Restrangerea severa a pietei creditului bancar

Restrangerea severa a pietei creditului bancar

Piata creditului bancar ca efect al politicilor aplicate de autoritati in anii tranzitiei, s-a ingustat si a fost dusa la dimensiuni ingrijoraator de mici.Pentru a reda in mod veridic gravitatea situatiei care a facut mediul economic profund neprielnic dezvoltarii ,socotim necesar sa infatisam mai intai - in mod sumar - cateva consideratii cu privire la starea capitalului circulant , la procesul de decapitalizare dominant tn acea perioada.

Apoi pe larg vom examina de ce si cum autoritatea monetara a decis sa retraga creditul bancar din economie micsoraandu-l cu 35,5 miliarde dolari SUA la nivelul anului 2000 in comparatie cu anul de baza 1989.

La finele anului 2000 sistemul bancar mai punea la dispozitia economiei reale un credit totalde circa 3 miliarde de dolari fata de 38,5 in 1989[1].Care au fost conceptiile care au stat la baza acestei retrageri masive a creditului din economia reala . Trebuie sa vedem politicile evolutiile pe cicluri de guvernare ,impactul economic si social ,rezultatele dar si caile de revenire la normal la un caracter constructiv al creditului ,ca factor esential al imbunatatirii mediului economic.

Exista mai multe intrbari care isi asteapta raspunsurile.

In opinia noastra fara o critica obiectiva a etapelor parcurse nu este posibil sa se contureze remediile ,politicile de corectare si indreptare.Se cere sa se dea explicatii cu privire la factorii obiectivi si subiectivi care au dus la aceasta stare de dezechilibru a creditului bancar si rolul sau mult dominant.

Cum a functionat procesul creatiei monetare in economie ( care pare o problema abstracta dar ea este profund pragmatica) ?

Cum a fost posibil sa se renunte la creditul bancar ca instrument activ de dezvoltare ,cand toate tarile dezvoltate au o experienta extrem de vasta in utilizarea creditului la reconstructia economica postbelica ?

De ce s-a optat pentru o abordare unilaterala a rolului creditului ca instrument activ de dezvoltare a creditului numai ca insrument de echilibrare a pietei de restabilire a ceea ce toate celelalte politici macroeconomice ,mai puternice si mai directe ?De ce nu s-a ales calea expansiunii creditului pentru largirea ofertei a productiei , tn vederea echilibrarii cererii si a ofertei globale in economie ?

Creditul este numai un instrument de echilibru in economie prin taierea cererii (aceasta ar fi prima si singura lui functie ?),pe o baza economica de productie tot mai scazuta? Sau este in mod prioritar un instrument de dezvoltare ,cum arata experienta din tarile dezvoltate?La echilibru nu se ajunge si prin crestere economica?A fost politica autoritatilor cea mai sanatoasa ,cea mai eficienta?

Va trebui sa dam raspunsuri la intrebarea: de ce creditul nu a fost utilizat pentru redresare ,pentru dezvoltare si modernizare?Dar mai ales cum ar putea fi folosit in viitor pentru apropierea integrarii europene?

Doua mari fenomene economice domina evolutiile in sfera capitalului circulant , in forma baneasca ,in perioada tranzitiei:subcapitalizarea cu fonduri proprii a unitatilor economicesi subcreditarea economiei nationale.

Oficialii din toate guvernarile au evitat sa abordeze deschis aceste probleme si au preferat sa se rezume la incriminarea indisciplinei financiare a agentilor economici , lasand problemele de fond nerezolvate timp de peste un deceniu .In studiul nostru ne vom referi in principal la starea capitalului circulant .

Fenomenul de subcapitalizare il circumscriem la fondurile circulante proprii ale unitatilor ,care au fost reduse si secatuite in procesul de decapitalizare specific perioadei de tranzitie.

Gradul de autofinantare la nivelul unitatilor economice ,acest indicator esential al economiei gestionare , a fost diminuat continuu si a reprezentat o disproportie in economie , cu implicatii negative extraordinare.Aceasts insuficienta de capital banesc propriu a stanjenit si a blocat circuitul platilor in economie , a determinat incarcarea costurilor cu dobanzi si penalizari insuportabile.Fenomenul a cuprins atat intreprinderile de stat existente , cat si sutele de mii de intrprinderi private ,nou create ,care si-au inceput activitatea cu capitaluri foarte mici ,de multe ori infime.

Statul atat ca stat proprietar cat si ca stat autoritate ,nu si-a indeplinit menirea care ii revenea in aceasta problema cardinala a economiei -prin Ministerul Finantelor ,ministerele economice ,FPS, BNR , si alte institutii de stat.[2]

Abandonarea de catre statul proprietar a politicii de dotare cu fonduri circulante proprii (cu capital de lucru)a intreprinderilor de stat a constituit una din marile erorim economice, cu dimensiuni istorice.Si inainte de 1989 a existat o subdotare cu fonduri circulante proprii .De aceea in anumite limite se poate vorbi si de o situatie mostenita.Dar in trecut insuficienta in dotare cu fonduri circulante proprii era suplinita in buna masura cu credite bancare.Statul autoritate nu a manifestat nci un fel de initiative pentru dotarea noilr firme private ,sub falsul slogan al politicilor neutre , care sa recunoastem ,nu s-au potrivit de loc cu cerintele reale ale economiei in tranzitie.

