Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


FASCISMUL ITALIAN

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




FASCISMUL ITALIAN




CAPITOLUL 1

Introducere

Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut acest secol cel mai sangeros, din cate a avut a le trai omenirea. Lumea a fost dominata de lideri ce stateau in fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin parghiile imense de care dispuneau, duceau o politica crunta intru ideea ce o promovau.

Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic in fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotararea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci cand individul ce face parte din acest popor se simte slab si neincrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului insemna totul pentru fiecare si, desigur, era indreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta in calea unui viitor luminos.

Dupa cum am mentionat, regimului fascist ii erau caracteristice represaliile de masa, insa spre deosebire de cel comunist, epurarile din interior erau mai putin frecvente, ele fiind indreptate mai ales asupra evreilor si ale teritoriilor nou-cucerite.

O psihologie de masa puternica a fost comuna regimului fascist. Ideea de stat era atat de puternica, incat individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gandirea” de masa. Individul nu mai comporta ceva important in sine, el are valoare doar in grup. Paradele de masa demonstreaza perfect acest fenomen: mii de oameni executand gesturi in unison, impinsi de puterea infricosatoare a acestui regim. Manipularea societatii avea un efect miraculos.

Adevaratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, insa, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Miza era enorma pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricat de crude nu ar fi fost ele.     

In acesti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adica nimicirea evreilor Evreii erau impusi sa traiasca in lagare de concentrare, in ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale si militare, introducandu-li-se substante experimentale in sange pentru a urmari efectul lor, expunandu-i in camere de intoxicari cu gaze, arsi in crematorii. Corpurile lor neinsufletite puteau fi incarcate in camioane si duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii si femeile ajunse in aceste lagare nu erau exclusi de la tratamente inumane: erau despartiti de ceilalti membri ai familiilor lor, erau impusi la munci istovitoare pe fond de malnutritie, schilidoti de catre gardieni, iar in caz de hotarari ale unor functionari, arsi in crematorii, inpuscati si aruncati intr-o groapa comuna cu cea mai mare cruzime. In anii razboiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de razboi aveau si ei parte de tratamente similare.

Pe langa violenta criminala, ca trasatura similara esentiala a acestui regim, trebuie analizat si alt aspect al sincronicitatii in pregatirea catre un razboi de talie mondiala.

Cel de-al II-lea Razboi Mondial cu pretul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atat in Germania, cat si in alte state in care era instituit.

Fascismul a fost si ramane un fenomen macabru si tragice ale secolului XX.

Speram ca aceasta sistema odioasa – fascismul va constitui doar o fila tragica, dar trecuta ale istoriei omenirii. Nici o explicatie si nici o scuza nu poate fi valabila pentru a motiva existenta lui.

CAPITOLUL 6

Lunile hotaratoare

La saptezeci si opt de ani, „tradatorul din 1915”, „banditul din Dronero”, „bolsevicul Annunziatei” revine la putere, adus de cei care l-au instalat si primt cu neincredere de socialistii care l-au sustinut odinioara. E situatia din mai 1915 rasturnata in folosul batranului maestru al politicii italiene. La 11 iunie 1920 este insarcinat cu constituirea Guvernului si la 15 iunie o echipa stralucitoare e adunata in jurul unei mese mari din noua sala presedentiala a Parlamentului de la Viminale. Filozoful Benedetto Croce este la Ministerul Instructiei Publice, catolicul Meda la tezaur, Bonomi, fostul socialist, la razboi si un vechi sindicalist, Arturo Labriola, la munca – post nou, creat de Nitti. Contele Sforza ia Ministerul de Externe.

Guvernul are semnificatia unei impacari: vrea sa fie sfarsitul dezbinarii dintre neutralisti si interventionisti; trebuie sa se stearga sciziunea clasei conducatoare italiene din 1915, si unul dintre primele gesturi facute de Giolitti este sa mearga la Palatul Farnese, sa-i faca o vizita ambasadorului Frantei, Barrere.

Lumea ii asteapta declaratia ministeriala. El o face tehnica, scurta, ca un om eficient, si o centreaza pe problemele financiare si economice.

Chiar in ziua in care Giolitti isi prezinta programul (24 iunie), garda regala trage la Milano si la Piombino; in provincia Belluno, in vecinatatea gloriosului Piave, se declara greva generala. In plus, la 26 iunie, ministrului de razboi Bonomi i se comunica o stire grava: la Ancona, Regimentul 11 Bersaglieri, care trebuie sa plece in Albania s-a razvratit.

Este prima rascoala militara importanta din Italia dupa razboi. Giolitti e nelinistit. De la cazarma, insurectia a cuprins orasul, apoi orasele Forli si Pesaro. La Iesi se proclama un guvern provizoriu. Tulburarile cuprind Umbria, si in curand la Roma se declara greva generala. In oras se intrunesc conducerea Partidului socialist si a Confederatiei Generale a Muncitorilor.

Lupta se da si pe plan patriotic.

Ofiteri umiliti, nationalisti dezarmati pe care-i enerveaza intoarcerea lui Giolitti, ii face pe socialisti raspunzatori de neputinta lor. La 11 iulie, la Spalato (Split) ofiteri din marina italiana sunt atacati de croati, comandantul corvetei „Puglia” este ucis. Drept represalii, squadrele fasciei ataca in ziua de 13 hotelul „Balcan” si cateva locuinte din Triest apartinand iugoslavilor. Fascistii devasteaza, incediaza. Este prima expeditie de pedepsire cu scop „patriotic”, dar in curand sunt atacati si socialistii; „Casa poporului” din Pola este distrusa. Arditi, studenti si fascisti se aduna. Ei ataca masinile, smulg drapelele, ii bat pe functionari, apoi grupurile se strang laolalta si se indreapta spre tipografia editiei romane a lui „Avanti!”, care e devastata. Se declara greva generala nelimitata: nu dureaza decat o zi. Deputatii socialisti sunt batuti sub pretextul ca printre ei se numara si dezertorul amnistiat, Misiano. Nationalismul si antisocialismul se vor identifica si mai bine la inceputul lunii august. Giolitti anunta, la 3 august, ca retrage trupele italiene din Albania. Orasul Valona este evacuat. Se pastreaza doar insulinta Saseno.

De la neutralitate la defetism, de la Caporetto la Valona, de la dezertare la drapelul rosu, socialismul este incoltit de adversarii lui. Pe acest teren el a si pierdut lupta. Nu-i mai ramane decat lupta sociala.

Cand la 17 august F.I.O.M. hotaraste greva perlata si declara ca este gata sa dea dispozitii de ocupare a uzinelor, industriasii decreteaza lock-out-ul, sperand ca Guvernul va interveni militareste alaturi de ei.

In acelasi timp continua ocuparea pamanturilor, in pofida frontului pe care-l opun acum mosierii grupati, de la 18 august, intr-o Confederatie generala a agriculturii (Confagricola). Mai mult, pornind din Mezzogiorno, actiunea de ocupare a pamantului cuprinde Valea Padului, regiunile bogate.

Mussolini, mereu prevazator, incearca sa reia legatura cu socialistii. Se duce sa-l caute pe Buozzi, presedintele F.I.O.M., si-i spune: „Mi-e complet indiferent daca uzinele sunt ale industriasilor sau ale socialistilor. Noi, fascistii, nu vom interveni decat in cazul unei revolutii cu caracter bolsevic.”

Unii se tem de aceasta revolutie; muncitorii detin uzinele de armament, la Torino au luat legatura cu soldatii. Or, Giolitti nu intervine. S-a instalat in resedinta lui din Bardonneche si asteapta. El lasa lucrurile sa „dospeasca”.

Confederatia Generala a Muncitorilor se intruneste la Milano la 10 si 11 septembrie. Motiunea secretarului ei, d’Aragona, cere sa se recunoasca principiul controlului sindical asupra intreprinderilor.

La 15 septembrie poate sa prezideze, la Torino, o intalnire intre d’Aragona, Buozzi si conducatorii Confindustriei – Olivetti si Conti. In schimbul evacuarii uzinelor, industriasii recunosc in principiu un control muncitoresc in intreprinderi. In timpul convorbirilor, Giolitti pomeneste de un proiect de lege, pe care-l va sustine si unde vor fi precizate conditiile controlului muncitoresc. Proiectul nu va vedea insa lumina zileiLa 27 septembrie, muncitorii evacueaza uzinile, la 4 octombrie se reia munca.

