Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE

Conexiunile intre comportamente, mai degraba decat oamenii, pot fi „locul” crucial al mintii colective, iar inteligenta ei se afla in natura relatiilor intre comportamente mai curand decat in cunoasterea individuala. Ca sisteme sociale, organizatiile pot pune in actiune procese mentale colective mai dezvoltate (mai inteligente) sau mai putin dezvoltate (mai putin inteligente) in functie de atentia pe care organizatiile o acorda conectarii in sistem a actiunilor si comportamentelor individuale. Interrelationarea atenta sau chibzuita se exprima in procesarea activa a informatiei, caracterizata prin diferentiere cognitiva, prin crearea categoriilor si distinctiilor. Chibzuinta poate fi definita ca observare a perspectivelor multiple sau ca prelucrare constienta de context. In contrast, in modul nechibzuit de a trata lucrurile individul se bazeaza pe categorii care au fost deja formate si distinctii care au fost deja extrase. Nechibzuinta („mindlessness”) este o stare caracterizata prin atentie redusa, exprimata in comportamentul rigid, mai curand dictat, decat ghidat, de reguli. Inchistarea in categorii anterior create impune, in plan comportamental, restrictii care nu sunt necesare. Nechibzuinta implica rigiditate neintentionata atat la nivel cognitiv cat si emotional.




Mintea a fost definita ca importul individual de procese sociale. Din setul de interactiuni curente participantii extrag continuu un sens schimbator al propriei interrelatii si repun acest sens in sistem. Capacitatile sistemului care sunt relevante pentru functionarea sa ca intreg sunt construite in diferite parti ale sistemului. In fiecare din aceste resedinte, procesele sociale sunt resursele principale din care mintea, eul si actiunea se formeaza. Cu cat mai mare atentie reflecta paternul interrelatiilor, cu atat mai dezvoltata este mintea colectiva si cu atat mai mare capacitatea de a intelege evenimentele.

O astfel de conceptualizare a mintii colective nu lasa loc eroilor individuali. Managerul nu planifica operatiile pas cu pas, dar mai degraba stabileste ce echipe vor face planificarea si vor lua decizii, cand si cu ce resurse. Dar, prin aceasta, managerul creeaza mediul, prevede ce stil de operare va adopta o echipa sau alta. Partile sistemului pe care managerul le constituie pot interrelationa stupid sau inteligent in mare parte pentru ca acestea vor reproduce sau dimpotriva, vor submina contribuirea, reprezentarea si subordonarea pe care managerul le anticipeaza.

Ceea ce in psihologia sociala a fost caracterizat ca un grup dezvoltat nu este acelasi lucru cu o gandire colectiva dezvoltata si viceversa. In groupthink apare subordonarea fata de un sistem neanalizat cu atentie (membrii grupului supraestimeaza puterea, moralitatea si invulnerabilitatea grupului); un sistem in care contributiile sunt facute fara ratiune „mindless” (deviatiile sunt auto-cenzurate, ca si indoielile si contraargumentele), iar reprezentarile sunt confirmate cu usurinta (membrii grupului mentin falsa prezumptie ca tacerea inseamna consimtire). Pe fondul unei astfel de interactiuni comprehensiunea evenimentelor intra in declin, indiferent cat de mult a fost grupul impreuna. Grupul poate fi nedezvoltat, dar mintea colectiva poate sa fie bine dezvoltata. Este grupul care accentueaza coordonarea actiunilor mai mult decat alinierea cognitiilor; respectul mutual, mai mult decat acordul; increderea, mai mult decat empatia; diversitatea, mai mult decat omogenitatea; legaturile flexibile, mai mult decat coeziunea ridicata si comunicarea strategica mai mult decat obsesia influentei.

Interactiunea ca „loc” al mintii colective

Studiul psihologic al grupurilor organizationale cu know-how interdependent, adica tocmai a acelor grupuri in care fiecare persoana gandeste si ia decizii, „sta pe propriile picioare si face exact ceea ce trebuie in situatii noi” (Weick si Roberts, 1993), i-a facut pe cercetatori sa analizeze posibilitatea ca performanta sa fie mediata de procese mentale colective.

Ca sisteme sociale, organizatiile pot pune in actiune procese mentale colective mai dezvoltate (mai inteligente) sau mai putin dezvoltate (mai putin inteligente). Acest lucru depinde de cat sunt ele de preocupate de organizarea procesarii informatiei legate de conectarea actiunilor in sistem. Interrelationarea atenta („heedful interrelation”, Weick si Roberts, op. cit.)[1] in desfasurarea unei actiuni colective permite participantilor sa inteleaga mai mult din complexitatea cu care se confrunta si sa raspunda (sa actioneze) cu mai putine erori, sa aiba fidelitate operationala mai mare.

