Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


GELOZIA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




GELOZIA

1. Definitie. Radacini vechi si noi




Mai intai, definitia. Numesc gelozie un ansamblu de trairi emotionale, ganduri si actiuni care apar si se dezvolta atunci cand o relatie semnificativa este perceputa ca fiind amenintata de un rival.

Pentru a fi gelos trebuie sa ai ceva (pe cineva), in sensul de a avea sentimentul ca acel ceva/cineva iti apartine. O alta persoana ameninta sa te priveze (sa te deposedeze) de acel ceva/cineva. Aceasta este gelozia. Ea este in mod net diferita de invidie, care se refera la ceea ce un altul are, iar tu nu.

Exemplu: tu beneficiezi de atentia parintilor. E minunat. Apoi se naste fratele tau, care deturneaza o parte din aceasta atentie (ti-o fura, te deposedeaza de ea). Trairea pe care o ai fata de fratele tau (rivalul) este gelozie.

La fel de bine poti fi invidios pe fratele tau din urmatorul motiv: el are acele caracteristici care-i permit sa atraga atentia parintilor. Deci el are calitati (caracteristici) pe care tu nu le ai, dar ti le doresti, intrucat se pare ca te-ar ajuta sa primesti atentia parintilor.

Acesta este un caz in care gelozia si invidia se suprapun. Gelozia presupune adesea invidie, nu insa si invers. Poti fi invidios fara a fi gelos.

Radacinile geloziei sunt de doua feluri:

radacini vechi (mostenirea noastra istorica);

radacini noi (istoria personala de viata).

Psihologia evolutionista are un punct de vedere foarte interesant asupra geloziei. Ea spune ca daca exista acum, inseamna ca a jucat un rol important in reproducerea speciei. Altfel spus, a fi gelos a reprezentat un atribut valoros pentru specie, atribut care a fost conservat si reprodus de-a lungul generatiilor. Cei care nu au fost gelosi au avut mai putini descendenti, cei care au fost gelosi au avut sanse mai mari de a ajunge pana in prezent.

Iata si argumentele:

Suntem in zorii umanitatii cunoscute, in mijlocul unor populatii de vanatori–culegatori, care trebuie sa supravietuiasca in conditii de o duritate inimaginabila astazi. Acestia sunt parintii nostri indepartati (de acum milioane de ani). Gelozia pe care oamenii acestor timpuri o resimt este pusa in serviciul succesului genetic, in felul urmator:

Barbatul este gelos deoarece nu vrea sa hraneasca alti copii decat ai lui. Daca nu ar fi gelos, daca i-ar permite femeii sale sa fie fecundata de alti barbati (deci sa nasca alti copii), sansele de supravietuire ale copiilor sai vor scadea. De ce? Deoarece hrana pe care le-o aduce se va imparti la mai multi copii (copiii lui plus copiii altor barbati, crescuti de femeia lui si hraniti de el). Copiii lui vor beneficia de mai putina hrana, ceea ce le diminueaza sansele de supravietuire.

Femeia este si ea geloasa. Ea nu doreste ca barbatul ei sa fecundeze o alta femeie, deci sa aiba si alti copii, carora sa le ofere o parte din hrana. Pericolul pe care gelozia femeii il evita este dispersarea resurselor. Daca barbatul ei ofera hrana/ grija si altor copii, copiii ei vor primi mai putin, deci sansa ei de a-si transmite genele va fi mai mica.

In acele timpuri, nu era deloc un lucru simplu. Adesea barbatul isi risca viata, cheltuia importante resurse fizice si energetice. Carui barbat i-ar fi convenit sa-si puna viata in pericol pentru a aduce hrana unor copii care nu sunt ai lui, adica pentru a facilita transmiterea genelor altui barbat? Ce femeie s-ar fi bucurat pentru barbatul ei, care isi consuma energia pentru a oferi o parte din vanat altor copii, privandu-i astfel pe ai ei de o hrana indestulatoare?

Controlul pe care gelozia l-a instituit a permis succesul reproducerii. Genele s-au transmis din generatie in generatie si acesta e motivul pentru care, la un nivel arhaic al psihismului, si tu, dragul meu cititor, esti gelos.

In plus, nevoia de succes genetic explica si de ce barbatii sunt instinctiv atrasi de femei tinere si frumoase, pe cand femeile prefera barbati puternici, realizati social.

Cine sunt cele mai fecunde si sanatoase femei? Femeile tinere. Ce se intampla cu frumusetea pe masura ce timpul trece? Se pierde. Prin urmare, frumusete = tinerete = fecunditate. De ce e asa de importanta fecunditatea? Pentru a avea garantia transmiterii genelor.

