Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Creditul si riscurile in activitatea de creditare

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Creditul si riscurile in activitatea de creditare

1.1. Principalele functii ale bancilor in economia de piata





Principala functie a unei banci o constituie promovarea creditului bancar menit sa satisfaca cererea de resurse a clientilor sai, posibilitatile acestora de finantare nefiind in masura sa asigure nevoile la un moment dat sau pentru o anumita perioada de timp.

Aceasta functie se exercita pe un plan mai larg, al relatiei ce apare intre resurse si nevoi, un numar de persoane juridice si fizice avand la un moment dat resurse financiare disponibile, in timp ce altele au minus de asemenea resurse pentru a-si derula afacerile sau intentiile de afaceri preconizate.

In procesul acestora de circulatie a surplusului de resurse de la cei ce le au la cei ce au nevoie de ele se interpun bancile comerciale create tocmai pentru a asigura acest sistem de redistribuire.

O analiza de detaliu a plasamentelor bancii sub forma creditului bancar permite evidentierea unor caracteristici ale activitatii bancilor in acest domeniu:

Principala destinatie a creditelor acordate a fost atractivitatea economica, de productie, principalul beneficiar fiind, deci, economia reala;

Imprumuturile de care au beneficiat agentii economici de la banca au contribuit in ponderi ridicate la acoperirea necesarului de resurse pentru finantarea activelor circulante;

Finantarea asigurata de banci agentilor economici au avut doua destinatii principale: creditele pentru capitalul de lucru si creditele pe obiect;

Creditul pe termen scurt a detinut in permanenta ponderea cea mai ridicata in volumul total de credite acordate, in conditiile in care si creditul pe termen mijlociu si lung sa inregistrat o dinamica mai accelerata;

Creditul in valuta a avut o amploare deosebita in ultimii trei ani, in conditiile in care banca s-a oferit sa asigure o mare parte din resursele pentru importurile din economie;

Banca a participat la toate categoriile speciale intreprinse de autoritati in scopul stimularii economiei prin creditarea: sportului si a productiei pentru export; agriculturii, importurilor pentru asigurarea bazei energetice etc;

Au fost contracte importante contractate importante linii de credite de la banci din strainatate pentru acordarea de credite in valuta agentilor economici;

Bancile au satisfacut un numar mare de credite ale tuturor ramurilor economice nationale: industrie; constructii; transporturi; comert; servicii; agricultura;

In cadrul industriilor, care a beneficiat de cel mai mare volum de credirte – peste 70% din totalul creditelor acordate – s-a dat prioritate ramurilor de baza; industriei extractive, energiei electrice, metalurgiei, masini si echipamente; masini si aparate electrice, industriei chimice, textile si produse textile, pielarie si incaltaminte, prelucrarea lemnului.

Strategia bancilor asigura promovarea creditelor sub diversele sale forme ca produs principal pus la dispozitia clientilor proprii.

In viziunea traditionala, clientii bancii sunt utilizatorii efectivi sau potentiali ai produselor si serviciilor oferite. Importanta acordata satisfacerii celui care consuma produsele si serviciile bancare – clientul – este reflectata in locul central pe care-l ocupa in activitatea de marketing bancar. Indiferent daca abordam segmentarea pietei serviciilor financiar-bancare, politica de lansare a noilor produse si instrumente, strategia publicitara sau sistematica retelei teritoriala, suntem in primul rand interesati de comportamentul clientului, in functie de care trebuie organizata intreaga activitate bancara.

Atat clientul cat si banca trebuie sa respecte o serie de reguli necoprinse in norme sau instructiuni, dar care sunt acceptate a fi esential in raporturile dintre ei,

Strategia bancii asigura promovarea creditului sub diversele sale forme ca principal produs pus la dispozitia clientilor proprii.

Pentru banci, creditul reprezinta oferta de baza pentru catre clientii sai, iar activitatea de creditare constituie o componenta fundamentala a strategiei generale a bancilor.

