea de a discuta cu subiectul ceea ce crede necesar pe marginea oricarei intrebari (sa dea explicatii asupra sensului intrebarii, asupra rostului ei in cadrul cercetarii, sa se intereseze de motivatiile raspunsului etc.). La fel, interviurile cu un numar mai mare de persoane si conduse cu instrumente relativ rigide (repetandu-se practic aceleasi intrebari) se apropie de ancheta, nu doar prin acest caracter formal al lor, ci si pentru ca ele dobandesc si alte caracteristici ale acesteia (o anumita reprezentativitate, de exemplu).

3. Ancheta si sondajele de opinie

Termenul de “sondaj” este, in general, sinonim cu cel de “cercetare selectiva” sau de “esantion(are)”. Cumparatorul alege prin sondaj un obiect dintr-o multime spre a-i testa calitatile, profesorul verifica prin sondaj cativa elevi sa vada daca au inteles lectia predata etc. Ideea sondajului este deci aceea de a reduce populatia statistica efectiv cercetata la o parte (mica) a ei, capabila sa reprezinte caracteristicile intregului.

In domeniul investigatiilor sociale, se utilizeaza frecvent expresia de “sondaje de opinie” sau “sondaje de opinie publica” pentru a se desemna un anume gen de ancheta, si anume cea efectuata pe diferite probleme de mare interes public si care urmareste, in principal, sa surprinda opiniile (parerile, atitudinile, evaluarile etc.). Sondajele de opinie sunt specii ale anchetei sociologice.

Ce deosebeste totusi un “sondaj de opinie” de o “ancheta sociologica” ? Unele note caracteristice:

a. Sondajele de opinie, asa cum le arata numele, sunt centrate - daca nu exclusiv, cel putin cu preponderenta - pe aspectul opinional, subiectiv al realitatii sociale. Ele urmaresc sa evidentieze ceea ce “cred”, “gandesc”, “simt”, “apreciaza”, “intentioneaza sa faca” oamenii. Cel mai adesea prin sondaje se testeaza gradul de satisfactie fata de activitatea diferitelor organisme sau persoane cu functii in stat, notorietatea personalitatilor politice, optiunile electorale, raportarea la anumite sisteme de valori etc.

b. Sondajele de opinie sunt centrate pe probleme ce suscita un larg interes de public; astfel de probleme apar fie in dezbaterile mediatizate, fie in preocuparile mai mult sau mai putin marturisite ale unor organisme, institutii politice, administrative, stiintifice etc.

c. Sondajele de opinie sunt anchete sociologice cu un pronuntat caracter descriptiv. Ele nu numai ca nu au ambitii explicative, dar, foarte adesea, insasi descrierea fenomenelor este realizata doar in linii foarte generale, fara detalieri si particularizari.

d. Sondajele de opinie sunt anchete realizate intr-un timp foarte scurt, cu chestionare simple si clar structurate si pe esantioane care sa asigure o reprezentativitate rezonabila pentru evaluarile cu caracter general urmarite.

e. Rezultatele sondajelor sunt prezentate beneficiarului sau publicului larg intr- forma simpla, fara a se recurge la mijloace sofisticate de prelucrare si interpretare a informatiei.

f. Sondajele de opinie se realizeaza, de regula, la comanda unui beneficiar ale carui interese sunt altele decat cele stiintifice sau sunt facute de anumite institute cu acest profil in momentele cand o problema starneste un mare interes iar, prin publicarea rezultatelor, institutia respectiva se face mai bine cunoscuta publicului larg.



g. Sondajele de opinie sunt, intr-o societate democratica, nu doar o componenta a cunoasterii stiintifice a socialului, ci parte inseparabila din viata societatii respective, un reper in evaluarea diverselor elemente ale “mecanismului” social si puncte de sprijin pentru ajustarea strategiilor si tacticilor fortelor politice. Toate deciziile majore - sau unele chiar de mai mica anvergura - ale organelor executive nationale sau locale sunt supuse judecatii cetatenilor cu ajutorul acestei forme simple, rapide si eficiente de recolare a opiniilor. In nici o societate cu adevarat democratica nu este pusa la indoiala utilitatea sondajelor iar fortele politice nu-si pot permite sa ignore rezultatele acestora si, cu atat mai putin, sa agreseze institutiile care au pus pe piata cifrele statistice care nu le sunt favorabile.

