Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


FRONTUL SECRET SUB PRESIUNEA POLITICII

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




FRONTUL SECRET SUB PRESIUNEA POLITICII

In perioada cuprinsa intre 23 august 1944 si 9 mai 1945, SSI s-a confruntat cu o situatie operativa de neinvidiat pentru orice institutie cu responsabilitati in domeniul apararii si promovarii interesului national: legaturi externe rupte si interzise; timorarea cadrelor si agentilor de informatii prin amenintari — din partea autoritatilor — cu epurarea si/sau judecarea pentru imaginare crime de razboi la care ar fi participat in timpul campaniei pe Frontul de Est; obligativitatea de a coopera cu structurile similare ale Aliatilor, care in realitate se spionau reciproc, conturand deja primele simptome ale razboiului rece; viata economica si social-politica ajunsa in pragul anarhiei datorita eforturilor de razboi, dar si a luptei pentru putere intre partidele Blocului National Democratic, care constituise suportul politic al actului de la 23 august 1944; abuzuri si crime facute de militarii sovietici atat asupra locuitorilor romani, cat si a etnicilor germani deportati la munca de reconstructie in URSS; ingerinte tot mai pregnante ale autoritatilor sovietice de ocupatie in treburile publice ale statului roman. In ciuda acestor conditii vitrege, SSI a demonstrat, si de data aceasta, un profesionalism incontestabil, reflectat in docu­mente de informare operativa curenta.




Grupa Speciala si criteriile de evaluare a fluxului informational. Problema ce ne retine atentia in continuare este fluxul informativ obtinut de „Grupa Speciala a Serviciului de Informatii si care ajungea la Oficiul de Operatii Strategice american cu care colabora. Majoritatea documentelor identificate in timpul cercetarii dateaza din perioada ianuarie-februarie 1945. Unul dintre ele informa ca la sediile Partidului comunist existau depozite de arme si grenade si ca majoritatea vizitatorilor ce fusesera identificati in evidentele Serviciului sau prin investigatii discrete erau evrei si rusi, iar conducatorii in majoritate evrei si o mica parte ro­mani. Acestia tineau o permanenta legatura cu cadrele si agentii NKDV. Un agent al „Grupei Speciale atragea atentia ca planurile pentru asaltul asupra puterii erau deja finalizate si chiar incepusera pregatirile pentru viitoarele alegeri care trebuiau castigate cu orice pret de comunisti si formatiunile politice de stanga.

Un alt raport provenit de la un agent al „Grupei Speciale , devenit intre timp ofi­ter in structura NKVD ce actiona in Romania, mentiona ca misiunea organelor speciale sovietice era de a face ordine in tara si ca incepuse deja sa lucreze la un plan de debarcare a regelui Mihai, intrucat „un regim sovietic nu are ce face cu un monarh”. Acelasi agent mai aflase ca o parte din ofiterii sovietici se aratau nelinistiti intrucat culegeau informatii din care rezulta ca starea de spi­rit in Romania era favorabila anglo-americanilor si ca majoritatea romanilor as­teptau venirea lor. Prin Centrala de la Moscova ofiterii NKVD erau instruiti in sensul ca trebuiau sa actioneze in continuare linistiti pentru ca „acest lucru (adica venirea trupelor anglo-americane in Romania — n.n.) nu se va intampla niciodata

Nota din 11 ianuarie 1945 informa Presedintia Consiliului de Ministri, Marele Stat Major, Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul de Razboi ca „autoritatile sovietice din Romania intocmesc liste de toate elementele legionare, filo-germane, anti-comuniste si in genere de toate persoanele indezirabile, care la un moment dat vor fi ridicate si transportate in Uniunea Sovietica, unde in cea mai fa­vorabila ipoteza vor fi pusi la munca . O alta nota intocmita pe baza de „informatii verificate”, aducea la cunostinta factorilor de comanda ca „in dimineata zilei de 24 februarie 1945 au fost impartite in Bucuresti 45 000 de arme automate de provenienta rusa, fiecare avand o rezerva de 200 de cartuse”. In aceeasi zi se mai obtinuse informatia ca „la fabrica de paine Sanatatea au fost distribuite arme lucratorilor de catre organele NKVD cu recomandatia de a fi pastrate in buna stare si a nu face uz de ele, decat in cazul cand se vor primi ordine

Se pare ca „Grupa Speciala primea anumite informatii si prin filiera ameri­cana. In acest fel ne putem explica si continutul urmatoarei note informative: „In cercurile Misiunii militare americane se stie ca din ziua de 24 februarie 1945 este sosit in Romania, fixandu-si sediul in strada N. Filipescu, cunoscutul terorist Bogdenco. Numitul este insotit de 80 teroristi rusi, care au misiunea ca prin asasinate si disparitii de personalitati romane sau ruse sa creeze o atmosfera de incertitudine care sa conduca la interventia directa a politiei si armatei ruse in aparatul de stat roman. Aceasta grupa primeste indicatii de la Comitetul compus din Ana Pauker, Lia Oenstein, maior Doncea, Vasile Luca, Agiu si Horvat. Scopul lor este de a asasina nu numai pe unii dintre membrii marcanti ai partidelor liberal si national-taranesc, ci si pe cei din Frontul National Democrat spre a crea o agravare si mai mare a dusmaniei dintre partide”. Chiar daca astfel de informatii nu s-au confirmat ulterior, in sensul de producere a unor atentate asupra oamenilor politici romani, cert ramane faptul ca sovieticii aveau pregatite planuri si mai dure cu caracter di­versionist pentru a-si impune vointa politica in Romania.

Un alt set de informatii oferit de „Grupa Speciala” facea referire la situatia din Moldova. Din studiul documentelor informative rezulta ca astfel de informatii fusesera obtinute de la agentii infiltrati in apropierea zonelor de cantonament ale trupelor sovietice de ocupatie, prin interogarea militarilor romani ce reusisera sa fuga din lagarul de la Iasi, precum si de la populatia civila refugiata in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Banat. Nota informativa din 14 decembrie 1944 mentiona ca „in Moldova domneste o stare de spirit de nesiguranta, aceasta provenind din cauza lipsei de autoritate romaneasca si amestecului rusilor in viata interna . Documentul informa si despre continuarea deportarilor efectuate de trupele sovie­tice, dandu-se exemplul comunei Ungheni „unde nu au mai ramas decat sase barbati , iar taranii fugeau in locuri ferite pentru a-si pune in siguranta familiile si bunurile. Perfidia trupelor sovietice incepuse sa atinga cote paroxistice. Un exemplu edificator il constituie evenimentul petrecut la jumatatea lunii noiembrie 1944 la Iasi „unde cu prilejul unei adunari, din ordinul Comandamentului Sovietic in vederea unei conferinte, ce s-a tinut in Piata Unirii si de la care nu trebuia sa lipseasca nimeni, lumea din oras a venit in numar mare . „Nu mica le-a fost surprinderea — dupa cum informa documentul — cand la semnalul unor ra­chete piata a fost inconjurata si toti barbatii arestati si transportati la gara pentru a fi deportati”. Doar interventia prompta a generalului Manoliu, comandantul Corpului IV Armata roman, a facut ca deportarea sa nu se mai produca. Sovieticii intrebuintau si alte procedee pentru deportare. Nota Serviciului de Informatii preciza ca „prizonierii fugiti din lagare sunt deindata inlocuiti cu oameni de pe strada, pe rusi neinteresandu-i atat numele cat numarul

Sergentul major Marguta, fugit din lagarul de la Iasi in ziua de 16 noiembrie 1944, se destainuia unui agent al Serviciului de Informatii in legatura cu conditiile indurate de prizonierii romani: „Viata in lagar este foarte mizerabila. Sase persoane mananca dintr-o paine de ostas obisnuita. Painea nu este sarata si foarte prost facuta. Borsul care li se da este aproape apa sau contine un amestec de mazare, uneori paste de care romanii nu se ating. Prizonierii lucreaza tot timpul la sosele si cai ferate . Despre felul in care era difuzata presa in Moldova, militarul roman informa ca „la Iasi se citeste indeosebi ziarul Moldova Libera, ziar comunist foarte raspandit printre evreimea locala si caruia i se face multa propaganda. Toti evreii de la Iasi fac jocul rusilor, colaborand cu ei in dauna romanilor. Ziarele Universul, Curierul si Timpul sosesc neregulat la Iasi. Cetatenii ar dori sa le aiba in fiecare zi

La 23 ianuarie 1945, sursa „V.1 trimitea la Centrala Serviciului de Informatii o nota informativa — pe care se afla ordinul rezolutiv de a fi exploatata la Buletin — ce vine sa completeze dramatismul situatiei cu care se confruntau locuitorii romani din Moldova. Documentul informa ca „in urma verificarilor recente se observa o propaganda activa a evreilor pentru anexarea Moldovei dintre Siret si Prut la Rusia Sovietica . Scapati de regimul antonescian, minoritarii evrei din Moldova protejati de trupele sovietice de ocupatie cautau sa iasa in evidenta. In acest sens documentul informativ al Serviciului de Informatii mentiona: „Se poate vedea la fiecare pas evrei nelocalnici veniti din Rusia, care cunosc limba rusa, veniti numai cu scopul de a fi cei mai acerbi propagandisti. La Iasi nu se vorbeste decat limba evreiasca — idis — si cea rusa, si impresia calatorului care vine pentru prima data in Iasi este ca se gaseste intr-o tara straina. De altfel, chiar de la trecerea Siretului exista aceeasi impresie

Situatia politica din Moldova era caracterizata de agentul „V.1”, ca fiind dominata de Partidul comunist prin intermediul organizatiilor Uniunea Patriotica si Frontul National Democrat, in vreme ce activitatea partidelor national-taranesc si national-liberal era ca si inexistenta. Concluzia formulata in documentul informativ al Serviciului de Informatii era ca „in Moldova situatia politica este domi­nata de curentul evreiesc prin masiva importatiune de evrei rusi ca si de organizatiile Partidului comunist”. Nota sinteza a „Grupei Speciale din 3 februarie 1945 in­forma in plus ca fara voia lor taranii din Moldova erau fortati sa se inscrie in Frontul Plugarilor, in sens contrar nu li se eliberau la primarii actele de care aveau ne­ voie sau nu li se solutionau favorabil doleantele. Acelasi document mentiona ca „mijloacele de comunicatie sunt extrem de anevoioase si pe rutele CFR se observa un acces fara limita al elementelor evreiesti, care in afara ca se ocupa cu co­mer­tul, dar in toate drumurile lor preocuparea de capetenie este aceea de a face propaganda intensa pentru Partidul comunist. La Tecuci starea de spirit a locuitorilor romani devenise din ce in ce mai alarmanta „deoarece elementele Armatei Rosii provoaca dese scandaluri”. Cei care nu impartaseau ideologia comunista „erau sicanati si terorizati cu ajutorul elementelor evreiesti . Starea de teroare la care era supusa populatia civila romaneasca din Moldova se datora si faptului, dupa cum informa acelasi document ca „autoritatea nu poate interveni, in majoritatea ei fiind in mainile elementelor comuniste”. Armata Rosie ridica masiv populatia satelor sub pretextul ca in vechiul regim actionase intens, eliberarea lor putandu-se totusi efectua doar in conditiile in care „adunau cate 250 de semnaturi cu care sa dovedeasca ca nu au avut nici o activitate care sa-i incadreze intre criminalii de razboi