Creditul este conceput din punct de vedere al clientului ca o sursa de finantare necesara desfasurarii, continuarii, dezvoltarii sau restructurarii acestuia, iar pentru banca ca un plasament cu risc asumat in vederea obtinerii unui profit corespunzator.

Satisfacerea cerintelor clientilor sta in centrul atentiei bancii, a unitatilor sale teritoriale, structura de analiza si organizare a acestei activitati fiind adaptata in functie de aceste necesitati concrete si in concordanta cu obiectivele de eficienta ale bancii.

Solicitarile clientilor sunt asigurate si prin stabilirea de competente de aprobare la diferite niveluri ale retelei, precum si in cadrul fiecarei unitati, ceea ce va determina cresterea flexibilitatii in luarea deciziilor, precum si asigurarea unui plus de autoritate si responsabilitate la nivel operational.



Principiile generale ale strategiei creditarii cuprind:

Prudenta bancara si calitatea portofoliului;

Cunoasterea clientilor,

Garantarea, rambursarea si recuperarea.

Prudenta bancara, care capata o importanta speciala in procesul de aprobare a solicitarilor de credite, presupune acceptarea unor riscuri in functie si corelate cu profitul care se presupune ca va fi obtinut, cuantificabile si acceptabile dupa termenul scadent.

Banca acorda o atentie deosebita perfectionarii metodologiei de masurare si apreciere a calitatii portofoliului de credite, prin dezvoltarea sistemelor de apreciere, care trebuie sa aiba mai mult in vedere calitatea sursei de rambursare, mecanismul si structurile prin care se ramburseaza creditul, precum si calitatea garantiilor constituite.

Procesul de urmarire si control se va dezvolta continuu, orice modificare intervenita in aprecierea calitatii portofoliului necesitand cunoasterea cauzelor acestora, banca urmand sa actioneze din timp in vederea preintampinarii unor situatii nedorite.

Cunoasterea clientilor decurge ca o cerinta importanta a relatiei banca – client.

Aceasta obliga la analiza afacerilor clientilor, evolutia in perioada trecuta si perspectiva pentru viitor, modul in care s-au concretizat relatiile anterioare cu banca, capacitatea manageriala in general, performantele de ansamblu ale acestora.

Procesul de acordare a creditului se bazeaza pe metoda analizei financiare complexe, a celui ce contracteaza imprumuturi de la banca, care da posibilitatea interpretarii cat mai exacta a datelor in evolutia lor, alaturi de metodele si tehnicile de analiza previzionala, a prognozei fluxului de numerar, a capacitatii de rambursare a clientilor.

Obiectul fundamental al activitatii unei bancii intr-o economie moderna este aceea de a asigura o relatie optima intre active si pasive, astfel incat sa ajunga la maximizarea profitului si la mentinerea riscului la un nivel acceptabil, in conditiile unui sistem concurential ce actioneaza pe o piata vasta, deseori greu previzibila.

In acelasi timp, banca face parte dintr-un sistem care actioneaza organic, aflandu-se in interdependenta cu celelalte banci. Acest sistem este coordonat si supravegheat de Banca Centrala, deoarece bancile indeplinesc, pe langa rolul propriu de societare comerciala, si pe acela de instrument de baza prin care Banca Centrala isi realizeaza macropoliticile monetare.

Totodata, bancile sunt dependente de starea mediului economic in care-si desfasoara rolul de intermediar financiar, nivelul si orientarea politicilor proprii de dezvoltare fiind determinate de acesta. Activitatea bancara se intrepatrunde cu activitatea economica, avand totodata rolul de a servi procesul decizional si luarea masurilor in legatura cu politica monetar-financiara a statului.

Este de remarcat faptul ca, in timp ce politica monetara se liberalizeaza si pietele nu se mai supun unor reglementari rigide, se intensifica controlul prudential asupra bancilor.

