Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

SISTEME MONETARE NATIONALE

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




SISTEME MONETARE NATIONALE

1. SISTEMUL MONETAR, DEFINIRE, CONTINUT, ROL





2. CLASIFICAREA SISTEMELOR MONETARE

REGLEMENTAREA EMISIUNII DE MONEDA

4. CONVERTIBILITATEA MONETARA SI CURSUL DE SCHIMB

5. EVOLUTIA SISTEMULUI MONETAR AL ROMANIEI

1. SISTEMUL MONETAR, DEFINIRE, CONTINUT, ROL

In literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare si reglementare a circulatiei monetare dintr-o tara, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.

Cu aceeasi semnificatie este utilizata definitia data de academicianul Costin Kiritescu,  care apreciaza sistemul monetar national “ansamblul normelor legale si al institutiilor care reglementeaza, organizeaza si supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat”.

Aparitia sistemelor monetare poate fi plasata, conform aprecierii istoricilor monetari, atat in perioada antichitatii cat si a Evului Mediu,

O data cu formarea statelor, acestea si-au asumat roluri monetare, respectiv rolul de a crea moneda, de a defini unitatea monetara si de a stabili paritatea metalica. Politica monetara a fiecarui stat, determinata de conditiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesita existenta unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea si elasticitatea sistemelor monetare.

Astfel, sistemele monetare prezinta trasaturi comune, generale, dar se particularizeaza in functie de specificul national si al perioadei.

La modul general, se considera ca un sistem monetar cuprinde urmatoarele elemente:

a)  metalul monetar;

b)  unitatea monetara;

a)      baterea si circulatia monedei;

b)      emisiunea si circulatia bancnotelor;

c)      emisiunea si circulatia monedei scripturale.

a) Metalul monetar constituie baza a sistemului monetar, in sensul ca reprezinta metalul din care sunt confectionate monedele care circula in interiorul granitelor unui stat, putand fi reprezentat de aur, argint sau de ambele metale.

Sistemele monetare bazate pe aceste metale monetare se numesc sisteme metaliste, in cadrul carora se disting:

Sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar);

Sisteme bimetaliste (bazate pe doua metale monetare).

b) Unitatea monetara este strans legata de metalul folosit pentru baterea monedei si se caracterizeaza prin doua elemente definitorii:

valoare paritara;

paritate monetara.

Valorea paritara reprezinta cantitatea de metal pretios care se atribuie, prin lege, unei unitati monetare.

In 1933, de exemplu, un dolar era definit printr-o cantitate de 1,504 gr aur, iar in anul 1934, un dolar reprezenta 0,888 gr aur.

In functie de evolutia etalonului monetar, valoarea paritara a fost definita fie in aur, fie printr-o alta moneda (in perioada etalonului aur-devize).

Odata cu infiintarea monedei cos DST, prevazuta in statutul FMI din 1969, a existat posibilitatea definirii valorii paritare, prin raportarea unei monede la DST (1 DST = 1,356 $ sau 1 $ = 0,737 DST).

Paritatea monetara reprezinta raportul valoric dintre doua unitati monetare. Daca in anul 1968, lira sterlina era definita prin 1 ₤ = 2.132 gr aur, iar dolarul reprezenta 1 $ = 0,888 gr aur, atunci paritatea monetara era data de raportul:

2,132 gr aur / = 2,40 $/₤

0,888 gr aur/$

Astfel, unitatea monetara, confera banilor dintr-o tara, caracter national, respectiv “ uniforma nationala” pe care o imbraca acestia.

c) Baterea si circulatia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde baterea:

Monedelor cu valoare intrinseca (confectionate din aur si argint);

Monedelor fara valoare deplina (confectionate din aliaje de metale nepretioase, zinc, aluminiu).

In conditiile in care monedele erau confectionate din metale pretioase (aur, in special) se asigura reglarea spontana a cantitatii de moneda in functie de necesitatile economiei, fara supravegherea evolutiei cantitatii de metal pretios, ceea ce conducea la cheltuieli considerabile ale functionarii unui asemenea sistem. Treptat, in circulatie, monedele cu valoare integrala au fost inlocuite cu monede din metale comune, iar dupa primul razboi mondial monedele din metale pretioase au fost eliminate complet din utilizarile monetare.

d) Emisiunea bancnotelor este reglementata la nivelul fiecarei tari si vizeaza aspecte referitoare la emisiune si la relatiile dintre banca centrala si bancile comerciale, cu scopul dimensionarii corecte a masei monetare.

