CLASELE SOCIALE IN TARA ROMANEASCA SI MODOVA

Clasele sociale in Tara Romaneasca si Modova

Majoritatea populatiei din cele doua tari romanesti era formata din taranime, care se imparte in doua mari categorii: libera si dependenta.

Deabia la finele secolului al XV-lea s-a consacrat o terminologie specifica taranimii dependente - cea de vecini si apoi de rumani in Tara Romaneasca si de vecin in Moldova (aici doar de la mijlocul secolului al XVI-lea). Dependenta fata de stapanul feudal era atat economica, cat si personala. Taranii dependenti erau obligati la dari si slujbe. Predominau darile in natura, de obicei a zecea parte din produse, numita dijma sau deseatina. O alta obligatie importanta era prestarea muncii gratuite pe lotul de pamant al boierului. Din cauza dimensiunii reduse a acestui lot boieresc, sau rezerva senioriala, zilele de claca erau reduse. Alte slujbe earu facute la intretinerea podurilor si drumurilor de pe mosie, la repararea morilor si iazurilor, la constructii etc. Pe langa aceste obligatii fata de boier, taranul dependent avea obligatii si fata de domnie, atat birul, cat si slujbele. Dependenta personala, numita serbie, insemna obligatia taranului de a se supune boierului. Doar in timpul lui Mihai Viteazul s-a realizat o legare de glie a taranului dependent, adica s-a interzis mutarea taranilor de pe o mosie pe alta.

O categorie aparte este cea a robilor, care erau de obicei tigani si tatari, ultimii mai ales in Moldova. Tiganii nomazi au patruns in peninsula balcanica in secolul al XIII-lea. Ei erau vanduti de boieri, daruiti de domnie sau capturati in razboaie. Stefan cel mare a dus cu el cateva mii de robi tigani in Moldova dupa campaniile din Tara Romaneasca. Nu puteau fi omorati de stapan.. Robii practicau d eobicei mestesuguri pe mosie.

Taranimea libera era denumita mosneni in Tara Romaneasca si razesi in Moldova. Aceasta taranime s-a aflat in Tara Romaneasca in regiunile submontane, iar in Moldova in regiunile Vrancea, Campulung si Tigheci. Satul era impartit in vatra satului, unde se aflau locuintele, si hotarul satului, format din pamantul agricol, paduri, iazuri, fanete. Pamantul era impartit in loturi, nuimite delnite in Tara Romaneasca si jirebii in Moldova. Aceste loturi erau distribuite periodic prin tragere la sorti, de unde se mai numeau si soarta. In unele regiuni se practica impartirea lotului dupa batrani, adica familiilor care descindeau dintr-un stramos comun. De la aceste forme de stapanire comuna a pamantului se formeaza treptat proprietatea individuala. O prima etapa a fost impartirea pamantului pe funii, adica fisii paralele, din care doar padurea si iazurile ramanreau in folosinta comuna. In secolul al XVI-lea pamantul este impartit pe locuri si pe pamanturi.

Obstea satului era condusa de cneji, juzi sau vatamani. Acestia aveau atributii judecatoresti in pricini marunte, repartizau si stringeau darile. El era ajutat de un sfat al batranilor.

In secolul al XVI-lea incepe o diferentiere in lumea satelor determinata de dezvoltarea economiei de marfuri. Interesati de productii mai mari pe care sa le vanda, unii tarani reuseau sa cumpere loturi si astfel sa isi mareasca averea. Descompunerea obstii s-a accentuat in aceasta perioada. Unii membri instariti au ajuns sa stapaneasca parti mari din sate, iar cei saraciti sa devina aserviti, cel putin economic, fata de ceilalti.Totodata, boierii au inceput sa cumpere parti din pamantul satului, si treptat au reusit sa si-l aserveasca.