Disponibilitatea organizatiei spre interrelationare atenta este functie, pe de o parte, de convingerea membrilor ei ca un individ singur, oricat de capabil, ajunge la mai putina intelegere a evenimentelor neasteptate si, pe de alta parte, de increderea ca ceilalti actori individuali pot gandi independent si, ca atare, isi pot concepe corect (nu doar executa) contributiile, ca parti integrate actiunii colective, in fiecare secventa a desfasurarii ei. De aceea, orice scapare a atentiei la contributiile altora are consecinte (uneori rapide) care afecteaza negativ (uneori profund) calitatea actiunii colective. „Variatia continua in atentia cu care contributiile, reprezentarile si subordonarile individuale sunt interrelationate influenteaza comprehensiunea evenimentelor in curs de desfasurare si incidenta erorilor” (Weick si Roberts, op.cit., p. 357).

Mintea colectiva este conceptualizata de Weick si Roberts (1993) ca patern al interrelatiilor atente ale actiunilor in sistemul social. Dupa cum marturisesc cei doi autori, cateva idei aparute relativ recent in gandirea psihologica au contribuit la modul cum ei insisi inteleg procesele mentale colective. Astfel, este importanta pentru ei ideea, avansata de Wegner si colaboratorii sai (Wegner, Giuliano si Hertel, 1985, Wegner, 1987, Wegner, Erber si Raymond,1991) ca mintea grupului nu este indexata de similaritatea de atitudini, de intelegere sau de limbaj si nici nu poate fi inteleasa fara o mare atentie la procesele de comunicare intre membrii grupului. Studiile acestor autori arata ca mintea grupului ia forma interdependentei cognitive care are in centrul ei procesele de memorie. Persoanele aflate in relatii apropiate pun in actiune un singur sistem de memorie („transactive memory system”) asumandu-si responsabilitati diferentiate pentru reamintirea diferitelor parti din experienta comuna. Adesea oamenii nu stiu anumite detalii, dar stiu „locul” unde se afla ele, persoana care le detine, si se bazeaza pe aceste detalii, care actioneaza ca indicatori ai regasirii informatiei in propria memorie. Sistemele de memorie transactive sunt, conform autorilor citati, structuri diferentiate si integrate de informatie. Cand oamenii schimba informatii disparate, de detaliu, ei pot descoperi teme sau generalizari care subsumeaza detaliile. Si tocmai in aceasta transformare cauta cercetatorii mintea grupului.

Din conexionism Weick si Roberts valorizeaza ideea conform careia cunostinte complexe pot fi codificate in paternuri de activare si inhibare intre unitati de procesare foarte simple, daca legaturile dintre ele sunt complexe. Mintea, sustin autorii, este „localizata” in conexiuni, nu in entitati. Citandu-i pe Sandelands si Stablein (1987), Weick si Roberts arata ca in organizatii felul in care sunt conectate activitatile codifica concepte si idei, asa cum codifica idei conectarea neuronilor in creier. Conexiunile intre comportamente, mai degraba decat oamenii, subliniaza Weick si Roberts, pot fi „locul” crucial al mintii colective, iar inteligenta ei se afla in paternuri de comportament mai curand decat in cunoasterea individuala. Dintr-o alta abordare conexionista (Hutchins, 1990, 1991) Weick si Roberts valorifica ideea ca actiunea colectiva inteligenta poate fi pusa in legatura cu existenta unor reprezentari redondante ale sarcinii, mai degraba decat cu o cunoastere mutual exclusiva a diferitelor ei parti de catre indivizi izolati. Secventa actiunilor nu trebuie insa sa fie explicit reprezentata nicaieri in sistem. Structura globala a indeplinirii ei emerge din interactiunile membrilor. Ea este rezultatul prelucrarilor locale mai curand decat implementarea planului global al unui performer individual. Substratul prelucrarilor locale este un set de dependente comportamentale implicate in tehnologia activitatii colective. Reprezentarile redondante rezultate din prelucrarile locale permit participantilor asumarea responsabilitatii pentru toate partile procesului la care ei isi aduc contributia. „Lectiile pe care le aplicam din lucrarea lui Hutchins, afirma autorii, includ importanta reprezentarii redondante, emergenta structurii globale din interactiuni locale, si dependentele ca substrat al procesarii distribuite” (Weick si Roberts, op. cit., p 360).

Pentru a sublinia faptul ca au in vedere indivizii atunci cand actioneaza ca grup, Weick si Roberts prefera termenul de „minte colectiva” celui de „minte a grupului” sau „minte organizationala”. Ei precizeaza totodata ca mintea colectiva difera de mintea individuala pentru ca prima se afla in paternul de activitati interrelationate ale mai multor persoane.

Mintea ca dispozitie de a actiona cu atentie

Cei doi autori definesc (in acord cu Ryle, 1949) mintea „mind” ca dispozitia de a actiona cu atentie. Indeplinirea atenta sau cu bagare de seama a unei actiuni este opusa performantei habituale. In actiunea habituala fiecare performanta este replica actiunilor precedente, in timp ce in performanta atenta fiecare actiune este modificata de precedentele ei. „Performanta fara bagare de seama sugereaza un esec al inteligentei, mai degraba decat un esec al cunostintelor. Este esecul de a vedea, de a observa, de a fi atent. Performanta neatenta, indiferenta nu se refera la ignoranta, cognitie si fapte. Ea se refera la stupiditate, competenta si know-how. Astfel, mintea, „mind”, se refera la comportamentul uman care exprima calitati ale intelectului si caracterului” (Weick si Roberts, op. cit. p. 362).



