Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CONCEPTUL DE PUTERE

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
LEGITIMITATE
ANALIZA DE CAZ (STUDIU DE CAZ)
TIP IDEAL
SIMBOL
DISTRIBUTIA VENITURILOR
Cele mai importante probleme cu care se confrunta copilul
ANALIZA CONTINUTULUI
INSTITUTIILE SI ORGANIZATIILE SOCIALE - Scoala si integrarea profesionala
Indicatori sociali
LUPTA PENTRU PUTERE IN ORGANIZATII




CONCEPTUL DE PUTERE

Notiunea de putere nu are un singur domeniu de aplicare: se vorbeste despre putere asupra naturii, ca si despre putere asupra fiintelor umane.

Definitii:




Capacitatea unui actor dat de a ajunge la rezultatele urmarite, de a realiza actiuni eficiente.

Producerea de efecte scontate – criteriu al puterii propus de Russel.

Puterea unui om consta in mijloacele prezente necesare obtinerii oricarui bun aparent viitor – Hobbes.

Puterea si actiunea apar ca strans legate, dupa cum a subliniat Giddens, actiunea presupunand o interventie directa intr-o serie de evenimente, iar puterea constand in capacitatea de a-I altera cursul. In cadrul acestei conceptii foarte generale puterea este considerata drept atitudine de a produce rezultate, capacitatea de a indeplini si de a realiza.

Morris sustine ca ideea centrala in notiunea de putere este capacitatea de a efectua ceva, fara a afecta in vreun fel un obiect, o persoana. Tinand seama de natura sociala a omului puterea de a,       trece in mod obligatoriu prin puterea asupra.

Russel defineste puterea drept “capacitatea unor persoane de a produce efecte scontate si prevazute asupra celuilalt”.

CLASIFICARI

Puterea poate fi clasificata dupa mai multe criterii:

-politica, economica, sociala, culturala – acestea fiind interconectate, exemplificand prin persoana care are putere economica, astfel influentand puterea politica. Influenta virtuala a omului bogat este puternica, dar este efectiva atunci cand actioneaza propiu-zis.

-forma latenta a puterii poate fi considerata drept capacitate, iar forma manifesta- drept exercitiu.

-putere poate fi relativa (azi ai, maine nu mai ai), relationala si graduala (gradul de ascultare fata de cel cu putere), relatiile de putere variind in functie de aceste trei dimensiuni. Astfel, relatia de putere este asimetrica, asimetria instaurata de putere fiind compatibila cu interdependenta.

-putere poate fi informala, formala si       non-formala

In ceea ce priveste raportul dintre putere si conflict, puterea reprezinta orice sansa folosita pentru a se impune propria vointa in cadrul relatiilor sociale, chiar impotriva rezistentelor si indiferent de elementele pe care se bazeaza aceste sanse.

Una dintre trasaturile puterii este depasirea unei opozitii declarate.

Vorbind despre distinctia dintre sfat si comanda, sfatul este un fel de ordin, supunerea venind chiar din lucrul care este ordonat, in timp ce comanda este un ordin caruia ne supunem datorita vointei celui care ne comanda.

Conceptia generala a puterii aparata de Parsons subliniaza faptul ca puterea pastreaza un fundament relational. Parsons opereaza o dubla distinctie, desemnand o unitate de referinta si unitatea din partea careia urmareste sa obtina o comportare adecvata proiectelor unitatii de referinta. Astfel, unitatea de referinta dispune de doua moduri de presiune: situatia si intentiile. Pe de alta parte, sanctiunile pot fi pozitive si negative.

In cazul tipului de sanctiune pozitiva, calea de actiune referitoare la:

-Situatie → mod -incitare,

mijloc      -moneda.

-Intentii → mod -persuasiune,

mijloc      -influenta.

In cazul tipului de sanctiune negativa, calea de actiune referitoare la:

-Situatie → mod -coercitie (descurajare),

mijloc      -putere

-Intentii → mod -activarea angajamentelor,

mijloc      -angajamente generalizate.

Puterea nu se reduce la folosirea fortei, chiar daca forta este cel din urma lucru la care recurge puterea. Atribuirea repetata de recompense poate deveni un instrument de putere strict coercitiv. Retragerea recompenselor oferite pana atunci cu regularitate poate fi considerata pedeapsa.

Persuasiunea presupune obtinerea convingerii pe baza unui argument. Cel persuadat poate dobandi acest atribut datorita: continutului argumentului folosit, sursei de persuasiune, relatia putand cunoaste o dimensiune ierarhica atunci cand e vorba de o superioritate ce poarta amprenta statutului sau a prestigiului.



PUTEREA SI DOMINATIA

Din punct de vedere sociologic se diferentiaza trei niveluri:

1.cel al structurii de suprafata, careia ii corespunde puterea propriu-zisa ce se traduce si prin schimburi;

2.cel al structurii de adancime, unde se gasesc regulile ce servesc la definirea tipurilor de rationalitate ;

3.cel fundamental, cu referire la forma de viata, ce situeaza dominatia reflectata in viata economica.