Nota informativa intocmita la 6 februarie 1945 si trimisa de Centrala Serviciu­lui de Informatii din Bucuresti primului ministru, generalul Nicolae Radescu, atragea atentia ca „in randurile populatiei evreiesti din acea provincie (Moldova—n.n.) se observa o propaganda activa in sensul anexarii Moldovei dintre Prut si Siret la URSS“. Despre situatia din Moldova facea referire si nota din 12 februarie 1945 trimisa de Centrala Serviciului de Informatii spre informare generalului Nicolae Radescu, in care se sublinia printre altele: „Starea de spirit a populatiei inspira se­rioase ingrijorari din cauza confuziei generale si a nesigurantei totale ce domneste in aceasta provincie. Administratia este dezorganizata, atat din cauza lipsei de functionari, cat si din cauza acoperirii posturilor de elemente lipsite de pregatire speciala, instalate cu titlul provizoriu dupa data de 23 august 1944 . O alta nota trimisa spre informarea primului ministru in legatura cu situatia din Moldova, dar si din alte zone ale tarii a fost intocmita de „Grupa Speciala” la 19 februarie 1945. Docu­mentul atragea atentia asupra faptului ca stirile venite din nordul Moldovei, Oltenia si Dobrogea aratau ca locuitorii satelor, incitati de comunisti si elementele evreiesti, incepusera deja sa imparta pamanturile proprietarilor, ceea ce crea o stare de anarhie. Concluzia formulata era ca „populatia constienta din Moldova cere insistent ca guvernul sa trimita acolo trupe de garnizoana puternice pentru a se salva suveranitatea Statului Roman si a se opri cu un ceas mai devreme anarhizarea acestei provincii

La sfarsitul lunii februarie 1945 „Grupa Speciala din Serviciul de Informatii a intocmit o consistenta „Dare de seama asupra situatiei din Iasi si Nordul Moldovei“. Prin acest document se incerca sa se analizeze cauzele care concurau la adancirea anarhiei din Moldova. Demna de retinut este urmatoarea explicatie: „Dificultatile pleaca din partea Comandamentului Sovietic in intelegere cu autoritatile locale instituite in mod nelegal, opera patronata de Moscova, desi nici un interes militar strategic nu poate fi invocat ca necesar mersului operatiunilor din Ungaria . Comandamentul sovietic avea in responsabilitate zona Moldovei si conducea din umbra autoritatile comuniste, dirijandu-le spre actiuni ce vizau „sabotarea intereselor tarii . Din datele detinute de Serviciul de Informatii rezulta ca in fruntea acestui comandament se afla un anume capitan NKVD Cotceatcov, unul dintre membrii Partidului comunist sovietic, „persoana foarte capabila insa cu o misiune speciala politica in aceasta parte a tarii Comisia locala interaliata avea componenta pur sovietica, desi reprezenta interesele celor trei Puteri Aliate (URSS, SUA si Marea Britanie). Ea se ocupa numai de chestiunea repatriatilor si veghea la schimbul de ruble, iar din informatiile obtinute rezulta ca „pare mai accesibila si moderata in actele ce savarseste”. Si acest document sublinia ca „autoritatile locale romanesti sunt numite de catre Armata Rosie dintre persoanele lipsite de orice pregatire, insa oameni de incredere ai regimului comunist”. Moldova ajunsese un fel de „stat in stat“. Darea de seama intocmita de „Grupa Speciala” explica acest lucru prin faptul ca dupa 23 august 1944 trupele sovietice de ocupatie infiintasera functia de „prefect de gubernie”, un fel de ministru de interne cu puteri discretionare peste orasul Iasi si toate judetele din Moldova. Functia fusese incredintata doctorului Marza, conferentiar la Universitatea ieseana si seful Partidului comunist din Moldova si Iasi. Faptul ca acesta ducea o politica prosovietica iesise la iveala cu pregnanta in ziua de 7 noiembrie 1944, cand, cu ocazia sarbatoririi revolutiei bolsevice, a tinut un discurs in fata unui numeros auditoriu in care s-a exprimat, printre alte, ca „daca va continua sabotarea Centrului fata de Iasi si Moldova” era pus in situatia de a intinde mainile spre rasarit. De asemenea, evita orice contact cu generalul Manoliu, Comandantul Corpului IV armata dislocat in Moldova cu misiunea de a asigura paza si ordinea provinciei. Acelasi prefect, doctor Marza, emisese o ordonanta prin care „impunea ca toti cei nascuti in anul 1917 in Basarabia si Bucovina sa plece imediat in URSS . Cu un astfel de prefect era si firesc ca starea de spirit din Moldova sa fie dominata de anarhie „sub toate formele peri­culoase ordinei de stat . Nimeni nu lucra in spiritul guvernului de la Bucuresti si al legalitatii si nu exista autoritatea necesara si capabila sa asigure viata si avutul cetatenilor. Buna credinta a taranimii era exploatata de catre comitetele cetatenesti, formate din elementele periferice ale satelor „care in numele taranilor se dedau la acte ilegale si samavolnice”. Se continua transportarea la est de Prut a turmelor de oi, vaci, boi si cai, ceea ce constituia o spoliere economica a Moldovei de catre armata sovietica de ocupatie in complicitate cu autoritatile comuniste. Pe acest fond de ilegalitati s-au inregistrat si crime. Documentul „Grupei Speciale” preciza in acest sens: „Doi jandarmi au fost impuscati mortal iar unul ranit. Trei membri ai organizatiei Apararii Patriotice au impuscat fara motiv un ofiter din Regimentul 8 graniceri

Pentru a se pune capat anarhiei si a se dejuca planurile ce vizau o eventuala ali pire a Moldovei dintre Prut si Siret la URSS, documentul de analiza al „Grupei Speciale” formula un set de masuri dintre care mai interesante amintim: deplasarea la Iasi a patru reprezentanti ai ministerelor de Interne, Comunicatii, Economie Nationala si Justitie impreuna cu reprezentantii autorizati ai F.N.D. si partidelor liberal si taranesc care sa instaleze noi demnitari si institutii locale; coordonarea administratiei civile si a ordinii printr-un comandant militar; crearea la Iasi a unui ziar moderat prin care sa se realizeze o propaganda sanatoasa in spirit national; revenirea la Iasi a tuturor institutiilor de stat, in primul rand a magis­traturii, judecatoriei si tribunalului; revenirea in Moldova a populatiei refugiate din calea trupelor sovietice pentru a-si relua bunurile in proprietate; dezarmarea ci­vililor; militarizarea unor institutii de stat cu rol de a asigura ordinea si discilina in sectoarele productive; intoarcerea preotilor si invatatorilor in sate pentru a redeveni sprijinitorii si sfatuitorii taranimii; inchiderea frontierei pe Prut, fixandu-se puncte obligatorii de trecere sub control militar; aducerea la Iasi a Comisiei reduse anglo-americane etc.

Privit in ansamblu, fluxul informativ obtinut de „Grupa Speciala” a Serviciului de Informatii despre situatia din Moldova, in intervalul noiembrie 1944-februarie 1945, dezvaluie inainte de toate bunacredinta in care s-a lucrat si staruinta de a contribui la apararea si promovarea intereselor nationale prin informarea factorilor de comanda cu aspecte reale si temeinic fundamentate. Cu toate acestea va trebui sa formulam o intrebare inevitabila ce vizeaza eficienta concreta a unei astfel de structuri informative. Puteau factorii de decizie politica si militara din statul roman in acel moment sa rezolve situatia in directia traditiilor, intereselor si aspiratiilor nationale? Un raspuns pozitiv la o astfel de punere a problemei devine total neproductiv pentru istoriografie si aceasta cu atat mai mult cu cat va trebui sa tinem cont de criza politica cu care se confrunta in acel moment guvernul prezidat de generalul Nicolae Radescu. Faptul ca autoritatile romanesti nu au putut sa puna in aplicare acel set de masuri propus de Serviciul de Informatii pe baza informatiilor furnizate de „Grupa Speciala — un plan minimal si in spiritul prevederilor Armistitiului din 12 septembrie 1944 — dovedeste ca in intreaga tara nu guvernul de la Bucuresti avea autoritate, ci trupele de ocupatie sovietica in complicitate cu fortele politice de stanga intre care Partidul comunist ocupa locul de frunte si preferential. Ca acestia din urma „faceau legea” rezulta si din alte docu­mente ale Serviciului de Informatii.

Astfel, in preajma instaurarii guvernului prezidat de doctor Petru Groza, documentele informative semnalau ca la 28 februarie 1945 comandamentul daduse ordin ca in toate aeroporturile din Romania, incepand cu ora 18,00, sa se interzica decolarea oricarui avion romanesc, iar patrulele romanesti de aparare antiaeriana de pe aeroporturi urmau sa fie inlocuite cu militari sovietici.

O nota a Serviciului de Informatii, provenita probabil tot de la „Grupa Speciala”, informa ca maresalul Rodion Malinovski — sosit in Bucuresti la 28 februarie — s-a intalnit cu generalul Iosif Teodorescu, cu care a discutat probleme legate de dislocarea trupelor romane in Capitala. In acea perioada fusesera aduse in Bucuresti mai multe unitati NKVD, ridicand in total numarul acestora la 6 batalioane ce se aflau organizate in regimentele 2 si 6 vanatori si repartizate in diferite cladiri din oras. In ziua de 4 martie, conform altor note informative, rezulta ca sovieticii instalasera posturi de control pe soseaua Ploiesti-Bucuresti pentru a interzice accesul militarilor romani in Capitala.

Incepand cu noaptea de 5/6 martie 1945, unitatile romane, care asigurau paza principalelor institutii de stat, guvernamentale, au fost introduse in post fara ar­mament si munitie, in timp ce fortele paramilitare controlate de comunisti (Formatiunile de Lupta Patriotice) numarau aproximativ 70 000 de membri. Un Raport al Serviciului de Informatii din 5 martie informa ca opinia publica din Romania era extrem de ingrijorata si vedea in actiunea comunistilor o demonstratie de forta si o aprobare a Frontului National Democrat din partea trupelor sovietice.

Putem reconstitui acum, pe baza documentara, si circuitul fluxului informa­ tional obtinut de „Grupa Speciala . Informatiile erau sintetizate de seful Serviciu­lui de Informatii dupa care se distribuiau sub forma unor rapoarte. Un exemplar se trimitea conducerii Ministerului de Razboi, iar al doilea exemplar ajungea la maiorul Robert Bishop din Serviciul de Informatii american. Acesta din urma le dadea spre verificare si completare capitanului Louis E. Madison si (locotenentu lui) j.g. Henry L. Roberts. Dupa aceasta operatie se intocmeau rapoarte de eva­luare care erau trimise centralei. Generalul W. Donovan, la randul lui, dupa ce le supunea unui proces de evaluare le distribuia unui cerc larg: presedintelui Roosevelt, Comitetului reunit al sefilor de stat-major, Departamentului de Stat, Marinei, Ministerului de Razboi, iar unele dintre ele ajungeau chiar la ambasada americana din Moscova. De mentionat ca la Departamentul de Stat american exista un oficiu pentru corelarea activitatilor externe, care primea si sintetiza rapoartele informa­tive obtinute de OSS, FBI si Sectia de Informatii Secrete a Serviciului militar, cunos­cut sub numele de „Organizatia Grombach”. Si acest Departament intervenea cu propriile evaluari. Am facut aceste precizari intrucat dirijarea fluxului informational spre factorii de decizie, in conceptia anglo-americana despre intelligence, se baza pe principiul ca „acolo unde rapoartele nu sunt absolut definitive, impac­tul lor va fi direct proportional cu gradul in care el confirma politica prestabilita si presupozitia”. Fluxul informational pe drumul de la sursa initiala la utilizator trecea prin mai multe verigi si niveluri de verificare, analiza si evaluare ceea ce facea ca la factorul de decizie sa ajunga intr-o forma care sa confirme politica prestabilita. Ceea ce nu corespundea acestei politici era considerat ca o presupozitie, deci ca un raport provizoriu, nefinalizat. Normal ca informatiile din aceasta categorie, a „presupozitiei”, erau privite cu rezerva si suspiciune de utilizator. Ar fi si aceasta o explicatie ce tine de resortul tehnicii in metodologia si doctrina muncii de in­ formatii americane care vine sa confirme ca ceea ce se obtinea de la Bucuresti, privind intentiile sovieticilor de a bolseviza Romania, ajungea la utilizatorul de la Washington nu ca o surpriza (presupozitie), ci ca o confirmare a ceea ce urma sa se intample in zona de influenta a URSS (deci politica prestabilita).