Preocuparile pe aceasta linie, in cadrul unui sistem monetar, decurg din esenta bancnotelor, care sunt inscrisuri ale bancilor de emisiune si intrunesc anumite caracteristici:

Convertibilitatea in metalul monetar;

Valabilitate pe intreg teritoriul unei tari;

Moneda reprezentativa (fiduciara)

e) Emisiunea si circulatia monedei scripturale prezinta importanta in cadrul unui sistem monetar prin faptul ca de-a lungul timpului, statele au recurs la inlocuirea monedelor cu valoare integrala si a bancnotelor convertibile cu bani de hartie, neconvertibili, reprezentativi. La baza acestei inlocuiri a stat ideea egalitatii intre cantitatea de metal pretios si banii de hartie reprezentativi, orice neconcordanta intre aceste doua marimi reprezentand, in fond, o forma de manifestare a inflatiei.

2. CLASIFICAREA SISTEMELOR MONETARE

In functie de elementele componente ale sistemelor monetare, s-au putut identifica, de-a lungul evolutiei lor urmatoarele tipuri:

A.     sistemele metaliste;

B.      sistemele nemetaliste.

A. Sistemele monetare metaliste au la baza metalul monetar, in functie de care se poate realiza distinctia intre bimetalism si monometalism.



Bimetalismul

Fundamental, pentru functionarea acestui sistem, era baterea monedelor din doua metale: aur si argint, intre care exista un raport legal, fix.

Moneda se putea bate liber, atat in aur cat si in argint, cu un raport legal de 1/15,5 (o cantitate de aur valora de 15,5 ori o cantitate egala de argint).

Bimetalismul a fost adoptat in Anglia in anul 1716 si a fost mentinut un secol, in Franta in 1803 si a fost mentinut pana in 1876, iar in Romania in 1867 fiind mentinut pana in anul 1890.

Monometalismul

Comparativ cu sistemul precedent, in cadrul monometalismului, rolul de metal monetar este indeplinit fie de aur, fie de argint.

Marea Britanie a adoptat monometalismul in anul 1816, SUA in anul 1853, Portugalia in anul 1854, Germania in anul 1873, iar Rusia si Japonia in 1897.

Atunci cand metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint, sistemul a fost denumit “silver standard”, iar in cazul folosirii aurului ca metal monetar denumirea sistemului a fost “gold standard”acesta fiind cel mai raspandit sistem monometalist.

Sistemele monetare bazate pe aur au cunoscut urmatoarele forme:

♦ sisteme monetare cu etalon aur – moneda (Gold specie standard);

♦ sisteme monetare cu etalon aur – lingouri (Gold bullion standard);

♦ sisteme monetare cu acoperire mixta (aur si devize) denumite gold exchange standard.

a)      Sisteme bazate pe etalonul aur – moneda se diferentiaza de celelalte sisteme prin umratoarele aspecte:

♦ reprezinta forma clasica a etalonului aur;

♦ aurul circula liber in interiorul tarii sub forma de monede precum si in relatiile cu alte state;

♦ baterea monedelor de aur, in cadrul acestui sistem, era nelimitata;

♦ in circulatie existau bancnote liber convertibile in aur, la pretul stabilit de catre stat;

♦ masa monetara se adapta la necesitatile economiei prin baterea monedelor de aur si tezaurizarea lor.

Insuficienta cantitatii de aur comparativ cu dimensiunile productiei au condus la renuntarea la acest etalon, in anii premergatori primului razboi mondial, cu exceptia SUA unde s-a mentinut pana in anul 192

b) Sisteme bazate pe etalonul aur – lingouri, caracterizate prin urmatoarele trasaturi:

♦ in circulatie se aflau bancnote convertibile in lingouri (1 lingou = 12,44 kg aur);

♦ convertibilitatea era limitata (erau convertibile numai sumele care aveau valoarea cel putin egala cu a unui lingou);

♦ aurul era folosit in relatiile de plata internationale;

♦ bancile de emisiune au inceput sa concentreze cantitati importante de aut monetar;

♦ rolul bancilor centrale consta in interventiile prin care se urmarea echilibrarea masei monetare, in functie de variatia stocului de aur. In perioada crizelor economice, sistemul monetar s-a caracterizat printr-o instabilitate accentuata;

♦ bancnotele convertibile aveau acoperire in aur monetar, numai in proportie de 30% - 40%.

c)      Sisteme bazate pe etalonul aur-devize

Caracteristic acestor sisteme monetare a fost ca moneda aflata in circulatie sa fie garantata atat cu metal pretios (aur) cat si cu titluri de creanta exprimate in moneda straina, numite devize.