Ce au facut si fac femeile observand inclinatia naturala a barbatilor? Cauta sa fie atragatoare, cochete, tinere, frumoase, dezirabile. O industrie uriasa prospera pe aceasta baza.

De ce prefera femeile barbati cu statut superior (fie actual, fie semnaland clar ca il vor obtine in viitor)? Deoarece un statut inalt garanteaza resurse abundente pentru ele si copiii lor. Iarasi, sanse mari de succes genetic.

Ce au facut si ce fac barbatii sesizand aceasta preferinta? Depun efort, muncesc din greu, lupta pentru a ajunge cat mai sus. Ei sunt animati de nevoi de performanta, pe cand femeile sunt animate de nevoi estetice. In buna logica, barbatii intra in competitie si sunt gelosi pe barbati cu personalitate puternica, afirmativi si siguri de ei, pe cand femeile au ca rivale femeile puternice si frumoase. Cine se afla, insa, in spatele acestor lupte, competitii si rivalitati, mai mult sau mai putin constiente? Specia!

Tot psihologia evolutionista (Lelord si André, 2003) explica disponibilitatea superioara a femeii de a ierta o relatie strict sexuala a barbatului ei cu o alta femeie. Ea nu se teme in acest caz de dispersia resurselor. Aceasta amenintare se iveste doar atunci cand barbatul ei are nu doar o legatura sexuala cu o alta femeie, ci si una emotionala. Angajandu-se afectiv, acordand valoare unei alte femei, barbatul va fi inclinat sa-i ofere o parte din resurse. Acesta este tipul de relatie pe care partenera sa „oficiala” il detesta, de care se teme si pe care il va ierta mai greu.

La barbat lucrurile stau diferit. El tolereaza mai greu insasi implicarea sexuala a partenerei sale, intrucat aceasta duce la fecundare. Cum am mentionat deja, nu are nici un interes sa ofere resurse unor copii care nu sunt ai lui.

Aceasta ar fi radacina istorica pe care toti o continem, prin simplul fapt de a fi vii si de a ne situa pe o linie transgenerationala cu origini ce se pierd in negura timpurilor (sau a pesterilor).

Radacina mai noua (chiar extrem de noua, in raport cu prima) priveste istoria personala de viata, adica tipul de familie in care am crescut (frati/ surori), modelele parentale, conditionarea culturala si religioasa, primele experiente amoroase etc.

Gelozia fraterna nerezolvata este o sursa puternica a geloziei de mai tarziu, din viata adulta. Este imposibil ca parintii sa-si iubeasca in acelasi fel copiii. Ratiunile sunt simple din punct de vedere psihologic. Copiii se nasc in contexte diferite, adica sunt inconjurati, incredintati sau investiti cu misiuni, dorinte, asteptari diferite. Iubirea parentala nu are cum sa fie dreapta (oricat vor nega parintii!), iar copiii sunt primii care simt asta.

Copilul va face fata geloziei si o va elabora daca, in loc de a i se spune „trebuie sa-l iubesti pe fratele tau!” (emotional ii este imposibil, cel mult poate pretinde asta), sentimentele de gelozie ii vor fi confirmate si acceptate („inteleg ca esti gelos pe fratele tau, ca te simti iubit mai putin de cand s-a nascut”).

In nota psihanalitica, alte surse ale geloziei sunt retragerea sanului si iubirea pe care mama o are pentru tata (copilul se simte tradat, observa ca exista un rival, cineva pe care mama il prefera, uneori).

Acestea sunt rani niciodata vindecate, doar inchise superficial si care se redeschid, de pilda, in relatia de cuplu, atunci cand cineva il revendica sau ameninta sa-l ia pe cel care are grija de tine. Cu cat suferinta in copilarie a fost mai intensa, cu atat e posibil ca relatia de gelozie, la distanta, sa fie mai greu de inteles.

Barbatul mai tanar care danseaza cu partenera ta nu este tot una cu fratele tau mai mic, care a acaparat-o pe mama, la un moment dat. Lucrurile nu sunt la fel de limpezi, insa, in inconstient, care opereaza cu identificari irationale, absurde.

Trauma unei infidelitati anterioare reprezinta o alta sursa a geloziei. Il transferi pe partenerul care te-a inselat in noul tau partener, manifestand, pe aceasta baza, o suspiciune pe care el nu o poate intelege (si nici tu, daca nu esti constienta).

