Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


DEVIANTA SI CONTROL SOCIAL

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DEVIANTA SI CONTROL SOCIAL

1. Activitatea sociala ca activitate normata




Viata sociala, activitatea oamenilor, relatiile dintre ei sunt guvernate de un sistem complex de norme, corespunzator unui sistem de principii, al carui caracter acut imperativ sau elastic, permisiv, este determinat de importanta relatiilor sociale a carui integritate urmeaza sa fie asigurata.

Principalele norme ce reglementeaza viata sociala sunt normele morale si normele juridice, aflate intr-o stransa interdependenta. Desigur ca toate normele sociale, indiferent de natura lor, indica o serie intreaga de actiuni ce trebuie indeplinite de subiecti in mod obligatoriu (societatea neputand fi conceputa in absenta unor norme care sa reglementeze relatiile dintre oameni).

Specific pentru normele de drept, din aceasta perspectiva, este faptul ca ele reprezinta factori ce realizeaza o „programare” a libertatii de actiune a omului, intr-un cadru socio-economic determinat.

Ceea ce este comun normelor morale si normelor juridice este ca, atat unele cat si altele, reglementeaza, in modalitati specifice, relatiile dintre oameni. Ele se deosebesc, printre altele, in cateva puncte esentiale:

a.       Daca normele morale se instituie oarecum „de la sine”, izvorand din experienta convietuirii indelungate a oamenilor, normele juridice sunt instituite de stat si sunt menite a reglementa, pe calea consfintirii lor sociale, cele mai importante relatii sociale;

b.      Daca normele morale se instituie treptat, ele capatand existenta si forta reglatorie pe masura ce sunt intelese, chiar daca nu pe deplin, acceptate si respectate de oameni in comportamentul lor in societate si, ca atare, nu se poate stabili cu precizie cand anume intra ele in functiune, normele juridice intra in vigoare dupa o procedura precisa. Ele sunt statornicite, in cele mai multe cazuri, prin legi si alte acte normative si intra in vigoare in momentul adoptarii (promulgarii) lor de forurile competente.

c.       In mod similar, in timp ce este dificil, daca nu chiar imposibil de stabilit cand inceteaza sa functioneze o norma morala, o norma juridica, o norma de drept isi inceteaza existenta in momentul abrogarii de catre forurile competente. Altfel spus, norma juridica actioneaza din momentul intrarii ei in vigoare si este suprimata in momentul abrogarii ei (ea neputand fi nici retroactiva si nici sa actioneze dupa abrogarea ei).

d.      In tip ce respectarea normelor morale este garantata de forta coercitiva a opiniei publice, incalcarea lor neatragand dupa sine decat oprobiul public, respectarea normelor juridice este impusa prin forta coercitiva a statului, prin institutiile sale specializate, incalcarea lor atragand dupa sine sanctiuni formal stabilite si aplicate de institutii specializate.

e.       Daca normele morale au o organizare interna mai putin riguroasa si, de regula, nu sunt prezentate intr-o forma scrisa unanim acceptata (este recunoscut doar „spiritul”, sensul general, dominant al normei morale, sens susceptibil de interpretari diferite), norma juridica are o structura interna riguroasa, ea se prezinta intr-o forma scrisa, consfintind precis drepturi subiective si obligatii juridice, lasand relativ putin loc pentru interpretari prea divergente, fiind obligatorie respectarea atat a literei, cat si a spiritului ei.

De mentionat ca nu in toate cazurile se poate face o distinctie neta intre ceea ce poate fi considerata norma morala si norma juridica. Aceasta pentru ca, pe de o parte, orice norma juridica are si o dimensiune morala si, pe de alta, pentru ca o norma morala poate functiona, in anumite circumstante, si ca o norma juridica (de ex., „sa nu minti” este o norma morala, dar „sa nu depui marturie mincinoasa” este o norma juridica).

Viata si activitatea oamenilor este guvernata, asa cum mentionam, de un ansamblu de norme sau reguli, mai mult sau mai putin clar conturate, a caror respectare este urmarita prin diverse mijloace, de catre societate.