Deci, sondajul este o forma “populara” de ancheta, axata pe o problematica ce starneste un interes general si ale carei rezultate sunt aduse la cunostinta publicului sub o forma accesibila, utilizandu-se, de regula, reprezentari grafice ale frecventelor exprimate procentual.

4. Tehnici de ancheta

Ancheta, ca metoda specifica stiintelor socioumane, presupune un schimb de informatii, mai exact, o comunicare intre cercetator si anumite “elemente” (indivizi umani) ale “realitatii sociale” investigate, primul fiind cel care, prin intermediul chestionarului, provoaca un comportament verbal din partea celor din urma. Transmiterea informatiei de la persoanele chestionate spre cercetator se poate realiza, in principiu, prin doua modalitati fundamental diferite atat prin actul de comportament pe care-l presupun cat si prin inducerea unor probleme metodologice specifice, a caror cunoastere este esentiala pentru ca rezultatele anchetei sa nu fie afectate. Este vorba de calea orala de comunicare si de cea prin scris. In primul caz vom avea de a face cu ancheta orala sau directa (in sensul ca mesajul este transmis direct receptorului); in cel de al doilea vom vorbi de ancheta in scris sau indirecta sau de ancheta prin autocompletarea (autoadministrarea) chestionarului. Cum se intelege, ancheta orala presupune ca subiectilor sa le fie citite, pe rand, intrebarile din chestionar, la care acestia dau raspunsuri orale, raspunsuri ce sunt inregistrate de persoanele care efectueaza ancheta in teren, asa-numitii operatori de ancheta. In ancheta in scris, comunicarea este indirecta, in sensul ca subiectul citeste el insusi intrebarile din chestionar si raspunde la ele fara a se angaja un proces direct de comunicare cu persoana care-i inmaneaza instrumentul de cercetare. este limpede ca o relatie implicata de ancheta directa faciliteaza comunicarea, dar, in acelasi timp, ea creaza un element nou, suplimentar al mediului social in care omul se gaseste si reactioneaza. Reactiile individului uman la acelasi stimul (intrebare) pot fi foarte diferite dupa cum el se gaseste fata in fata cu un operator care-i pune intrebarea, se afla la capatul unei linii telefonice sau se gaseste singur cu o foaie de hartie in fata. De aceea, trebuie cumpanita bine alegerea tehnicii adecvate, in functie de scopul cercetarii. Mai mult, intregul design al anchetei va depinde de tehnica aleasa.

a. Ancheta orala sau directa

Este tehnica de ancheta cea mai des folosita sau, mai exact, cea mai des folosita in anchetele cu mare audienta la public (anchete electorale, sondaje ad hoc sau probleme sociale de interes general etc.), adica acele ale caror rezultate sunt prezentate si comentate de mijloacele de informare in masa. Avantajele dar si dezavantajele anchetei directe provin din situatia de interactiune dintre persoana care chestioneaza si cea chestionata.

Tehnica anchetei orale imbraca doua variante principale de realizare:

Ø      ancheta fata in fata si

Ø      ancheta prin telefon

Prima forma se realizeaza fie la domiciliu, fie la locul de munca (pentru persoanele ocupate) sau in scoli, facultati (pentru elevi si studenti), pe strada sau la iesirea de la manifestari colective: spectacole, concerte, meciuri etc.