Daca bancile isi diversifica activitatile extinzand gama plasamentelor si resurselor, suportand astfel o multitudine de riscuri, se impune in mod obiectiv o intensificare a controlului autoritatilor monetare asupra institutiilor de credit, mai ales in materie de solvabilitate.

Bancile apreciaza intreaga activitate prin prisma contributiei acestora la maximizarea profitului, odata cu supravegherea atenta a diferitelor riscuri la care sunt expuse. In aceste conditii, managementul activelor si pasivelor trebuie sa actioneze permanent astfel incat sa-si adapteze bilanturile bancare la nivelul riscurilor considerate acceptate de catre banca.

Creditele bancare reprezinta elementul cel mai important din activele bilantului oricarei banci, atat ca pondere, cat si din punct de vedere al valorificarii resurselor, deoarece dobanzile incasate la aceste credite constituie in general, principala sursa de venituri.

Avand in vedere acestea, se impune unele comentarii legate de anumite conditii obiective si subiective care trebuie respectate intr-o analiza de creditare si anume.

Conditii de ordin juridic, referitoare la existenta unor reglementari care sa precizeze masurile de protectie acordate contractelor incheiate intre banca si imprumutat;

Conditii de ordin institutional, constand in existenta unui sistem de institutii si organisme bine concepute, cu atributii clare in efectuarea operatiunilor de credit, dar si in exercitarea controlului asupra modului in care sunt respectate aceste atributii;

Conditii de ordin social – politic, referitoare la cadrul general de stabilitate si continuitate a deciziilor macro-economice, cat si la atitudinea regimului politic existent fata de economie, de libera initiativa, fata de piata, etc;

Conditii de ordin economic, legate de situatia de ansamblu a economiei nationale, de perspectivele ei, dar si de conjunctura economica a momentului pe plan intern si international. Are importanta situatia resurselor existente in economie la dispozitia agentilor economici, accesul la acestea, structura economiei nationale, situatia pietei de marfuri a capitalurilor, etc.

Conditii de ordin psihologic, referitoare la consolidarea increderii clientilor in disponibilitatea bancilor de a-i servi cu promptitudine, dar si la calitatile manageriale care se cer indeplinite de catre clienti.



Politica de creditare a bancilor se circumscrie obiectivelor strategice generale ale tarii, de tranzitie spre economia de piata, in mod deosebit restructurarii si privatizarii economiei romanesti.

Pentru ca procesul de creditare sa se desfasoare in cadrul unor limite normale, bancile au adoptat un sistem de urmarire a evolutiei clientilor proprii, capabili sa asigure informatiile necesare cu privire la principalii indicatori economici si financiari, capacitatea de plata a acestora si posibilitatea de rambursare a creditelor contractate.

Nivelul acceptat al riscului de credit este considerat definitoriu atat pentru calitatea activitatii unei banci, cat si pentru stabilitatea acesteia in perspectiva.

Structura si calitatea portofoliului de credite al bancii constituie o reflectare a politicilor de credit ale acesteia, prin care se stabilesc atat principiile de creditare, cat si nivelurile maxim admise ale riscurilor ce decurg din activitatea de creditare.

Pe baza rezultatelor obtinute din analiza calitatii creditelor se intreprind masurile necesare de constituire a provizioanelor specifice, potrivit reglementarilor in vigoare.

Pentru fiecare categorie de credit acordat se constituie provizioane specifice care sunt destinate acoperirii eventualelor credite care ar putea prezenta incertitudine in recuperarea lor.

Tehnicile utilizate de manageri pentru a controla cat mai bine riscul de credit trebuie incluse in instructiunile interne ale bancii si stabilite prin strategia si politica de credit.

Analiza preliminara a creditului, precum si controlul ulterior al acestuia trebuie sa aiba in vedere si aparitia altor riscuri complementare cum ar fi. riscul de lichiditate, riscul de solvabilitate, riscul valutar.