Dupa miscarile mari din primavara si vara, toamna anului 1920 inseamna cu adevarat sfarsitul entuziasmului, cresterea sceptismului si a dezgustului in randul maselor.

La „Popolo d’Italia” au existat totdeauna arme: pusti, bombe, grenade, revolvere si chiar o mitraliera. Pana si pe biroul lui Mussolini, langa ceasca cu lapte, se afla un revolver cu butoias si doua grenade. Pivnitele ziarului sunt un adevarat depozit, unde pustile se ingramadesc de-a lungul zidurilor. Cat despre odaia vecina cu biroul lui Mussolini, acesta a facut din ea sala de scrima.

Armele nu se afla numai la sediul ziarului n”Popolo”. Aproape toti ofiterii si-au pastrat revolverele si de cele mai multe ori Arditi au procedat la fel. In toamna anului 1920, pe la inceputul lunii octombrie, existau, asadar, in tara, stranse in jurul fasciilor, mici grupuri de oameni inarmati.

Fascismul agrar incepe sa se coaca din octombrie 1920. Caci, in Toscana pana in regiunile Ferrarei, din Reggio Emilia pana la Bologna, luna octombrie este luna luptelor agrare: de pilda, greva zilerilor condusa de Federatia muncitorilor agrari cu scopul de a impune contracte colective de munca. La 25 octombrie, proprietarii funciari trebuie sa cedeze, dar ascociatia lor incepe sa finanteze acele mici grupuri care, de la razboi incoace, sunt lipsite de ocupatie, alcatuite din „disoccupati” violenti.

Cei din Florenta alcatuiesc squadra „Disperata”, care la 22 octombrie trece la actiune, atacand o municipalitate socialista. Printre squadristi se afla Tullio Tamburini, un individ cu un trecut dubios, Amerigo Dumini, un fost Ardito cu privire fixa si vorba taioasa, nascut la Saint-Louis, in Statele Unite, si inca multi altii, Banchelli, Frullini, finantati toti de mosierii si industriasii din Florenta, sub acoperirea fortei „Alianta apararii civile”.

La Mortara, in provincia Pavia, se alcatuieste o „fascie de educatie si aparare sociala”.

Acestea sunt grupurile care pregatesc alegerile municipale de la 31 octombrie si 7 noiembrie 1920, primele alegeri de dupa razboi.

D’Annunzio se afla tot la Fiume, in climatul acela ireal si haotic, in care se impletesc grotescul, entuziasmul si marsaviile. In septembrie, piratii lui, cu ajutorul capitanului Giulietti, au reusit sa aduca la Fiume un vapor „Cogne”, a carui incarcatura cuprinde numeroase valori.

La 12 septembrie, el asista calare la marea defilare organizata pentru aniversarea eliberarii orasului, in timp ce se inalta drapelul desenat de el: pe fond rosu inchis se detaseaza emblemele in aur: un sarpe care-si musca coada, simbol al eternitatii, si cele sapte stele ale Ursei Mari, constelatia lunii septembrie. Mussolini se preface ca aproba aceasta opera patriotica, laudandu-l pe D’Annunzio.

Cu grandilocventa lui, Mussolini isi mascheaza din nou o renegare. In zilele acelea este primit de Sforza la Ministerul Afacerilor Externe, caci stie ca se pregatesc convorbiri cu iugoslavii si-si prezinta punctul sau de vedere, cu totul guvernamental.

La 12 noiembrie 1920, tratatul de la Rapallo este efectiv semnat cu Iugoslavia. Italia obtine toate Istria, paraseste Dalmatia, afara de Zara, Fiume devine stat independent. Tratatul este avantajos, dar nu satisface pretentiile nationalistilor.

Or, Mussolini il aproba. Cu o usurinta care uluieste, el isi paraseste tezele lui dintotdeauna.

De fapt, el a inteles ca batalia politica nu se mai da la Fiume, ci in valea fluviului Pad, ca daca Giolitti lasa lucrurile sa se desfasoare in voia lor in Italia trebuie sa fie lasat sa actioneze la Fiume. Numerosi fascisti, sinceri dannunzieni, au sustinut acest lucru. Faptul in sine intereseaza prea putin. Consecinta faptelor este izbitoare. Si exemplele se inmultesc. De pilda la Bologna.

Oricum ar fi, asaltul Bolognei constituie o cotitura decisiva. El marcheaza un punct de plecare pentru avantul fascismului si al violentelor lui.

Dupa Bologna, fasciile apar pretutindeni ca nuclee de adunare a tuturor acelora care sunt ostili socialismului: mosieri, ofiteri, industriasi chiar, care vor finanta, in mod substantial, miscarea si squadrele ei.

Mussolini se afla, fireste, in punctul de intalnire al acestor curente, dar, cum se vede, e purtat de ele; el este acela care va reuni fortele paralele. La 24 noiembrie scrie: „Spuneam aici, cu glas tare si puternic, ca lumea sa auda, ca de acum inainte suntem destul de <<utilati>> ca sa respingem si sa zdrobim orice fel de violenta din partea extremistilor P.U.S. (socialisti)”.

Fascistii din Ferrara pornesc la 21 decembrie la asaltul Castelului municipal. In randurile lor se inregistreaza trei morti; incidentul face sa se nasca alte squadre, conduce de Italo Balbo, care, in curand, vor pune stapanire pe intreaga provincie, dispunand chiar de mitraliera Etienne.

Pentru Giolitti si pentru cei care il secondeaza, liberali, constitutionalisti, nasterea acestor squadre, pe care le sprijina cel putin prin lipsa lor de actiune, reprezinta culmea abilitatii. Ei folosesc violenta fascista, o abat impotriva socialismului si cred ca in felul acesta castiga pe toate fronturile: socialismul este neutralizat, zdrobit, dar fascismul, angajat in aceasta actiune, legat de guvern prin ajutorul pe care acesta i-l da, va renunta sa se mai ocupe de chestiunile internationale.

Cu toate defectiunile, D’Annunzio se incapataneaza. Amiralul Millo, care continua sa comande Dalmatia, a dat, plangand, ordinul de evacuare a teritoriului incredintat iugoslavilor. Juramantul de supunere fata de rege trece inaintea celui facut poetului.

Din acest moment, D’Annunzio si legionarii lui sunt singuri in fata generalului Caviglia, care are misiunea sa mearga pana la capat.

La 22 decembrie, capitanul Arturo Marpicati este chemat de D’Annunzio la palatul guvernamental: „Pleaca imediat – ii spune poetul – si du-i mesajul acesta lui Mussolini”.

Marpicati reuseste sa treaca sa-i dea mesajul lui Mussolini, care ia cunostinta de el. D’Annunzio scrie: „Esti gata sa faci sa sara in aer prefecturile si posturile de politie? Facem revolutie, da sau nu?”

Mussolini se infurie, se indigneaza impotriva tuturora, impotriva lui Giolitti, a lui Caviglio si a lui D’Annunzio. „Poetul tau – ii spune el lui Marpicati – este, desigur, un mare poet, un foarte mare poet, dar e nebun, nebun”. Apoi convoaca cativa sefi fascisti. Sedinta este foarte scurta. Raspunsul negativ. „Pe urmele noastre, ale tuturora se afla politistii lui Giolitti” – spune el in chip de scuza.

Primele victime ale „Craciunului sangeros” se prabusesc.

In zorii zilei de 26 decembrie, cuirasatul „Andrea Doria” trage cu tunul asupra palatului guvernamental. Obuzul de 152 atinge cornisa ferestrei vecine cu cea a poetului, si D’Annunzio, acoperit de moloz, se hotaraste: „Mi-am oferit viata, zambind, de o suta de ori in razboi, dar nu slujeste la nimic s-o zvarl azi ca sa slujesc un popor preocupat doar sa-si satisfaca poftele, fie chiar si pentru o clipa, cu chefuri de revelion”.

In 28 se semneaza armistitiul la Abbazia.

Poetul avea sa se retraga, liber, pe tarmul lacului Garda. Italia nu s-a clintit. Au loc miscari, la Florenta se produce o sciziune, cu toate acestea nimic hotarator, caci fascismul traieste acum de pe urma squadrelor.

