Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Tipuri reprezentative de relief petrografic

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
RESURSELE NATURALE DE BAZA
Unitatile majore ale reliefului terestru
TRANSPORTURILE
Subcarpatii Curburii
Grupa Apuseni (Muntii Apuseni)
GEOREFERENTIERE TRAPEZE CU ArcGIS 9.2
Reliefosfera component al sistemului geografic
Tipuri de surse geotermale (Sisteme geotermale)
TIPOLOGIA REGIUNILOR GEOGRAFICE
STATIUNEA COVASNA

Tipuri reprezentative de relief petrografic
1. Relieful dezvoltat pe calcare si dolomite
Acestea sunt roci sedimentare omogene chimic dar heterogene fizic (prezinta o retea deasa de fisuri ceea ce asigura o circulatie activa a apei), au o duritate mare si nu sunt plastice. Desi, dizolvarea este procesul cel mai insemnat care conduce la realizarea unui relief specific, comportamentul rocii este diferit in raport de conditiile climatice. in regiunile polare, subpolare si alpine dizolvarii i se alatura dezagregarea rezultand creste si mase de grohotis, in regiunile calde si umede alaturi de dizolvare stau diverse procese de alterare chimica etc. De aceea in afara unui ansamblu de forme de relief strict legate de dizolvare (relief carstic) se adauga si altele care au rezultat prin actiunea a diversi agenti si procese (acestea alcatuiesc relieful calcaros sau dezvoltat pe calcare si dolomite - ex. abrupturi, vai, creste etc.).
1.1. Relieful carstic
Constituie formele de relief specifice acestor roci. De altfel, denumirea de carst deriva de la Podisul Karst (Slovenia) unde au o larga dezvoltare si au fost studiate amanuntit inca de mai bine de un secol.
Realizarea acestor forme este conditionata de prezenta unor mase de calcar, gros si bine fisurat, apoi de precipitatii bogate si pante cat mai mici.
Procesul este dizolvarea realizata de apa din precipitatii in care este incorporata o cantitate de dioxid de carbon. impreuna formeaza un acid slab, care prin circulatia in lungul fisurilor din masa de calcar preia ionul de calciu si favorizand largirea acestora. Cu cat precipitatiile sunt mai bogate, iar continutul in CO2 al apei mai mare cu atat agresivitatea acidului carbonic sporeste iar dezvoltarea reliefului carstic devine mai rapida.
Circulatia apei in masa de calcar este dependenta de sistemul de fisuri, diaclaze, goluri etc. in cadrul acesteia se disting doua orizonturi:
- superior (aerat, epicarst) in care apa este prezenta doar la precipitatii si un interval relativ scurt dupa producere; aici exista o tubulatura foarte complexa ce ajunge in masa de calcar la sistemul galeriilor si salilor din pesteri;
- inferior de la nivelul activ al apei din pesteri spre adanc pana la stratul impermeabil din baza calcarului. Fisurile din calcar sunt umplute cu apa sub presiune. La partea superioara apa circula la nivelul cel mai coborat din pesteri iesind in versantii vailor sub forma de izvoare. in unele situatii izvoarele au un regim de activitate intermitenta cu faze de manifestare tumultoasa si faze de stagnare. Se numesc izbucuri, activitatea lor fiind determinata de existenta in masivul calcaros a unui sistem de cavitati si galerii care permit mai intai acumularea apei pana la un anumit nivel si apoi sub efectul presiunii aerului comprimat in cavitati, aceasta este eliminata brusc (sistem de sifonaj). Cele doua faze (acumularea apei si evacuarea) se succed la interval de cateva ore in functie de regimul precipitatiilor si capacitatea de concentrare a apei in golurile carstice.
intre circulatia apei in masivul calcaros si cea din lungul vailor carstice exista diverse legaturi. Izvoarele carstice alimenteaza cursurile raurilor, iar o parte din apa acestora se pierde in unele locuri prin sorburi (ponoare) in circuitul subteran. Dar adancirea vailor este insotita si de coborarea nivelului circulatiei din interiorul masivului ceea ce face ca etajul superior sa se extinda prin incorporarea galeriilor fostului activ (acesta devine un nivel fosil).
Relieful carstic este alcatuit din doua grupe de forme - unele sunt concentrate la suprafata masivului calcaros (exocarst) iar altele se afla la adancime (endocarst).
- Exocarstul frecvent este reprezentat de lapiezuri si doline, dar in regiunile cu evolutie de durata si de uvale, polje etc.
- Lapiazurile sunt sentulete cu dimensiuni variabile (de la cativa centimetri lungime si cativa milimetri adancime la mai multi decimetri lungime, 5-10 cm adancime), au forma lineara, tubulara, ramificata etc. Sunt separate de microcreste ascutite. Suprafetele calcaroase slab inclinate pe care acestea au o frecventa mare alcatuiesc ''lapiazurile''.
