Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEORIA SOCIOLOGICA - COMPARATII INTRE MARX SI WEBER

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
INDICATOR SOCIAL
Consumul de droguri - simptomatologie si efecte
FRICA BLOCHEAZA SUCCESUL
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND VIOLENTA IN FAMILIE
ROLUL COMUNITPATII INTERNATIONALE IN MEDIEREA CONFLICTELOR INTERETNICE
PARINTI DE ADOLESCENTI
OPINIE SI SONDAJ DE OPINIE
RELATIILE INTER-ETNICE
DINAMICA FUNCTIONALA A RELATIEI CONJUGALE
DIVORTIALITATE

TEORIA SOCIOLOGICA

CONCEPTE DE BAZA




ABORDARI TEORETICE

Functionalismul • Structuralismul

• Interactionismul simbolic • Marxismul

TEORII

Exemplu: etica protestanta

GANDIREA TEORETICA IN SOCIOLOGIE

REZUMAT

DILEME TEORETICE

Dilema I: Structura si actiune

• Dilema II: Consens si conflict

• Dilema III: Problema genului

• Dilema IV: Modelarea lumii moderne      TERMENI IMPORTANTI

LECTURI SUPLIMENTARE

CONCEPTE DE BAZA

consens • conflict • structura sociala • abordare teoretica • teorie

in acest capitol vom analiza evolutia abordarilor teoretice principale din sociologie, identificand dilemele pe care acestea le evidentiaza. Vom lua in consideratie de asemenea, cateva dintre cele mai importante transformari teoretice din prezent.

ABORDARI TEORETICE

Originile sociologiei - aflate in lucrarile lui Marx, Durkheim si Weber- au fost cu precadere europene. Dar in secolul nostru, acest domeniu s-a dezvoltat ferm in lumea intreaga, iar unele dintre cele mai importante evolutii s-au petrecut in Statele Unite. Opera lui George Herbert Mead (1863-1931), filosof care a predat la Universitatea din Chicago, a avut o influenta marcanta asupra dezvoltarii teoriei sociologice. Mead a subliniat locul central pe care il ocupa limbajul si simbolurile in ansamblu, in viata sociala umana. Punctul de vedere dezvoltat de el ulterior a fost numit interactionismul simbolic. Mead a acordat mai multa atentie analizarii proceselor sociale la scara redusa, decat studiului societatilor in general. Desi inceputurile lui se situeaza cu mult timp in urma, interactionismu! simbolic a capatat o larga influenta insa mult mai tarziu. De aceea, vom discuta despre acesta abia dupa abordarea functionalismului si structuralismului.

Talcott Parsons (l 902/1979) - teoreticianul sociolog american cel mai de vaza din perioada postbelica. A fost un autor prolific, care a scris lucrari despre numeroase domenii, atat empirice cat si teoretice ale sociologiei. Si-a adus contributii substantiale la studierea familiei, a birocratiei, a profesiilor si a-stiintelor politice, printre altele. A fost unul dintre autorii de baza care au contribuit la dezvoltarea functionarismului -abordare teoretica dezvoltata initial de catre Durkheim si Comtc. Din punct de vedere al functionalistilor, in studierea oricarei societati date ar trebui sa ne preocupam de modul in care diferitele ei „parti' sau institutii se asociaza pentru a asigura continuitatea in timp a societatii respective.

Ganditorii europeni continuau sa opineze in evolutiile de ultima ora ale teoriei sociologice. O abordare deosebit de remarcanta a fost structuralismul, care leaga analiza sociologica indeaproape de studiul limbajului. Gandirea structuralista a fost aplicata mai intai in lingvistica, apoi a fost importata in stiintele sociale de catre antropologul Claude Levy-Strauss (1908). insa originile ei pot fi depistate in trecut, pana la Durkheim si Marx.

Gandirea lui Marx a continuat sa fie dezbatuta si dezvoltata timp de mai bine de un secol dupa moartea sa. Lucrarile continuatorilor lui Marx sunt etichetate ca fiind marxiste.

Functionalismul

Gandirea functionalista, asa cum s-a aratat, a fost initiata de catre Durkheim, care considera analiza functionala drept o componenta cheie in formularea sa referitoare la sarcinile teoretizarii sociologice si ale cercetarii. Dezvoltarea functionalismului in forma lui actuala a fost totusi puternic influentata de lucrarile antropologie. Pana la inceputul acestui secol (XX - n.cd.), antropologia se baza mai cu seama pe rapoarte si documente facute de administratorii coloniilor, misionari si calatori. De aceea, antropologia secolului al XlX-lea era mai curand speculativa si insuficient documentata. Autorii alcatuiau caiti in care erau colectate exemple din toata lumea, fara sa aiba in vedere autenticitatea sau alcatuiau contextul cultural particular din care proveneau. De exemplu, religia era analizata prin compararea a numeroase exemple de credinte si practici, extrase din cele mai diverse culturi.

Antropologia moderna dateaza din vremea cand cercetatorii au inceput sa devina nemultumiti de aceasta abordare si sa acorde spatiu de studiu mai mare diferitelor culturi din lumea intreaga. Doi dintre intemeietorii domeniului antropologiei au fost un autor britanic (puternic influentat de Durkheim - A. R. Radcliffe-Brown (l 881-1995) si Bronislaw Malinowski (1884-1942), de origine poloneza care si-a realizat o mare parte din cariera in Anglia. Malinowski a produs uncie dintre cele mai apreciate studii antropologice existente, ca rezultat al petrecerii unei perioade indelungate in Insulele Trobriand din Pacific. Radcliffe-Brown a studiat bastinasii din Insulele Andaman, dintr-un arhipelag in apropierea coastelor statului Burma.

Radcliffe-Brown si Malinowski afirma ca trebuie sa studiem o societate sau o cultura in intregul ei, daca dorim sa-i intelegem institutiile principale si sa putem explica de ce membrii ei se comporta asa cum o fac. Putem analiza credintele religioase si obiceiurile unei societati, de exemplu, doar daca aratam modul in care acestea se relationeaza cu alte institutii din cadrul ei, deoarece diferitele parti ale unei societati se dezvolta in stransa relatie unele cu celelalte.

A studia functionarea unei anumite practici sociale sau institutii inseamna a analiza contributia pe care acea anumita practica sau institutie o aduce la continuitatea societatii in ansamblul ei. Cel mai bun mod pentru a intelege aceasta este analogia cu corpul uman - o comparatie folosita de Comte, Durkheim si multi functionalisti ulteriori. Pentru a studia un organ intern cum ar fi inima, este necesar sa aratam legaturile ei cu alte parti ale corpului. Pompand sange in corp, inima joaca un rol vital in continuarea existentei organismului, in mod similar, analizarea unui element social necesita indicarea rolului pe care il joaca, in desfasurarea existentei respectivei societati. De exemplu, dupa parerea lui Durkheim, religia reafirma aderenta unui popor la valorile ei sociale fundamentale, contribuind astfel la mentinerea coeziunii sociale.

Versiunea lui Merton asupra functionalismului

Functionalismul „a revenit' in sociologie prin intermediul lucrarilor lui Talcott Parsons (1952, 1966) si Robert K. Merton, fiecare dintre ci considerand analiza

functionalista ca fiind cheia dezvoltarii teoriei si cercetarii sociologice. Versiunea functionalismului ce apartine lui Merton a capatat o influenta deosebita, ducand la focalizarea muncii unei intregi generatii de sociologi americani in mod special, dar fiind folosita pe scara larga si in alte locuri. Merton a propus o prezentare mult mai elaborata a analizei functionale decat oferisera Radcliff-Brown sau Malinowski. Totodata, el a readaptat-o la studiul societatilor industrializate, care difera sub anumite aspecte esentiale de culturile mai simple studiate de antropologi.