♦ unitatea monetara a fiecarei tari era definita printr-o anumita cantitate de aur, sau printr-o valuta;

♦ in circulatie existau numai bancnote convertibile in devize, care erau, ulterior, convertibile in aur, deci nu se mai manifesta o legatura directa intre cantitatea de moneda aflata in circulatie si cantitatea de aur monetar detinut de banca centrala;

♦ o astfel de organizare a generat o stare de dependenta a sistemelor din tarile mai putin dezvoltate fata de cele dezvoltate, prin faptul ca acoperirea in aur a monedei unei tari reprezenta si acoperirea in aur a valutei altei tari;

♦ institutionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat in cadrul Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la Bretton Woods, din 1944, ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar International.

Dintre principiile care au stat la baza SMI retin atentia urmatoarele aspecte, strict legate de functionarea etalonului aur – devize:

convertibilitatea diferitelor valute in dolari si a acestora in aur;

intre valutele diferitelor tari era admisa o oscilatie de maxim ±1% fata de paritatea oficiala.

B. Sistemele monetare nemetaliste prezinta caracteristica eliminarii aurului din definirea unitatii monetare, respectiv definirea monedelor se realizeaza fata de valuta altei tari sau fata de o moneda cos (DST), dupa cum FMI recomanda tarilor membre, si se afla la bazele functionarii sistemelor monetare contemporane.

Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este etalonul putere de cumparare.

Manifestarea puterii de cumparare, in calitate de etalon monetar, rezulta din contributia diferita a bunurilor si serviciilor, din cadrul unei economii nationale sub forma de corespondent al monedelor aflate in circulatie.

REGLEMENTAREA EMISIUNII DE MONEDA

C.     Emisiunea monedei de hartie

Rolul monedei de hartie in evolutia sistemelor monetare nationale este legat de mentinerea din antichitate pana in Evul Mediu, a anumitor inscrisuri si certificate care atestau existenta unei cantitati de aur si argint bine determinate. Prin trecerea certificatului de la o persoana la alta se producea transferul cantitatii de metal monetar de la un detinator la altul.

In anul 1609, Banca din Amsterdam a adoptat o initiativa prin care s-a procedat la emisiunea de bilete de banca in schimbul pieselor metalice care se aflau in circulatie. Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate, intrucat nu corespundeau unei cantitati individualizate de metal.

In raport cu piesele pe care le inlocuiau, biletele de banca prezentau avantajul unei utilizari mai usoare in tranzactiile zilnice; punerea in circulatie a unui bilet de banca antrena retragerea din circulatie a unei cantitati de metal de aceeasi valoare. Cu incepere din anul 1656, Banca Suediei, trece la realizarea a doua operatii concomitente: emisiunea de bilete si scontarea efectelor de comert.

Astfel, biletele de banca au reprezentat o forma de moneda, distincta de moneda metalica, creata cu ocazia operatiilor de creditare, si a caror emisiune nu implica decat retragerea unei cantitati echivalente de piese metalice. Bancnotele in acest fel emise, caracterizate prin convertibilitate monetara, nu inlocuiau in totalitate moneda metalica, ci se adaugau acesteia indeplinind impreuna functiile specifice monedei.

In timp, s-au conturat doua pozitii monetare, concretizate in doua scoli a caror denumire reflecta esenta modului de reglementare a emisiunii si circulatiei biletelor de banca:

scoala circulatiei monetare care contesta natura monetara a biletului de banca si considera ca acesta reprezinta un substituent al aurului;

scoala bancara care considera ca biletul de banca este un instrument de credit al economiei, iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economica.

Diferentierile s-au manifestat, de la o tara la alta, datorita modului de acoperire a cantitatii de bancnote emise. Astfel, in cazul Angliei, acoperirea era asigurata in proportie de 100% in bonuri de tezaur. Pentru Banca Frantei, emisiunea bancnotelor nu era limitata, intrucat acestea erau convertibile in metal monetar (pana in anul 1848).