In consecinta gradul scazut de autofinantare cu fonduri circulante proprii s-a manifestat ca unul din fenomenele de disproportionalitate in activitatea intreprinderilor de stat si private in intreaga perioada a tranzitiei.

Dinamica fenomenului a fost de tip agravant , deoarece a avut loc un proces de decapitalizare mai ales prin:

a)     hiperinflatie

b)    impozitarea excesiva ,exagerata

c)     diferente de curs valutar nefavorabile

d)    penalizari

e)     blocajul financiar generalizat

f)      alti factori generatori de pierderi de capital

Pentru intrprinderile de stat , la procesul de decapitalizare trebuie amintiti in mod suplimentar urmatorii factori:

a)           renuntarea de catre statul proprietar la regularizarile anuale pentru acoperirea pierderilor si golurilor de mijloace circulante din activitatea curenta

b)          preluarea mecanica de catre FPS a dividendelor indiferent de situatia financiara a firmelor

c)          fondurile din privatizare in loc sa fie utilizate pentru dotarea intreprinderilor subcapitalizate, au fost destinate pentru a acoperi unele cheltuieli de consum deficite bugetare ,rambursari de datorie publica etc.

d)          restituirea catre salariati a partilor sociale la inceputul tranzitiei si alti factori.

Indifernta autoritatilor sirefuzul acestora in toti anii tranzitiei ,de analiza aceste cai de eroziune si epuizare a capitalurilor circulante proprii si de a da solutii pertinente refacerii lor au agravat de la un an la altul fenomenul de subcapitalizare si au condus la scaderea continua a gradului de autofinantare a intreprinderilor.

Exista multe intreprinderi ,unele chiar foarte mari la care capitalul de lucru propriu a fost redus la zero sau chiar la semn negativ.Deci , gradul de autofinantare a devenit zero.

Al doilea fenomen il constituie subcreditarea economiei nationale ,care a dobandit dimensiuni mereu agravante din cauza politicilor monetare si de credit excesiv de restrictive promovate de autoritati si ca efect al politicii dobanzilor inalte neeconomice (din asa-zise considerente de politica monetara).Aceasta reprezinta un alt dezechilibru fundamental in sfera capitalului circulnat.

In acest cadru ,se cuvine sa amintim totodata , ca a existat o insuficienta de bani in functia de mijloc de plata, ca o expresie a politicii de comprimare excesiva a masei monetare a creditului .

Subliniem ca in analiza noastra critica , accentul cade pe politicile macroeconomice ,contrar pozitiei oficialilor ,care concentreaza in mod exclusiv raspunderea pe managementul defectuos si indisciplina financiara a firmelor si bancilor comerciale .

In ce priveste creditul bancar pentru fonduri fixe facem numai o mentiune .Creditul bancar pentru investitii ,pentru echipamente utilaje si lucrari de constructii a inregistrat si el o evolutie nesatisfacatoare in anii tranzitiei ,cu precizarea ca nu a avut o extindere foarte mare nici inainte de 1989 ,deoarece finantarea investitiilor se asigura din amortismente ,fonduri proprii si alocatii de la bugetul de stat .

Noi ne vom ocupa de piata creditului bancar ,supusa unei politici de restrangere severa si continua di partea autoritatilor in toti anii tranzitiei .

Itreaga perioada a tranzitiei a fost dominata pe piata creditului bancar de politicile de constrangere si restrictii potrivit termenilor utilizati de oficialii politici ,constrangeri mult exagerate apreciem noi.Aceste politici s-au aflat sub stindardul indoielnic al considerentelor de politica monetara ,care ar fi tintit reducerea inflatiei prin restabilirea echilibrului intre cererea si oferta globala in economie pe calea reducerii cererii ,prin diminuarea creditului .Cum s-a realizat acest obiectiv am vazut : o stare de hiperinflatie permanetizata.In acelasi timp efectele restrangerii creditului bancar au fost devastatoare ,au contribiut in mod substantial la sufocarea firmelor indeosebi a celor productive , la declinul economic general.

Putem afirma ca s-a instaurat o adevarata ideologie a constrangerilor in domeniul creditului ,care a condus la politici rupte de realitatile economice ale tarii ,in totala discordanta cu nevoile obiective ale economiei reale ,cu cerintele reconstructiei economice.

