Proiect de cercetare - Propagarea formelor de cultura in randul tinerilor

Proiect de cercetare - Propagarea formelor de cultura in randul tinerilor

Sinteza si documentare

Cultura postmoderna

Jean-Francois Lyotard - La condition postmoderne - 1979

Lyotard se indeparteaza de studiul postmodernitatii si se concentreaza asupra definiri post-modernismului in cadrul discursului si cunoasterii stiintifice.El este interesat de formele prin care o astfel de cunoastere si astfel de metode dobandesc sau revendica legitimitate. Demonstreaza ca stiinta moderna este caracterizata de refuzul sau de suprimarea formelor de legitimare care se bazeaza pe elementul narativ.Prin natratiuni activitatea stiintifica capata autoritate si motivatie cu apel la tipul politic si filosofic. Aceste naratiuni sunt, in egala masura,si ,,metanaratiuni'',naratiuni care subordoneaza,organizeaza si explica alte naratiuni, astfel incat una din doua naratiuni specifice,fie ca se refera la o descoperire stiintifica, fie la dezvoltarea si educatia unui individ,capata semnificatie prin modul in care repeta si confirma naratiunile majore ale emanciparii umanitatii sau cele ale atingerii fazei de Spirit absolut constient de sine. O cunoastere stiintifica care este conditionata de reprimarea si denuntarea naratiunii,este prin aceasta condamnata la dependenta,la un nivel superior, de o naratiune de legitimare,o ,,metanaratiune'' sau o ,,naratiune majora''.

Cunoasterea stiintifica nu poate cunoaste si nu poate face cunoscut faptul ca reprezinta adevarata cunoastere fara a face apel la celalat tip de cunoastere,cea narativa,care din puncul ei de vedere, nu este catusi de putin cunoastere.Daca nu ar recurge la aceasta, ea s-ar gasi in situatia de a-si presupune propia validitate si de a se inchina in fata a ceea ce condamna: ar cere sa fie crezuta pe cuvant, ar porni de la prejudecati. Nu va cadea oare in aceeasi capcana utilizand naratiunea ca autoritate.

Faza finala a epuizarii fortei acestor naratiuni majore de a asigura un cadru de legitimare operei stiintifice.

Efectul antrenat asupra stiintei de ceea ce Lyotard numeste ,,neincrederea in metanaratiuni''.Stiinta nu mai este considerata drept ceva valoros si necesar datorita rolului jucat in evolutia lenta spre o libertate si cunoastere absoluta. Declinul fortei de reglementare generala in cadrul paradigmelor stiintei insesi,aceasta descoperand limitele propriilor supozitii si metode de verificare, lovindu-se de paradoxuri si punand intrebari care-se poate demonstra in principiu- nu isi pot gasi un raspuns. Puterea de organizare a stiintei insesi incepe sa slabeasca, stiinta se transforma intr-o nebuloasa de specializari excesive, fiecare cu propria maniera de a proceda, propriul joc de limbaj, incompatibile. Nici unul dintre aceste aceste jocuri de limbaj nu mai recurge la principiile exterioare de dreptate sau autoritate. Scopul ,,nu mai este adevarul, ci gradul de performanta''. Nu mai intereseaza ce tip de cercetare va conduce la descoperirea unor fapte verificabile,ci care este activitatea de cercetare care merge cel mai bine, prin ,,a merge cel mai bine'' intelegandu-se cresterea volumului cercetarii desfasurate in cadrul aceluiasi domeniu si sporirea oportunitatilor care sustin respectiva crestere. Cresterea performantei si a ,,output''-ului operational al sistemului cunoasterii stiintifice.

O corespondenta evidenta se poate detecta intre autolegitimarea stiintei si autolegitimarea-prin-naratiune intalnita la populatia Cashinahua. ,,Facem ceea ce facem, deoarece acesta este modul in care o facem''. Populatia Cashinahua este dominata de un singur joc de limbaj,societatea postmoderna cuprinde o multitudine de jocuri de limbaj,diferite si incompatibile, avand fiecare propriile principii netransferabile de autolegitimare.

Nu s-ar parea ca mai exista vreo cale de a face ordine in lumea stiintei,in numele dreptatii sau a binelui, ,,singururul mobil credibil fiind puterea''. Universitatea sau institutia de invatamant nu poate fi interesata de transmiterea cunoasterii ca atare, ci, in mod obligatoriu, va fi legata si mai stans de principiul gradului de performanta,intrebarea pusa de profesor, student si guvern nu trebuie sa mai fie ,,Este adevarat?'' , ci ,,La ce foloseste?'' si ,,Cat valoreaza?''.

Tendinta naratiunilor majore descompuse produce o saturatie inerta in cadrul careia un sistem de relatii tinde sa se reproduca la nesfarsit, chiar aceasta saturatie este cea care ar putea antrena socurile novatoare apte sa zdruncine inertia sistemului. rStiinta produce nu ceea ce este cunoscut,ci ceea ce este necunoscut.

Reprezentativ pentru stiinta postmoderna este abandonarea naratiunilor centralizatoare. Jocuri de limbaj multiple si incompatibile se dezvolta impetuos unul alaturi de celalalt, considerand ca nu merita sa se incerce crearea unei comunicari sau a unui consens intre ele, ,,un astfel de consens violenteaza intr-adevar eterogenitatea jocurilor de limbaj''.

Desi este adevarat ca dirijarea cercetarii stiintifice in universitati si in afara lor, din ce in ce mai mult, mai degraba subordonata considerentelor de utilitate directa si de probabilitate, decat celor autenticeprivind progresul stiintei, este dificil de sesizat exact in ce masura aceasta are legatura cu argumentele referitoare la colapsul consensului obiectivist din interiorul stiintei insesi. Lyotard infatiseaza o imagine a dezvoltarii stiintei intr-o frenezie a relativismului, in care singurul scop este iesirea triumfatoare din ingradirile impuse de paradigmele invechite si prafiute, si calcarea in picioare a procedeelor operationale in cautarea unor forme exotice ale ilogicului. Dar lucrurile nu stau chiar asa.

Este adevarat faptul ca, in zilele noastre, stiinta este mult mai constienta de modul in care selectarea unei paradigme de gandire sau investigatie intotdeauna va determina, anticipat, intr-o oarecare masura, genurile de rezultate care, foarte probabil, se vor obtine, dar o stiinta ale carei informatii sunt furnizate de astfel de judecati este mult mai putin probabil sa revendice vala bilitate universala pentru descoperirile ei. Thomas Kuhn si Paul Feyerabend au demonatrat ca realizarile stiintei trebuie sa fie intotdeauna o functie a paradigmelor care guverneaza gandirea stiintifica in orice timp dat. Dar asa cum subliniaza Richard Rorty si Alex Honneth, Lyotard ia afirmatia lui Kuhn care precizeaza conditia generala a tuturor stiintelor in toate timpurile si o transforma dandu-I o tenta mult mai particulara, pretanzand ca este trasatura distinctiva a stintei postmoderne. Analiza lui Lyotard privind abandonarea perspectivei universale in stiinta poate fi cu greu pusa de acord cel putin cu una dintre realizarile contemporane particulare obtinute de stiintele care studiaza materia.