Normele stabilesc insa, doar ceea ce se asteapta sa faca oamenii si nu si ce fac realmente acestia. Si, nu rareori, unii oameni, prin ceea ce spun sau fac, vin in contradictie cu ceea ce majoritatea considera a fi comportament acceptabil. Asadar, in viata sociala intalnim nu doar conformitate (adica respectarea normelor), ci si nonconformitate sau devianta.

2. Natura deviantei

Majoritatea sociologilor considera ca devianta nu este o proprietate inerenta unor anumite acte sau comportamente. Ea este o proprietate conferita unor acte sau comportamente prin definitii sociale. Aceasta inseamna ca societatea sau o parte semnificativa a ei, este cea care decide daca un comportament este deviant sau nu.

O proprietate esentiala a deviantei o reprezinta relativitatea ei. Un act sau un comportament va fi considerat deviant sau nu in functie de grupul social care face aprecierea si in functie de contextul concret istoric in care se produce actul sau comportamentul respectiv. Rezulta ca unul si acelasi act va fi considerat deviant de catre un grup si normal, acceptabil sau chiar demn de admirat de catre altul, dupa cum el poate fi considerat deviant intr-un anumit context istoric si nondeviant in altul.

Atunci cand oamenii au aprecieri diferite asupra unui anumit comportament, problema este cine anume va prevala.

Daca devianta depinde de definitii sociale si de relatii de putere (de cine prevaleaza), atunci, evident, notiunea despre ceea ce este deviant sau nu poate fi, si este de multe ori, schimbata.

3. Control social si devianta

Asa cum mentionam, daca societatea vrea sa functioneze normal, oamenii trebuie sa urmeze anumite reguli, sa respecte anumite norme. Pastrarea ordinii sociale impune ca intreg comportamentul sa se inscrie intre anumite limite permisibile, Iar societatea urmareste sa asigure conformarea membrilor sai la unele norme de baza prin mijloacele controlului social.

Se apreciaza ca exista trei tipuri de baza de procese de control social:

A. Procesul de socializare., Se considera ca la inceput conformitatea (conformarea la norme, respectarea acestora) este primordial produsul unor controale externe (ea este, deci, impusa din afara). Treptat insa, pe masura ce individul uman se maturizeaza si se implica in viata sociala, o parte tot mai mare a comportamentului sau devine dominata de controale interne. Se produce asa-numita internalizare, respectiv incorporarea in personalitatea omului a normelor si standardelor de comportament prevalente in societate. Treptat, aceste standarde acceptate constient sau nu, devin o adevarata „a doua natura” a omului. Se dezvolta constiinta de sine care ii reglementeaza comportamentul in conformitate cu normele grupului, normele grupului devin propriile sale norme iar controlul social devine autocontrol.



B. Procesele care structureaza experientele noastre sociale. Se poate spune ca, in buna masura, ne construim notiunile si aprecierile noastre sociale dupa modul in care societatea structureaza alternativele sociale. Omul este, cumva „legal cultural”, adica trebuie sa se rezume la standardele si alternativele oferite de catre societate. De multe ori absenta unor modele nonconformiste se datoreaza absentei unor alternative la standardele dominante intr-o societate.

C. Conformarea la normele societatii, la regulile instituite de aceasta, se poate datora si faptului ca respectarea normelor atrage dupa sine pretuire si apreciere sociala, in timp ce incalcarea acestora (devianta) este pasibila de sanctiuni de diverse tipuri.

Mijloacele controlului social, ca instrumente de persuadare si presiune care au rolul sa influenteze indivizii sa adopte conduite dezirabile si permise si sa evite incalcarea normelor si a regulilor, pot fi clasificate in trei mari categorii:

a)       mijloace psihosociale – urmaresc asigurarea conformitatii prin internalizarea morala si respectarea din convingere a normelor si regulilor de comportament;

b)       mijloace institutionalizate – urmaresc asigurarea conformitatii prin presiune si constrangere exercitata prin intermediul unor institutii sau organisme specializate;

c)       mijloace neinstitutionalizate – reprezentate de obiceiuri, traditii, moravuri, cutume, opinii care instituie modele de conduita de urmat oferite oamenilor si a caror nerespectare atrage dupa sine ostracizarea si oprobriul public.