Indivizii pot indeplini sarcini relativ complexe cu foarte putina implicare mentala, observa Langer (1989). In situatii in care cu certitudine ar putea actiona cu atentie, cu bagare de seama („mindfully”) ei raspund neatent, necugetat („mindless”) asa cum s-au obisnuit. In aceste raspunsuri oamenii se bazeaza pe distinctiile extrase in trecut, pe structuri de situatii reprezentative pentru anumite semnificatii fara a face noi diferentieri sau fara a tine seama de context. Desi un astfel de tratament al situatiilor cu care se confrunta poate fi caracterizat ca o procesare minimala a informatiei, intre procesarea neatenta a informatiei sau „necugetare, nechibzuinta” („mindlessness”) si prelucrarea ei atenta este mai mult decat o simpla diferenta cantitativa, este o diferenta calitativa. Este important nu doar faptul ca mai putina informatie este urmarita cu atentie. Informatia care a fost procesata in mod nechibzuit („mindlessly”) nu este cu usurinta disponibila reconsiderarii constiente. Langer (op. cit) sugereaza ca necugetarea („mindlessness”) si chibzuinta („mindfulness”) nu sunt numai feluri de a raspunde intr-o situatie, ele sunt stari de spirit („state of mind”) fundamental diferite. Ele implica factori cognitivi si afectivi, deopotriva. „In timp ce nechibzuinta – chibzuinta presupune tot ce este implicat in inflexibilitate-flexibilitate, ele implica, de asemenea mai mult. Chibzuinta („mindfulness”) este vazuta de autoare ca „o stare de alerta si constiinta vie”. Chibzuinta se exprima in „procesarea activa a informatiei, caracterizata prin diferentiere cognitiva, prin crearea categoriilor si distinctiilor”. Distinctiile pot fi apreciate ca majore sau minore, observa Langer, dar ele sunt extrase cu egala chibzuinta. Chibzuinta poate fi vazuta „ca observare a perspectivelor multiple”, sau „ca prelucrare constienta de context”. Aflata in aceasta stare persoana devine mai rafinata in timp ce diferentiaza lumea externa. In contrast, in modul nechibzuit („mindless mode”) de a trata lucrurile individul se bazeaza pe categorii care au fost deja formate si distinctii care au fost deja extrase. Nechibzuinta „mindlessness” este o stare caracterizata prin atentie redusa, exprimata in comportamentul rigid mai curand dictat, decat ghidat, de reguli. Individul ajunge fara chibzuinta sa fie prins in categoriile anterior create. Inchistarea in aceste categorii impune, in plan comportamental, restrictii care nu sunt necesare. Este important sa accentuam, sustine Langer, ca nechibzuinta implica rigiditate atat la nivel cognitiv cat si emotional. In plus, rigiditatea este neintentionata.

Modul chibzuit („mindful mode”) de interactiune cu mediul intr-o anumita situatie, arata in continuare autoarea, nu inseamna „ca atentia este folosita constient si creativ continuu” in acea situatie; mai curand aceasta inseamna ca persoana va fi „adaptativ sensibila” la situatia respectiva si va raspunde rapid, deliberat prin modul discriminativ, considerandu-l corespunzator. Tipic, expertii nu iau aspectele, pentru altii elementare, ca date; spune autoarea, ei raman alertati la potentialele schimbari din situatie.

O persoana poate fi nechibzuit raportata la anumite aspecte ale vietii, oricat de evident ar fi modul ei chibzuit de raportare la alte aspecte. Acest lucru apare, arata Langer, pentru informatia care a fost initial procesata in mod nechibzuit („mindless”). Autoarea evoca cercetari (Chanowitz si Langer, 1981) care dovedesc ca informatia procesata nechibzuit („mindlessly”) nu este intotdeauna disponibila pentru reconsiderare. Cand erau nechibzuiti oamenii nu au observat caracteristici care erau acolo pentru a fi vazute, arata Langer, iar cand li s-a solicitat atentia, nechibzuinta lor anterioara i-a dus la aprecierea gresita a ceea ce percep acum pentru intaia oara (Langer, 1989, Langer si Imber, 1980). Nu numai ca persoanele inceteaza sa mai dispuna de aspectele realitatii procesate nechibzuit, dar acestea se sustrag unei reconsiderari eficiente ulterioare. Langer si colaboratorii sai au demonstrat experimental ca timpul de gandire duce la o performanta mai buna cand subiectii sunt solicitati sa discute o problema noua. Totusi mai mult timp de gandire inrautateste performanta intr-o problema familiara.

