COMPORTAMENT SI NORMATIVITATE

PROBLEME:

1. Socializarea

2. Instante ale socializarii

3. Normele sociale

1. Socializarea

Omul nu se poate manifesta in plenitudinea destinului sau decat ca forma de existenta sociala. In acelasi timp o societate exista prin viata membrilor sai, prin actiunile comportamentale, gandirea si modul de a fi al acestora. Relatia aceasta de interdependenta dintre individ si societate se afla in centrul procesului de socializare.

Exista mai multe perspective de analiza a socializarii:

Psihologic, socializarea este modul de a invata deprinderile de control al instinctelor. Dezvoltarea fara nici o restrictie a acestora ar putea duce la un comportament asocial opus conduitei sociale. Socializarea il formeaza pe copil sa-si insuseasca valorile societatii in termeni de "bun"/"rau" , si sa controleze orice inclinare innascuta catre conduite neacceptate de catre societate.

Din punct de vedere sociologic socializarea este actul de pregatire a individului pentru participarea la viata de grup, pentru asumarea unui status si a unui set de reguli. Oamenii sunt formati pentru a deveni membri ai grupurilor de apartenenta - familie, scoala, loc de munca, grup de prieteni etc, pentru cunoasterea si intelegerea altor grupuri in care poate nu vor fi niciodata membri, insa sunt obligati sa comunice cu ele - banci, spitale, sectii de politie etc. Procesul transformarii fiintei umane in indivizi care sunt capabili sa functioneze coerent in cadrul societatii incepe in copilarie. El continua cu trecerea oamenilor in noi pozitii sociale si noi relatii sociale. Putem spune ca socializarea este un proces continuu. Spre exemplu, socializarea celor din clasa continua acum prin formarea deprinderilor specifice statusului de elev al unei scoli militare.

Prin socializare, societatea exercita influenta considerabila asupra copiilor prin faptul ca ei invata cum ar trebui sa fie si cum ar trebui sa se comporte. Personalitatea lor este rodul actiunii continue a triadei ereditate - mediu - educatie, insa oricat de influenta ar fi ereditatea, contactul cu altii este vital, cu deosebire, in primii ani de viata. Cand suntem mici, suntem incapabili sa ne purtam singuri de grija, deci suntem total dependenti de altii pentru a supravietui. Studiile asupra copiilor care au fost izolati de contactul uman demonstreaza importanta deosebita a contactelor umane si a afectiunii in copilarie. Fara ele, un copil nu poate invata nici macar elementele rudimentare ale unui comportament uman. Mai mult, daca privarea acestora este prelungita si extinsa, dezvoltarea ar putea fi incetinita pentru totdeauna.

Socializarea se produce in diferite moduri. Indivizii si grupurile isi pun amprenta asupra copiilor in timpul maturizarii lor si asupra adultilor pe masura ce inainteaza in viata. In unele cazuri, procesul implica contactul direct "fata in fata", ca atunci cand un parinte il cearta pe copil sau cand prietenii felicita o persoana pentru obtinerea unei noi performante. In alte cazuri, se intampla ca educatorii traseaza politicile educationale care determina ceea ce vor invata copii in clasa.

Trebuie subliniat, insa, ca socializarea nu obliga pe indivizi doar la o asimilare mecanica a normelor si valorilor, ci ea ii determina sa se readapteze continuu. Individul este pregatit ca fiinta sociala cooperanta si participanta. "Prin socializare omul se califica sa fie om" (C-tin. Schifirnet - "Sociologie" - Ed. Comunicare. Bucuresti, 2004,. pag 70 ).

