Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Obiectul si problematica sociologiei

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Obiectul si problematica sociologiei.

Conditiile clasice de validare a unei stiinte – a. existenta unui domeniu propriu de studiat, b. detinerea unor metode specifice de cercetare a obiectului si c. descoperirea, formularea de catre cercetatori a legilor care guverneaza domeniul investigat - sunt relativ acceptate si de catre sociologi.



Problematica obiectului de studiu al sociologiei.

O serie de premise explicative puse in evidenta de numerosi specialisti ai domeniului permit corecta evidentiere a obiectului de studiu al sociologiei:

I.           Existenta individului este de neconceput in afara grupului si, ca atare, viata sociala este exprimarea unui mod natural de existenta. Grupurile de orice fel ii intretin omului societatea, oferindu-i implicit cadrele culturale necesare rezolvarii trebuintelor sale.

Pornind de la o asemenea premisa, intelegem de ce sociologia ca stiinta despre societate ar reprezenta “stiinta insotirii, asocierii, intovarasirii, a gruparilor, colectivelor, unitatilor sau formatiunilor sociale de orice fel, a tuturor formelor de viata sociala constituite de oameni, de la cele mai simple si marunte ca cercurile de prieteni, familia conjugala, echipele de munca, pana la cele mai complexe si mai extinse ca triburile, popoarele, natiunile, tarile, organizatiile internationale”.

Termenul de societate este utilizat, deci, pentru a desemna toate tipurile de colectivitati, iar sociologul, in

demersul cognitiv pe care il desfasoara, trebuie sa vizeze modalitatile de constituire a gruparilor, structurile lor,

fenomenele si procesele interioare colectivitatilor, fortele ce provoaca solidarizarea si dispersarea indivizilor.

II. Grupul uman ia fiinta si se mentine numai prin relatii si actiuni intre indivizii care il formeaza. Sociologia va trebui sa studieze relatiile dintre indivizi, toate formele de legaturi dintre ei, problemele lor comune fundamentale. Relatiile dintre indivizi pot fi directe sau mijlocite de alti indivizi sau de obiecte de interes comun.

III. Societatea este formata, ne spune E. Durkheim , prin asocierea indivizilor si “vede intotdeauna mai departe si mai bine decat indivizii”. Ea reprezinta un intreg ce poarta o realitate diferita de cea a partilor (indivizii), iar datorita acestui decalaj este greu cognoscibila. Din aceasta cauza nici nu poate fi redusa la partile componente desemnand si cuprinzand ceva mai mult decat suma partilor.

Faptele ce se produc in cadrul societatii, chiar daca se exprima prin indivizi concreti, apar, totodata, si ca opere ale colectivitatii. Aceasta inseamna ca cei

care le-au savarsit au fost constransi sa respecte anumite credinte, practici, reguli, obligatii sociale sau de grup.

Din acest motiv, sociologia este apreciata ca stiinta regularitatilor, constantelor socialului sau stiinta despre societate in ansamblul ei, desi este nevoita sa nu oculteze problemele care privesc indivizii. Faptul individual se prezinta atat ca expresie a vointei, aspiratiei, intereselor personale, dar si ca un reflex al unor cadre coercitive pe care orice individ le primeste “la nastere”, care exista inaintea lui si independent de el.

Existenta umana apare, astfel, ca purtatoare a pecetei socialului si ca sinteza de alteritati – in ipostaza in care indivizii tind sa-si prezerve personalitatea. Intelegem acum de ce unul dintre conceptele fundamentale ale teoriei sociologice trebuie sa fie conceptul de “fapt social”, pe care E. Durkheim il defineste ca “…orice fel de a face, fixat sau nu, capabil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara”

Sociologia stiintifica, dezvoltata sub influenta sociologiei bunului simt (veche de cand exista societatea), are la baza urmatoarele principii:

a) principiul realismului (lumea externa exista independent de noi, de observatia si de simturile noastre);

b) principiul determinismului si regularitatii (relatiile din lumea inconjuratoare se produc in mod necesar si in termeni de cauza-efect);

c)          principiul cognoscibilitatii si rationalitatii (lumea

d)          externa poate fi cunoscuta prin obervatii obiective si pe cale logica).