Geoff Bennington sustine ca Lyotard ar putea fi acuzat ca proiecteaza ca pe o metanaratiune proprie opiniile sale privind o ,,diaspora'' inevitabila a cunostiintelor, departe de metanaratiunile centralizatoare. Modelul lui Lyotard are un dublu caracter totalizator, deoarece nu se bazeaza numai pe o viziune acolapsului toatal al metanaratiunii, pretutindeni si pentru totdeauna, ci si pe credinta de nezdruncinat a unei dominatii absolute a metanaratiunii inainte de aparitia conditiilor postmoderne,sa acuze toate naratiunile generalizatoare de un totalitarism care conduce ineviatabil la ,,crime impotriva umanitatii'', atac impotriva imperialismului cultural al metanaratiunii.

Lyotard scrie ca ,,noi'' este o forma de violenta gramaticala menita sa nege si sa stearga urmele specificitatii unor ,,tu'' si ,,ea'' din alte culturi, pornind de la premisa falsa a incorporarii intr-o umanitate universala. Aceasta categorie gramaticala si politica exista ca mit legitimator ce actioneaza in slujba culturilor acaparatoare si opresive, este necesar sa se adopte si sa se promoveze orica forma de diversitate culturala.

Richard Rorty sustina ca Lyotard nu poate concepe ca exista ceva intermediar in planul situat intre adeziunea absoluta si dogmatica la universitati si delegitimarea absoluta, totalitarism si anarhie. Cu toate ca isis face o profesiune de credinata din negarea categorica a oricarei atractii fata de ideile de absolut, de idealurile metafizice, totusi nu abandoneaza perspectiva realizarii consensului uman. Lyotard insista asupra incompatibilitatii absolute dintre limbajele culturale diferite. Rorty neaga faptul ca aseasta s-ar ridica la rangul de incompatibilitate acceptata din principiu. Solutia lui Rorty pentru atingerea consensului nu se bazeaza pe principiile abstracte sau universal acceptate ale naturii umane, ci pe in proces treptat de adaptare reciproca a partilor aflate in conflict.

Lyotard sustine ca unica modalitate de a evita subordonarea violenta a unui limbaj, a experientei si identitatii culturale fata de un alt limbaj consta in abandonarea sperantei de a putea vreodata unifica limbajele incompatibile. Rorty e de parere ca astfel de dezacorduri sunt o chestiune de intelegere toleranta.

Hebermas dezvolta un model de ,,actiune comunicativa'', o schema etica bazata pe principiile ratiunii, dreptatii si democratiei,comunicarii libere, nedenaturate, ca baza a justitiei. Daca recurgerea la normele universale este din principiu blocata, atunci nu se poate formula un argument semnificativ care sa sustina dreptul egal de coexistenta al tuturor culturilor actuale. Exclude posibilitatea formularii unei reguli, fara sa mai amintim de posibilitatea institutionalizarii unei forme legale, care ar putea sa-si asume responsabilitatea pentru recunoasterea universala a drepturilor egale ale culturilor.

Amandoi privesc cu neincredere efectele violente ale gandirii totalizatoare si doresc sa promoveze diversitatea,nici unul nefiind dispus sa construiasca fundamentul pentru a putea garanta existenta unei astfel de diversitati,sprijinandu-se pe altcineva decat o baza ad-hoc.

Reies doua rezultate contrare antrenate de fenomenul delegitimarii- functionalismul fara continut al unui sistem de productie si al unui schimb de informatii care au ca scop nu adevarul, ci o productie rationalizata si accelerata; dar si posibilitatea de astimula inovatia paralogica. In urma acestora, totusi Lyotare se situeaza ferm de partea paralogismului.

,,Eroul negativ'' de avangarda, gratie capacitatilor lui sau ale ei de a duce la un bun sfarsit luptele de gherila intelectuala din interiorul sistemului, provocand in secret, miscari destabilizatoare in jocurile de limbaj ale autoritatii, atac al paralogismului impotriva stabilitati, sfarseste nu numai prin a-i acorda intelectualului rolul principal in lupta pentru infaptuirea multiplicitatii micropolitice, ci si prin transformarea sferei societatii postmoderne intr-o sfera estetica.

Incomensurabilitate generalizata, premisa normativa ,grupurile umane au si trebuie sa pastreze un anumit gen de relatie definitorie cu anumite locuri. Cum poate sa se stie ca s-a comis o nedreptate prin subordonarea intereselor unui grup, daca nu se apeleaza la o norma, mai mult sau mai putin explicita, aplicabila nu numai acestui caz dat, si tuturor cazurilor similare comform careia un gen de discurs nu trebuie subordonat unui alt gen de discurs?

Analiza colapsului si adivizarii metanaratiunilor in lumea contemporana, conduce mai mult sau mai putin direct la imperativul etic si politic al atestarii diferentei clar formulate in finalul cartii. The Differend poate sugera existenta unor conditii contemporane care sunt propice multiplicarii diferendelor, date fiind diversificarea simultana a formelor de discurs si interferenta sau uzura lor inevitabil in crestere, dar argumentela sale etice nu mai depind de o astfel de analiza a conditiilor contemporane.

Propagarea formelor de cultura in randul tinerilor

Clasa mijlocie are tendinte de izolare.

Clasa de jos are tendinte de agregare.

Ipoteze:

1. Persoanele care merg la teatru in grupuri prefera muzica in spatii publice.

2. Persoanele care consuma literatura in cadrul privat tind sa mearga la teatru in grupuri mici sau chiar singure.

3. Persoanele care consuma literatura in cadrul privat tind sa mearga la teatru in grupuri mici sau chiar singure.

4. Persoanele cu anumite preferinte muzicale tind sa ignore locurile publice sau reprezentatiile la teatru.

5. Consumul cultural de filme se face in majoritatea cazurilor in privat.

6. In clasele populare calitatea culturii consumate este relativ scazuta iar tendintele de agregare caracteristice acestei clase determina preponderenta consumului grupal.

7. Reteaua de sociabilitate slaba duce la o practica culturala sau la un consum cultural izolat.

Definirea conceptelor :

Cultura: Cand specialistii in stiintele sociale folosesc termenul de cultura, ei pun in discutie un concept mai putin restrictiv decat decat cel implicat in discursul cotidian. Pentru stiintele sociale cultura reprezinta tot ceea ce, in societatea omeneasca, este transmis mai degraba social si nu biologic, in vreme ce sensul comun al termenului trimite la arte. Cultura este deci un termen generic pentru aspectele simbolice si invatate ale societatii umane, desi unii behavioristi care studiaza animalele sustin ca anumite primate au cel putin capacitatea de a produce cultura.