Alte surse sunt infidelitatea observata a unui parinte (sau deconspirata si sanctionata de celalalt parinte) si nivelul redus al stimei de sine. Cu alte cuvinte, daca nu ai incredere in tine, daca ti se pare ca partenerul tau este „peste nivelul tau”, iti va fi teama sa nu te paraseasca, gasind pe cineva mai bun ca tine. Gelozia traduce, in acest caz, o credinta de tipul „Nu sunt suficient de interesant(a) pentru a ramane cu mine o perioada mai mare de timp”.

Marii gelosi sunt combinatii letale de suspiciune si dependenta emotionala. Insuficient de maturi pentru a-si asuma riscul de a fi parasiti (risc absolut obiectiv, intrucat nimeni nu este perfect) si cu un nivel de suspiciune peste ceea ce este considerat normal in grupul social de care apartin, viata lor este chinuitoare cel putin, daca nu cumva tragica.

In sfarsit, parerea proasta despre fidelitatea sexului opus alimenteaza si ea gelozia. Asteptarea ca celalalt sa te insele (nu pentru ca are anumite caracteristici, ci pentru ca apartine unui anumit sex) submineaza relatia, o face dificila si angoasanta.

2. Esenta geloziei este frica



In relatia de cuplu, pentru a fi gelos trebuie sa te astepti sau sa te simti indreptatit la loialitate sexuala din partea partenerului tau. Folosesc sintagma „loialitate sexuala” deoarece ea simbolizeaza cel mai bine legatura materiala/ obiectiva dintre doua persoane si este strans legata de placere intr-o relatie presupusa ca avand un grad inalt de intimitate, anume relatia de cuplu.

Gelozia este trezita de credinta ca partenerul violeaza, nu respecta, abandoneaza sau dispretuieste angajamentul vostru fundamental (explicit/ implicit), anume de a va incredinta intimitatea fizica si psihica unul altuia.

Tu poti avea asteptari pe linia loialitatii sexuale fara a fi constient de ele. Partenerul tau, idem. Mai mult decat atat, el poate sa-ti impartaseasca sau nu fidelitatea pe care o reclami (sau la care te astepti in secret). Atunci cand nu o face sau cand o face (o impartaseste), dar tu il suspectezi de contrar, judecata ta este focalizata pe lipsa de reciprocitate, pe injustitie si tradare, fundalul emotional al trairilor de gelozie.

La o analiza mai atenta, insa, gelozia se naste din ceva mai adanc decat asteptarea ca partenerul sa-ti fie fidel. Altfel spus, aceasta asteptare este expresia unor mecanisme mai profunde, pe care le voi prezenta in continuare.

Pentru inceput, mentionez care este esenta geloziei.

ESENTA GELOZIEI ESTE FRICA.

Ce fel de frica? Frica de a pierde ceea ce ai din cauza unui rival. Si cam ce ai putea pierde? Poti pierde:

o persoana;

o imagine.

Sa le luam pe rand.

Teama de a pierde o persoana este activata de doua nevoi diferite, care pot actiona simultan sau separat. Aceste doua nevoi sunt:

nevoia de control (de a poseda o alta fiinta);

nevoia de a fi cu cineva (corelata cu teama de singuratate).

Mecanismele sunt simple. Gelozia pe care o resimti traduce teama ca, in absenta partenerului, nu mai ai pe cine sa controlezi. Vointa ta de a poseda si domina o alta persoana nu mai are asupra cui sa se exercite. Aceasta situatie este, bineinteles, angoasanta si este experimentata la nivelul Eului constient ca gelozie.

Este foarte posibil, insa, sa nu ai o asemenea nevoie de control (adica, in limbaj psihanalitic, sa nu ai o fixatie anala). Cu toate acestea, sa fii gelos. De ce? Deoarece te temi de singuratate, nu stii sau nu crezi ca ii poti face fata. Gelozia, in acest caz, este o aparare in raport cu teama de abandon. Plecarea partenerului este perceputa dramatic. Daca el/ea pleaca (te paraseste), tu vei ramane singur(a) si nu crezi ca te vei descurca. Suplimentar, la teama de singuratate se poate adauga teama de schimbare. Ramas singur, va fi necesar sa te adaptezi noii situatii, adica sa schimbi ceva in stilul de viata cu care te obisnuisesi. Daca nu ai aceasta disponibilitate, gelozia va incorpora si teama de schimbare.

Teama de a pierde o imagine se refera, desigur, la imaginea de sine. Gelozia de acest tip are o calitate extraordinara, deoarece iti semnaleaza faptul ca operezi cu o imagine de sine deformata, nerealista.