Alegerea uneia sau alteia dintre posibilitatile enumerate mai sus depinde de: populatia vizata de cercetare, de procedura de esantionare, de tematica cercetarii, de mijloacele materiale si umane avute la dispozitie de cercetator. Exceptand anchetele a caror tematica impune in mod obligatoriu alegerea unor categorii restranse de persoane, definite in genere prin participarea lor la anumite activitati (elevi sau studenti, muncitori sau alti salariati ai unor intreprinderi si institutii, spectatorii unei manifestari culturale etc.), in cea mai mare parte a cazurilor se utilizeaza ancheta prin vizita operatorilor la domiciliul persoanei anchetate, aceasta forma avand o serie de avantaje ce nu sunt deloc de neglijat.

Ancheta la domiciliu se impune foarte adesea din motive ce tin de procedura de esantionare, care porneste pentru a ajunge la indivizii umani ce vor fi anchetati, de la locuinta (gospodaria) acestora. Pentru alegerea esantioanelor carora li se pot aplica legitatile statistico-probabilistice este nevoie ca fiecare unitate a “populatiei statistice” sa poata fi identificata (sa aiba o probabilitate calculabila de a intra in esantion). Deficientele in inregistrarea curenta a situatiei fiecarui individ uman fac mult mai usoara identificarea locuintelor, de pe un anumit areal, in care traiesc grupurile familiale si abia apoi, prin discutia cu un membru al familiei sau gospodariei, se poate trece la alegerea individului potrivit, in conformitate cu regulile de selectie adoptate. E clar ca acest procedeu ne obliga, aproape intotdeauna, sa sunam la usa locuintelor in care speram sa gasim indivizi cu care vom sta de vorba.

Ancheta orala este preferabila atunci cand chestionarul de aplicat este relativ lung. Pe strada sau la iesirea de la spectacol, omul nu poate fi abordat pentru o discutie ce ar putea dura mai mult de 3-5 minute, dat fiind ca oamenii sunt grabiti si nu au, in astfel de circumstante, disponibilitatea de a raspunde la un set lung de intrebari; nici operatorul nu poate manevra in asemenea conditii chestionare prea lungi si cu modalitati mai sofisticate de inregistrare a raspunsurilor. Nici la locul de munca si in timpul muncii situatia nu este mai buna, din punctul de vedere al timpului avut la dispozitie. La domiciliu, chiar daca e necesara o reprogramare a vizitei, operatorii nu intampina dificultati serioase in realizarea unor intrevederi cu o durata de pana la 30-40 minute sau chiar mai lungi.

Calitatea rezultatelor este, probabil, cea mai buna in aceasta varianta tehnica a anchetei. Discutand cu omul in casa lui, dupa ce acesta a avut amabilitatea sa te pofteasca inauntru si sa accepte dialogul, aflandu-se deci in mediul sau obisnuit de viata si simtindu-se oarecum “stapan pe situatie”, subiectul este mai putin stresat decat in alte imprejurari. In comparatie cu ancheta prin telefon, avem aici avantajul de a ne gasi fata in fata cu cel cu care discutam, fiindu-ne deci mai usor sa-i observam si sa-i controlam reactiile, sa ne dam seama daca ascunde ceva sau chiar daca este cel care sustine ca este. Ancheta aceasta poate fi coroborata cu observatia directa, ceea ce constituie un mare avantaj atunci cand tema cercetarii impune culegerea unor informatii marunte dar foarte numeroase cum ar fi cele ce privesc modul de trai al persoanei chestionate. Cand ne intereseaza opiniile, atitudinile, scopurile, motivatiile sau alte elemente ce tin de trairile subiectului, de universul sau interior, o discutie fata in fata realizata la locuinta celui chestionat ne conduce la rezultate superioare celor obtinute in alte situatii.

Se apreciaza in majoritatea lucrarilor metodologice ca ancheta directa, fata in fata, deci inclusiv cea la domiciliu, este cel mai putin afectata de fenomenul de nonraspuns. Nonraspuns inseamna si refuzul de a fi primit in casa pentru realizarea chestionarii si evitarea raspunsurilor la anumite intrebari din chestionar si imposibilitatea gasirii unei persoane alese in esantion intr-un timp dat si cu eforturi rezonabile etc. Ancheta orala la domiciliu inlatura practic nonraspunsurile partiale (refuzul de a raspunde la unele intrebari sau parti din chestionar), indeosebi datorita presiunii psihice pe care o exercita prezenta operatorului sau capacitatii acestuia de a crea o relatie de incredere cu subiectul. In general, in anchetele orale ponderea nonraspunsurilor este mai redusa decat in cele in scris.

