Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Caracterizarea sistemului familial

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
RESPECTUL DE SINE SI VIOLENTA
Creierul ne poate da de gol: iubim sau nu cu adevarat?
CONSTRUCTE TEORETICE PRIVIND FAMILIA (PARADIGME) - Paradigma stadialitatii
Exemplu de manual de initiere in (familiarizare cu) stiintele sociale si naturale
STATUTUL SI ROLUL PERSOANEI
ANOMIE
Metodologia cercetarii sociologice
TIP IDEAL
SOCIALIZAREA
RELATIA STATUT-ROL-COMPORTAMENT


Caracterizarea sistemului familial




In acest capitol, incepem sa sondam profunzimile familiei. Vom vedea ce are de spus teoria generala a sistemelor despre familie, vazuta ca sistem, dupa care vom studia structura familiei, asa cum o concepe Salvador Minuchin. Vom trece in revista functiile familiei, descrise de Maria Voinea, si vom descrie si analiza principalele tipuri de familie existente. Nu uita ca si aici experienta din propria ta familie va fi foarte buna pentru a intelege materialul pe care l-am ales sa ti-l prezint. La finalul parcurgerii acestui capitol, ma astept de la tine:

sa cunosti caracteristicile sistemului familial;

sa faci diferenta intre subsisteme;

sa intelegi functiile familiei si sa le aplici unui caz concret;

sa poti identifica tipurile de familie si sa le caracterizezi din punct de vedere psihologic.

Familia ca sistem

In psihologia familiei, teoria generala a sistemelor si cibernetica (prin Norbert Wiener, Ludwig von Bertalanffy) au avut un cuvant important de spus, ca si in alte domenii stiintifice. Astfel, a fost preluata ideea de sistem, definit ca ansamblu de elemente aflate intr-o ordine nonintamplatoare, care functioneaza pe baza unor reguli si dispune de homeostazie (echilibru). Bertalanffy a lansat ideea conform careia un sistem este mai mult decat suma partilor lui, deci, cu alte cuvinte, aplicat la familie, aceasta este mai mult decat suma membrilor ei componenti. Adica, ceea ce conteaza in abordarea familiei este si inter­actiunea dintre acesti membri, care se realizeaza dupa anumite reguli, avand anumite functii si cautand sa mentina un anumit echilibru in interiorul acesteia.

Exista sisteme inchise (care nu comunica cu mediul, nu fac schimb de resurse cu mediul inconjurator) si sisteme deschise (care comunica cu mediul, fac schimb de resurse cu mediul inconjurator).

Dupa acest model, familiile pot avea grade diferite de deschidere catre mediul inconjurator, alcatuit din prieteni, rude, vecini, scoala, alte institutii etc. Astfel, familiile pot fi:

mai inchise, avand putine relatii sau chiar deloc cu mediul, functionand dupa regulile si principiile proprii, acestea avand un mare grad de rigidizare si fiind foarte rezistente la schimbare; de exemplu, familii care au foarte putini prieteni, la care nu vin in vizita rude, vecini, prieteni, care isi educa copiii doar dupa pro­priile principii, nefiind prea disponibili la noi idei sau modalitati de functionare;

mai deschise, cele cu multe relatii de prietenie, care presupun vizite reciproce, preocupari pentru modificarea regulilor si a con­ceptiilor prin observarea altor familii.

Pe de alta parte, cibernetica, ca stiinta care se ocupa de studiul mecanismelor de feed-back ale sistemelor cu autoreglare, a contribuit la abordarea familiei prin conceptul de bucla de feed-back - mecanism prin care sistemul preia informatia pentru a-si regla starea, scopul final fiind echilibrul si stabilitatea lui. Familia foloseste si ea mecanisme de feed-back prin care isi mentine stabilitatea si echilibrul dinamic. Feed-back-ul poate fi de doua feluri:

pozitiv - este mecanismul prin care informatia semnaleaza nevoia de a modifica sistemul, pentru a-l face sa evolueze.

negativ - informatia semnaleaza nevoia de a reechilibra sistemul, datorita unei perturbari.

In cazul familiilor, mecanismele de feed-back pozitiv sunt repre­zentate de actiunile pe care le intreprind, de exemplu, cand copilul merge la gradinita sau la scoala. In functie de reactiile copilului si caracteristicile gradinitei sau scolii, parintii isi vor reorganiza stilul de viata: programul zilnic de munca, timp liber, timpul dedicat lectiilor, tipurile de activitati extrascolare etc. Tot un exemplu de feed-back pozitiv este si fenomenul autoprofetiei implinite (pe care il cunoasteti de la psihoterapie). Mecanismele de feed-back negativ sunt pedepsirea, invinovatirea, umilirea, cearta, simptomele, bataia, folosite pentru a corecta comportamentele gresite ale membrilor.

Structura sistemului familial

Cand ne referim la structura sistemului familial, avem in vedere pe Salvador Minuchin.

Salvador Minuchin este un psihiatru argentinian
care a crescut intr-o familie foarte numeroasa. Acest fapt a
dus la o intelegere foarte buna a contextului social si
familial in care functioneaza oamenii. Gandirea si stilul de
munca au fost foarte mult influentate de lucrul sau in Israel
cu familiile minoritare, cu familiile avand venituri reduse
din New York si cu familiile pacientilor psihosomatici. El a
dezvoltat o abordare psihoterapeutica pentru familii extrem
de cunoscuta si uzitata in toata lumea. Abordarea sa a
primit influente din partea conceptiilor lui Alfred Adler,
Gregory Bateson si Ortega y Gasset.