Merton face distinctia intre functiile manifeste si cele latente. Functiile manifeste sunt cele cunoscute si intentionate de catre participantii la un tip anume de activitate sociala. Functiile latente sunt consecinte ale acelei activitati, de care participantii respectivi nu sunt constienti (Merton, 1957). Pentru a ilustra aceasta distinctie, Merton foloseste exemplul unui dans pentru aducerea ploii, executat de indienii Hopi din New Mexico. Indienii Hopi cred ca aceasta ceremonie le va aduce ploaia de care au nevoie culturile lor (functie manifesta). Acesta este motivul pentru care ei il organizeaza si participa la el. Dar Merton sustine ca dansul ploii, daca folosim teoria lui Durkheim asupra religiei, are totodata efectul de a promova coeziunea acelei societati (functie latenta). O mare parte din explicatia sociologica, dupa Merton, consta in descoperirea functiilor latente ale activitatilor si institutiilor sociale.

Merton face de asemenea, distinctia intre functii si disjunctii. Societatile mici studiate de catre antropologi, arata el, tind sa fie mai integrate si mai solidare decat societatile industrializate, de mari dimensiuni, care reprezinta principala preocupare a sociologiei. Radcliffe-Brown si Malinowski s-au putut concentra doar asupra identificarii functiilor, deoarece societatile pe care le-au analizat erau stabile si inte­grate. Dar in studierea lumii moderne, trebuie sa luam seama si la tendinta dezintegratoare. Disfunctiile se refera la acele aspecte ale activitatii sociale, care tind sa produca schimbari intrucat ameninta coeziunea sociala.

A cerceta aspectele disfunctionale ale comportamentului social inseamna concentrarea asupra acelor trasaturi ale vietii sociale care constituie de fapt provocari la adresa ordinii existente. De exemplu, este gresit sa presupunem ca religia este intotdeauna functionala si ca aceasta contribuie numai la coeziunea sociala. Atunci cand doua grupuri sustin religii diferite sau chiar versiuni diferite ale aceleiasi religii, rezultatul poate duce la conflicte sociale majore, care sa cauzeze rupturi sociale extinse. Astfel, adesea au avut loc razboaie intre comunitati religioase - cum ar fi luptele dintre catolici si protestanti - de-a lungul istoriei Europei.

Evolutii recente

O lunga perioada de timp, gandirea functionalista a fost probabil traditia teoretica predominanta in sociologie, mai ales in Statele Unite. Dar in ultimii ani, popularitatea a inceput sa-i scada, pe masura ce granitele ei au devenit tot mai vizibile, desi inca mai are sustinatori consecventi (Alexander, 1985). Desi aceasta nu se aplica si la Merton, multi ganditori functionalisti (Talcott Parsons este un asemenea exemplu) subliniaza constant factorii care duc la coeziune sociala, in dauna celor care produc

divizare si conflicte, in plus, multor critici li s-a parut ca analiza functionalista confera societatilor calitati, pe care nu le au. Functionalistii exprima adesea opinia ca societatile ar avea „nevoi' si „scopuri', chiar daca aceste concepte capata sens doar atunci cand sunt aplicate indivizilor umani. Sa luam, de exemplu, analiza lui Merton asupra dansului ploii, la indienii Hopi. Merton scrie ca si cand, daca putem demonstra ca ceremonialul contribuie la integrarea culturii Hopi, am si demonstrat ca aceasta exista „cu adevarat' deoarece, in fond, noi stim ca dansul nu aduce ploaia in realitate. Aceasta nu este adevarat, decat daca ne imaginam ca societatea Hopi „isi impinge' oarecum membrii sa actioneze in moduri care-i sunt „necesare' pentru a tine laolalta. Dar acesta nu poate fi cazul, caci societatile nu sunt dotate cu vointa sau scopuri proprii; doar indivizii umani le poseda.

Structuralismul

Ca si functionalismul, structuralismul a fost influentat de opera lui Durkheim, desi cel mai mare imbold al dezvoltarii sale se afla in lingvistica. Lucrarile lingvistului elvetian Ferdinand de Saussure (1857-1913) au reprezentat cu siguranta, sursa cea mai importanta a ideilor structuraliste. Desi, Saussure nu a scris decat despre limbaj, opiniile lui au fost incorporate ulterior in numeroase discipline, din cadrul stiintelor sociale, cat si din al celor umaniste.

in lucrarile existente pana la Saussure, studiul limbajului se preocupa indeosebi de urmarirea detaliata a schimbarilor in modul de folosire al cuvintelor. Dupa parerea lui Saussure, acest procedeu omitea tocmai trasaturile centrale ale limbajului. Nu putem sa identificam caracteristicile de baza - structurile - limbajului daca luam in considerare doar cuvintele pe care le folosesc oamenii atunci cand vorbesc (Saussure, 1974). Limbajul consta din reguli de gramatica si din intelesuri „ascunse dincolo' de cuvinte, dar neexprimate de ele. Ca sa luam doar un exemplu simplu: in limba engleza, adaugam de regula ,,-ed' la sfarsitul unui verb, atunci cand dorim sa semnalam ca ne referim la o actiune din trecut. Aceasta este doar una dintre miile de reguli gramaticale, pe care fiecare vorbitor le cunoaste si care este folosita pentru a construi ceea ce exprimam. Dupa Saussure, a analiza structurile lingvistice inseamna a cauta regulile care stau la baza discursului nostru. Majoritatea acestor reguli ne sunt cunoscute doar implicit: nu le-am putea descrie cu precizie. De fapt, sarcina lingvisticii este de.a descoperi ceea ce cunoastem implicit, dar numai la nivelul capacitatii de folosire practica a limbajului.

Limbajul si intelesul

Saussure sustine ca intelesul cuvintelor provine din structurile limbajului, nu din obiectele la care se refera cuvintele. Ne-am putea imagina in mod naiv, ca intelesul cuvantului „pom' este acel obiect cu frunze, la care se refera termenul. Dar, dupa Saussure, nu asa stau lucrurile. Putem deduce aceasta din faptul ca exista o multime de cuvinte in alcatuirea limbii care nu se refera la ceva anume - cum ar fi: „si',

„dar', sau „cu toate acestea', in plus, exista cuvinte perfect inteligibile, care se refera la obiecte mitologice, neavand un corespondent in realitate - cum ar fi „inorog'. Daca intelesul unui cuvant nu deriva din obiectul la care se refera, atunci de unde vine? Raspunsul dat de Saussure demonstreaza ca intelesul este creat de diferentele dintre conceptele inrudite, pe care le recunosc regulile unei limbi, intelesul cuvantului „pom' provine din faptul ca facem deosebirea intre „pom' si „tufis', „arbust' sau „padure' si o seama de alte cuvinte cu intelesuri similare dar distincte. Sensurile sunt create in interiorul limbajului, nu de catre obiectele la care ne referim prin intermediul lor.

Structuralismul si semiotica

La aceasta analiza, Saussure adauga importanta observatie ca nu numai sunetele (vorbirea) pot crea intelesuri. Orice obiecte pe care le deosebim in mod sistematic pot fi folosite pentru a capata inteles. Un exemplu ar fi semaforul. Folosim contrastul dintre verde si rosu pentru a semnifica „treci' si „stai' (galben inseamna „pregateste-te sa treci' sau „pregateste-te sa stai'). Observati ca diferenta este aceea care creeaza intelesul, nu culorile in sine. Nu ar avea nici o importanta daca am folosi verde pentru „stai' si rosu pentru „treci', cata vreme am fi constanti in recunoasterea diferentei. Saussure numeste studiul intelesurilor extralingvistice semiologie, dar termenul folosit in prezent este cel de semiotica.



Se pot face studii semiotice asupra diferitelor aspecte ale culturii umane. Un asemenea exemplu ar fi imbracamintea si moda. Ce face ca un stil anume sa fie modern la un moment dat? Cu siguranta ca nu hainele purtate de fapt, caci fustele scurte pot fi moderne intr-un an si demodate in anul urmator. Ceea ce face ca un lucru sa fie la moda reprezinta din nou diferenta dintre ceea ce poarta cei care sunt „la curent' si cei ramasi in urma lor. Un alt exemplu din sfera imbracamintii este purtatul hainelor de doliu, in cultura noastra, faptul ca suntem in doliu este evidentiat purtand haine negre, in alte culturi, doliul este evidentiat prin purtatul hainelor albe. Nu culoarea in sine este importanta, ci faptul ca oamenii in doliu se imbraca intr-un mod diferit de stilul lor normal.