Economistii practicieni din Romania si de oriunde cunosc un adevar fundamental verificat in practica sociala:relansarea economica cere in mod imperios o politica de expansiune a creditului ieftin ,deci exact inversul politicilor aplicate la noi.[3]

In opinia noastra ,politicile aplicate de comprimare excesiva a creditului ,izvoraasc dintr-o necunoastere si neintelegere , din partea oamenilor politici decidenti , a echipelor care s-au succedat la guvernare , a rolului si functiei banilor , a rolului si functiei creditului intr-o economie de piata ,care este prin excelenta ,o economie monetara.

Cine compara caderea economica "dinamica descrescanda a economiei reale" ( a produsului intern brut , a rpoductiei industriale si agricole etc.)in anii tranzitiei cu evolutia creditului bancar constata ca dinamica puternic descrescatoare a creditului bancar a intrecut cu mult tendinta descendenta a economiei reale .

Pornind de la adevarata relatie de interactiuni interconditionare intre economia reala si nominala (financiar-monetara) , putem spune ca o proportie insemnata din caderea economica a Romaniei isi are originea in politicile monetare si de credit inadecvate tranzitiei .

Aceste politici ,in loc sa creeze un mediu economic pielnic redresarii si relansarii economice au actionat in sens contrar :au incatusat si impiedicat activitatile economice , in special pe cele productive .Concluziile sunt dintre cele mai dramatice . Ne aflam in fata aplicarii unor dogme , a unor retete gresit structurate si dozate , care nu au fost comfirmate de practica si experienta sociala din nici o tara , nici macar din cele mai dezvoltate economii de piata .

Politicile Bancii Nationale , privind dimensiunea masei monetare si a creditului au avut un caracter administrativ discretionar , fiin extrem de rigide. Ele au contrastat puternic cu liberalismul salbatic si dereglementarea in sfera preturilor si veniturilor (indeosebi dereglementarea in politicile salariale ), generatoare de inflatie prin ele insele .

Este adevarat ca in ultimii doi ani s-a revenit la o politica de limitare administrativa si chiar de inghetare a fondurilor de salarii in sectorul public, dar nu s-a initiat nimic in ce priveste controlul preturilor .

Politicile administrativ discretionare ale bancii centrale pe piata creditului bancar , a avut cateva caracteristici de baza .

In primul rand au avut un caracter comprimat si blocant , prin dimensiunile restranse ale masei monetare si ale creditului , fixate rigid pe intervale foarte inguste de timp si in discordanta cu necesitatile economiei reale.

S-au stabilit sub forma de solduri numerosi indicatori monetari , limite rigide de credit , limite pentru arierate , rezerve obligatorii etc.

In al doilea rand a fost caracteristica impunera de catre autoritati a unor dobanzi foarte inalte. Este vorba in special de dogma dobanzilor real pozitive aplicata in modul cel mai mecanic posibil contrar experientelor din tarile cel mai dezvoltate unde s-au practicat multi ani dobanzi real negative in cazurile de criza ,dobanzi preferentiale .

In al trilea rand apare operarea de catre autoritati cu evaluari profund eronate pe perioade indelungate, potrivit carora ar fi existat un exces de lichiditati pe piata , a costat economia pierderi de moliarde de dolari din cauza sufocarii financiare ale unitatilor din economia reala.

In al patrulea rand este vorba de o dbla neintelegere din partea autoritatilor . O neintelegere a fost manifestata fata de insuficienta de capital banesc pe piata.

In al cincilea rand in toti anii tranzitiei constatam o pozitie eronata din partea autoritatilor in ce priveste rolul atribuit masei monetare si a creditului, in functia de reglare a cererii si a ofertei globale in economie ,prin reducerea cererii .

Oficialii au afirmat constant si fara acoperire ca procesele au fost tinute sub control.Ce a ramas din aceasta sintagma vede orice agent economic si orice cetatean al Romaniei.

Prin aprofundarea analizei observam ca s-a ajuns la ocriza de capital banesc provocata in mod arbitrar de politica inadecvata a autoritatilor si la o criza de bani in functia de mijloc de plata, cu consecinte nefaste pentru economia reala.

In toti anii tranzitiei , conceptia de baza a autoritatii monetare afost exprimata an politici monetare si credit restrictive.Din aceste politici nu a putut sa rezulte o dezvoltare economica.In conditiile restrangerii excesive a creditului oficial normal, a luat o mare extindere creditul salbatic ,dezordonat sub forma politicilor restante a blocajului financiar.

Privind cu obiectivitate esecurile economice in anii tranzitiei ,putem vorbi de un paradox romanesc in sfera creditului .Paradoxul isi gaseste expresia in faptul ca ,desi masa creditului bancar a fost redusa excesiv ,starea de hiperinflatie reprezinta componenta caracteristica a situatiei din toti anii tranzitiei , impreuna cu declinul puternic al economiei reale .Pentru a ne apropia de adevarul economic ,vom aplica principiul metodologic de analiza a proceselor cumulative si apoi a proceselor pe cicluri de guvernare pe piata creditului bancar ,cu scopul de a caracteriza in mod obiectiv fenomenul general de subcreditare a economiei nationale - ca un dezechilibru fundamental.