In concluzie, putem defini socializarea, in acord cu autorul citat mai sus, drept "procesul prin care individul deprinde treptat, prin interactiunea cu altii si participand la viata sociala, normele, valorile, gandirea, cunostintele unei anumite culturi in care s-a nascut". Transmiterea normelor, traditiilor, valorilor, conceptiilor sau a modurilor de viata de catre grup sau de catre societate tinteste integrarea individului in structurile sale cu o conduita adecvata scopurilor sociale fundamentale, adica asigurarea ordinii si stabilitatii sociale, esentiale in functionarea oricarei colectivitati. Finalitatea socializarii are deopotriva relevanta:

psihica - dezvoltarea la copil a trasaturilor psihice constante prin care el isi capata o identitate in raport de ceilalti semeni;

sociala - formarea deprinderilor de exercitare corecta a statusurilor si rolurilor sociale necesare in integrarea sociala;

culturala - asimilarea simbolurilor, limbajului si valorilor mediului de viata, intr-un cuvant, a unui model cultural.

2. Instante ale socializarii

Majoritatea autorilor de specialitate se refera la agenti sau institutii ale socializarii. In ceea ce ne priveste optam pentru termenul de instante ale socializarii intrucat mecanismul prin care actioneaza ele consta in evaluarea, in formularea de judecati in lumina carora se recurge la sanctiune / recompensa pentru a inlatura / intari un anumit comportament. Astfel de instante sunt: familia, grupul de prieteni (anturajul), scoala si mass media.

Pentru a intelege modul de actiune al acestora vom prezenta succint o clasificare a tipurilor de socializare, asa cum a fost ea consacrata in lucrarile unor autori cunoscuti (A. Giddens, R. Boudon, C.Zamfir)

Socializarea primara - are loc in copilarie, in familie, prin invatarea limbajului care permite apoi emiterea de judecati de valoare cu privire la ceea ce este bine/rau, drept/nedrept etc. Trebuie subliniat ca in unele familii, in anumite contexte (marcate de divort, alcoolism etc.), socializarea primara poate sa fie profund deformata.

Socializarea secundara - se produce ca invatare a normelor si valorilor altor instante de socializare orientate catre neutralitate afectiva spre deosebire de socializarea din familie, profund afectiva.

Socializarea continua - reflecta necesitatea invatarii permanente de catre individ, inclusiv in perioada adulta, a noi norme si valori. Educatia adultilor este, in esenta, un act de socializare a adultului. Aceasta forma este pregnanta intr-o perioada de transformari la nivel global in care se vorbeste de "ciocnirea civilizatiilor", de integrare europeana.

Socializarea anticipativa - este strans legata de cea anterioara si implica invatarea de catre o persoana a valorilor, credintelor si comportamentelor unui alt grup, dar la care adera. Acest tip de socializare permite oamenilor sa faca schimbari in atitudinile si in actiunile lor, schimbari ce vor fi necesare de indata ce ei vor intra intr-un nou grup. Asa se intampla, de pilda, cu elevii acestei scoli de jandarmi: ei traiesc socializarea anticipativa atunci cand sunt incurajati sa gandeasca precum subofiterii jandarmi, cu toate ca ei nu detin inca acest status. Scopul principal al socializarii anticipative este de a facilita tranzitia spre un nou status sau grup.

Resocializarea - se refera la invatarea unui set nou de valori, credinte si comportamente care sunt diferite de cele anterioare. O persoana care parcurge un astfel de proces pe de o parte trebuie sa se dezvete de ce este vechi (si eventual neacceptat social), iar pe de alta parte trebuie sa invete ceea ce este nou. Spre exemplu minorii delicventi sunt internati in centre speciale care au ca scop nu atat sanctionarea cat acordarea unei a doua sanse prin resocializare.

Pentru cele mai multe fiinte umane,instanta fundamentala de socializare este familia. Ea este cea care ofera o pozitie in societate, determina atribuirea de statusuri, cum ar fi rasa si etnia, si influenteaza alte statusuri, cum ar fi religia si clasa sociala. Familia reprezinta cadrul principal in interiorul caruia indivizii isi insusesc primele notiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdictie, marcand dezvoltarea constiintei morale. Personalitatea copilului este modelata prin trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior), la un comportament normal (bazat pe autoreglare si autonomie morala).