Fluxul informativ obtinut de serviciile specializate romanesti in legatura cu intentiile sovieticilor se regaseste evaluat in rapoartele intocmite de OSS si trimise Centralei din Washington. Un astfel de raport, intocmit la 9 noiembrie 1944 si semnat de locotenentul Henry. L. Roberts, mentiona „Rusia este in mod activ, dar acoperit, interesata in comunizarea Romaniei si eventual anexarea unei parti a acesteia ori in intregime, sau prin atasarea ei insasi, la Uniu­nea Sovietica”. Aceasta era considerata ca o analiza radicala a informatiilor procurate din sursele romanesti. Opinia autorului era insa mult mai moderata: „Rusii sunt inca preocupati in principal de razboi si ca interesul lor in Romania este de a avea un grup guvernamental in care sa se poata avea incredere si care va indeplini conditiile Armistitiului. Este clar ca cea mai mare parte a claselor mijlocii si inalte, care constituie guvernul roman, sunt adanc ostile Rusiei si se tem de ea

Un alt raport sinteza al Misiunii militare americane, intocmit la 21 decembrie 1944 (care utiliza informatiile echipei Wisner), aprecia in legatura cu atitudinea fortelor de ocupatie sovietice faptul ca „sunt mult mai neutre sau, cel putin, mai dis­crete decat fusesera inaintea instalarii guvernului Radescu . Despre soarta guvernului Radescu, ori a oricarui cabinet ce-i putea urma, documentul aprecia ca „va depinde de calitatea de a ajunge la o intelegere loiala cu Rusia si de a stapani haosul existent in economia, transporturile si finantele tarii. Orice criza politica din Romania ameninta sa se transforme intr-o criza a statului, implicand problema daca sau nu Romania va ramane o natiune independenta”. Dupa 6 martie 1945 analizele intocmite de oficiile de informatii americane devin si mai transante. La 7 martie 1945 echipa Wisner a interceptat un document important, prin sursa „A.D.-201”, din care rezulta ca 4 agenti sovietici (generalul Fedor Zurcov, din Statul Major politic al lui Malinovski, Ilia Zurcov de la sectia de educatie comunista a comandamentului sosit la Bucuresti la 6 martie, Nicolae Afcev, atasat special pe langa Ana Pauker, si Sulam Berezinsky, trimis special al lui Stalin ca observator pentru problemele romanesti) s-au intalnit la Bucuresti cu patru demnitari comunisti (Ana Pauker, Constantin Doncea, Constantin Parvulescu si Vasile Prosenko, primii trei agenti ai Cominternului) pentru a discuta un plan de comunizare a Romaniei pe trei ani. Acest plan prevedea: abdicarea si exilul regelui Mihai; inlocuirea armatei prin trupe romane pregatite de sovietici din prizonieri romani; inlocuirea politiei printr-o militie cetateneasca si o forta NKVD; pauperizarea maselor rurale pentru a deschide drum colectivizarii agriculturii; distrugerea partidelor taranesc si liberal prin mijloace violente insotite de lichidarea bancilor in care predominau liberalii; lichidarea treptata a firmelor care faceau afaceri cu anglo-americanii si eliminarea tuturor strainilor cu exceptia cetatenilor din URSS si statele din orbita sa. Desi sursa care a transmis aceste informatii era considerata „untried (netestata), ea nu a produs un impact deosebit asupra forurilor superioare americane, tocmai datorita faptului ca politica despre Romania fusese „prestabilita . Acest aspect rezulta si din telegrama presedintelui Roosevelt adresata premierului W. Churchill la 11 martie 1945, in care se mentioneaza printre altele: „Este evident ca rusii au instalat un guvern minoritar pe propriul lor gust, dar in afara de motivele mentionate in mesajul dvs., Romania nu este un loc bun pentru o testare. Rusii au avut de la inceput controlul indiscutabil, si cu Romania de-a curmezisul cailor de comunicatie rusesti, este, de altfel dificil sa se conteste pretextul necesitatii militare si al securitatii folosit de ei pentru a justifica actiunea lor. Vom face cu siguranta tot ce putem si vom conta desigur pe prijinul dvs



Se poate pune intrebarea ce puteau face anglo-americanii pentru a se opune procesului de sovietizare a Romaniei? Un raspuns ni-l poate oferi un document de sinteza asupra situatiei din Europa elaborat la 1 mai 1945 de structurile informative americane: „Daca rusii folosesc succesul lor pentru a-si asigura controlul asu­pra Romaniei si Bulgariei si incearca sa instituie un regim similar in Ungaria, Austria si Germania rasariteana s-ar crea o situatie care ar putea cere o sporire a fortelor noastre in Europa peste cele luate acum in considerare. Un astfel de spor, oricare ar fi rezultatul final al situatiei, s-ar repercuta negativ asupra efortului impotriva Japoniei . Cu alte cuvinte, nici dupa capitularea Germaniei, eveniment care urma sa se petreaca peste cateva zile — la 9 mai 1945 —, anglo-americanii nu puteau face nimic pentru a stavili procesul de comunizare a tarilor ocupate de armata sovietica, intrucat isi concentrau fortele pentru a obtine decizia si fata de Japonia. Acest lucru a incurajat tendinta Moscovei de a-si asigura un spatiu imperial in Europa de Est prin comunizarea statelor din aceasta regiune.

In legatura cu SUA, care in fond preluasera conducerea in tabara vestica a problemelor Romaniei, s-a apreciat pe buna dreptate ca nu a avut elaborata di­nainte o politica de raspuns la aceasta tendinta a URSS, echivalenta cu contracararea expansiunii sovietice si a comunismului, si ca o astfel de politica de raspuns a fost fundamentata de la bun inceput pe arme morale (declaratia de la Yalta) si economice (ceea ce va deveni planul Marshall), excluzandu-se o confruntare in forta. Ulterior, in functie de evolutia evenimentelor, americanii au inasprit tonul, ajungandu-se la „razboiul rece . Acesta a fost in realitate o consecinta a politicii „presta­bilite a anglo-americanilor fata de URSS, pe care fluxul informational al serviciilor speciale americane, ce au folosit surse de prima mana din Romania, nu au putut-o modifica.

Rolul Informatiilor despre inamic in timpul operatiilor pentru eliberarea Transilvaniei si-a Ungariei. Documentele informative (note, rapoarte, sinteze etc.), intocmite si difuzare de agenturile din apropierea frontierei de vest a Romaniei, cu incepere chiar din ziua de 24 august 1944, fac referiri la: dispozitivul unitatilor de graniceri unguri, intarirea efectivelor militare maghiare cu patrule de graniceri si dublarea lor cu soldati germani, retragerea unitatilor de jandarmi unguri de pe fron­tiera, transporturile trupelor germano-ungare, survolarea spatiului aerian ro­manesc de formatiuni (escadrile) de avioane germane etc. Informatii valoroase de­spre inamic au mai fost obtinute si de la sursele ocazionale. Spre exemplu, in tim­pul actiunii ofensive executate de unitatile Corpului de munte, la 30 august1944, locuitorii romani din Valcele au dat informatii dataliate despre fortificatiile permanente, forta combativa si dislocarea unitatilor inamicului. Actiunea de informare a trupelor romane a comportat insa mari riscuri din partea agentilor romani re­crutati dintre localnici, intrucat, un comunicat emis de autoritatile maghiare de la Cluj — la 26 august — avertiza: „Toti aceia care transmit informatii nereale, cei care incita contra ordinii interne sunt impotriva politicii externe a Ungariei, impotriva armatei si vor fi arestati”. Toate aceste informatii si documente, difuzate cu operativitate coman­damentelor trupelor romane de catre agentii special recrutati sau ocazionali din apropierea frontierei cu Ungaria, au avut semnificatia lor la reusita operatiei strategice de acoperire a frontierelor de vest si pastrarea cu fer­mitate a pozitiilor pe intreaga fasie de front. Pana la inceputul lunii septembrie, ar­matele romane realizasera la nord de Carpatii Meridionali si la vest de cei Oc­cidentali, acel cap de pod strategic, care in fond a reprezentat un nou front deschis contra Wehrmacht-ului. Prin aceasta manevra de importanta strategica s-a asigurat deplasarea fara rezistenta din partea inamicului germano-maghiar a marilor unitati romane si sovietice in vederea eliberarii partii de nord-vest a Ro­maniei.

La sfarsitul lunii septembrie s-a inaugurat o noua etapa a efortului militar pentru deplina eliberare a Transilvaniei prin alungarea trupelor germano-maghiare. Aceasta etapa s-a incheiat la 25 octombrie o data cu eliberarea localitatii Carei si cu iesirea fortelor principale ale armatei romane de operatii la frontiera de stat cu Ungaria. Operatiile militare s-au desfasurat atat in Podisul Transilvaniei, cat si in Banat, Crisana si Maramures, la ele participand Armatele 1 si 4 romane in cooperare cu fortele aliate sovietice din compunerea Frontului II ucrainean. La ni­velul strategiei aliate, in partea rasariteana a Europei, operatiile armatelor romane s-au corelat cu ofensiva pe directia Debretin-Nyiegyhza, denumita in lucra­rile de specialitate „opera­tiunea Debretin”.

Pentru aceasta perioada aportul informativ al Serviciilor de infor­matii ale armatei a constat in notele de informare zilnice referitoare la trei aspecte principale: 1) situatia frontului in zona de operatii a armatelor romane; 2) starea de spirit a populatiei din teritoriul de purtare a razboiului si a trupelor inamice; 3) dislocarile armatelor germano-maghiare. De asemenea, la sfarsitul lunii septembrie a fost intocmita „Sinteza informativa asupra Ungariei”, cu referire detaliata la urmatoarele probleme: orientarea politica si economica a Ungariei; activitatea iredentista anti­romaneasca; starea de spirit a populatiei; tratamentul populatiei romanesti din par­tea autoritatilor maghiare; principalele actiuni ale trupelor maghiare ce se aflau in contact cu trupele romane.

Un rol deosebit de important in activitatea informativa l-au avut si de data aceas­ta sursele ocazionale sau „voluntarii”, cum mai sunt denumite in documen­tele timpului. Erau surse din randul populatiei locale ce au furnizat unitatilor ro­manesti si sovietice informatii despre pozitiile si fortele trupelor inamice. In perioada august 1940-august 1944 functionase la Targu-Mures o rezidenta a SSI foarte bine acoperita, fapt pentru care nu este exclus ca o parte din sursele ocazionale sa fi fost in realitate recrutate din timp si instruite special pentru ipoteza — care era in constiinta tuturor romanilor — desfasurarii actiunilor militare de eliberare a nord-estului Transilvaniei.

Atestari documentare de surse din categoria „voluntarilor sunt destul de nu­meroase. De exemplu, cativa cetateni din fostul judet Ciuc au insotit trupele sovie­tice si romane pe potecile si inaltimile Carpatilor Orientali, ajutandu-le sa scur­teze drumurile, sa ocoleasca ambuscadele ina­micului si sa asigure surprin­derea in ac­tiuni. Un batran pe nume Nicolae Borsa din Ceahlau a calauzit o unitate sovietica, ajutand-o sa iasa la Tulghes si sa cada in spatele pozitiilor germano-maghiare. La fel au procedat si unii lo­cuitori din Valea Trotusului. Un pretios ajutor a fost acor­dat unitatilor mi­litare romane de catre Irina Kertesz, educatoare din comuna Ilieni, prin descrierea pozitiilor inamice, a portiunilor de drumuri si terenuri minate, precum si a celor mai accesibile locuri pentru urmarirea trupelor inamice. In comuna Cristesti (judetul Mures), documentele atesta existenta altui grup de patrioti din randurile caruia facea parte si protopopul ortodox David Lazar. Acest grup a intocmit o schita a liniei de aparare a trupelor germano-maghiare pe Mures, punand-o la dispozitia armatei romane. Valorificarea acestor informatii s-a realizat cu operativitate, artileria romana reusind sa lichideze punctele de foc ale trupelor ma­ghiare alungandu-le din pozitiile ocupate. Spre sfarsitul lunii septembrie 1944, cand Divizia 103 munte ro­mana si Divizia 72 infanterie sovietica se aflau in ofensiva pe directia Ere­mitul si Peris (judetul Mures), tragerile executate de Regimentul 7 artilerie grea roman asupra bateriilor de artilerie inamice, dupa indicatiile unui alt grup de patrioti, care trecuse linia frontului, au redus la tacere aceste baterii ce provocasera pana atunci mari pierderi.