In alte momente ale evolutiei sistemelor monetare, cantitatea de bancnote emise era contingentata la un nivel variabil in functie de nevoile circulatiei, dependente de cresterea produsului intern brut.

In Belgia, stocul de aur trebuia sa reprezinte 33% din angajamentele la vedere. In Elvetia, acest procent era de 40%, iar in Portugalia de 25%. Indiferent de sistemele de acoperire adoptate, analiza reglementarii emisiunii si circulatiei bancnotelor evidentiaza rolul monetar al acestora si importantul caracter de instrument de credit in economie.

In economia moderna avantajele utilizarii biletelor de banca, respectiv a bancnotelor, decurg din caracteristicile acestora:

sunt rezultat al procesului de creditare in economie;

prezinta o anumita stabilitate, care rezulta din:

acoperirea bancnotei;

convertibilitatea bancnotei;

prevenirea si eliminarea actiunilor de falsificare a bancnotei.

Acoperirea bancnotei rezulta din obligatia emitentului de a detine un stoc de metal pretios sau alte valori, care sa stea la baza emisiunii. In functie de evolutia in timp si particularitatile reglemetarilor din fiecare tara, pot fi identificate urmatoarele forme de acoperire:

acoperire metalica;

acoperire in devize sau mijloace de plata staine;

acoperire in efecte comerciale;

acoperire in titluri emise de stat.

Dintre masurile de eliminare a actiunilor de falsificare a bancnotei, pot fi retinute urmatoarele:

utilizarea unei hartii speciale;

semnarea bancnotei de catre emitent;

inscrierea bancnotelor;

filigranarea hartiei.



D.     Emisiunea monedei divizionare

Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori nominale scazute si utilitate in realizarea platilor. Sunt confectionate din diferite aliaje, iar emisiunea lor se afla in atributiile Monetariei Statului. Dupa confectionare, sunt depuse la banca centrala unde figureaza in activul bilantului si sunt inregistrate la aceeasi valoare in creditul contului Trezoreriei.

Pentru Trezorerie, emisiunea de moneda reprezinta o sursa de venituri, intrucat valoarea metalului si cheltuielile de batere a monedelor sunt inferioare valorii nominale a acestora.

Scopul monedei divizionare este de a facilita tranzactiile din economie.

E.      Emisiunea monedei scripturale

Moneda scripturala sau moneda emisa de banci este constituita din depozitele bancilor comerciale, respectiv din soldurile creditoare ale agentilor nebancari, transmise de la un agent la altul prin intermediul cecurilor si al viramentelor.

Soldurile creditoare pot fi considerate moneda autonoma, distincta de biletele de banca si de moneda divizionara.

Natura monetara a depozitelor este marcata prin realizarea unei diferentieri intre urmatoarele tipuri de moneda:

moneda centrala care este reprezentata de moneda emisa de Banca Centrala si consta in biletele de banca emise si in soldurile creditoare inscrise la aceasta banca in numele bancilor comerciale;

moneda emisa de banci, este reprezentata de inscrierile in conturile curente ale bancilor comerciale.

Prima forma de moneda este aceea acceptata de toti participantii si in care toate celelalte forme de moneda sunt convertibile la cererea detinatorilor. Moneda inregistrata in conturile bancilor comerciale reprezinta, de asemenea o forma de moneda reala, ce nu constituie un substituent al monedei centrale, iar emisiunea acesteia este posibila intre anumite limite.

Fiecare banca comerciala detinatoare a unor sume exprimate in moneda centrala retine 20% din moneda scripturala emisa pentru acoperirea rezervei obligatorii si utilizeaza restul de 80% pentru acordarea de noi credite.

Un astfel de fenomen isi sporeste dimensiunile, raportat la intregul sistem bancar.

Daca diferitele banci ale unei tari acorda credite permanent in acest mod, iar beneficiarii acestora au acelasi comportament, rezulta, la nivelul intregului sistem bancar, o multiplicare a nivelului creditelor acordate economiei.

Pentru cuantificarea multiplicatorului creditului, care arata pana la ce nivel sporesc dimensiunile monedei scripturale, pe baza unui depozit initial, in literatura de specialitate se utilizeaza doua relatii:

a) m = 1 x Di

R

In care: m = reprezinta multiplicatorul creditului;

R = reprezinta proportia rezervei obligatorii;

Di = depozit initial.