In privinta rolului dreptului ca mijloc de control social, s-au conturat de-a lungul timpului, mai multe puncte de vedere. De exemplu, reprezentantii „jurisprudentei sociologice”, pornind de la aprecierea ca ordinea sociala nu este nici spontana si nici instinctiva, considerau ca ea trebuie asigurata prin mijloace specifice, un rol important in acest sens revenind dreptului (legislatiei) ca cel mai specializat si perfectionat mijloc de control social (acestuia adaugandu-i-se si alte mijloace de influentare si stimulare a conduitelor dezirabile si legitime).

A. Comte respingea rolul dreptului (pe care-l considera un vestigiu metafizic, arhaic si imoral) in realizarea controlului social. Dupa opinia lui, consensul dintre indivizi trebuie sa se bazeze pe dragoste si morala si nu pe constrangere si presiune sociala.

In conceptia lui E. Durkheim, cea care asigura ordinea sociala, regleaza comportamentul indivizilor si functioneaza ca forma fundamentala de control social este „constiinta colectiva”.

In opinia lui G. Gurvitch, reprezentant al „pluralismului juridic”, controlul social poate fi exercitat, in orice societate, atat prin intermediul atitudinilor, sentimentelor si opiniilor dominante cat si prin presiune si constrangere sociala, inclusiv prin utilizarea fortei coercitive a statului si a dreptului (legislatiei).

Reprezentanti ai etnometodologiei si interactionismului simbolic considera ca presiunea si constrangerea sociala (in realizarea carora dreptul are un rol primordial) pot duce nu numai la conformism si supunere fata de norme si reguli ci si la tendinte de rebeliune si nonconformism, deci la diverse forme de devianta.

Concluzia care se degaja din punctele de vedere exprimate este ca dreptul este un important instrument de control social, dar ca:

a)      nu este si nu poate fi singurul instrument, mijloc de asigurare, realizare a controlului social;

b)      utilizarea exclusiva sau excesiva a dreptului (legislatiei) ca instrument de control social poate avea efecte adverse (putand genera nu conformism ci devianta).

4. Efectele sociale ale deviantei

Devianta, reprezentand acte sau comportamente negativ valorizate, respinse si condamnate de catre o mare parte a oamenilor are, evident, efecte sociale negative sau disruptive, care reprezinta disfunctii ale acesteia. In acelasi timp insa, desi pare surprinzator, devianta poate avea si efecte pozitive, considerate functii ale deviantei.

4.1. Disfunctii ale deviantei

a. Devianta persistenta si larg intalnita poate perturba serios si chiar submina ordinea sociala. Organizarea sociala este rezultatul unor actiuni coordonate ale membrilor societatii, conform unor expectante socialmente acceptate, derivand din normele si regulile sociale. Daca unii oameni, in anumite situatii, nu se comporta conform expectantei, viata institutionala poate fi periclitata iar actiunile colective pot esua.

b. Devianta submineaza disponibilitatea oamenilor de a-si juca corect rolurile aferente statusurilor lor. Daca nejucarea corecta, cinstita a rolurilor, nerespectarea normelor si regulilor nu este sanctionata social, sau chiar, este recompensata, uneori exagerat, sansele ca ceilalti sa-si joace in continuare corect rolurile scad considerabil. In plus, activitatea comuna se bazeaza pe incredere reciproca, pe credinta ca toti se comporta, actioneaza conform expectantelor. Daca acest lucru nu se produce, daca nu se raspunde la incredere prin reciprocitate, disponibilitatea de a juca dupa reguli scade, instalandu-se treptat convingerea ca respectarea normelor este nu numai inutila ci si de-a dreptul prosteasca.

