Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


DEZVOLTARE COMUNITARA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SONDAJUL - CERCETAREA SELECTIVA - Tipuri de sondaj
Cultivarea competentelor sociale
DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI
POLITICA SI STATUL. CULTURA POLITICA SI SOCIALIZAREA POLITICA
Abordari teoretice in gandirea feminista
Studii de mobilitate sociala
STRUCTURA ACTIUNII SOCIALE
PRESTIGIU
Formarea si dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine statator
IMPORTANTA BUNELOR MANIERE


DEZVOLTARE COMUNITARA



Definire si posibilitati de analiza

Conceptul de comunitate are origini vechi, in era pre-industriala, insa ’comunitatea’ a inceput sa fie privita altfel odata cu industrializarea si urbanizarea, prin cristalizarea sentimentului de ’pierdere’ a ei in orasul modern, si mai apoi prin ’redescoperirea’ ei in a doua jumatate a secolului XX sub forma actiunii comunitare si a planificarii comunitare, indeosebi in orasele contemporane.

Conceptul de comunitate. Comunitatea, ca si unitate morfologica, reprezinta o forma particulara de organizare a speciei umane, prezentandu-se in general ca un grup social uman de mici dimensiuni (sat, trib, etc.), in care membrii sai au relatii nemijlocite, de cunoastere reciproca. Comunitatea prezinta o relativa autarhie si include/ desfasoara, la scara redusa, toate activitatile proprii unui sistem social (economice, culturale, religioase, politice etc.).

Comunitatea este parte integranta a societatii, de o complexitate mai redusa, dar in acelasi timp reprezinta o forma “naturala” de organizare sociala. Conform sociologului german Ferdinand Tonnies (1887), exista o distinctie neta intre comunitate si societate: comunitatea (Gemeinschaft), prin autenticitatea ei, este ca un organism viu, bine articulat si integrat, in care relatiile dintre oameni sunt bazate pe trairi comune, obiceiuri si datini comun acceptate, mostenite, unele avand caracter normativ si in care statusul indivizilor este mai degraba atribuit decat dobandit; societatea (Gesellschaft) reprezinta un agregat artificial, insa extrem de complex, alcatuit dintr-un volum foarte mare de indivizi, drept pentru care este intemeiata pe relatii impersonale, conventionale si contractuale, in care statusul este bazat pe merit si este mai degraba dobandit. Factori precum urbanizarea, industrializarea, munca salariala, mass-media, cultura de masa, opinia publica etc., au condus la “atomizarea” organismului social reducandu-l la un ansamblu de indivizi impersonali/ dezbinati. In aceste conditii societatea poate fi caracterizata de trasaturi precum:

dizolvarea grupurilor primare,

dezintegrarea comunitatilor locale,

dominarea institutiilor birocratice si

uniformizarea conditiilor sociale.

Spre deosebire de comunitate, in societate functiile de socializare se realizeaza intr-o masura substantial mai crescuta in afara familiei, ducand la impersonalizarea relatiilor sociale si la pierderea solidaritatilor colective, si transformandu-se astfel intr-o societate anonima expusa unor tulburari si dezechilibre mai ample si mai frecvente.

Pentru Tönnies, comunitatea reprezenta un simbol al trecutului si al unor vremuri mai bune. Tönnies localiza comunitatea in spatiul rural si micile orase, si societatea in marile orase si aglomerari urbane. Aceasta dimensiune spatiala a conceptului ‚’comunitate’ a reprezentat o sursa de dispute inca de la inceputuri. Marea majoritate a intelectualilor din secolul XIX ”impartaseau credinta conform careia comunitatea a intrat in ’eclipsa’ in Europa si America contemporana” (Agnew, 1989: 14) datorita ascendentei societatii – ceea ce ei considerau ca fiind un proces inevitabil ce acompaniaza modernizarea. Insa la aceeasi vreme, a inceput si ‚’mitologizarea’ ideii despre o lume si un trecut idilic al comunitatilor rurale, si a fost dezvoltat curentul anti-urbanist anglo-saxon (Williams, 1985) unde un rol de seama la jucat la inceputul secolului XX si Ebenezer Howard fondatorul Miscarii Orasului-Gradina (The City Garden Movement) si al International Federation for Housing and Planning (IFHP).

’Comunitatea’ si ’societatea’ au constituit subiecte majore de analiza ale ’Scolii Chicago’ & , centrata pe ecologia urbana si ecologia sociala, si care nu a ocolit studierea relatiilor dintre si in cadrul comunitatii si al societatii. Pentru R.E. Park, ’comunitatea’ reprezenta nivelul ’biotic’ al vietii sociale, in timp ce ’societatea’ reprezenta nivelul cultural.