Unele lapiezuri sunt umplute cu material argilos sau sol adus de apele de siroire. Pe seama lor se dezvolta plante ierboase.
- Dolinele - sunt depresiuni carstice cu dimensiuni mici (frecvent cativa metri in diametru, dar maximele ajung la peste 100 m), au forma circulara si adancimi de la sub un metru la mai multi zeci de metri. in profil transversal se disting versanti drepti dar frecvent concavi cu roca la zi si o baza plata rezultata din acumularea materialelor argiloase produse prin alterari si a solului spalat de ape la ploi. Dolinele sunt rezultatul combinarii in timp a actiunii dizolvarii cu spalarea in suprafata si siroirea. in dolinele foarte mari unde stratul impermeabil este gros se pot dezvolta lacuri - unele permanente (ex. Varasoaia in M. Apuseni), altele temporare (fig. 41).
- Din doline prin reteaua de fisuri, apele din precipitatii patrund in interiorul masivului calcaros. in unele situatii, apa largeste mult unele fisuri ducand la dezvoltarea de puturi verticale.
- Avenele sunt puturi dezvoltate de la suprafata masivului calcaros spre diferitele nivele de carstificare, atingand adancimi de mai multe sute de metri. Au desfasurare verticala urmarind sistemul de crapaturi ce-au fost initial largite prin dizolvare pentru ca ulterior sa se adauge si spalarea in suprafata si siroirea. Astfel, latimea putului poate fi de cativa metri; la partea superioara se afla o dolina care concentreaza apa dirijand-o spre put. in lungul putului exista trepte, iar la baza materialul prabusit. Uneori capatul inferior se termina in galerii de pestera, iar alteori in versantii cheilor (fig. 41).
- Uvalele sunt depresiuni carstice mari rezultate prin unirea mai multor doline. Apar frecvent pe platourile carstice prin evolutia laterala a dolinelor; au contur festonat, versanti concavi calcarosi si fundul plat acoperit cu soluri de tipul rendzinelor; au lungimi de mai multe sute de metri, chiar peste un kilometru si adancimi de mai multi zeci de metri. in cele mici se pot observa inca portiuni mai inalte care au ramas din platoul ce separa initial dolinele. Uneori acestea apar sub forma unor mici varfulete (humuri). Pe fundul unor uvale se pot distinge o noua generatie de doline izolate. Exista si uvale care s-au individualizat tectonic (prin coborarea unui compartiment faliat) sau tectono-eroziv (un graben umplut cu sedimente si golit prin indepartarea prin eroziune a materialelor acumulate (ex. Podu Dambovitei).
- Poliile (polje) sunt cele mai mari depresiuni carstice, atingand lungimi si latimi de mai multi kilometri; sunt inconjurate de masive calcaroase, au fundul plat sau neregulat pe care se pastreaza unele cursuri de apa ce se pierd (intra in circuitul subteran) la contactul cu versantii abrupti in sorburi (ponoare). Vatra poliilor mari este formata din rocile impermeabile aflate la baza stratelor de calcare ale masivului.
Originea poliilor este diversa - pot rezulta prin: prabusirea tavanului salilor unor pesteri foarte mari; in urma coboririi tectonice a unui bloc calcaros dintr-un masiv in lungul unor linii de falie; prin unirea si adancirea mai multor uvale etc.
Sunt polii fara curs de apa permanent dar si polii in care acestea exista. in perioadele cu precipitatii bogate raul se revarsa acoperind partial sau total vatra poliilor. La poliile rezultate prin prabusirea pesterilor exista martori de eroziune (humuri) si sectoare de pesteri inca active.
- Poduri naturale si arcade - marturii ale prabusirii unor sectoare din pesteri (Podul de la Ponoare, arcadele din cheile Runcului, Piatra Craiului etc.)
- Vai dolinare - sunt vai rezultate prin unirea dolinelor pe diferite aliniamente de curgere subterana.
- Cheile - sunt sectoare inguste de vale dezvoltate in calcare. Versantii abrupti se intersecteaza la nivelul albiei. Rezulta prin adancirea cursurilor de apa in masivul calcaros (dizolvarea se imbina cu eroziunea mecanica) sau prin prabusirea tavanului salilor si galeriilor prin care exista un curs de apa activ, acesta aparand astfel la exterior. in versantii cheilor se disting goluri ale intrarilor in pesteri, guri ale retelei de tuburi de dizolvare din interiorul masivului calcaros, mase de blocuri prabusite etc.