4.2. Functiile deviantei

a. Aparent paradoxal, ea poate promova conformitatea sociala. Respingerea deviantilor, reactia ostila fata de acestia si sanctionarea lor ii poate face pe cei inclinati spre nonconformism sa-si tempereze tendintele iar pe cei dispusi spre conformare sa persiste in aceasta atitudine. Consecinta de ansamblu poate fi o societate cu indivizi mai dispusi spre conformism, spre respectarea regulilor, mai loiali fata de normele si ideologia dominanta.

b. Dupa cum preciza E. Durkheim, de cate ori oamenii dezaproba un act, ei pun in lumina si creioneaza contururile unei norme. Prin reactia negativa, dezaprobatoare fata de actul deviant, ei reafirma si intaresc norma incalcata prin respectivul act.



c. Concentrandu-si atentia asupra deviantului, grupul se poate intari, consolida, intrucat, de regula, un inamic comun genereaza si intareste, consolideaza sentimentele de solidaritate. Prin condamnarea, respingerea oamenilor „rai” se sporeste coeziunea celor „buni”. Dupa cum afirma sociologul Randall Collins, principalul vizat in procesele criminale nu este cel care comite infractiunea, ci societatea mai larga. Procesul – ca ritual social – pe langa condamnarea vinovatului, urmareste implicit reafirmarea credintei in legi si necesitatea respectarii lor.

d. Devianta poate genera schimbarea. Orice incalcare a normei, a regulii, a legii inseamna, implicit, contestarea ei. Frecventa incalcare a normelor, frecventa mare a actelor deviante constituie un semnal ca ceva nu este in regula cu respectiva norma sau lege, ca se impune ca aceasta sa fie reexaminata si eventual schimbata sau, cel putin, adaptata cerintelor.

5. Perspective sociologice in analiza deviantei

S-au conturat, pana in prezent, patru mari perspective de abordare sociologica a deviantei.

A. Perspectiva tensiune structurala – dezvoltata de catre sociologul american Robert Merton, se origineaza in conceptia lui Durkheim despre anomie. Sociologul francez considera ca, in perioadele de schimbare sociala rapida si profunda, oamenii au dificultati in a-si modela actiunile conform normelor traditionale. Normele vechi par a fi depasite, inoperante si nerelevante in noile conditii, iar normele emergente sunt inca neclare, insuficient de coerente si, uneori, contradictorii si oscilante, neputand ghida eficient comportamentul oamenilor. Se instaureaza o stare de anomie (a nomos = fara norme), de relativ vid normativ care este de asteptat sa genereze o crestere semnificativa a comportamentului deviant. (In treacat fie spus, ceea ce se petrece in Romania perioadei de tranzitie ar putea fi considerat o confirmare a acestei teorii).

Pornind de la teoria lui Durkheim si aplicand-o societatii americane, Merton elaboreaza teoria tensiunii structurale.

In esenta, Merton considera ca, pentru foarte multi americani, bogatia (indeosebi cea materiala) a devenit un obiectiv cultural inalt dezirabil. In acelasi timp, societatea aproba doar anumite mijloace care pot fi folosite in atingerea acestui obiectiv (indeosebi educatia inalta si obtinerea, pe baza ei, a unor posturi bine platite).

In situatia in care oamenii internalizeaza obiectivul succesului material (bogatia), dar nu au acces la mijloace socialmente acceptate pentru a fi utilizate in atingerea obiectivului, apar tensiuni puternice care ii imping spre nonconformism, spre devianta, spre folosirea unor practici neortodoxe in atingerea obiectivului, in obtinerea bogatiei. Ei vor fi inclinati sa recurga la orice mijloace (inclusiv crima) pentru a obtine ce doresc: bogatia si prestigiul social asociat acesteia.

La dilema scopuri-mijloace, Merton identifica cinci raspunsuri posibile, dintre acestea patru fiind adaptari deviante la conditiile de anomie:

conformitatea – acceptarea atat a obiectivului cultural al bogatiei cat si a mijloacelor culturale aprobate social de atingere a lui;

inovarea – acceptarea obiectivului cultural al bogatiei, abandonarea mijloacelor culturale aprobate social de atingere a lui si inlocuirea acestora cu altele neacceptate (si sanctionate juridic);

ritualismul – abandonarea obiectivului de succes material sau diminuarea importantei lui si fetisizarea mijloacelor aprobate, exacerbarea lor;

retragerea – se resping atat obiectivele culturale cat si mijloacele aprobate, fara a le pune ceva in loc. Cei ce recurg la aceasta modalitate de reactie se plaseaza, practic, in afara societatii;

rebeliunea – respingerea atat a obiectivelor cat si a mijloacelor aprobate si substituirea lor cu altele noi.

