Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


“SOCIOLOGIA DEVIANTEI”

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



“SOCIOLOGIA DEVIANTEI”



- REZUMAT-

Cartea cuprinde cinci parti in care este prezentata evolutia deviantei ca fenomen sociologic.

Partea intai se numeste “CRIMA SI DEVIANTA” si descrie mai multe fenomene precum normalul si patologicul,anomia,infractiunile,morala si crima.Sunt relatate mai multe teorii avand ca scop prezentarea evolutiei fenomenelor mai sus amintite.

O perspectiva rationalista asupra crimei se contureaza la sfarsitul secolului al XVIII lea,iar paternitatea acesteia este atribuita juristului italian Cesario Beccaria.Dreptul penal conceput de Beccaria este un produs al iluminismului:el se bazeaza implicit pe ideea ca progresul civilizatiei depinde de dezvoltarea cunoasterii si de raspandirea acesteia.Trei principii rationale formulate de acesta stau si astazi la baza dreptului penal modern.Primul este certitudinea pedepsei,al doilea principiu este cel al proportionalitatii pedepsei,iar cel de-al treilea este originea legislativa a regimului de penalitate.

Se contureaza doua tendinte contrare:prima considera obisnuintele criminale ca efect direct al conditiilor de viata in care se afla plasate unele grupuri de populatie,iar cea de-a doua pune in evidenta o natura criminala si explica delicventa prin cauze individuale:genetice,defecte de personalitate.

In general,se admite ca formele contemporane ale criminalitatii sunt rezultatul industrializarii si al urbanizarii care au insotit aparitia si dezvoltarea statelor moderne.Ideea prioritatii contextului social in cresterea delicventei a aparut mai intai in Franta in lucrarea Compte general de l’administration de la Justice (1827).Datele oferite de aceasta lucrare au fost preluate de astronomul si statisticianul belgian Adolphe Quetelet,inventatorul notiunii de om mediu.

Acesta considera ca importanta determinarilor sociale conduce la cresterea rolului legislatorului in corectarea inclinatiilor nefaste si condamnabile ale unor cetateni.Dar statistica morala nu precizeaza cauzele care conduc la criminalitate.Legat de caracterul stiintific al statisticii morale Maurice Halbwachs (1912)a spus esentialul intr-un eseu scurt critic pe care l-a consacrat lucrarii lui Quetelet.

Cea mai celebra dintre teoriile antropologiei criminale a fost expusa in 1876 de catre un profesor de psihiatrie italian Cesare Lombroso.El initiaza si conduce o observare amanuntita a unui grup de detinuti si trage concluzia ca delicventul ar fi o specie a fiintei umane,usor de recunoscut dupa anumite atribute fizice,transmise ereditar.Teza “criminalului innascut”pe care Lombroso o sustine in Omul criminal(1895) opune fortele determinismului biologic:raufacatorul mosteneste trasaturi care fac din el un individ ramas aproape in salbaticie,atunci cand nu este atins de degenerescenta psihica.

Lombroso afirma ca delicventa este domeniul exclusiv al criminalilor innascuti,stabilind in final dupa cercetari amanuntite ca din totalul celor care comit delicte numai 35-40% apartin acestei categorii.Ceilalti fiind incadrati dupa caracterul relativ innascut al inclinatiilor criminale,in trei categorii:criminoloizii,criminalii de ocazie si criminalii din pasiune.

In schimb teoria scolii italiene de criminologie nu reflecta aceasta clasificare,ea rezumandu-se la a descoperi motivatiile crimei recurgand la datele stiintifice disponibile,fie ele anatomice,geografice,demografice,climaterice,sociale sau economice.Proiectul scolii italiene serveste unei ambitii:sa modifice conceptia clasica asupra dreptului penal si sa regandeasca raportul dintre crima si pedeapsa.

Scurta evocare a teoriilor lui Beccaria,Quetelet si Lombroso nu pretinde sa traseze originile criminologiei.Ea ilustreaza faptul ca delicventa este un fenomen a carui intelegere necesita luarea in considerare a trei elemente:individual care incalca legea,actul care constituie aceasta infractiune si circumstantele care conduc la comiterea ei.