Pentru perfectionarea procesului de creditare, bancile au intreprins un ansamblu de masuri menite sa satisfaca nevoia de finantare, prin credit bancar, a tuturor clientilor sai, indiferent de ramura sau de forma de proprietate.

Prin urmare, in actul decizional de aprobare a creditului trebuie numite principii generale ale strategiei creditarii subordonate regulilor bancare de prudenta si eficienta, si anume:

Acceptarea unui risc corelat cu profitul care se previzioneaza a se obtine;

Acceptarea riscurilor care pot fi cuantificabile si care au termen scadent, in procesul de cuantificare a riscului vor fi folosite proceduri si tehnici internationale: performanta financiara a clientului, structura tranzactiei, calitatea si structura sursei de rambursare, calitatea si structura garantiilor;

Corelarea cat mai stransa a maturitatii creditelor cu cea a resurselor;

Asigurarea realizarii unei solvabilitati minime de 8%, iar expunerea totala fata de un singur debitor sa nu fie mai mare de 20% din fondurile proprii ale bancii;

Excluderea de la creditare a unor tari, banci, ramuri, clienti care intampina dificultati, precum si stabilirea unor sume limita pe ramuri de activitate, pe clienti, pe tipuri de credite, pe termene de rambursare;

Atenuarea, pe cat posibil, a numarului de credite mici si foarte mici care necesita un volum mare de munca pentru instrumentare si urmarire, precum si reducerea creditelor foarte mari care antreneaza o expunere ridicata a bancii fata de respectivii clienti.

Acordarea de credite numai agentilor economici cu un serviciu al datoriei bun, care au asigurata desfasurarea productiei prin contacte si comenzi si al caror creante depasesc volumul datoriilor pe care acestia le au de achitat;

Abordarea creditului pe baza unei metode de analiza financiar-istorica computerizata, care sa dea posibilitatea interpretarii cat mai reale a datelor in evolutia lor;

Dezvoltarea unei baze de date, cu ajutorul calculatorului, care sa dea posibilitatea de a compara in viitor clientii din cadrul aceleasi ramuri sau sector de activitate,

Unificarea procesului de creditare in valuta cu creditarea in lei, dand astfel posibilitatea reflectarii cu mai multa acuratete a expunerii totale a bancii pe tari, banci, ramuri/sectoare si clienti;

Separarea in viitor a functiei de creditare in functia de manager de relatii si functia de administrator de credit, modalitate prin care se va crea un echilibru intre analiza si controlul creditului;

Alocarea unor plafoane de credite catre unitatile teritoriale in functie de gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse colectate pe plan local;

Asigurarea unei game mai largi de produse in domeniul creditarii, prin adaugarea unor produse si servicii relativ noi, cum ar fi: creditul de scont; leasing-ul, factoring-ul, creditul pentru cumpararea de active fixe, de la unitatile supuse privatizarii.



1.2. Creditul – principalul produs bancar

De ce creditul?

Costisitor sau ieftin, in conditiile de inflatie, creditul a devenit un mijloc de subzistenta, dar si un factor de dezvoltare pentru clientii fara capital.

Capitalul initial al bancii a permis preluarea unor plasamente mari. Desi acest capital a fost „consumat” pentru preluarea initiala activitatii, banca si-a creat, in timp, resurse, ori a atras noi fonduri. Nevoia de acoperire cu resurse a cerintelor clientilor pentru mentinerea acestora, ori a dezvoltarii bancilor prin atragerea de noi clienti, a determinat sporirea preocuparilor in domeniu, consecinte in cresterea plasamentelor de credite.

Veniturile principalele ale bancilor sunt din dobanzi. De pe urma creditului, bancile se consolideaza financiar.

Volumul plasamentelor a determinat cresterea acestor venituri pe doua cai: diferenta de dobanda intre cea activa si cea pasiva, precum si intreaga dobanda a creditelor acordate din resursele proprii ale bancii.

