Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Istoriile lui Polybios

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Istoriile lui Polybios

Polybios (210 128 iHr) s-a nascut la Megalopolis in Arcadia. A fost fiul strategului aheean Lycortas, prietenul lui Filopoimen. Polybiu a fost initiat de tatal sau de timpuriu in problemele politice.



In 168 iHr i-a revenit onoarea sa aduca cenusa lui Filopimen in patrie. Dupa victoria romana asupra trupelor lui Perseu, regele Macedoniei Polybios a fost inscris pe lista celor 1000 de ostatici care au fost deportati la Roma. A ramas 16ani in Italia si la Roma, in epoca de aur a Republicii si a ramas impresionat de disciplina si virtutile romane. Polibiu s-a intors in Grecia dar Roma devenise pentru el a doua patrie, motiv pentru care va reveni de cateva ori si mai mult, il va intovarasi pe Scipio- cu care se imprietenise- in cateva din campaniile sale. In 146, cand a fost cucerita Catargina Polybios se afla langa Scipio.

Multe din lucrarile sale s-au pierdut : Viata lui Filopoimen, Tratatul despre tactica, Istoria razboiului numatin, chiar opera sa fundamentala s-a pastrat fragmentat; Istoria universala. Scrisa in 40 de carti povesteste cucerirea lumii de catre romani, de la inceputul celui de al doilea razboi punic pana la ocuparea Corintului.

Experienta sa politica il ajuta sa analizeze profund mobilele oamenilor de stat, caracterul popoarelor si al institutiilor lor. Studiul sau despre constitutiile Spartei, Romei si Catarginei sunt monumente de informatie exacte si de comentariu pertinent.

Metoda patrunzatoare a lui Polybios se inrudeste cu aceea a lui Tucidide. Analizat in comparatie cu istoricul roman Titus Livius care e preocupat mai mult de arta si retorica, el dovedeste spirit stiintific si realist.

A scris o istorie pragmatica adica consacrata povestirii evenimentelor si epideictica prin punerea in lumina a legaturii dintre cauza si efect.

Polibiu vede istoria si cunoasterea ei ca mijloc de indreptare, si o numeste cea mai temeinica educatie care te face sa accepti cu demnitate schimbarile destinului descoperind peripetiile altora: invatatura desprinsa din istorie este cea mai temeinica educatie si pregatire pentru treburile politice si cea mai buna , singura si mai stralucita invatatura care te face in stare sa suporti cu demnitate schimbarile soartei, este amintirea peripetiilor altora . Justifica tema propusa - cucerirea lumii cunoscute de catre romani in numai 53 de ani- prin inedit si de aceea ar starni interesul cititorului indiferent de varsta, iar importanata cunoasterii realitatii istoriei este destul de des mentionata ca folositoare fiind impotriva spectacolului declamatoriu. Polybios clasifica trei tipuri de istorie(in Cartea IX): felul genealogic care cuprinde timpurile eroice si genealogia zeilor, tipul care trateaza despre colonizari, intemeieri de orase si raporturile dintre colonii si metropolele lor si tipul care trateaza despre faptele neamurilor, ale oraselor si domnitorilor adica istoria propriu-zisa .

Partile cele mai importante ale istoriei sale sunt cauzele, contextul si urmarile evenimentelor evocate , are viziunea interdependentei evenimentelor si trateaza tema ca atare.

Fortuna are rolul ei in istorie , unul destul de important, acela de a crea scopul, insa istoria lui Polibiu va descifra mijloacele prin care soarta reuseste sa-si indeplineasca acel scop. Evaluand ceea ce au scris inaintasii sai , Polibiu pledeaza pentru o istorie universala pentru ca nimeni nu o mai facuse si pentru ca era adeptul imaginii de ansamblu, cu o prezentare a istoriei plecand de la general la particular si nu fragmentar , combatandu- i pe cei care procedasera altfel( Plinius si pe Fabius Pictor)

De asemeni pledeaza pentru obiectivitatea si impartialitatea istoricului in prezentarea faptelor si pentru respectarea cronologiei.