- Treptele antitetice - reprezinta portiuni de albii vechi ale raurilor ce strabat un masiv calcaros. Ele au ramas suspendate deasupra albiei actuale adancita in amonte de un sorb insemnat. in profilul longitudinal al vaii se separa albia actuala, sorbul, peretele abrupt din aval de sorb, albia veche seaca ramasa in aval suspendata (sunt frecvente in Podisul Padis din Muntii Apuseni).
- Endocarstul este rezultatul dizolvarii la care se asociaza precipitarea chimica, prabusirea blocurilor si eroziunea mecanica a cursurilor subterane. Rezulta mai multe forme cu dimensiuni variabile.
- Pesterile (Grotele) constituie cea mai reprezentativa forma dezvoltata in interiorul unui masiv calcaros. Sunt rezultatul imbinarii tuturor proceselor mentionate, dar cu un accent deosebit pe dizolvarea efectuata prin circulatia apei din precipitatii in orizontul superior al masei de calcar si pe eroziunea cursurilor de apa subterane. Au dimensiuni variabile (lungimi de la cativa metri la zeci de kilometri, diferente de nivel in functie de numarul de etaje) care au rezultat in urma evolutiei. in pesterile mari (fig. 41) se separa:
- salile - spatii largi cu inaltime mare in care se intalnesc numeroase blocuri prabusite dar si o multime de forme de precipitare.
- galeriile - coridoare inguste sapate de cursurile de apa active aflate, sub presiune, in lungul unor linii de crapaturi slab inclinate; au lungimi variabile si inaltimi sub 2 m; se disting marmite de eroziune sapate in pereti, acumulari de pietris, nisip carate de cursul de apa.
- formele de precipitare a calciului din solutia supraconcentrata sunt numeroase si au pozitie diferita. Unele se afla pe tavanul salilor (stalactite - sub forma unor conuri cu varful in jos; au pe centru un canal de scurgere a solutiei; draperii - concretiuni ondulate dezvoltate din tavan la contactul cu peretii salilor etc.) sau pe podea (stalagmite - concretiuni sub forma de con cu varful in sus; coloane rezultate din unirea stalactitelor cu podeaua sau cu stalagmitele; domuri si stalagmati - stalagmite mult amplificate ca volum; goururi - mici bazinete pe podea delimitate de ziduri mici de precipitare in care exista apa si bucati de calcar rotunjite numite perle de pestera etc.); cruste de calcit acumulate pe pietre dar mai ales pe acumulari de nisip si pietris.
1. Relieful calcaros - este alcatuit din forme care sunt comune si altor roci dar care capata unele trasaturi aparte in masivele calcaroase. intre acestea sunt: platourile interfluviale ciuruite de doline, uvale; versantii abrupti cu denivelari de sute de metri cu rauri de pietre, poale de grohotis, conuri de grohotis; vaile in general inguste cu caracter de chei; umerii de eroziune si terasele care pun in evidenta adancirea sacadata a raurilor etc. Aici pot fi incadrate si depresiunile de contact dezvoltate intre masive calcaroase si regiuni cu roci sedimentare sau metamorfice. Dizolvarea care se propaga in calcare se combina cu eroziunea fluviatila si alte procese care actioneaza pe suprafetele de contact. Dupa o indelungata evolutie rezulta depresiuni alungite incadrate de versanti alcatuiti din cele doua categorii de roci; sesul depresiunii este neted, iar in spatiul dezvoltat pe calcare prezinta doline, sorburi etc. (ex. depresiunile Ponoare, Zaton din Podisul Mehediniti).
1.3. Relieful carstic si climatul. Evolutia carstificarii depinde de caracteristicile climatice (indeosebi de regimurile de temperatura si de precipitatii), gradul de acoperire cu vegetatie etc.
- in regiunile cu climat cald si umed (ecuatorial, tropical musonic). Aici temperaturile ridicate, precipitatiile mari, acizii rezultati din descompunerea materialului vegetal foarte bogat asigura apei un grad avansat de agresivitate. Ca urmare, evolutia endocarstului este rapida rezultand sisteme de pesteri polietajate, turnuri conice cu dimensiuni mari, polje, vai adanci si impadurite etc. Regional au denumiri variate- carst mamelonar (magoten karst) in Cuba, Mexic, Indonezia, Kegelkarst, carst cu pinacles (China etc.).
- in regiunile desertice tropicale - evolutia este slaba datorita lipsei apei; apar doar platouri si diverse lapiezuri.
- in regiunile mediteraneene - cu un sezon umed (iarna) si unul cald si uscat (vara) - relieful carstic este reprezentat prin pesteri, uvale, polje; este un carst golas (holocarst), polietajat (Grecia, Italia, Franta, Croatia, Slovenia etc.).