Putem concluziona ca specialistii in domeniul sociologiei trebuie:

Sa se orienteze in maniera stiintifica asupra unor probleme sociale concrete. De altfel, chiar impunerea sociologiei, spune P. Lazarsfeld, este legata in Europa de aspecte precum: formarea unei clase puternic dezvoltate din punct de vedere economic, mizeria noilor mase de salariati, dezvoltarea institutiilor democratice etc. sau, in SUA , de nevoia studierii minoritatilor etnice, valurilor de emigranti, ameliorarii serviciilor sociale, problemelor sociale ale noilor orase-gigant etc.

2. Sa accepte ideea ca pentru a face sociologie stiintifica, oricat ar fi de evidente problemele cercetate, autorii acestora sunt intotdeauna membri ai unor grupuri, beneficiari ai unor relatii sociale si realizatori de actiuni care, chiar individuale fiind, poarta impresiunile socialului.

3. Sa porneasca de la constatarea ca sectoarele vietii sociale se intrepatrund, se determina reciproc si se coreleaza sistemic.

Din acest motiv, sociologul francez M. Mauss vorbea despre “fenomenul social total”. Cand studiem problemele economice, juridice, religioase, morale, estetice ale societatii nu trebuie sa uitam niciodata ca ele nu sunt numai economice, numai juridice etc., ci “sunt toate acestea laolalta”.

De aceea sociologia se infatiseaza ca stiinta totalitatii sociale sau a formelor sociale ale activitatii umane.



Vocatia sociologiei este de a viza totalitatea sectoarelor si laturilor socialului, de a realiza sinteze pornind de la fapte, procese, relatii concrete – de a fi o stiinta a societatii in general .

Specificul sociologiei este dat de faptul ca sunt fenomene, procese care nu se regasesc la nivelul individului si care exista la nivelul grupului. Este vorba aici despre diferenta dintre parte si intreg in cadrul socialului.

In raport cu sociologia, diferitele stiinte sociale pot fi considerate ca particulare deoarece ar studia parti, aspecte, laturi ale vietii sociale si nu ansamblul, intregul, societatea ca totalitate.

“Stiintele sociale particulare studiaza psihologia omului, activitatea economica a omului etc. si nici una nu studiaza oamenii in complexitatea vietii lor in Natura si Social” , arata H. Stahl. Stiinta despre viata laolalta a oamenilor este globala: in acelasi timp economica, psihica,

juridica, etica etc., adica multipla si complexa, dupa cum omul insusi este multiplu si complex arata H. Stahl.

Pentru a inlatura orice ambiguitate asupra obiectului sociologiei, P. Andrei sublinia ca aceasta se regaseste in moduri deosebite in fiecare stiinta sociala particulara. Intrucat acestea analizeaza doar cate un fel de raporturi sociale (ex:

economia politica studiaza raporturile economice, etica - raporturile morale, dreptul - raporturile juridice s.a.m.d.), in

raport cu sociologia ele vor fi limitate, mai putin cuprinzatoare.

Sociologia a aparut ca disciplina sintetica si integralista deoarece a pornit “de la anumite fenomene sociale… fie ele juridice, fie economice, fie etnografice, dar treptat si-a largit punctul de vedere, depasind aspectul formal juridic sau cel material economic, pentru ale privi in unitatea lor superioara… Orice fenomen de viata sociala e obiect de studiu pentru sociologie si fiecare stiinta sociala poate adopta un punct de vedere sociologic, de aceea se poate vorbi de o sumedenie de sociologii: economica, juridica, religioasa etc., dar sociologia propriu-zisa (generala- n.n.) priveste fenomenul social in totalitatea sa, bazandu-se si pe cunostintele speciale furnizate de stiintele sociale (particulare si sociologii de ramura).