Aceasta relatie evidentiaza faptul ca daca o banca nu ar retine din moneda disponibila rezerva de lichiditate, atunci marimea multiplicatorului ar tinde catre infinit, intrucat depozitele constituite sunt acordate in totalitate sub forma de credit.

b)      m = _____Di_________

R + N – (R x N)

In care:

R = proportia rezervei obligatorii;

N = proportia platilor in numerar in totalul masei monetare;

Di = depozit initial.

Aceasta relatie este considerata mai realista, intrucat ia in calcul si utilizarea disponibilitatilor sub forma de numerar N.

Pentru intelegerea aplicabilitatii acestor formule sunt necesare urmatoarele precizari:

pentru ca mecanismul descris sa functioneze, trebuie admisa ipoteza conform careia bancile al caror volum de credite se majoreaza trebuie sa gaseasca pe piata intreprinzatori decisi sa apeleze la imprumuturi;

totodata, pentru functionarea mecanismului, trebuie ca bancile care au posibilitatea acordarii de credite, sa aiba vointa de a profita de aceste circumstante;

trebuie introdusa in analiza alegerea portofoliilor, atat la nivelul beneficiarilor si al distribuitorilor. In aceste conditii multiplicatorul creditului nu permite determinarea nivelului depozitelor care apar efectiv in economie, ci numai a nivelului maxim al acestora, la un moment dat. Daca economia parcurge o perioada de prosperitate, iar anticiparile sunt favorabile, atat la nivelul bancii cat si al agentilor economici, se poate admite ca volumul efectiv al depozitelor create coincide cu nivelul maxim al acestora.

4. CONVERTIBILITATEA MONETARA SI CURSUL DE SCHIMB

A. Convertibilitatea monetara

In sens larg, prin convertibilitate se intelege dreptul rezidentilor si al nerezindentilor de a schimba moneda nationala cu alta moneda straina, prin vanzare-cumparare pe piata, fara nici o restrictie din punct de vedere al sumei schimbate, al scopului si al calitatii celui care efectueaza operatiunea.

Statutul Fondului Monetar International grupeaza monedele statelor membre in trei categorii: convertibile, neconvertibile si liber utilizabile.

Includerea intr-una din aceste trei grupe este corelata cu respectarea de catre tara emitenta a anumitor obligatii:

evitarea restrictiilor asupra platilor si transferurilor internationale curente;

evitarea practicilor valutare discriminatorii;

schimbarea soldurilor in moneda nationala detinute in strainatate, in valuta tarii care solicita preschimbarea, sau in DST;

colaborarea in domeniul politicilor monetare referitoare la activele de rezerva.

In anul 1996, un numar de 129 de tari acceptasera sa respecte obligatiile prevazute in statutul FMI, avand moneda convertibila .

Tarile cu moneda neconvertibila sunt cele care nu indeplinesc sau nu doresc sa accepte conditiile trecerii la convertibilitate impuse de FMI. Aceste tari cu valute neconvertibile pot desfasura doar schimburi internationale pe baza de clearing; se confrunta cu dificultati generate de pozitia deficitara a balantei de plati, si nu inregistreaza cresteri ale lichiditatii internationale.

O moneda poate fi considerata “liber utilizabila” daca indeplineste concomitent doua conditii: este folosita pe scara larga in platile si transferurile internationale si este negociabila pe principalele piete valutare internationale.

Monede liber utilizabile sunt: euro, yenul japonez, lira sterlina, dolarul SUA.

Privita de-a lungul evolutiei in timp, convertibilitatea a cunoscut doua forme principale convertibilitatea metalica si convertibilitatea in valute.

Convertibilitatea metalica s-a practicat in perioada etalonului aur-moneda si consta in schimbarea bancnotelor prezentate la banca de emisiune intr-o cantitate de aur. Convertibilitatea metalica a cunoscut doua forme: integrala si limitata.

In cazul covertibilitatii in valute, utilizand criteriul ariei geografice de aplicare, se poate face distinctia intre convertibilitatea interna si cea externa. Atunci cand se manifesta simultan cele doua forme ale convertibilitatii, potrivit terminologiei internationale, convertibilitatea este generala.

Convertibilitatea interna este definita ca reprezentand insusirea legala pe care o are o moneda de a se preschimba pe o alta moneda pe un teritoriu delimitat, al tarii de origine. Aceasta convertibilitate poate fi limitata numai pentru anumite operatii sau poate functiona in limita unor plafoane.