Abordarea structuralista a fost folosita mai pe larg in antropologie decat in sociologie, in special in Statele Unite. Urmand directia deschisa de Levi-Strauss - care a popularizat termenul de structuralism - analiza structurala a fost folosita in studiul relatiilor de rudenie, al miturilor, al religiilor si in alte domenii. Totusi, multi autori ai teoriei sociologice au fost influentati de notiuni extrase din structuralism. Desi nu prefera sa fie considerat structuralist, Michel Foucault, la ale carui scrieri ne-am referit, a folosit mai multe notiuni de baza din gandirea structuralista. Conceptele structuraliste au fost aplicate la studiul massmedia (ziare, reviste, televiziune), la ideologie si cultura in general.

Gandirea structuralista prezinta lacune care ii limiteaza posibilitatea de a oferi sociologiei un cadru teoretic general. Structuralismul s-a nascut din studiul limbajului si s-a dovedit a fi mai relevant in analizarea anumitor aspecte ale comportamentului uman decat in altele. Este folositor in explorarea comunicatiilor si a culturii, dar se

aplica mai putin unor preocupari practice ale vietii sociale, cum ar fi activitatea economica sau politica.

Interactionismul simbolic

Interactionismul simbolic pune un accent mai mare pe individul activ, creator, decat oricare dintre celelalte abordari teoretice, incepand cu Mead, acesta a fost dezvoltat de multi alti autori, iar in Statele Unite a fost principalul rival al punctului de vedere functional ist. Ca si in cazul structuralismului, interactionismul simbolic a aparut dintr-o preocupare legata de limbaj; dar Mead 1-a dezvoltat intr-o directie diferita.

Simbolurile

Mead sustine ca limbajul ne permite sa devenim fiinte constiente de sine, de propria noastra individualitate, iar elementul cheie in acest proces il reprezinta simbolul. Simbolul reprezinta ceva care semnifica altceva. Continuand exemplul folosit de catre Saussure, cuvantul „pom' este un simbol prin intermediul caruia ne reprezentam obiectul, pomul. O data ce am dobandit acest concept, sustine Mead, putem sa ne gandim la un pom, chiar daca nu vedem nici unul. Am invatat sa ne gandim la acel obiect in mod simbolic. Gandirea simbolica face ca experientele noastre sa nu fie limitate la ceea ce vedem, auzim sau simtim in realitate.

Spre deosebire de animalele inferioare, fiintele umane traiesc intr-un univers bogat in simboluri. Aceasta se aplica si propriei noastre constiinte de sine. (Animalele nu au constiinta de sine, ca oamenii.) Fiecare dintre noi este o fiinta constienta, deoarece invatam „sa ne percepem' ca si cum am face-o din afara - adica percepandu-ne asa cum ne percep ceilalti. Cand un copil incepe sa foloseasca „eu' pentru a se referi la cel pe care (baiat sau fata) ceilalti il numesc „tu', acesta isi manifesta inceputurile constiintei de sine.

Practic orice interactiune dintre indivizii umani, considera adeptii interactionismului simbolic, implica un schimb de simboluri. Cand intram in interactiune cu ceilalti, cautam constant „indicii' despre tipul de comportament cel mai apropiat in acel context si despre felul cum trebuie sa interpretam intentiile lor. Interactonismul simbolic ne indreapta atentia catre amanuntele interactiunii interpersonale, cat si spre felul in care aceste detalii sunt folosite, pentru a exprima ceea ce vor ceilalti sa spuna sau sa faca. De exemplu, sa ne inchipuim ca un barbat si o femeie isi dau intalnire si ies in oras pentru prima data. Fiecare dintre ei isi va petrece probabil o parte din seara studiindu-1 pe celalalt si incercand sa-si inchipuie cum va evolua relatia lor, daca poate fi vorba de asa ceva. Nici unul dintre ei nu doreste ca aceasta sa se vada, desi fiecare realizeaza ce se petrece. Ambii sunt foarte atenti cu propriul comportament, fiind dornici sa se infatiseze pe sine intr-o lumina favorabila; dar, stiind acestea, probabil ca fiecare va incerca sa descopere aspecte ale comportamentului celuilalt, care sa-i releve adevaratele opinii. Un complex si subtil proces de interpretari simbolice modeleaza interactiunea dintre cei doi.

Sociologii influentati de interactionismul simbolic se concentreaza de obicei asupra interactiunii fata-in-fata, in contextul vietii cotidiene. Erving Goffman, a carui lucrare este discutata in capitolul 4 („Interactiunea sociala si viata cotidiana'), a adus contributii deosebit de edificatoare la acest tip de studiu, introducand istetime si verva in ceea ce la Mead era o abordare oarecum vaga, abstracta. Dupa opinia lui Goffman si a altora, interactionismul simbolic ofera numeroase perspective asupra naturii propriilor noastre actiuni, in decursul vietii sociale cotidiene. Dar interactionismul simbolic este susceptibil de a fi criticat pentru faptul ca se concentreaza prea mult asupra lucrurilor mai putin semnificative. Practicantilor interactionismului simbolic le-a fost intotdeauna dificil sa se confrunte cu structuri si procese la scara mai mare -adica fenomenele pe care se axeaza celelalte doua traditii.

Marxismul

Functionarismul, structuralismul si interactionismul simbolic nu sunt singurele traditii teoretice importante din sociologie, iar aceasta triada nu este singurul mod in care putem clasifica abordarile teoretice. Un tip influent de abordare, care depaseste aceasta diviziune este marxismul. Desigur, toti marxiistii isi regasesc opiniile intr-un fel sau altul in lucrarile lui Marx, dar sunt posibile numeroase interpretari ale ideilor sale principale, iar in zilele noastre exista scoli de gandire marxista, care adopta pozitii teoretice extrem de diferite.

in general, marxismul poate fi subdivizat de-a lungul unor linii, care corespund granitelor dintre cele trei traditii teoretice descrise mai sus. Multi dintre marxisti au adoptat, implicit sau in mod deschis, o abordare functionalista a materialismului istoric. Versiunea lor asupra marxismului este foarte diferita, de cea a marxistilor influentati de structuralism - cel mai cunoscut autor care a dezvoltat un astfel de punct de vedere fiind francezul Louis Althusser (Althusser, 1969). Ambele tipuri de gandire marxista difera de cea a marxistilor care au pus accentul pe caracterul activ, crea­tor, al comportamentului uman. Putini autori de acest tip au fost direct influentati de interactionismul simbolic, dar au adoptat o perspectiva relativ apropiata de acesta. Un astfel de exemplu este Jiirgen Habermas, a carui lucrare a fost discutata atat in capitolul l cat si in altele din aceasta lucrare (vezi si Habermas, 1987).

in toate versiunile sale, marxismul difera de traditiile nemarxiste ale sociologiei. Majoritatea autorilor marxisti concep marxismul ca pe un „pachet' de analize sociologice si reforme politice. Ei considera ca marxismul genereaza un program de schimbari politice radicale, in plus, marxistii pun mai mult accent pe diviziunile de clasa - a conflictului, a puterii si a ideologiei - decat multi sociologi nemarxisti, in special cei influentati de functionalism. Indicat ar fi sa consideram marxismul nu ca pe un tip de abordare in interiorul sociologiei, ci ca pe un set de scrieri care au existat de-a lungul istoriei sociologiei, suprapunandu-se si influentandu-se adesea unele pe altele. Sociologia nemarxista si marxismul au existat dintotdeauna intr-o relatie de influenta reciproca si opozitie.