Stie ca lipsa unei cronologii admise de toti ar distruge credibilitatea celor scrise de el din experienata personala. Descoperise aceasta lipsa la unii dintre predecesorii sai si s-a ferit sa cada in aceeasi gresala. De aceea el va preciza mereu data la care se consuma evenimentul aflat in discutie fixandu-si ca reper olimpiada din 776; in epoca respectiva, cu toate ca era descoperit calendarul, grecii nu aveau o cronologie valabila pentru toate statele grecesti. De abia in secolul III savantii alexandrini au conceput o cronologie luand drept criteriu olimpiadele care aveau loc din 4 in 4 ani. In urma unor calcule se ajungea la datarea unui eveniment luand ca reper olimpiada din 776 cea de la care s-a pastrat numele invingatorilor. Asa se explica de ce apar diferente intre datarile lui si ale lui Titus Livius care il citeaza in cartea sa.



In ceea ce priveste sursele sale, ca apropiat al lui Scipio, a avut acces la arhivele romane ,surse punice, observatia directa; el singur spune ca la multe dintre aceste lupte a participat direct, le-a urmarit sau le-a condus. Cat despre marturiile orale, acesta le foloseste cu rezerva si le verifica personal, cum a procedat cu reconstituirea drumului din Alpi al lui Hannibal. In plus, este citata ca sursa o inscriptie arheologica : stela de la Lacinium unde era consemnat numarul soldatilor lui Hannibal.

Nou la Polybios este faptul ca face diferenta intre cauza si intentie sau pretext. Intentia e data de dispozitii sufletesti, de rationamente,de ganduri din care rezulta hotarari si decizii si propunerea unei actiuni pentru infaptuirea careia se va inventa o cauza. Pune accent nu numai pe faptele in sine ci si pe imprejurarile care le-au precedat, le- au insotit si le-au urmat ; astazi am spune contextul socio-politic in care au izbucnit si evoluat.

Remarcam tendinta spre analiza a acestui istoric, lucru care nu se regaseste la inaintasii sai. In conceptia sa, evenimentul in sine este determinat de cauze, mijloace si scopuri si are un rezultat final fericit sau nu .In prezentarea unui teatru de razboi, el furnizeaza amanunte legate de strategie militara cu tot ce presupune acest lucru ( metode de lupta, armament, plasare in spatiu, consolidarea pozitiilor, aprovizionare, numar de combatanti). Nu neglijaza nici aspectul psihologic al situatiilor pe care le povesteste, evidentiind uneori fapte de vitejie, curaj, evenimente tragice si nu de putine ori vorbeste despre maretia si indrazneala romana prin comparatie cu celelalte natii razboinice cunoscute (persii, lacedemonienii, macedonenii).

Ca scriitor, Polybios este foarte clar, cu toate ca stilul sau este cam tern si uneori greoi. Spiritul sau este mai mult stiintific decat literar iar opera sa este valoroasa mai mult prin fond decat prin forma. Ca toti istoricii vechi, el a fost si geograf. Datorita faptului ca a calatorit mult si datorita calitatilor sale de observator, el a imbunatatit din multe puncte de vedere cunostintele pe care anticii le aveau despre pamant si lumea locuita.

Ca mod de organizare al expunerii, el foloseste descrierea prin prezentarea de momente alaturate in spatiu si in succesiune; elementele componente ale scenelor de lupta sunt prezentate sistematic, organizat astfel incat sa sugereze o imagine unitara, de ansamblu si sa trezeasca interesul cititorului, si chiar stari emotionale.

Descrierea se aseamana cu un tablou care retine aspectul realist cat si dinamic si il infatisaza intr- o imagine de ansamblu fixata in forme statornice si acest lucru este realizat numai prin cuvinte.

Chiar daca digresiunea abate atentia cititorului de la ideea centrala prin introducerea si dezvoltarea unor idei paralele, tocmai aceste lucruri adaugate deci temei principale dau imaginea de asamblu a istoriei la care Polibiu tine .

Istoria lui Polibius are calitatile unei lucrari stiintifice avand toate atributele unei astfel de lucrari : sunt prezentate evenimente, observatii, personaje, cu intentia de a informa, consemna, de a transmite adevaruri si de a instrui si nu gresim descoperindu-i si o latura pragmatica daca ne gandim ca prezentarea faptelor si a evenimentelor concrete are un unic scop educativ.

Robert Flaceriere, Enciclopedia civilizatiei Greciei Antice, Bucuresti, Ed.Meridiane, 1970

Polybios, Istorii, Bucuresti ,f.a.



Polybios, Istorii, p. 9

Virgil G. Popescu, Note, Cartea a IIa, in Istorii, Polybios,, p. 530






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1390
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site