- in regiunile temperate apar unele diferente intre nuanta oceanica umeda si racoroasa, cu vegetatie bogata si cea continentala mai uscata si cu variatii de temperatura mai mari. Carstul este de tip tranzitoriu mai evoluat in spatiul cu influente oceanice. Se adauga merocarstul (un carst incipient intrucat calcarele sunt acoperite de roci sedimentare necarstificabile si de vegetatie) si carstul fosil (ascuns), prezent in stratele de calcare aflate in regiunile de platforma la adancimi mari (ex. in Dobrogea de sud, carstul din formatiunile mezozoice ce a fost acoperit de depozite sarmatiene).
- in regiunile polare si subpolare temperaturile coborate asigura o capacitate ridicata de retinere a dioxidului de carbon. Aici insa sezonul cald este scurt si nu permite dezghetul decat a unui orizont nu prea gros din masele calcaroase. Ca urmare, carstificarea desi exista este redusa ca amploare.
1.4. Evolutia regiunilor carstice. Ea difera de la o regiune la alta fiind conditionata de marimea masei de calcar, climat (indeosebi regimul precipitatiilor), acoperirea cu vegetatie. De aceea nu se poate concepe un model unitar al evolutiei carstice. Exista in geomorfologie o teorie a ciclului carstic imaginata de W.M.Davis. El separa patru faze evolutive care se remarca prin anumite forme de relief.
- Faza de tinerete - cu forme de relief de suprafata; se incheie cand se contureaza o circulatie interna care conduce la captarea raurilor de suprafata.
- Faza de maturitate - cu o puternica dezvoltare a endocarstului paralel cu cea a exocarstului; se incheie cand evolutia carstica atinge contactul dintre masa de calcar si rocile impermeabile de dedesubt;
- Faza de batranete - pesterile se prabusesc, cursurile de apa revin la suprafata, se desfasoara polje imense cu humuri;
- Faza de stingere - o prelungire a fazei precedente cand se ajunge la o suprafata de eroziune la nivelul rocilor necarstice; pe ea din loc in loc se mai pastreaza martori calcarosi, ce amintesc de masivul de la care s-a plecat. Ea poate fi privita ca o imagine generalizata a multor situatii.
1.5. Relieful dezvoltat pe sare si gips
Sarea si gipsul sunt roci sedimentare omogene chimic si in mare masura si fizic (exista orizonturi subtiri de argila si de sare impura), cu plasticitate ridicata si usor solubile. Sunt legate indeosebi de cutele diapire situandu-se la adancimi variabile. in crearea reliefului, dizolvarea este procesul principal, dar frecvent ea se asociaza cu actiunile altor agenti - spalarea in suprafata, siroirea, excavatiile antropice. Acestea pot sa premearga dizolvarii (cand sarea si gipsul se afla la adancime) sau pot fi simultane (rocile se afla la suprafata).
in prima situatie apa ajunge cu greu la stratele de sare sau gips unde provoaca dizolvari pe spatii restranse. Stimularea patrunderii apei se face prin realizarea de crapaturi in masa de roci acoperitoare (indeosebi prin seisme, explozii in cariere) sau in urma exploatarii in subteran a sarii. Prabusirea stratelor de roci de deasupra ocnelor parasite favorizeaza scoaterea la zi a sarii. Din acest moment dizolvarea si alte procese actioneaza concomitent. Scoaterea la zi a masivelor de sare ori a stratelor de gips se realizeaza si in urma unor alunecari de teren, curgeri noroioase, eroziunii in suprafata (cand grosimea depozitelor acoperitoare este redusa).
Prin dizolvarea sarii si gipsului rezulta diferite forme de relief asemanatoare celor de pe calcare, dar aparitia si evolutia lor este mult mai rapida, iar fizionomia si dimensiunile destul de variate.