Iti imaginai ca raspunzi excelent nevoilor partenerului, mai bine decat oricine altcineva. Acesta nu este decat orgoliu, iar realitatea te pune fata in fata cu aceasta minciuna. Este imposibil sa te acordezi perfect la partenerul tau, astfel incat sa nu mai aiba nevoie de nimeni. Intotdeauna vor exista frustrari, pur si simplu pentru ca realitatea este, prin natura ei, satisfacatoare si frustranta. Nu poti avea exclusivitate decat in mintea ta. Nimic nu este perfect in realitate. Peste tot exista nepotriviri, incompatibilitati, frictiuni, disonante, frustrari, inadecvari, esecuri. Ceea ce conteaza este intensitatea lor si capacitatea de a le suporta. A pretinde ca nu exista, a crede ca raspunzi in totalitate nevoilor si dorintelor partenerului nu este decat o amagire, expresia nevoilor infantile de omnipotenta. Descoperirea limitelor personale este dureroasa. Faptul ca partenerul este atras si de altcineva te doare, deoarece iti reveleaza ca nu esti cine credeai ca esti. Dar aceasta durere este buna! Ea te poate ajuta sa cresti din punct de vedere psihologic. Intelegi ca poti fi important in viata cuiva, fara ca importanta ta sa fie absoluta (cum iti place sa crezi). Nu esti buricul pamantului, nu esti Dumnezeu pentru nimeni. Poate ai aptitudini si calitati extraordinare, dar ai si limite personale. Aceasta intelegere poate fi salvatoare pentru evolutia ta, deoarece iti restituie un sens al modestiei si smereniei fara de care nu poti avansa.

3. Cine este responsabil pentru gelozia mea?

Cei care, in copilarie, au fost tratati necorespunzator (nedrept) sau au crescut cu o perceptie acuta a lipsei de loialitate a oamenilor sunt mai inclinati sa dezvolte, in relatia de cuplu, trairi de gelozie fara nici un fundament in comportamentul partenerului. Ca adulti, ei se asteapta sa fie tradati, inselati sau tratati inechitabil, ca atunci cand erau copii. Aceste asteptari nu se mai afla sub pragul constiintei, adesea fiind adanc ingropate (datorita caracterului lor dureros). Totusi, un flirt nevinovat al partenerului sau o imbratisare amicala pot declansa furie intensa, un torent de acuzatii, culpabilizari si interpretari.

Persoanele lipsite de incredere in resursele si capacitatile personale, critice cu ele insele, avand complexe de inferioritate pe linia masculinitatii sau feminitatii, in fata unui presupus rival vor fi mai predispuse sa creada ca partenerul il prefera pe acesta.

Gelosii incapabili sa se investeasca in parteneriat uzeaza de trairea lor intr-o maniera manipulativa, nu pentru a elimina amenintarile, ci pentru a se asigura de afectiunea, prezenta sau sprijinul partenerului. Rationamentul inconstient pe care acest tip de comportament se cladeste este: „Eu nu ma pot darui si nu sunt sigur de daruirea ta. Trebuie sa fac ceva pentru a ma asigura de dragostea ta”. Un alt gand, „Eu nu ma pot darui si cred ca nici tu nu te poti darui”, cand e urmarit cu perseverenta (vezi rigiditatea paranoidului), il determina pe partener sa cedeze, epuizat: „M-am saturat sa iti tot dovedesc dragostea mea”. Moment in care gelosul exclama: „Am stiut de la inceput!”.

Partenerii gelosi, fie ca actioneaza din orgoliu si teama de abandon, fie din nevoia de a poseda si controla, sfarsesc prin a-l face pe celalalt sa se simta prins in capcana, agresat, asaltat, devalorizat sau nerespectat. Atentia constanta si constrangerile autoimpuse, pentru a nu genera suspiciuni, conduc nu doar la pierderea independentei, ci si a simtului integritatii personale. Pe de alta parte, acuzatiile repetate si nefondate de infidelitate pot conduce intr-adevar la tradare sau la repolarizarea sentimentelor, inlocuind iubirea cu ura.

Un partener echilibrat si stabil emotional, capabil de a se orienta si in alte directii, nu va tolera mult timp comportamentele celui gelos si, in cele din urma, il va respinge.

Cine este, totusi, responsabil pentru gelozia pe care o resimti? Tu! Daca partenerul tau este atras de altcineva, daca ii ofera acelei persoane o parte din timpul, energia, resursele sale, gelozia pe care tu o experimentezi iti apartine. Tu esti singurul responsabil pentru ea. Partenerul tau doar apasa pe un buton pe care scrie: „Cand partenerul meu este atras de altcineva, el ma inseala”. Insa butonul este al tau. Mesajul, de asemenea. Puteai sa nu ai acest buton sau sa inscriptionezi pe el un alt mesaj. De pilda: „Cand partenerul meu este atras de altcineva, el este un om deschis catre lume”.