Pentru exprimarea continutului convertibilitatii externe, se utilizeaza, intr-un limbaj simplificat, termenul valuta (moneda) convertibila.

Pentru dobandirea statutului de moneda convertibila, potrivit prevederilor articolului VII din statutul FMI este necesara indeplinirea unor conditii: economice, financiare, organizatorice de catre tarile care se angajeaza in procesul realizarii convertibilitatii interne, dupa cum urmeaza:

existenta unui potential economic ridicat;

echilibrarea balantei de plati;

existenta unor rezerve internationale de lichiditate;

- stabilirea unui curs real monedei nationale fata de alte monede, fundamentat economic;

flexibilitatea sistemelor economice, in scopul adaptarii productiei interne in functie de cerintele pietei mondiale;

limitarea inflatiei si realizarea unei stabilitati monetare.

- existenta unei rezerve de aur si devize, care sa permita onorarea solicitarilor de preschimbare a monedei nationale de catre nerezidenti. Ca ordin de marime, se apreciaza de catre expertii FMI, ca volumul acestor rezerve trebuie sa reprezinte echivalentul valoric al importului unei tari pe o perioada de 3 - 5 luni.

Ca etapa intermediara in realizarea convertibilitatii externe, la inceputul anilor’90, toate tarile central si est-europene au permis rezidentilor sa detina depozite in valuta cu unele restrictii referitoare la nivelul maxim al sumei posibil de schimbat anual.

Asemenea masuri au condus la accentuarea fenomenului dolarizarii care inregistra in 1994, 37% in Bulgaria, 35% in Romania si 25% in Albania. In Ungaria, Republica Ceha si Slovacia acest fenomen a avut dimensiuni mai reduse.

Tarile est europene practica, in prezent, convertibilitatea interna limitata la operatiuni de cont curent, iar din punct de vedere al criteriilor si conditiilor necesare unei convertibilitati externe, Polonia se remarca in sens pozitiv atat din punct de vedere al rezervei valutare, al nivelului inflatiei, cat si al competitivitatii economiei.

B. Cursul de schimb

Indiferent de forma convertibilitatii, interna sau externa, elementul esential al acesteia il constituie cursul de schimb. Regimul cursului de schimb confera un grad mai ridicat sau mai redus de credibilitate unui sistem monetar national.

Analiza cursului de schimb, definit drept expresia sintetica a raportului valoric exprimat ca pret al tranzactiei cu valute si devize pe piata valutara, conduce la stabilirea distinctiei intre 3 tipuri de regim de curs valutar (de schimb), astfel:

Cursul de schimb fixat, se caracterizeaza prin aceea ca se pastreaza constant fata de o valuta de rezerva (numita valuta ancora) si constituie cauza preturilor interne;

Cursul de schimb fix, se mentine o perioada indelungata de timp, poate fi modificat doar in cazuri extreme si reprezinta cauza preturilor interne;

Cursul de schimb flotant (flexibil), se caracterizeaza prin elasticitate si flexibilitate, in functie de cererea si oferta de valuta si reprezinta efect al preturilor interne.

Fiecare din aceste tipuri de curs de schimb prezinta avantaje si dezavantaje:

▪ un curs de schimb fixat, parcticat de unele banci centrale, conduce la manifestarea controlului exercitat asupra schimburilor valutare. Pe piata se manifesta tendinta de depreciere a cursului de schimb fixat si sporirea nivelului ratei dobanzii solicitate de investitori cu scopul apararii cursului de schimb. Pentru a-l mentine fixat, banca centrala are tendinta de a spori oferta de moneda nationala, fapt care antreneaza sporirea inflatiei si cresterea masei monetare intr-un ritm mai mare decat a volumului de rezerva straina;

▪ cursul de schimb fix a functionat in mod real, in timpul etalonului monetar aur (1880 – 1914);

▪ cursurile flotante nu ridica problema credibilitatii pentru banca centrala, care nu se angajeaza, in mentinerea cursului de schimb intre anumite limite. De asemenea, cursul flotant permite adoptarea convertibilitatii depline.

Cursul flotant poate fi analizat, din punct de vedere al detinerii sau nu de rezerva straina de catre banca centrala, ca un curs de schimb flotant pur si impur.