Dupa abandonarea orasului Fiume, fascismul continua sa se dezvolte: legionarii lui D’Annunzio intra chiar in randurile squadrelor, aducand cu ei ranchiunele si tinuta lor de Arditi – camasa neagra, fes negru cu papion. Dupa evacuarea Dalmatiei, fascismul creste mereu, din Toscana in tinutul Venetia, din Pavia in Bologna.

Fascistii se ivesc noaptea, pe neasteptate, inconjoara cladirea in care locuieste „capolega”, taranul responsabil al ligii agrare, il bat, adeseori il omoara, ii devasteaza casa; ceilalti tarani se ascund. Daca intampina vreo rezistenta, telefoanele, camioanele le dau posibilitatea sa adune, intr-o „expeditie de pedepsire”, squadrele din mai multe orase, iar satul este redus la tacere. In mod sistematic, presa prezinta violentele ca riposte juste date unor „lase atentate bolsevice”.

De fapt, squadristii nu vizeaza numai comunisti. Sunt distruse atat ligile „bolsevismului alb” cat si cele rosii, iar deputatul catolic Miglioli scapa cu multa greutate din mainile squadristilor. Sindicatele „interventioniste” si dannunziene sunt atacate la Piacenza, la Parma. Aceeasi soarta o au si cooperativele strict apolitice din Padova. Cercurile culturale, bibliotecile, ziarele, tot ceea ce vine in atingere, de aproape sau de departe, cu organizatia taraneasca sau muncitoreasca este amenintat, calificat in mod comod de comunism.

La 15 ianuarie 1921, Gramsci, Terracini, Togliatti, Bombacci si fractiunea comunista cer excluderea din partid a reformistilor, potrivit directivelor continute in cele douazeci si unu de puncte ale lui Lenin. Dar maximalistii „unitari”, cu Serrati, refuza, desi adera la Internationala a III-a.

Atunci comunistii pasasesc P.S.I., fara ca acesta sa devina astfel mai unitar. De altfel, jumatate din aderenti se retrag din partid comunist din Italia.

Toate aceste elemente inlesnesc ofensiva fascista.

In asemenea conditii, Mussolini isi da seama ca se poate angaja pana la capat, ca aceasta „contrarevolutie postuma si preventiva”, care se dezlantuie, poate sa-l conduca la putere daca va castiga definitiv sprijinul Confindustriei. Oameni ca Cesare Rossi si Michele Bianchi mentin legatura cu cercurile financiare si Mussolini, fostul anarhist, fostul socialist, descopera brusc virtutile sistemului economic liberal.

La San Bartolomeo in Bosco (Ferrara), la 25 februarie, a luat fiinta primul sindicat fascist. De aceea, ligile care au ramas prefera sa treaca adeseori in bloc la fascism decat sa fie distruse: 17 intr-o singura zi devin sindicate autonome si primesc, in mod solemn „gagliardette”.

Omul de stat piemontez se simte amenintat si din dreapta, si din stanga, unde i se imputa sprijinul acordat fascismului. Crezandu-se subtil, dizolva la 7 aprilie Camera si anunta alegerile pentru 15 mai 1921.

Giolitti urmareste sa constituie „blocuri nationale”, blocuri tricolore, in care ar intra fascistii, si, totodata, sa sfarame partidele de masa. Partidul popular si Partidul socialist, care se preteaza mai putin la combinatii parlamentare. Alianta cu fascistii il ingrijoreaza pe Sforza.



Sforza ramane sceptic, dar Giolitti isi mentine punctul de vedere: fascismul poate fi redus la legalitate si transformat intr-un „lucru decent, de cum va intra in Camera”.

Cu toate acestea, alegerile sunt o surprinza pentru Giolitti: socialistii pastreaza 122 de alesi, comunistii au 16 deputati si cele doua grupuri totalizaza 1 861 505 voturi.

Mussolini a fost ales de doua ori: la Milano, cu 124 918 voturi; la Bologna, cu 172 491 de voturi. Este revansa luata fata de noiembrie 1919, cu atat mai mult cu cat intra in Montecitorio in fruntea unui grup de 35 de fascisti, printre care Grandi si Farinacci.

La 38 de ani vede, in sfarsit, deschizandu-se realmente inaintea lui drumul catre putere.

Giolitti ii primeste cu ochi binevoitori pe deputatii fascisti.

Mussolini va deveni oare, asa cum nadajduieste Giolitti, un „Tucati” al fascismului?

Cum afla de alegerea lui, seful fascist declara: „Noi nu vom fi un grup parlamentar, ci un pluton de actiune si de executie”.

CAPITOLUL 7

CAPITOLUL 8

CAPITOLUL 9

Epoca ultimelor iluzii

Din cei 13 ministrii, doar trei erau fascisti si unul nationalist.

Toate grupurile Camerei, cu exceptia extremei stangi, erau reprezentate de Guvern.

Mussolini a declarat ca: „Statul e un cortegiu solemn dezordonat, melancolic, alcatuit din 60 de jobene, care se aduna in marile orase.”

Omagiul acestora plin de amfaza marcheaza inceputul regimului.

Cardinalul, secretar de stat al Sanctitatii sale spune despre Mussolini ca are capacitati de organizator nemarcabil si un mare caracter.

Mussolini doreste sa instituie un guvern in Italia si sa guverneze.

Sosirea la putere a lui Mussolini era procesul clarificarii unei situatii care devenea din ce in ce mai insuportabila.

La 24 si 29 noiembrie, lui Mussolini ii sunt acordate depline puteri.

Sunt arestati socialistii, sunt desfiintate asociatii muncitoresti, sunt reduse libertatile de deplasare ale deputatilor antifascisti, femei, sotii ale militantilor antifascisti sunt dezbracate, manjite cu rosu.

Din ianuarie pana in aprilie 1923, Guvernul ia o serie de masuri care au acelasi scop ca si violentele. Sunt concediati aproape 50 000 de muncitori feroviari, care in anii 1919-1920 au fost fruntea numeroaselor actiuni muncitoresti.

Sarbatoarea zilei de 1 mai este oficial suprimata si inlocuita prin 21 aprilie.Ministrul muncii este desfiintat. Statul renunta la administrarea serviciilor telefonice si a asigurarilor in folosul sectorului particular.

CAPITOLUL 10

Riscul de a pierde tot. Afacerea Matteotti

Deputatul Matteotti are intentia sa interpeleze Guvernul in legatura cu speculatiile financiare ale cercurilor fasciste.

Matteotti il ataca pe Mussolini.

La 7 iunie Camera isi exprima deplina incredere in Guvern.

La 10 iunie 1924 se organizeaza o sedinta la Montecitore la care Matteotti lipseste.

La 11 iunie se anunta asasinarea lui Giocomo Matteotti.

CAPITOLUL 11

Intreaga putere a fascismului

Mussolini le vorbeste oamenilor de la balconul palatului Chigi.

Fostul deputat socialist Zanibani spera sa-l nimereasca pe acesta dintr-o camera a palatului Dragani dar nu reuseste.

O multime imensa s-a adunat sa-l aclame pe Mussolini. In mod legal, Italia inceteaza sa mai fie un stat parlamentar, in care cetatenii au drepturi garantate de vechiul stat piemontez. In cateva luni ele au fost inlocuite cu o legislatie autoritara. Ea se desprinde din temele ultranationaliste si este semnificativ ca aceste legi numite fascistisme au fost redactate de nationalistul Alfredo Rocco.

Profesorul acesta de economie politica de la Universitatea din Padova din care pasiunea nationalista a facut, incepand din 1914, un jurist fanatic devotat statului totalitar, este, prin excelenta, intelectualul facsist cel mai apropiat de conceptia functionarilor superiori nazisti.

Mussolini va defini ansamblul legislativ conceput de Rocco cu o formula fara nici un achivoc: „Totul in stat, nimic in afara statului, nimic impotriva statului”. Ea demonstreaza cat se poate de bine ca Italia a devenit o dictatura: primul stat fascist din lume si totusi acest stat continua sa beneficieze de mare sprijin.

Mussolini tine in mod abil sa fie de accord cu Biserica. Biserica si fascismul se consacra astfel unei strategi iscusite, cautand fiecare sa obtina de la celalalt cat se poate de mult.