Cei trei si-au pus intrebarea:crima este un fenomen anormal?Emil Durkheim incearca sa dea raspunsul la aceasta intrebare.El constata permanenta crimei in toate activitatile umane considerand ca,crima este normala fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila.Asadar acesta se opune tezelor criminologilor italieni.Ceea ce-l preocupa pe Durkheim este functia crimei el descoperind principiul acestei functii intr-un fenomen comun:definirea sociala a deviantei si reprimarea ei.

Durkheim incearca sa distinga normalul de patologic pentru a izola aceste fenomene intrucat cel de-al doilea fenomen constituie o deviere de la ordinea obisnuita a lucrurilor,iar simptomul aparitiei unei astfel de stari este anomia.Pentru el un fapt social normal se remarca prin generalitatea si constanta sa.Pentru acesta orice conduita normala devine anomica de indata ce se observa o crestere sau o diminuare anormala a incidentei sale medii.de aceea el considera ca crima poate prezenta forme anomice,de exemplu in vreme de razboi,de foamete sau asediu.Astfel normalul si patologicul sunt doua fete ale un complex functional care explica procesul schimbarii sociale.In final Durkheim afirma ca:”Nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv”.

Max Weber,sociolog german contemporan cu Durkheim,nu priveste existenta societatii dintr-o perspectiva atat de clar functionalista.Pentru el principiul care guverneaza constituirea gruparilor umane este:un numar restrans de indivizi ocupa o pozitie de conducere,deci de dominatie.

In masura in care ambele teorii considera ca formele de comportamente ilegale sau ilegitime fac parte din viata sociala normala,criminalitatea este conceputa ca un epifenomen.

Pentru criminologia moderna,cauzele delicventei nu trebuie cautate in insusirile intelectuale sau morale ale persoanei,ci in factorii sociali care determina adoptarea conduitelor care sfideaza legalitatea.Aceasta teorie a fost initiata de sociologii de la Universitatea din Chicago (1910).Ei incearca sa inteleaga neajunsurile vietii pentru a propune mijloace de restebilire a coeziunii sociale si pentru a eradica actele de delicventa despre care se crede ca provin tocmai din dezagregarea pe care aceste neajunsuri o provoaca.Din aceasta perspectiva,criminalul este privit ca victima a unei patologii sociale.

Dupa definitia sociologica,un act este delicvent atunci cand face obiectul unei sanctiuni,fie ea formala sau difuza.In general se accepta ca incalcarea unei norme este un act care i se poate intampla oricui,pe cand recidivistul este autorul unei infractiuni care nu poate sau nu vrea sa se indrepte.Educatia si insertia in mediul in care evolueaza ii fac sa achizitioneze valorile grupului caruia ii apartin si sa respecte normele de conduita corespunzatoare (William Thomas,1966).

Lucrarile Scolii de la Chicago ignora aceste probleme,ele descriu formele de socializare proprii unor medii (imigranti,saraci,criminali,toxicomani etc) care se afla intr-un raport mai mult sau mai putin apropiat de ordinea normativa,aceasta fiind singura legitima.

Pentru o parte a sociologilor Scolii de la Chicago apartenenta la un grup social se confunda cu adeziunea la o traditie care ii desemneaza individului un mod de a se situa in lume.

Criminologul trebuie sa se limiteze la maxima “Nimeni nu poate ignora legea”.Codul penal marcheaza frontiera pe care o societate o traseaza intre licit si illicit.A comite o infractiune nu este o actiune care face,instantaneu,dintr-un individ un criminal.Numai o data cu recidiva infractiunea devine semnul unei persistente in crima,care poate eventual atrage clasificarea contravenientului in categoria delicventilor.



Partea a doua prezinta “TEORIILE CAUZALE ALE DEVIANTEI”;in incercarea acestora de a explica criminalitatea se retin patru grupe mari de factori:neadaptarea individului,emulatia din grupul de egali,diluarea autoritatii institutiilor de control,inegalitatea sociala.La acestea se adauga si un al cincilea,oarecum diferit:cel care concepe criminalitatea ca un fenomen legat de reproducerea dominatiei,adica decurgand direct din apararea unei forme stabilite a ierarhiei sociale.