DILEME TEORETICE

Cum ar trebui sa evaluam valoarea relativa a acestor patru abordari teoretice? Desi fiecare dintre ele isi are sustinatorii ci infocati, in unele privinte sunt evident complementare. Functionalismul si majoritatea versiunilor marxismului se concentreaza pe proprietatile la scara mare ale grupurilor sociale sau ale societatilor. Ele se preocupa in principal de „marile intrebari', cum ar fi: „Ce anume tine o societate laolalta?' sau „Care sunt principalele conditii in vederea producerii schimbarii sociale?' Spre deosebire de acestea, interactionismul simbolic se concentreaza mai mult asupra contextelor de viata sociala de tip fata-in-fata. Structuralismul difera de celelalte abordari, prin faptul ca este centrat mai ales pe trasaturile culturale ale activitatii sociale.

George Herbert Mead (1863-1931)

Liniile neintrerupte indica influenta directa, liniile punctate - o legatura indirecta. Nu se stie exact daca Saussure isi insusise multe din ideile lui direct de la Durkheim, dar in mai multe zone majore acestea se suprapun. Opera lui Mead nu este influentata de cea a lui Weber, dar opiniile lui Weber — care subliniaza natura plina de sensuri si scopuri a activitatii umane - au anumite afinitati cu temele interactionismului simbolic.

De aceea, intr-o oarecare masura, in discutarea problemelor sociologice specifice ne putem folosi in mod selectiv de toate teoriile; dar in anumite privinte este evident ca se afla total in contrast. Exista mai multe dileme teoretice de baza - puncte de controversa sau disputa continua - pe care aceste contradictii de opinie le aduc in atentia noastra, unele dintre ele avand legatura cu probleme de mare generalitate, referitoare la modul cum ar trebui sa interpretam activitatile umane si institutiile sociale. Vom discuta in continuare patru asemenea dileme.

1. Prima dilema se refera la actiunea umana si structura sociala. Problema este urmatoarea: in ce masura suntem noi factorii umani creatori, care controleaza activ conditiile propriilor noastre vieti? Sau mare parte din ceea ce

facem - este rezultatul unor forte generale exterioare controlului nostru? Aceasta problema i-a divizat dintotdeauna pe sociologi si continua sa o faca si azi. Interactionismul simbolic subliniaza componentele active, creatoare, ale comportamentului uman. Celelalte trei abordari (cu exceptia unor variante ale marxismului), accentueaza natura constrangatoare a influentelor sociale asupra actiunilor noastre.

O O a doua problema teoretica priveste consensul si conflictul in societate. Unele puncte de vedere din sociologie - printre care multe legate de functionalism - subliniaza inerenta ordine si armonie a societatilor umane. Sustinatorii acestor opinii - precum Talcott Parsons - privesc continuitatea si CONSENSUL ca pe cea mai evidenta dintre caracteristicile societatilor, oricat de mult s-ar schimba acestea in timp. Pe de alta parte, alti sociologi - in special cei puternic influentati de catre Marx si Weber - accentueaza raspandirea CONFLICTULUI social. Ei considera societatile ca fiind macinate de divizari, tensiuni si lupte. Pentru ei, este iluzoriu a sustine ca oamenii tind sa convietuiasca amical unii cu ceilalti in majoritatea timpului; chiar arunci cand nu exista confruntari directe, spun ei, se mentin conflicte adanci de interese din care, la un moment dat, pot izbucni confruntari active.

Exista o a treia dilema de baza a teoriei, care abia daca figureaza in traditia a sociologica, dar care nu mai poate fi ignorata. Este vorba despre modul cum ar trebui sa incorporam o intelegere satisfacatoare a genului in analiza sociologica. Toate figurile majore din evolutia trecuta a teoriei sociologice au fost barbati, iar in scrierile lor ei nu au acordat practic nici o atentie faptului ca fiintele umane au doua genuri (Sydie, 1987). in lucrarile lor fiintele umane apar ca si cum ar fi „neutre' - ele sunt „actanti' abstracti, mai degraba decat diferentiati in barbati si femei, intrucat exista foarte putin material, pe care sa construim relationarea problemelor de gen cu formele consacrate de gandire din sociologie, aceasta este probabil, in prezent, problema cea mai dificila cu care ne confruntam. Una dintre dilemele teoretice asociate cu genul este urmatoarea: ar trebui sa construim „genul' ca pe o categorie generala in gandirea noastra sociologica? Sau dimpotriva, trebuie sa analizam problemele de gen reducandu-le la influentele specifice, care afecteaza comportamentul femeilor si barbatilor in contexte diferite? Sa o formulam altfel: exista caracteristici care separa pe barbati de femei, in ceea ce priveste identitatea si comportamentul lor social, in toate culturile? Sau diferentele de gen trebuie intotdeauna explicate mai ales in termenii altor diferente, care divizeaza societatile (cum ar fi diviziunile de clasa)? . Cea de-a patra dilema nu priveste atat caracteristicile comportamentului uman sau cel al societatilor in general, ci mai degraba trasaturile dezvoltarii sociale moderne. Aceasta se refera la influentele determinante care afecteaza originile si natura societatilor moderne si deriva din diferentele intre abordarile marxiste si nemarxiste. Aceasta dilema este centrata pe urmatoarea problema: in ce masura a fost modelata lumea moderna de catre factorii economici semnalati de Mane - in mod special, mecanismele economiei capitaliste? Dimpotriva, in ce masura alte influente (cum ar fi factorii sociali, politici sau culturali) au modelat dezvoltarea sociala in epoca moderna?

Vom examina fiecare dintre aceste dileme pe rand.

Dilema I: Structura si actiune

O Una dintre temele majore urmarite de catre Durkheim - si multi alti autori sociologi care i-au succedat, este aceea ca societatile, ai caror membri suntem exercita constrangeri sociale asupra actiunilor noastre. Durkheim sustinea ca societatea detine primatul asupra persoanei individuale. Societatea inseamna mai mult decat suma actiunilor individuale; atunci cand analizam STRUCTURA SOCIALA, studiem caracteristici care au o anumita „fermitate' sau „soliditate' fata de structurile din mediul inconjurator material. Sa ne gandim la o persoana care sta intr-o camera cu mai multe usi. Structura camerei ii restrange evantaiul de activitati posibile. Asezarea peretilor si a usilor, de exemplu, determina traseele de intrare si iesire. Structura sociala, dupa Durkheim, ne constrange activitatile intr-un mod simi­lar, impunand limite la ceea ce putem face ca indivizi. Acesta este un fapt „exterior' noua, la fel ca si peretii camerei.

Acest punct de vedere este exprimat de catre Durkheim intr-o formulare bine cunoscuta:

Atunci cand imi indeplinesc datoriile de frate, de sot sau de cetatean si imi duc la bun sfarsit indatoririle pe care mi le-am asumat, indeplinesc obligatii definite de lege si de obiceiuri exterioare mie si actiunilor inele in mod similar, credinciosul descopera inca de la nastere, gata formulate, credintele si practicile vietii lui religioase; daca acestea au existat inaintea lui, inseamna ca ele exista in afara lui. Sistemul de semne pe care-1 folosesc pentru a-mi exprima gandurile, sistemul monetar pe care-1 folosesc pentru a-mi plati datoriile, instrumentele de credit pe care le folosesc in relatiile mele comerciale, practicile pe care le urmez in profesia mea etc. - toate functioneaza independent de faptul ca eu recurg sau nu la ele. Luand in considerare pe rand membrii societatii, se pot face aceleasi observatii pentru fiecare dintre ei (Durkheim, 1982,pp. 50-51)

Desi tipul de opinii exprimate de Durkheim are multi adepti, acestea s-au confruntat si cu critici acerbe. Ce este „societatea' intreaba criticii, daca nu un conglomerat alcatuit din multe actiuni individuale? Daca studiem un grup, nu vedem o entitate colectiva, ci doar indivizi care interactioneaza unii cu altii in diferite moduri. „Societatea' inseamna doar o multitudine de indivizi care se comporta in moduri obisnuite, in relatiile lor unii cu altii. Conform criticilor (printre care majoritatea sociologilor influentati de interactionismul simbolic), ca fiinte umane avem motive pentru ceea ce facem si traim intr-o lume sociala patrunsa de intelesuri culturale. Dupa ei, fenomenele sociale nu seamana cu „lucrurile', ci depind de intelesurile simbolice cu care investim ceea ce facem. Nu suntem creaturile societatii, ci creatorii ei.