Tot la sfarsitul lunii septembrie, cand trupele romane fortau Muresul intre Ogrea si Oarba de Mures, locul de trecere a fost stabilit dupa informatiile unui locuitor din satul Ogra, care s-a oferit voluntar sa-l conduca pe comandantul Diviziei 11 infanterie la fata locului. Un important sprijin informativ au dat si locuitorii din satele judetului Turda. Intr-o noapte, in localitatea Copaceni s-a strecurat o grupa de cercetasi sovietici, care s-a indreptat spre casa taranului Ion Crisan. Acesta le-a furnizat informatii valoroase despre dispozitivul inamicului. Locuitorii din satele Jucul de Jos si Jucul de Mijloc au dat la randul lor un pretios ajutor subunitatilor ro­manesti, indicandu-le vadurile favorabile pentru fortarea Somesului Mic. Un grup de patrioti din judetul Oradea, satul Les, l-a informat pe comandantul Bata­lionului 11 Vanatori de munte asupra pozitiilor inamicului. Pe baza infor­matiilor pri­mite a trecut imediat la atac, alungand trupele inamice din sat, luand 150 de prizonieri si o mare cantitate de materiale de razboi. Si exem­plele de acest fel pot continua. Ne intereseaza insa aportul activitatii infor­mative la fundamentarea unor elemente ce tin de domeniul artei militare in timpul operatiunii „Debretin

Fluxul informativ referitor la dislocarea trupelor germano-maghiare a inlesnit co­mandamentelor romane, ca pe baza evaluarii corecte a raportului de forte, sa asi­gure densitatea corespunzatoare pe fasiile de front, sa realizeze gruparile princi­pale ale fortelor romanesti pentru a rupe apararile inamicului. Cunoasterea in detaliu a dispozitivului inamic a jucat de asemenea un rol important la executarea cu eficienta si operativitate de catre unitatile romane a actiunilor pe timp de noapte, prin care s-a realizat, de regula, surprinderea inamicului, in sensul ca l-a pus in imposibilitatea de a folosi cu eficienta focul armamentului automat. La fel, putem consi­dera ca informatiile despre inamic au sprijinit, la nivel de comandament, rezolvarea in timp oportun a problemelor de baza de care depindea succesul strategic al operatiilor militare de eliberare a teritoriului romanesc, si anume: regruparea si reorientarea fortelor in vederea trecerii la ofensiva, conducerea neintrerupta a actiunilor armatelor romane, atragerea in lupta impotriva inamicului a voluntarilor romani, completarea efectivelor, asigurarea materiala si tehnica. Sunt elemente impor­tante ale artei militare, la fundamentarea carora se poate spune ca si-au adus contribu­tia, alaturi de unitatile de artilerie, motomecanizate, cai ferate, ge­niu, transmi­siuni, aviatie, si structurile informative specializate romanesti.

In timpul operatiilor pentru eliberarea nord-estului Transilvaniei s-au inregistrat insa si aspecte negative in ce priveste valorificarea informatiilor despre inamic, ceea ce a dus la pierderi insemnate in efective si tehnica de lupta. De exemplu, in sectorul Oarba de Mures, comandamentele romanesti detineau informatii potrivit carora inamicul realizase un dispozitiv puternic fortificat pe Dealul Sangiorgiu, aparat de forte terestre importante, sustinute de aviatia tactica. Acest sistem nu favoriza atacurile frontale ale infanteriei — lipsita si de un sprijin suficient de artilerie grea si aviatie —, fapt pentru care comandamentele Diviziei 9 infanterie si Armatei a 4-a romane au propus, in mod realist si cu sanse de reusita fara prea mari pierderi, efectuarea unei manevre de invaluire. Dar, statul major al Grupului de armate „general Troficenko” a decis, in ciuda evidentelor, continuarea asalturilor frontale soldate pana la urma cu grele pierderi umane. Deci aspectele negative in domeniul valorificarii informatiilor despre inamic se datorau in exclusivitate sincopelor aparute in cooperarea comandamentelor romano-sovietice. Cooperarea fusese reglementata inca de la sfarsitul lunii septembrie 1944, cand Ma­rele Stat Major roman a trimis marilor unitati operative directive privind or­ganizarea relatiilor de comandament si a cooperarii cu trupele sovietice. Se indica comandantilor romani sa faca schimb de informatii cu cei sovietici, sa trimita mi­siuni de legatura si sa colaboreze cu partea sovietica, inclusiv pe linie de propaganda. Un alt document operativ in aceasta directie a fost elaborat in octombrie 1944. Bazandu-se pe rapoartele si informarile privitoare la situatia armatelor romane, Marele Stat Major a inaintat Frontului II ucrainean un proiect de rezolvare riguroasa a cooperarii fortelor romane cu cele sovietice. Partea romana propu­nea ca: in intrebuintarea marilor unitati romane sa se porneasca de la situatia reala a tehnicii de lupta si a efectivelor lor; intre marile unitati romane si sovietice sa se faca schimb de detasamente de legatura. Dar, nici acestui demers nu i s-a dat curs din partea Comandamentului sovietic.

Dupa alungarea trupelor germano-maghiare de pe teritoriul romanesc, armatele romane au continuat fara pauza operativa operatiile pentru eliberarea Ungariei. De fapt, aceste operatii incepusera cu data de 24 septembrie 1944 cand primele unitati ale Corpului de cavalerie au depasit frontiera romano-ungara. Ele au durat pana la 15 ianuarie 1945, cand Corpul 7 armata a ajuns in centrul Budapestei, la aproximativ 2 km de fluviul Dunarea. Actiunile duse de armatele romane pentru eliberarea Ungariei s-au inscris intr-un context politico-strategic caracterizat prin ofensiva generala a fortelor Natiunilor Unite impotriva Germaniei si Japoniei pe toate teatrele de actiuni militare.

In aceasta perioada Sectia I informatii din SSI si structurile specializate ale Sectiei a II-a din M.St.M. au elaborat sinteze informative saptamanale privind evo­lutia frontului. Astfel de documente erau insotite de harti, crochiuri cu reprezentarea dislocarilor unitatilor germane si maghiare. Documentele informative din aceeasi categorie prezentau si anexe mai detaliate despre organizarea, incadrarea si dotarea unor formatiuni de lupta ungare, ca de exemplu Batalionul 2 vanatori de munte ungar si Regimentul 10 infanterie.

Fluxul informativ era intregit prin note si rapoarte zilnice rezultate din interogarea prizonierilor germani si unguri. De exemplu, la 13 decembrie 1944, Centrul informativ „Veronica” (Centrul 2 care functiona pe langa Armata 4 romana) raporta la Centrala SSI din Bucuresti necesitatea de a se lua masuri de catre comandamente, intrucat pe front „trupele germane in retragere jefuiesc satele, alar­meaza populatia ca vine inamicul, iar dupa retragerea civililor incarca in camioane toate bunurile ramase

Alte documente operative faceau referire la situatia economica a Ungariei. Astfel, Nota nr. 69 din 16 decembrie 1944 a Sectiei Juridice din SSI, ce sintetiza informatiile rezultate din ancheta informativa a plutonierului ungur Szabo Istvan din divizionul 24 artilerie cazut prizonier, mentiona: „Situatia economica a Ungariei este catastrofala. Majoritatea cerealelor si vitelor din Transilvania, de pe sesul Tisei, precum si din teritoriul dintre Dunare si Tisa au fost rechizitionate cu forta de armatele germane. In retragere, germanii au devastat toate depozitele si fermele unguresti, fara vreun ban. In regiunea de nord a tarii, devastarile trupelor germane au luat proportii atat de mari, incat locuitorii nu mai au ce manca, iar daca incercau sa se opuna erau impuscati pe loc

In ce priveste opiniile cu caracter politic exprimate de populatia maghiara, aceeasi sursa aprecia ca „despre o Republica Sovietica Ungara nu se vorbeste in armata. Evreii sunt in majoritate suprimati. In Budapesta, cu toate ordinele de eva­cuare, populatia a ramas pe loc.

Nota informativa nr. 76 din 17 decembrie 1944 facea referire la starea de spirit in randul trupelor germano-maghiare, pe care o descrie astfel: „Ofiterii si soldatii unguri sunt convinsi de zadarnicia luptei, insa nu pot lua nici o masura si nici nu se pot preda, deoarece simt pretutindeni supravegherea agentilor germani si partizanilor lui Sllasy . Starea de nemultumire a trupelor maghiare se datora si faptului ca „germanii transporta tot ce se poate demonta din uzine si intreprinderi industriale din Budapesta si alte localitati

Din ancheta informativa a plutonierului ungur T.R. Magyasy Istvan, din Batalionul 2, Regimentul 6 infanterie, de profesie invatator, cazut prizonier la 14 decembrie 1944, rezultau date si informatii interesante despre completarile in efective ale unor unitati maghiare, dotarea cu armament, aprovizionarea cu munitii si forti­ficatiile construite. In legatura cu moralul trupelor se mentiona: „Acesta scade pe zi ce trece. Armata intreaga acuza pe Sllasy de continuarea inutila a razboiului. Ge­neralii saboteaza ordinele lui Sllasy, oprind transferarea diferitelor materiale in Germania. Zilnic se aude ca in diverse localitati au fost exploatate depozite si parcuri de materiale. Se comenteaza printre ofiteri ca armata ungara in curand va fi inlocuita cu cea germana

La fel de interesante si utile pentru orice comandament in timp de campanie se dovedeau informatiile in legatura cu starea de spirit a populatiei din terito­riile eliberate. Nota nr. 30 din 18 decembrie 1944 a Centrului 1 informa: „Despre orientarea politica nu se poate vorbi. Populatia se abtine de la orice manifestare. Un lucru e cert, toata populatia este contra vechiului regim din Ungaria si condamna pe fostii conducatori. In ceea ce priveste politica externa, exista convingerea unanima ca au fost vanduti germanilor din care cauza indura mizeria

Agentii SSI au realizat si o sondare a opiniei locuitorilor din teritoriile unguresti eli­berate, referitoare la actul de la 23 august 1944 realizat in Romania. Documentul citat constata ca majoritatea populatiei din Ungaria „condamna pe fostii conduca­tori ca n-au fost atat de abili in politica sa schimbe si ei orientarea la timpul oportun“. Tru­pele romane erau tot mai des privite cu incredere de populatia maghiara, intru­cat multi dintre ostasi intelegeau sau vorbeau ungureste. In comentariile lor, ungurii faceau referire la faptul ca „romanii au dus o politica inteleapta si ca urmarile favorabile se vor vedea la sfarsitul razboiului, deoarece Romania a contribuit mult la infrangerea Germaniei. Cand spun acest lucru, toti lasa sa se inteleaga ca se gandesc la pierderea din nou a Ardealului, dupa o stapanire de numai patru ani

Din cercetarea informativa efectuata asupra unor prizonieri unguri din Divi­zionul 40 artilerie usoara, seful subcentrului 1 al Frontului de Vest ajungea la concluzia, prezentata in Nota nr. 78 din 19 decembrie 1944, ca „trupa maghiara traieste numai cu gandul la dezertari. Ofiterii cunosc aceasta situatie, insa nu pot face nimic si nici nu iau masuri de indreptare”. Informatii asemanatoare transmitea si Centrul 2, care la 20 decembrie 1944, in Sinteza informativa nr. 53, sublinia: „Toata populatia asteapta cu incredere intrarea trupelor aliate in Ungaria neocupata, cu atat mai mult cu cat toti considera razboiul pierdut de Germania . Docu­mentul surprinde si raporturile intre militarii germani si cei unguri: „Germanii va­zand ca in regiunea Kassa nu vor putea opune multa vreme rezistenta trupelor romano-ruse au inceput retragerea grosului de forte spre interior. Cu aceasta ocazie ei au imbarcat si trupe ungare cu intentia de a le aduce in Germania si a le intrebuinta pe frontul de acolo. Trupe ungare au fost imbarcate in vagoane in Kassa. Cu aceasta ocazie s-au produs incidente care au mers pana la schimburi de focuri intre soldatii maghiari si germani. Soldatii unguri nu vor sa plece sa lupte in Germania

Alte documente informative subliniau ca majoritatea soldatilor unguri origi­nari din Ardealul de Nord refuzau sa mai lupte, preferand sa se reintoarca la casele lor, convinsi fiind ca „Germania a pierdut razboiul” si ca orice rezistenta este inutila.