Ideile antropologiei sociale despre cultura se bazeaza intr-o mai mare masura pe definitia data de Edward Taylor in1871, care se refera la un complex invatat de cunostinte , credinte, arta morala, drept si cutume. Aceasta definitie implica faptul ca cultura si civilizatia sunt unul si acelasi lucru. Dar aceasta identitate, desi posibila in limba franceza sau engleza, se opune directiei distinctiei germane intre Kultur si Zivilizitation, prima referindu-se la simboluri sau valori, iar cea de-a doua la organizarea societatii. Folosirea in sens arheologic a conceptului de cultura, desi recunoaste caracterul de intreg al societatilor omenesti, face o distinctie intre cultura materiala(sau artefactele) si practicile si credintele, cultura nemateriala sau adaptativa transmisa prin invatare si traditie. Arheologia studiaza doar cultura materiala, in timp ce cultura adaptativa este obiectul de sudiu al istoriei, sociologiei si antropologiei.

Pentru antropologii secolului al XIX-lea, precum Tylor si Lewis Henry Morgan, cultura era o creatie constienta a rationalitatii umane.. Civilizatia si cultura, in aceasta acceptie, indica o tendinta de progres spre ceea ce erau considerate valori morale superioare , aceasta dand posibilitatea spiritului victorian sa construiasca o ierarhie a culturilor si civilizatiilor care ofera o justificare a activitatilor coloniale intreprinse de civilizatiile occidentale, aparent de un ordin mai inalt.

Ideile moderne asupra culturii apar in opera antropologilor de teren precum Franz Boas, la rascrucea dintre secole, si tind catre relativism. Intentia este de a descrie, compara si pune in contrast culturile, mai degraba decat a stabili o ordine intre ele, desi Boas si unii reprezentanti ulteriori ai antropologiei sociale au fost si ei interesati de procesul prin care tarnsformarile culturale se pot imprumuta sau se pot transmite intre societati. Aceasta a condus la dezvoltarea ideilor de zone culturale, ca si a etnografiei culturale a Americii de Nord, amandoua absente in antropologia sociala britanica. Pentru aceasta din urma cultura semnifica o colectie de idei si simboluri care se distinge de structura sociala, aceasta distinctie avand un loc central si in acceptiunile europene si nord-americane ale termenului.

In America, se sustine uneori ca conceptul de cultura poate furniza moduri de explicare si de intelegere a comportamentului uman, a sistemelor de credinte, valori si ideologii prin intermediul tipurilor de personalitate cultural-specifice. O exponenta a acestei din urma teorii a fost Ruth Benedict(The Chrysanthemum and the Sword, 1944).

In antropologia culturala analiza culturala, analiza culturii de realizeaza la trei niveluri: modelele invatate de comportament; aspectele culturii care actioneaza sub nivelul constiintei(precum nivelul ascuns al gramaticii si sintaxei in limbaj, de care vorbitorul unei limbi materne este rareori constient); modelele de gandire si de perceptie si acestea cultural determinate.

Cultural studies : Domeniu de interes academic in plina dezvoltare, predat uneori ca o calificare universitara separata, care consta in interfata dintre stiintele sociale(in special sociologia) si stiintele umaniste(cel mai evident literatura). Disciplina se ocupa in principal de natura culturii de masa si de lucrarile industriilor culturale. Prin urmare ea are ca obiect, intre altele, studiul culturii populare, comunicarii, societatii de consum, mass-mediei, loisirurilor, postmodernismului si aspectelor teoriilor literare si sociologice care se refera la construirea identitatii si ideologiei. Autorii cei mai cunoscuti ai scrierilor considerate de importanta centrala pentru acest domeniu(desi ei ar putea nega aplicabilitatea acestei etichete operei lor) sunt Jurgen, Habermas, Stuart Hall, Pierre Bourdieu, Jean Baudrillerd si Jean-Francois Lyotard.

Ca domeniu de interes, cultural studies par a fi lipsite de un nucleu discipilnar distinctiv sau coerent, peste ani imprumutandu-si subiectele de insemnatate si orientarile teoretice din alte zone de studiu. Recent, unii critici au argumentat ca exercita o influenta daunatoare asupra invatamantului si cercetarii din domeniul sociologiei, stiintelor politice si istoriei sociale, incurajand practicantii acestor subiecte sa abandoneze activitatea sistematic empirica in favoarea a ceea ce, cel putin in cazuri extreme, este in mare parte o stiinta sociala "libera de date"(adica o speculatie lipsita de substanta, ilustrata numai de observatii empirice intamplatoare) si sa subestimeze importanta structuri sociale in viata cotidiana. Totusi sustinatorii domeniului argumenteaza ca au reviatlizat sociologia: mai intai, denuntandu-i obsesiile legate de conceptiile muribunde referitoare la lumea productiei, derivate din originea sa in secolul al XIX-lea; si in al doilea rand, constientizand cercetatorii in legatura cu adevaratele preocupari ale oamenilor obisnuiti din societatlie avansate ale sfarsitului de secol XX.

Este limpede ca sociologia britanica(si intr-o mai mica ,asura cea americana) a cunoscut o pronuntata "cotitura culturala" la inceputul anilor '90. Totusi ramane de vazut daca aceasta reflecta o miscare de durata spre un individualism mai mare in societatile avansate sau nu este decat o parte a unei aplecari mai largi(da temporare) de sfarsit e secol spre introspectie in civilizatiile occidentale. O buna trecere in revista a unora din problemele si dezbaterile-cheie din aceasta arie de studiu se pot gasi in The Polity Reader in Cultural Theory(1993).

Cultura adaptativa si material:. Cultura adaptativa este termenul cel mai utilzat in antropologia culturala americana, in legatura cu domeniul ideilor, credintelor, atitudinilor si obiceiurilor, spre deosebire de cultura materiala a obiectelor fabricate(cladiri, bunuri de consum, s.a.m.d.).

Cultura a tinerilor: In sens strict, termenul desemneaza o subcultura, subiect al unei dezbateri importante intre autorii functionalisti(in principal) si criticii lor. Culturile tinerilor sunt explicate fie prin factori care apar in experienta adolescentei, fie prin manupularea consumului si timpului liber al tinerilor prin intermediul publicitatii si al altor mijloace de informare in masa. Separarea functionala a caminului, scolii si muncii se presupune ca ii face pe adolescenti din ce in ce mai diferiti de adulti, mai constienti de ei insusi si mai supusi la influentele colegilor de generatie decat la cele ale parintilor sau altor adulti. Insa relativa crestere a numarului de adolescenti in deceniile de dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai ales daca se afleau in campul muncii, a incurajat, de asemenea, dezvoltarea unei piete largi si profitabile de bunuri si servicii indreptata in mod specific catre consumatorii tineri. Aceasta a promovat dezvoltarea unor mode si stiluri distinctive ale tinerilor in vestimentatie, muzica si petrecerea timpului lor liber, multe dintre ele avandu-si originea in Statele Unite.