Madeleine Graviz (1986) considera ca, in general, succesul anchetei - din punctul de vedere al proportiei mari a persoanelor ce accepta sa raspunda - ar putea fi explicat pe baza a trei factori principali, dintre care ultimul joaca un rol efectiv in favoarea celei directe si, in speta, a celei fata in fata la domiciliu:

a. Reflexul de politete. Este greu sa refuzi sa-i vorbesti cuiva care ti se adreseaza politicos, te roaga sa-l ajuti in realizarea muncii pe care o are de indeplinit, care a batut drumul pana la usa ta.

b. Dorinta de influentare. Cu cat subiectului i se sadeste o convingere mai puternica asupra faptului ca prin raspunsurile sale va putea contribui la schimbarea unor situatii, la ameliorarea unor stari de lucruri care-l privesc direct, el va fi dispus intr-o masura mai mare sa se angajeze in discutie si sa te invite in casa.

c. Nevoia de a vorbi. Nevoia de comunicare, de a te face inteles de catre celalalt, este una dintre nevoile de baza ale omului, dar realizarea ei, in anumite privinte, a fost drastic limitata de societatea moderna, prin izolarea individului si scoaterea de sub influenta grupului comunitar caruia ii apartine.



b. Ancheta indirecta (in scris sau prin autoadministrarea chestionarului)

Exista si aici mai multe varinte de realizare a acestei tehnici insa manualele de specialitate insista asupra uneia singure: ancheta prin posta (sau “chestionarul postal”, expresie utilizata de cei ce nu vor sa foloseasca termenul de ancheta). Motivele pentru care se evidentiaza mai ales acest procedeu tin nu doar de frecventa cu care ea se utilizeaza sau de gradul mare de diversitate a problemelor ce pot fi abordate (comparativ cu altele), dar probabil si de faptul ca aceasta este tehnica ce presupune o comunicare la cea mai mare “distanta”, in sensul ca aici cercetatorul si cel anchetat nu vin deloc in contact direct, fiind deci forma cea mai indepartata de ancheta orala.

Daca incercam sa urmarim care sunt modalitatile de realizare a anchetei indirecte, vom observa imediat ca deosebirea fata de ancheta orala nu este intotdeauna foarte rigida, asa cum cred cei care fac din ele doua metode deosebite. Oricine a aplicat un chestionar in viata lui stie ca, ajungand in casa omului, operatorul evalueaza nivelul de inteligenta si cultura al celui cu care discuta si, daca are de a face cu o persoana cu un nivel intelectual mediu sau ridicat, nu se va mai obosi sa-i citeasca toate intrebarile si, mai ales, liste lungi cu variante de raspuns, lasandu-l pe om sa se uite pe chestionar si sa aleaga variantele potrivite (fireste, atunci cand procedura descrisa de aplicare a chestionarului ii permite acest lucru). De aici pana la a-i inmana subiectului de la inceput chestionarul distanta nu e prea lunga.

O prima forma de aplicare in scris a chestionarului este similara anchetei la domiciliu, persoana solicitata putand completa chestionarul pe loc, in prezenta operatorului, sau operatorul putand reveni dupa o zi sau mai multe pentru a recupera chestionarul completat. O alta varianta tehnica utilizata cu destul de mare frecventa este cea a aplicarii simultane de chestionare unui numar mai mare de indivizi stransi intr-o sala: persoane cu acelasi loc de munca, elevi, studenti, oameni aflati la o reuniune etc. A treia varianta principala este cea amintita deja: ancheta prin posta. In fine, o a patra varianta, dar care are o mult prea redusa aplicabilitate in studiile cu caracter stiintific pentru a o lua in considerare, este ancheta realizata prin chestionar publicat in ziare si reviste. Avantaje:

