Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


PARINTI DE ADOLESCENTI

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



PARINTI DE ADOLESCENTI

Unii specialisti, au constatat ca la specia umana, spre deosebire de alte vietuitoare, instinctul matern lipseste. Se admite astfel, ca sentimentul matern ia nastere si este alimentat prin canale sociale, incapand cu jocul cunpapusi si terminand cu influentele venite pe cai educationale, prin scoala si mass-media.

Absenta la om a instinctului parental ar putea fi cu usurinta admisa cel putin daca se au in vedere cazurile de pruncucidere, bandonarea copiilor, comercializarea lor, situatii in care, de regula, este condamnata mama si nu tatal, care, adesea, este complice.

Lasand la o parte aici aspectul juridic si moral si privind problema din punct de vedere psiho-socio-pedagogic, se poate afirma ca parintii nu se nasc, ci devin parinti, asa cum devin muncitori, ingineri, doctori, etc. Dar, daca pentru a deveni specialist intr-o meserie este4 neaparat nevoie de o scoala, pentru a deveni parinte nu se urmeaza nici o scoala, deci nimeni nu-i invata pe oameni sa fie parinti. Se lasa totul pe seama experientei empirice a fiecaruia si, eventual, pe autoinformarea din lucrari care, nu rareori, sunt prea voluminoase sau puitn accesibile omuliui obisnuit.

Ar fi poate mult mai util si nu foarte greu de realizat o scoala a parintilor inca din perioada in care se hotarasc sa aiba copii, prelungita pe parcursul concediului pre si postnatal si chiar in continuare. Asemenea cursuri cu parintii ar putea fi realizate cu ajutorul medicilor pediatri, specialistilor in puericultura, psihologilor, pedagogilor, asistentilor sociali, etc.

S-ar putea spera astfel intr-o ameliorare a relatiilor parinti-copii, cu beneficii si satisfactii de ambele parti.

Daca varsta copilariei nu pune in general, parintilor probleme deosebite, cu totul altfel stau lucrurile in prioada adolescentei. In aceasta etapa, rolul parintilor devine mai dificil intrucat tinerii incep sa-si revendice independenta de opinie si actiune in toate planurile :intelectual, comportamental ,sexual.

De regula, adolescenta este considerata in psihologie varsta cea mai critica din viata unui om , acum confruntandu-se copilaria cu maturitatea, experienta de viata redusa cu interesele si preocuparile adultului.

Multi parinti se vad parca pusi in fata unui alt copil decat cel pe care il stiau ; parca nu-i mai asculta si nu-i mai respecta in aceeasi masura, devine nonconformist si chiar rebel. S-ar putea spune ca , daca in anii anteriori au invatat sa devina parinti  in general , acum au nevoie de o noua  specializare , trebuind sa devina  parinti de adolescenti .

Asa s-ar explica de ce multi dintre tinerii care au frati mai mari nu acuza in mod deosebit relatii incordate cu parintii lor , acestia avand deja o experienta privind manifestarile specifice adolescentei, cu alte cuvinte sunt  vacinati .

In etapa de varsta la care ne referim, tinerii, capabili sa judece singuri, isi cauta identitatea, incearca sa se autodefineasca prin compararea cu cei din jur (parinti, frati, colegi)

Nevoia firesca de perfecftionare a adolescentilor ii face sa fie foarte critici fata de ceilalti, dar si fata de ei insisi ; isi descopera cele mai diverse defecte, mai mult sau mai putin reale, pe care nu rareori le reproseaza parintilor : ca au nasul prea mare (mostenit de la tata),parul prea cret ( ca al mamei), ca ei i-au facut prea grasi, prea scunzi, goisti, rai, etc.

Complexele de inferioritate nu sunt rare la tineri si ele au fost adesea discret alimentate inca din copilarie, chiar de parintii care nu-si dau seama intotdeauna ce efecte pot avea asupra copiilor lor unele vorbe critice aparent nevinovate. De pilda, o adolescenta foarte inteligenta isi exprima neincrederea in cpacitatea sa intelectuala pentru ca in copilarie parintii o considerau fatis  cam prostuta  ; o alta , in pragulm absolvirii liceului si sub tensiunea examenelor cu care avea sa se confrunte, traversa o  cadere psihica , intrucat parintii voiau s-o  ambitioneze  spunandu-i ca nu va fi in stare sa faca nimic in viata..

Desigur ca asemenea parinti nu au o suficienta cultura psihologica si nu cunosc eficacitatea motivatiei pozitive in comparatie cu cea negativa ; altfel spus, ei ignora faptu ;l ca , in general, incurajarea , lauda au efecte benefice asupra majoritatii oamenilor, fata de descurajare, critica, pedeapsa, etc.

Dar reprosurile aduse de copii parintilor lor se extind uneori chiar si asupra valorilor general recunoscute pe care acestia le-au sadit in sufletul urmasilor ; astfle, sunt unii tineri care, fiind nevoiti sa plece din caminul parintesc si sa dea   piept  cu realitatea, ii invinovatesc pe cei care le-au dat viata pentru ca, educandu-i in spiritul adevaruluio si omeniei, nu i-au pregatir pentru lumea reala actuala, care le apare cu totul altfel.

O categorie aparte, chiar daca nu prea cunoscuta, o constituie copiii adoptati, care, necunoscandu-si situatia cat sunt mici, nu pun probleme deosebite ; acestea rabufnesc insa adesea atunci cand adevarul iese la iveala in perioada adolescentei. Deja bulversati de transformarile biologice si psihologice specifice varstei, acesti tineri traiesc o drama vazandu-se brusc intr-o noua lumina din punct de vedere familial si social-general. Cel putin din literatura si cinematografie, daca nu si din realitate, este bine cunoscut zbuciumul sufletes prin care trec acesti tineri care, nu rareori, parasesc casa in care au crescut si chiar tara,pentru a se  regasi .