Pentru unii autori, ciocnirea culturala dintre generatii a inlocuit clasa sociala ca forma primara de conflict in industrialismul modern. Totusi clasa este un factor important in modelarea continutului diferitelor culturi ale tinerilor. Cerectarile intreprinse in Statele Unite au relevat distinctia dintre asa-numitele culturi de colegiu, apartinand(in principal) tineretulu clasei mijlocii, si culturile brute sau de gang ale omologilor din clasa muncitoare. Cele dintai au fost concepute pentru a inchide prapastia dintre atitudinile conformiste indreptate spre realizarea si restul vietii scolare a adolescentilor- pentru care scoala insasi reprezinta deseori centrul. Dimpotriva culturile de gang au fost privite ca o reactie la esecul academic al clasei muncitoare, pivotand mai degraba in jurul bandei de mahala, decat in jurul scolii si reflectand o cautare de status, identitate sau recompensa alternative, chiar deviante. In Marea Britanie, totusi, cultura tinerilor a fost aproape exclusiv identificata cu tineretul masculin al clasei munctoare si cu panica morala iscata de stilul si agresivitatea acestuia. Studiile neomarxiste au considerat-o, de pilda, un protest simbolic impotriva disolutiei comunitatii de mahala a clasei muncitoare traditionale si impotriva controlului de masa asupra a ceea ce candva in trecut au reprezentat modalitati specifice clasei muncitoare de a-si petrece timpul liber(de pilda fotbalul). O mare parte din literatura din acest domeniu este trecuta in revista de Mike Brake in The Sociology of Youth Culture and Youth Subculture(1980).

Atat dezvoltarile din sociologie, cat si cele din societatea insasi, mai ales in anii '80, au modificat in mare parte termenii dezbaterii. Feminismul a atras atentia asupra absentei fetelor din centrul discutiilor asupra tinerilor si a cercetat diferentele de gen in cultura tinerilor. S-a acordat, de asemenea, mai multa atentie experientelor tinerilor din cadrul minoritatilor etnice. Insa, mai presus de toate, perioada de la mijlocul anilor '70 a marcat disparitia notiunii de consumator adolescent independent si rebel. Centrul de interes al cercetarilor a devenit piata muncii pentru tineri si dependenta tinerilor de famile ca efect al cresterii somajului si expunerii lor la ocuparea flexibila.

Cultura de clasa: In anii '80, un numar mare de sociologi (in special amercani) si specialisti in istorie sociala au dezvoltat argumentul ca traditia de studiere a constiintei de clasa prin intermediul metodei anchetei izoleaza in mod inevitabil acest fenomen de actiunea sociala si de contextul practicilor de clasa, avand drept rezultat sistematica subestimare a continuei proeminente a clasei sociale in viata americana. Folosind tehnici istoriografice, etnografice si de observatie participativa, acesti critici incearca sa identifice constiinta de clasa, asezand-o la baza practicilor culturale cotidiene, a actiunii colective si a formelor locale de organizare sociala. Apreciatul studiu al lui Michael Burawoy Manufacturing Consent: Changes in the Labour Process under Monopoly Capitalism(1979) reprezinta unul dintre primele exemple ale acestui gen, care are multe in comun cu perspectiva asupra clasei sociale, asa cum reiese din opera istoricului englez E.P. Thompson, care privea constiinta de clasa ca pe niste expresii culturale intrupate in dezvoltarea solidaritatii intre vecini, societatilor de ajutor reciproc, cluburilor sociale, loisirurilor specifice de clasa s.a.m.d. (The Making of an English Working Class, 1968). Pentru o trecere in revista a acestei litaraturi diverse si in expansiune- Rick Fantasia, "From Class Consciouness to Culture, Action ans Social Organization", Anual Review of Sociology(1995).

Cultura dominanta: In timp ce societatile traditionale pot fi caracterizate printr-o mare consistenta a trasaturilor si obiceiurilor, societatile moderne sunt adesea un conglomerat de culturi si subculturi diferite, adesea aflate in competitie. Intr-o asemenea diversitate, o cultura dominanta este aceea care poate, prin intermediul puterii politice sau economice, sa-si impuna valorile, limbajul si modul de comporament asupra uneia sau mai multor culturi subordonate. Aceasta se poate realiza prin reprimarea legala sau politica a altor multimi de valori si patternuri de comportament, fie prin monopolizarea mediilor de comunicare.

Cultura populara : Cultura reprezinta principalul concept in antropologie, desemnand ansamblul cunostintelor, tehnologiilor, valorilor, credintelor, obiceiurilor si comportamentelor comune oamenilor. In timp ce in societatile primitive poate exista o singura cultura integrata, impartasita de fiecare membru , societatile complexe contin numeroase straturi si niveluri de culturi si subculturi.

O distinctie imoptanta este cea dintre cultura comuna si ceea ce se numeste de regula cultura inalta. Aceasta din urma cuprinde o serie de produse culturale, precum muzica clasica, proza de substanta, poezie, dans, arta elistica,etc., apreciate de obicei numai de un numar relativ restrans de oameni instruiti. Cultura populara, denumita uneori si cultura de masa, este mult mai raspandita si mai accesibila. Ea consta, in principal, din activitati de divertisment, in Europa si in Statele Unite de pilda, fiind dominata de sport, televiziune, film si inregistrari muzicale la moda.

Din vremea lui Wordsworth si pana astazi, traditionalistii au deplans slaba calitate a culturii populare. Criticii liberali si cei radicali au fost mai inclinati sa vada in cultura populara o expresie autentica a preferintelor publice, respingand produsele distinse ale culturii inalte ca fiind elitiste. Sociologii s-au implicat in analiza culturii populare intrucat aceasta ofera o imagine a constiintei publice, fiind un element important al solidaritatii dintre clasele sociale si al diferentelor dintre ele. Teoreticienii conflictului isi concentreaza atentia asupra producerii culturii comune de catre mari corporatii capitaliste, sugerand ca produsul nu poate fi doar neautentic, ci si un instrument de dominatie ideologica.

Studiile despre cultura populara se intrepatrund cu cele privind culturile tinerilor, ideologia, timpul liber si mass-media. Ian Chambers, in Popular Culture(1986) si Tony Bennrtt in Popular Culture and Social Relations(1986) indica multimea de subiecte ce poate fi subsumata sub aceasta denumire generala.