Comparativ cu ancheta orala, cea prin autoadministrare are avantajul costului mult mai redus. Chiar si in prima varianta, cand chestionarul se lasa la domiciliu, cheltuielile sunt mai mici caci durata vizitei operatorului este foarte scurta si nici nu e nevoie sa se gaseasca acasa persoana cautata. astfel, un operator poate imprastia intr-o zi zeci de chestionare, pe care le va recupera in alta zi. Costurile scad si mai mult in cazul variantei a doua, cand mai multi indivizi pot fi grupati si, de asemenea, in ancheta prin posta.

Un al doilea argument in favoarea anchetei in scris este natura continutului informatiei si se refera la faptul ca prin procedeul respectiv se inlatura influenta perturbatoare a operatorului, diminuandu-se pana la disparitie acel efect de interactiune care creaza o componenta a trairilor individului determinata de prezenta celuilalt, adica de cercetare. Altfel spus, persoanele care raspund singure la chestionar nu sunt influentate in raspunsurile lor de prezenta, atitudinile si actiunile operatorului si, de asemenea, din acest punct de vedere, ele reactioneaza toate, in mod identic, un acelasi mesaj (uniformizarea “stimulului”), adica raspund efectiv la aceleasi intrebari. Desigur, un alt lucru este ca repectivele intrebari pot avea o rezonanta semantico-conceptuala diferita in subiectivitatea indivizilor.

Al treilea argument, de aceeasi natura, se leaga de inregistrarea raspunsurilor. La intrebarile libere, fara variante de raspuns, in ancheta orala cel care transcrie (de regula, rezumand, concentrand, stilizand etc.) raspunsurile subiectului este operatorul, care, din neatentie sau dintr-o neintelegere a sensului acordat de subiect intrebarii, poate deforma continutul raspunsului. In scris, omul se va stradui sa-si rezume cat mai fidel ceea ce crede ca e necesar sa raspunda. Prin urmare, se inlatura greselile de inregistrare si interpretare datorate operatorului, adica se inlatura o veriga perturbatoare in procesul de comunicare.

Al patrulea argument este cel al anonimatului. Indeosebi forma de aplicare in colectiv asigura un anonimat total. Lucrul acesta este deosebit de bine apreciat de subiecti, care, in general, nu doresc sa-si asume nici un risc.

Apoi, vom observa ca acest gen de culegere a informatiei lasa omului timp de gandire pentru formularea raspunsurilor. Aceasta constituie un evident avantaj atunci cand genul de informatie solicitata presupune rememorarea unor evenimente, consultarea unor documente personale, coroborarea propriilor cunostinte cu cele ale altor membrii ai familiei, colegi de munca etc.

Unele forme ale tehnicii discutate aici, in speta cea prin posta, permit, analog anchetei telefonice, o dispersie teritoriala mai mare a subiectilor alesi, ceea ce inseamna nu doar avantaje de cost, ci si de reprezentativitate a esantioanelor alese initial.

Dincolo de aceste note pozitive, la care probabil se pot adauga si altele, ancheta in scris are si o serie de neajunsuri, care trebuie bine cunoscute pentru a nu uza de un procedeu tehnic acolo unde rezultatele sale sunt indoielnice sau chiar fara nici o valoare. Iata cateva observatii in acest sens. Dezavantaje:

a. In primul rand prin anumite forme ale anchetei in scris nu avem nici o certitudine ca persoana aleasa de noi este cea care raspunde la chestionar. Doar atunci cand chestionarul se autoadministreaza sub supravegherea operatorului (acasa sau in grup) exista sanse ca raspunsurile sa fie individualizate. Altfel, s-ar putea sa raspunda alta persoana, care are mai mult timp liber sau un grad de instructie mai ridicat, ori s-ar putea chiar ca raspunsurile sa capete o elaborare in colectiv (in familie). Aspectul este esential cand dorim (si, de regula, in ancheta dorim acest lucru) sa generalizam raspunsurile obtinute pe esantion la intreaga populatie si sa facem analize ale raspunsurilor dupa caracteristicile personale (sex, varsta, ocupatie etc.) ale subiectilor.