Ceea ce caracterizeaza sociologia in toate demersurile ei vechi si noi si o diferentiaza de celelalte stiinte sociale in mod clar este faptul ca raporteaza toate fenomenele studiate la societatea reala din care fac parte, incat, intr-o formulare riguroasa, ea nu este numai o stiinta sociala, ci este si o stiinta societala.

Stiintele economice au in studiul fenomenelor sociale un punct de vedere economic, cele juridice, un punct de vedere juridic, cele politice, unul politic. Doar sociologia are un punct de vedere societal, in acceptiunea proprie a cuvantului.

Aceasta actiune epistemologica integralista prin care se caracterizeaza, a permis sociologiei sa se divida in diferite ramuri specializate in sociologiile speciale sau ramurile sociologiei, cum ar fi sociologia:

- familiei       - culturii - economica – moralei - politica - educatiei - juridica - urbana , -rurala, -a religiei , - organizarii- cunoasterii , - viitorului, etc.

Traian Rotariu sintetizeaza obiectul de studiu al sociologiei in cateva mari aspecte sau parti:

a) actiuni sociale (munca, educatia, propaganda politica etc.);

b) institutii sociale (scoala, familia, biserica, partidele politice etc.);

c) grupurile sociale (de la microgrupuri si pana la cele cu dimensiunile cele mai mari: clasele sociale, populatia unei tari privita in ansamblul ei);

d) fenomenele sociale diverse (mobilitatea sociala, delincventa, sinuciderea).

Aceste probleme pot fi abordate din mai multe perspective:

a) de pe pozitia stiintelor sociale specializate: economia, stiintele juridice, pedagogia, etica etc;

b) de pe o pozitie sociologica specializata, respectiv pozitia sociologiilor particulare sau de ramura, corespunzatoare unor subsisteme ale societatii: sociologia economica, sociologia juridica, sociologia educatiei, sociologia moralei etc.

Misiunea sociologului este de a cerceta oricare subsistem al socialului (economia, justitia, educatia, morala, politica, cultura etc) din punctul de vedere al genezei, al alcatuirii si functionarii, al raporturilor cu celelalte subsisteme, al tendintelor evolutive etc. Intre stiinta sociala particulara (ex. economia politica) si sociologia de ramura aferenta (ex. sociologia economiei) exista deosebiri esentiale, insa, cea mai importanta este aceea ca prima priveste fenomenul social facand apel predominant la elementele obiective care ii cauzeaza manifestarea (ex. economia politica insista asupra elementelor materie prima, mijloace de munca, tehnologie etc.), in timp ce sociologia de ramura aferenta (ex. sociologia economica) deplaseaza accentul predominant pe factorii subiectivi ai actiunii (in cazul din exemplu, intreprinderea ca organizatie sociala, selectia personalului, problema motivatiei si satisfactiei in munca, raporturile membrilor echipei cu conducatorii etc).

c) de pe pozitia sistematica, integratoare sau pozitia sociologiei generale

Astfel, in timp ce sociologiile particulare realizeaza doar generalizari “restranse” si valabile pentru domeniul analizat, sociologia generala, pe baza informatiilor preluate de la sociologia “bunului simt”, de la sociologiile de ramura si de la celelalte stiinte despre societate, gandire, natura, isi elaboreaza teorii, modele, paradigme cu cel mai inalt grad de cuprindere in generalitate, bazate pe dependentele multiple intre partile socialului, pe constante si regularitati.

Un alt exemplu de abordare a socialului de pe pozitia sociologiei generale: problema institutiilor sociale. Elementele oricarei institutii, procesul de institutionalizare, mecanismul general de functionare, tipurile de institutii, raporturile dintre institutii s.a.m.d. vor fi cateva aspecte pe care sociologia generala le va obtine pornind de la institutiile concrete ale subsistemelor sociale. In timp ce institutiile subsistemelor socialului vor fi abordate special de stiintele sociale particulare si de sociologiile de ramura aferenta, sociologia generala conchide asupra institutiilor sistemului social facand abstractie de cazurile particulare.