Acest ultim nivel il determina pe cel de-al doilea, care la randul sau il comanda pe primul. Deci, dominatia se exprima prin reguli ce circumscriu exercitarea puterii.

Se accentueaza asupra regulilor (normelor) ce intemeiaza pentru unii dreptul de a comanda, iar pentru altii datoria de a se supune.

Privitor la conceptia parsoniana, in analizele lui Giddens cu referire la structura de clasa se regaseste odata cu distinctia dintre medierea institutionala a puterii si medierea puterii cu sensul de control.

Celor trei dimensiuni fundamentale ale interactiunii, si anume puterea, comunicarea si sanctiunile normative, le sunt asociate proprietatile structurale de dominare, de semnificare si de legitimare. Din punct de vedere analitic sunt distincte, dar din punct de vedere empiric sunt interdependente. Se poate constata relatia dintre dominare si resurse, intre semnificare si regulile semantice si intre legitimare si regulile normative. Structurile de dominare trebuie considerate ca sisteme de resurse, structurile de semnificare presupun reguli semantice, iar structurile de legitimare pot fi socotite drept sisteme de reguli normative. Se poate vorbi despre structuri sociale concepute ca ansambluri izolabile si coordonate de reguli, si de resurse prezente in special in caracteristicile institutionalizate ale sistemelor sociale.

Giddens propune o schita generala a raporturilor dintre putere, structura si dominatie. Distinctia fundamentala stabilita intre cele doua mari tipuri de resurse sunt, pe de o parte resurse de alocare (legat de controlul asupra lumii obiectelor, adica al contextului material), si, pe de alta parte, intemeiate pe autoritate(capacitatea de a controla).

In ceea ce priveste reproductia sociala (Giddens), aceasta nu imbraca un caracter mecanic, deoarece teoria structurarii este guvernata de principiul ca orice reproductie este productie. Prin structurare se inteleg conditiile ce asigura continuitatea sau transformarea structurilor, si drept urmare reproductia sistemelor sociale. Se subliniaza continuitatea practicilor, ancorarea institutionala si faptul ca reproductia trebuie inteleasa drept contingenta.

Puterea mentine, reconstruieste si genereaza structuri noi de dominare. Tema “circuitelor de putere” dezvoltata de Clegg, impune inlocuirea imaginii, umare a relatiilor cu sens unic dintre dominatie si putere cu o reprezentare mai complexa. Conceptul de dialectica a controlului nu presupune in mod obligatoriu atingerea unui echilibru al puterii si nici capacitatea generala a celor slabi de a gasi mijloace pentru rasturnarea celor puternici. Se evidentiaza relatiile de dominatie si de dependenta, ce sunt inerente vietii sociale.

Analiza sociologica contribuie la evidentierea contrastului dintre caracterul perisabil al structurilor de dominare menite a fi transformate sau distruse si permanenta puterii, care nu poate fi absenta din nici o societate empirica.

IMPORTANTA PUTERII POLITICE

administreaza lucruri

guverneaza oameni

ofera claselor sociale : ierarhia necesara, interese comune (manageriaza), regleaza concurenta dintre grupurile autonome, partidele politice si regimul poliarhic, rezultand liberalism si democratie.

are caracter teritorial (o putere trebuie sa inceapa prin a se exercita intr-un spatiu delimitat)

organizare in grupari politice

garantie specifica a ordinii instaurate

puterea politica prezinta o stransa legatura intre latura coercitiva si cea legitima, a formelor sale ce variaza odata cu regimurile politice

descurajare recalcitranti

creeaza obligatii sociale

eficacitatea puterii politice: echilibrul sistemului politic, echilibrul sistemului economic.

CONFLICTELE



In mod normal, atunci cand exista putere, iar un actor social doreste sa domine si celalalt actor social “din fata sa” nu se lasa dominat, apar conflictele.

Conceptul de conflict evoca in primul rand contradictia dintre integrare si ruptura, dintre consens si disens, dintre stabilitate si schimbare, dintre ordine sociala si conflictul social care stau la baza sistemului social insusi.

TEORII SOCIOLOGICE ALE CONFLICTULUI

Abordand opozitia dintre consens si conflict, intram in problema teoriei sociologice a notiunii de integrare sociala si dezintegrare sociala.

In epoca contemporana societatile occidentale, in special, abordeaza teoria conflictului social din perspectiva ordinii sociale, astfel, marxismul apare drept teoria dominanta care explica conflictul social din perspectiva claselor sociale, a raporturilor de exploatare si din perspectiva abundentei economice si a consumului de masa. Marxistii afirmau ca atata timp cat exista proprietari care sunt interesati sa obtina maximum de profit, cu minimum de efort, si atata timp cat exista muncitori care au drept proprietate forta lor de munca, societatea industriala, capitalista, va inregistra conlicte de interes, de intensitate crescuta.