La sfarstiul lunii decembrie 1944, s-au produs dezertari masive in randul trupelor maghiare. Documentele informative ale SSI faceau referire la „coloane in­ tregi de dezertori care refuzau lupta si se predau unitatilor romanesti ale Armatei a 4-a.

In schimb, starea de spirit a germanilor era total diferita, comandantii lor fiind preocupati sa le insufle unele sperante. Sinteza informativa cu nr. 85 din 24 de­ cembrie 1944 face referire la acest aspect in felul urmator: „Cu toate greutatile prin care trece armata germana, atat trupa cat si ofiterii cred ca vor iesi onorabil din razboi. Moralul este ridicat si se spera intr-o intelegere dintre Germania si inamicul ei din Vest. I se insufla trupei ca trebuie sa lupte pentru patria lor Germania si pentru familiile lor, deoarce rusii sunt inamici neiertatori fata de cei dezarmati

Agentii SSI transmiteau si informatii referitoare la comportarea militarilor si autoritatilor sovietice in teritoriile ungare despresurate de trupele germane. Nota din 25 ianuarie 1945 informa: „In teritoriul ungar ocupat de rusi au loc in prezent alegeri comunale de primari, notari si prim-pretori. Sunt alesi indivizi certati cu legile tarii, puscariasi si excroci internationali”. Deci, un tablou asemanator cu ceea ce se intamplase in teritoriul romanesc dintre Prut si Carpati in toamna anului 1944, ceea ce dovedeste ca sovieticii erau consecventi in aplicarea doctrinei lor militare si politice, adica distrugerea inamicului insemna impunerea unor autoritati locale cu vederi politice de stanga sau care puteau fi usor manevrati spre o asemenea politica. Asa se explica si cerintele unor locuitori unguri din teritoriile eliberate de armatele romane ca aceasta sa ramana in continuare pentru a mentine ordinea.



Si in timpul actiunilor militare pentru eliberarea Ungariei au fost de un real in­teres informatiile obtinute prin exploatarea informativa a populatiei din teritoriul de purtare a razboiului. Expunandu-se unor mari riscuri, unii cetateni unguri au venit in intampinarea unitatilor romanesti, furnizandu-le informatii utile despre inamic si calauzindu-le pe drumuri secundare, spre pozitiile acestuia, contribuind nemijlocit la succesul unor actiuni de lupta. La 12 decembrie 1944, spre pilda, locuitorii din zona localitatii Isaszeg au oferit ostasilor Regimentului 94 infanterie date exacte despre campurile de mine organizate de unitatile inamice, ceea ce le-a permis ca sa foloseasca aceste terenuri pentru ca, dupa deminarea unor portiuni, sa cada in spatele inamicului si sa realizeze surprinderea acestuia. Bazandu-se pe informatiile primite de la cetatenii unguri, Regimentul 5 rosiori romanesc a eliberat, fara pierderi mari, localitatea Bodrogkerestur. Intr-un fel asemanator au pro­cedat si locuitorii orasului Solgtorjan, care i-au condus pe ostasii romani spre locurile unde s-au ascuns soldatii germani, dand totodata informatii cu privire la efectivele militare germane aflate in retragere. Asemenea acte de colaborare in­formativa au mai fost probabil multe pe parcursul operatiilor militare, ele datoran­du-se nu numai moralului populatiei maghiare convinsa de inutilitatea rezistentei, ci in egala masura comportamentului ostasilor romani in concordanta cu regulile de purtare a razboiului. Exista si un document operativ in acest sens. Bunaoara, Ordinul circular nr. 261264 din 4 noiembrie 1944 al Comandamentului Armatei 4 romane, prin care generalul Gheorghe Avramescu atragea atentia soldatilor ro­mani asupra tratamentului populatiei ungare ce „trebuia sa fie din partea tuturor omenesc si corect

Aportul armei informatiilor la fundamentarea elementelor de arta militara se re­gaseste si in timpul operatiilor pentru eliberarea Ungariei in: rezolvarea in timp operativ a situatiilor complexe; elaborarea de catre instantele operative a planurilor de actiuni militare; executarea de focuri precise asupra fortelor inamicului in cazurile de contraatac; executarea manevrelor de invaluire a rezistentelor inamicului; alegerea judicioasa a manevrelor si formelor ei in functie de dispozitivul inamic; realizarea surprinderilor; proportionarea in mod riguros a scopului cu mijloacele la dispozitie.

SSI despre deportarea etnicilor germani din Romania La recensamantul din 1941, numarul populatiei germane din Romania (fara Basarabia si Bucovina) era de 587 075. Dupa 23 august 1944, situatia etnicilor germani din Romania a cunoscut o continua inrautatire. In perioada pana la 6 martie 1945, impotriva lor s-au luat urmatoarele masuri: cei care au sprijinit armata germana au fost arestati si condamnati; membrilor Grupului Etnic German (GEG) li s-a ridicat dreptul de vot; intreprinderile care au produs pentru armata germana au fost inchise; s-au suspendat cursu­rile scolilor germane in care s-a facut propaganda nazista; au fost trimisi in URSS, la munca de reconstructie, zeci de mii de etnici germani.

In aceasta ultima privinta, guvernul roman a trebuit sa puna in aplicatie masurile stabilite de Comisia Aliata de Control. In toate judetele tarii s-au constituit echipe mixte, formate din militari sovietici si cadre ale armatei, jandarmeriei si politiei romanesti, care au selectionat barbati de origine etnica germana intre 17-45 ani si femei in varsta de 18-30 ani. Comisiile si-au desfasurat activitatea in baza Ordinului A/192 din 19 februarie 1945 al generalului Vinogradov, loctiitor al presedintelui Comisiei Aliate de Control din Romania, in baza caruia urmau sa fie deportati in URSS circa 300 etnici germani.

De fapt, deportarile au inceput inca din ianuarie 1945 si s-au intensificat in urmatoarele doua luni. Primele loturi de deportati au fost formate din etnici germani care au sprijinit moral si material armata germana, au participat nemijlocit la operatiile militare ale acesteia sau au desfasurat activitati cu caracter nazist in cadrul PNSG si al GEG.

Istoricul german Georg Weber, intr-un studiu publicat in volumul Deportation der südostdentschen in die Sowjet union, 1945-1949 (Deportarea germanilor din sud-est in Uniunea Sovietica), aparut in 1999 la München, releva cateva aspecte interesanre in legatura cu pozitia guvernului roman. „Guvernul Radescu – mentioneaza Georg Weber – a fost incu­nostiintat oficial la 6 ianuarie [1945 –n.n.], iar neoficial cu doar cateva zile inainte, de interventiile sovietice”. O saptamana mai tarziu, la 13 ianuarie – cand arestarile deja incepusera la Bucuresti si Brasov – primul ministru roman a inaintat o nota de protest Comisiei Aliate de Control din Romania, personal vicepresedintelui acesteia, general Vinogradov. Principalele argumente au fost 1) Conventia de Armistitiu nu cuprindea nici o prevedere referitoare la deportari sau munca fortata 2) deportarile vor avea consecinte economice, intrucat, intregi ramuri industriale vor fi paralizate 3) ar fi trebuit luata in considerare situatia femeilor ramase la casele lor si a copiilor, adica si aspectul umanitar al problemei. In imprejurarile de atunci demersul guvernului roman n-a putut avea nici un succes, iar daca pana la urma el a si cooperat intr-o oarecare masura cu Sovietele, acest lucru trebuie pus pe seama totalei dependente fata de ocupanti”. Si, conchide autorul citat „oricum, guvernul roman nu poate fi acuzat in nici un caz, cel putin pentru moment, ca i-ar fi predat de buna voie pe germani sau ca ar fi contribuit samavolnic la deportarea lor”.

Ca urmare a demersurilor guvernului roman pe langa cel sovietic, Ministerul Afacerilor Interne a emis ordine prin care erau scutite de la deportare urmatoarele categorii de etnici germani: muncitorii, in raport cu necesitatile fabricilor; specialistii din fabrici care nu puteau fi inlocuiti cu cetateni romani; membrii familiilor constituite prin casatorii mixte; preotii, calugarii si calugaritele care oficiau in bise­rici evanghelice; germanii apatrizi din Vechiul regat stabiliti in Romania inainte de 1916 si care aveau legaturi de rudenie cu marile familii romanesti sau care au in­vestit in Romania capitaluri importante in industrie si case de comert; femeile care aveau copii sub un an; ofiterii, subofiterii, maistrii militari si rezervistii din armata romana; copii rezultati din casatorii mixte; infirmii si toti cei care dovedeau ca sunt inapti pentru munca fizica.

Ulterior, prin Ordinul telefonic nr. 16931 din 18 februarie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei au fost exceptati de la munca de reconstructie si etnicii germani care lucrau la Regionala CFR Brasov.

Deportarea etnicilor germani a urmat, in linii mari, aceeasi schema. Pe baza lis­telor intocmite de autoritatile romane, la cererea celor sovietice, s-a trecut la ridicarea celor ce trebuiau sa plece in Germania. Masura nu i-a luat prin surprindere pe cei vizati, pentru ca zvonuri in acest sens circulau deja in randul populatiei germane. Intr-o nota a SSI din 16 ianuarie 1945 se arata: „Anterior inceperii arestarilor s-au colportat in randurile populatiei germane numeroase si variate zvonuri si versiuni, care conchideau toate in convingerea ca se urmareste deportarea in URSS a tuturor germanilor, primele anticipari in acest sens fiind determinate de faptul ca pe alocurea, organele sovietice au intocmit tabele de locuitorii minoritari germani din ambele sexe inca catva timp inainte de a fi transpirat stirea si­gura despre masurile proiectate impotriva lor. De la inregistrarea primelor ver­siuni, populatia minoritara germana a fost dominata de o accentuata ingrijorare, fara insa sa fi abandonat, in general, sperantele ca pana la urma va fi scutita de deportare. Aceste sperante au fost nutrite de populatia minoritara germana si dupa aflarea stirii despre masurile proiectate si chiar pana in preajma arestarilor, datorita faptului ca stiau ca se fac interventii din partea anumitor fruntasi ai lor (dr. Hans Otto Roth, dr. Rudolf Brandsch, dr. Victor Glondys) si ca, dupa unele versiuni, chiar guvernul roman s-ar opune cererilor formulate de sovietici. Minoritarii ger­mani sperau pana si intr-o interventie anglo-americana in favoarea lor”.

Arestarile au inceput in Capitala in noaptea de 10 spre 11 ianuarie 1945. Cei ri­dicati erau transportati in camioane la gara Baneasa, unde asteptau vagoane de marfa care sa-i duca in URSS. Pana la 11 ianuarie, seara, au fost arestate 8 500 persoane, care au umplut 65 de vagoane. In final, din Capitala au fost ridicate 15 000 persoane. Un numar foarte mic dintre acestea au fost ulterior eliberate, dovedindu-se ca erau romani. Asa cum recunostea insa documentul SSI din care am citat, „au fost arestati si romani cu nume germane, precum si cativa evrei, care sub re­gimul trecut s-au declarat germani pentru a se pune la adapost

La Brasov actiunea a inceput tot in seara zilei de 10 ianuarie 1945, dupa cum aflam din nota SSI nr. 1026 din 17 ianuarie 1945: „patrule mixte romano-sovie­tice cu carute rechizitionate din satele din imprejurimi au inceput sa stationeze in principalele strazi si cartiere cu populatie in majoritate saseasca… In timpul ridicarii lor, care dupa cum s-a spus si mai sus s-a facut in zorii zilei, nu s-a permis circulatia pe strada si iesirea din casa“. In ziua de 12 ianuarie, celor stransi in baracile de pe soseaua Sf. Petru, langa Flotila de aviatie, le-a vorbit un colonel rus, care le-a spus: „Sa fie linistiti caci in Rusia vor duce o viata buna si vor ocupa aceleasi functii, in aceeasi bransa, pe care le-au avut la noi. Plugarul la munca campului, dandu-i-se si unelte agricole. Functionarul la birou dupa ce va invata limba rusa. Medicii, inginerii etc. vor fi dati fiecare la specialitatea sa. Studentii si elevii vor putea sa-si continue studiile intrerupte la noi in Rusia, in mod absolut gratuit. De asemenea, li se va da voie sa scrie la cei ramasi in tara, putand prin aceasta sa comunice bunul tratament. Sasii la randul lor au pus urmatoarele intrebari:

— Ce se va face cu copiii mici ramasi in tara? S-a raspuns ca vor fi ingrijiti in mod special de catre statul roman.