Salvador Minuchin defineste structura familiala ca fiind setul invizibil de cerinte functionale ce organizeaza modurile in care membrii familiei interactioneaza. O familie este un sistem ce opereaza prin intermediul pattern-urilor tranzactionale. Tranzactiile repetate stabilesc /attern-urile legate de cum, cand si cine cu cine se relationeaza.

Pattern-urile tranzactionale pot fi verbale sau nonverbale, cu­noscute sau necunoscute. Dar functia lor este de a regla comportamentul membrilor familiei. In felul acesta, unicitatea fiecarei familii este data de tranzactiile repetitive care construiesc pattern-uri de functionare ale respectivei familii.

Aceste pattern-uri sunt mentinute prin doua tipuri de constrangeri:

Unul generic, referitor la regulile universale care guverneaza orga­nizarea familiei. De exemplu, exista in cadrul familiei o ierarhie a puterii si o complementaritate a functiilor (copiii nu au aceleasi niveluri de autoritate ca parintii, iar acestia din urma au nevoie de o interdependenta pentru a actiona ca o echipa).

Unul idiosincratic, referitor la expectatiile reciproce ale unor membri particulari ai familiei. Aceste expectatii se construiesc in timpul numeroaselor negocieri, implicite sau explicite, dintre membrii familiei si, de regula, apar in mici evenimente zilnice. Fiecare dintre membrii familiei contribuie la dezvoltarea si intrirea acestor asteptari.

Minuchin considera ca structura familiala are nevoie de flexi­bilitate, deoarece ea trebuie sa reziste la schimbare (pana la un anumit nivel), dar sa se si adapteze atunci cand circumstantele o cer, pentru a-si putea mentine integralitatea si functionalitatea. Acest lucru se realizeaza prin intermediul subsistemelor familiale.

Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri, fie de diade (exemplu: mama-copil, sot-sotie). Ele se pot forma dupa criterii, precum: generatia careia membrii apartin, sex, interese, functii. Cele mai importante si mai des intalnite subsisteme familiale sunt:

Subsistemul adultilor - uneori, acesta este denumit si subsistemul
marital sau al sotilor, deoarece include, de regula, diada sotilor. Ro-
lul preponderent este acela de a modela intimitatea si angajamentul.
Principalele abilitati necesare pentru a indeplini acest rol sunt
complementaritatea si acomodarea reciproca. Complementaritatea
permite fiecarui sot sa participe la viata familiala, sa „ofere' fara a
considera ca prin aceasta „pierde' ceva; cu alte cuvinte, ambii soti
simt ca pot fi independenti, dar in acelasi timp si ca sunt impreuna.

Dificultatile de relationare pot aparea, de exemplu, atunci cand unul dintre soti insista in urmarirea propriilor scopuri, lasand in urma scopurile diadei ca intreg.

Acest subsistem poate deveni un refugiu fata de stresul extern si o matrice pentru contactul cu alte sisteme sociale. El poate stimula invatarea, creativitatea si cresterea, ceea ce poate duce la acomodarea reciproca, adica la sustinerea aspectelor pozitive ale partenerului si la actualizarea aspectelor creative ale acestuia, aspecte inactive pana atunci.

Subsistemul marital are nevoie si de protectie fata de cerintele si nevoile altor sisteme, mai ales in situatia cuplurilor cu copii, pentru a-si oferi unul altuia suport emotional.

Subsistemul parental - apare atunci cand se naste primul copil si, de regula, cuprinde parintii, dar poate include si membrii ai familiei extinse (exemplu - bunica). Responsabilitatea lor este mai ales de a creste copiii, de a-i ghida, de a stabili limitele si de a-i disciplina. Acum, apar de multe ori dificultati, deoarece adultul devine, in acelasi timp, partener pentru celalalt membru al diadei maritale, dar si parinte pentru copil si, nu intotdeauna, aceste doua tipuri de functii sunt eficient intrepatrunse. Asta poate duce la destabilizarea cuplului marital, prin atragerea unui copil in interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de catre cuplul marital (mai rar). Orice influenta exterioara asupra copilului sau modificare in evolutia acestuia va avea efecte si asupra acestui subsistem, chiar si asupra celui marital.

Subsistemul fratriilor - include copiii din familie si le ofera acestora

primul grup social in care sunt cu totii egali. In acest subsistem, copiii invata negocierea, cooperarea, competitia, submisivitatea, suportul reciproc, atasamentul fata de prieteni. Ei preiau diferite roluri si pozitii in familie, si de multe ori acestea devin semni­ficative pentru evolutia lor ulterioara in viata. In familiile cu multi copii, exista o diferentiere a rolurilor si mai accentuata, cel mic inca actionand in aria securitatii, ingrijirii si a ghidarii, timp in care cel mare deja experimenteaza contactele si contractele cu mediul extrafamilial.

Fiecare subsistem are nevoie de granite clare, dar in acelasi timp flexibile, pentru a se proteja de cerintele si nevoile celorlalte subsisteme, dar si pentru a fi capabil sa negocieze si sa interactioneze cu acestea.

Granitele reprezinta un concept fundamental al orientarii structu­raliste. Ele reprezinta reguli care definesc cine participa si cum. Rolul granitelor este de a proteja diferentierea subsistemelor. Fiecare dintre acestea are functii specifice si anumite cerinte de la membrii sai; dezvoltarea abilitatilor interpersonale in interiorul acestor sisteme se repercuteaza asupra libertatii subsistemului respectiv fata de celelalte.