Evaluare



Este putin probabil ca aceasta controversa sa fie vreodata rezolvata pe deplin, intrucat exista inca de cand ganditorii moderni au inceput sa incerce sa explice intr-un mod sistematic comportamentul uman. in plus, aceasta dezbatere nu se limiteaza doar la sociologie, ci preocupa oamenii de stiinta din toate domeniile stiintelor sociale. Va trebui sa hotarati, in lumina lecturii acestei carti, care pozitie credeti ca este cea mai corecta.

Si totusi, diferentele dintre cele doua puncte de vedere pot fi exagerate. Desi nu sunt in concordanta, observam cu usurinta legaturile existente intre ele. Pozitia lui Durkheim este in mod evident valabila in unele privinte. Institutiile sociale preced existenta oricarui individ; este la fel de evident si faptul ca ele exercita constrangeri asupra noastra. Astfel, de exemplu, nu eu am inventat sistemul monetar, care exista in Marea Britanic. Si nici nu am ales daca vreau sa-1 folosesc sau nu, atunci cand doresc sa obtin bunurile si serviciile ce se cumpara cu bani. Sistemul monetar, ca si toate celelalte institutii stabilite, exista independent de orice membru individual al societatii si constrange astfel activitatile acelui individ.

Pe de alta parte, este o eroare evidenta sa consideram ca societatea ne este „externa', in acelasi fel ca si lumea materiala. Caci lumea materiala va continua sa existe, fie ca fiintele umane vor trai sau nu, in timp ce despre societate ar fi complet absurd sa spunem acelasi lucru. Daca societatea este exterioara fiecarui individ luat separat, prin definitie ea nu poate fi exterioara tuturor indivizilor luati impreuna.

Mai mult, desi ceea ce Durkheim numeste „fapte sociale' ar putea exercita constrangeri asupra a ceea ce facem, ele nu determina ceea ce facem. As putea decide ca vreau sa traiesc fara sa folosesc bani, daca as fi hotarat sa o fac, chiar daca s-ar dovedi dificil sa-mi duc existenta de pe o zi pe alta. Ca fiinte umane, luam decizii si nu raspundem pur si simplu in mod pasiv la evenimentele din jurul nostru. Pentru a acoperi distanta dintre abordarea „structurala' si cea care sustine „actiunea', ar trebui sa recunoastem ca noi facem si refacem in mod activ structura sociala, in decursul activitatilor noastre cotidiene. De exemplu, faptul ca eu folosesc sistemul monetar contribuie intr-o mica masura, dar necesara, la insasi existenta acelui sistem. Daca toata lumea sau doar majoritatea oamenilor, la un moment dat ar hotari sa evite folosirea banilor, sistemul monetar ar disparea.

Dilema II: Consens si conflict

Este necesar sa incepem tot cu Durkheim, arunci cand punem in contrast notiunile de consens si conflict. Durkheim vede societatea ca pe un set de parti interde­pendente. De fapt, majoritatea ganditorilor functionalisti trateaza societatea ca pe un intreg integrat, compus din structuri care se imbina strans. Aceasta perspectiva este in acord cu accentul pus de Durkheim asupra caracterului „exterior', constran­gator, al „faptelor sociale'. Dar aici analogia nu se face cu peretii unei incaperi, ci cu fiziologia corpului.

Corpul consta din diferite parti specializate (cum ar fi creierul, inima, plamanii, ficatul s.a.m.d.), fiecare din ele contribuind la mentinerea continuitatii vietii organismului. Acestea conlucreaza in mod necesar, armonios; altminteri, viata organismului este amenintata. La fel se intampla, dupa parerea lui Durkheim (si a lui Parsons) cu societatea. Pentru ca o societate sa aiba o existenta continua in timp, institutiile ei specializate (cum ar fi sistemul politic, religia, familia si sistemul educational), trebuie sa lucreze in armonie unele cu altele. Continuitatea societatii depinde de cooperare, care la randul ei presupune un consens general sau acord, intre membrii acesteia, asupra valorilor de baza.

Cei care se focalizeaza cu precadere asupra conflictului au un punct de vedre complet diferit. Argumentele lor pot fi evidentiate cu usurinta, daca folosim drept exemplu, explicatia data de Mare luptei de clasa. Dupa Marx, societatile sunt impartite in clase cu resurse inegale, intrucat exista anumite ilegalitati atat de profunde, exista si conflicte de interes „incorporate' in sistemul social. Aceste conflicte de interes, la un moment dat izbucnesc in lupte active intre clase - ceea ce poate genera procese de schimbare radicala. Nu toti cei influentati de acest punct de vedere se concentreaza asupra claselor in aceeasi masura ca si Marx; si alte diviziuni sunt considerate importante in producerea conflictelor- de exemplu, cele dintre grupurile rasiale sau factiunile politice. Oricare ar fi grupurile in conflict, asupra carora se pune mai mult accent, societatea este vazuta ca fiind plina de tensiuni - chiar si sistemul social cel mai stabil reprezinta un echilibru precar de grupari antagoniste.

Evaluare

Ca si in cazul structurii sau al actiunii este putin probabil ca aceasta dezbatere teoretica sa fie definitiv incheiata. Dar trebuie mentionat inca o data ca diferenta dintre punctul de vedere care sustine consensul si cel al conflictului pare mai sustinut decat este in realitate. Cele doua pozitii nu sunt nicidecum cu totul incompatibile. Probabil ca toate societatile implica un fel de acord general asupra valorilor, si cu siguranta in toate exista conflicte.

in plus, ca regula generala a analizei sociologice, trebuie sa examinam intotdeauna conexiunile dintre consens si conflict din interiorul sistemelor sociale. Valorile sustinute de diferitele grupuri, ca si scopurile urmarite de membrii lor, reflecta adesea un amestec de interese comune dar si opuse. De exemplu, chiar in descrierea conflictului de clasa facuta de catre Marx, diferitele clase impart unele interese comune, dar sunt totodata opuse una fata de cealalta. Astfel, capitalistii depind de forta de munca menita sa lucreze in intreprinderile lor, tot asa cum muncitorii depind de capitalisti, care le asigura salariile. Conflictul deschis nu este continuu in aceste conditii; mai degraba, uneori ceea ce ambele parti au in comun tinde sa depaseasca diferentele, in timp ce alteori se intampla contrariul.

Un concept folositor, care ne ajuta sa analizam interrelatiile de consens si con­flict, este acela de ideologie — valori si credinte care contribuie la securitatea pozitiei celor mai puternice grupuri asupra celor mai putin puternice. Puterea, ideologia si conflictul sunt intotdeauna in stransa conexiune. Multe conflicte apar din cauza puterii, datorita castigurilor pe care le poate aduce. Cei care detin cea mai mare putere pot depinde in principal de influenta ideologiei, pentru a-si mentine dominatia, dar sunt capabili sa foloseasca si forta, daca este necesar. De exemplu, in epoca feudala, dominatia aristocratiei era sustinuta de ideea ca o minoritate de oameni au fost „nascuti pentru a guverna', dar conducatorii aristocrati recurgeau adesea la violenta impotriva acelora care indrazneau sa se opuna puterii lor.