In anul 1916 fascismul este temeinic instaurat, biserica reflectand atitudinea italienilor in general.

Legile fasciste care au urmat dupa reforma electorala dovedesc ca regimul n-are decat o incredere relativa in sentimentele poporului.

La inceputul anului 1926, fascismul incadreaza cu rigurozitate, o tara care indura regimul si se acomodeaza cu el cu sentimentul ca Mussolini urmareste in mod sincer prosperitatea Italiei.

Cand ducele iese de doua sau trei ori singur, pe strada, este repede inconjurat de o multime entuziasta.

Ducele vrea sa distruga sindicatele. In aprilie 1926, o lege, numita Legea corporatilor, al carei autor este tot Alfred Rocco, organizeaza corporatismul fascist.

In 1925 se termina, cu violentele antifranceze.

Mussolini deschide un congres international de chirurgie.

In mijlocul multimii isi face loc o femeie cu parul carunt (Nicoleta Gibson), care trage cu revolverul in duce. Insa il loveste pe acesta in nas. Mistica, pe jumatate nebuna, este expulzata din Italia.

Au loc diverse atentate impotriva lui Mussolini, dar scapa teafar.

CAPITOLUL 12

Regimul fascist: ducele

La 30 decembrie 1926, fascia dictatorului, simbolul fascismului, devineemblema oficiala a statului, si italienii isi dau seama ca, o data cu anul care se termina, ia sfarsit si o etapa a istoriei lor.

Despre Mussolini: Locuieste la Palatul Tittoni, strabate strazile cu o masina sport rosie. Locuinta sa este de fapt o garsoniera intunecoasa, unde se ingramadesc daruri, amulete, viori, o paniola. Acolo isi primeste amantele pe care le poseda in mod brutal pe covorul rosu. In fiecare seara primeste o alta femeie. Isi supravegheaza silueta, se cantareste zilnic, luptand impotriva obezitatii prin sport. Este violent, are spiritul razbunarii si dovedeste ingustimea gandirii si prin faptul ca el concepe politica, fascismul si statul ca bunurile sale proprii.

CAPITOLUL 13

Ideologia, statul, partidul

Ideologia fascista este alcatuita din respingeri: respingerea,democratiei,respingerea socialismului, respingerea luptei de clasa. Negatiile sunt sustinute cu putere, dar afirmatiile apartin unei retorici care,de cele mai adeseori,se reduce la cateva idei cu totul traditionale: cultul actiunii, al violentei, al virilitatii, cultul ducelui si al statului. Gentile, Rocco pun accentul pe tema statului,un stat totalitar : „Anti-individualista, conceptia fascista este faurita pentru stat…Totul exista in stat,nimic omenesc sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar”- scrie Mussolini. Ducele continua: „Statul este absolut…Nici o grupare, nici un individ in afara statului. Statul fascist este o vointa de putere si de dominatie. „Statul este,inainte de orice, un om in care trebuie sa crezi, caci credinta este esentiala. Pe zidurile albe ale satelor din Mezzogiorno, intre doua afise sau pe fatada unui mare imobil de la periferia Romei se poate citi: „Mussolini are intotdeauna dreptate” sau „Sa crezi, sa te supui, sa lupti”. Fascismul are pretentia de a capata dimensiunile unei civilizatii.

Italia, in 1932 e profund fascista. Exista mai intai Partidul fascist, pretutindeni prezent si devenit partid de masa. Organizatii fasciste, institutii fasciste de cultura, tabere de vacanta pentru tineri dau posibilitatea sa se grupeze in jurul fascismului si al ducelui toate activitatile. Scoala constituie obiectul tuturor atentiilor. Cartile de scoala, trebuie sa scoata in evidenta “sufletul fascist”, profesorii sunt controlati, scosi la pensie din oficiu, eliminati, daca au opinii contrare. In felul acesta, Italia, dupa veacuri de indiscipline si trandavie, va putea deveni din nou o mare natiune militara si razboinica.

Partidul este, in mod efectiv, armatura si sistemul nervos al fascismului. Fascismul pare sa puna o amprenta puternica asupra vietii cotidiene: prin parade ale tinerilor avangardisti, defilari, militare, copii in uniforme, preoti binecuvantandu-i pe balilli si chiar in trenuri, cei doi militieni fascisti care patruleza de la un cap la altul pe culoare. „Viata,asa cum o concepe fascismul ,este grava, austera, religioasa. Fascismul dispretuieste viata comoda. El crede si va crede in continuare in sfintenie si in eroism”- spune ducele.

La 11 februarie 1929 cardinalul Gasparri si cavalerul Mussolini semneaza actele care consacra suveranitatea papei asupra cetatii Vaticanului si caracterul oficial al religiei catolice in Italia. In stat - spune Mussolini-biserica nu este suverana, nu e nici macar libera… S-ar crede ca-l auzim pe Mussolini, polemizand cu Dumnezeu. Ducele adauga: „Noi n-am inviat puterea temporara a papilor, noi am ingropat-o”. Si conchide: „Statul este catolic, dar e fascist, e fascist inainte de toate, in mod exclusiv si esential”. Biserica trebuie sa tina seama de statul totalitar, care o sprijina pe multe planuri,iar fascismul trebuie sa aiba in vedere puterea pe care o reprezinta catolicismul.

Regimul lui Mussolini, cu toate succesele si sustinerea, activa sau pasiva, ramane un regim politienesc. Antifascismul,orice ar spune Mussolini,n-a murit. In lupta impotriva antifascismului exista Tribunalul special de aparare a statului. El isi are sediul la Roma. Supraveghere speciala: aceasta este masura la care sunt supusi antifascistii. De la ora 21 in sus,Politia cere majoritatii trecatorilor, care se plimba pe strazile marilor orase, documentele. Cei care au acte dubioase sunt condusi la comisariat si raman acolo pana dimineata, in asteptarea unei verificari a identitatii lor. Arestarile, procesele, care lovesc mai mult sau mai putin grav opozitia, dovedesc intr-adevar ca antifascismul intampina in Italia mari greutati.

CAPITOLUL 14

Jocul cel mare al lui Mussolini si razboiul din Etiopia

Fascismul ia vertiginos amploare.Mussolini adopta nazismul si odata cu el, pe Hitler. „Am avut o vie admiratie pentru marele om care guverneaza la sud de Alpi”. Din 1932, Moussolini si-a inceput politica de incercuire a Etiopiei; in 1933 este creat un comitet militar, dar abia dupa Acordurile Laval se ia hotararea de a se actiona,la 29 ianuarie 1935. La 6 ianuarie un corp de armata se imbarca pentru Etiopia:urmeaza chemarea altor contingente. De cand isi are razboiul lui, pe Mussolini nu-l mai intereseaza nimic altceva, neglijand celelalte probleme. Mussolini ravneste Etiopia, dar vrea si o victorie totala, incontestabila, urmareste tot atat de mult prestigiul cat si castigul. In toate orasele si in toate satele Italiei sirenele urla, clopotele suna, multimea se aduna in piete.Mussolini incepe: „Cu Etiopia, noi am avut rabdare patruzeci de ani. Acum ajunge!”. In piata este un adevarat delir. Mussolini adauga: „Nimeni sa nu-si inchipuie ca o sa cedam fara sa fi luptat”. La 3 octombrie 1935 incepe razboiul. Adoua este ocupata. Presa italiana striga ca infrangerea din 1896 e razbunata. Din initiativa lui Mussolini incepe cea mai grava criza internationala de la sfarsitul primului razboi mondial. Italia fascista se afla deci in razboi, primul ei razboi, si situatia internationala pare foarte amenintatoare. Mussolini priveste viitorul cu incredere si iresponsabilitate. Razboiul din Etiopia face sa apara rupturi dintre opiniile publice din tarile democratice. De la inceput Mussolini isi ia rolul unui mare comandant militar. Adevarata campanie a lui Mussolini este aceea a frontului intern, aceea a inscenarii, a alegerii temelor de propaganda. Si aici in domeniul lui, dobandeste succese peste succese. Propaganda fascista se bucura de conditii favorabile ca sa prezinte Italia ca asediata. La 18 decembrie, Mussolini lanseaza „ritul credintei”: recuperarea aurului de la particulari. Femeile isi daruiesc verigheta pentru patrie si li se da, in schimb, o verigheta de otel. Proclamatii adresate poporului Italian de tipul „Jos razboiul de jaf al fascismului impotriva poporului abisian” sau urarea pentru „infrangere militara a guvernului fascist, voita si pregatita de poporul Italian”, nu-i impresioneaza decat pe cei convinsi. Rezistenta etiopienilor slabeste in fata acestui razboi mecanizat. Italienii folosesc chiar gaze, mitraliaza din avioane coloanele, care se imprastie pe pamant ca o turma innebunita. La 5 mai italienii intra in Addis-Abeba.La Roma, pe ziduri se lipesc afise mari: „Mussolini a invins. Steagul tricolor ilumineaza Addis-Abeba.” Entuziasmul e de nedescris. La 7 mai, lui Mussolini i se acorda Marea Cruce a Ordinului militar de Savoia. In toate pietele din Roma, lumea exulta de bucurie. Victoria, pacea regasita, orgoliul national, sfarsitul unei serii de umilinte militare explica aceasta atmosfera. Dar bucuria mascheaza fisurile adanci pe care politica lui Mussolini le-a provocat in edificiul relatiilor internationale.