Poate ca astfel de situatii ar puteafi evitate daca parintii adoptivi ar spune adevarul copiilor inca de la inceput.

O alta situatie circumscrisa problematicii abordat aici ar fi rivalitatea intre frati. Lasand la o parte substraturile cele mai profunde identificate de psihanalisti ca generatoare ale acestui fenomen, se poate admite ca el este intretinut de atitudinile diferite ale parintilor fata de copii. Aparitia si mentinerea unei tratari diferentiate a copiilor nu sunt insa de regula constientizate de parinti care afirma , cu buna credinta ca-si iubesc la fel toti copiii, ceea ce desigur , nu este recunoscut si de acestia. Asemenea parinti , precum si fii lor , care se simt nedrepatiti, nu cunosc insa un alt fenomen psihologic, acela ca investitiile sufletesti facute intr-o persoana creeaza sentimente mai puternice si mai durabile la persoana investitoare. Asa se explica de ce un parinte care a fost nevoit sa faca eforturi mai mari pentru unul dintre copiii sai ( fie pentru ca acesta este mai bolnavicios sau a traversat alte evenimente mai dificile0 va fi mai sensibil la nevoile acestuia dand astfel impresia ca il iubeste mai mult.

Iata de ce afirmam din nou ca un plus de cunostinte psihologice ar atenua cel putin, daca nu ar rezolva unele dintr rapporturile incordate dintre oameni.

Alta categorie de tineri, insinuata printre ceilalti despre care am amintit, este alcatuita din cei care au fost cresuti in primii ani de viata de catre bunici sau late persoane, revenind ultrior la parintii adevarati. Indiferent de cauzele care au condus la astfel de situatii (parinti prea tineri, despartiti, fara suficiente posibilitati materiale sau din considerente profesionale) la varsta adolescentei apar adesea conflicte. In asemenea cazuri, neexistand de la inceput acele raporturi curente impuse de traiul in comun, parintii aparand doar episodic, nu se pot stabili realtii afective tranice, premisa absolut necesara pentru intelegerea ulterioara. Astfel, dupa un numar de ani, pe de o parte tinerii considera ca au fost neglijati din lipsa de iubire , iar pe de alta parte parintii lor , lipsiti in buna masura de experienta reala, directa, a cresterii copiilor, ii intimpina cu prejudecati, idei nerealiste, , adesealivresti. In aceste conditii este si de asteptat sa apara trairi interne negative de ambele parti, iar relatia dintre ele sa para ireconciliabila.

Exista , de asemenea, o alta categorie de tineri ale caror relatii nesatiafacatoare (nu neaparat conflictuale) cu parintii au relevat cauze mult mai ascunse, cu radacini chiar inainte de nasterea copilului ; este vorba de acle sarcini ( si respectiv nasteri) nedorite, nepalnificate, impuse, etc. , caci, oricum li s-ar spune, toate exprima ideea aducerii a unui copil impotriva dorintei mamei (si /sau a tatalui0. Si trebuie sa recunoastem ca adolescentii nostrii din prezent au vazut lumina zilei intr-o epoca in care nasterile erau  reglementate  prin decret prezidential ;prin urmare este de asteptat ca unii dintre ei sa nu fi fost copii doriti de parintii lor, cu atat mai mult cu cat au si frati mai mari , ai aparand la momentul respectiv ca o  grutate in plus . Unii parinti recfunosc deschis acest lucru in fata copiilor, fara insa a-i asigura de schimbarea ulterioara a sentimentelor lor, ceea ce provoaca adolescentilor tensiuni si conflicte intrapsihice , ei considerandu-se o povara pentru familie. Alti parinti, genitori fara voie, raman permanent cu atitudine ostila neconstientizata fata de copilul respectiv, caruia ii ofera adesea tot ce pot sub aspect material, nu insa si afectiv, aspect ce este mai important in relatia parinte-copil.

Toti tinerii la care am putut identifica o asemenea cauza la originea neitelegerilor lor cu parintii au gasit ulterior confirmarea , deducand-o din alte informatii detinute sau din surse credibile (bnici, alte rude, etc.). Explicarea situatiei lor in lumina noilor  descoperiri  le-a adus totusi revelatia unor parinti care au facut tot ce au putut pentru a-si creste copilul eventual nedorit, in comparatie cu acei parinti care isi abandoneza copiii sau chiar ii ucid.

Probabil ca situatia aceasta ar trebui studiata mai in profunzime de catre specialisti, ea putand fi o cheie in inteegerea relatiilor dintre parinti si copii precum si in interventiile psihoteraeutice asupra acestor relatii.

Aspectele prezentate sunt desigur numai cateva din multele care pot fi intalnite ; toate insa ar merita o mai mare atentie din partea psihologilor si educatorilor in general, caci pare foarte credibila ideea ca asa-numitul  conflict intre generatii  este si va fi etern ; intotdeauna, parintii ca adulti, vor avea principii stabilizate, verificate, o doza de scepticism, in timp ce tinerii vor avea idealuri, vor tinde spre perfectiune, fiind mai increzatori. Dar, intrucat tot ei, tinerii, sunt fortele progresului, poate ca riscul  vesnicului conflict  ar trebui asumat de fiecare.








Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 982
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site