Nechibzuinta poate aparea la o singura expunere a informatiei, fenomen denumit de Langer ca angajare cognitiva prematura. Cand unui individ i se prezinta informatie fara nici o motivatie de a o pune la indoiala, acesta va face o angajare cognitiva prematura. El accepta informatia fara indoiala. Daca mai tarziu i se cere o utilizare diferita a aceste informatii el nu o va reconsidera. Informatia exista in forma unica, rigida, in care a fost codata. Intelesuri alternative ale informatiei nu sunt disponibile. (Chanowitz si Langer, 1981, Langer, 1989). O data ce persoanele fac o prematura angajare cognitiva, ele nu vor reconsidera alte semnificatii pentru acea informatie sau alte feluri de a putea fi utilizata.

Nechibzuinta („mindlessness”) este explicit separata de alte fenomene care au la baza procesarea minimala a informatiei. Astfel, atentia constienta numai la cateva, putine indicii reprezinta un scenariu. O anumita orientare sau pregatire („set”), etichetarile, expectantele si rolurile functioneaza prin directionarea atentiei la o anumita informatie si indepartarea ei de alta informatie. Rezultatul actiunii acestor factori este procesarea minimala a informatiei, individul fiind directionat spre informatie specifica si indepartat de o vasta cantitate de informatie potentiala. Totusi rolurile, etichetarile, etc., precizeaza, Langer, pot fi puse in actiune cu chibzuinta („mindfully”) sau nechibzuit („mindlessly”). Starea de activitate cognitiva constienta redusa nu este postulata de cercetatorii efectelor acestor variabile care determina procesarea informatiei. Nechibzuinta (mindlessness”) este un mod de procesare a informatiei, iar rolurile, expectantele etichetarile, etc. sunt structuri care pot fi folosite chibzuit sau nechibzuit. (Langer, 1989)

Nechibzuinta („mindlessness”) se refera, arata Langer, ca si raspunsurile automatizate, habitudinea si fixitatea functionala, la comportamentul invariant, rigid, care apare a fi relativ lipsit de efort. Totusi, spre deosebire de acestea, repetitia nu este necesara nechibzuintei.

Aceste cercetari sugereaza ca exista un fel de a afla lucrurile despre lume prin care tindem sa o mentinem suficient de constanta, dar care nu face informatia nedisponibila cand reconsiderarea ei atenta ar fi avantajoasa. Adica, putem fi capabili sa formam categorii si sa continuam sa le utilizam pe cele considerate adaptative intr-un fel care nu ne duce la nechibzuinta. Exista, asadar, un fel de a invata despre lume care poate preveni nechibzuinta fara ca absolut totul sa necesite atentia constienta.

Langer compara distinctia intre nechibzuinta-chibzuinta („mindlessness-mindfulness”) si procesarea automata-controlata din teoria Shifrin si Schneider (1977). Cea mai importanta asemanare intre cele doua categorii de concepte este ca ambele fac distinctie intre un mod activ de procesare a informatiei si un mod mai putin activ. Cea mai evidenta diferenta intre procesarea automata-controlata a informatiei si conceptele de chibzuinta-nechibzuinta („mindfulness-mindlessnes”) rezida in nivelurile lor de analiza. Prima analiza este mai apropiata de nivelul molecular, iar a doua se situeaza la nivelul molar. Problema studiata in primul caz este aceea a procesarii seriale si paralele in sarcini de memorie. Abordarea molara propusa de conceptele „mindlessness-mindfulness” vizeaza, dupa cum precizeaza Langer, comportamentul social.

Diferenta dintre cele doua categorii de concepte mai poate fi sesizata si pe calea constatarii existentei procesarii automate dar chibzuite, precum si a procesarii controlate dar nechibzuite. Noi putem fi simultan caracterizati prin chibzuinta la nivel molar si automatism la un nivel molecular, afirma Langer. (Astfel, in perceptia unor imagini cu figuri reversibile, chiar daca ne putem stradui serios pentru determinarea orientarii in spatiul tridimensional, figura isi schimba automat orientarea). Autoarea ilustreaza si posibilitatea existentei procesarii nechibzuite („mindless”). Spre exemplu, memorarea unui material pentru un examen fara ca o distinctie noua sa fie extrasa este nechibzuinta.

