Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Valori, atitudini si opinii

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
COEZIUNE
VICTIMOLOGIA CA STIINTA
PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI. LOCUL SOCIOLOGIEI IN ANSAMBLUL STIINTELOR SOCIO-UMANE
VEGETARIANISMUL SI NONVIOLENTA
SOCIALIZAREA NATIUNILOR
Educatia profesionala si tehnologica
Baietii si fetele
Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale
INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE
PROBLEMA SOCIALA


Valori, atitudini si opinii

1. Unele precizari conceptuale

Ca definitii minimale, putem spune ca valorile reprezinta principii generale despre ceea ce este dezirabil, despre ceea ce e demn de urmat in viata, atitudinile fiind pozitiile relativ stabile fata de obiecte, indivizi, situatii etc. si fata de propria persoana, iar opiniile sunt pareri, reactii exprimate verbal si usor schimbatoare fata de aceste diverse aspecte. Intr-o substantiala masura, valorile se transcriu in atitudini, iar atitudinile se exprima si se specifica in opinii.




Precizari legate de notiunea de valoare:

Valorile in calitatea lor de principii generale despre ceea ce e dorit, functioneaza atat la nivel societal si grupal, cat si la cel individual. Se vorbeste despre “sisteme de valori”, “orientare axiologica” sau “scara de valori” - expresii foarte apropiate ca inteles - avandu-se in vedere oricare dintre cele trei niveluri. Mai mult, valorile devin operante numai daca sunt internalizate de catre indivizi. Apoi, a deduce sistemul de valori efective specific unei culturi - si nu doar versiunea sa declarata la nivel abstract - presupune studierea mentalitatilor si conduitelor individuale. Totusi, individualismul metodologic nu trebuie absolutizat nici aici, pentru ca valorile exista si la nivel supraindividual, fiind promovate de catre structuri si institutii sociale (scoala, familie, biserica, mass-media etc.) Acceptabila pare teza, avansata cu mai bine de jumatate de secol in urma in antropologia culturala, a cauzalitatii circulare dintre specificul cultural si personalitatea individului, in sensul ca o anumita matrice culturala produce, prin socializare si educatie, un anumit tip de personalitate, care, la randul ei, creaza o cultura specifica.

Valorile au statut de motive actionale. Adica, odata interiorizate, ele nu reprezinta doar simple “stiluri” de conduita, ci si propensiuni ale acesteia. De pilda, nu e vorba daca ajung sau nu sa realizez ceva frumos, ci daca urmaresc realizarea Frumosului ca atare. Tot asa pentru Bine, Dreptate, Echitate etc. Exista, altfel spus, in termeni maxweberieni, o “rationalitate axiologica”, ratiunea de a actiona fiind tocmai aceea de a traduce in fapte anumite valori umane.

Nu putini sunt insa specialistii care contesta valorilor caracterul de forta motivationala, in calitatea lor de date universale. Universale nu neaparat numai in sensul de valori general umane, dar chiar si in acela referitor la rolul lor de principii transsituationale. Multe studii de teren si experimentale de sociologie si psihologie sociala arata ca practicarea concreta a valorilor si normelor difera atat de mult de la situatie la situatie incat acestea isi pierd eficienta lor de operatori motivationali universali, de rationalitate axiologica. Valori, norme si criterii morale (ca just-injust) - spun asemenea cercetari empirice - sunt constructii mentale ale actorilor sociali, in functie de particularitatile situatiei, natura si scopul activitatii, consecintele anticipate. Constructiile sunt, asadar, contextuale.

R. Boudon (1995) crede ca tensiunea epistemica dintre universal si contextual, in domeniul judecatilor morale, al axiologicului in general, se poate rezolva printr-o abordare cognitivista. Solutia propusa ar fi urmatoarea. Exista o rationalitate axiologica, dar nu una general valabila. Optiunile valorice morale ale indivizilor vor fi altele in functie de tipurile de situatii (contexte); pentru parametrii identici, insa, rationamentul este universal. Ca si in matematica, de la aceleasi axiome se ajunge la aceleasi concluzii.

Numeroasele studii empirice converg insa cu datele oferite de practica istorica si cotidiana infirmand contextualismul pur si rationalitatea exclusiv pragmatica. E greu de admis ca putem explica constanta comportamentala a indivizilor si grupurilor fara existenta unor principii orientative de viata (valori); si, de asemenea, de a explica foarte ridicata consensualitate de gandire si comportament in cadrul multor culturi si subculturi. Pe de alta parte, nici viziunea “valorilor vesnice”, imuabile, general valabile, cu actiune mecanica nu e productiva. Ca si alte “fapte sociale” ele sunt supuse presiunilor situationale, interpretarilor si schimbarilor.



Termenul de “valoare’ este asociat frecvent, in abordarile sociologice, cu cel de “norma”. Nu de putine ori apare astfel expresia “sistemul de valori si norme”. Mai mult, in deceniile din urma, conceptul de valoare a fost abandonat de multi sociologi in favoarea celui de norma. Aceasta intrucat normele sociale par mult mai usor de operationalizat si de identificat in comportamentul uman, dizolvand cumva valorile. Desigur, aici este si o chestiune de limbaj: poti spune “echitate” (valoare) sau “norma echitatii”.

Dincolo de exprimare insa, consideram, urmandu-l pe M. Rokeach (1973), ca intre valori si norme exista si deosebiri de continut. Valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, ale fixarii de scopuri si subscopuri decat normele sociale. Acestea din urma ne spun cum sa ne comportam in imprejurari date, fara a constitui mobiluri ale organizarii vietii cu bataie pe termen lung. Valorile reprezinta baza pentru acceptarea sau respingerea unor norme specifice. A saluta pe cunoscuti este o norma, dar nu valoare propri-zisa. Normele sociale, chiar insusite si practicate cu un anumit automatism de catre indivizi, le apar acestora mai exterioare (daca putem spune asa), mai impersonale decat valorile, care sunt resimtite a fi ancorate mai intim in eu.