Nimeni, niciodata nu ne poate face gelosi. Cauza trairilor de gelozie nu se afla in comportamentul partenerilor nostri, ci in structura noastra de personalitate, in gradul de dezvoltare emotionala si in felul in care noi interpretam comportamentul lor.

Cand interpretarea este corecta (celalalt a incalcat un angajament explicit de loialitate), trairea afectiva nu este gelozia, ci tristetea/ furia: „Ma simt inselat si asta ma doare/ ma infurie. Insa tu nu esti vinovat pentru ceea ce simt eu. Tristetea/ furia este a mea”. In acest caz, partenerul nu este responsabil pentru trairea mea, ci pentru comportamentul lui. El se poate simti incapabil sa respecte un angajament sau, daca este un sadic, se poate bucura pentru suferinta la a carei aparitie a participat. Oricare ar fi acestea (regret, devalorizare, placere sadica), el este responsabil pentru trairile lui.

Trairile noastre, oricat de negative sau perturbatoare, sunt expresia problemelor noastre. Ceilalti sunt doar stimuli, conditii, fundal. Daca eu sunt gelos aceasta este problema mea! Tu doar creezi o situatie in care eu devin constient de aceasta problema. Sigur ca nu-mi place (cui ii place sa aiba probleme?), insa este problema mea si trebuie sa o rezolv.



A-l face pe celalalt responsabil sau vinovat este ca si cum am invinui cerul pentru ca ploua. Ploaia vine, intr-adevar, de sus, dar nu este responsabilitatea cerului sa ne ofere o umbrela sau sa ne spuna unde sa ne adapostim.

Cerul actioneaza in acord cu natura lui. Tot asa actioneaza si partenerul (in acord cu natura lui). Daca natura lui iti creaza tie dificultati, aceasta nu e problema lui, ci a ta.

Nonasumarea responsabilitatii este usor de detectat in constrangerea sau manipularea celuilalt astfel incat el/ea sa actioneze si nu tu. Pentru ca tu sa nu mai fii gelos, celalalt trebuie sa faca ceva: sa se conformeze, sa puna nevoile tale mai presus de ale lui, sa te asculte, sa nu intarzie, sa nu fie afectuos sau cald cu altcineva. Desteapta chestie, nu-i asa? Tu ai o problema si il pui pe celalalt sa ti-o rezolve. Aceasta este o atitudine de tip infantil. Felul cum iti gestionezi gelozia arata cat de mult ai crescut. Stiu ca in acest moment iti sunt nesuferit si imi asum asta, dintr-un motiv ciudat si pentru mine: imi pasa de evolutia ta.

Nonasumarea responsabilitatii saboteaza o relatie ce s-ar fi putut dovedi roditoare. Persoanele geloase, oricat de mare ar avea IQ-ul, par a fi oarbe. Ele se comporta astfel incat sa-i indeparteze chiar pe cei dupa a caror dragoste tanjesc. Sunt asemenea unor copii care scancesc, plang, tipa, dau din picioare sau, intr-un limbaj mai frust, fac ca toti dracii pentru a avea ceea ce isi doresc. In felul acesta devin o povara pentru parteneri, carora le vine greu sa-i aprecieze pentru aceste conduite egocentrice si meschine.

4. Situatii declansatoare

Iata cateva situatii tip, de natura a declansa gelozia.

Un fost partener sau un partener pe care il doresti este in mod clar interesat de altcineva.

Fosta ta prietena si-a gasit deja pe altcineva.

Barbatul pe care il placi o curteaza pe prietena ta cea mai buna.

Afli ca fata pe care o doresti merge la film/ teatru cu altcineva.

Baiatul de care esti indragostita nu are ochi pentru tine, ci pentru sora ta.

Te simti neglijat(a) de partenerul actual, dar nu ai nici o dovada ca interesele lui erotice/ afective sunt altele.

Lucreaza foarte mult si vine atat de obosit, incat nu mai puteti iesi nicaieri.

Se intalneste periodic cu prietenele ei.

Lipseste tot mai mult de acasa datorita calatoriilor in interes de serviciu.

O alta persoana este interesata sau chiar flirteaza cu partenerul tau, care nu pare la fel de interesat.

Observi cum toata seara a privit-o.