- Lapiezurile apar sub doua forme - sentulete scurte si adanci sau excavatii tubulare. in prima situatie scurgerea apei conduce la o dizolvare rapida pe panta, iar in a doua, stagnarea apei si penetrarea pe fisuri. Dar, frecvent cele doua forme se combina, spatiul dintre ele se ingusteaza foarte mult si se transforma in creste ascutite cu configuratie ondulata;
- Dolinele sunt depresiuni circulare cu diametre ce pot ajunge la peste 20 m. La cele mari, dizolvarea se imbina cu tasarea; peretii de sare sunt tapetati cu lapiezuri; frecvent in dolinele adanci (peste 2 m) drenajul apei se face prin puturi verticale rezultate prin dizolvare la contactul sarii cu intercalatiile de argila;
- Avenele sunt puturi cu diametre de la 0,5 la 2 m si lungimi variabile. Cele dezvoltate in sare pura sunt mai rare si au dimensiuni mici intrucat aceasta roca este plastica si nu are crapaturi. Cele mari sunt legate de sarea impura si mai ales de sectoarele unde stratul de sare este in contact cu unul argilos sau de pietrisuri. Apa circula rapid in lungul contactului, dizolva sarea, iar prin siroire disloca elementele din stratul cu pietris, bolovanis, argila. in acest mod se produce o largire treptata a lor. Procesele sunt mult mai active cand la partea superioara a putului se afla baza unei doline sau depresiuni;
- Uvalele, vaile dolinare si sufozionale - rezulta prin imbucarea dolinelor desfasurate in lungul unui aliniament corespunzator unui drenaj subteran (dolinele au legatura cu acesta). Prin prabusirea fundului dolinelor tunelul subteran rezultat din dizolvare si curgerea apei, este scos la zi rezultand o vale sufozionala in lungul careia pot fi sesizate resturi din doline, poduri, praguri;
- Pesterile - frecvent au dimensiuni mici, sunt formate in lungul contactelor dintre sare, gips si rocile cu care sunt in contact. Au forma de galerii lungi legate cu sali mai largi dar cu diametre mici. Ele prezinta o evolutie rapida in urma careia tavanul se prabuseste;
- Formele de precipitare au o larga dezvoltare atat pe peretii formati din sare, in galeriile si salile de subteran cat si pe orice suprafata din exterior unde se produce evaporarea solutiei concentrate (saramura); uneori pot fi urmarite chiar pe pietre, bolovani la marginea masivului de sare.
Prin precipitare rezulta acumulari sub forma unor mici buchete de sare sau pojghite subtiri de cativa milimetri.
in unele sali pe tavan se dezvolta stalactite, coloane cu lungimi de 1-2 m, iar in conditiile unui mediu aproape omogen in micile bazinete cu saramura supraconcentrata se pot forma cristale de sare.
Relieful dezvoltat pe argile
Argila este o roca sedimentara slab consolidata, cu rezistenta mica dar care in conditii de umectare accentuata devine plastica favorizand deplasarea stratelor de roci de deasupra. Plasticitatea este maxima la argilele de tipul caolinului si scade la cele de tip illit, montmorilonit sau unde continutul in oxizi de fier este bogat. Ca urmare, pe versantii unde exista strate de argila, acestea influenteaza dezvoltarea catorva tipuri de forme de relief:
- Alunecarile de teren care au dimensiuni, configuratie si evolutie diferita; sunt superficiale, de mica adancime si profunde; comun la toate sunt rapa de desprindere (lineara, semicirculara), corpul alunecarii (de la valurele la valuri si trepte separate de microdepresiuni), patul de alunecare (la partea superioara a stratului de argila); cele mai mari alunecari se dezvolta pe bazine torentiale (au forma lineara) sau pe versanti (ii afecteaza aproape in intregime rezultand trepte; ex. glimeele).
- Curgerile noroioase - sunt mase de argila si alte roci slab consolidate care au fost imbibate cu apa incat s-au deplasat sub forma unor limbi de noroi pe traectul unor ravene, ogase, torenti.
- Pamanturile rele (badlandsuri) reprezinta ansambluri de forme de siroire (santuri, sentulete) cu densitate mare dezvoltate pe suprafete de versant alcatuite din strate de argila groasa (mai ales cand au si un continut bogat in oxizi de fier); spatiile dintre sentulete sunt reduse la creste cu pante mari.
- Vaile dezvoltate in regiunile cu strate argiloase sunt largi si umplute partial de deluvii rezultate din alunecari sau curgeri de noroi; interfluviile sunt tesite, cu putine denivelari; ele sunt incadrate de versanti pe care alunecarile sunt frecvente.
3. Relieful dezvoltat pe gresii
Gresiile sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea nisipului. Ca urmare, ele sunt omogene fizic (dimensiunea granulelor este apropiata) dar relativ omogene din punct de vedere chimic (cimentul care leaga particulele de nisip poate fi silicios, carbonatic sau argilos). Grosimea mare a stratelor din gresie si alcatuirea cimentului (indeosebi silicioasa, carbonatica) impun o rezistenta mai mare. Alternanta de strate de gresii la care rezistenta este diferita favorizeaza eroziunea diferentiata. Ca urmare, rezulta diverse forme de relief dar si aspecte aparte in configuratia vailor si interfluviilor.