Caci nevoia de glorie si de prestigiu razboinic ,inrudirile ideologice,setea unei politici de anvergura,necesitatile economiei de armament il indeamna pe Mussolini,imediat dupa terminarea razboiului etiopian,sa se uneasca cu celalalt stat „revendicativ” din Europa ,al treilea Reich.

CAPITOLUL 15

Marsul spre razboi

La 16 februarie 1936, Frontul Popular obtine Victoria in Spania, urmata curand de complotul generalilor. Generalul Franco, care a luat conducerea revoltei, se adreseaza lui Mussolini. Acesta spune: „Razboiul din Etiopia abia se terminase cand ne parveni…apelul lui Franco…Puteam noi, fascistii, sa lasam acest strigat fara raspuns si sa ramanem nepasatori fata de persistenta marsaviilor sangeroase comise de asa-numitele fronturi populare? Nu”. De fapt, prin Spania acelui Front Popular, ducele viseaza si Franta luata prin surprindere si facilitarea expansiunii in Mediterana a Italiei fasciste. Aproape treizeci de mii de soldati italieni se vor afla in curand in Spania: forte regulate dotate cu mult material. Cu toate astea, Italia a acceptat la 21 august propunerea franceza de „neinterventie” in razboiul din Spania. La Monte Pelato, voluntarii italieni dau prima lor lupta victorioasa: vechiul „Ford” al fratilor Rosseli a servit zi de zi pentru transportul munitiilor pana in primele linii. Pentru italieni, Spania a devenit campul inchis unde isi continua lupta inceputa in 1919 pentru sau impotriva fascismului. Acelasi lucru se intampla si cu nemtii. Chiar de la primii pasi ai colaborarii germano-italiene, Mussolini si fascistii sunt inselati de Hitler si de nazisti. Hitler n-a facut decat sa exploateze situatia create de Mussolini insusi si numai de el. Dupa razboiul din Etiopia, ducele,mai mult ca oricand, se afunda in greselile lui. Mussolini este definitiv prizonierul propriului sau personaj, sigur de el: nu a castigat el oare „o victorie trainica asupra dusmanului etiopian si acelor cincizeci si doua de natiuni care au participat la aplicarea sanctiunilor? Nu a impus el legea sa Europei?” Mussolini are de pe acum crize de deprimare, adeseori sovaie sub presiunea unora sau altora, alege in functie de ultimul care a vorbit, si aceasta tendinta e cu atat mai nefasta cu cat Italia trebuie sa opteze intre razboi si pace. Egocentismul si cinismul lui se accentueaza.

Partidul comunist difuzeaza apeluri pentru o uniune mai larga: „Sa ne dam mana, fascisti si comunisti, catolici si socialisti, pentru salvarea Italiei, pentru reconcilierea poporului Italian”. Mussolini se angajeaza tot mai mult in razboiul din Spania, ceea ce-l leaga de Germania tocmai in clipa in care Hitler, vrea sa-si pastreze mainile libere. In ianuarie 1937, in Spania se afla aproape patruzeci si cinci de mii de italieni, echipati cu cel mai bun material al armatei, ceea ce dupa campania din Etiopia duce la epuizarea stocurilor. In schimbul acestui ajutor pretios, Italia nu cere nimic de la Spania, ci doar o politica de prietenie. O telegrama din Spania i-a anuntat infrangerea de la Guadalajara. Aceasta se intampla datorita conditiilor atmosferice defavorabile aviatiei fasciste, dar mai ales pentru ca garibaldienii au stiut sa foloseasca arma propagandei. La radio Madrid, Pacciardi declara: „Antifascistii din Batalionul <<Garibaldi>> si fascistii diviziilor lui Mussolini s-au intalnit in camp deschis…Noi am invins, sau mai degraba ideea pe care o reprezentam a biruit. Pentru Mussolini afrontul si sfidarea sunt personale si le simte ca pe o lovitura de bici. Fratii Rosselli sunt asasinati langa vechiul „Ford” care a servit la transportarea munitiilor in Spania, in batalia de la Monte Pelato. In psihologia mussoliana, Guadalajara este razbunata. Iar razboiul continua. Submarine italiene scufunda un sir de vapoare englezesti si rusesti care aprovizioneaza fortele republicane. Mussolini a devenit comandant suprem al armatei, fiind astfel egalul regelui. Mussolini si regimul fascist angajeaza Italia intr-o politica contrara celor mai elementare interese ale sale. Istoria fascismului,psihologia ducelui, iscusinta nazistilor si credinta in puterea invincibila a Germaniei lui Hitler determina pozitia Italiei fasciste. Europa intreaga il considera pe Mussolini mediator, pe cand de fapt el a prezentat doar propunerile germane in conferinta ce a avut loc intre Hitler,Mussolini, Daladier, Ciano si Chamberlain. La 21 octombrie, ”legionarii” inapoiati din Spania defileaza in fata regelui si a multimii adunate. Presa insira cu mandrie pierderile italiene: ele sunt mai mari decat cele ale campaniei din Etiopia. Italia plateste scump prietenia generalului Franco. La 28 martie, Madridul cade in mainile lui Franco. „Este o noua si formidabila victorie a fascismului”- se entuziasmeaza Ciano. Ambitiile fascismului si ale nazismului sunt „sa se consacre,in mijlocul unei lumi tulburi si in descompunere,misiunii de a asigura bazele culturii europene”. Italia fascista si Germania nazista isi asuma sarcina sa conduca Europa. Cele doua puteri „se angajeaza sa se sustina, fara pace separata sau armistitiu, in caz de complicatii de razboi cu una sau mai multe puteri,si acest lucru imediat, cu fortele militare”. Dupa 17 ani de fascism,situatia este din toate punctele de vedere mai proasta decat in 1915: au fost mobilizate patruzeci si doua de divizii, dar nu pot fi adunate decat decat treizeci si sapte, desi pe hartie se vorbeste de saptezeci si trei. Aviatia, arma fascista prin excelenta, nu dispune decat de sapte sute de avioane moderne, dar nu toate sunt in stare de functionare. Soarta a fost hotarata! Italia va ramane in afara razboiului. Mussolini este nervos. La 3 septembrie 1939, Marea Britanie declara razboi Germaniei. Italia ramane in afara conflictului.. Daca Germania national-socialista va fi distrusa, Italia fascista va avea in fata ei un viitor cumplit. Pentru a face fata crizei economice si financiare care ameninta Italia din cauza inchiderii debuseurilor ei traditionale, ei joaca pe cartea victoriei germane. Italia intelege ca intrarea in razboi a fascismului este iminenta. La 20 iunie, Mussolini da ordin sa se pregateasca atacul asupra Alpilor. El vrea o victorie, vrea morti. Si alpinii, fara nici o pregatire, fara entuziasm, prost inarmati, cu incaltaminte de carton,pornesc la asediul pozitiilor franceze:mai mult de sapte mii de morti, raniti, inghetati cad in rapele Alpilor sau pe strazile din Menton fara sa poata sa inainteze. Avantajele acordate Italiei sunt minime: ocuparea teritoriului cucerit si demilitarizarea unei zone de cincizeci de kilometric. La 30 iunie, Mussolini se duce pe frontal Alpilor si se intoarce la Roma entuziasmat. Adevaratul razboi abia incepe.