Toata ziua e la el in birou, indiferent daca are treaba sau nu.

O invita saptamanal in oras.

Suspectezi sau chiar stii despre partenerul tau ca a fost intr-o situatie compromitatoare, care sugereaza posibilitatea infidelitatii.

Stii ca cineaza frecvent cu cea mai atragatoare colega de serviciu.

Comunica frecvent pe chat cu un alt barbat.

Vorbeste aproape zilnic la telefon cu o buna prietena/ un bun prieten.

Stii sau banuiesti despre partener ca a manifestat un interes vadit pentru altcineva.

Au stat mult de vorba la petrecere si s-au simtit excelent.

Ai auzit ca o admira foarte mult si chiar regreta ca este casatorita.

Povesteste cu insufletire despre el si realizarile lui.

Ai dovezi despre lipsa de loialitate a partenerului.

Tu sau altcineva de incredere i-a vazut sarutandu-se.

Lipseste noptile.

Afli ca se trateaza pentru o boala cu transmitere sexuala.

In workshop–urile pe care le conduc, centrate pe relatia de cuplu, am introdus cateva intrebari puternice, de natura a declansa trairi de gelozie. Rezultatele au fost, intotdeauna, surprinzatoare pentru participanti (in sensul ca le-au oferit suporturi promitatoare pentru analize personale). Intrebarile suna asa:

Cum crezi ca te-ai simti (si ce ai face) daca…

partenerul tau ti-ar spune ca doreste sa petreaca 2-3 ore cu o persoana de sex opus, la un ceai/ o cafea

(dupa ce evenimentul 1 s-a consumat) partenerul ti-ar spune ca simte o anumita atractie si ar vrea sa vorbeasca mai mult cu persoana respectiva, pentru a se clarifica

partenerul ti-ar spune ca a dat curs atractiei si s-au sarutat (nimic altceva!)

partenerul ti-ar spune ca doreste sa aiba o relatie sexuala cu persoana respectiva.

Dupa cum vezi, am exclus situatiile in care toate aceste lucruri s-ar intampla pe ascuns. Am presupus ca exista suficienta incredere intre cei doi parteneri si pentru a-si asuma dorintele si nevoile. Relatia in care aceste trairi si dorinte sunt tinute secrete este deja tensionata si merita o discutie aparte.

5. Textura geloziei – idei si credinte irationale

Iata cateva idei infantile care stau la baza amalgamului de afecte si emotii traite frustrant, din sfera geloziei:

i) Nu reprezint nimic daca nu ma iubesti.

Si de ce fel de iubire are nevoie gelosul? De iubire exclusiva. Din acest motiv este atent si reactioneaza la cea mai mica oferta emotionala a partenerului, oferta orientata spre altcineva. Pentru ca daca altcineva primeste inseamna ca el este privat. Si de ce i se refuza iubirea? Pentru ca nu o merita, pentru ca nu are nici o valoare. Aceasta traire este atat de dureroasa, incat trebuie evitata neaparat. Supravegherea anxioasa si controlul sunt mijloace puse in slujba acestei evitari.

ii) Am drepturi asupra ta. Imi apartii.



Analizez aceasta idee intr-un capitol separat. Mentionez insa ca e una dintre cele mai periculoase credinte irationale. Cand este contrazisa de un comportament mai autonom al partenerului, poate transforma o persoana agreabila si civilizata intr-un monstru preistoric.

De aceea, merita sa ne amintim cat mai des ca o relatie de cuplu este un acord liber intre doi oameni, prin care ei se angajeaza sa-si satisfaca cele mai importante nevoi si dorinte, exact atat timp cat fiecare este disponibil si doreste aceasta. Acest acord nu e valabil o perioada nelimitata. Mai degraba, intr-o relatie foarte vie si creatoare, el este reinnoit zilnic. Asta inseamna ca, la un moment dat, unul din parteneri poate deveni indisponibil sau incapabil sa vina in intampinarea nevoilor de dezvoltare ale celuilalt. Nimic (cu exceptia conventiilor sociale) nu-l poate obliga sa ramana in relatie. Si daca va ramane (fara sa simta asta), acea relatie va fi, din acel moment, falsificata.

iii) Daca te pierd nu voi mai avea, niciodata, pe nimeni.

De ce sa nu gandesti, insa, din alta perspectiva? De pilda: daca tu pleci, am sansa de a intalni pe cineva mai potrivit pentru mine. Aceasta perspectiva nu poate apartine decat celui care s-a eliberat de teama de abandon. Iar teama de abandon are radacini foarte adanci. Nu are aproape nici o legatura cu relatiile anterioare, ci cu relatia primara cu mama. Ca terapeut, cred ca vindecarea de aceasta trauma se face printr-un contact indelungat cu o figura parentala (o femeie-terapeut). Abia dupa ce aceasta rana s-a vindecat, gelozia ca traducator al fricii de abandon va disparea.