Capitalul social al bancii a permis si a fost utilizat ca principala resursa de acordare a creditelor pentru investitii. Rata accentuata si, uneori, imprevizibila a inflatiei in anii de tranzitie, nu a dat sperante detinatorilor de resurse sa le plaseze pe termen indelungat. In principiu banca a primit resurse pe cel mult un an. Ori creditele pentru investitii sunt de durata, avand substanta in capitalul social al bancii. Volumul acestuia a dat posibilitatea bancilor sa se prezinte si pe piata creditelor pe termen lung.

Politicile adoptate de banci, in fructificarea capitalului precum si a resurselor atrase, s-au dovedit eficiente, an de an, acumulandu-se fonduri proprii ale bancii din profit, ceea ce a permis interventia bancii, tot prin credit, in a stimula unele sectoare prioritare ale economiei.

Astfel bancile au reusit sa stimuleze exportul chiar cu dobanzi preferentiale, avand resurse proprii. Departe de a fi pierdut prin aceste dobanzi active mai reduse, intrucat intreaga dobanda a revenit bancilor la profit; bancile au reusit prin aceste practici si o simbioza cu politicile guvernamentale de crestere economica, statul contand, tot mai mult pe puterea economica a bancilor. Participarea bancilor la sustinerea financiara a sectorului de stat a devenit covarsitoare.

Resursele valutare formate exclusiv prin activitatea bancilor (capitalul initial in valuta atribuit bancilor nu a fost primit efectiv), au facut posibila expansiunea creditului in valuta, ce a deschis noi perspective tranzactiilor si operatiunilor internationale.

Creditul se imbina armonios si cu celelalte operatiuni cu amanuntul ale bancilor. In prezent, creditul participa la vanzarile – cumpararile de valuta, este o solutie temporara pentru problemele de aprovizionari si salarii, da posibilitatea emiterii de garantii bancare, sporeste operatiunile de cont pe seama carora se incaseaza comisioane/contribuie pe cai multiple in cresterea eficientei si rentabilitatii bancilor.

O expansiune necontrolata a creditului nu poate avea decat consecinte nedorite. Oricat de important ar fi un produs bancar, acesta trebuie sa se circumscrie in sfera optimizarii rezultatelor pentru a nu pierde.

Din punct de vedere al clientului, optimul in creditare este dat de satisfacerea integrala a cererii. Dar interventia bancilor trebuie sa limiteze cererea la posibilitatile de rambursare a creditelor si de suportare a dobanzii de catre imprumutat. Viziunea bancii in operatiunile financiare si de eficienta este de multe ori inaintea dorintelor si solicitarilor exagerate ale clientului.

Pentru banca, primita ca societate in ansamblu, optimul se situeaza la nivelul resurselor proprii si a celor atrase, dar nu cu orice pret (dobanda) ci pentru care nu se platesc dobanzi superioare pietei.

Pentru o unitate teritoriala, optimizarea plasamentelor este data de nivelul resurselor locale, care conduce la realizarea unui profit maxim, recalculat cu cost resurselor atrase din sistem.

Peste acest nivel al resurselor locale, banca teritoriala incepe sa piarda, nefiind indicat cresterea volumului de credite doar ca indicator ca arata marimea bancii respective.

Asa cum este conceput, in prezent, centrul de profit favorizeaza unitatile bancare teritoriale cu resurse, desi acestea au activitate pasiva, de atragere doare de resurse, in timp ce bancile cu preocupari de plasare a resurselor pentru obtinerea dobanzilor active, care gestioneaza riscul in creditare, au raspundere si riscurile sunt uneori contabilizate cu pierderi din recalcularea costurilor resurselor. Avand in vedere interesul general, de sistem bancar, centrul de profit poate fi imbunatatit ca parametrii financiari pentru localizarea rezultatelor la bancile teritoriale functie de efortul fiecaruia.