- Varfuri si creste ascutite - individualizate in lungul unor strate groase de gresii cu pozitie aproape verticala incadrate de strate de roci cu rezistenta redusa;
- Pereti si jgheaburi- dezvoltate pe versanti cu frecvente alternante de strate verticale de gresii bine cimentate si strate de argile, sisturi argiloase; peretii apar pe gresii, iar jgheaburile in lungul stratelor moi; uneori dimensiunile sunt foarte mari rezultand creste secundare abrupte;
- Martori de eroziune de tipul coloanelor, sfinxilor - apar la partea superioara a interfluviilor, uneori si pe versanti pe capetele stratelor dure dar nu prea groase;
- Versanti abrupti - individualizati la nivelul unor state de gresii bine cimentate cu pozitie verticala sau puternic inclinate; eroziunea de versant a indepartat stratele cu rezistenta mai mica care le acopera;
- Interfluviile - alcatuite dominant din gresii au infatisare diferita in functie de grosimea si gradul de cimentare al gresiilor dar si de modul de alternanta al acestora cu stratele cu rezistenta redusa. Cand stratele de gresii compacte sunt dominante interfluviile se impun prin masivitate, altitudini mari si versanti cu panta mare. Cand cele doua tipuri de strate au dezvoltare egala atunci la nivelul crestei apare o succesiune de varfuri pe gresii si de sei adanci la nivelul stratelor marno-argiloase. in a treia situatie cu predominarea stratelor cu rezistenta mica marno-argiloase interfluviile apar sub forma de culmi rotunjite dominate local de varfuri grezoase tocite.
- Vaile au caracteristici diferite in functie de ponderea stratelor grezoase cu grosime mare si alcatuirea lor. Daca precumpanesc gresiile silicioase, calcaroase, vaile sunt inguste, in albie exista praguri, iar pe versanti trepte structurale; daca stratele sunt subtiri, iar gresiile slab cimentate atunci vaile sunt largi.
Alte aspecte sunt legate de gresiile calcaroase. Dizolvarea poate determina dezvoltarea unor lapiezuri, nise circulare sau alungite sau chiar pesteri cu dimensiuni reduse (M.Grohotis).
4. Relieful dezvoltat pe conglomerate
Conglomeratele sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea pietrisurilor si bolovanisurilor. Diferentele care apar sunt determinate pe de o parte de natura elementelor care intra in alcatuirea lor (de natura cristalina, magmatica, sedimentara), iar pe de alta de tipul de ciment care le leaga. in prima situatie predominarea elementelor provenite din roci dure impune rezistenta la atacul agentilor externi. De asemenea, cimentul silicios asigura o rezistenta mai mare decat cel calcaros sau argilos. Deci, neomogenitatea rocii se resfrange in rezistenta diferentiata a elementelor si stratelor la atacul diversilor agenti externi. Ca urmare, unele elemente vor fi mai repede indepartate, iar altele se vor mentine. Acesta este sistemul care conduce pe de-o parte la realizarea de catre agentii externi a unor forme de relief specific rocii, iar pe de alta parte la impunerea unor trasaturi distincte in configuratia vailor, versantilor si interfluviilor.
- Formele de relief specific sunt - turnurile, babele si sfinxii.
Acestea au infatisare aparte cu multe proeminente (la nivelul stratelor alcatuite din blocuri, bolovani, pietrisuri rezistente) si excavatii verticale sau orizontale (rezulta fie pe contactele dintre strate cu rezistenta diferita fie prin dislocarea unor bolovani). Agentii care se manifesta sunt - apa prin spalare si siroire, vantul prin coroziune si deflatie, inghet-dezghetul si in mai mica masura unele specii de plante sau animale. Actiunea lor se imbina in timp. La ploi, apa produce, prin siroire, eroziune pe contacte, slabeste si inlatura elementele cu rezistenta mai mica; inghet-dezghetul apei care patrunde pe fisuri, pe planurile de stratificatie provoaca largirea fisurilor, crapaturilor si macinarea cimentului ce leaga diferitele elemente din strat; vantul spulbera praful si nisipul, ingramadeste zapada in unele excavatii, izbeste si slefuieste cu boabe de nisip, suprafetele expuse; unele plante, animale calcifile dizolva mici portiuni din roca, isi dezvolta sistemul radicular in fisuri largindu-le etc.
- Influenta rocii asupra formelor de relief majore este diferentiata in functie de alcatuirea conglomeratelor si de tipul de structura in care sunt cuprinse stratele.
Interfluviile axate pe mase de conglomerate bine cimentate si la care precumpanesc elementele dure se remarca prin altitudini mari si masivitate. Opus, la cele unde exista variatie ca alcatuire se detaseaza varfuri si coloane separate de sei adanci, linia de creasta capatand configuratie de ''lama de fierastrau''.
Vaile dezvoltate in conglomerate sunt inguste, au caracter de cheie, au versanti abrupti si albii inguste cu mare bogatie de aluviuni. De multe ori albiile sunt seci sau au apa putina, intrucat ea se infiltreaza rapid.