Boierii reprezinta clasa feudalitatii romanesti. Originea lor este in cnejii satelor care au reusit in perioada antestatala si in primele decenii dupa intemeierea tarii sa transforme functiile elctive in unele ereditare si sa isi aserveasca in mare masura satele. Dupa intemeierea tarii s-a cristalizat o paruta boiereasca prin daniile domensti. Domnul daruia mosii boierilor sai, adica vasalilor, ca rasplata pentru slijbele si credinta aratata. Domeniile booieresti puteau cuprinde zeci de sate. Dinamica proprietatilor a fost mai mare in secolul al XVI-lea, cand desele schimbari de domnie si taieri de boieri a permis acumulari mari de avere. In Moldova aveau domenii foarte mari boierii Mihu inainte de Stefan cel Mare, apoi vornicul Oana (circa 30 de sate), Ivan Cupcici (circa 20 de sate). In Tara Romaneasca armasul detco avea 46 de sate, clucerul Vlaicu 17 sate etc. Buzestii au ajuns la finele secolului al XVI-lea la circa 62 de sate. Domeniul feudal era format din rezerva boiereasca si loturile date taranilor. La inceput proprortia era in favoarea loturilor tarnesti. Delnitele taranesti puteau fi mostenite, dar nu puteau fi vandute. Pe domenii se aflau si mestesugari, cojocari, fierari, tesatori, care satisfaceau in primul rand necesitatile domeniului.Boeirii benficiau si de monopolurile senioriale, adica moraritul, instalatii de tabacarie, pive etc.

Unii boieri obtineau de la domnie imunitate, adica de pe mosiile lor nu se mai percepeau dari pentru domnie si nici slujbe. In secolul al XVI-lea s-a restrans imunitatea, domnul rezervandu-si birul si slujba la oaste. Imunitatea innsemna si interdictia pentru dregatorii domensti de a intra pe domeniu, deoarece atributele suverane de judecata, administrativ si fiscal ramaneau boierului dauit ncu aceste imunitati. Aceste imunitati se numesc ohaba in documente.

Domnitorul, ca stapan al tarii, avea dreptul de stapanire suprema asupra pamantului (dominiumk eminens). Daca un boier murea fara urmasi masculini, mosiile intrau in stapanirea domnului. Aceasta se numeste pradalica in cele doua tari romanesti. Adesea domnitorul, care intarea boierilor mosiile, renunta la acest drept: pradalica sa nu fie, adica putea fi mostenit si de rudele colaterale sau urmasii pe linie feminina. In virtutea aceluiasi drept al domnului de stapan suprem asupra pamantului, domnitorul beneficia de darea calului. Ea simbolliza rascumpararea mosiei de la domn, parin daruirea unui cal bun, uneori chai doi cai, sau un cal si o cupa.

Relatiile domnitorilor cu boierii

In momentul constituirii Tarii Romanesti si Moldovei se stabileste o legatura feudala intre descalecator si seniorii locali. Boierii erau obligati ca prin sfat si ajutor sa fie fideli voievodului, sa il asiste la judecata si administratie. La putina vreme dupa intemeierea Tarilor Romane echilibrul intern dintre puterea domneasca si boierime s-a rupt, mai intai in Tara Romaneasca si mai apoi si in Moldova.

Boierimea, impreuna cu vitejii, orasele si clerul se constituie, la fel ca si in alte parti ale Europei, in stari politice, care s-au straduit permenent sa isi impuna vointa in fata domnitorului. Reactia starilor a crescut semnificativ intotdeauna dupa o domnie autoritara, ca de exemplu cea a lui Mircea in Tara Romaneasca sau a lui Stefan cel Mare in Moldova. Luptele pentru succesiunea la tron intre descendentii familiei domnitoare se complica in secolul al XVI-lea, cand pe tron sunt ridicati reprezentanti ai marilor familii boieresti, care nu descindeau din os domnesc. Cele mai cunoscute cazuri sunt cele ale boierilor Craiovesti care l-ai impus pe Neagoe Basarab in Tara Romaneasca si cazul Movilestilor, care au dat, cu sprijin polon, mai multi domni Moldovei

Secolul al XVI-lea se caracterizeaza prin ruperea echilibrului dintre stari si domnitori. Sunt foarte dese uciderile de domni, pribegiile sau macelurile de boieri. Mircea Ciobanul in Tara Romaneasca, Alexandru Lapusneanu si Ion Voda cel Viteaz in Moldova au ramas in analele istoriei ca cei mai mari varsatori de sange boieresc. Au mai fost si alti domnitori care au apelat la macelarirea partiala a boierilor, in dorinta de a intari autoritatea domneasca.

Catre finalul secolului al XVI-lea se instituie in Tarile Romane un adevarat regim al starilor, care isi impun vointa in fata domnului. O dovada elocventa este tratatul incheiat in 1595 de catre solia munteana trimisa sa incheie o alianta cu principele Transilvaniei. Mihai Viteazul a devenit, potrivit acordului semnat de boieri, un simplu guvernator al Tarii Romanesti. Actiunile lui Mihai Viteazul, inclusiv Unirea celor trei tari romanesti, au fost de fapt expresia vointei starilor muntene.