Cea mai importanta distinctie intre cele doua categorii de concepte este faptul ca procesarea automata apare ca un avantaj pentru procesarea cognitiva la nivel molecular, in timp ce nechibzuinta este costisitoare pentru comportamentul social. Considerarea procesarii fara prea multa chibzuinta ca fiind avantajoasa nu poate veni decat din confundarea ei cu procesarea automata, afirma autoarea. Procesarea automata a unor categorii de informatii are avantajul ca face posibila utilizarea capacitatii noastre (considerata limitata) pentru procesarea controlata a altor categorii de informatii. „In timp ce procesarea automata este un lucru bun, arata autoarea, nechibzuinta („mindlessness”) este in primul rand un dezavantaj. Nechibzuinta nu face mai probabila chibzuinta. In fapt nechibzuinta inhiba chibzuinta. O data ce informatia este acceptata fara chibzuinta, ea nu mai poate fi usor reconsiderata cu chibzuinta”. (Langer, 1989, p. 155) Daca chibzuinta poate parea un dezavantaj cand o persoana ia atent in considerare informatii negative, aceasta se intampla, noteaza autoarea, pentru ca este prost facuta comparatia. Considerarea chibzuita a gandurilor negative pare mai putin buna daca o comparam cu considerarea chibzuita a gandurilor pozitive. Nu este clar daca un singur gand negativ, considerat dintr-o singura perspectiva este mai putin negativ decat mai multe ganduri negative. In plus, abordarea cu chibzuinta a unei probleme include posibilitatea ca si informatia pozitiva sa fie luata in considerare. „Obsesiile si fobiile nu pot fi asociate cu chibzuinta. Ca sa fii chibzuit nu este suficient sa gandesti mult. Chibzuinta permite sa vezi vechiul intr-un fel nou sau sa faci noi distinctii si nu implica repetarea vechilor distinctii si/sau structuri conceptuale” (Langer, op. cit. p. 156).

A fost pus in discutie (Tesser, 1978, citat de Langer, op. cit.) faptul ca chibzuinta ar duce la polarizarea atitudinilor. Daca o atitudine este pozitiva, ea devine mai accentuat pozitiva dupa o considerare chibzuita, dar daca este negativa, caracterul negativ se accentueaza. Acest fenomen indica un dezavantaj al chibzuintei. Dar afectul negativ care pare sa rezulte din considerarea chibzuita a continutului negativ, in realitate rezulta din acceptarea nechibzuita a informatiei ca negativa. Continutul negativ poate fi reformulat neutru sau pozitiv, precizeaza Langer.



In sfarsit, nechibzuinta pare confortabila psihologic. A fi calm sau dimpotriva, tensionat este o variabila ortogonala in raport cu chibzuinta-nechibzuinta, arata Langer. De fapt anxietatea are la baza nechibzuinta. A observa un stimul amenintator poate insemna chibzuinta. Totusi stimulul care provoaca anxietate poate determina multe alte lucruri ceea ce poate face ca observatorul sa nu simta anxietate. In schimb nechibzuinta pastreaza constante caracteristicile percepute ale stimulului, chiar cand circumstantele se schimba.

Lectia cea mai importanta pe care o putem lua din teoria nechibzuintei-chibzuintei („mindlessness-mindfulness”) elaborata de Langer are la baza faptul ca ea nu conceptualizeaza numai comportamentele. Acestea sunt numai simptomele modului chibzuit-nechibzuit de procesare a informatiei. Nu ne putem amagi, argumenteaza Langer, ca in spatele unui comportament social nechibzuit stau totusi procesari active, inteligente. Gandul nechibzuit nu este doar mai rapid. Dobandirea lui nechibzuita il face nedisponibil considerarii atente, inteligente.

Emergenta fortelor colective

In definirea mintii colective Weick si Roberts (1993) evoca (in acord cu Asch, 1952) patru proprietati ale performantei de grup. Ei arata, ca prima proprietate, ca indivizii creeaza cu adevarat forte sociale de grup atunci cand actioneaza ca si cum aceste forte ar exista. Spre exemplu, un participant la o actiune colectiva isi bazeaza propria contributie pe informatia primita de la un alt participant si pe confirmarea sau infirmarea ei de informatia primita de la un al treilea participant, pe care le raporteaza la ceea ce stie ca prevede tehnologia actiunii colective privind interactiunea dintre ei. El actioneaza ca si cum ar primi informatie integrata intr-un loc central al activitatii comune. In fapt, el primeste informatii create in locuri relativ independente. A doua proprietate a performantei de grup este ca atunci cand persoanele actioneaza ca grup, ele isi concep actiunile sau contributiile avand in vedere, reprezentandu-si, sistemul social al actiunilor reunite ale participantilor si isi subordoneaza propria actiune acestei reprezentari. Weick si Roberts insista asupra faptului ca indivizii actioneaza ca grup numai cand fiecare participant are o reprezentare care include actiunile altora si relatiile dintre ele; cand actiunile lor converg, se asista sau se completeaza intre ele. A treia proprietate se refera la insasi crearea situatiei actiunilor comune (sistemul social al actiunii colective) cand participantii contribuie personal, reprezentandu-si actiunile celorlalti si subordonandu-si astfel propria actiune. Aceasta proprietate evidentiaza faptul ca participarea autentica nu exclude subordonarea, contributia atenta fiind o ajustare la contributiile celorlalti. In aceasta forma de interrelationare atenta („heedful interrelation”), in care initiativele fiecaruia sunt informate de contributiile celorlalti, gasim mintea colectiva. A patra proprietate a performantei de grup este ca efectele produse de un patern de activitati interrelationate variaza in functie de stilul (de exemplu, interrelationare atenta versus interrelationare neatenta) si de forta cu care sunt legate activitatile impreuna (de exemplu, activitati strans sau lejer legate). Intr-un sistem de activitati, persoanele pot lucra impreuna, pentru altii sau impotriva altora. Dupa maniera sau stilul in care sunt facute contributia, reprezentarea si subordonarea, interrelationarea actiunilor in sistem este mai adecvata sau mai putin adecvata sau, altfel spus, procesele mentale colective sunt mai evoluate, mai rationale sau mai primitive, mai irationale.