Aceasta perspectiva adopta un punct de vedere optimist cu privire la natura umana considerand ca devianta, crima sunt rezultatul unor presiuni sociale, ca delincventii ar fi oameni care ar respecta legea daca ar avea acces la mijloacele culturale aprobate social. Conform acestei perspective, crima ar trebui sa se concentreze la paturile si clasele sociale defavorizate, solutia eradicarii crimei fiind, in consecinta, reformarea societatii.

O serie de autori resping insa aceasta perspectiva de abordare, pe baza a doua argumente:

a)      delincventa este cea mai ridicata atunci cand atat aspiratiile cat si expectantele sunt cele mai scazute, si invers (pe cand, conform teoriei tensiunii structurate, delincventa este cea mai ridicata atunci cand aspiratiile sunt ridicate iar expectantele scazute);

b)      delincventa nu este necesarmente concentrata la clasele defavorizate; in plus, nu s-a putut stabili nici o relatie ferma intre clasa sociala si diferite tipuri de delincventa.

B. Perspectiva transmisiunii culturale s-a conturat ca rezultat al investigatiilor unor sociologi de la Universitatea din Chicago (din anii 1920-1930) care au constatat ca, in anumite zone ale orasului, ratele delincventei au ramas neschimbate in cursul timpului, in ciuda faptului ca structura etnica a populatiei respectivelor zone s-a schimbat. Concluzia sociologilor a fost ca acest tip de comportament delincvent este transmis cultural de la o generatie la alta. Conform acestei teorii este „natural” ca tinerii ce locuiesc in arii cu o criminalitate traditional mai ridicata, sa adopte un stil de viata deviant. Modelele culturale delincvente persista si ele sunt preluate de noii veniti in respectivele arii.

O varianta a acestei perspective este perspectiva asociere diferentiala. Conform acestei perspective, oamenii devin devianti pe masura ce participa la viata din zonele in care ideile si practicile deviante sunt acceptate sau chiar favorizate. Cu cat contactele cu aceste arii sunt mai timpurii, mai frecvente si mai intinse, cu atat sansele unui comportament deviant sunt mai mari. Aceasta perspectiva poate fi redusa, prin simplificare, la afirmatia „anturajul rau sau mediul social rau il strica pe om”.

Aceasta perspectiva este un instrument util pentru a intelege de ce devianta difera de la un grup la altul, de la o societate la alta. Ea are insa si cateva limite:

a)      nu este aplicabila tuturor formelor de devianta, existand forme de devianta ce nu pot fi invatate de la altii;

b)      nu poate explica de ce persoane traind in acelasi mediu si puse in fata acelorasi modele culturale deviante se comporta foarte diferit (unii adopta un comportament deviant, altii nu).



C. Perspectiva conflict pornind de la constatarea ca grupurile au norme si valori diferite, pune problema „Care dintre aceste grupuri va fi capabil sa transleze valorile sale la nivelul intregii societati si sa confere forta acestor reguli?”. Adeseori, norme si valori apartinand unor grupuri sociale sau grupuri de interes diferite intra in conflict, fiecare grup incercand sa-si impuna propriile lor norme si valori. Totul depinde de raportul de forte existent la un moment dat in societate.

Conform teoreticienilor acestei perspective, adoptarea si administrarea legii sunt controlate de interese puternice. Nu este intamplator, afirma sociologii americani, ca accentul este pus indeosebi pe infractiuni impotriva proprietatii (care afecteaza interesele celor puternici si influenti) in timp ce crima corporativa (cea comisa de firme de afaceri) este puternic subestimata. Mai mult, in timp ce infractiunile impotriva proprietatii sunt pedepsite cu inchisoarea, infractiunile legate de afaceri sunt pedepsite de cele mai multe ori cu amenda (sau nu sunt pedepsite deloc).

Rezulta ca grupurile ce detin puterea se erijeaza in reprezentanti ai societatii, transforma normele si valorile lor in valori si norme ale intregii societati si trateaza ca deviante actele si comportamentele contrare acestor norme si valori.