Dilema III: Problema genului

Problemele legate de gen nu reprezinta chiar puncte centrale in scrierile celor mai importanti autori, care au pus bazele sociologiei modeme. Putinele pasaje, in care acestia au atins totusi chestiuni legate de gen, ne permit sa mentionam elementele unei dileme teoretice esentiale - chiar daca lucrarile lor nu prea ne ajuta sa o rezolvam. Putem descrie cel mai bine aceasta dilema, prezentand in contrast o tema care apare uneori in scrierile lui Durkheim, cu una care apare in cele ale lui Mane. Durkheim noteaza in decursul discutarii sinuciderii, ca barbatul este „aproape in intregime un produs al societatii', in timp de femeia este „intr-o mai mare masura un produs al naturii'. Existand aceste observatii, el spune despre barbat: „gusturile, aspiratiile si starile lui au in mare parte o origine colectiva, in timp ce acelea ale tovarasei sale sunt mai direct influentate de propriul ei organism. De aceea, nevoile lui sunt foarte diferite de cele ale ei'(Durkheim, 1952, p. 385). Altfel spus, femeile si barbatii au identitati, gusturi si inclinatii diferite, deoarece femeile sunt mai putin socializate si sunt „mai aproape de natura' decat barbatii.

in prezent, nimeni nu ar mai accepta o opinie exprimata intr-un mod similar. Identitatea femeilor este modelata de catre socializare in aceeasi masura cu cea a barbatilor. Dar daca ar fi putin modificata, afirmatia lui Durkheim ar reprezenta un punct de vedere posibil asupra formarii si a naturii genului. Acesta ar fi acela ca diferentele de gen se afla in mod fundamental in distinctiile biologice date, dintre barbati si femei. Un asemenea punct de vedere nu presupune neaparat convingerea ca diferentele de gen sunt in majoritate innascute. Mai degraba, se poate presupune ca pozitia sociala a femeilor si identitatea lor sunt modelate (dupa cum sugereaza Chodorow; vezi capitolul 5 - „Genul si sexualitatea') de implicarea lor in reproducere si cresterea copiilor. Daca acest punct de vedere este corect, diferentele de gen sunt adanc inradacinate in toate societatile. Discrepantele in privinta puterii dintre femei si barbati, reflecta faptul ca femeile cresc copii, fiind de aceea primii lor ingrijitori, in timp ce barbatii sunt activi in sferele „publice' ale politicii, muncii si razboiului.

Opinia lui Marx este substantial diferita de aceasta. Pentru Marx, diferentele de gen in privinta puterii si a statutului, dintre femei si barbati, reflecta alte diviziuni -dupa parerea sa, conflictele de clasa. Asa cum sustine, in cele mai timpurii forme de societate umana, nu existau diviziuni nici de gen si nici de clasa. Dominatia barbatilor

asupra femeilor a aparut abia o data cu conflictele de clasa. Femeile au devenit o forma de „proprietate privata', aflata in posesia barbatilor, prin intermediul institutiei casatoriei. Femeile vor fi eliberate din situatia lor de limitare, atunci cand conflictele de clasa vor fi depasite. Din nou, aceasta analiza ar fi acceptata de foarte putini oameni sau chiar deloc in zilele noastre, dar putem obtine din aceasta un punct de vedere mult mai plauzibil, prin continuarea generalizarii lui. Clasa nu este singurul factor care modeleaza diviziunile sociale, ce afecteaza comportamentul barbatilor si al femeilor. Printre ceilalti factori se numara etnicitatea si provenienta culturala. De exemplu, se poate afirma ca femeile dintr-un grup minoritar (sa spunem, negrii din Statele Unite) au mai multe in comun cu barbatii din acel grup minoritar decat cu femeile majoritare (adica cu femeile albe). Sau s-ar putea intampla ca femeile dintr-o anumita societate (cum ar fi micile societati de vanatori si culegatori), sa aibe mai multe caracteristici comune cu barbatii din acea comunitate, decat cu femeile dintr-o societate industrializata.

Evaluare

Problemele implicate in aceasta a treia dilema sunt deosebit de importante si se refera in mod direct la provocarea lansata de autoarele feministe ale sociologiei. Nimeni nu poate nega de-a dreptul ca o mare parte din analiza sociologica din trecut fie ca a ignorat femeile, fie ca a operat cu interpretari ale identitatii si comportamentului feminin inadecvate. Chiar daca au fost intreprinse in sociologie in ultimile doua decenii cercetari noi asupra femeilor, mai sunt multe zone in care activitatile si preocuparile specifice femeilor au fost insuficient studiate. Dar, „includerea studierii femeilor in sociologie' nu este, in sine si prin sine, acelasi lucru cu rezolvarea problemelor de gen, deoarece genul priveste relatiile dintre identitatile si comportamentul femeilor si cel al barbatilor. Deocamdata, ramane o problema deschisa masura in care diferentele de gen pot fi lamurite prin intermediul altor concepte sociologice (clasa, etnicitatea, provenienta culturala etc.), sau dimpotriva, in ce masura alte conflicte sociale trebuie explicate in termenii genului. Cu siguranta, unele dintre sarcinile explicite majore ale sociologici vor depinde in viitor de rezolvarea efectiva a acestei dileme.

Dilema IV: Modelarea lumii moderne

Perspectiva marxista

Scrierile lui Marx au lansat o puternica provocare analizei sociologice, care nu a fost ignorata. De atunci si pana in prezent, multe dezbateri sociologice au fost centrate pe ideile lui Marx legate de dezvoltarea societatilor modeme (Marx si Engels, 1968). Asa cum am mentionat, Marx considera societatile moderne ca fiind capitaliste. Impulsul determinant al schimbarii sociale in epoca moderna este presiunea catre o transformare economica constanta, ca parte integranta a productiei capitaliste. Capitalismul este un sistem economic incomparabil mai dinamic decat oricare dintre cele precedente. Capitalistii se afla in concurenta unii cu ceilalti pentru a-si vinde bunurile catre consumatori si pentru a supravietui pe o piata competitiva, firmele trebuie sa produca marfa cat mai eficienta si mai ieftina. Aceasta duce la permanente inovatii tehnice, deoarece cresterea eficientei tehnologiei folosite, intr-un anumit proces de productie, este unul dintre modurile prin care companiile pot sa-si asigure intaietatea in fata rivalilor lor.

Exista, de asemenea, stimulente puternice pentru cautarea de noi piete de desfacere a bunurilor, pentru cumpararea de materie prima ieftina si folosirea de mana de lucru ieftina. De aceea capitalismul, dupa Marx, este un sistem aflat intr-o permanenta expansiune, care-si impinge propriile limite tot mai departe in jurul lumii. Astfel explica Marx raspandirea globala a industriei occidentale.

Interpretarea oferita de Marx influentei capitalismului a cunoscut multi sustinatori, iar autorii ulteriori au modelat considerabil caracterizarea formulata de Marx. Pe de alta parte, numerosi critici si-au propus sa respinga opiniile lui Marx, oferind analize alternative ale influentelor care modeleaza lumea moderna. Practic toata lumea accepta faptul ca, intr-adevar capitalismul a jucat un rol major in crearea lumii in care traim azi. Dar alti sociologi au afirmat, atat ca Marx a exagerat impactul factorilor pur economici in producerea schimbarii, cat si ideea conform careia pozitia capitalismul ar fi mai putin central, in dezvoltarea societatii modeme, decat sustinea el. Majoritatea acestor autori au fost, de asemenea, sceptici fata de convingerea lui Marx, ca un sistem socialist va fi inlocuit pana la urma capitalismul. S-ar putea crede ca scepticismul lor sa fi fost indreptatit de evenimentele din 1989 si ulterior, din Europa de Est.