In opozitie cu ideea marxista despre conflict, sociologii americani afirmau ca abundenta economica, consumul de masa, duc in mod obligatoriu la bunastare sociala si, in mod implicit, si la regresul conflictelor sociale.

Vom observa ca cele doua teorii sunt “adevarate” si “neadevarate” in viata cotidiana a fiecarui actor social. Aceste teorii s-au desprins din ideile filosofice ale lui Thomas Hobbes si John Loke.

Ideea conform careia conflictul si armonia exista in acelasi timp in societate ii apartine pentru prima data lui Thomas Hobbes. Auguste Compte afirma ca in mod obligatoriu dupa conflictul social apare armonia si progresul social. Ele ofera ordinea sociala, iar conflictul ofera dezordinea sociala.

Dupa A. Compte, teoriile formulate de Max Weber si Emile Durkheim privind conflictul social au avut relevante deosebite in teoria sociologica.

Astfel, Emile Durkheim, in cartea sa despre diviziunea muncii sociale descrie trecerea de la o integrare bazata pe solidaritate mecanica, ce apare in societatile de tip arhaic, la o noua forma de integrare, asociata de data aceasta cu prezenta accentuata a diviziunii muncii. Prima forma de integrare depinde de constiinta colectiva, cu ajutorul careia se realizeaza controlul social, in timp ce adoua forma este strans legata de interdependenta actorilor sociali. Daca, in cazul in care, in societatea de tip mecanic nu erau respectate regulile, aparea excluderea sociala. In cazul societatilor de tip mecanic, in cazul conflictelor, apar recompensele sociale si pedepsele sociale.

Sociologul care a mai abordat teoria conflictelor este Max Weber, care sustinea ca un conflict se poate traduce, ca si la Marx, prin lupta de clasa. Totusi, spre deosebire de Marx, Weber definea in special lupta, care este o relatie sociala, in masura in care activitatea este orientata spre a influenta si a impune propria vointa partenerilor, deci lupta propriu-zisa pentru o concurenta, in sensul unei incercari pasnice sau nepasnice de a obtine si de a dispune de sanse, oportunitati, privilegii materiale pe care le doresc si altii.

Max Weber vede conflictul si notiunea de conflict ca fiind o devenire inevitabila a lumii sociale. Astfel, conflictul isi pierde valoarea “patologica” de la Marx si se transforma intr-un concept necesar dezvoltarii sistemului social.

In epoca contemporana, Parsons distanteaza notiunea de tensiune, boala, neliniste, de conceptul principal de conflict social si constata ca acesta impulsioneaza dezvoltarea sociala. El vede conflictul social ca fiind un prim pas in integrare. Parsons evidentiaza aparitia conflictului intre 4-7 ani si la 14 ani, relevand ulterior nasterea conformismului si a respectarii regulilor rezultate din “instabilitate”, deci, individul (actorul social) produce o adaptare sociala.

CONFLICTELE SOCIALE. MOBILIZARI SI REVOLUTII

Conflictele sociale erau vazute ca apartinand doar intereselor si luptelor de clasa (teoria marxista). Datorita sociologilor americani, conflictele sociale au fost vazute si ca reprezentand alte interese.

De ex.: conflictul social generat de un sindicat urmareste si lupta dintre patron si muncitor, dar in acelasi timp poate urmari si cresterea salariilor, reducerea numarului orelor de munca, obtinerea altor beneficii extra-servici etc. Aparitia conflictului social poate urmari in acelasi timp si/sau obtinerea, mentinerea puterii.

Miscarile sociale sunt initiate de actori sociali care apartin in general clasei de mijloc, au un inalt nivel de educatie, nu au legatura in general cu conflictele sociale. Sunt mult mai organizate ca primele, sunt mai putin provizorii, pot fi generate de anumite institutii si, in mod obisnuit, au anumite viziuni morale, aproape mesianice, asupra lumii.

Teoria actiunii sociale (Weber) vede miscarea sociala ca realizandu-se prin diferite actiuni mai putin radicale decat in cazul conflictului social. Teoria lui Weber continua in a analiza diferenta dintre conflict social si miscare sociala. Astfel, in cazul miscarii sociale se renunta la teoria avantajului gratuit, care afirma ca, indiferent daca particip sau nu, tot obtin anumite beneficii, si promoveaza ideea implicarii sociale (vezi individualismul de la Sodalitate).

Revolutiile ne indeparteaza de explicatiile conflictului social si a miscarilor sociale, totusi acestea au o mare legatura cu conflictul. Ele apar in momentul in care cantitatea de frustari devine insuportabila. Diferenta si asemanarea dintre revolutii si revolte consta in faptul ca revoltele au caracter spontan, restrans, iar revolutiile au o amploare mai ridicata, uneori putand fi “programate”.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 600
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site