Natura granitelor va avea un puternic impact asupra functionarii fiecarui subsistem, dar si al familiei ca intreg.

Minuchin descrie trei tipuri de granite, care se intind pe un continuum de la foarte rigide la foarte difuze:

Granitele rigide sunt cele care permit o interactiune si o comu­nicare minimala intre subsisteme (Indivizii pot fi izolati sau fortati sa actioneze autonom). Ele permit membrilor maximum de independenta si o interactiune minima cu ceilalti membrii. Subsistemele (adica indivizii sau diadele) pot deveni astfel separate de restul familiei.

Granite clare - se afla la mijlocul continuumului dintre rigid si difuz; sunt cele care promoveaza comunicarea deschisa si intimitatea subsistemelor, astfel incat acestea pot opera liber pentru indeplinirea functiilor lor in cadrul familiei.

Granite difuze - sunt caracterizate prin definirea vaga a functiilor si a membrilor care fac parte din subsisteme. Ele permit o intimitate minima si o interactiune maxima. Nu este clar cine are responsabilitatea si autoritatea, iar membrii familiei pot fi mult influentati unul de celalalt. In alti termeni, relatiile dintre membrii sunt suprapuse.

Functiile familiei

Exista mai multi autori care au descris pe larg functiile pe care le indeplineste o familie. O prezentare clara si detaliata o poti gasi la Maria Voinea, in cartea ei „Sociologia Familei' (1993). Eu am preferat aici o scurta trecere in revista a principalelor functii ale familiei. Acestea sunt:

Functia economica - presupune asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare existentei familiei (locuinta, hrana, haine etc.). Ea joaca un rol foarte important. Daca este indeplinita cores­punzator, atunci familia se poate concentra si poate indeplini si celelalte functii. Aceasta functie este realizata de ambii soti prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitarii unei profesii, cel mai des), prin procurarea si producerea hranei, a obiectelor de imbra­caminte si de trai, prin transmiterea profesiei si/sau sustinerea copiilor in alegerea profesiei.

Functia de socializare - presupune transmiterea, cu scopul asimilarii de catre copii, mai ales, dar si de catre toti membrii familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Cu alte cuvinte, este vorba despre functia de educare. Scopul acesteia este integrarea in societate a persoanei (copilului). Educatia se manifesta la toate nivelurile: material, fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile au diferite grade de manifestare a acestei functii: unele se preocupa foarte mult de educarea membrilor sai, in timp ce altele mai deloc.

Functia de solidaritate - presupune asigurarea unitatii si stabilitatii familiei. Ea implica manifestarea sentimentelor de afectiune, de respect, de apartenenta la grupul familial, a increderii membrilor unii in altii, a ajutorarii si a sustinerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltarii intimitatii. Se observa ca in ultima vreme aceasta functie pare din ce in ce mai slab indeplinita, fapt dovedit de cresterea ratei divorturilor si a inmultirii relatiilor de concubinaj, a celibatarilor si a familiilor monoparentale.

Functia sexual-reproductiva - presupune satisfacerea sexuala reciproca a celor doi soti si aducerea pe lume a copiilor. Cele doua componente ale acestei functii sunt indeplinite diferit, in sensul ca in unele familii accentul se pune pe implinirea sexuala, in timp ce in alte familii, se acorda o importanta mai mare aducerii pe lume a copiilor. Evident, acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul si tipul de educatie avut, de credintele religioase, de dorinta si caracteristicile fizice si psihologice ale celor doi soti (parteneri). Actualmente, in societatile mai avansate eco­nomic, cuplurile si familiile tind tot mai mult sa puna in prim plan implinirea afectiv-sexuala, si in plan secundar pe cea reproductiva.

Tipurile de familii

Literatura de specialitate ofera o multitudine de tipologii referi­toare la familii. Facand o sinteza a lor, vom alege cateva dintre criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru identificarea si intelegerea tipurilor de familii:

• criteriul numarului de parteneri care formeaza familia:

familii poligame, la randul lor de doua tipuri: familii poliandrice - unde exista mai multi parteneri barbati, femeia avand dreptul sa se casatoreasca cu mai multi barbati; familii poliginice - unde exista mai multe partenere femei, adica barbatii au dreptul de a-si alege mai multe sotii. De regula, numarul de copii in astfel de familii este mai mare. Poligamia este intalnita la unele popoare si are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin, dupa caz;

familii monogame, in care un barbat sau o femeie au dreptul sa se casatoreasca doar cu un singur partener. La randul ei, monogamia, ca forma familiala, poate fi seriala, adica, in cazul decesului partenerului sau al divortului, partenerul ramas se poate recasatori, sau monogamie stricta, atunci cand partenerul nu mai are dreptul sa se recasatoreasca. Societatea este cea care confera dreptul de casatorie cu unul sau mai multi parteneri. Societatea romaneasca este, dupa cum se stie, o socie­tate care promoveaza monogamia seriala.