Punctul de vedere al lui Weber

Unul dintre criticii timpurii - si cei mai acerbi - ai lui Marx, a fost Max Weber. De altfel, s-a considerat ca scrierile lui Weber contin lupta de-o viata intreaga cu „stafia lui Marx' - mostenirea intelectuala lasata de acesta. Pozitia opusa pe care s-a situat Weber ramane importanta si in prezent. Dupa parerea sa, factorii ne-economici au jucat un rol primordial in dezvoltarea societatilor moderne. Lucrarea (foarte apreciata si totodata contestata a lui Weber), The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism, sustine ca valorile religioase - mai ales cele legate de puritanism -au avut o importanta fundamentala in crearea perspectivei capitaliste. Aceasta perspectiva nu a aparut, asa cum sustinea Marx, din schimbarile economice in sine. Modul in care Weber intelege natura societatilor modeme si motivele raspandirii modului de viata occidentala in lumea intreaga contrasteaza substantial cu cel al lui Marx. Dupa Weber, capitalismul -un tip distinct de organizare a activitatii economice-este doar unul dintre numerosii factori majori care modeleaza dezvoltarea sociala in epoca moderna. Ceea ce pune in evidenta mecanismele economiei capitaliste si, in unele privinte chiar mai fundamentale decat acestea, este impactul stiintei si al birocratiei. Stiinta a determinat tehnologia moderna - si probabil va continua sa o faca in orice societate socialista viitoare. Birocratia este singurul mod de a organiza in mod eficient mari mase de oameni si de aceea se extinde in mod inevitabil o data cu cresterea economica si politica. Weber se refera la dezvoltarea stiintei, a tehnologiei 616

moderne si a birocratiei, cu termenul colectiv de rationalizare. Rationalizarea inseamna organizarea vietii economice si sociale conform principiilor eficientei, pe baza cunostintelor tehnologice.

Evaluare

Care tip de interpretare a societatilor modeme este corect, cel de origine marxista sau cel weberian? Din nou, oamenii de stiinta sunt divizati in aceasta problema, in tabelul de mai jos sunt mentionate cateva dintre aceste diferente. (Trebuie sa ne amintim ca de fiecare parte exista variatii, asa ca nu toti teoreticienii vor fi de acord cu toate punctele de vedere.)

Divergentele dintre punctul de vedere marxist si cel weberian ating multe zone ale sociologiei. Ele influenteaza nu numai felul cum analizam natura societatilor industrializate, ci si opiniile noastre asupra societatilor mai putin dezvoltate, in plus, cele doua perspective sunt legate de pozitii politice diferite, autorii de stanga adoptand in general, opiniile din prima parte, pe cand conservatorii si liberalii sunt de acord cu cele din cea de-a doua. Si totusi, factorii - de care se preocupa aceasta dilema anume - sunt de tip direct empiric, decat cei implicati in alte dileme. Studiile faptice -asupra cailor de dezvoltare a societatilor modeme si a tarilor din Lumea a Treia ne ajuta sa evaluam in ce masura trasaturile schimbarii sunt conforme cu un punct de vedere sau cu celalalt.



COMPARATII INTRE MARX SI WEBER

Idei predominant marxiste

Idei predominant weberiene

Principalul motor al dezvoltarii moderne este expansiunea mecanismelor economiei capitaliste.

Societatile moderne sunt framantate de inegalitati de clasa, fundamentale prin insasi natura lor.

Diviziunile majore ale puterii, cum sunt cele care afecteaza pozitiile diferentiate ale barbatilor si femeilor, deriva in ultima instanta din inegalitati economice.

Societatile moderne, asa cum le cunoastem azi (societatile capitaliste) sunt de tip tranzitional - ne putem astepta ca ele sa fie in mod radical reorganizate in viitor.

Socialismul de un fel sau altul va inlocui in final capitalismul.

Raspandirea influentei Occidentului in intreaga lume este in principal rezultatul tendintelor expresioniste ale activitatilor capitaliste.

Principalul motor al dezvoltarii moderne este rationalizarea productiei.

Clasele sunt doar unul dintre numeroasele tipuri de inegalitate - cum ar fi inegalitatile dintre barbati si femei-din societatile, moderne. in sistemul economic puterea este separabila de alte surse. De exemplu, inegalitatile dintre barbati si femei nu pot fi explicate in termeni economici.

Rationalizarea va continua sa progreseze fara indoiala in timp, in toate sferele vietii sociale.

Toate societatile moderne depind de aceleasi moduri de baza de organizare sociala si economica.

Impactul global al Occidentului provine din dominatia de catre acesta a resurselor industriale, alaturi de superioritatea puterii militare.

TEORII

O Putem stabili o distinctie intre ABORDARILE TEORETICE si TEORII. Pana aici, in acest capitol ne-am preocupat de abordarile teoretice, care sunt orientari generale, folosite in sociologie. Teoriile au o focalizare limitata si reprezinta incercari de a explica anumite seturi de conditii sociale sau tipuri de situatii, in care apar unele fenomene. Ele fac, de obicei, parte din procesul de cercetare si, la randul lor, sugereaza probleme carora ar trebui sa li se dedice cercetari. Un astfel de exemplu ar fi teoria lui Durkheim asupra sinuciderii.

Numeroase teorii au fost dezvoltate in multe domenii diferite de cercetare, in care lucreaza sociologii. Unele sunt strict delimitate si ocazional sunt exprimate chiar intr-o forma matematica - desi acest lucru este mai comun in alte stiinte sociale (in special in economie) decat in sociologie.

Unele tipuri, incearca sa explice mult mai multe lucruri decat altele, iar optiunile variaza in privinta masurii in care este de dorit ca sociologii sa depuna eforturi teoretice mari. De exemplu, Robert Merton sustine cu tarie ca sociologii trebuie sa-si concentreze atentia asupra a ceea ce el numeste teorii de rang mediu (Merton, 1957). in schimbul incercarii de a crea mari scheme teoretice (in maniera lui Parsons, de exemplu), ar trebui sa fim modesti.

Teoriile de rang mediu sunt suficient de precise, pentru a putea fi testate direct prin cercetarea empirica, dar suficient de generale ca sa acopere un evantai larg de' fenomene diferite. Un astfel de caz il constituie teoria saraciei relative. Aceasta teorie sustine ca, felul in care oamenii isi evalueaza starea, depinde de cei cu care se compara. Astfel, sentimentul de privatiune nu este direct legat de nivelul de saracie materiala, pe care il traiesc indivizii. O familie care locuieste intr-o casuta dintr-un cartier saracacios, unde toata lumea locuieste aproximativ in conditii similare, este posibil sa se simta mai putin deprimata, decat una care locuieste intr-o casa asema­natoare, intr-un cartier unde majoritatea caselor sunt mult mai mari si mai impunatoare. Este adevarat, cu cat o teorie este mai cuprinzatoare si mai ambitioasa, cu atat mai dificil va fi de testat, in mod empiric. Dar nu par sa existe motive evidente, pentru care gandirea teoretica in sociologie sa fie constransa la „rangul mediu'. Pentru a vedea cum se explica aceasta, sa luam ca exemplu teoria avansata de Weber in The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism.

Exemplu: etica protestanta

in The Protestant Ethic and The Spirit of Capitalism (1976, publicata insa pentru prima data in 1904-1905), Weber isi propune sa dezbata o problema funda­mentala: de ce s-a dezvoltat capitalismul in Occident si nu in alta parte. Timp de aproximativ 13 secole, dupa caderea Romei antice, alte civilizatii au fost mult mai importante in istoria omenirii decat cea occidentala. De fapt, Europa era o zona destul de nesemnificativa a globului, in timp de China, India si Imperiul otoman, din Orientul Apropiat, reprezentau fiecare puteri majore. Chinezii, in mod special, erau

mult mai avansati decat Occidentul, in privinta nivelului dezvoltarii lor economice si tehnologice. Ce anume s-a intamplat, de s-a produs o accelerare a dezvoltarii in Europa, incepand cu secolul al XVII-ea?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, Weber considera ca trebuie sa aratam ce anume separa industria moderna de tipurile mai vechi de activitate economica. Exista dorinta de a acumula bogatie in multe civilizatii diferite, iar aceasta nu este dificil de explicat: oamenii au pretuit bogatia pentru confortul, securitatea, puterea si placerea pe care le-o poate aduce. Dar ei vor sa se elibereze de dorinte si, dupa ce au acumulat bogatie, o folosesc pentru un trai indestulat.