Exista doua accente importante in conceptualizarea mintii colective propusa de Weick si Roberts. Si anume, ei acorda, dupa cum am vazut, atentie mai mare formei conexiunilor dintre activitati, decat fortei acestora si mai multa atentie mintii ca activitate decat mintii ca entitate. Astfel, relatiile in sistemul social al actiunilor nu sunt constante ci sunt construite si reconstruite mereu in activitatile curente in care persoanele isi aduc contributia, isi reprezinta contributiile celorlalti si se subordoneaza lor. Aceste activitati structureaza un camp social. El prefigureaza activitatile individuale, pentru ca este avut in vedere cand indivizii fac eforturi mai atente sau mai putin atente de a interrelationa. Cu cat mai multa atentie se reflecta in paternul interrelatiilor, cu atat mai dezvoltata este mintea colectiva, afirma Weick si Roberts. Contributiile unui individ actualizeaza mintea colectiva in masura in care ele sunt caracterizate de reprezentarea atenta a contributiilor celorlalti si de subordonarea atenta a propriilor contributii. Contributiile unui individ activeaza mintea colectiva in masura in care ele converg, suplimenteaza, asista si sunt definite prin raportarea la cerintele imaginate ale actiunii colective. Conduite similare au si alti indivizi, care isi concep contributiile la sistemul social avandu-i in vedere pe altii din sistem. Aceste eforturi separate variaza in gradul de atentie cu care interrelationeaza si aceste variatii formeaza un patern. Obiectul activitatilor, contributiilor individuale, sistemul avut in vedere, se constituie, el insusi, pe masura ce aceste activitati devin mai mult sau mai putin interrelationate. Proprietatile lui emergente nu sunt reprezentate nicaieri in sistem. Dar anumite proprietati sunt impartasite de subgrupuri de persoane. Aceste „reprezentari distribuite” explica natura transindividuala a mintii colective.

Originea sociala a mintii individuale

Pentru a explica variatiile in atentia cu care persoanele actioneaza impreuna Weick si Roberts invoca intuitia lui Mead (1934) conform careia mintea este importul individual de procese sociale. Cei doi autori inteleg prin procese sociale „setul de interactiuni curente dintr-un sistem social de activitate, din care participantii extrag continuu un sens schimbator al propriei interrelatii si repun acest sens in sistem” Weick si Roberts, 1993, p. 367). Capacitatile sistemului care sunt relevante pentru functionarea sa ca intreg, spun in continuare autorii, sunt construite in diferite parti ale sistemului. In fiecare din aceste resedinte, procesele sociale sunt resursele principale din care mintea, eul si actiunea se formeaza. Aceasta inseamna ca „mintea colectiva precede mintea individuala si ca interrelationarea atenta prefigureaza contribuirea atenta” (Weick si Roberts, op. cit., p. 367). Acesta este si sensul in care poate fi interpretata definitia organizatiei ca retea de intelesuri la care ajung, in comun, subgrupuri de persoane din sistem, intelesuri sustinute de un limbaj comun si de interactiunile curente ale acelor persoane (Walsh si Ungson, 1991). Fiecare expresie aparuta repetat in conversatiile lor curente exprima stilul (atent sau indiferent) al interrelationarii, care este internalizat, recapitalizat individual si reintrodus in sistem.

Interrelationarea atenta si calitatea comprehensiunii

Weick si Roberts aplica limbajul derivat din conceptualizarea mintii colective in ilustrarea comprehensiunii adecvate a evenimentelor neasteptate, produsa de interrelationarea atenta si a comprehensiunii problematice produsa de interrelationarea fara bagare de seama. Asa cum am mai aratat, cu cat mai mare atentie reflecta paternul interrelatiilor, cu atat mai dezvoltata este mintea colectiva si cu atat mai mare capacitatea de a intelege evenimentele neasteptate care evolueaza rapid in feluri neasteptate. Cand spun ca „mintea colectiva intelege, cuprinde, evenimente neasteptate” autorii au in vedere faptul ca interrelationarea atenta conecteaza suficient know-how pentru a corespunde cerintelor mereu schimbatoare ale situatiilor. Astfel, printr-o interrelationare atenta (1) pot fi avute in vedere perioade mai lungi de timp, poate fi adus mai mult know-how din trecut si transferat in viitor; (2) pot fi conectate mai multe activitati, unele in stadii incipiente altele in stadiul final, astfel incat pot fi extrase idei generalizatoare privind evolutiile tipurilor de actiuni; (3) pot fi conectate niveluri de experienta diferite, spre exemplu, experienta noilor veniti care nu considera nimic ca dat si experienta celor cu „vechime” care considera ca au vazut totul. Cele trei implicatii ale interrelationarii atente fac paternul interrelatiilor mai complex si mai capabil de a sesiza si regla complexitatea creata de evenimentele neasteptate.