— Unde o sa fie dusi cand o sa se inapoieze? S-a raspuns ca merg in Rusia, iar in ceea ce priveste cand o sa se inapoieze, sa nu mai intrebe ca nu poate sa le ras­punda. Ca incheiere, colonelul rus le-a urat drum bun si inmultire cat mai mare prin procreere de copii, care o sa traiasca foarte bine in Rusia”.

Acelasi document consemna si „manifestatiunile ostile exercitate de sasi, astfel: in timpul cand erau transportati atat la centrele de triere, cat si la lagar, au facut dovada de ingamfarea specifica germana, cantand cantece germane si manifestand pentru Hitler si victoria germana…

Toate aceste manifestatiuni ostile ale sasilor erau privite cu mult calm de catre sovietici. Un militar sovietic s-a exprimat chiar ca toti acesti sasi care pleaca hitle­risti, vor deveni cat de curand comunisti convinsi

Populatia Brasovului si-a manifestat compatimirea cu soarta etnicilor germani, comentand nefavorabil faptul ca au fost ridicate si fete sub 10 ani. O puter­nica impresie au produs si sasii care s-au sinucis, uneori cu intrega familie, mai bine decat sa plece in URSS. La fel, ridicarea sotiilor functionarilor publici si a mai multor ofiteri romani care erau de origine etnica germana. Documentul se incheia astfel: „Inginerul Mazgareanu, ajutor de prefect al jud. Brasov, numit in aceasta calitate in ziua de 23 noiembrie 1944, cu ocazia manifestatiei muncitoresti, cunoscut ca agitator al maselor muncitoresti, s-a exprimat intr-un cerc de prieteni ca nu a crezut ca comunistii sa fie atat de barbari. Numarul sasilor care au plecat pana in prezent din orasul Brasov in ziua de 12 ianuarie 1945 se ridica la cca 2600, urmand ca sa mai plece inca un numar de cca 1 400 care sunt in curs de ridicare, intrucat figureaza in tabelele intocmite, iar in prezent sunt cautati, fiind disparuti de la domiciliu

La 18 ianuarie pleca din Brasov, cu nr. 1027, o alta nota in care se spunea: „Cu ocazia ridicarii sasilor din localitate au fost ridicati si un numar de 15 membri ai par­tidului comunist, toti de origine germana, dar cotati ca membri activi si de in­ credere. Toti acesti membri ai partidului comunist au fost infiltrati in randurile sa­silor ridicati cu scopul de a se putea cunoaste de catre sovietici actuala stare de spirit din randurile lor, cat si atitudinea pe care sunt hotarati sa o aiba in viitor. Identificarea celor semnalati mai sus urmeaza a se face de noi, intrucat pana in prezent s-a putut constata ca intr-adevar la ultima triere care s-a facut la imbarcarea in trenuri au fost pusi in libertate cca 20 de sasi”.

La Sibiu, dispozitia data a fost ca in cazul in care cei cautati nu erau acasa, sa fie ridicat proprietarul imobilului sau, in lipsa acestuia, capul familiei. Urmau sa fie luati si toti cei care nu puteau face dovada imediata, cu acte, ca nu sunt sasi; o comisie de triere avea sa ii elibereze apoi pe cei ridicati din greseala. In nota SSI nr. 465, din 15 ianuarie 1945, se preciza: „Ca sa nu se dea loc la suspiciuni din partea sovieticilor, reprezentantii romani din echipele de ridicare bazate pe faptul ca va avea loc trierea amintita au permis sa se ridice si au ridicat foarte multe persoane care nu ar fi trebuit sa fie ridicate… Trierea promisa ca va avea loc in ziua de 14 ianuarie a.c. nu s-a mai facut

Dupa cum aflam din documentul deja citat, din 16 ianuarie 1945, arestarile la Sibiu au inceput in noaptea de 12 spre 13 ianuarie. La 10 ianuarie, in localitate sosise un batalion      NKVD. O alta nota, din 5 februarie 1945, informa: „Jandarmii rurali au fost pusi in imposibilitate de a-si executa intocmai instructiunile pri­mite in legatura cu aceste ridicari, fiind obligati chiar a se refugia la oras sau in alte centre satesti, intrucat rusii, sub amenintarea pistolului, au nesocotit complet criteriile de ridicarea germanilor, cetateni romani”.

In sfarsit, dintr-o nota din 26 ianuarie 1945 aflam: „Cativa ofiteri englezi au sosit la Sibiu pentru a participa ca observatori, intovarasiti de ofiteri sovietici, la des­fasurarea operatiunilor de ridicare a minoritarilor germani… Cu prilejul anuntarii persoanelor care urmau sa fie ridicate si apoi a ridicarii lor efective s-au petrecut scene tragice, care au impresionat pana si pe unii din sovietici. Familii intregi au fost sfasiate dupa hazardul varstei: parintii au fost despartiti de copiii lor, sotii au fost despartiti de sotii si copii, mame de soti si copii. Copiii de 2-5 ani au ramas fara parinti, fiind lasati rudelor sau vecinilor. Se pare ca observatorii englezi ar fi fost neplacut impresionati de cele vazute si de neefectuarea trierii din 14 ianua­rie si ar fi intervenit, dar fara succes, pentru intoarcerea la Sibiu a trenurilor cu deportati, in vederea efectuarii trierii. Si in judetul Sibiu s-au inregistrat numeroase cazuri de sinucideri, multi alti etnici germani fugind in munti, unde au fost insa usor capturati

Alertati deja de deportarea conationalilor lor din Banatul sarbesc, germanii din Timisoara si judetul Timis-Torontal au cunoscut si ei acelasi tratament ince­pand cu noaptea de 13 spre 14 ianuarie. La inceput, actiunea a fost condusa de au­toritatile militare si civile romane, secondate de cele militare sovietice. Si aici s-au repetat scenele tragice descrise mai sus. Din nota SSI cu nr. 1 279 din 16 ia­nuarie 1945, aflam: „Au fost cazuri cand fete de origine etnica germana, intre 17-18 ani, eleve de liceu, care fugind disperate noaptea pe strada, s-au aruncat in bratele ofiterilor romani spunand: «Sunteti romani, sunteti mai cu suflet, mai manierati, va stam la dispozitia Dvs., nu ne lasati, salvati-ne». Intrucat in primele zile operatia efectuata si care a fost condusa de autoritatile romanesti nu a dat re­zultatul scontat, Comandamentul Suprem sovietic din Bucuresti fata de aceasta situatie a dat ordin imediat ca prelungirea operatiunilor de ridicare a elementului german sa se faca direct de catre politia militara sovietica, iar autoritatile romanesti civile si militare sa secondeze si sa indice acestora, pentru facilitarea cat mai ra­pida a operatiunilor, locurile unde acestia sunt

Dintr-o sinteza redactata la 3 februarie 1945 aflam ca au fost ridicati cetateni romani de origine etnica germana din Braila, Ploiesti si Resita, precum si din judetele Dambovita, Vlasca, Slatina, Teleorman, Severin. La Oltenita arestarile s-au facut pe baza propunerilor partidului comunist, fiind ridicat, printre alti romani, si mecanicul uzinei de apa, al carui tata murise la Marasesti, in primul razboi mondial; drept urmare, orasul nu mai beneficia de apa decat dimineata si seara.

Documentele mentionate ne vorbesc si despre atitudinea populatiei romanesti fata de deportarea etnicilor germani. Iata ce se spunea intr-o nota din 9 ianua­rie 1945: „Cercurile romanesti necomuniste dezaproba aceasta masura proiectata, afirmand ca trimiterea in URSS a sasilor este o pierdere mare pentru potentialul uman si economic al tarii. In unele din aceste cercuri se mai spune ca, oricum, sasii sunt de 800 de ani in Romania, ca ei ar trebui protejati, mai ales ca civilizatia din Ardeal le datoreaza mult si ca Germania, indiferent de regimul ei politic, nu va ierta niciodata Romaniei ca a lasat sa fie rupti de la pamantul si gospodariile lor acesti sasi”. Despre consecintele economice dezastruoase vorbea si nota SSI din 16 ianuarie 1945: „In special in Ardeal arestarile minoritarilor germani au re­percusiuni evidente asupra randamentului muncii, stanjenind activitatea in toate sectoarele vietii economice , iar in nota nr. 154 din 18 ianuarie 1945, privitoare la deportarea etnicilor germani din Brasov se arata: „Adevarul este ca au fost ridicati multi foarte multi meseriasi de la fabricile sasesti (de la Fabrica Scherg au fost ridicati 70% dintre muncitori; chiar si acei inscrisi in partidul comunist fapt care influenteaza foarte mult asupra situatiei economice… . Mai mult, la Sibiu, „exponentii Uniunii Patriotilor, Frontului plugarilor si Partidului comunist au tinut consfatuiri, in cadrul carora, dupa unele informatiuni, au discutat asupra atitudinii de luat in eventualitatea ca s-ar proceda si la ridicarea unor romani . Tot acolo „se manifesta temerea ca viata economica, care a suferit o serioasa perturbatie, va intra intr-un declin dezastruos. Se remarca o slabire a increderii in posibilitatile de reactiune ale guvernului roman fata de exigentele Sovietelor si ale Comisiunii Interaliate de Control, precum si in posibilitatile de protectie ale romanilor de catre guvern

Statisticile pastrate ofera date diferite in privinta numarului de etnici germani deportati, in functie de institutie si de data la care au fost intocmite. Astfel, an­cheta demografica efectuata la 15 august 1949 de Institutul National de Statistica evi­dentiaza cifra de 70 148. In raportul Inspectoratului General al Jandarmeriei, Directia Sigurantei si Ordinii Publice, din 14 februarie 1945, numarul celor inscrisi pe liste in vederea deportarii era de 64 419. La data intocmirii raportului erau de­portati deja 46 540; li se adaugau etnicii germani exceptati (11 924), disparuti (3604), decedati (12) sau care si-au schimbat domiciliul (2 339). Aceeasi cifra — 46 540 — rezulta si dintr-un alt raport intocmit de aceeasi Directie, la 12 noiembrie 1945.

Intre anii 1948-1949 s-au intros din URSS, de la munca de reconstructie, aproximativ 40 000 etnici germani, cifra data si de recensamantul din 1948 si de un raport al Ministerului Afacerilor Interne, din 1951. Diferenta dintre cei plecati si cei intorsi se explica prin faptul ca multi etnici germani, dupa punerea lor in libertate de catre autoritatile sovietice, au plecat direct in Germania, s-au stabilit in URSS sau au decedat (circa 1 200) in timpul deportarii. Trebuie sa mai spunem ca unii dintre cei intorsi in vara anului 1948 si-au gasit gospodariile distruse in urma re­formei agrare din 1945.

