Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Societatea daca pe timpul lui Decebal

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Societatea daca pe timpul lui Decebal



De la Burebista, regatul dacic a parcurs un drum lung, ale carui etape reflecta evolutia societatii omenesti in intreg spatiul carpato-dunarean. Fara indoiala, acest mers ascendent a avut la baza un progres net in domeniul activitatii productive, care a stimulat in proportii fara precedent schimbul de valori materiale si spirituale in interior, dar indeosebi in afara, cu lumea greco-romana. Acest fenomen razbate din numeroasele descoperiri arheologice, care imbogatesc continuu harta Daciei.

Progresele materiale au influentat fara indoiala si evolutia sociala, dar acest aspect este mai greu sesizabil arheologic. Probabil totusi ca in acest domeniu lumea geto-daca se arata a fi infinit mai conservatoare, de aceea vom face apel si la izvoare mai vechi.

Dacii erau un popor de oameni liberi, chiar daca si aici societatea cunoscuse de mai multa vreme o diferentiere de rang si avere.

Izvoarele ne fac astfel cunoscuta o nobilime, avandu-si originea in aristocratia gentilica din secolele precedente. Cea mai importanta stire o aflam insa de la Iordanes (Getica 40), care s-a inspirat de la Dio Chrysostomos: Qui dicit primum Tarabostes eos, deinde vocatos Pilleatos hos, qui inter eos generosi extabant, ex quibus eis et reges et sacerdotes ordinabantur, “acesta <Dio> spune ca acei dintre ei, care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, iar apoi pileati; dintre dansii isi alegeau regii si preotii”. Afirmatia lui Dion Gura-de-Aur” este deosebit de importanta pentru stabilirea sensului termenului desemnand nobilimea, sugerand si o evolutie in timp. Rezulta asadar ca termenul initial si autentic geto-dacic era cel de tarabostes; el era fara indoiala un cuvant compus, un tetrasilabon, elementul -bostes regasindu-se in onomastica geto-daca: Rubobostes, poate si Burebista. Ei erau nobili de sange, urmasii acelei aristocrasii gentilice, asemeni eupatrizilor in Attica straveche sau patricienilor la Roma. Treptat, randurile acestor aristocrati de neam” s-au rarit, locul luandu-le tot mai mult o nobilime de functii si sabie, rasplatiti de rege cu semnul nobletei pentru credincioasa slujba”; ei nu erau poate toti tarabostes, dar purtau semnul distinctiv al nobilimii, pileus. Asa pare sa rezulte din afirmatia lui Iordanes cum ca acei dintre geti care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, iar apoi pileati. Intr-adevar, celelalte texte care se refera la nobilimea daca folosesc numai acest termen: Criton ( getii purtatori de pileus”: piloforoi), Cassius Dio (LXVIII 9,1: Decebal a trimis solipe cei mai buni dintre pileati”: piloforoi) si Sex. Aurelius Victor (Caesares XIII 3, despre Traian: a extins stapanirea romana dincolo de Dunare, transformand in provincie pe pileatii daci”: domitis in provinciam Dacorum pileatis).

Din randurile nobililor se recrutau preotii. Tot de la Iordanes (Getica 71) aflam ca Deceneu a ales dintre ei pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti, pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare, facandu-i preoti si le-a dat numele de pileati”; organizarea sacerdotiului a mers mana in mana cu actiunea de unificare a lumii geto-dace intreprinsa de regele Burebista.