Separat de aceste idei irationale si indiferent de aparitia unui rival, tendinta de a fi gelos depinde de urmatorii 3 factori:

Angajarea emotionala in relatie

Se refera la gradul in care il investesti pe celalalt si, o data cu el/ea, relatia. Daca planurile tale sunt mari, daca ti-ai proiectat deja viitorul si speri ca ceea ce iti doresti sa se implineasca, tendinta de a fi gelos va fi mai mare. De ce sa fii gelos cand nu-ti pasa prea tare de viitor, cand nu te vezi construind ceva cu celalalt si nu-l valorizezi suficient pentru a-l integra intr-un proiect de viata comun?

Insecuritatea personala

Se refera la gradul in care te simti investit de celalalt. Altfel spus, cat de angajat iti pare celalalt in relatie? Este stabil emotional in raport cu tine? Te doreste, te sprijina in nevoile tale? Daca nu o face (sau nu o face suficient), insecuritatea pe care o resimti te face sa raspunzi cu mai multa gelozie.

Sensibilitatea emotionala

Se refera, pur si simplu, la intensitatea cu care resimti emotiile in general. Cineva cu o rezonanta afectiva mai redusa (nu neaparat cu o vulnerabilitate de tip schizoid sau schizotipal) va resimti gelozia mai putin intens decat o persoana cu un registru emotional mai fin diferentiat. La limita, un indiferent afectiv nu va avea nici o reactie, pe cand un histrionic va genera un spectacol la care va asista toata strada.

6. Infidelitatea

Mi-e foarte greu sa definesc infidelitatea altfel decat din perspectiva unui contract social (acela de la ofiterul starii civile). Nici nu stiu, din punct de vedere psihologic, daca acest termen este operational.

De exemplu, daca ii povestesti unui al treilea (si nu partenerului) cate ceva despre angoasele si secretele tale, se cheama ca esti o persoana infidela? Daca ar fi asa, psihoterapeutii ar trebui condamnati in corpore pentru inaintare la infidelitate. Pe de alta parte, cand esti mai infidel: cand iti oferi corpul (intimitate fizica) unui al treilea (fara sa-i dezvalui ceva din lumea ta interioara) sau atunci cand iti oferi sufletul (intimitatea psihologica) unui al treilea, in absenta oricarui contact fizic?

Poti fi infidel (deci culpabilizat) la nivelul intentiei? Daca doar iti imaginezi ca faci dragoste cu o femeie care arata trasnet, ti-ai inselat sotia? Daca visezi sa fii mangaiata si sarutata pe sani de un barbat chipes, ti-ai inselat partenerul?

Unde se trage linia? Credinta mea este ca linia se trage arbitrar. Altfel spus, nu exista criterii imuabile (solide/ rigide) dupa care comportamentele si atitudinile sa fie net delimitate. Cum ne invata vechiul simbol chinezesc yin-yang, in orice mare de yin exista un punct de yang si invers. Aceasta este baza de pe care sunt inclinat sa fiu permisiv (deci liberal). Mai mult decat atat, cred cu putere ca singurii indreptatiti si apti sa se pronunte asupra subiectului sunt cei doi parteneri. Oricine altcineva, oricat de apropiat, care intervine pentru a emite o judecata de un tip sau altul („Tu ai gresit!”) imi seamana cu acei oameni de pe vremea Noului Testament, foarte doritori sa ridice piatra si sa arunce cu ea.

Atribuirea responsabilitatii celor doi parteneri nu e intamplatoare. Cred ca este datoria lor sa-si impartaseasca, sa-si clarifice si sa-si negocieze (daca este cazul) viziunea asupra fidelitatii in cuplu. Nimeni altcineva nu are ce cauta in aceasta relatie deoarece, pe scurt, nu e treaba lui! Cu toate acestea, in relatia dintre doi oameni pot fi (adesea sunt) prezenti zeci de oameni: figuri parentale, autoritati religioase, purtatori ai normelor sociale, prieteni apropiati etc. Daca este si cazul tau, iti propun sa examinezi pe rand optiunile acestora, astfel incat, in cele din urma, pozitia pe care te situezi sa fie a ta, in sensul de a reflecta gandirea ta individuala, libera.