Din documentele pe care le-am putut consulta a rezultat faptul ca, in vara anului 1945, o parte din etnicii germani care au scapat de deportare in URSS au fost internati in lagare de munca in Romania. Primii internati au fost barbatii care au detinut functii in PNSG si GEG, s-au inrolat in trupele SS, in armata germana ori s-au opus reformei agrare din 1945. Ulterior, masura s-a extins si asupra altor cate­gorii de persoane. Pentru indeplinirea prevederilor Hotararii Presedintiei Consi­liului de Ministri, emisa pe baza cererilor formulate de Comisia Aliata de Control, Ministerul Afacerilor Interne a difuzat Ordinul nr. 32 132 din 1 decembrie 1944, prin care s-au fixat modalitatile de punere in aplicare. Acelasi minister fixa prin Or­dinul 34 376/1945, criteriile de varsta — barbatii intre 17-45 ani si femeile intre 18-30 ani — si prioritatile la internare in lagare — cei ce s-au sustras de la deportarea in URSS, locuiau in Romania fara forme legale sau au implinit varsta de 17, respectiv 18 ani dupa luna mai 1945. Principalele lagare in care au fost internati cei peste 10 000 etnici germani au fost infiintate la Targu Jiu (5 246), Slobozia Veche (1 188), Oradea Mare (761), Vacaresti (544), Mehedinti (444) si Sighet (242). Restul de 1 743 erau impartiti in lagarele Budinti (jud. Timis), Drant (jud. Arad), Crangasi (jud. Ilfov), Ciurel, Aparatorii Patriei, Ghencea si Sanatoriul Brancovenesc (Bucuresti), Turnu Magurele. Etnicii germani care au fost supusi acestui tratament reprezentau un procent de 2% din populatia de nationalitate germana apreciata de un raport al Institutului National de Statistica, la 15 august 1945, ca fiind de 469967 etnici germani.

Daca este sa comparam numarul etnicilor germani din Romania inregistrati la recensamantul din 1941 (587 075) cu cel oferit de Institutul National de Statistica in august 1945 (469 967), rezulta o diferenta de 117 108 etnici germani ce nu poate fi explicata decat in directa legatura cu pierderile de razboi, dar si cu masivele deportari efectuate de sovietici.

Cele mai recente evaluari oferite de istoriografie atesta ca in total, din Romania, Ungaria si Iugoslavia au fost deportati in fosta URSS circa 165 000 de germani. Cei mai multi dintre ei au ramas vreme de cinci ani in peste 200 de lagare de munca din Dombas, Caucaz si Ural. Impreuna insa cu deportatii din rasaritul Germaniei se ajunge la o cifra ce depaseste o jumatate de milion.

Timp de aproape o jumatate de veac dupa cel de-al doilea razboi mondial, propaganda sovietica, la unison cu cea a celorlalte tari victorioase, a mediatizat cu lux de amanunte, chiar pana la saturatie, prin presa, istoriografie, memorialistica, muzee si o uriasa industrie de filme artistice si documentare despre deportarea evreilor in lagarele naziste; dar nu s-a suflat o vorba despre deportarea etnicilor germani din Romania, Ungaria, Iugoslavia si Rasaritul Germaniei la munca de reconstructie in URSS[1]. Iata ca, datorita unor profesionisti de buna calitate ai SSI, cunoastem astazi istoria mult mai complet, fara pete albe si fara falsuri prim omitere.



Daca astazi documentele de informare ale SSI ne ajuta sa scriem istoria, in epoca insa fluxul informational pe tema deportatilor si-a dovedit utilitatea in masurile luate de autoritatile romanesti si Comisia Aliata de Control pentru a reduce cat mai mult din numarul victimelor, ceea ce nu poate fi trecut decat in contul pozitiv al acestei institutii, dar si a artei informatiilor.

Diversiunea de la Viena si capturarea parasutistilor. Dupa reorganizarea din martie 1945, SSI ii este interzis in continuare contacul cu rezidentele externe, ceea ce a insemnat nu numai o grea lovitura pentru potentialul informativ, ci si o pierdere a agentilor care activasera pana la 23 august 1944 in aceste structuri si care, vazand evolutia spre comunizare a Romaniei, s-au retras de la posturi. Cu toate acestea, SSI a reusit sa difuzeze principalilor utilizatori (Presedintia Consiliului de Ministri, Ministerul de Razboi, Marele Stat Major, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul de Interne) buletine de analiza inchegate, in care erau sintetizate informatiile obtinute din exploatarea surselor deschise (presa, radio, comunicate oficiale), precum si informatii culese prin agentura si prin cercetarea informativa a prizonierilor de razboi si a agentilor parasutati care au fost capturati.

Cea mai importanta contributie a SSI in domeniul contraspionajului s-a reali­zat prin Biroul Juridic de Politie Militara care a participat la anchetarea grupelor de parasutisti trimise de germani pe frontul Romaniei si capturate in perioada de­ cembrie 1944 - mai 1945.

Centrul de recrutare, organizare si dirijare a grupelor de diversiune, care urmau a fi lansate pe teritoriul Romaniei, fusese amplasat la Viena. S-a ales acest cen­tru, deoarece ofiterii de informatii germani se aflau in raporturi de colaborare ac­tiva cu membrii „grupului condus de Horia Sima, care incepuse sa organi­zeze asa-numita „Armata de Eliberare Nationala

Viena prezenta, de asemenea, avantajul existentei postului de radio „Donau” ale carui emisiuni in limba romana acopereau o buna parte teritoriul Romaniei. Emisiunile in limba romana ale acestui post de radio erau folosite atat pentru „razboiul psihologic”, cat si in vederea transmiterii de mesaje codificate destinate grupelor ce urmau sa opereze in Romania.

Din documentele de ancheta mai rezulta ca pentru conducerea si organizarea activitatii grupelor de diversiune ce urmau a fi lansate pe teritoriul Romaniei se constituie un comandament cu sediul tot la Viena, compus din Andreas Schmidt si Mathias Leibhart, fosti conducatori ai Grupului Etnic German, precum si din Nicolae Petrascu si Constantin Stoicanescu, comandanti legionari. Activitatea co­mandamentului era coordonata de ofiterul de informatii german Roland Gune, sas de origine, „specialist in probleme romanesti , care fusese recomandat de Frende Here Ost (Armate Straine din Est — Serviciul de Informatii al Trupelor Germane de Uscat).

Concomitent cu organizarea centrului de la Viena luase fiinta si pe teritoriul Romaniei, in zona oraselor Brasov si Timisoara, un asa-numit „front de rezistenta format din fosti membri ai Miscarii legionare si ai Grupului Etnic German.

Instruirea grupurilor de parasutisti care urmau sa fie lansate pe teritoriul Ro­maniei s-a facut in scolile speciale de la Breitenfurt, Alkonen, Pechtolsdorf si in castelul de la Todt. Din aceleasi documente de ancheta mai rezulta ca astfel de scoli au functionat si in jurul Berlinului, toate fiind intretinute din fondurile autoritatilor germane si conduse de ofiteri germani.

Inainte de inceperea cursurilor, celor recrutati li s-au intocmit acte false de catre autoritatile germane, stabilindu-li-se nume conspirative. Pe toata durata cursu­rilor atat profesorii instructori, cat si cursantii se foloseau de aceste nume conspirative. De asemenea, prestau juramant ca dupa terminarea cursurilor vor defasura activitate de informatii si de diversiune in favoarea statului german. In cadrul acestor cursuri se predau notiuni de radiotelegrafie, goniometrie, topografie si cifru, multe cursuri avand caracter aplicativ, iar cursantii erau deprinsi cu modul de manipulare, trimitere si primire a informatiilor cu ajutorul aparatelor TFF. Invatau, totodata, alfabetul Morse, codul international de exploatare pentru legaturile radio-telefonice, cifrarea si decriptarea telegramelor care cuprindeau informatiile culese ce urmau sa fie transmise prin aparatele de radioemisie. Dupa albume cu fotografii, cursantii memorau caracteristicile diferitelor tipuri de vase mari­time, avioane si autovehicule ale armatelor beligerante, notiuni de radio­depanare, con­structia si instalarea antenei. Au fost deprinsi cu activi­tatile caracteristice in domeniul informativ si contrainformativ. In cadrul unor cursuri practice li s-au predat di­ferite metode de recrutare a agentilor, obiectivele strategice importante din domeniul economic si militar de unde trebuiau sa culeaga informatii. Nu au lipsit din programul de pregatire nici exercitiile de lansare cu parasuta, manuirea ex­plozivilor si exercitiile de tragere cu pistolul. Programul de instructie a durat 5-6 saptamani, iar cur­surile teoretice si practice au fost realizate de ofiteri germani care cunosteau bine limba romana.

Dupa finalizarea ciclului de instruire, cursantii au fost organizati in grupe de 6-8 persoane si pregatite pentru a fi parasutate in Romania. Obiectivul principal al misiunii era de a culege date si informatii atat despre trupele romane si sovietice stationate in Romania, cat si despre cele aflate in zona de operatii. Pe langa aceste misiuni informative cu caracter militar, agentii parasutati au primit si mi­siuni cu caracter politic. Ei trebuiau sa ia legatura cu fruntasii legionari ramasi in tara in vederea regruparii si reorganizarii la scara nationala a Miscarii legionare.

Din documentele germane aflam ca cei lansati in cadrul misiunii „Parasutistii” ur­mau sa contacteze si diferiti generali aflati in posturile de comanda. Din raportul informativ, prezentat lui Stalin, la 22 martie 1945, rezulta implicarea alaturi de generalul Gh. Avramescu — comandantul Ar­matei a 4-a romane pe Frontul de Vest — a generalilor Coroama, E. Bor­cescu, Mitrea, Dragalina si a amiralului Gheorghiu, deci a unor personalitati de prim rang ale armatei. Avem astfel mai clar conturat acel plan prin care Berlinul intentiona sa realizeze la Bucuresti un „23 august invers , adica impotriva sovieticilor.

Dupa terminarea cursurilor, incepand cu luna decembrie 1944, mai multe echipe pregatite in centrele din apropierea Vienei au inceput sa fie parasutate pe teritoriul romanesc. Astfel, la 24 decembrie 1944, a fost lansat, dintr-un avion cu insemne ale aviatiei militare engleze, un grup condus de legionarul Tocoianu. In acelasi avion mai erau 14 ucraineni care urmau sa fie lansati pe teritoriul Ucrainei. Dupa lansare, fiecare grup urma sa actioneze pe cont propriu si numai asupra trenurilor sovietice care transportau trupe si munitii pentru front. Tot la sfarsitul lunii decembrie 1944, a fost parasutata in imprejurimile orasului Orastie o alta grupa, condusa de legionarul Man­drescu, iar la inceputul anului 1945 a fost parasutat in Dobrogea un alt le­gionar, pe nume Toma Vasile, zis Lica. A urmat, la scurte intervale, para­sutarea a noi echipe formate din legionari ca Afilon Verca, Vica Negulescu, Viorel Gligor, Vasile Zottu, precum si cativa sasi, printre care W. Depner, G. Albruch, H. Wittyng, K. Hubert, W. May si altii.

La 8 mai 1945, datorita inaintarii vertiginoase a trupelor aliate, 18 cursanti ai scolii centrului de instructie de la Alkonen au fost imbarcati, fara a termina instruirea, in doua avioane „Junkers 52 , pentru a fi parasutati in Romania. Unul dintre avioane s-a prabusit in Ungaria, langa lacul Balaton, iar al doilea, care urma sa ate­rizeze in zona Ciucas-Buzau, a suferit de asemenea un accident, prabusindu-se pe un platou din Muntii Fagaras, in apropierea izvoarelor Topologului. Au murit 6 dintre pasageri si echipajul avionului, scapand cu viata 12 persoane, dintre care 3 grav ranite. Cei ramasi in viata, impreuna cu Spiridon Obreja, co­mandantul grupului, au reusit sa se indeparteze de locul accidentului, s-au des­partit in grupuri de 2-3 insi si au plecat in directii diferite. Aveau asupra lor statii de radioemisie, armament, acte pe nume fictive si sume de bani intre doua si patru milioane lei, cifruri si coduri pentru transmisii radio. In luna octombrie 1945 au fost arestati, trimisi in justitie si condamnati la moarte.

Tot din dosarul de ancheta rezulta ca, la sfarsitul lunii aprilie 1945, a fost para­sutat pe teritoriul romanesc un anume Paruch, care avea misiunea de a-i preda lui Victor Strummel, conducatorul unui grup de diversiune ce opera in Transilvania, suma de 76 000 de dolari, pentru „activitatea viitoare”.