Potrivit sociologului B.Berstein (,,Studii de sociologia educatiei" , Ed. Didactica, 1973) socializarea in cadrul familiei si realizarea in patru situatii specifice:

situatiile de ,,educatie morala", avand la baza relatiile de autoritate prin intermediul carora i se furnizeaza copilului reguli morale.

situatiile de,,invatare cognitiva" prin care copilul invata sistemul de cunostinte, aptitudini, deprinderi necesare convietuiri in societate.

situatiile angajand inventia sau imaginatia, prin intermediul carora se dezvolta capacitatile creatoare si gandirea ,,participativa".

situatiile de ,,comunicare psihologica", care dezvolta afectivitatea specific umana cu un rol deosebit de important in echilibrul moral si psihologic al individului.

Fiind primul grup cu care copii au contact continuu familia devine grup referential iar valorile, practicile si normele sale vor fi adoptate de copii care se raporteaza la ele in evaluarea propriului comportament. Daca familia este saturata de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, tanarul poate ajunge la un conflict de adaptare. Din aceasta perspectiva se poate aprecia ca orice carenta a grupului familial, slabirea unitatii si coeziunii familiale perturba viata copilului, antrenand o serie de modificari de comportament. Aceste tulburari de comportament concretizate in fuga de acasa, furt, vagabondaj sunt, de cele mai multe ori, conduite predelincvente. Ele pot fi indicii ale unei viitoare cariere infractionale. In asemenea situatii (familii dezorganizate, abandon familial, divort, violente, alcoolism) vorbim practic de un esec al socializarii.

O deosebita importanta are si anturajul - grupul de prieteni de aceeasi varsta si cu pozitii sociale similare. In grupul de prieteni, indivizii se afla aparent pe pozitii egale, deoarece nici unul dintre ei nu domina pe ceilalti. Relatiile interumane functioneaza pe principiul ,,primesti ceea ce oferi". In acest fel se invata tehnicile de interactiune cu ceilalti intr-un cadru cooperant. Familia poate fi suplinita sau intregita sub aspectul functiei de socializare de catre grupul de prieteni ca principala relatie sociala a tinerilor. Insa familia trebuie sa vegheze intr-un plan secund in scopul detectarii si corectarii (atunci cand este cazul) valorilor referentiale ale anturajului. Dorinta de a face ceva deosebit, iesit din comun pentru a te remarca in cadrul grupului poate genera tocmai conduite deviante.

Scoala complineste familia prin transmiterea componentelor culturii. Aici copiii deprind scrisul si cititul, isi antreneaza abilitatile mult mai complexe pe care le vor folosi mai tarziu, ca adulti, la locul de munca si in viata sociala. Cel mai adesea, scoala reprezinta primul contact major al copilului cu lumea din afara familiei, cu impersonalitatea lumii, cu noi referinte in construirea identitatii comportamentale. El invata despre noi statusuri si roluri care nu exista in cadrul familiei. Scoala ofera copiilor posibilitatea contactului cu un mare numar de oameni cu care ei se pot imprieteni. Astfel scoala accentueaza rolul socializator al grupului de prieteni si reduce influenta familiei.

Massmedia, desi nu explicit, se defineste si ea ca o instanta a socializarii datorita posibilitatii de comunicare intre foarte multi oameni fara un contact direct fata in fata. Televiziunea, in special, a devenit un socializator eficient mai ales pentru copii, invatandu-i pe acestia normele pentru un comportament acceptat. Desigur se fac simtite si efecte negative. Spre exemplu, cercetarile scot in evidenta faptul ca oamenii tineri care vizioneaza filme violente la televizor au tendinta de a se comporta agresiv/violent.