Desi aceasta perspectiva este pozitiv apreciata de multi sociologi, i se reproseaza o anumita imprecizie a conceptelor utilizate ca si o insuficienta testare a ipotezelor pe care se bazeaza. In plus, nu intotdeauna grupurile de interes puternice care incearca sa-si impuna normele, regulile, valorile, o fac neaparat in detrimentul interesului altor grupuri.

D. Perspectiva etichetarii, continuand ideile teoreticienilor conflictului, constata ca grupurile de interes puternice, dupa transformarea preferintelor lor valorice in reguli menite sa guverneze viata sociala, eticheteaza negativ pe cei care incalca aceste reguli.

Initiatorii acestei perspective pornesc de la urmatoarele constatari:

  1. Nici un act nu este, prin el insusi, deviant sau nondeviant. Totul depinde nu de continutul sau ci de modul cum este definit, apreciat de alti oameni, de modul cum acestia reactioneaza la el.
  2. Toti oamenii au, in diferite imprejurari, un comportament deviant, incalcand anumite norme mai putin fundamentale pentru viata sociala. Aceste actiuni sunt denumite devianta primara – comportament deviant ce ramane deseori neobservat si nesanctionat de agentii de control social.
  3. Considerarea unor acte ca deviante sau nu depinde de regulile pe care societatea doreste sa le impuna si sa le intareasca, in care anume situatii si care sunt oamenii vizati de ele. Un lucru permis unora sau in anumite situatii, poate fi interzis altora sau in alte situatii. Mai mult, unii oameni pot fi etichetati drept devianti pentru simplul motiv ca sunt acuzati pe drept sau pe nedrept de ceva. Astfel spus, important este cine apreciaza, cum eticheteaza cel care apreciaza pe individul ce are un anumit comportament.
  4. Etichetarea oamenilor ca devianti creeaza conditiile care genereaza devianta secundara: ca raspuns la etichetare. un individ etichetat drept deviant si tratat ca atare de catre societate, ajunge sa accepte statutul de deviant si sa se conformeze acestui statut.
  5. Oamenii etichetati ca devianti sunt respinsi de catre societate. Ca reactie la aceasta respingere si izolare, se orienteaza spre relatii cu indivizi aflati in aceeasi situatie. Aderarea si participarea la o subcultura devianta il ajuta, pe de o parte, pe deviant sa faca fata unei situatii frustrante. Pe de alta parte, alimenteaza un stil de viata deviant si submineaza ordinea si organizarea sociala prin multiplicarea actelor deviante.

Se apreciaza ca specific perspectivei etichetare este ca ea nu se centreaza pe cauzele comportamentului deviant al unor persoane ci incearca sa explice de ce unul si acelasi act poate fi considerat deviant sau nu in functie de situatie si de persoanele implicate.

Si acestei abordari i se aduc de unii autori diverse critici. Printre acestea, mentionam:

  1. Daca etichetarea permite intelegerea modului cum unii indivizi devin, prin devianta secundara, delincventi de cariera, ea nu poate spune prea multe referitoare la a ce a determinat comportamentul deviant initial;
  2. Intrucat considera ca un comportament nu este deviant daca nu este etichetat ca atare, ea nu permite clasificarea si explicarea deviantei secrete si nedetectate.

Intrebari recapitulative

  1. Care sunt asemanarile si deosebirile dintre normele morale si cele juridice?
  2. Ce este devianta si in ce consta relativitatea ei?
  3. Care sunt functiile si disfunctiile deviantei?
  4. In ce constau urmatoarele perspective sociologice in analiza deviantei:

tensiune structurala

transmisiune culturala

conflict

etichetare?

  1. Ce este controlul social si care sunt formele si mecanismele de exercitare a acestuia?

Bibliografie

1. Banciu, D. – Control social si sanctiuni sociale, Ed. Hyperion XXI, Bucuresti, 1992.

2. Banciu, D. – Elemente de sociologie juridica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.

3. Radulescu, S. – Homo Sociologicus, Ed. Sansa, Bucuresti, 1994.

4. Radulescu, S. – Sociologia deviantei, Ed. Victor, Bucuresti, 1998.

5. Stanoiu, A. – Sociologie juridica, Ed. Trei, Bucuresti, 2000






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2434
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site