Partenerii care nu si-au asumat viziunea asupra fidelitatii, adica nu au comunicat-o explicit, clar, limpede nu au nici un drept in a o sanctiona, atunci cand li se pare ca celalalt este infidel. Este ca si cum ar intra intr-un joc cu reguli stiute doar de ei, pe care le-ar dezvalui la un moment dat. Aceasta atitudine (perversa!) nu e decat o modalitate ingenioasa de a descarca agresivitatea fara a se simti culpabili.

Din punct de vedere psihologic, infidelitatea este mai putin ceva ce i se intampla cuiva si mai mult un proces, adica ceva ce se intampla intre doi oameni. Acest proces este unul de echilibrare a nevoilor sau dorintelor, ajunse la un anumit grad de tensiune. Iar pentru tensiunea existenta in relatie nu este responsabil unul singur! Altfel, e ca si cum ai spune ca ai trecut cu masina pe podul de la Cernavoda, dar podul are un singur capat!

Intr-un exemplu ce poate parea trivial (si care sper sa fie cu atat mai sugestiv), ea (sotia) are o aventura de o noapte cu un alt barbat, pentru ca nu mai putea suporta monotonia din relatia sexuala cu partenerul ei de cuplu. Pulsiunea ei sexuala se tensionase la un grad de care sotul ei nu era deloc strain! Daca i-ar spune (e un exemplu concret, din practica mea profesionala), se asteapta sa nu fie inteleasa (adica sotul sa nu-si recunoasca propria contributie), sa fie blamata si pedepsita.

Si acesta nu e decat un exemplu banal, in sensul ca opereaza cu o singura variabila (sexul). Sa ne gandim numai la multimea nevoilor ce pot fi tensionate (nesatisfacute) intr-o relatie: de apreciere, confirmare, recunoastere, respect, valorizare, acceptare, sprijin, incurajare, consolare, stimulare, autonomie, apropiere, comunicare tactil–kinestezica etc. si la felul in care acestea pot fi intricate pentru a avea o imagine inca de suprafata a dinamicilor complexe care stau la baza a ceea ce ne-am obisnuit sa numim, atat de usor, „infidelitate”.

Sunt constient ca, in special pentru cei mai conservatori, felul cum prezint aceasta problematica pare riscant sau intolerabil, insa nu pot fi altfel. Tot ce am inteles, pana in aceasta clipa, despre complexitatea sufletului uman, ma obliga aproape sa fiu permisiv si binevoitor. In termenii filosofiei budiste, acesta e un fel de a practica „karuna”, compasiunea. Cum altfel te poti raporta la cineva care lupta, uneori inconstient, pentru nevoile lui, care incearca sa faca fata tensiunii, anxietatii, dezamagirii, tristetii sau disperarii cu mijloacele limitate care ii stau la dispozitie, fara sa inteleaga intotdeauna ceea ce face? La ce i-ar servi sa il judeci, sa il condamni, sa il respingi? In plus, esti sigur ca stapanesti toate variabilele situatiei, astfel incat sa realizezi o evaluare corecta? Practica analitica m-a invatat ca noi facem asa de mult parte unii din altii incat, cu adevarat, nimeni nu este o insula si toti suntem doar parti ale unui vast continent.

Si atunci, cine pe cine inseala? Cine pe cine judeca? Suferinta cui este mai mare? Cine merita mai mult sa fie pedepsit?

Inteligenta geniala a celui care a fost numit Buddha („Cel Trezit”) a produs o solutie care se poate dovedi salvatoare si pentru spinoasa problema a infidelitatii in cuplu. Buddha spune ca exista doar suferinta, nu insa si un agent al suferintei (generator/ receptor). Asta nu inseamna ca nu exista oameni care produc suferinta cum, din pacate, s-a inteles atat de gresit. Ci ca oamenii care produc suferinta sunt, in egala masura, oameni care se confrunta cu suferinta.

Aplicata in relatia de cuplu, aceasta idee se traduce asa: infidelitatea ca orientare catre un alt partener (in plan sexual/ emotional/ intelectual/ spiritual) este indicele unei relatii aflate in suferinta. Aceasta inseamna ca ambii parteneri sufera, cu diferenta ca suferinta unuia poate fi reprimata, nemanifestata, inconstienta. Cel care actioneaza este frecvent cel care nu o mai poate suporta, deoarece este mai vulnerabil. Intr-un mod nestiut si paradoxal, el ii ofera si celuilalt sansa de a deveni constient de propria lui suferinta. Pe termen lung, acesta nu poate fi decat un lucru bun, chiar daca pe termen scurt este ceva dureros sau tulburator.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 564
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site