Cursul de schimb flotant este pur, atunci cand banca centrala nu detine valuta straina, intrucat nu intervine pentru a-l influenta si este impur atunci cand bancile centrale intervin pe piata, pentru dirijarea cursului, prin vanzarea – cumpararea de valute straine. Este cazul interventiilor speculative ale bancilor centrale pe piata valutara.

▪ dupa opiniile specialistilor dezavantajele cursurilor de schimb fixate sau flotante pot fi eliminate prin adoptarea sistemului monetar bazat pe Consiliul valutar (sau monetar).

Consiliul valutar reprezinta o autoritate care emite bancnote si moneda metalica acoperite intr-o proportie de 100% in valuta straina (denumita ancora) si deplin convertibila, la un curs de schimb fixat. Un Consiliu valutar permite pastrarea unor cursuri de schimb stabile fata de valuta ancora sau fata de aur si detine, sub forma de rezerve, active cu grad de risc scazut: obligatiuni si alte active exprimate in valuta ancora.

Pentru ca un astfel de sistem sa fie mai credibil si sa functioneze eficient, este necesar ca rezervele valutare sa fie mai mari decat masa monetara in circulatie. In general, o asemenea conditie este dificil de indeplinit, intrucat in momentul in care se apeleaza la un asemnea aranjament institutional, nivelul rezervelor valutare este redus.



Cazul tipic de Consiliu monetar este cel al Hong Kong-ului.

Ideea Consiliului monetar a fost sustinuta si din cauza slabiciunilor Bancii Centrale, din punct de vedere al relatiei politice cu guvernul si a modului de adoptare a deciziilor de politica monetara.

Printre beneficiile acestuia se numara: credibilitate sporita, performante in domeniul inflatiei, crestere economica. Din punct de vedere al costurilor trebuie evidentiate: politica de credite restrictiva; expunerea economiei la socuri din lipsa instrumentelor alternative de politica economica, absenta flexibilitatii in domeniul cursului de schimb.

La intrebarea daca este Consiliul monetar oportun pentru Romania, argumentele indica faptul ca acesta nu ar putea fi o solutie viabila pentru problemele cu care se confrunta economia nationala (volumul rezervelor disponibile si serviciul datoriei externe).

Din perspectiva convertibilitatii depline a monedei, adoptarea Consiliului monetar poate antrena o iesire masiva de capitaluri din Romania. Pentru a-si proteja economiile, populatia s-ar orienta catre titluri ale guvernelor si companiilor straine. Compensarea iesirilor de rezerve si capital s-ar realiza prin contractarea de imprumuturi pe pietele externe.

Starea sistemului bancar este o problema care face ca in Romania adoptarea Consiliului monetar sa fie imposibila in viitorul imediat. Starea precara a sistemului bancar este evidentiata prin ponderea sporita a creditelor neperformante.

5. EVOLUTIA SISTEMULUI MONETAR AL ROMANIEI

Prin legeea din anul 1867, in Romania se adopta primul sistem monetar national, caracterizat prin urmatoarele elemente:

a fost un sistem bimetalist, in cadrul caruia moneda era definita in functie de aur si argint, raportul de valoare dintre cele doua metale fiind de 1/14,38;

moneda nationala, leul, era impartita in 100 subdiviziuni, numite bani;

pe teritoriul Romaniei erau acceptate, in circulatie, monedele de aur si argint ale tarilor Uniunii Monetare Latine (Franta, Italia), avand atributele unei monede legale.

Infiintarea, in anul 1880 a BNR antreneaza o serie de efecte favorabile functionarii sistemului monetar national.

Ca institutie de emisiune, BNR a emis primele bancnote, pentru care  s-a practicat acoperirea in aur si argint (in primii 5 ani de activitate, BNR a emis peste 100 milioane lei bancnote + 50 milioane lei in monede de argint).

Trecerea la monometalismul aur (prin Legea din 1889) are drept efect trecerea leului la convertibilitatea deplina si nelimitata in aur: 1 leu = 0,3226 grame aur.

Functionarea acestui sistem a asigurat stabilitate monetara si reglarea spontana a cantitatii de bani in circulatie.

In perioada primului razboi mondial, au fost emise bancnote pentru acoperirea cheltuielilor statului, garantate cu bonuri de tezaur, astfel incat la incheierea acestuia, Romania avea sa se confrunte atat cu fenomene inflationiste, cat si cu probleme imediate dupa razboi.