Contracultura :Cand subculturile se aseaza in directa opozitie cu cultura dominanta a societatii, respingandu-i cele mai importante valori si norme si subscriu la opusele acestora, ele sunt uneori denumite contraculturi. Termenul a devenit popular studentilor si culturilor hippy identificate cu conflictele initiate de tineri in jurul anilor '68, dar poate avea si o utilizare mai larga.

Subcultura :In cea mai mare parte si in sens generic, ideea centrala a teoriei si subculturii afirma ca formarea subculturilor a insemnat o solutie colectiva, sau o transare a problemelor datorate aspiratiilor blocate ale membrilor sau pozitiilor lor neclare in ansamblul societatii. Astfel subculturile se deosebesc de cultura mai larga, insa si imprumuta(si adesea ii ditorsioneaza, exagereaza sau inverseaza) simbolurile, valorile si credintele. Conceptul este larg folosit in sociologia deviantei - mai ales in studiile privind cultura tinerilor.

In traditia americana a avut o mare influenta reformularea der catre Robert Merton a conceptului durkheimian de anomie, trebuind remarcata, de asemenea, si influenta Scolii de la Chicago. Albert K. Cohen (Delinquent Boys, 1995) a sustinut ca subculturile delincvente s-au dezvoltat in jurul problemelor de status ale adolescentilor. El a descris frustrarea de status a barbatilor tineri din clasa muncitoare, pe care scoala i-a indrumat sa aspire la valorile clasei mijlocii, ramanand insa atasati de structurile de sansa limitate ale clasei muncitoare. Confruntati cu absenta unor sanse legitime, ei ar putea dobandi status numai in cadrul unei subculturi bazata pe valori adverse, elocvente, hedoniste si nonutilitariste. Walter Miller ("Lower-Class Culture as a Generating Milieu of Gang Deliquency", Journal of Social Issues, 1958) a argumentat ca subculturile delincvente isi au radacinile in aspecte ale culturii clasei muncitoare si, mai mult decat doar o reactie fata de societatea clasei mijlocii, ele sunt o accentuare expresiva a "intereselor centrale" ale culturii mama. Richard A. Cloward si Lloyd B. Ohlin (Delinqeuency and Oportunity, 1960) au combinat elemente ale abordarii anomice cu teoria lui Edwin Sutherland despre asocierea diferentiala, considerand delincventa ca pe un rezultat al piedicilor constatate in calea mijloacelor legitime de a atinge scopurile conventionale, interiorizate(ale clasei mijlocii). Unii tineri au solutionat aceasta sciziune prin intoarcerea catre structurile de sansa nelegitime ale comunitatii locale a clasei muncitoare. Alaturi de oportunitati legitime, acestea au oferit si mijloace "infractionale" sau "conflictuale" de reusita. Comportamentul "retractil"(ca de pilda consumul de droguri sau de alcool) a semnalat un esec dublu atat in sfera initiativei legitime, cat si in a celei nelegitime.

Studiile britanice despre subcultura s-au inspirat puternic din traditia americana, dar au oferit adesea perspective noi: de exemplu, privind caile prin care tinerii vin contact cu cultura clasei muncitoare britanice(D. Downes, The delinquent Solution, 1966), hedonismul boem al subculturilor tinerilor din clasa mijlocie(J. Young, The Drugtakers, 1971), ideea conform careia subculturile sunt scene ale "rezistentei culturale prin ritual"(S. Hall si T. Jefferson, Resistance throught Rituals, 1976) si "lectura" sensului stilului in subculturi(R. Hebdige, Subculture: The Meaning of Style, 1979).

Subculturile pot aparea, cel putin dupa unii autori, ca forme ale rezistentei simbolice in cadrul acelor institutii sociale reflectand aspecte ale organizarii sociale a societatii in general, ca de pilda scoli (D. Hargreaves, Social Relations in a Secundary School,1967) si inchisori(G. Sykes, The Society of Captives, 1958), sau pot furniza retele mai largi pentru cei care cauta sa-si afirme un sentiment al diferentei, precum homosexualii (K. Plummer, Sexual Stigma, 1975). Autorii feministi au explicat absenta fetelor din cultura de strada a tinerilor facand referire la o "subcultura de dormitor" feminina(A. McRobbie si J. Garber, "Girls and subcultures").

Teoria subculturii poate fi criticata folosind mai multe temeiuri. E posibil ca ea sa exagereze diferentele dintre grupurile identificate de pilda, prin clasa lor sociala sau prin varsta(si in mod corelat, sa supraaccentueze omogenitatea lor interna). O slabiciune constanta a studiilor despre subcultura a reprezentat-o neglijarea femeilor si grupurilor altele decat albii. Ideea de subcultura implica diferenta fata de o cultura-gazda dominanta, supraordonata, si totusi se poate afirma ca pluralismul si fragmentarea culturii moderne sau postmoderne erodeaza semnificatia conceptului. Deoarece, in ultima vreme, teoria subulturii a ajuns sa imbratiseze multe puncte de vedere diferite(nu totalmente compatibile) sunt greu de formulat evaluari definitive. Totusi, Stanley Cohen a proferat o critica destul de curajoasa la adresa traditiei "rezistentei prin ritualuri" din teoria britanica a subculturii, sustinand ca exercitiile de decodaresi de descifrare a stilurilor subculturale aflate in discutie(punk, skinhead s.a.m.d.) sunt partizane din punct de vedere politic si in cele din urma neconvingatoare, intrucat ele insele nu se adreseaza niciodata intentiilor explicite ale subiectilor cercetarii(Folk Devils and Moral Panics).

Socializare : Procesul prin care invatam sa devenim membri ai societatii, atat prin interiorizarea normelor si valorilor societatii, cat si prin deprinderea rolurilor noastre sociale(de muncitor, prieten, cetatean, s.a.m.d.).

Exista o disputa interminabila in jurul importantei relative a distinctiei natura/educatie(sau ereditate /mediu inconjurator) in dezvoltarea umana. O dezbatere apropiata se poarta asupra gradului de suprasocializare a oamenilor. Sunt oare oamenii guvernati intr-o masura atat de mare de regulile sociale si de aptitudinile cerute de rolurile pe care trebuie sa le indeplineasca, incat instinctele umane primare sunt dezradacinate? Aceasta debatere opune perspetivei psihologice a lui Freud, dupa care socializarea se produce impotriva inclinatiilor si impulsurilor noastre naturale, perspectiva functionalista, care vede in socializare un proces esential pentru integrarea in societate. Studii recente s-au concentrat asupra diferentelor de clasa sociala in socializare, unele dintre ele avand de-a face cu limba(B. Bernstein, Class, Codes and Control, 1971), altele fiind preocupate mai mult de diferentele in ceea ce priveste orientarea valorica(M. Kohn, Class and Conformity, 1969).