In ceea ce priveste celelalte doua concepte, cel de atitudine si de opinie urmatoarele note sunt mai importante pentru intelegerea si corecta utilizare a lor.

a. Atunci cand luam o pozitie (atitudine) fata de ceva sau de cineva, avem de a face cu o stransa impletire de procese cognitive, afective si conative: evaluarea, aprobarea sau dezaprobarea obiectului atitudinii noastre (componenta afectiv-apreciativa) se bazeaza intotdeauna pe informatii, informatii ce pot fi, bineinteles, mai mult sau mai putin ample si concrete (componenta cognitiva). Atitudinea este totodata si o predispozitie de a actiona, un vector motivational (componenta conativa).

b. Atitudinea are un caracter relativ stabil in timp, im multe definitii atitudinile fiind caracterizate ca “sisteme durabile de evaluari”. Atitudinile sunt mai rezistente la schimbari decat cunostintele pure, tocmai pentru ca in ele este prezentata dimensiunea afectiv-axiologica.

c. Atitudinea este o variabila latenta, ceva interior si virtual, desi se origineaza preponderent in sociocultural. In relatiile si activitatile cu exteriorul, la randul ei determina relatii si activitati. Gratie unitatii de atitudini si comportament (inclusiv cel verbal), este posibila cunoasterea si modificarea atitudinilor prin intermediul comportamentului (si invers).

d. Cele mai multe definitii ale atitudinii consemneaza ca nota specifca a ei, fata de alte manifestari psihice, orientarea spre un obiect, bipolaritatea. Intre cei doi poli (pro si contra), exista un continuum, atitudinea putand fi mai mult sau mai putin favorabila sau nefavorabila, astfel incat ea are diferite grade de intensitate. Pe acest principiu sunt construite scarile (scalele) de atitudine si multe chestionare. Postulatul teoretic al continuumului bipolar nu este insa atestat intotdeauna in cercetarile empirice (punctul zero, de mijloc, al continuumului poate fi saturat de necunoastere, raspunsuri neutre, ambigue sau ambivalente sau chiar de stari conflictuale).



e. Constituite la nivelul personalitatii umane intr-un sistem, atitudinile nu sunt echiponderale nici ca generalitate si centralitate si nici ca energie motivationala. Cele mai generale si centrale se schimba mai greu decat cele periferice si specifice pentru ca implicarea eului in primele este mai profunda si pentru ca schimbarea lor are consecinte mai importante asupra intregului sistem.

f. Opinia este expresia verbala a atitudinii dar nu este singura ei expresie. In calitatea sa de variabila latenta, de “interior”, atitudinea se manifesta, deasemenea si prin semantica gestico-posturala si prin actele de conduita propriu-zise (comportamentul deschis). Uneori, mai ales la nivelul de popularizare, comportamentul este tratat ca o componenta a atitudinii, dar, din cele prezentare anterior, diferenta dintre ele apare ca foarte evidenta. Cu atitudinea interfereaza puternic, in schimb, intentia comportamentala, care este tot un parametru intrinsec constiintei.

Referindu-ne mai direct si de o maniera sintetica la raportul valori-atitudini-opinii, putem afirma ca cele trei componente descriu stari caracteristice care difera intre ele dupa gradul de generalitate, centralitate (profunzime) si stabilitate, structurandu-se intr-un model ierarhic: valorile apar apar ca principii generale si de mare stabilitate referitoare la modurile de comportament sau scopurile ultime ale existentei, fiind central si profund angajate in configuratia si dinamica personalitatii; atitudinile exprima valorile, sunt modalitati de operationalizare si instrumentalizare ale acestora, avand totusi un grad mai mare de centralitate si durabilitate decat opiniile, care apar mai fluctuante. M. Rokeach (1973) sustine in acest sens ca atat la nivel individual, cat si la cel al comunitatilor umane, valorile sunt de ordinul zecilor, atitudinile de ordinul sutelor, iar opiniile de ordinul miilor sau zecilor de mii.

Din acest model rezulta ca studierea valorilor si atitudinilor - si a schimbarii lor - nu poate fi realizata in mod pertinent doar prin intrebari de opinie, cu atat mai putin prin unele simpliste. Sa mai observam, totodata, ca modelul si distinctiile conceptuale sunt mai usor de realizat speculativ, ca tipuri ideale, ele fiind mai geru de transpus si regasit in instrumente metodologice. De altfel, nici la nivel teoretic si semantico-lingvistic discutiile nu sunt atat de transante si clare. De exemplu, prin expresia atat de des utilizata “atitudinea fata de lume si viata” nu se desemneaza un set de valori? Tot asa, considerand valorile ca “fapte sociale” nu este normal sa spunem “atitudinea fata de valori” ? In fine, multe cercetari empirice arata cu mare claritate ca exista opinii (specifice) foarte stabile.

In ciuda acestor dificultati practice de separare a planurilor pe care se gasesc conceptele mentionate, important este sa fim constienti de distinctiile dintre ele, de faptul ca e vorba de entitati de natura foarte diferita, ceea ce implica apelul la instrumente specifice pentru studierea lor. Pericolul pe care il reprezinta, din acest punct de vedere, exploatarea superficiala si fara discernamant a datelor obtinute prin anchete si sondaje este acela de a face salturi si extrapolari nepermise de la opiniile culese prin chestionar la atitudini si valori.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2013
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site