Tot in cadrul monogamiei, putem diferentia alte doua tipuri de familii:

familii nucleare - formate din cei doi soti si copiii lor necasatoriti. Acest tip de familie este cel mai intalnit si mai dorit in toate societatile, deoarece el permite o legatura mai stransa intre membrii familiei, relatii democrate si stabilirea propriilor reguli de functionare familiala. Astfel, intr-o familie nucleara gradul de intimitate este mai mare, iar sansele de a fi satisfacute nevoile sexual-afective, de siguranta si stabilitate cresc;

familii extinse - formate din mai multi membri ai familiei care locuiesc in acelasi spatiu si care reprezinta doua sau trei generatii: frati, parinti, bunici, copii si nepoti. Acest tip de familie subordoneaza familia nucleara si de cele mai multe ori este format din doua familii nucleare. De exemplu, doi soti cu unul sau doi copii care locuiesc impreuna cu parintii unuia dintre soti (sau doar cu un parinte). Sau o familie nucleara care locuieste cu un frate sau o sora casatorita sau nu, cu sau fara copii. Acest tip este foarte intalnit in societatile traditionale, dar nu numai. El se caracterizeaza prin conservatorism al regulilor si traditiilor familiale. Cu alte cuvinte, familia cea mai in varsta va tinde sa impuna regulile de organizare si functionare si celorlalte familii. De regula, se pastreaza obiceiul ca cel mai in varsta barbat sa fie considerat capul familiei, cel care ia deciziile importante sau care cel putin va fi consultat atunci cand trebuie luate hotarari importante. De exemplu, doi soti care locuiesc cu parintii vor tinde sa adopte aceleasi comportamente ca si parintii, indiferent daca sunt sau nu de acord cu ele si pot sa se raporteze la dorinta parintilor lor ori de cate ori doresc sa intreprinda ceva. De aceea, datorita acestei tendinte la conservarea pattern-urilor de viata si de relationare, deseori tanarul cuplu intra in conflict cu cuplul parental cu care convietuieste, ceea ce determina scaderea intimitatii si a satisfactiei maritale. Nu de putine ori se poate ajunge chiar la disolutia cuplului nou constituit, datorita imixtiunii parintilor in relatia acestuia sau prin tendinta prea rigida de pastrare a vechilor obiceiuri. In alte cazuri, cuplul tanar este cel care dezorganizeaza cuplul parental prin revolta sau perturbare a relatiilor existente, ceea ce poate duce la tensiuni, conflicte sau chiar dezorganizarea vietii familiale. Alteori, relatiile dintre fami­liile nucleare ce formeaza familia extinsa se pot deteriora doar dupa aparitia copiilor (nepotilor). Cand bunicii preiau un rol conducator al familiei, ei tinzand sa devina parinti atat pentru nepoti, cat si pentru parintii acestora (copilul propriu si sotul sau sotia acestuia), se poate ajunge la neclaritati si confuzii de rol atat pentru parinti, cat si pentru copii, acestia din urma nemaistiind de cine sa asculte si cand.

Totusi, acest tip de familie are si cateva avantaje semnificative. In primul rand, faptul ca exista mai multi membri inseamna si o mai mare varietate de modele de comportament care pot fi adoptate de catre copii. Fiecare membru al familiei este diferit si poate oferi o educatie diferita. De asemenea, familia extinsa asigura puternice sentimente de apartenenta si siguranta, care sunt esentiale pentru buna dezvoltare psihica a copiilor. Este mult mai usor sa existe mai multe persoane care sa permita un bun atasament al copiilor, fapt deosebit de im­portant in dezvoltarea lor emotionala, mai ales la nivelul increderii in sine si a abilitatilor de relationare cu ceilalti. Totodata, intr-o familie extinsa este mult mai usor sa se faca fata sarcinilor gospodaresti, crizelor familiale si sa se indeplineasca functiile familiei. Avantajele sunt cu atat mai mari si mai evidente cu cat fiecare membru isi cunoaste si isi duce la bun sfarsit rolul pe care il are si respecta nevoile si relatiile celorlalti, in special intimitatea.

Pe langa familia nucleara si cea extinsa, se mai vorbeste in literatura si de familia de origine, care este reprezentata de familia in care s-a nascut persoana, adica parintii si fratii acesteia.

• criteriul numarului de parinti care formeaza familia:

familii biparentale, in care exista ambii parinti; la randul lor, acestea pot fi formate din parintii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, daca parintii au mai fost casa­toriti si au divortat sau si-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii in noua casatorie, dar pot avea si copii comuni.

Familiile reconstituite intampina o serie de dificultati pe care trebuie sa le depaseasca si care provin din pierderile suferite anterior formarii lor. Cele mai frecvente obstacole sau probleme intalnite de familiile reconstituite sunt:

neacceptarea parintelui vitreg de catre copil (copii) din simplul fapt ca il percepe ca „inlocuindu-l' pe cel natural; aceasta neacceptare este insotita adesea de sentimente de respingere, furie, ura, gelozie. Aceste sentimente sunt insa destul de firesti pentru copil si pot sa se diminueze in timp. La aceasta situatie pot contribui si atitudinile sau greselile de comportament ale parintilor, cum ar fi devalorizarea parintelui vitreg in fata copiilor, retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul, tehnicile educative dure sau, pur si simplu, diferite, pe care parintele vitreg le foloseste etc.;

copilul poate considera ca parintele sau natural ii ofera mai putina atentie si iubire dupa recasatorire, mai ales daca parintele nu explica diferenta dintre iubirea parentala si cea conjugala;