CAPITOLUL 16

Trei ani de infrangeri

Mussolini vrea un razboi activ ,si-si inchipuie, mai mult ca oricand, ca se afla in tabara invingatorilor. La 12 septembrie, ofensiva se dezlantuie de-a lungul coastei, apoi ia amploare; italienii intra in Sidi el Barani. Mussolini este entuziasmat, redacteaza el insusi titlurile pe care le vor publica ziarele. Dar carele blindate fagaduite nu sosesc si in curand ofensiva improvizata se opreste. Mussolini se joaca de-a comandantul de razboi, fara sa se sinchiseasca de tactica sau de strategie, fara nici un fel de cunostinte in materie de probleme militare. Acum insa consecintele improvizatiilor sale nu mai creeaza doar o simpla harababura in ambasadele straine sau in provinciile italiene; este in joc soarta a mii de oameni. La 11 octombrie, nemtii au ocupat Romania. „Hitler ma pune totdeauna in fata unui fapt implinit-spune Mussolini-. De data asta ii voi plati cu aceeasi moneda. Va afla din ziare ca am ocupat Grecia. In felul asta, echilibrul va fi restabilit”. Mussolini trebuie sa pregateasca pana in cele mai mici amanunte, atacul impotriva Greciei. Insa pentru italieni, totul avea sa mearga prost in Grecia si aceasta inca din primele ore. Amplasarile pe front nu sunt prevazute, luptele se dau la intamplare, trupele ataca. Imediat grecii inainteaza, si Albania este amenintata. In Italia, soldatii care fusesera demobilizati sunt rechemati in graba: diviziile sunt reorganizate din cauza plecarilor, din cauza revenirilor: trupele sunt imbarcate in mare graba pe vapoarele pandite de submarinele engleze. Aceste prime infrangeri zdruncina regimul. Dupa sapte luni de razboi, regimul a si dovedit ca are fisuri mari. Timpurile grele abia incep. La 10 decembrie o noua lovitura zdruncina edificiul. Diviziile italiene cedeaza pe tot frontal: la Tobruk australienii captureaza 27000 de oameni, 208 de tunuri, 87 de care de asalt , 200 de vehicule, 10000 de tone de apa. Mussolini este coplesit. In realitate, italienii sunt intr-un razboi pe care nu-l sprijina; acesta nu este un razboi al Italiei, ci al lui Mussolini si al fascismului. Situatia grava din randurile trupei se regaseste si in interiorul tarii in ultimele luni ale anului 1940. Preturile urca, iar salariile raman stationare. Mizeria, foamea isi fac aparitia. Intr-un astfel de climat, infrangerile militare izoleaza regimul, partidul si pe seful sau. Trupele germane intervin in Grecia invingandu-i pe greci. In Italia se raspandeste obiceiul de a se asculta Radio Londra. Programul propus italienilor consta in ruperea pactului de alianta cu Hitler, incheierea imediata a unei paci separate si inlaturarea lui Mussolini de la putere.Hitler pregateste ocuparea completa a Italiei. Nemtii pun mana pe vehiculele italiene,coloanele blindate britanice inainteaza in viteza.In iarna anului 1942, italienii simt,intr-adevar, ca se apropie de ultimul act. Mussolini e cuprins de un pesimism, interupt doar de rare intervale de energie, de optimism, care sunt insa mai mult un reflex al atitudinilor trecute decat o determinare adevarata. Libertatea de miscare a lui Mussolini si a fascismului este de mult o himera.

Germanii au pus ,incetul cu incetul, stapanire pe Italia. Organismul lui Mussolini reflecta dezastrul militar si moral. Pentru regimul fascist si pentru Mussolini a sunat ceasul.

CAPITOLUL 15

Prabusirea fascismului si intoarcerea lui Mussolini

Exista starea de razboi, aliatul german, care se afla pe pamantul italian; mai exista vointa regelui de a pastra cuceririle conservatoare ale fascismului. Toate acestea explica incetineala preparativelor lui Victor Emanuel. Ideal ar fi sa-l poata pastra pe Mussolini, cu care Curtea, militarii si cercurile de afaceri au colaborat timp de 21 de ani.

Insa, la mijlocul lunii iulie 1943 exista doua conjuratii impotriva lui Mussolini, una a regelui si a generallor si alta a ierarhilor.

La 22 iulie, Acquarone il convoaca pe generalul Castellano si-l anunta ca regele, peste 6-7 zile, ii va incredinta maresalului Badoglio succesiunea lui Mussolini. Nu este vorba de arestarea ducelui in mod formal, dar Acquarone stie ca e gata pregatit de catre Castellano si un plan de arestare. Destituirea se va face in mod sogur la 26 iulie, intr-o luni, ziua de audienta a lui Mussolini.

Carabinierii trebuie sa prevada ocuparea centralelor telefonice, arestarea lui Mussolini; ei trebuie sa tna seama de posibilitatea unei reactii a fortelor Militiei fasciste; s-a si alcatuit o lista a ierarhilor care trebuie arestati, iar generalul Carboni, om de incredere, este numit comandant al unui corp blindat care se va regrupa la Roma. Trupele vor da ajutor carabinierilor.

Ierarhii nadajduiesc sa –l atace pe duce si sa ramana in scena pentru a mentine in esenta regimul si pentru a-si pastra avantajele. Iluziile lor contradictorii si complementare arata totodata clar ca fascismul este comandat si ca nu mai este decat o fictiune, viata lui fiind artificiala. Va fi de ajuns un branci ca totul sa se prabuseasca.

Sambata 24 iulie, ora 17: sedinta Marelui consiliu se va deschide la palatul Venetia, intr-o dupa-amiaza calda, in toiul verii romane. Cu cateva clipe inainte de sedinta, vorbind despre ierarhi, Rachele Mussolini ii spune sotului ei: „Pune sa-i aresteze pe toti”.

Ar fi trebuit arestati multi italieni pentru a-l salva pe duce

Curentele opuse din cadrul Marelui consiliu se raliaza in dorinta de a limita atributiile lui Mussolini.

Grandi spune pe un ton dramatic: „Duce, te voi urma mereu, pentru ca tu esti conducatorul nostru si cel mai bun dintre noi. Scoate-ti uniforma asta, smulge-ti vulturii, intoarce-te la simpla camasa neagra a revolutiei noastre”.

Mussolini face un gest obosit si-i spune lui Scorza sa puna la vot motiunea. Intr-o tacere generala, Scorza numara voturile: „Pentru motiunea lui Grandi 19 voturi, 7 contra, o abtinere”.

Este ora 2:40. Incet, incet, zorile fac sa se contureze sin umbra palatul Venetia, unde Mussolini isi incepe, in duminica aceea de 25 iulie 1943, ultima sa zi de sef al Guvernului.

25 iulie 1943. Dupa 21 de ani nu mai exista duce.

La 22:45, emisiunea de radio, care transmitea un program de muzica usoara, se intrerupe. Dupa o pauza lunga, glasul crainicului Giambattista Arista se aude, impasibil: „Maiestata sa regele si imparatul a acceptat demisia din functia de sef al Guvernului, de prim-ministru si de secretar de stat a excelentei sale cavalerul Benito Mussolini si a numit ca sef a Guvernului, prim-ministru si secretar de stat pe cavalerul maresal al Italiei Pietro Badoglio”.

A fost de ajuns sa fie arestat ducele ca toata lumea sa observe ca fascismul nu mai exista ca o profunda realitate nationala, chiar daca pecetea lui este inca puternica si trainica in multe manifestari si-n multe gandiri.

„La guerra continua”- a spus Badoglio, si acest fapt nu mai are nici un sens dupa arestarea lui Mussolini, dupa dizlovarea Partidului fascist (28 iulie), a Tribunalului special, a Marelui consiliu, a Camerei fasciilor si a corporatiilor. Guvernul Badoglio insa, ramas prada temerilor, calculelor si trecutului celor care il alcatuiesc, sovaie.

La sfarsitul primei saptamani din luna august, sapte divizii germane au intrat in Italia. Soldatii isi asigura de pe acum controlul hidrocentralelor, al garilor, al tunelurilor; ei platesc marfurile de cele mai multe ori cu marci de ocupatie. Fictiunea aliantei a disparut cu totul.