Simtul comun admite cu usurinta despre crima ca este comisa de indivizi ce poseda o dispozitie speciala care ii impinge sa faca rau in mod obligatoriu.In legatura cu aceasta se sustine ca ar exista o categorie de indivizi cu o constitutie bio-psihologica ce i-ar predispune la devianta. Ceea ce ar putea conduce la aceasta este incapabilitatea parintilor de a-si educa corect copiii,absenta (divort),incompetenta(violenta,lipsa de afectiune).Constituita de timpuriu in interiorul unei structuri psihice,personalitatea criminalului nu va face decat sa se afirme progresiv in cursul evenimentelor vietii.

In urma unor critici dure unii criminologi au conchis ca o explicatie cauzala asupra deviantei trebuie sa diferentieze intre actele care genereaza infractiuni si sa ia in considerare apartenenta individului la un mediu care ii formeaza obisnuintele.Din acest motiv criminologii au decis sa extinda campul investigatiilor la factori care sunt exteriori individului.Unul dintre acesti factori este mediul care impune un cadru de referinte constrangator pentru ceea ce face,simte sau gandeste un individ.

Dand drept exemplu teoria lui Shaw si Mac Kay potrivit careia un copil ce traieste intr-un univer in care crima este considerata un comportament normal are mai multe sanse sa opteze pentru delicventa,un mod de viata caruia ii poate masura riscurile si avantajele,decat un copil total izolat de activitatea criminala,autorul concluzioneaza ca nu te nasti delicvent,ci devii.Altfel spus devianta nu este o stare a personalitatii,ci o conduita care se invata in contact cu semenii.

Statistica criminala nu este obligate sa tina cont de problema unitatii sociale.Este recunoscut faptul ca justitia exercita o constrangere comuna asupra indivizilor astfel incat se fondeaza o entitate sociala unica.

In general factorii utilizati pentru a explica influenta cadrului familial asupra dobandirii de catre copil a unor atitudini conforme cu asteptarile sale sunt de natura,in primul rand,psihologica.In urma unor anchete s-au confirmat o serie de intuitii:oamenii care au castigat banii ilegal si au fost de mai multe ori arestati sunt cei mai inclinati spre comiterea de infractiuni,cei ce cred ca au ocazii mai numeroase de a-si castiga traiul in mod ilegal au o sansa mai mare de a incalca legea.

Tot in urma unor anchete se stabileste ca,mai mult decat cauzele individuale,ratiunile practice determina alegerea drumului infractiunii (asa numita ocazie criminala).Aceasta notiune descrie ansamblul circumstantelor care favorizeaza delictul in imediatitatea actiunii,ele fiind partial modelate de starea unei societati.

Din perspectiva activitatii rutiniere crima este perceputa ca un evenimentcare survine atunci cand anumite conditii sunt intrunite intr-un anumit loc si intr-un anumit moment.Adeptii acestei teorii sunt Cohen si Felson.

Dincolo de locul instrumental pe care il ocupa in procesul judiciar,incriminarea are valoare prin semnificatia sa sociala:ea este momentul in care se formuleaza o sanctionare a actului illegal.

Numeroase teorii ale criminalitatii recunosc ca tratamentul institutional al infractiunilor nu este neutru in raport cu evolutia ratei delicventei.Si fiecare dintre ele are o explicatie referitoare la incidenta operatiunilor aparatului represiv asupra descrierii sau dezvoltarii criminalitatii.Dar nu toate adopta cele doua postulate care permit formarea constatarii laxismului justitiei: 1) cea mai mica probabilitate de a fi sanctionat favorizeaza inclinatia spre crima; 2) pedeapsa trebuie obligatoriu sa aiba un caracter material.