Interactiuni primitive si comprehensiune problematica

Cand interrelationarea este intamplatoare, indiferenta, sau atentia este nereciproca, contributiile participantilor sunt concepute fara anticiparea contributiilor celorlalti implicati in actiunea comuna. Persoanele pot actiona cu atentie, dar atentia lor nu este indreptata spre contributiile, reprezentarile si subordonarile celorlalti, spre felul in care actiunile acestora converg, asista si suplimenteaza propriile contributii. Cu cat interrelationarea este mai primitiva, explica autorii, cu atat comprehensiunea implicatiilor evenimentelor este mai scazuta, corectarea erorilor mai inceata si posibilitatile ca erorile neinsemnate sa se combine si sa se amplifice sunt mai numeroase. Este suficient, de exemplu, ca prima persoana chemata sa contribuie la rezolvarea unei probleme, aparuta in timpul conceperii contributiei unuia din membrii actiunii colective, sa nu investigheze sistematic sursele posibile ale aparitiei problemei (pentru ca nu are capacitatea sau pentru ca tehnologia activitatii colective nu i-a format convingerea ca acest lucru cade in seama lui). Contributia lui se va limita la indemnarea celui care se confrunta cu problema sa incerce anumite lucruri, care nu numai ca se vor dovedi inutile, dar vor putea complica problema mai mult. La randul sau, persoana care intampina direct dificultatile nu il informeaza pe celalalt asupra rezultatelor incercarilor facute la indemnul sau. Necomunicandu-i rezultatul testarii ipotezelor nu face nimic pentru a-i schimba acestuia stilul de contribuire. Fara atentia la contributiile, reprezentarile si subordonarile celorlalti actiunile devin izolate, afirma Weick si Roberts. Paternul de activitati interrelationate isi pierde inteligenta, contributiile se alcatuiesc cu tot mai putina ratiune si sunt tot mai putin relationate. Nu poti fi atent intr-un act social (spre deosebire de actul solitar) fara sa tii seama ce fac ceilalti. A actiona cu grija nu insemna a planifica ce si cum sa faci ceva si apoi sa aplici planul in actiune. Grija nu se cultiva in afara actiunii; ea se exprima in si prin actiune. Faptele nu sunt de nici un folos, subliniaza autorii, daca nu sunt comunicate, auzite, interpretate, plasate in contexte, aplicate sau incorporate in activitati, pe scurt, daca nu sunt destinate unui tratament „cu minte”.



Implicatii pentru diagnoza si managementul interrelationarii atente

Din aceste explicatii retinem urmatoarele implicatii pentru diagnoza si managementul interrelationarii atente.

1. Mai intai, luarea in calcul a contributiei celuilalt si semnalarea clara a intentiei proprii reprezinta esenta interrelationarii atente. 2. Apoi, capacitatea de a citi rapid si corect intentiile celuilalt este simptomul interrelationarii atente. 3. Un sistem social in care interrelationarea intamplatoare, indiferenta nu este pedepsita, iar recompensele pentru interrelationarea atenta sunt ignorate sau rastalmacite ca slabiciune, isi pierde capacitatea de a pastra si transmite inteligenta colectiva. 4. Conceptualizarea mintii colective, facuta de cei doi autori, nu lasa loc, asa cum ei insisi arata, eroilor individuali. Un patern de atentie nereciproca (spre exemplu, un patern in care atentia este unilateral indreptata spre personalitati, nu spre actiune) echivaleaza cu o pierdere a inteligentei. 5. Managerul nu planifica operatiile pas cu pas, dar mai degraba stabileste ce echipe vor face planificarea si vor lua decizii, cand si cu ce resurse. Dar, prin aceasta, managerul creeaza mediul, prevede ce stil de operare va adopta o echipa sau alta. El face echipele incercand sa recunoasca punctele tari si slabe ale acestora. Partile sistemului pe care managerul le constituie pot interrelationa stupid sau inteligent in mare parte pentru ca acestea vor reproduce sau, dimpotriva vor submina contribuirea, reprezentarea si subordonarea pe care managerul le anticipeaza.

Importanta noilor concepte in definirea grupului

Prin conceptele de interrelationare atenta si minte colectiva Weick si Roberts modifica esential perspectiva psihologica asupra dezvoltarii grupului. Prin referire la fenomenul de groupthink (Janis, 1982) si respectiv la relatiile bazate pe coordonarea actiunilor in echipele de realizare a proiectelor (Eisenberg, 1990) autorii argumenteaza ca ceea ce in psihologia sociala a fost caracterizat ca un grup dezvoltat nu este acelasi lucru cu o minte colectiva dezvoltata si viceversa. In groupthink apare subordonarea fata de un sistem neanalizat cu atentie (membrii grupului supraestimeaza puterea, moralitatea si invulnerabilitatea grupului); contributiile sunt facute fara ratiune, „mindless”, (deviatiile sunt auto-cenzurate, ca si indoielile si contraargumentele); reprezentarile sunt facute fara atentie (membrii grupului mentin falsa prezumptie ca tacerea inseamna consimtire). Pe fondul unei astfel de interactiuni comprehensiunea evenimentelor intra in declin indiferent cat de mult a fost grupul impreuna. Grupul poate fi nedezvoltat dar mintea colectiva poate sa fie bine dezvoltata, argumenteaza Weick si Roberts. Este cazul echipelor de realizare a proiectelor analizat de Eisenberg (1990); grupuri care accentueaza coordonarea actiunilor mai mult decat alinierea cognitiilor, respectul mutual, mai mult decat acordul, increderea, mai mult decat empatia, diversitatea, mai mult decat omogenitatea, legatura flexibila, mai mult decat cea stransa si comunicarea strategica mai mult decat influenta continua.