In ultimele zile ale existentei sale, postul de radio „Donau a transmis pentru grupele lansate in Romania consemnul de a inceta activitatea si de a se „orienta . Concomitent, au fost transmise sefilor de grupe, prin aparatele portabile de emisie-receptie, radiograme cifrate in care se preciza ca „orientarea de viitor se referea la „continuarea activitatii in favoarea sefilor frontului de rezistenta

E adevarat ca in declaratiile lor, cei arestati au mentionat ca se inscrisesera ca voluntari la cursurile de pregatire pentru grupurile ce urmau a fi parasutate in Ro­mania pe motiv ca era singura sansa de a reveni acasa si ca in realitate n-au avut intentia de a-si indeplini pana la capat misiunea sau de a actiona in defavoarea in­tereselor romanesti. Cei care nu au fost prinsi in 1945 au fost ulterior identificati in randurile grupurilor de rezistenta din munti. Acest lucru ne poate duce cu gandul ca actiunea „Parasutistii“ a avut in realitate un dublu scop. In primul rand, misiuni legate de asa-zisa lovitura de stat in defavoarea sovietelor, si, in al doilea rand (varianta de rezerva in care primul obiectiv ar fi esuat), sprijinirea miscarii nationale de rezistenta, care incepand cu decembrie 1944 — dupa desfiintarea garzilor „Iuliu Maniu — incepuse sa se cristalizeze in zonele din Transilvania. Este momentul in care Gavrila Olteanu, urmarit atat de autoritatile romanesti, cat si de cele militare sovietice pentru abuzurile facute contra populatiei maghiare, pu­sese bazele organizatiei „Haiducii lui Avram Iancu — Divizia „Sumanelor Negre . Acesteia i s-a raliat si „Miscarea Nationala de Rezistenta

Informatii pentru contraspionaj si contrainformatii militare. Incepand cu luna martie 1945, dupa masive arestari si epurari din randul personalului de comanda, si a restructurarii, SSI este orientat de noul guvern sa culeaga cu prioritate date si informatii in legatura cu situatia minoritatilor etnice din Romania. In „Sinteza contrainformativa pe luna martie 1945 , se mentiona ca: „Ungurii se mentin sovinisti si iredentisti ca totdeauna. Sub masca democratiei, pentru a eluda orice suspiciune de iredentism, deservesc interesele egoiste, continuand actiunea nefasta si potrivnica intereselor statului”. „Sub firma legala a Uniunii Populare Maghiare — mentiona in continuare documentul — urmaresc cu perseverenta cele mai diabolice idei pentru compromiterea a tot ce este romanesc. Deceptionati in urma alipirii Ardealului de Nord (la Romania — n.n.) duc o vie campanie de denigrare si subminare a bunelor raporturi dintre Romania si Aliati

Informatiile SSI faceau referire si la modul in care actionau organizatiile na­tionaliste maghiare. Se indemna populatia minoritara la rezistenta contra au­toritatii legale romanesti, ceea ce impiedica executarea obligatiilor ce decurgeau din Conventia de Armistitiu. Erau relatate si situatii in care fruntasii maghiari insi­nuau fata de Aliati (sovietici) ca „romanii nu sunt sinceri si capabili sa mentina or­dinea si siguranta in spatele frontului . De asemenea, ii provocau pe romani la actiuni agresive contra populatiei maghiare, pentru ca apoi sa adreseze reclamatii si sa ceara comandamentelor aliate sovietice efectuarea de anchete, cu toate ca in re­giune se gaseau organe ale administratiei de stat romanesti, instaurate incepand cu 7 martie 1945, in competenta carora cadea rezolvarea unor astfel de incidente. Informatii de acest fel furnizate de SSI factorilor de comanda ai armatei prezentau interes. De exemplu, generalul Ilie Cretulescu a pus urmatoarea rezolutie pe documentul citat: „Problema ungara este de o deosebita importanta si ea va fi urmarita in mod special pentru o cat mai completa documentare. Se vor aduna cat mai multe date concrete pentru demascarea sovinismului maghiar

La fel de interesante sunt si informatiile despre actiunile intreprinse de comunitatile evreiesti din Romania. „Dispunand de capital — mentioneaza documen­ tul SSI — (evreii — n.n.) detin in mainile lor comer­tul si in special pe cel clandestin, pe care-l practica pe scara intinsa. In Moldova, au ocupat majoritatea functiilor administrative, erijandu-se cu aroganta in elementul care duce greul luptei contra hitlerismului si fascismului. Cauta sa apara ca factori determinanti in actiunea de redresare a tarii si in opera de inviorare a vietii economice

Dar informatiile SSI faceau referire si la faptul ca elementele conducatoare din ran­dul comunitatilor evreiesti indemnau tinerii, utilizand toate procedeele, in a se sustrage indeplinirii obligatiilor militare: „Pana la expirarea ultimului termen de prezentare la unitati, au raspuns la chemare un procent aproximativ de 10%. In ultimul timp, au lansat zvonul ca au obtinut o noua amanare a concentrarii, producand nemultumirea si chiar indignarea populatiei romanesti, care se intreaba de ce la drepturi egale nu inteleg sa aiba obligatii egale

Datorita masivelor ridicari ale persoanelor de origine etnica germana — de catre trupele sovietice pentru a fi trimise la munca de reconstructie din URSS —, mo­ralul celor ramasi era in general scazut. Documentele informative ale SSI mentionau ca germanii „nu sunt multumiti pentru motivul ca nu li se aplica un tratament similar cu al ungurilor“. Fruntasii acestei minoritati depuneau eforturi pentru a organiza un partid politic asemanator Uniunii Populare Maghiare, care sa adere la Platforma Program a partidelor social-democratice, dar actiunea nu a avut suc­ces. SSI detinea informatii potrivit carora germanii din Romania „urmaresc pe toate caile sa-si procure acte prin care sa faca dovada ca au o alta origine etnica decat cea germana”.

Informatii alarmante se obtinusera in legatura cu actiunile desfasurate de minoritarii sarbi din Romania. Documentele SSI informau: „Unii au trecut in Iugoslavia, inscriindu-se voluntari in armata sarba. Altii s-au constituit in bande de partizani care terorizeaza si jefuiesc populatia romaneasca din Banat, speculand simpatia de care se bucura din partea ostasilor sovietici, care, de multe ori, intervin pentru a impiedica urmarirea si prinderea acestor bande”. Dar cel mai ingrijorator aspect era faptul ca lansau si intretineau zvonuri „cu privire la incorporarea unor localitati romanesti din Banat la Iugoslavia

La fel ca si in cazul informatiilor despre actiunile subversive cu caracter antiromanesc intreprinse de unii minoritari unguri, si fluxul informativ despre germani, evrei si sarbi a starnit interesul factorilor de comanda din armata, generalul Ilie Cretulescu punand pe documente rezolutia „Idem , adica sa se urmareasca „in mod special . Cu toate acestea, documentele contrainformative din luna apri­lie 1945 nu mai aveau aceeasi valoare. Apar primele semnale ale dezintegrarii agenturilor de teren, atat ale SSI, cat si ale Sectiei a II-a Informatii din Marele Stat Major al armatei romane, datorita arestarilor abuzive ale personalului facute de au­toritatile militare sovietice de ocupatie, precum si a reducerii drastice a fondurilor si mijloacelor materiale. Mai mult, politica epurarii cadrelor SSI „compromise in fata comunistilor — pentru ca le documentase actiunile subversive, atat inainte, cat si dupa 23 august 1944 — isi punea si ea o serioasa amprenta. In raportul informativ din 11 aprilie 1945, desi se mentiona ca se urmarea, in continuare, pe teren activitatea desfasurata de agenturile de spionaj maghiare si germane, totusi se intampinau mari greutati in efectuarea unor actiuni eficiente de contracarare. Iata si cauza subliniata de document: „Lipsa de personal si mijloace semnalata in darile de seama precedente a sporit prin ridicarile de personal sau disparitiile de agenti ocazionate de cercetarile facute de tribunalul Poporului (…). De asemenea, repetatele chemari de personal pentru depozitii si publicitatea facuta in presa lasa descoperit acest organ (…)

In luna aprilie 1945, nu au fost inregistrate sabotaje sau acte de terorism in fabricile, uzinele ori asupra depozitelor destinate armatei. Documentele informative explicau situatia prin urmatoarele cauze: ridicarea germanilor din teritoriu, controlul riguros al lucratorilor prin intermediul sindicatelor si comitetelor de fabrica, departarii frontului si inceputului dezintegrarii armatei si aviatiei germane. Cu toate acestea, factorii de risc ce se conturau in legatura cu actele de spionaj ramaneau si in continuare destul de amenintatori, mai ales datorita felului in care au­toritatile militare sovietice de ocupatie se manifestau fata de cei arestati. Un raport informativ, de la sfarsitul lunii aprilie 1945, mentiona in acest sens: „Atentia noastra deosebita ne-a determinat ca sa raportam si sa sesizam ca elemente care au apar­tinut organizatiilor de spionaj maghiare fasciste, judecate si condamnate, unora li s-a dat libertate, iar altii sunt slab paziti, incat aproape nici nu simt ca se afla in puscarie . Din punctul de vedere al SSI, un pericol la fel de mare il reprezenta si exodul populatiilor minoritare, cu precadere sarbe si maghiare, intrucat „facea po­sibila organizarea unor retele de spionaj, pregatindu-se rezidenti care sa inceapa lu­crul atunci cand vor primi ordin”. La vremea respectiva, SSI n-a putut actiona efi­cient pentru contracararea activitatii retelelor de spionaj sarbe intrucat nu mai dispunea de fonduri suficiente. Urmatorul pasaj al raportului informativ intocmit in primele zile ale lunii mai 1945 este elocvent: „Datorita lipsei mijloacelor de transport, nu se pot organiza miscarile de la un loc la altul, totul facandu-se prin posta sau, in cel mai bun caz, prin curier transportat cu trenul, caruta sau bicicleta. Din aceasta cauza au fost verificari facute cu intarzieri mari (3-4 zile), incat informatiile ajungeau la destinatie perimate”. Toate acestea erau consecintele masurilor de demilitarizare a Romaniei, impuse prin Conventia de Armistitiu, dar si prin in­gerintele abuzive ale autoritatilor militare sovietice in problemele interne romanesti.

Sfarsitul razboiului pe teatrul de operatii din Europa, la 9 mai 1945 — prin ca­pitularea Germaniei — nu insemna insa si incetarea confruntarilor pe frontul secret al informatiilor. Pentru Romania, incepea o noua perioada de confruntari politice in care Partidul Comunist din Romania, sustinut de autoritatile militare sovietice de ocupatie, a inceput asaltul pentru preluarea tuturor parghiilor admi­nistratiei statului, lichidarea partidelor politice traditional democratice si impunerea unui regim totalitarist de inspiratie si substanta stalinista. Pentru realizarea acestor obiective, principalele servicii de informatii romanesti, SSI si Sectia a II-a de informatii a Marelui Stat Major, trebuiau deturnate de la misiunile lor specifice si transformate in instrumente de represiune      politica. Ceea ce s-a si intamplat.



Daca holocaustul evreilor, intelegind prin aceasta deportarea, internarea in lagare si masacrarea a milioane de evrei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial de catre nazisti si aliatii lor este de necontestat, la fel de necontestat sunt si faptele pe care istoria le trece in contul marilor aliati victoriosi, printre care, alaturi de deportarea etnicilor germani la munca de reconstructie in URSS, mai putem adauga: internarea in lagare a cetatenilor americani de origine japoneza; cei 15 000 de polonezi asasinati la Katyn de catre trupele NKVD in 1940, miile de romani basarabeni si bucovineni deportati si asasinati de trupele NKVD in anul de ocupatie (27 iunie 1940 – 22 iunie 1941), cei 620 000 de germani civili ucisi la Dresda in urma raidurilor aeriene anglo-americane din 14 – 15 februarie 1945, odiosul masacru atomic savarsit de americani la Hirosima si Nagasaki, la inceputul lui august 1945, asupra poporului japonez etc.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 868
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site