Un alt factor in aparitia crimei pe care Judith si Peter Blau (1982) incearca sa il dezvolte este inegalitatea sociala.Cercetarea lor se bazeaza pe principiul potrivit caruia intr-o societate ierarhizata,inegalitatea economica dintre grupurile sociale provoaca conflicte de interse legate de distribuirea resurselor.J. si P.Blau afirma ca nu toate inegalitatile sunt ilegitime.Ei fac distinctia intre inegalitate,inegalitatea atribuita si saracie,deoarece intotdeauna se pune problema de a intelege de ce numai o mica proportie din ansamblul persoanelor care sunt in situatii de saracie si lipsuri o ia pe drumul actelor de delicventa.Tot ei constata o puternica corelatie intre inegalitatea economica si criminalitatea violenta,dar nu trag concluzia ca aceasta corelatie atesta o legatura cauzala intre saracie si delicventa.Nu isi propun sa explice devianta direct prin inegalitate sociala,ci prin consecintele pe care ea le induce asupra anticiparii viitorului propriu de catre acesti indivizi aflati in afara miscarii sociale.

De-a lungul timpului s-a pus din ce in ce mai mult accent pe rolul normei in societate si influenta ei asupra individului.Michel Foucault este unul dintre cei,pentru care o inlocuire a legii cu norma stabileste un nou regim de putere bazat pe utilizarea criteriilor de rationalitate care justifica progresele cunoasterii obiective in legatura cu fiinta omeneasca si comportamentele sale.Astfel apare un nou tip de supraveghere institutionala care are rolul de a indrepta vietile care se abat de la ordinea stabilita a lucrurilor sau care sunt banuite ca o vor face.Foucaul ajunge sa conceapa transformarea societatii disciplinare in societate normalizatoare.

Pe cand Foucault incearca sa stabileasca genealogia societatii normative,Robert Castel se straduieste sa descrie natura raporturilor de dominatie care prevaleaza aici.Castel ia in considerare foarte rar raporturile care ii leaga pe clientii institutiilor de control social de practicienii care se ocupa de ei sau contradictiile care se ivesc in procedurile de luare in ingrijire,chiar conflictele care opun diversele institutii sau diversii profesionisti care trebuie sa indeplineasca aceeasi misiune.

Analizele lui Jacques Donzelot completeaza lucrarile lui Foucault si lui Castel.Cei trei apara aceeasi teorie:devianta nu exista in afara practicilor de control social care o definesc si o reprima.Din acest punct de vedere anormalitatea unei conduite este produsul institutiilor care au primit mandatul de a o trata,si nu o atitudine blamabila care ar fi efectul unor cauze sociale inventariate si masurabile.

Fie ca devianta provine dintr-o incalcare a legalitatii,fie dintr-un atentat la bunele moravuri,ea pare sa fie in majoritatea cazurilor opera unor persoane provenite din paturile inferioare ale societatii.Criminologia si sociologia de inspiratie marxista are misiunea de a explica mecanismele care confera acest aspect apparent implacabil distributiei sociale a delicventei.A fost deci avansata o ipoteza,si anume devianta este o forma de descalificare care justifica practicile ce doresc sa “civilizeze”,sa moralizeze sau sa reprime clasele dominante.

John Hagan,A.Gillis,John Simpson (1985) incearca sa explice structura de clasa a delicventei , plecand de la o variabila,dupa parerea lor,prea neglijata:sexul .

Hagan,Gillis si Simpson observa ca delicventa este un fenomen esentialmente masculin.La capatul anchetei lor trag concluzia ca relatia cu criminalitatea,privita aici sub aspectul distributiei sale sexuale,reflecta bine efectele diviziunii in clase.

Mai tarziu originea fenomenului nu mai este de aceeasi natura,ea nu se mai gaseste in ordinea economica a dominatiei,ci in manierele de a concepe domeniul politicului si administrarea afacerilor publice.

Partea a treia a lucrarii denumita “TEORII COMPREHENSIVE ALE DEVIANTEI”consta in explicarea ratiunilor care ordoneaza desfasurarea unor activitati sociale si aceste ratiuni trebuie gasite printr-o dubla analiza:cea a sensului pe care indivizii il atribiue actiunii lor sau a altora si cea a tipului de activitate in al carui cadru se inscriu aceste atributii.O teorie comprehensiva nu se limiteaza la relatarea comentariilor indivizilor in legatura cu ceea ce fac.Ea renunta la ambitia de a explica cauza conduitelor umane,deorece o substituie cu o interpretare cauzala a motivelor pe care le putem invoca pentru a explica o actvitate sociala.