Daca privim dezvoltarea economica a Occidentului, sustine Weber, descoperim ceva cu totul diferit: o atitudine fata de acumularea bogatiei, care nu se mai regaseste nicaieri in istorie. Weber numeste aceasta atitudine spiritul capitalismului - o serie de credinte si valori sustinute de primii comercianti si industriasi capitalisti. Acesti oameni aveau o pornire manifesta de a acumula bogatie personala. Dar, spre deosebire de bogatii din alte parti ale lumii, ei nu incercau sa-si foloseasca bogatiile acumulate pentru a duce o viata luxoasa. Modul lor de viata era de-a dreptul restrans si frugal; ei traiau sobru si linistit, evitand manifestarile uzuale ale bunastarii. Weber incearca sa arate ca aceasta combinatie de caracteristici, foarte neobisnuita a fost vitala pentru dezvoltarea economica occidentala. Caci, spre deosebire de bogatii din epocile anterioare sau din alte culturi, aceste grupuri nu isi risipeau averile. Dimpotriva, ei le reinvesteau, pentru a produce o extindere continua a intreprinderilor pe care le conduceau.

Esenta teoriei lui Weber este faptul ca atitudinile implicate in spiritul capitalismului sunt derivate din religie. Crestinismul, in general, a jucat un rol important in cristalizarea unei asemenea perspective, dar forta motivanta esentiala a fost data de impactul protestantismului - si in mod special, de o ramura a acestuia, puritanismul. Primii capitalisti erau in majoritate puritani si multi dintre ei au aderat la calvinism. Weber sustine ca, anumite doctrine calviniste au fost sursa directa a spiritului capitalismului. Una dintre acestea era ideea ca fiintele umane sunt instrumentele lui Dumnezeu pe Pamant, carora Atotputernicul le cere sa munceasca intr-o vocatie - ocupatie -intru sporirea gloriei Domnului.

Un al doilea aspect important al calvinismului era notiunea de predestinare, conform careia doar anumiti indivizi predestinati se afla printre cei „alesi' - pentru a ajunge in rai, in viata de apoi. in doctrina originala a lui Calvin, nimic din ceea ce face omul, in aceasta lume, nu poate modifica faptul de a fi fost sau nu ales/aleasa; acesta este predeterminat de catre Dumnezeu. Totusi, aceasta credinta a creat o asemenea teama printre adeptii ei, incat a fost modificata, pentru a permite credinciosilor sa recunoasca anumite semne ale alegerii. Succesul intr-o anumita „vocatie', indicat de prosperitatea materiala, a devenit semnul principal care arata faptul ca o persoana facea parte cu adevarat dintre cei alesi. S-a creat astfel un avant extraordinar catre succesul economic, in randul grupurilor influentate de aceste idei. Dar ele erau insotite de nevoia credinciosilor de a trai o viata sobra si frugala. Puritanii credeau ca luxul este un pacat, asa ca pornirea de a acumula avere insotea un mod de viata aspru si lipsit de artificii.

Primii antreprenori nu erau constienti de contributia lor la producerea unor schimbari uriase in societate; ei erau determinati, inainte de toate, de motivatii religioase. Stilul de viata ascetic - plin de privatiuni autoimpuse - al puritanilor a devenit mai tarziu o parte intrinseca a civilizatiei modeme. Dupa cum ne spune Weber:

Puritanii isi doreau sa munceasca intr-o meserie; noi suntem obligati s-o facem. Caci, atunci cand ascetismul a fost scos din celulele manastirilor si adus in viata de zi cu zi, incepand sa domine moralitatea lumii, el a contribuit astfel la construirea extraordinarului cosmos al ordinii economice mondiale De cand ascetismul si-a propus sa remodeleze lumea si sa-si puna in aplicare idealurile in aceasta viata, bunurile materiale au castigat o putere mereu sporita si in final inexorabila asupra vietii oamenilor, asa cum nu se mai intamplase in nici o perioada anterioara in istorie Ideea de datorie in profesiune ne urmareste in viata, precum fantoma credintelor religioase defuncte. Acolo unde satisfactiile vocationale nu pot fi puse in legatura cu cele mai inalte valori spirituale si culturale sau, pe de alta paite, acolo unde nu este suficient sa fie resimtite ca o obligatie economica, individul abandoneaza, in general, cu totul incercarea de a justifica, in privinta celei mai inalte dezvoltari, in Statele Unite urmarirea bunastarii, lipsita de sensurile ei religioase si etice, tinde sa fie asociata cu pasiuni pur profane (Weber, 1976,pp. l 81-182). Teoria lui Weber a fost criticata din multe puncte de vedere. De exemplu, unii au sustinut ca perspectiva, pe care el o numeste „spiritul capitalismului', poate fi observata in orasele comerciale italienesti timpurii, cu mult inainte sa se fi auzit de calvinism. Altii au afirmat ca notiunea cheie de „munca in cadrul unei vocatii', pe care Weber o asociaza cu protestantismul, exista deja in credintele catolice. Dar punctele esentiale ale observatiei lui Weber sunt totusi acceptate de multi autori, iar teza avansata de el ramane la fel de indrazneata si de plina de invataminte, ca atunci cand a fost formulata. Daca teza lui Weber este valabila, dezvoltarea moderna economica si sociala a fost influentata in mod decisiv, de un lucru ce pare la prima vedere frapant de indepartat de ea - o scama de idealuri religioase.

Teoria lui Weber indeplineste mai multe criterii importante pentru gandirea teoretica sociologica:

Este contraintuitiva - sugereaza o interpretare, care vine in contradictie cu ceea sugereaza simtul comun. Astfel, teoria dezvolta o perspectiva noua asupra problemei de care se ocupa, inaintea lui Weber, majoritatea autorilor au acordat prea putina importanta posibilitatii ca idealurile religioase sa fi jucat un rol fun­damental in aparitia capitalismului.

Nu este o explicatie nici pur „structurala', nici pur „individuala'. Dezvoltarea timpurie a capitalismului a fost o consecinta neintentionala a aspiratiilor puritanismului - a trai in mod virtuos, conform cu dorintele Domnului.

Confera sens unui lucru, altminteri, uimitor: motivul pentru care oamenii doreau sa continue sa traiasca frugal, facand permanent mari eforturi pentru a aduna bogatie.

Poate lamuri si alte circumstante, in afara celor pe care era menita initial sa le patrunda. Weber a subliniat ca el incerca sa inteleaga numai originea capitalismului modern. Cu toate acestea, trebuie sa ne imaginam ca anumite valori, paralele cu cele instalate de puritanism, ar fi putut fi implicate si in alte situatii de dezvoltare cu succes a capitalismului.

5. O teorie buna nu e valabila doar intamplator. Este si una productiva, in masura in care genereaza idei noi si stimuleaza munca de cercetare ulterioara. Teoria lui Weber a fost cu siguranta una de mare succes sub aceste aspecte, oferind un punct de plecare pentru numeroase cercetari si teorii ulterioare.

GANDIREA TEORETICA IN SOCIOLOGIE

Evaluarea teoriilor, dar mai ales a abordarilor teoretice, reprezinta o sarcina tentanta si deosebit de dificila in sociologie. Dezbaterile teoretice sunt, prin definitie abstracte fata de controversele de tip empiric. Faptul ca nici una dintre abordarile teoretice nu domina intregul domeniu al sociologiei poate parea un semn de slabiciune al acestuia. Dar lucrurile nu stau intocmai. Dimpotriva, confruntarea unor abordari teoretice si diferite teorii este expresia vitalitatii demersului sociologic, in studierea fiintelor umane - noi insine - diversitatea teoretica ne salveaza de la dogmatism. Comportamentul uman este complicat si polimorf si este foarte putin probabil ca o singura perspectiva teoretica poate acoperi toate aspectele lui. Diversitatea in gandirea teoretica asigura o bogata sursa de idei, care pot fi extrase in decursul cercetarilor si simuleaza capacitatea imaginativa, deosebit de importanta pentru progresul in munca sociologica.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1635
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site