neacceptarea copilului de catre parintele vitreg. Este uneori foarte dificil pentru parintele vitreg sa manifeste afectiune pentru copilul partenerului, mai ales daca acesta il respinge sau chiar se revolta si lupta impotriva sa. De multe ori, pa­rintele este cel care are nevoie sa isi ajusteze comportamentul, astfel incat sa poata sa faca fata acestei situatii;

conflicte fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri si/sau copiii proveniti din casniciile lor anterioare. Copiii din casatoriile anterioare se pot simti mai putin importanti, mai putin doriti sau iubiti decat noul copil al cuplului. Sau se pot considera dezavantajati sau mai pedepsiti decat fratele sau sora lor vitrega, atunci cand gresesc;

familii monoparentale, in care unul dintre parinti nu exista, copilul sau copiii fiind crescuti doar de un singur parinte. Lipsa unui parinte se poate datora decesului acestuia, divortului sau alegerii unei persoane de a deveni parinte unic, prin nasterea unui copil conceput prin fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la cresterea copilului, sau prin adoptia unui copil. Cele mai multe familii monoparentale se datoreaza divortului parintilor sau decesului unui partener. In plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele for­mate din mama si copil (copii), aceasta stare de fapt avand motive naturale, dar si ratiuni culturale (tribunalele inca considera mamele parinti mai potriviti pentru copii, desi nu intotdeauna este asa). Dar, in ultima vreme, asistam la tot mai multe femei care isi asuma rolul de mama singura, prin nasterea unui copil sau prin adoptie. Tocmai pentru ca rolul de parinte singur nu este tocmai confortabil si usor de realizat financiar, persoanele care isi asuma aceasta postura fac parte din cele cu venituri peste medie si nivel crescut de educatie. De ase­menea, acestea vor experimenta mai putine dificultati comparativ cu cele cu venituri mici si nivel scazut de educatie. Parintii singuri sunt pusi in situatia de a educa singuri copilul, dar, de regula, ei apeleaza si la persoane din familia extinsa (bunici, alte rude, bone etc.). Exista insa o diferenta intre mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni interioare care se pot transforma in simptome, atat la ele, cat si la copii. De asemenea, ele tind sa preia si rolul tatalui, ceea ce se intampla foarte rar in cazul barbatilor parinti singuri. In aceste familii este foarte evidenta:

modificarea regulilor - de exemplu, mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai autoritare, mai rigide in apli­carea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa tatalui; tatii, dimpotriva, au uneori tendinta de a deveni mai delicati, mai afectuosi, dar si mai restrictivi in unele reguli (de exemplu, venirea acasa seara a fetelor);

modificarea granitelor dintre membrii si subsisteme - de exemplu, granitele dintre parinte si copilul unic sau copilul cel mare tind sa devina difuze, transformand relatia lor fie in una de prietenie exagerata, fie in una de parteneriat. Acest lucru va modela atitudinea ulterioara a copilului devenit adult fata de partener si proprii copii;

modificarea intregii structuri familiale - adica subsistemul adultilor este redus la un singur adult. De aceea, vor exista lacune in modelarea intimitatii erotico-sexuale, ceea ce va determina dificultati in manifestarea intimitatii la copii atunci cand ei se vor implica intr-o relatie de parteneriat si in viitoarea lor familie. Pentru copiii din aceste familii, se pune problema: cum se formeaza identitatea lor sexuala? Cine reprezinta modelul feminin si cine pe cel masculin? Cum vor introiecta ei modelul mamei si pe cel al tatalui? Iata de ce prezenta ambelor modele, indiferent de gradul de rudenie, este foarte necesara, chiar daca vor ramane inca unele lacune in identitatea sexuala a copilului si in abilitatile lui de manifestare a intimitatii.

• criteriul numarului de copii:

- familia fara copii, adica un cuplu casatorit care nu are inca sau nu va avea niciodata copii. In zilele noastre, sunt din ce in ce mai multe cupluri fara copii. Apare un fenomen de intarziere a momentului nasterii unui copil in cuplu din mai multe motive: partenerii doresc sa se bucure de intimitatea lor mai mult timp; doresc sa isi testeze stabilitatea relatiei pana se adapteaza unul la celalalt, pentru a nu creste sansele oferirii experientei de divort viitorului copil; doresc sa isi consolideze statutul economic, financiar (achizitia unei locuinte, obtinerea unui serviciu bine remunerat sau siguranta profesionala); unul sau ambii parteneri se tem de responsabilitatile parentale (datorita unei imaturitati emotionale, a unor dificultati experimentate atunci cand erau copii, a neincrederii in abilitatile parentale, a neincrederii in sine); partenerii doresc o mai mare libertate fata de presiunile familiei de origine cu care poate si locuiesc. Exista si cateva elemente sociale care faciliteaza intarzierea aparitiei unui copil: folosirea pe scara larga a metodelor contraceptive; constientizarea greselilor educative facute de parintii partenerilor care formeaza cuplul actual; cresterea ratei divor-tialitatii; accentul pus pe implinirea profesionala a tinerilor; cresterea timpului petrecut la serviciu care are impact direct asupra gradului de stres, ceea ce duce la scaderea capacitatii reproductive si a intimitatii in cuplu; influentele feminismului, ceea ce duce la reorientarea femeilor catre viata personala si profesionala si amanarea rolului matern. De regula, familiile care dintr-un motiv sau altul raman fara copii se caracterizeaza printr-o intimitate foarte mare, o foarte stransa legatura emotionala intre parteneri. De multe ori, se ajunge la o similaritate accentuata, atat psihologica, cat si fizica;