Versantii au in general, panta ridicata, caracteristicile lor fiind influentate de structura. in structura monoclinala sau pe sinclinalele suspendate se impun in peisaj pe de o parte versantii abrupti din lungul fronturilor de cuesta, ei taind stratele in cap, iar pe de alta parte versantii cu panta mai mica dezvoltati in lungul stratelor. Pe acestia adesea apar alveole cu dimensiuni variabile rezultate prin eliminarea blocurilor din roca.
Caracteristicile suplimentare sunt determinate de abundenta elementelor sau cimentului calcaros. in acest caz se asociaza si dizolvarea. Rezulta excavatii cu diametre diferite, lapiezuri, chei si chiar pesteri.
5. Relieful dezvoltat pe nisip.
Nisipul este o roca sedimentara necoeziva alcatuita dominant din particule de cuart; se adauga un procent variabil de particule argiloase.
Ca urmare, exista o mare mobilitate indeosebi cand nisipul se gaseste in stare uscata. Prin inmuierea particulelor argiloase, acestea asigura aderenta dintre elementele silicioase limitand miscarea lor.
Formele de relief dezvoltate pe nisip sunt numeroase si majoritatea legate de actiunea vantului. Acesta disloca particulele de nisip, le transporta pe distante variabile in functie de viteza si durata lui si le depune dezvoltand diferite forme de acumulare.
- Ergurile, kumurile - reprezinta campuri de nisip cu dimensiuni foarte mari (Sahara, Arabia, Asia Centrala) pe care se afla numeroase forme mici.
- Dunele de nisip au dimensiuni si evolutie variabile. Dupa forma sunt: longitudinale, parabolice, barcane etc.; intre dune sunt depresiuni alungite. in regiunile temperate unele dune sunt fixate cu vegetatie. in depresiunile cu baza in vecinatatea stratului freatic sau unde abunda elementele argiloase s-au dezvoltat ochiuri de apa sau mlastini. O situatie aparte o au oazele dezvoltate in depresiunile din deserturi unde exista panza freatica bogata sau izvoare la baza unor culmi.
-Vaile in regiunile cu nisipuri sunt largi, putin adancite si fara apa. in situatiile in care panza freatica este aproape de suprafata, iar alimentarea raurilor se realizeaza din alte regiuni cu precipitatii bogate (Nilul), atunci albia minora este activa dar cu variatii de debit in timpul anului; versantii sunt tesiti si afectati nu numai de vant ci si de pluviodenudare si chiar siroire la ploile rare care se produc.

6. Relieful dezvoltat pe loess si depozite loessoide
Loessul este o roca sedimentara slab coeziva, in alcatuirea caruia intra in proportii aproape egale praf, argila si carbonati. Depozitul loessoid are aceeasi alcatuire, dar cu predominarea unuia din componenti.
Loessul ocupa aproape 10% din suprafata uscatului avand o desfasurare deosebita pe continentele din emisfera nordica la latitudini de 40-600. Aici atinge grosimi foarte mari (in jur de 20-40 m in Europa si America de Nord, si maximum in China peste 100 m). Originea sa este complexa; frecvent este legat de acumulari eoliene sau transformari ale depozitelor deluviale (fig. 43).
Proprietatile principale ale rocii care influenteaza mult individualizarea formelor de relief sunt: porozitatea mare, permeabilitatea accentuata, coeziunea redusa a particulelor ce-l alcatuiesc, circulatia verticala a apei etc. in aceste conditii loessul intretine doua categorii de pante - maluri abrupte si poduri (campuri) cvasiorizontale.
- Forme de relief. Cele specifice rocii sunt legate de tasare si sufoziune; la acestea se adauga vaile si interfluviile care au trasaturi aparte.
- Tasarea creeaza depresiuni cu dimensiuni variabile care au o frecventa deosebita in campiile de loess; crovurile sunt cele mai mici si au caracter izolat; gavanele si padinele constituie stadii de evolutie superioare rezultate din unirea si adancirea crovurilor; vaile de tasare (tip furcitura) se constituie pe aliniamente influentate de drenajul panzei freatice.
- Sufoziunea realizeaza un relief complex determinat de circulatia apei pe verticala in masa de loess si pe suprafata slab inclinata, impermeabila de la baza lui. Rezulta la suprafata palnii de sufoziune, iar in interiorul masei de loess hrube, hornuri, tunele sufozionale.
Pe versantii in panta adesea se stabilesc legaturi intre vaile de tasare (din unirea crovurilor) si tunelele sufozionale. Cand tunelele devin mari iar loessul de deasupra se prabuseste rezulta vai sufozionale in trepte.