Aceasta modalitate de abordare ofera posibilitatea de a avea o grila cu ajutorul careia sa putem aprecia institutia in genere indiferent de tipul ei sau de locul unde se gaseste si chiar de timpul in care se manifesta.



Demersurile sociologice, pe langa faptul ca sunt utile si interesante, au un mare grad de dificultate, confirmat de urmatoarele constatari:

1. Solicita cercetatorului detinerea de cunostinte din diferite domenii si stiinte socioumane.

2. Subiectivitatea cercetatorului este prezenta intr-o masura mult mai mare decat in cazul altor stiinte sociale. “Sociologul, intr-un anume fel, se studiaza pe sine atunci cand studiaza pe semenii lui si societatea in care traieste. Or este imposibil sa faci un studiu stiintific in conditiile in care tu insuti esti obiect (subl. ns.)… Esti influentat de boala de care suferi”

3. Problematica abordata de sociologie revendica participari interdisciplinare. Spre exemplu, D. Gusti si cei care au continuat traditia monografiilor satesti in perioada interbelica formau echipe ce cuprindeau profesionisti de la medic uman, medic veterinar, folclorist, bibliotecar s.a. pana la maistru masinist si maistru bucatar

O asemenea alcatuire a echipei se datora inventarului de probleme urmarit si conceptiei teoretice respectate de Gusti, care l-a determinat sa structureze patru cadre si patru manifestari in functie de care s-ar putea dobandi o cunoastere adecvata a vietii sociale. Iata cateva aspecte ce trebuie cercetate, dupa D. Gusti, in cazul monografiilor satesti

1.Cadrul cosmologic: asezare geografica, caracteristicile solului, bogatiile subsolului, pozitia fata de orase si cai de comunicatii, fauna si flora etc.

2.Cadrul biologic: numarul populatiei - pe varste, sexe, confesiuni, profesii -, structura biologica (frenologie, caracteristici, ereditatea si incrucisarile), starea sanitara (tipurile de boli intalnite) si mijloacele aferente de tratare etc.

3. Cadrul istoric: originea satului, evolutia lui, caracteristicile istorice actuale etc.

4. Cadrul psihic: temperamentul, vointa in raport cu datinile si obiceiurile, sentimentul moral, religios, estetic etc.

Cele patru manifestari mentionate de D. Gusti ca problematica a sociologiei sunt:

1. Manifestarea economica: averea personala si a familiei, uneltele folosite, bugetul de venituri si cheltuieli, unitatile comerciale si mestesugaresti existente in comunitate etc.

2. Manifestarea juridica: raporturile sociale din sat, ideile taranilor referitoare la legi, obiceiul pamantului, institutii juridice, tipurile de delicte mai des intalnite etc.

3. Manifestarea politica: existenta gruparilor politice, ideile conducatorilor, simtul civic, pozitia fata de activitatea politica etc.

4. Manifestarea spirituala: institutiile de stimulare a activitatilor intelectuale (scoala, biblioteca, sezatorile culturale), gradul de frecventare a bisericii, educatia in familie, gustul pentru frumos etc.

H. Stahl, inspirat din conceptia lui D. Gusti si din aceeasi nevoie de organizare si eficientizare a demersurilor sociologilor, elaboreaza o matrice cu probleme ale sociologiei care cuprinde cinci capitole

Natura fizica si umanizata: caracteristicile fizice ale mediului inconjurator, zonele de munca, zonele rezidentiale etc.

2. Populatia: caracteristicile bio-psihice, volumul, densitatea, structura de distributie pe variabile multiple, mobilitatea etc.

3. Viata economica: relatii si activitati productive, structura fortei de munca, tipologia mijloacelor de munca, sfera ocupatiilor etc.

4. Viata politica si juridica: formele de organizare politica, traditiile politice si juridice, formele de conducere etc.