In lucrarea sa,William Thomas considera familia si comunitatea doua grupuri primare care modeleaza atitudinile unui individ inculcandu-i un sistem de valori definit.Pe masura ce contactele cu un univers exterior se multiplica,aspiratiile individuale se transforma ceea ce provoaca dezorganizarea grupurilor primare.Desi el admite in teorie principiul miscarii de dezorganizare-reorganizare careia i se supune orice grup primar,Thomas nu reuseste sa-i accepte total consecintele,adica faptele de devianta care rezulta din inadaptarea provizorie a indivizilor prinsi intre sisteme de valori concurente.

Thomas oscileaza in permanenta intre recunoasterea evolutiei sociale si condamnarea efectelor sale vatamatoare asupra individului;devianta care spune el      se naste inevitabil din schimbarea sociala sau mai exact din decalajul intre sistemele de valori pe care le induce ea.

O prima teorie asupra deviantei ca invatare este cea pe care o propune in 1939 un sociolog din Scoala de la Chicago,Edwin Sutherland.Teoria sa se inscrie intr-o perspectiva de analiza a interactiunii.Ea admite ideea conform careia conduitele individuale depind de reactiile celorlalti si cer in consecinta o activitate de interpretare.Conceptia sa sociologica asupra deviantei intemeiaza posibilitatea de a remedia delicventa:pentru a preveni destinul criminal,ar fi suficient sa influentam conditiile care favorizeaza sau defavorizeaza contactul indivizilor cu conceptii negative asupra legalitatii in vigoare.Din aceasta teorie a asocierii diferentiare se desprinde urmatoarea concluzie: delicventii respecta aceleasi valori ca si oamenii normali dar nu le aplica in acelasi fel.

O alta teorie este cea a anomiei formulata de Robert Merton (1965) avand drept suport interpretarea originala a notiunii de anomie a lui Durkheim.Pentru a construi teoria anomica a deviantei,Merton distinge doua elemente constitutive a ceea ce el numeste structura sociala:o serie de aspiratii pe care fiecare membru al unui grup social ar trebui sa o urmareasca si o serie de procedee acceptabile pentru a obtine ceea ce doreste.Tinand cont de faptul ca formele deviante de adaptare sunt cel mai des intalnite printre cei care apartin celor mai dezmostenite grupuri sociale,el propune o explicatie prin care demonstreaza ca saracia difera de la o tara la alta si ca influenteaza in mod diferit activitatile individului.Se poate afirma ca in descrierea originii deviantei propusa de Merton,anomia este considerata drept cauza aparitiei obisnuintelor care contravin moralei admise si in consecinta,cauza evolutiei conduitelor anormale.

Critica scoate la iveala unele lacune,cum ca teoria lui Merton admite doua afirmatii pe care mai mult le postuleaza decat le justifica:devianta se naste dintr-o ruptura intre scopuri si mijloace si un individ poate trece de la un mod de adaptare la altul.Din dorinta de a intemeia sau de a contesta validitatea acestor afirmatii s-au dezvoltat doua directii de cercetare:pe de o parte descrierea sub-culturilor deviante si,pe de alta parte,analiza proprietatilor reglatoare inerente actului deviant atunci cand el face obiectul unei etichetari oficiale.

In ceea ce priveste o prima directie in interpretarea lui Cohen(1955) sub-cultura desemneaza faptul ca un ansamblu de indivizi impartaseste o aceeasi lume de valori,care modeleaza normele care permit interpretarea lucrurilor si instaurarea intre ei a comunicarii ce asigura buna desfasurare a interactiunii.Pentru el sub-cultura delicventa proprie bandelor de tineri prezinta trei caracteristici esentiale:este neutilitara,rau intentionata si negativa.Avansand teza sub-culturii,admite ca diferite lumi ale valorilor coexista in sanul aceleeasi societati si ca normele de conduita specifice fiecareia pot,eventual,intra in conflict.Pentru acesta sub-cultura nu este o lume autonoma,ci un sistem de valori care participa din plin la sistemul mai general al societatii globale.