Socializarea mai este privita ca un atribut exclusiv al copilariei, avand ca agenti primari familia si scoala. Astazi este recunoscut faptul ca socializarea continua de-a lungul intregii vieti. De asemenea, se admite ca ea nu este doar un proces unidirectional, in care indivizii invata cum sa se integreze in societate, din moment ce oamenii pot ei insisisa-si redefineasca rolurile si obligatiile sociale. De aceea, orice intelegere a socializarii trbuie sa tina seama de ralatia acestui proces cu schimbarea sociala. In acest sens, unele scoli sociologice sugereaza o pretinsa "conceptie suprasocializata despre om in societate", in care exagereaza gradul de interiorizare a valorilor si de orientare normativa a actiuni - acuzatie indreptata adesea, de exemplu, impotriva functionalismului normativ(D. Wrong, "The Oversocialized Conception of Man", American Sociological Review, 1961).

Societate de consum :Termen aplicat uneori societatilor occidentale, sugerand ca sunt organizate mai degraba in jurul consumului (de bunuri si loisir) decat in jurul productiei materiale si servicii. Lista de factori sociologici suspectati a fi implicati in aceasta dezvoltare ar fi: bogatia crescanda, imburghezirea, aparitia unei culturi de masa, privatismul in descrestere, disparitia claselor sociale, aparitia sectoarelor de consum si a clivajelor de consum, individualismul sporit, s.a.m.d.. O mare parte din aceste tendinte sunt discutabile; in orice caz nu este clar daca, acolo unde se realizeaza, noua societate de consum va avea avea aceleasi trasaturi egalitariene la care s-au gandit unii din sustinatorii ei. Consumerismul poate pur si simplu sa stea la baza distinctiei dintre bogati si saraci - ca de exemplu in cadrul consumului ostentativ.

Societate muticulturala : Societate caracterizata prin pluralism cultural - ca in cazul Statelor Unite sau Marii Britanii de dupa razboi. Ca ideal, muticulturalismul celebreaza varietatea culturala (de exemplu, diversitatea lingvistica si religioasa) si este opus idealului asimilationist sustinut in multe dintre primele studii ale rasei, etnicitatii sau imigrarii.

Sociologia consumului : Domeniu al sciologiei inca prost definit si extrem de divers, care s-a dezvoltat rapid in timpul anilr '80. Principala lui preocupare este cultura materiala (in special cultura de masa)a societatilor capitaliste avansate. Eseurile adunate in Per Otnes, The Sociology of Consumption (1988) sau Stephen Edgell, Consumption Matters (1966) sunt bune ilustrari ale diversitatii domeniului.

Sustinatorii sociologiei consumului inclina sa sustina ca aceasta ofera un focus alternativ pentru multe dintre lucrarile realizate in traditia sociologiei urbane, o noua abordare la analiza inegalitatii sociale si a cooperarii politice si (uneori) baza pentru o mare revolutie in gandirea sociologica. Ei se plang ca in sociologie raman dominante preocuparile din secolul al XIX-lea ale teoreticienilor clasici - alienare, birocratie, clase sociale, diviziunea muncii si alte caracteristici ale vechiului capitalism industrial - toatepunand accent pe productia ca izvor al semnificatiei sociale si ca baza a ordinii sociale sau conflictului. Prin contrast, daca luam in serios fenomenul consumului de masa, caracteristic capitalismului tarziu, atunci (pentru a cita critica facuta de F. Moorhouse), "analistul nu ar mai putea sa operze cu o notiune de alienare bazata pe munca platita care strabate intreaga viata cotidiana si nici nu ar putea sa privilegieze fabrica, biroul, magazinul sau mina drept locul crucial al experientei umane si intelegerii de sine cu toate ca asa procedeaza multe teorii sociologice, cele mai multe dintre ele marxiste" ("American Automobiles and Workers' Dream", Sociological Review, 1983). In concluzie, sociologii au produs prea multe studii despre ce inseamna sa lucrezi pentru a-ti putea cumpara un Ford si prea putine pentru ce inseamna sa detii, sa conduci sau sa-ti adaptezi un Ford.

Aceasta incercare constienta de sine de a ataca unele din presupunerile fundamentale ale sociologiei a incurajat studii asupra subiectelor precum liosirul, moda, marketingul obiectelor de larg consum sau tursmul,, ca si industria traditiilor. Multe din acestea nu sunt chiar atat de originale pe cat s-a pretins, fiindca tind sa repete teme precum fetisismul marfii, materialism, diferentiere structurala, inegalitate, privatism si individualism, fiecare din acestea fiind familiare specialistilor clasici ai domeniului. Interpretarea semnificatiei simbolice a artefactelor culturale tinde totusi sa atarne greu in mai recentele scrieri structuraliste si poststructuraliste ale unor autoari precum Roland Barthes, Claude Lvi-Strauss, si Jean Bodrillard. Exista aici intrepatrunderi semnificative cu preocuparile cele mai difuze si tot mai la moda a celor incluse in domeniul cultural studies ( Paul du Gay, Doing Cultural studies: The Story of the Sony Walkman, 1966).

Daca foarte diversa literatura are vreo tema centrala, unificatoare, atunci aceasta este dezbaterea daca nu cumva consumul contureaza relatii si semnificatii sociale intr-un mod nu mai putin autentic decat o face productia; sau, cum spune Daniel Miller, sociologia consumului "translateaza obiectul din pozitia de simbol al instrainarii si valorii de pret in cea de artefact investiti cu conotatii particulare inseparabile".

Discutia, in Marea Britanie si intr-o mai mica masura in Europa, a tins sa se concentreze asupra pretentiei particulare ca exista un clivaj al consumului in societatile capitaliste avansate, intre o majoritate care ofera pentru cinsumul sau cerinte prin intermediul pietei si o minoritate care trebuie sa se bazeze pe o ( tot mai inadecvate) oferta de stat.

"Tineri", "generatia tinara" sint concepte depasite, nu tin de diversitatea acestei populatii.

n      Virsta este un predictor important cind este vorba de gusturi si consum al produselor "culturale" (de la Shakira la Mahler). Totusi, nu este definitoriu si exista eterogenitate intra-grup.

n      Iata alte variabile:

Nivelul de educatie (populatia adulta);

Venit proproiu cit si cel al gospodariei;

Mediul de rezidenta (rural/ urban);

Nivelul de educatie al celorlati membri ai familiei;

Gen (un predictor chiar si intr-un mediu relativ non-discriminant)

Migratia si fenomenele adiacente;

Infrastructura privata si publica (acces la bunuri);

Mediul de interactiune (cultura profesionala, de apartenenta).

Exista comportamente similare, indiferent de virsta.