familia cu un singur copil; este un model foarte intalnit acum la familiile tinere de la noi. Este tipul de familie care implineste nevoia de paternitate a partenerilor, dar si previne suprasolicitarea economica si psihologica determinata de prezenta mai multor copii. Daca familia este functionala, echilibrata, atunci copilul se dezvolta si el normal; de regula, el va simti nevoia unui frate sau a unei surori. Daca nu va avea un var care sa tina loc de frate, atunci el isi va dori prieteni. Astfel, in functie de caracteristicile sale personale va deveni timid, izolat sau, dimpotriva, sociabil. Copilul se simte in atentia ambilor parinti, ceea ce este un lucru bun, dar cresc sansele rasfatului si a centrarii excesive pe sine. Poate, datorita suprainvestirii emotionale a parintilor, sa ramana in starea de copil pentru multa vreme, desi, fizic, devine adult. Pentru ca traieste mai mult intre adulti, copilul interiorizeaza usor trairile acestora, ceea ce poate duce la conflicte interioare si la intarzierea sau accelerarea maturizarii. Are multe sanse de a se dezvolta, deoarece beneficiaza de toate resursele familiei. Dar daca intimitatea intre parteneri are de suferit (relatiile de afectiune s-au racit, exista conflicte sau boli etc.), copilul unic este usor atras in coalitii cu unul dintre parinti impotriva celuilalt. Se intalnesc astfel numeroase familii in care mama se coali­zeaza cu copilul impotriva tatalui, datorita rolului timpuriu pe care il are mama in relationarea cu copilul; varianta inversa este mai rar intalnita, desi se intalneste in cazul mamelor cu perturbari majore de comporta­mente (de exemplu, datorate unor boli fizice sau psihice). Astfel, copilul poate substitui rolul de partener sau de confident, in functie de sexul copilului si de nevoile neimplinite ale parintelui. De aceea, copilul poate dezvolta o loialitate exagerata fata de parinte (sau parinti), ceea ce va determina dificultati in asumarea rolului de partener in viitoarele sale relatii. Loialitatea poate fi amestecata cu sentimente de vina pentru nefericirea parintelui, sentimente de neputinta, neincredre in sine;

familia cu doi copii; este un model de familie foarte apreciat si foarte intalnit. Marele avantaj este ca fratii invata sa se accepte, sa se iubeasca, sa colaboreze, sa negocieze. „Se au unul pe celalalt', se spune deseori, accentuand faptul ca oricand se pot ajuta si sprijini. Rolurile in casa sunt impartite pe sexe si in ordinea aparitiei (sau ordinea in fratrie). Apare intre ei si fenomenul competitiei, mai ales pentru dragostea parintilor si pentru resursele materiale. Competitia este mai evidenta la fratii apropiati ca varsta. Aceasta competitie nu este negativa, este chiar de dorit, pentru ca ea stimuleaza abilitatile de negociere si de a face fata societatii unde copilul va intalni foarte multi egali, nu doar unul. Conteaza si sexul copiilor in manifestarea afectiunii, dar si a conflictelor: daca sunt de acelasi sex, afectiunea poate fi mai degraba camaradereasca, dar si contribuie la formarea unor tendinte homosexuale; daca sunt de sexe diferite, atunci uneori afectiunea poate fi amestecata si cu sentimente erotice, reprimate de tabu-ul incestului sau nu (depinde de atitudinea parintilor). Apar des coalitii, cele mai intalnite fiind intre mama si copii, sau mama cu un copil si tatal cu celalalt.

familia cu trei sau mai multi copii; in aceste familii, fratii au mari sanse sa se formeze unul dupa celalalt, sa se creasca unul pe celalalt. Daca resursele materiale ale familiei sunt insuficiente, de multe ori, mai ales in familiile traditionale, primul copil va avea sarcini similare cu cele ale parintilor, adica de a tine gospodaria, de a ajuta la cresterea celorlalti copii, de a lucra atunci cand creste mai mare. Cu alte cuvinte, va deveni ceea ce se numeste copil parental. Oricare dintre copiii din fratriile numeroase poate deveni parental, dar cele mai mari sanse le au primii. Acest rol de copil parental poate fi adaptativ - daca apare in familiile numeroase si duce la o mai buna functionare a familiei - sau neadaptativ, cand parintele renunta la rolul sau si copilul trebuie sa il preia. Cei care au fost copii parentali in familiile de origine pas­treaza acest pattern de ingrijire si mai tarziu, inclusiv fata de proprii parteneri in familiile pe care le vor constitui. Un alt fenomen destul de des intalnit este ca cel din mijlocul fratriei sa se simta ignorat emotional, neglijat, sa dezvolte sentimente de frustrare, neincredere in sine, furie. Acest lucru poate determina tulburari de comportament si alte simptome (inclusiv boli, insuccese scolare si profesionale, dificultati de relationare).

• criteriul orientarii sexuale a celor doi parteneri:

familii heterosexuale - in care ambii parteneri sunt heterosexuali. Este familia cea mai intalnita in lume si asupra ei ne centram dominant interesul si noi;



familii homosexuale - in care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene. Ei pot avea sau nu copii, proveniti din casatorii anterioare cu parteneri heterosexuali, prin adoptie sau prin fertilizare in vitro. Este un tip de familie mai putin intalnit, nou aparut in aria tipologiilor familiale. Exista doar cateva state europene care au acceptat casatoriile dintre partenerii homosexuali, dar incepe sa fie din ce in ce mai acceptat de catre alte state. Deocamdata, sunt mai acceptate cuplurile homo­sexuale, fara a fi legalizate intr-o casatorie. Relaxarea mentalitatii in ceea ce priveste orientarea homosexuala a determinat aparitia acestui tip de familie. Totusi, homesexualii si lesbienele prefera inca sa ramana cupluri, si mai putin sa intemeieze familii. Ei pun un accent foarte mare pe libertatea personala si a exprimarii sexualitatii.