5. Viata culturala: modelul si stilul cultural, gradul de realizare a cunoasterii, valorile culturale vehiculate etc.

In Dictionnaire critique de la sociologie R. Boudon si Fr. Bourricaud grupeaza problemele sociologiei in opt capitole mari dupa cum urmeaza:

1. Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie);

2. Tipuri si aspecte fundamentale ale organizarii sociale (birocratie, capitalism, partid);

3. Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma);

4. Concepte de folosinta curenta in sociologie si comune mai multor discipline (structura, sistem);

5. Paradigme si teorii cu pretentii generalizatoare (culturalism, functionalism, structuralism);



6. Probleme teoretice majore (control social, putere);

7. Probleme epistemologice majore (obiectivitate, pozitivism, teorie);

8. Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei (aportul lor teoretic, metodologic si aprecierea relevantei lor actuale).

Un exeget al dictionarului critic elaborat de Boudon si Bourricaud (Philippe Cibois), in urma unui studiu de continut asupra editiei din 1982, repartizeaza cele 93 de articole continute de acesta pe patru mari probleme de sociologie distribuite ierarhic astfel: problemele grupurilor sociale (25 articole), problemele societatii (24 articole), problemele individului (23 articole), probleme legate de valori (21 articole).

Desigur, problematica sociologiei ar mai putea fi urmarita si dupa alte criterii cum ar fi: optiunile marilor personalitati ale sociologiei, preferintele scolilor sau

curentelor sociologice, preponderenta problemelor in functie de perioadele evolutiei acestei stiinte s.a.m.d.

Faptul de a fi infatisat aceste inventare de probleme a avut un dublu scop: pe de o parte, de a sugera multitudinea problemelor ce sunt studiate de sociologie iar pe de alta parte – de a evidentia lipsa consensului sociologilor in alegerea problemelor de studiu.

Putem concluziona ca atat timp cat va exista societatea, va exista si obiectul de studiu al sociologiei, ca stiinta chemata sa o descrie, analizeze si explice. Si in acest sens, sporirea complexitatii societatii se va reflecta in complicarea si diversificarea problematicii sociologiei.



Ion IONESCU si Dumintru STAN, Elemente de sociologie vol. I, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, 19,p.148

A. Mihu, Sociologia americana a grupurilor mici, Ed.Politica, Bucuresti, 1970, p.148

. E. Durkheim, Formele elementare ale vietii religioase, Ed. Polirom, Iasi,1995

E. Durkheim, Regulile metodei sociologice, ed. Stiintifica, Bucuresti,1972,p.14

H. Stahl, Teoria si practica investigatiilor sociale, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,

Traian ROTARIU, Curs de metode si tehnici de cercetare sociologica, Universitatea “Babes Bolyai”, Cluj-Napoca, 1991, p.7.

H. Mendras– Elements de sociologie, PUF, Paris, 1969,p.16

Vezi D.Gusti Cartea echipelor, indreptar pentru studenti, Editura Facultatii de Litere si Filosofie, Bucuresti, 1931

D. Gusti, Opere, Vol.I-IV, Editura Academiei, Bucuresti,1968. D.Gusti a facut studii in strainatate: in Franta (unde l-a avut ca profesor pe E.Durkheim) si in Germania - unde a studiat cu psihologul W.Wundt, geograful Ratzel, sociologii Ed.Spranger, Simmel si, in special, P.Barth. ~n 1897 acesta din urma a publicat o carte in care vorbea despre problema factorilor cauzatori ai socialului (geografici, biologici, psihologici, juridici, culturali etc). Ulterior, D.Gusti a scris despre necesitatea urmaririi in

monografiile sociologice a patru cadre si patru manifestari: cadrele sustin si conditioneazaviata sociala, iar manifestarile sunt activitatile concrete.

Vezi si V. Miftode – Metodologia sociologica, Editura Porto Franco, Galati, 1995, pp. 21-23

apud M. Achim – Introducere in sociologie, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1992, pp. 22-23






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1601
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site