Cit sint tinerii de diferiti de ceilalti?

n      Cit de mult ascultati muzica zilnic?

- Mai mult de o ora pe zi: 52% tineri vs. 49% peste 35 de ani!!!

n      Cit de mult va uitati la televizor?

- Mai mult de o ora pe zi: 47% tineri vs. 53% mai in virsta

n      Cit de mult ascultati radio?

- 45% in virsta vs 55% tineri

Diferente evidente (unde nici nu ar fi de asteptat contrariul) au fost legate de: jocuri PC, cumararea de DVD-uri, internet, mersul la discoteca, cluburi etc.

Moduri de viata si consum cultural

Cum trebuie inteles modelul :

n Modelul tipologic de mai jos descrie o suma de trasaturi care la nivelul populatiei tind sa se asocieze semnificativ;

n Aceste trasaturi sunt relevante doar impreuna, formand un ansamblu relativ coerent de caracteristici ce definesc un stil sau o tipologie ideala a consumurilor;

n In realitate se pot intruni aceste caracteristici doar partial, in diferite combinatii, care ii apropie sau indeparteaza gradual de modelul ideal.

Variabilele de gust si consum cultural

n Gusturi: preferintele subiectilor in materie de muzica, literatura, spectacole, filme, muzee, emisiuni de televiziune;

n Intensitatea consumului cultural: frecventa participarii la evenimente culturale, obisnuinta lecturii, gradul de informare, gradul de utilizare a bibliotecilor si a resurselor de pe internet;

n Variabile exprimind consumul si stilul de viata:

- Modalitatea preferata de ocupare a timpului liber (loisir);

- Consum de necesitate si mod de aprovizionare;

- Consum de lux (achizitia de haine, obiecte de lux sau cu valoare simbolica ridicata).

Tipul 1 - Consum cultural absent sau foarte scazut ("non-stilul" cultural - "gradul zero" al consumului)

n Subiectii din acest segment nu asculta muzica (decat populara, cam o data-de doua ori pe saptamana, daca asculta), nu vizioneaza filme si se uita foarte rar la televizor, nu au carti sau au foarte putine, sub 20 de exemplare - si nu citesc (cu atat mai putin, nu cumpara sau imprumuta carti), nu ies la nici un fel de spectacole, nu viziteaza si nu au vizitat muzee;

n Nu asculta radio, dar se uita din cand in cand la televizor (conectat la antena) la emisiuni informative si de divertisment. Printre preferinte - muzica si filmele romanesti. Nu ies niciodata la mall-uri sau supermarket-uri pentru cumparaturi; nu folosesc internetul, nu merg la meciuri de fotbal sau alte intalniri sportive, nu cunosc limbi straine.

Tipul 1- Non-consumatori

n In timpul liber ar prefera sa lucreze in gradina, sa mestereasca ceva prin casa, sa se odihneasca sau sa stea cu cei dragi. Au venituri mici (sub 50 de euro pe membru de familie), nu au in casa carti si se imbraca ieftin - de la second-hand, piata, tarabe sau din haine primite de la rude, prieteni, vecini sau croite in casa;

n Este un segment de populatie varstnic (peste 60 de ani), tendinta feminina, cu multi pensionari, imobili, din mediul rural (preponderent centre de comuna), in localitati lipsite de infrastructura culturala (Moldova e, aici, reprezentativa) pe care de altfel acestia nici nu o considera necesare. In general au ramas cu studiile la nivel de scoala primara sau gimnaziu, ca si parintii lor, suportand un puternic efect de reproductie a unui capital cultural scazut.

Tipul 2 - Intelectuali de "stil nou": Lectura si internet

n Posesori de diplome de studii medii sau superioare;

n Mai ales bucuresteni cu virste intre 20 si 60 de ani;

n Salariati si pensionari, cu venituri de la 50 euro in sus pe membru de familie (venituri medii si relativ mari);

n Locuinte inzestrate cu infrastructura de comunicare moderna (pe linga radio, casetofon si televizor conectat la cablu, mai exista calculator, CD, video si DVD playere, pick-up, aparat foto, instrumente muzicale si carti;

n Posesori de biblioteci personale de nivel mediu sau mari (intre 50 si 500 de volume, achizitionate inainte si dupa 1989, fara sa fi fost nevoiti sa vinda din ele), continind si instrumente de lucru intelectual: enciclopedii, dictionare, dictionare specializate.

Tipul 2 (b) - Preferinte culturale:

n Se uita la toate tipurile de programe de televiziune (mai putin desenele animate);

n Citesc - profesional sau pentru propria placere -, cu precadere autori straini;

n Cumpara carti moderat, de la libraria de cartier sau cele centrale, dar nu prea imprumuta. Cunoscatori de limbi straine (engleza, franceza, spaniola, germana, italiana, rusa);

n Religiosi, cu o proportie mai mare de femei in acest segment.

Tipul 2 (c) - Preferinte culturale:

n Au vizitat muzeele bucurestene de mai multe ori in ultimul an: Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti, Muzeul National de Arta Contemporana, Muzeul Satului, Muzeul Antipa, Muzeul Taranului Roman, Muzeul de Istorie a Capitalei;

n Citesc presa: Gandul, Romania libera, Libertatea, Ziarul, Ziua, Jurnalul national uneori pe internet. Internetul mai e folosit zilnic citeva ore pentru vizionat filme, ascultat sau descarcat muzica;

n Frecventeaza biblioteci specializate, citesc zilnic 1-3 ore si stau mult, zilnic (peste 3 ore), pe internet. Se imbraca si isi fac cumparaturile de la supermarket. In timpul liber citesc si frecventeaza spectacole (teatru, opera - cam o data pe luna; cinematografele - mai des);

n Amatori de jazz, blues si de filme europene.

Tipul 3 - Intelectuali de "stil vechi": lectura si muzica simfonica

n Salariati bugetari cu studii superioare;

n Posesori de biblioteci medii si mari, achizitionate atit inainte cit si dupa 1989, dotate cu ustensile specifice muncii intelectuale (dictionare de limbi straine, speciale sau generale, enciclopedii);

n Parinti cu studii superioare;

n Rezidenti mai ales in orase de talie medie din provincie (100-200 mii locuitori) sau sate din Transilvania (in aceasta categorie intra si subiecti maghiari) sau Oltenia;

n Venituri de peste 100 euro pe membru de familie;

n Proportie mai ridicata de femei.

Tipul 3 (b)

n Se imbraca de la magazine din strainatate, de firma sau mall-uri;

n Colectioneaza obiecte de artizanat, suveniruri, antichitati, bibelouri, tablouri, icoane, bijuterii;

n Cunoscatori in medie a doua limbi straine - franceza, germana, italiana, rusa in proportie mai ridicata;

n Citesc din obligatie profesionala dar si din placere;

n Frecventeaza biblioteci locale : orasenesti, judetene, scolare;

n Cumpara si imprumuta constant carti.