Reforma monetara din anul 1929 si-a propus, ca scop, rezolvarea problemei inflatiei, prin stabilizare monetara.

BNR a realizat, in aceasta perioada operatiuni prin care au fost tranzactionate bonuri de casa. A majorat taxa scontului cu 9% avand ca efect scumpirea creditelor.

In perioada crizei 1929 – 1933 si in cea urmatoare, leul se depreciaza accentuat: cererile de devize pentru nevoile statului nu mai puteau fi acoperite, preturile inregistreaza cresteri considerabile, procentul de crestere al acestora situandu-se la nivelul de 345 % comparativ cu cel de sporire al masei monetare, 306 %.

Cel de-al doilea razboi mondial antreneaza cheltuieli guvernamentale considerabile (9 miliarde lei in 1940; 95 miliarde lei in 1944), fapt care justifica masura de deflatie adoptata in decembrie 1944 si concretizata in vanzarea aurului. Atunci a fost retrasa 16% din cantitatea de moneda aflata in circulatie, respectiv 65 miliarde lei. Cu toate acestea procesul de depreciere a leului a continuat.

In acest context, reforma monetara din anul 1947 a urmarit, in principal, stabilizarea monetara si reglementarea modului de formare al preturilor si tarifelor prin:

punerea in circulatie de bancnote ale BNR;

schimbarea leilor vechi cu cei noi in functie de un raport de paritate de 1 leu nou la 20.00 lei vechi.

Dintre efectele favorabile ale acestei reforme trebuie semnalat faptul ca a generat o putere de cumparare mai mare, a sporit stocul de aur si devize al BNR si a redus cantitatea de moneda in circulatie.

In anul 1954 s-a procedat la redefinirea continutului in aur al leului (1leu este egal cu 0,148 gr aur), fiind ultima definire in aur a monedei nationale.

Perioada anilor ’60 si ’70 este caracterizata prin stabilitatea monedei si mentinerea constanta a puterii de cumparare;

In perioada anilor ’80 se manifesta procese inflationiste “mascate”, ca premise ale inflatiei specifice anilor dupa 1990.

In contextul reformei sistemului financiar bancar, demarata dupa anul 1989 retin atentia coordonatele procesului de macro-stabilizare: reducerea ratei inflatiei; stoparea demonetizarii economiei si a procesului de dolarizare, imbunatatirea nivelului de rezerve internationale in cadrul sistemului bancar; liberalizarea cursului de schimb.

Ca autoritate monetara, Banca Nationala a Romaniei care formuleaza si conduce obiectivele politicii monetare, urmarind stabilitatea monedei nationale, a parcurs momente importante, cu efecte asupra functionarii sistemului monetar national:

mai 1991: promulgarea legilor bancare: Legea nr. 33/1991, cu privire la activitatea bancara si Legea nr. 34/1991 cu privire la statutul BNR;

august 1991: liberalizarea ratelor dobanzii in sistemul bancar;

septembrie 1991: adoptarea primelor norme cu privire la refinantare (linie de credit, credite lombard);

noiembrie 1991: se declara convertibilitatea limitata a leului. Cursul de schimb incepe a se stabili zilnic de catre BNR;

martie 1992: se adopta masuri cu privire la rata rezervei minime obligatorii;

iunie 1993: Trezoreria Statului isi deschide cont la Banca Centrala;

martie 1994: se adopta masuri referitoare la liberalizarea cursului de schimb;

aprilie 1994: Banca Nationala adopta Legea cu privire la cambie si normele referitoare la cec, bilet la ordin si ordin de plata;

septembrie 1994: bancile sunt licentiate ca dealeri pe pietele valutare;

aprilie 1995: piata interbancara devine oficiala. BNR publica zilnic nivelul ratelor de referinta pentru depozite si pentru plasamente;

februarie 1997: piata valutara devine libera, prin reautorizarea de catre BNR, in calitate de dealeri primari, a tuturor bancilor romane si straine;

martie – iunie 1998: instituirea unui nou cadru legal, prin adoptarea urmatoarelor legi: Legea bancara 58/1998, Legea nr. 10/1998 privind statutul BNR, Legea 83/1998 a Falimentului Bancar;

martie –august 1999: adoptarea de masuri pentru imbunatatirea activitatii sectorului bancar (Fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar); operatiuni de restructurare financiara a unor banci din sistemul bancar (infiintarea Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare).







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1108
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site