Teza sub-cultarii nu se inscrie nici in perspectiva culturalismului,nici in cea a unei teorii a invatarii in genul lui Sutherland.Ea decurge dintr-o conceptie functionalista a interactiunii si are drept scop ameliorarea teoriei tensiunii expusa de Merton.

Introducand notiunea de ocazie in teoria anomica a deviantei,Cloward considera ca devianta trebiue conceputa ca un ansamblu de practici organizate,dirijate de un sistem de valori care impune respectarea unor norme de conduita specifice.Se contureaza mai multe tipologii de sub-culturi si anume sub-cultura “criminala”,sub-cultura “conflictuala” si sub-cultura de evaziune (Cloward si Ohlin).Tot ei introduc notiunea de “mijloace ilegitime”,ei completeaza inventarul modurilor de adaptare deviante si imbunatatesc astfel tipologia lui Merton.De asemenea ei propun notiunea de “structura a ocaziilor”prin care se tine cont de conditiile practice care favorizeaza comiterea actelor de delicventa.

In acest sens,contributia lui Cloward si Ohlin la sociologia deviantei depaseste simpla reasezare a teoriei anomiei lui Merton.Contributia lor legitimeaza o perspectiva analitica al carei succes este contemporan cu activitatea lor,ca si cu aceea a lui Cohen:teoria rolurilor.

O alta teorie este cea a etichetarii care poate fi conceputa fie ca un rit ce confirma degradarea statutului individului reafirmand frontierele sociale si morale ale unui grup,fie ca adoptarea unui rol social prin invatarea unor reguli proprii unui mediu inchis,fie ca momentul inaugural al unei redefiniri a identitatii sociale a individului,fie ca o procedura care participa la organizarea sociala a unei activitati de control social.

In general individul este perceput asa cum se prezinta el,in imprejurarile vietii cotidiene, indeplinind un rol.Societatea inceteaza sa mai fie o entitate dotata cu o vointa care se impune in mod mecanic,si anume normele dupa care individul isi ghideaza actiunea sunt acelea care definesc,in maniera aproximativa,ce ar trebui sa faca el cand este intr-o situatie particulara.

Cel care stabileste o distinctie intre statut si rol este Ralph Linton.Acesta considera ca statutul desemneaza ansamblul drepturilor si datoriilor legate in mod structural de o pozitie institutionalizata intr-un sistem social,iar rolul desemneaza tipul de conduita pe care ar trebui sa-l adopte individul care pune in practica aceste drepturi si datorii.

In legatura cu notiunea de rol Nadel si Goffman prezinta argumente concordante care permit elaborarea a doua principii de metoda,care vor ocupa un rol determinant in sociologia actiunii: 1) rolul este un ansamblu de reguli practice care pot fi invatate si aplicate; 2) acesta invatare nu este scutita de echivocuri,intrucat daca un rol este un personaj interpretat,in aceeasi masura este un personaj in fata caruia se poate interpreta.Aceste principii au fost aplicate de teoreticienii etichetarii in abordarea deviantei,considerand pe cel care comite o infractiune drept un individ care indeplineste un rol si il indeplineste in mod adecvat.

Edwin Lemert lanseaza ideea ca un act nu devine o incalcare decat atunci cand face obiectul unei etichetari.

Howard Becker este cel care merge pe calea teoriei deschisa de Lemert dand definitia deviantei pornind de la distinctia intre devianta primara si devianta secundara.Becker ia in considerare momentul in care schimbarea se realizeaza si incearca sa explice operatia pe care o implica.Aceasta preocupare il face sa afirme ca etichetarea deviantului rezulta din judecata care transforma un act oarecare in infractiune.In final Becker incearca sa reabiliteze deviantul prezentandu-l ca pe un individ obisnuit,dotat cu morala,vointa si intuitie,insa el nu reuseste sa repuna sub semnul intrebarii definitia normalitatii continuta implicit in ideea de conformitate.