Pentru guvernul Badoglio insa „la guerra contiuna”. Acum incepe tragedia Italiei.

Marti 27 iulie, Mussolini este condus la Gaete si de acolo pe insula Ponza, care a fost, ca o ironie a sortii, una dintre insulele pentru confinati antifascisti. La 7 august este transportat pe insula Maddalena, in apropierea Sardinei, insa paraseste si aceasta insula intr-un avion al Crucii Rosii, fiind transportat la Gran Sassa, situat in Apenini, la o altitudine de 2 172 de metri.

Obosit, imbatranit, fara nici o influenta asupra evenimentelor, isi suporta soarta fara sa sufere prea mult, acceptand rolul de dictator la pensie, care-si povesteste unora si altora trecutul, in lungi monoloage, simtind o bucurie naiva cand se gandeste cum va scrie mai tarziu ca a fost detinut in „cea mai inalta inchisoare din lume”.

Pe omul acesta guraliv, redus in mod brutal la dimensiunile sale reale, istoria il va proiecta din nou in plina lumina, spre nenorocirea lui si a Italiei. Caci istoria continua sa se desfasoare.

Guvernul Badoglio trebuie sa faca fata celei mai grave situatii, celei mai tulburi pe care a cunoscut-o vreodata Italia, si, timp de 45 de zile, de la 25 iulie la 8 septembrie, el va incerca sa guverneze.

La 1 septembrie, Victor Emanuel al III-lea accepta capitularea fara conditii. Insa Aliatii n-au incredere in guvernul Badoglio.

Primele zile ale lunii septembrie, printre cele mai intunecate din istoria Italiei, se desfasoara intr-un climat de inselatorie reciproca.

8 septembrie, ora 17:45: Radiolu american transmite capitularea fara conditii a guvernului Badoglio.

Pe la miezul noptii, in Roma se aud, foarte aproape, primele lovituri de tun; in celelalte orase, la nici o ora dupa anuntarea armistitiului, patrulele germane intra in actiune, dezarmeaza trupele italiene in dezordine, le trateaza fara nici un fel de menajament. Armata italiana dispare in cateva ceasuri.

12 septembrie 1943. Este aproape ora 14. Mussolini vede deodata un planor aterizand la circa 200 de metri de hotel. Din el navalesc oameni inarmati. In curand sosesc alte 7 planoare. Mussolini este liber.

La 14 septembrie 1943, fuhrerul il primeste pe Mussolini la cartierul sau general. Cei doi se imbratiseaza indelung; intre ei renaste legatura aceea care s-a tesut de-a lungul intalnirilor si care a facut din Hitler conducatorul de necontestat.

Se pare ca Mussolini ar fi declarat ca vrea sa se retraga din viata politica si ca n-ar fi acceptat sa preia conducerea guvernului fascist decat in fata amenintarilor cu aspre represalii germane impotriva italienilor.

La 15 septembrie, agentia germana D.N.B. anunta: „Mussolini a preluat conducerea fascismului in Italia”.

Zilele de dupa 25 iulie 1943, cand cateva palme sau rasete le erau de ajuns romanilor ca sa se razbune impotriva unui fascist, s-au dus. La 25 iulie nu au fost victime in Italia. Vor si multe insa in ultimul act, care incepe in toamna anului 1943.

CAPITOLUL 18

Republica sociala din Salo

Nemtii il sfatuiesc pe Mussolini sa nu se deplaseze, invocand riscul atentatelor si a atacurilor aeriene. Cum sa nu accepti parerea lor cand totul se afla, in mod cat se poate de oficial, in mainile lor, de la convorbirile telefonice pana la garda SS a ducelui, de la caile ferate pana la economia italiana?

Pentru Germania nazista, Italia nu este altceva decat o rezerva. In primul rand, o rezerva de mana de lucru. La Genova, in ziua de 16 iunie 1944, cartierele din centrul orasului sunt blocate de Militia fascista, si toti oamenii valizi prinsi pe strazi sunt trimisi in Germania.

Dar aceasta nu e inca totul. Administratia militara, creata in toate orasele, pentru toate sectoarele economice, este o adevarata retea care controleaza productia economica pana in cele mai neinsemnate ramuri.

Rechizitile se fac in toate domeniile, de la incaltaminte pana la medicamente. Comandamentele locale, de la capitan pana la caporal, traiesc pe spinarea tarii, asa cum au facut-o multi soldati pe acest pamant vechi, framantat de istorie. Ei iau pasari, legume, cearsafuri: „Paga Badoglio” (Plateste Badoglio) – spun ei razand.

Mai grave sunt, insa, transportul rezervelor de aur ale Bancii Italiei – 95 de tone – si planurile de demontare a principalelor uzine pentru reinstalarea lor in Germania.

Totusi, pe un singur taram – timp de cateva luni, cel putin – nemtii ii lasa pe fascisti sa actioneze in mod liber: acela al „vorbelor goale”. Caci regimul trebuie sa aiba totusi o activitate, un mijloc de a se insera in realitatea italiana altfel decat prin functiile politiste. Republica din Salo trebuie sa-si asume functia aparentei. I se cere pur si simplu sa fie guvernul Mussolini, cu ministri, cateva treceri in revista militara, cateva discursuri. Un timp el poate sa amageasca. Deci esentialul activitatii sustinute de Republica de Salo, in afara de activitatea politieneasca, se va situa pe tarmul vorbelor si al planurilor, o activitate demagogica.

Mussolini joaca atunci ultima sa carte, cartea socializarii. Republica fascista este denumita oficial sociala.

In 1943, dupa 21 de ani de fascism, dupa prabusirea din 25 iulie, este greu sa faci politica numai cu vorbe. Este nevoie si de fapte.

Atunci „repubblichini” ofera Italiei un mare proces care, cred ei, va potoli urle, razbunarile si care trebuie, pe deasupra, sa mai faca sa creada ca fascismul si-a schimbat caracterul de vreme ce nu sovaie sa-si loveasca oamenii. Asa incepe, la 8 ianuarie 1944, procesul de la Verona. Cei sase acuzati (Ciano, maresalul De Bono, Marinelli, Pareschi, Gottardi, Cianetti) si alti 13 sunt trasi la raspunere pentru votul dat de ei la Marele consiliu fascist din noaptea de 24 spre 25 iulie 1943. Caci, ca sa poti justifica caderea fascismului, trebuie sa gasesti tradatorii.

La 10 ianuarie, ora 13:40, presedintele tribunalului citeste sentintele: 18 condamnati la moarte.

Pe scurt, asupra capetelor celor condamnati la Verona cad toate greselile fascismului, si Mussolini vrea sa rascumpere cu sangele lor propriile sale erori si cele ale intregului regim.

CAPITOLUL 19

Ragazul: anul 1944

De fapt, in Italia, ca in toata Europa aflata in razboi, se ridica vesnica problema a violentelor. Si lupta se adanceste. Unitatile de partizani se inmultesc, apar formatii Matteotti ale sindicalistilor, grupuri „Giustizia e Liberta”, grupuri autonome de militari si de catolici.

Pe 25 martie, comandantul german anunta in mod oficial stirea atentatului impotriva Romei si a represaliilor.

Un val greu de groaza si teroare se asterne asupra Romei. Orasul nu se va mai rascula. Acesta este poate scopul urmarit de nazisti: capitala care se afla in apropierea frontului trebuie sa suporte ocupatia fara sa se revolte.

Din nou se pare ca ultimul ceas al fascismului a sunat. Pentru Italia se pare ca sfarsitul cosmarului este aproape. Au loc greva la Torino si la Milano, se inmultesc atacurile formatiilor de partizani.

La 21 iunie, Partidul fascist este militarizat, se creeaza „Brigazile negre mobile”. Scopul lor este clar: sa-i zdrobeasca cu orice pret pe partizani.

Dar inaintarea Aliatilor continua. Un corp italian de eliberare lupta alaturi de trupele anglo-americane; miscarea partizanilor creste ca amploare. Vai intregi sunt eliberate, partizanii instituie adevarate posturi de frontiera cu controlul actelor. Doua 22 de ani de regim fascist au loc la sate alegeri libere.

Pentru fascism situatia este grava.

E anul 1944. Afara este iarna.

Franta este eliberata, dar Italia, de la Genova pana la Venetia, de la Bologna pana la Torino si Milano, traieste inca sub fascism.