Mintea colectiva nu este o reificare. Actiunile individuale sunt tratate de autori ca mijloacele prin care se da nastere unui patern de ordin mai ridicat de activitati interrelationate. Daca acest patern persista in ciuda schimbarilor de personal sau se schimba fara schimbarea personalului, lucrul acesta este posibil, pentru ca persoanele ramase capitalizeaza si reintroduc in sistem stilul de relationare.

Organizatiile ca sisteme cognitive distribuite socio-cultural

Modelul „cognitiei distribuite” socio-cultural este ales drept cadru teoretic pentru studiul rezolvarii problemelor in situatii de munca, dar si pentru a aduce o noua perspectiva in stiintele cognitive. Modelul deserveste intelegerea organizarii sistemelor cognitive. Ca in alte teorii din stiintele cognitive, procesele cognitive sunt cele implicate in memorie, luarea deciziei, inferenta, rationament , invatare, etc. Intuitia teoriei cognitiei distribuite este ca in general, fenomenele cognitive sunt mai bine intelese ca procese distribuite, nu individuale. Procesele distribuite sunt cognitive in sens traditional: adica sunt procese „computationale”. In studierea cazurilor de cognitie distribuita socio-cultural, accentul se pune pe modul cum este distribuita cognitia intre diferite persoane si variate artefacte si modul cum depinde cognitia atat de reprezentarile interne, din mintea oamenilor, cat si de reprezentarile externe, in mijloace tehnice si alte artefacte culturale. Hutchins (1995a, b) a demonstrat cum Intr-o sarcina indeplinita in echipa, indivizii utilizeaza diferite instrumente si mijloace pentru a genera si mentine reprezentari care sunt propagate in „sistem”, cu scopul de a produce un raspuns al intregului sistem in rezolvarea sarcinii curente. „Sistemul” este deopotriva social - prin implicarea interactiunii complexe a mai multor persoane, tehnic/cultural - prin utilizarea mijloacelor si instrumentelor tehnologice/culturale si cognitiv - prin natura activitatii. In sistemul cognitiei distribuite este importanta analiza interactiunilor intre persoane si a interactiunii intre persoane si instrumentele pe care le utilizeaza pentru generarea, mentinerea si propagarea reprezentarilor.

Scopul aplicat al modelului cognitiei distribuite este contributia la design-ul si implementarea sistemelor (sisteme socio-tehnice/culturale). Realizarea acestui scop presupune detectarea si analiza problemelor din tehnologiile si practicile curente si formularea unor recomandari privind practicile de munca ce trebuie pastrate si cele care trebuie reproiectate pentru a sustine si a imbunatati participarea persoanelor implicate, precum si pentru a coordona mai bine activitatile particulare in realizarea sarcinii colective.

Ontogeneza cunostintelor individuale si impartasite. O proprietate a cognitiei distribuite consista in faptul ca membrii unui sistem functional sunt in acelasi timp posesorii unor cunostinte diferite cat si a unor cunostinte redondante. Ca posesori ai celor doua categorii de cunostinte, membrii sistemului functional colaboreaza la rezolvarea sarcinii. Colaborarea este usor sustinuta de partea impartasita a cunostintelor. Dar in punerea impreuna a cunostintelor diferite se pot distinge relatii intre contributori atenti la contributiile celorlalti si increzatori in capacitatea celorlalti de a contribui la rezolvarea sarcinii si relatii intemeiate pe alte ratiuni decat increderea in oportunitatea contributiilor flexibile, reciproc adaptative(v. si conceptul „heedful interaction”, Weick, ). De aceea, o problema centrala a cercetarii sistemelor functionale este ontologia cunostintelor individuale si impartasite, analiza conditiilor, mijloacelor si modalitatilor prin care ele sunt comunicate si adaptate cu scopul de a fi utilizate ca resurse in desfasurarea activitatii cognitive distribuit



Weick citeaza conceptualizari similare: „procesare controlata a informatiei” (Schneider si Shiffrin,1977), „atentie constienta” (mindful attention)      (Langer,1989) si „heedful action” (Ryle, 1949)

Sistemele care presupun fidelitate operationala maxima sunt sistemele in care costurile invatarii din erori sunt mai mari decat castigurile.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 542
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site