3. Normele sociale

Din perspectiva contractualista societatea este opera vointei indivizilor de a-si asigura un cadru pentru desfasurarea normala a actiunilor lor si pentru realizarea drepturilor lor fundamentale. Conditia asigurarii acestor drepturi este ordinea sociala.

Ordinea sociala este formata dintr-un corpus inchegat de norme, reguli, prescriptii, indatoriri si obligatii care reglementeaza conduita si comportamentele sociale si individuale. In centrul definirii ordinii sociale se afla normele sociale. Existenta normelor sociale este obiectiv determinata, asigurand relationarea indivizilor, manifestarea conduitelor umane, exprimarea vointei grupurilor si societatii.

Ni se pare sugestiv faptul ca in ,,Dictionarul de sociologie" coordonat de Catalin Zamfir (Ed. Babel, Bucuresti, 1993) termenul de ,,norma" apare alaturi de cel de ,,normalitate". Astfel, daca norma este ,,model, regula, prescriptie care reglementeaza comportamentul indivizilor, grupurilor, colectivitatilor", normalitatea nu este altceva decat ,, starea unui sistem (deci inclusiv a sistemului social - n.n.) de conformitate cu un sistem de valori si norme pe care el insusi sau un subiect evaluator din exterior le-a formulat".

In orice societate, exista un minim de norme comune, acceptate de majoritatea membrilor colectivitatii, ceea ce asigura functionalitate si coeziune sociala. Prin socializare o mare parte din acestea sunt interiorizate de catre individ.

Orice norma isi asociaza o anumita sanctiune care poate fi negativa (pedeapsa), in cazul nerespectarii, sau pozitiva (recompensa), in forma laudei, prestigiului ori in forma materiala.

Varietatea relatiilor sociale, economice, politice, morale determina diversitatea normelor. Distingem urmatoarele categorii de norme:

obiceiul (cutuma);

normele morale;

normele juridice;

Obiceiul este o norma sociala care a aparut spontan in urma unei indelungate actiuni umane, ca urmare a unei stabilitati si responsabilitati sociale. Obiceiul se concretizeaza in modele de comportament ale membrilor unor grupuri sociale.

Normele morale sunt acele norme de reglementare a comportamentului fondate pe valorile de bine-rau, moral-imoral, cinste, corectitudine, responsabilitate, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare si impuse atat de propria constiinta cat si de presiunea atitudinilor celorlalti.

Normele juridice reprezinta reguli generale si obligatorii de conduita instituite de stat in cadrul functiei sale legislative si a caror aplicare se poate realiza in unele cazuri prin recursul la forta coercitiva a statului.

Intre normele morale si juridice exista diferente care privesc atat modul de elaborare al normelor, durata si actiunea in timp si spatiu, cat si eficienta lor. Normele juridice ocupa un rol aparte in ordinea sociala, fiind puternic coercitive, insotite de actiuni organizate. Ele constituie ordinea juridica, ordinea de drept, in jurul careia pivoteaza ordinea sociala.

Morala are o sfera de reglementare mai larga si nu este finalizata, in mod obligatoriu, in norme scrise. Normele juridice sunt consemnate in inscrisuri oficiale (reglementate, hotarari, coduri), dupa o anumita procedura (publicate in Monitorul Oficial) si se impun prin puterea de constrangere, care este mai puternica decat in cazul moralei:

Norma juridica protejeaza cele mai importante valori sociale: viata, integritatea, proprietatea, dispunand care este conduita pe care trebuie sa o promoveze indivizii in vederea respectarii si protejarii acestor valori. Sistemul actelor normative juridice este compus din: legi, decrete, hotarari si ordonante ale guvernului, regulamente si ordine ale ministerelor, decizii ale organelor administrative locale. Elaborarea si aplicarea acestora se supune principiului suprematiei Constitutiei ca lege fundamentala si expresie directa a vointei poporului, aceasta fiind chemat sa-si exprime vointa prin referendum in sensul adoptarii sau neadoptarii Constitutiei.