Tipul 3 (c)

n Posesori de pick-up si instrumente muzicale, sunt amatori de muzica simfonica si opera (posesori de discuri, achizitionate de la magazin);

n Viziteaza muzee (de arta, istorice, etnografice) destul de frecvent;

n Ajung rar la internet, mai mult in week-end si in general ca sa descarce informatii;

n Mai participa din cind in cind la cite un spectacol sportiv (nefotbalistic);

n Interesati de toate programele de la televizor (mai putin desenele animate);

n Rar, merg si la spectacole de divertisment. Ar vrea mai mult ca in timpul liber sa isi imbunatateasca pregatirea.

Tipul 4 - Adolescenti dependenti de internet, sociabili si hedonisti

- Adolescenti si tineri de pina la 20 de ani, preponderent baieti;

- Locuiesc in orasele de provincie (mai ales Muntenia);

- elevi sau studentii, unii angajati in sectorul privat;

- imobili urbani, cu parinti cu studii medii sau scoala profesionala;

- Posesori de calculator cu acces la internet, aparat foto, CD-player, video-player sau - adesea - camera de filmat;

- Cunoscatori mai ales de engleza (si spaniola);

- Au putine carti in biblioteca personala, daca au (pina la 20) - toate achizitionate dupa 1989.

Tipul 4 (b)

- Navigheaza mult pe internet. Se joaca mai multe ore zilnic pe calculator, dar folosesc internetul ca sa verifice posta electronica, sa descarce sau urmareasca filme, muzica, programe TV sau radio - sau sa converseze cu prietenii, de la care mai obtine filme sau muzica;

- Ajung mai rar la cinema, dar se uita mult la televizor, urmarind mai ales programe de divertisment;

- Frecventeaza des discotecile sau cluburile.

Tipul 4 (c)

Amatori de filme science-fiction, de groaza, dar si parodii - filme americane; asculta muzica hip-hop, rap, rock, alternativa, electronica sau house, interpretata de formatii straine;

- In timpul liber ar face cursuri suplimentare, ca sa se autoperfectioneze, sau sa faca sport

- Amatori de spectacole muzicale sau de divertisment, mai participa si la cite un spectacol sportiv (mai rar de fotbal);- Prefera sa se imbrace de la magazine straine, de firma sau mall-uri.

Tipul 5 - Cultura de masa a orasului mic (consumatori de filme, non-cititori)

- Adulti si virstnici, de peste 30 de ani;

- Ocupatii: pensionari, fosti sau actuali muncitori, care lucreaza si in week-nd;

- In general rezidenti in orase mici - zone cu maghiari (Transilvania, Crisana, Maramures) cu infrastructura considerata suficienta, considerata poate nu intotdeauna necesara;

- Majoritatea sint imigranti urbani (veniti de la tara la oras) cu venituri modeste, de pina la 100 euro de persoana in familie.

Tipul 5 (b)

-Infrastructura privata e saraca - doar televizor, conectat la cablu, radio, casetofon. Nu cumpara, nu imprumuta, nu primesc carti;

- Capital cultural scazut: parinti cu nivel redus de educatie (cel mult gimnazial) si nivel redus de educatie la rindul lor (scoala profesionala, cel mult post-liceal);

- Nu prea cunosc limbi straine;

- Religiosi, cu putin timp liber si amatori de muzica religioasa.

Tipul 5 (c)

- Slabi cititori, citesc doar ziare (Cotidianul, Evenimentul Zilei, Jurnalul National, Adevarul), desi poseda carti in locuinta, pina la 100 de exemplare, majoritatea dobindite inainte de 1989;

- Asculta radio;

- Urmaresc aproape toate programele de la televizor;

- Apreciaza filmele indiene, istorice, dramele, filmele romantice, comediile, filmele pentru copii, de actiune si politiste - dar si documentarele sau filmele vechi, de cinemateca;

- Maghiarii - prefera filme in limba maghiara;

- Amatori de muzica romaneasca (usoara, pop) si usoara straina;

- Si-ar dori sa evadeze din locul in care traiesc, in timpul liber;

- Ajung cam odata pe luna sau mai rar la mall-uri.

Tipul 6

- Tineri sub 30 de ani, elevi, studenti sau muncitori calificati;

- Barbati, rezidenti rurali in localitati cu infrastructura publica deficitara, desi si-ar dori-o mai dezvoltata;

- Dotari private foarte dezvoltate in locuinta (pe linga TV cu cablu, casetofon, enciclopedii, dictionare de limbi straine, aparat foto, calculator, CD- si video-player);

- Posesori de biblioteci de pina la 500 de volume, cu carti achizitionate si inainte si dupa 1989, de la libraria centrala, cumparatori de carte;

- Studii medii, cu parinti tot cu studii medii;

- Cunosc engleza, franceza, italiana, spaniola - cam doua limbi straine.

Tipul 6 (b)

- Citesc in general autori romani;

- Imprumuta carti de la alte tipuri de biblioteci;

- Participa foarte des la spectacole de divertisment;

- Declara ca merg aproape zilnic la biserica;

- Frecvent, merg la meciuri de fotbal;

- Se uita mult la televizor, la toate tipurile de programe si asculta mai rar radio.

Tipul 6 (c)

- Citesc presa locala, dar si centrala (National);

- Ii atrag filmele erotice/porno, thriller-urile /filme de suspans, biografice.

- Amatori de manele si muzica  "etnica ";

- Destul de ocupati, avind relativ putin timp liber, pe care si l-ar petrece citind, stind mai mult cu familia sau cu prietenii;

- Daca ar avea mai mult timp liber si-ar dezvolta aptitudinile artistice.

Citeva concluzii:

- Analiza releva importanta deosebita a catorva criterii de diferentiere sociala, definitorii pentru modurile de viata si stilurile consumului cultural, cum ar fi:

- Functia de diferentiere sociala indeplinita de capitalul educational/cultural;

- Rolul capitalului educational in configurarea stilurilor de consum cultural (un consum precar se asociaza cu reproducerea unui capital cultural scazut, tot asa cum consumul cultural de elita e asociat unui capital cultural mostenit de nivel superior;

- Diferentele rezidentiale dintre rural si urban;

- Diferentele regionale: Bucuresti vs. Provincie.

Bibliografie:

Dictionar de sociologie Oxford, edit. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2003;

Dictionar de sociologie Larousse, edit. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996;

Clutura postmodrena Steven Connor ,edit. Meridiane ,Bucuresti 1999;

Economia Bunurilor Simbolice - Pierre Bourdieu ,edit. Meridiane ,Bucuresti 1986 ;     

Sociologia Perceptiei Artistice - Dinu Gheorghiu ,edit. Meridiane ,Bucuresti ;