• criteriul apartenentei culturale a partenerilor:

familii in care partenerii apartin aceleiasi culturi; este tipul cel mai frecvent intalnit;

familii mixte, in care partenerii apartin unor culturi diferite. Este un tip de familie care devine din ce in ce mai obisnuit, o data cu multiplele posibilitati de calatorie dintr-o zona in alta a lumii, datorita dezvoltarii tehnicii de comunicare prin telefon, fax, internet. Multe cupluri din ziua de astazi se formeaza in urma primelor contacte avute prin internet. Avantajul este ca internetul faciliteaza punerea in legatura a oamenilor, fiind un adevarat ajutor pentru cei foarte ocupati cu cerintele profesionale sau pentru cei mai izolati social. O astfel de familie mixta are in fata numeroase provocari, in special acelea de a armoniza si diferentele de cultura, de traditii, alaturi de cele personale care exista in orice familie. In Romania, cele mai frecvente cazuri de familii mixte sunt cele realizate intre romani si unguri, intre romani si nemti, intre romani si rromi, dupa care urmeaza celelalte tipuri de combinatii. Cei care realizeaza cupluri si familii mixte cultural dau dovada de o mai mare deschidere mentala si spirituala, sunt mai putin afectati de prejudecati si mai flexibili in gandire si comportament. Tocmai de aceea, sunt total de acord cu Ana Tucicov-Bogdan, care spunea in cartea pe care a coordonat-o, Vocatia familiei in dezvoltarea comunicarii interetnice in Romania (studii si cercetari), ca: familiile tinere etnic mixte detin un potential remarcabil si resurse pozitive in a depasi prejudecatile si starile tensionale interetnice si ca ele pot contribui la dezvoltarea unor relatii pozitive intre membrii diferitelor nationalitati' (1996, p. 87).

Rolurile familiale

Rolurile sunt seturi coerente de comportamente asteptate de la o persoana in virtutea pozitiei pe care o are intr-un sistem, grup, societate. Daca vorbim de familie, atunci rolul familial reprezinta setul coerent de comportamente pe care membrii familiei il asteapta de la fiecare celalalt membru, in functie de pozitia pe care o ocupa in sistemul familial. Astfel, putem identifica urmatoarele tipuri de roluri familiale: 36

Rol conjugal (de partener, de sot/sotie) - vizeaza relationarea cu sotul/sotia;

Rol parental (de parinte) - vizeaza relationarea cu copiii;

Rol fratern (de frate) - vizeaza relationarea cu fratii.

Problema este ca nu exista comportamente clare, stabilite si acceptate de toata lumea pentru fiecare dintre aceste roluri. Fiecare dintre noi considera ca anumite comportamente trebuie sa existe la un partener, la un parinte, la un frate. Totusi, putem extrage cateva ele­mente comune:

Rol conjugal

Cunoasterea de sine si a partenerului;

Satisfacerea reciproca a nevoilor afectiv-sexuale, a inte­reselor si aspiratiilor referitoare la viata de cuplu;

Sustinere reciproca in urmarirea sarcinilor si functiilor

familiei;

Modelarea intimitatii si a vietii de cuplu pentru copii;

Stimularea functionarii cuplului prin folosirea tuturor resurselor personale.

Rol parental

Cresterea si educarea copiilor;

Formarea identitatii sexuale a copiilor;

Stimularea evolutiei si dezvoltarii personalitatii la copii.

Rol fratern

Invatarea traiului alaturi de egali (prin afectiune, riva­litate, solidaritate, competitie, conflict, negociere);

Completarea identitatii de sine si a celei sexuale;

Sustinerea afectiva si comportamentala in diferite situatii.

In unele familii, pot exista carente in indeplinirea rolurilor fami­liale. Acestea pot consta in:

exacerbarea rolului, adica, de exemplu, sotul sau sotia sa se dedice exclusiv rolului conjugal, ceea ce poate duce la sentimente de sufocare, de culpa si control in partener si la ignorarea copiilor; exagerarea rolului parental: se intampla des ca mamele sa faca acest lucru, facand din maternitate scopul de a exista, un scop in sine, punand totul, chiar si pe ele, pe planul doi intotdeauna; hipertrofierea rolului fratern apare in situatiile in care un frate isi poate indrepta intreaga atentie, grija si viata spre fratii sai, igno­rand propriile nevoi si scopuri (de exemplu, la copiii parentali).

minimalizarea rolului familial; de exemplu, minimalizarea rolului conjugal si indreptarea spre relatii extraconjugale, activitati profe­sionale, rol parental sau fratern etc.; minimalizarea rolului parental duce la neglijarea copiilor sau privarea acestora de grija, atentia si satisfacerea nevoilor pe care singuri nu si le pot indeplini, ceea ce lasa urme in dezvoltarea personalitatii lor; acest fenomen apare la parintii imaturi, la cei cu boli fizice si psihice grave, la cei care isi resping propria sexualitate (mame care isi resping feminitatea, tati care nu manifesta masculinitate), parintii dependenti (de alte per­soane - parinti sau parteneri, de substante etc.), parinti dominatori si agresivi, parinti instabili. Minimalizarea rolului fratern apare atunci cand fratii se ignora unii pe altii, sau exista multiple tensiuni si conflicte intre ei.