Optimizarea volumului de credite se realizeaza si prin rata dobanzii practicate. In perioada cu resurse suficiente sau excedentare, dobanda activa poate fi redusa pentru a utiliza resursele si are loc, prin urmare, o crestere a volumului de credite, in timp ce deficitul de resurse poate fi limitat prin majorarea ratei dobanzii.

Sunt inca multe rezerve in fluctuarea spre optim a volumului de crdit ca plasament principal. Nu este abordat de catre banci, inca, segmentul de piata destinat creditului de consum pentru populatie.

Desi acesta necesita tot resurse suplimentare, nu de volum insemnat, dar este practic nelimitat ca arie de plasare a produsului bancar, in rulaj si in timp. Pentru ca produsul credite este rentabil, nu trebuie uitat ca aceasta rentabilitate necesita prudenta bancara. Crestere veniturilor din dobanzi este si pe seama asumarii unui risc de credit mai mare. Acest risc nu poate fi acoperit prin majorarea dobanzii la credite, prin plata unor dobanzi mai mici la depozite, ori prin utilizarea unor resurse ieftine, aceste practici nefiind aplicabile oricand. Gestionarea riscului presupune reducerea si controlul creditelor, pierderi, nerambursarea pe piata a unor instrumente de atragere a resurselor (certificate de depozit cu dobanzi pasive constante ce pot deveni mai mari decat nivelul viitor de dobanzi active, prudenta in luarea diverselor decizii majore.)

1.3. Rigiditate si flexibilitate pe piata creditelor imobiliare

Conditiile de creditare difera, insa sablonul care se aplica tuturor clientilor este in mare masura acelasi, impus de BNR. Oferta celor peste 25 de institutii de credit este destul de variata. Poti alege rate fixe, variabile sau mixte incepand cu 6,9% si mergand pana la 20%. Mult disputatele norme BNR, ce au intrat in vigoare in septembrie, impun conditii eliminatorii pentru multi solicitanti; astfel, avansul de minim 25% din valoarea achizitiei pentru investitiile imobiliare, sau ponderea de maxim 35% a ratei de rambursare lunara in raport cu venitul, restrictioneaza accesul la produsele de creditare. Acestea sunt conditiile impuse prin lege. Mai departe, fiecare institutie isi stabileste propriile conditii de eligibilitate. Astfel, ne lovim de alte extra conditii precum: vechimea la ultimul loc de munca, vechimea totala pe cartea de munca, venitul net lunar, rezultatul pozitiv sau negativ primit de la CRB, BC sau alte baze de date similare. Presupunand ca totul este in regula pana aici, procesul nu e inca incheiat. Creditul ipotecar nu ne permite sa venim cu garantii suplimentare, putand garanta doar cu imobilul ce urmeaza a fi achizitionat. Lipsa de flexibilitate in stabilirea eligibilitatii solicitantului de credit reprezinta principala problema a institutiilor de credit. Cu foarte putine exceptii, ofiterii de credite sunt obligati sa verifice o lista de conditii si sa o respecte intocmai. Anomalii de genul: erori de introducere date in CRB sau BC, faptul ca nu se ia in calcul venitul postnatal, acceptarea rudelor ca si co-solicitanti numai cu conditia ca acestia sa domicilieze impreuna cu solicitantul de credit constituie inca o serie de motive care ne impiedica sa obtinem un credit. Exista institutii de credit care sunt dispuse sa faca ceva in acest sens. Cele care accepta ca si co-debitori doua persoane necasatorite sau accepta toate tipurile de venit sau sunt dispuse sa asculte explicatia solicitantului de credit in legatura cu inregistrarea de la CRB,- exista totusi speranta. Dincolo de criteriile de eligibilitate, majoritatea institutiilor de credit au in continuare nevoie de imbunatatiri in calitatea relatiilor cu clientii, precum si asigurarea unei consecvente in informatiile transmise clientilor, deoarece in acest moment analiza dosarului pare sa fie in mainile sortii. Se spune despre piata creditelor imobiliare ca se afla pe drumul spre maturitate.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 899
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site