In incercarea de a califica un act drept deviant,Goffman este de accord ca un act este calificat drept deviant imediat ce incalca o norma,adaugand faptul ca normele nu sunt toate la fel.Goffman ne invita sa renuntam la aplicarea mecanica a notiunii de devianta unor grupuri sociale care s-ar afla in situatia de a suferi chinurile ostracismului,ale excluderii sau ale marginalitatii.El afirma ca din punct de vedere analitic ar fi mai corect sa consideram ca nu exista devianti si ca anumite tipuri de indivizi sunt pusi in situatia de a poseda un stigmat mai mult sau mai putin vizibil,de a avea mai multe sau mai putine posibilitati sociale de a controla o informatie discreditanta.



In teoria etichetarii un individ nu devine deviant decat atunci cand infractiunea sa este oficial recunoscuta ca atare,adica atunci cand comiterea unui act face obiectul unei sanctiuni represive.Teoriile etichetarii manifesta o anumita reticenta fata da utilitatea notiunii de identitate.Pentru ca devianta sa fie considerata un atribut permanent al individului,pentru ca ea sa se transforme in statut de deviant ar trebui ca ansamblul de metode disponibile sa fi fost deja epuizate,ca reparatiile imaginabile sa fi fost deje respinse,ca regretele sale sa nu mai fie acceptabile.

In conceptia clasica a etichetarii,infractiunea este un comportament care provoaca o reactie sociala care il califica ca atare.Aaron Cicourel incearca sa explice variatia ratei criminalitatii(intr-o prima faza)si ajungand la concluzia ca disparitatea ratelor delicventei juvenile depinde de diferenta modalitatilor de organizare a activitatii represive.

Asociere diferentiala,anomie,sub-cultura,etichetare si constructie sociala sunt cele cinci teorii comprehensive ale deviantei care urmaresc sa explice ceea ce evidentiaza urmarile normale de cele patologice.

Partea a patra intitulata “RATIONALITATEA DEVIANTULUI”completeaza teoriile cauzale si cele comprehensive,incercandu-se o analiza corecta a fenomenului devianta.

Pentru sociolog,devianta nu este soarta unui individ,ci a unui ansamblu de persoane puse in aceeasi situatie.Aceasta situatie poate fi conceputa static si dinamic.

A considera ca toxicomania este un mod de viata care cere o angajare deliberate din partea celui care participa la el contrazice ideea ca drogatul este acea fiinta posedata de produsul sau,obligatoriu desocializata,traind marginal,destinat ilegalitatii si crimei,pentru a-si satisface cu orice pret nevoia irepresibila de produse toxice inainte de a deveni ineluctabil un decazut.

Daca devianta,deci toxicomania poate fi considerata ca o viata colectiva,morala deviantului, deci cea a toxicomanului,trebuie conceputa ca fiind raportul care il intretine cu ansamblul regulilor instituite,ordonand relatiile sale cu altii,in si dincolo de aceasta viata sociala.Datele aduse de analizele sociologice permit afirmarea ca un raport de aceasta natura se desface rar.

Privind toxicomania ca un mod de viata,sociologia deviantei revizuieste teze iresponsabilitatii esentiale a drogatului.Ea postuleaza la fel ca orice deviant,toxicomanul este o fiinta rationala,chiar sub influenta produselor psihotrope,el reusind in mod constant sa actioneze supunandu-se unor reguli de cooperare si intercoprehensiune.

Efortul principal al sociologiei deviantei consta in eliberarea de sub tutela ideii ca orice lezare a ordinii legitime ar fi un fenomen patologic caruia ar trebui sa-i explice cauzele.Atunci cand abordeaza devianta ca o practica si admite rationalitatea deviantului,sociologul doreste sa ia in serios explicatiile pe care le furnizeaza cei ce se dedau unor acte reprobabile din punct de vedere legal.Astfel,el acrediteaza ideea ca a comite un delict este o actiune care poate fi inteleasa avand ca scop definit folosirea mijloacelor mai potrivite pentru a atinge un obiectiv in legatura cu care trebuie sa suspende orice evaluare normativa.