Rezumatul capitolului

In acest capitol, am prezentat familia ca sistem, adica am pus accent pe interactiunea membrilor familiei, pe structura acestui sistem familial, pe functiile si rolurile familiale. Astfel, sper sa retii ca:


structura familiei, asa cum o intelege Salvador Minuchin este alcatuita din subsisteme - cel al adultilor, cel parental si cel al fratriei - si dispune de granite - rigide, fluide sau difuze;

exista patru mari functii ale familiei: economica, de socializare (sau educare), de solidaritate si sexual-reproductiva;

familiile iau mai multe forme sau tipuri, clasificate dupa mai multe criterii; cele mai semnificative pentru noi acum sunt familiile: poligame, monogame, nucleare, extinse, monoparentale, mixte sau reconstruite, mixte etnic sau cultural, homosexuale sau in functie de numarul de copii.

rolurile familiale sunt de tip conjugal, parental si fratern si ca ele, desi teoretic au un anumit continut, la nivel practic, pentru fiecare persoana, iau o forma specifica. Rolurile pot fi indeplinite excesiv sau insuficient.

Structura familiala

setul invizibil de cerinte functionale ce organizeaza modurile in care membrii familiei interactioneaza (S. Minuchin); caracteristicile permanente ale grupului familial (Maria Voinea).

Subsistem familial

membrii familiei singuri sau in diade, care se pot forma dupa criterii precum: generatia careia membrii ii apartin, sex, interese, functii, si care indeplinesc anumite functii si roluri (S. Minuchin).

Granite

reguli care definesc cine si cum se comporta si care au rolul de a proteja diferentierea subsistemelor (S. Minuchin).

Tip de familie

mod specific de organizare al unei familii.

Copil parental

copil care are responsabilitati de parinte, alaturi sau nu de parinti, in special sa creasca ceilalti frati.

Rol familial

setul coerent de comportamente pe care membrii familiei il asteapta de la fiecare celalalt membru, in functie de pozitia pe care o ocupa in sistemul familial.

Exercitii si teme pentru seminar

Gaseste in experienta ta de viata familiala exemple de feed-back pozitiv si negativ.

Caracterizeaza subsistemele familiei din care faci parte si tipul de granite dintre ele.

Caracterizeaza subsistemele familiei parintilor tai (bunicii cu parintii) si tipul de granite dintre ele. Observa diferentele care apar dintre cele doua tipuri de familii. Comenteaza cu un coleg ceea ce ai descoperit.

Celibatul constituie un tip de familie? Argumenteaza, indiferent daca raspunzi cu DA sau NU.

Cum se indeplinesc functiile intr-o familie monoparentala? Discuta cu o colega diferentele care apar din acest punct de vedere intre familiile monoparentale cu mama si cele cu tata.

Caracterizeaza relatiile familiale din urmatoarea familie: o mama cu o fata de 7 ani este casatorita de 2 ani cu un barbat care vine in aceasta casatorie cu o alta fata de 10 ani.

Consideri ca ar trebui inclus in tipurile de familie si concubinajul (numit si uniune libera)? Cum ai argumenta acest lucru?

Care sunt, in opinia ta, comportamentele care intra in rolul conjugal al sotiei si care sunt cele care intra in rolul conjugal al sotului. Exista diferente? Ce fel de diferente?

Cum ai descrie relatiile dintre frati, daca intr-o familie ar exista urmatoarea fratrie: un baiat de 17 ani, o fata de 15 ani, o fata de 9 ani si un alt baiat de 4 ani?

Care ar fi principalele provocari ale unei casatorii intre o romanca si un american? Dar intre un roman si o americanca?

Bibliografie suplimentara

MINUCHIN, S., Families and Family Therapy, Cambridge, MA., Harvard

University Press, 1974. MINUCHIN, S., FISHMAN, H.C., Family Therapy Techniques, Cambridge,

MA., Harvard University Press, 1981. MITROFAN, IOLANDA, Cuplul conjugal - armonie si dizarmonie, Bucuresti,

Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1989. MITROFAN, IOLANDA, CIUPERCA C., Psihologia relatiilor dintre sexe,

Bucuresti, Ed. Alternative, 1997. MITROFAN, IOLANDA, CIUPERCA C., Introducere in psihosociologia si

psihosexologia familiei, Bucuresti, Ed. Alternative, 1997. MITROFAN, IOLANDA, VASILE, D., Terapii de familie, Ed. SPER, Bucuresti,

NICHOLS, M., SCHARTZ, R., Terapia de familie - concepte si metode, traducere si publicare autorizata de Asociatia de terapie familiala, 2005, original publicata de Allyn & Bacon, 2004.

OSTERRIETH, P., Copilul si familia, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.

TUCICOV-BOGDAN, ANA (coord.), Vocatia familiei in dezvoltarea comu­nicarii interetnice in Romania, Fundatia „ARMONIA' pentru familiile etnic mixte din Romania, Bucuresti, 1996.

VINCENT, R., Cunoasterea copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

VOINEA, MARIA, Sociologia familiei, Tipografia Universitatii Bucuresti,

Bucuresti, 1993.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1917
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site