Louis Wirth (1938) in studiul “Urbanism as a Way of Life”, analizand cultura urbana, a distins 3 variabile independente – dimensiunea, densitatea si eterogenitatea – care pot fi considerate factori cauzali pentru viata culturala urbana in general si pentru o comunitate in particular. Prin comparatie cu cultura rurala (considerata drept “variabila dependenta”), Wirth arata ca viata urbana este caracterizata de izolare si dezorganizare sociala, datorita faptului ca toate orasele sunt dense, foarte mari si dezvolta relatii sociale eterogene – identitatea sociala a fost/ este erodata de modul de viata urban. Wirth considera ca micile comunitati care inca mai existau in orase sunt in fapt niste enclave care mai pastreaza unele trasaturi reziduale, anacronice, iar aceste mici enclave datorita efectelor urbanizarii, se vor ’vesteji’ si vor fi inlocuite in timp de modurile de viata urbana moderne, si ca nu exista cale de intoarcere catre comunitatea traditionala.



Punctul de vedere al lui Wirth a fost sustinut si de celebrul arhitect Le Corbusier, pentru care ideea de comunitate se confunda cu intregul oras, bazat pe o arhitectura modernista ce glorifica utilitarismul si uniformitatea si, drept urmare, in orasul modernitatii nu exista loc pentru ’localism’ si ’comunitate’.

Procesului de planificare urbana rationala si comprehensiva caracteristica primei jumatati a secolului XX, i s-a opus o noua tendinta (incepand cu anii 1960) care re-evalua si readucea in actualitate valoarea comunitatilor (si a celor urbane in special) a caror disparitie (prezisa de Wirth) nu s-a produs, ci dimpotriva acestea au ’supravietuit’ sub forma ’satelor urbane’, dupa cum se arata in doua studii celebre & . Young si Willmott demonstreaza ca ”in Bethnal Green exista un sens al comunitatii, un sentiment de solidaritate intre oamenii care ocupa acelasi teritoriu, si care izvoraste din faptul ca oamenii si familiile lor au trait impreuna in acel teritoriu o lunga perioada de timp” (1962: 13).

In ciuda raspandirii sale, conceptul de comunitate a demonstrat adesea ca este unul problematic datorita neclaritatii sale. Hillery (1955) a distins 95 de sensuri diferite ale acestui termen, sensuri utilizate in sociologie. Mai util, Bell si Newby (1976) disting 3 conotatii analitice diferite ale conceptului:

este folosit ca o expresie pur topografica, pentru a descrie o arie geografica finita (cu ‘granite’), cum ar fi un sat, o suprafata de teren din cadrul unui oras, o proprietate particulara (locuinta si terenul aferent) etc.

este o expresie sociologica, caracterizata prin gradul de interconectare a populatiei locale si institutiile lor sociale, presupunand un anumit nivel al unei implicari sau integrari sociale mutuale, fenomen conceptualizat de Stacey (1969) ca „sistemul social local”.

comunitatea descrie un mod particular de asociere umana, un anume tip de relatii sociale, care nu are legatura logica cu un anume loc/ teritoriu sau cu sistemele sociale locale. Acest tip de relatii este numit de Bell si Newby ‘comuniune’, indicand caldura sentimentelor, relatii personale, informale si sentimentul de apartenenta. Totusi, aceste trasaturi nu sunt in mod necesar asigurate de proximitatea geografica: locuitorii oraselor moderne pot obtine acest sens al comuniunii prin intermediul bisericii, al cluburilor, evenimentelor sociale, apartenenta la un grup si altele asemenea. Interactiunea face-to-face este in continuare prezenta, insa ea poate fi obtinuta mai mult sau mai putin prin intalniri formal organizate. Insumand, avem doar o legatura de contingenta intre teritoriul respectiv, sistemul social local si sensul mai putin clar al ‘comuniunii’. Fara dubiu este faptul ca avem zone geografice cu sisteme sociale locale relativ complete care genereaza sensul de ‘comuniune’. Sunt de asemenea, locuri in care exista relatii antagonice intre co-rezidenti. Este o greseala sa ne imaginam ca tipul de asezare umana determina/ produce calitati specifice/ diferite ale relatiilor sociale.

Aceste probleme conceptuale si de definire au generat o utilizare ambigua a termenului, in multe situatii fiind utilizat in sens ideologic, reflectand mai degraba asumptii si prejudecati (ambiguitati) culturale larg raspandite, decat realitatea. Ideea de comunitate insasi este una foarte apreciata, respectata, regretele fiind larg exprimate prin pierderea intimitatii, a relatiilor face-to-face din micile localitati rurale.

Studiile din ultimele doua decenii au respins ideea potrivit careia asezarile rurale sunt ‘pline de comunitati’, in timp ce orasele nu sunt compuse din comunitati.



Reprezentanti de seama ai scolii: Robert E. Park, Ernest W. Burgess, Louis Wirth, W.I. Thomas.

Young Michael & Willmott Peter, (1962) [1957], Family and Kinship in East London, Harmondsworth: Penguin Books, si Herbert J. Gans, 1962, The Urban Villagers: Group and Class in the Life of Italian Americans. New York: The Free Press of Glencoe.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 767
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site