CAPITOLUL 20

Sfarstiul fascismului si moartea lui Mussolini

Atacurile bruste si indraznete ale partizanilor se inmultesc in mod evident, in pofida ultimelor executii.

La 9 aprilie 1945, anglo-americanii pornesc in Apenini ultima lor defensiva. In cele mai multe orase din Italia de nord, economia e paralizata de greve nelimitate.

La Milano, Mussolini se instaleaza la prefectura, pe Via Monforte. Atmosfera care domneste vesteste sfarsitul regimului si ajunul dezastrului. Oameni inarmati vin si pleaca; mutilatii cer sa-l vada pe duce. SS-istii fac de garda in fata biroului sau. El monologheaza, discuta, trece de la un plan la altul.

25 aprilie, ora 8:30. Milano: ultima sedinta clandestina a Comitetului de eliberare nationala pentru Italia de sus la colegiul Salesienilor. Adunarea este hotaratoare.

Este proclamata starea de urgenta. Sunt instituite consilii de razboi si curti cu juri ale poporului. Fiecare membru din C.L.N.A.I. intelege ca, aproband publicarea articolului 5 din Decretul cu privire la administrarea justitiei, pecetluieste soartea lui Mussolini si a ierarhilor.

Articolul 5 declara: „Membrii guvernului fascist si ierarhii fascismului, facandu-se vinovati de a fi contribuit la suprimarea garantiilor constitutionale, de a fi distrus libertatile publice, de a fi creat regimul fascist, de a fi compromis si tradat destinele patriei si facandu-se vinovati de a fi condus la catastrofa actuala, sunt condamnati la pedeapsa cu moartea si, in cazuri mai putin grave, la munca silnica”.

Mai mult, se prevede ca toti fascistii Republicii din Salo, care vor prinsi cu arma in mana sau care vor incerca sa se opuna, vor fi pasibili de pedeapsa cu moartea, sentinta putand fi executata pe loc.



Facsimul inseamna si Mussolini, iar Mussolini si fascismul sunt condamnati la moarte.

Acesta reuseste cateva clipe sa se izoleze, sa scape de consilieri si atunci ii scrie Rachelei, cu creionul lui albastru cu care a insemnat atatea articole de ziar.

„Draga mea Rachele,

Iata-ma ajuns la ultima etapa a vietii, ultima pagina a cartii mele. Poate ca nu ne vom mai revedea niciodata. Te rog sa ma ierti pentru tot raul pe care ti l-am facut fara sa vreau. Stii ca trebuie sa ne ducem in Valtelina”.

In Menaggio Mussolini si ierarhii sunt cuprinsi de spaima. Puterea i-a facut sa se obisnuiasca ca intre ei si adversari sa existe rotitele multiple ale administratiei, regimente compacte, refugiul ministerelor solid aparate. Si acum iata-i in mod brutal despuiatim limitati la ei insisi, cuprinsi de teama.

In primul rand, Mussolini. El stie bine ca de aici inainte nu vor mai exista retragerea inconjurata de fast intr-o insula, nici parasutisti germani. El a jucat totul pe o carte si a pierdut.

Ducele trebuie judecat de italieni. Este transportat la Germanesino. De la Germanesino, Claretta Petacci, amanta lui, este cu el. Sunt dusi la casa unor tarani, De Maria, instalati cu atentie in camera de la etajul intai, si doi partizani tineri, inarmati, raman de paza in fata usii.

27 aprilie, noaptea. Milano. La sfarsitul serii, la comandamentul Corpului de voluntari ai libertatii (C.V.L.) s-a raspandit vestea ca Mussolini a fost prins. De la 25 aprilie, articolul nr. 5 din codul justitiei, prevedea pentru el si pentru ierarhi, ca pentru orice fascist capturat inarmat, pedeapsa cu moartea. Pentru duce si ierarhi nu exista salvare.

Colonelul Valerio, nu vrea ca Mussolini sa fie predat Aliatilor, nu atat din teama de a-l vedea scapand de pedeapsa, cat din grija de independenta si din demnitate nationala.

Valerio se prezinta cu cativa partizieni la casa lui De Maria. Claretta si Mussolini urmeaza fara un cuvant grupul partizanilor.

Dupa un drum scurt cu masina, Valerio coboara in fata portii unei vile.

„Grabiti-va – spune el – asezati-va in coltul acela”.

Mussolini priveste, cu spatele la zid, uluit. Deodata Valerio rosteste cu glas taios: „Din ordinul comandamentului general al Corpului de voluntari ai libertatii sunt insarcinat sa fac dreptate poporului italian”.

Mussolini se prabuseste pe jumatate, Claretta Petacci ii sare de gat si striga: „Nu trebuie sa moara”.

„Ramai la locul tau” – ii striga Valerio.

Ea nu se indeparteaza.

Se aude o rafala, apoi alta. Mussolini si Claretta Petacci au incetat sa mai existe. Este 28 aprilie 1945.

Doi partizani raman langa trupuri.

Valerio pleaca la Dongo, unde cei 15 ierarhi astepta in piata de-a lungul parapetului care domina lacul.

„Stanga-mprejur!” – striga comandantul plutonului.

„Foc!”

Si cad, cu trupurile chircite, acoperindu-se unii pe altii.

Cadavrele au fost ingramadite in camionul lui Valerio. Trupul lui Mussolini si al Clarettei sunt puse deasupra celorlalte. A doua zi, la 29 aprilie 1945, camionul soseste la Milano. Cele 17 cadavre sunt descarcate in Piata Loreto si aruncate pe jos, langa un garaj.

Unui partizan ii trece prin cap ideea sa spanzure cadavrele de picioare de acoperisul unui garaj, ca sa le poata privi toata lumea. Se pun tablite pe fiecare cadavru, cu numele scris cu creta.

Multimea se ingramadeste, se razbuna pe ei, multimea, o imensa multime plina de ura, sau numi curioasa, descoperind in fata acestor biete forme omenesti, reduse la starea de paiate sangerande, ca ducele si ierarhii n-au avut nici destui adepti, nici destul curaj ca sa se salveze de la spanzuratoare.

Mai tarziu, ramasitele pamantesti ale lui 'Il Duce', sunt inmormantate in taina, de teama unor demostratii ale credinciosilor sai suporteri si/sau epigoni.

In august 1957, la cererea vaduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat si inmormantat langa Predappio.

In felul acesta, la 29 aprilie 1945 se sfarseste prin violenta ceea ce la 23 martie 1919 incepuse prin violenta.

BIBLIOGRAFIE

1. Paolo Monelli - Mussolini, mic-burghez

2. P. Nenni - Sase ani de razboi civil in Italia

3. R. Paris - Istoria fascismului in Italia

4. M. Vaussard - Istoria Italiei contemporane

5. F. Charles-Roux - O mare misiune la Roma

6. Nino Valeri - Treizeci de ani de istorie italiana

7. Baron Beyens - Patru ani la Roma

8. Max Gallo-Italia lui Mussolini

Capitolul 1

Introducere ..2

Capitolul 2

Cauzele si conditiile aparitiei fascismului3

Capitolul 3

O tara tanara, un om tanar.4

Capitolul 4

Nenorocirile razboiului victorios si nasterea fasciilor.14

Capitolul 5

Umbra revolutiei.25

Capitolul 6

Lunile hotaratoare..31

Capitolul 7

Fascsimul in stat..36

Capitolul 8

Marsul asupra Romei40

Capitolul 9

Epoca ultimelor iluzii43

Capitolul 10

Riscul de a pierde tot. Afacerea Matteotti.43

Capitolul 11

Intreaga putere a fascismului43

Capitolul 12

Regimul fascist: ducele44

Capitolul 13

Regimul fascist: ideologia, statul, partidul45

Capitolul 14

Jocul cel mare al lui Mussolini si razboiul din Etiopia46

Capitolul 15

Marsul asupra razboiului.47

Capitolul 16

Trei ani de infrangeri48

Capitolul 17

Prabusirea fascismului si intoarcerea lui Mussolini..49

Capitolul 18

Republica sociala din Salo.51

Capitolul 19

Ragazul: anul 194452

Capitolul 20

Sfarsitul fascismului si moartea lui Mussolini.53

Bibliografie

Cuprins

CUPRINS



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 811
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site