b. Posibilitatea elaborarii pe indelete a raspunsurilor si aceea de a vedea dinainte toate intrebarile chestionarului, devin, in cazul multor probleme supuse cercetarii, obstacole de netrecut, care fac improprie utilizarea anchetei in scris. Se pierde spontaneitatea raspunsurilor, esentiala pentru multe intrebari de opinie, se “confectioneaza” raspunsuri in conformitate cu ceea ce subiectul crede ca se asteapta de la el si se pierde posibilitatea ca, printr-o aranjare adecvata a intrebarilor in chestionar, sa se elimine efectele de contaminare a raspunsurilor la diferite intrebari. Chiar mai mult, o intrebare sensibila, “dificila”, care in ancheta orala se adreseaza spre finalul discutiei, poate aici provoca o reactie de refuz, ratandu-se intreg chestionarul.

c. In general, aceasta tehnica de ancheta genereaza o proportie mai mare de nonraspunsuri, comparativ cu cea orala. Lucrul este perfect valabil daca ne referim la nonraspunsurile partiale, adica la “golurile” de raspunsuri in chestionare completate, dar si la nonraspunsurile totale: refuzuri de a primi spre completare chestionare si, mai ales, greutatea cu care se completeaza si se returneaza chestionarele primite. Acest din urma aspect este deosebit de serios in cazul anchetei prin posta.

d. Prin autoadministrarea chestionarului se pierde o mare cantitate de informatie, indeosebi la intrebarile deschise, datorita faptului ca oamenii au mult mai scazute abilitati de a raspunde in scris decat sub forma orala. In genere, foarte multa lume - si nu doar populatia cu scolaritate redusa, cum s-ar crede - priveste scrisul ca o corvoada si cei care au aplicat chestionare de aceasta natura stiu ca nu se pot astepta la texte prea consistente in spatiile afectate raspunsurilor libere.

e. Mai exista si teama de raspunsuri in scris. “Verba volant, dar scrisul ramane si nu se stie niciodata cine va citi ceea ce am scris eu” isi zic probabil unii atunci cand au de a face cu intrebari mai incomode.

f. Ancheta in scris trebuie sa se bazeze pe un chestionar foarte bine construit, cu intrebari vizand probleme simple si formulate in cuvinte simple. Aceasta inseamna ca nu orice problema poate fi abordata pe o asemenea cale si ca, in restul conditiilor egale, ancheta in scris produce mai multe erori generate de chestionar decat cea orala.

g. In ancheta in scris, nu avem nici o sansa de a elimina ambiguitatea, imprecizia,inconsistenta sau incompletitudinea unor raspunsuri. Altfel spus, cercetatorul este in intregime la mana subiectului si nu mai poate interveni, ca in cazul discutiei prin viu grai, pentru a completa si clarifica raspunsurile primite.

In sinteza, vom reproduce, preluand de la de Vaus (1996), o schema, realizata prin contributia mai multor autori si cu unele modificari efectuate de Petru Ilut, care evidentiaza, in termeni de “buna”, “satisfacatoare”, “slaba”, calitatea celor trei tehnici principale de ancheta - orala-fata in fata, orala-prin telefon si in scris-prin posta - in functie de diferiti parametri relevanti pentru evaluarea unor asemenea proceduri. Conform multor autori consacrati, rata raspunsurilor la intrebarile trimise prin posta este net inferioara celor adresate oral, ceea ce l-a facut pe P. Ilut sa modifice calificativul “buna” asezat de de Vaus in primele doua casute ale ultimei coloane a tabelului in “slaba” si “satisfacatoare”.( Vezi Tabel nr.2







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1467
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site