Vaile raurilor care strabat regiuni in care exista o patura groasa de loess, au albia larga incadrata de versanti abrupti pe care se produc siroiri, desprinderea si prabusirea de pachete de loess, hrube de sufoziune, izvoare sufozionale. La baza versantilor materialele acumulate formeaza glacisuri coluvio-proluviale.
Interfluviile sunt plate, dar presarate cu numeroase forme de relief create prin tasare.

7. Relieful dezvoltat pe roci metamorfice
Rocile metamorfice sunt destul de diferite ca alcatuire si grad de metamorfozare de unde rezistente variate la atacul agentilor externi. Sistuozitatea permite patrunderea cu usurinta a apei situatie care favorizeaza producerea pe de o parte a alterarii rapide a mineralelor din roci in climatele calde si temperate, iar pe de alta parte, dezagregarea prin inghet-dezghet in regiunile subpolare si alpine. in prima situatie rezulta o scoarta de alterare, iar in a doua, mase de grohotis frecvent sub forma de lespezi. Vaile dezvoltate in aceste roci sunt inguste, iar versantii au pata mare in climatul rece si umed si mai largi cu versanti mai lini si acoperiti de depozite de alterare sub climatele calde si umede.
intre rocile cristaline cuartitele care au o duritate foarte mare impun culmi inalte, creste ascutite si versanti cu panta mica. Comportamente similare au gnaisele.
Alterarea diferentiata facilitata de heterogenitatea rocilor sub raportul alcatuirii mineralogice ca si de gradul deosebit de fisurare favorizeaza dezvoltarea de nise (cu dimensiuni si configurtii diferite) separate de creste intortocheate.

8. Relieful dezvoltat pe roci eruptive
Rocile eruptive difera in functie de continutul chimic, mineralogic dar si de conditiile in care s-a realizat consolidarea topiturii. Se pot separa mai intai forme de relief primare rezultate in urma solidificarii topiturii. in acest sens conurile vulcanice care au o dezvoltare mare la eruptiile lavelor acide si platourile rezultate din revarsarile de lave bazaltice la care se adauga craterele, conurile secundare si intreaga suita de vai (barancosuri) si interfluvii (planeze), neckurile, sillurile, dykurile care sunt puse in relief de catre eroziune.
A doua categorie mare de forme este legata de corpurile magmatice consolidate in adanc si care sunt scoase la zi de eroziunea care indeparteaza rocile acoperitoare timp de zeci de milioane de ani. intre acestea se impun batolitii si lacolitii de granit, pe acestia rezultand forme secundare inedite. Individualizarea lor este determinata de cativa factori - unii de natura interna - alcatuirea microgranulara sau macrogranulara, reteaua de fisuri care se intretaie si altii de origine externa (indeosebi regimul termic si precipitatiile). Ca urmare, pe corpurile granitice se dezvolta:
- arene granitice - depozite grauntoase, silicioase (angulare) rezultate prin dezagregarea si alterarea granitului.
- blocurile sferice - grupate sau izolate in doua faze - in prima se produce desprinderea blocurilor si caderea lor la baza pantei, iar in cea de a doua alterarea si atenuarea muchiilor si colturilor (fig. 44);
- capataniile de zahar - sunt culmi si varfuri de granite rotunjite. Procesul presupune ca lacolitii sau batolitii sa fie supusi unei intense alterari selective in conditii de climat cald si umed; alterarea este rapida in lungul fisurilor, diaclazelor unde apa calda circula si realizeaza procese de hidroliza; ploile frecvente indeparteaza materialele alterate largind fisurile care devin crapaturi. Procesul de alterare continua atat pe suprafetele crapaturii, cat si in adancime. in acest mod pe masura ce golurile cresc intre acestea raman coloane si blocuri rotunjite de unde numele de capatani de zahar. Sunt specifice in Brazilia, India, Madagascar, Guyana etc.
- crestele granitice imbracate in poale de grohotis se dezvolta in climatul rece subpolar si alpin.
- taffoni - sunt alveole (au diametre de cativa decimetri si adancime de pana la un metru) cu pozitie verticala dar si orizontala, individualizate pe granitele macrogranulare cu o frecventa deosebita a fisurilor. Rezulta prin alterare in sectoarele cu granule mari sau intens fisurate; materialele fine sunt indepartate prin spalare sau vant.
Verificari:
- Stabiliti reactia rocilor la actiunea agentilor externi in functie de proprietati si climat.
- Diferentele dintre relieful carstic si cel calcaros (exemple din Romania).
- Prezentati reliefurile de eroziune din gresii, conglomerate, loessuri folosindu-va si de informatiile din capitolele anterioare.
- Cum se formeaza caatanile de zahar si tafonii
- Explicati diferitele peisaje morfologice individualizate pe categorii de roca.







loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1335
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site