Gary Becker considera infractiunea ca fiind ansamblul conduitelor ilegale.Pentru el cresterea costurilor dezavantajelor unei activitati ilegale,adica gradul inalt de probabilitate de a fi arestat si judecat,influenteaza preferintele individuale ale delicventului,facandu-l sa-si revizuiasca optiunea pentru ocupatie,crima,ale carei beneficii se micsoreaza.

Costurile infractiunilor se impart in doua categorii,cele legate de crima si cele care decurg din reprimarea sa.Becker concluzioneaza ca pentru a determina in mod optim mijloacele de lupta impotriva crimei,trebuie construit un model al relatiilor comportametale care se gasesc in spatele costurilor.

Michael Davis contrazice teoria lui Becker,acesta propunand sa se ia in calcul timpul ca variabila ce influenteaza alegerea individului in favoarea crimei.Acesta afirma ca delicventul isi cunoaste interesul,stie sa-l calculeze si il urmareste in mod rational.

Sociologia deviantei furnizeaza argumente solide pentru a sustine ca nu se poate inlocui sociologia actiunii cu analiza economica.

Partea a cincea prezinta “O ANUMITA IDEE DESPRE NORMALITATE”.

Cand este gandita in raport cu socializarea,notiunea de devianta desemneaza anumite roluri a caror indeplinire prezinta o amenitare pentru ordinea sociala,in masura in care practicile care le sunt asociate incalca asteptarile cele mai generale ale majoritatii membrilor unei societati.Acest tip de devianta poate duce,atunci cand rolurile respective sunt suficient de institutionalizate la desocializarea celor care le asuma.Fixarea unui ansamblu de indivizi intr-o conditie marginala transforma natura fenomenului:caracterul public si permanent al incalcarii normelor admise de colectivitate da deviantei aspectul unui conflict ireductibil.Conflictul se poate dezvolta diferit,dupa cum grupul marginalizat contesta in mod deschis motivele marginalizarii sale sau isi manifesa indiferenta fata de excluderea al carei obiect este.In masura in care se admite ca oricine poate interveni in procesul interactiunii folosind aceleasi variabile de configuratie,devine nepotrivit sa judecam actiunea individului dupa criteriile de conformitate sau neconformitate.

Parsons considera ca socializarea si interactiunea se imbina perfect:socializarea,impunand motivatia de a actiona respectand normele de conduita,permite interactiunii sa se instaureze si sa se incheie fara probleme majore.

Avand in vedere faptul ca interpretarea e un fenomen public,adica nu se realizeaza in profunzimile interioritatii,ci se indeplineste direct in schimburi,Goffman afirma despre conformitatea unei conduite ca este imediat si constant evaluate si ca aceasta evaluare participa la desfasurarea insasi a actiunii.Din acesta perspectiva,a intelege actiunile unui individ e o activitate care implica o judecata ce stabileste un raport intre un act observat si persoana care il comite.In acceptia lui Goffman notiunea de responsabilitate desemneaza ansamblul obligatiilor pe care oricine le poate estima si ca interlocutorul are intentia si capacitatea sa le respecte.Goffman ajunge la concluzia ca descrierea obiectiva a faptelor nu e suficienta pentru a desemna infractiunea.

Devianta unui act este stabilita invariabil de sanctiunea pe care el o provoaca si aceasta ia diferite forme:rituala,penala,difuza,etc.

Sociologii considera in general devianta drept o abatere a carei natura poate fi stabilita numai in virtutea unei anumite definitii a conformitatii.Fie ca adopta modelul normativ,fie pe cel interpretativ analiza sociologica concepe rareori raportul dintre devianta si conformitate in termenii unei separari clare.

Sociologia a produs o constatare:distinctia dintre actul deviant si cel conform nu este niciodata fixa.Orice judecata este in functie de informatiile de care se dispune in privinta a ceea ce se judeca.

In finalul lucrarii se concluzioneaza ca sociologia deviantei nu poate pretinde sa furnizeze o explicatie a fenomenului infractiunii sau o descriere definitiva a anormalitatii.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 834
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site