Din randul preotilor si nobililor, regele isi alegea sfatul. Vorbind de colaborarea regelui cu marele preot intru aducerea la deplina ascultare a supusilor, Strabo scria: Obiceiul acesta a continuat pana in zilele noastre, pentru ca mereu se gasea cineva gata sa-l sfatuiasca pe rege - si acelui om getii ii spuneau zeu” (Geogr. VII 3,5 [C.297]). Din acest sfat faceau parte fara indoiala printii casei regale, precum si alti nobili: astfel, Cassius Dio (LXVII 7,2-3) ne spune ca Decebal a trimis pe Diegis, fratele sau, cu cativa barbati (desigur nobili), ca sa inapoieze lui Domitian armele si cativa captivi; acelasi autor (LXVII 10,2) vorbeste despre Vezina, care venea in locul al doilea dupa Decebal”, precum si despre Bicilis, un sot de-al lui”, care stia unde au fost ascunse comorile regale (LXVIII 14,5); vezi si Zonaras (X 32; dupa Cassius Dio): dar unul dintre prietenii lui Decebal, avand si el cunostinta de tezaur, l-a aratat”. De asemenea, se citeaza o informatie din Lexiconul lui Sudas (atribuita lui Criton), in legatura cu un prizonier roman: agitandu-se getii si cerand sa fie pedepsit, a biruit (parerea unuia) Duras, care propuse regelui ca acesta sa fie tinut sub paza”.

Nobililor le erau incredintate diferite dregatorii, in special militare si de administrare a teritoriului. Astfel, in Lexiconul lui Suidas, citim sub bowtíaiß cei ce muncesc pamantul cu boii”): si pe cand unii erau pusi peste cei ce munceau pamantul cu boii, altii - dintre cei din jurul regelui - erau randuiti sa se ingrijeasca de fortificatii, spune Criton in Getica”. S-a discutat daca aceasta situatie infatiseaza aparatul administrativ permanent, ori unul adaptat starii speciale de razboi. Cum cea de-a doua situatie a prevalat in decursul domniei lui Decebal (pregatirea pentru marea inclestare a durat de fapt in tot rastimpul de pace dintre 89-101), este firesc a vedea preocuparea regelui de a avea sub controlul sau productia agricola a tarii si crearea stocurilor de provizii necesare garnizoanelor cetatilor pentru a rezista asediului.



Masa poporului dac o formau insa oamenii de rand, liberi. Numele lor autentic este necunoscut, ori poate nici nu aveau un nume aparte, societatea geto-daca nefiind constienta de o impartire in categorii sociale. Istoricul Cassius Dio le spune kometaí, ceea ce ar transcrie termenul latin comati, cei cu coama (plete)”; Iordanes (Getica 72) ii denumeste capillati.

Distinctia exterioara intre aceste categorii era se pare de vestimentatie. Iata ce scria Dio Chrysostomos (Discursuri, LXXII 3): Caci aici uneori se pot vedea oameni avand pe cap un fel de caciuli (píloi), asa cum poarta unii traci numiti geti si cum purtau inainte vreme lacedemonienii si macedonenii[]”. De asemenea, deosebirea intre aceste categorii sociale nu era atat de neta, precum se afirma uneori. Reamintim ce scria despre ei Cassius Dio (LXVIII 9,1): Decebal a trimis soli, chiar inainte de infrangere, nu dintre comati - ca mai inainte -, ci pe cei mai buni dintre pileati”; iar intr-o alta varianta a textului transmis: Decebal a trimis soli lui Traian dintre pileati. Acestia sunt la ei oamenii cei mai onorati. Trimisese comati mai inainte. Acestia se bucura de mai putina trecere la ei”.

Rezulta de aici ca pileatii reprezentau o nobilime, deopotriva de sange si arme, ea insasi continand o anumita diferentiere, dovada ca solia la care se refera autorul antic era formata din cei mai buni dintre pileati”. Probabil totusi ca nici comatii nu erau oameni de dispretuit (vezi afirmatia lui Cassius Dio, abia citata: acestia se bucura de mai putina trecere la ei”), caci dintre ei sunt trimisi primii soli la Traian cu propuneri de pace. Ei nu purtau titlul de noblete si semnul distinctiv al pileatilor, dar erau oameni liberi, probabil tarani traind in obsti, muncitori ai pamntului si care puneau mana pe arme la chemarea regelui lor. Ei sunt asemanatori mosnenilor si razesilor, care au facut gloria militara a tarilor romane intru apararea independentei lor.

S-a discutat de asemenea despre existenta sclaviei la daci. Izvoarele nu ne lasa sa conchidem ca diferentierea sociala ar fi mers atat de adanc, incat sa fi dus la pierderea libertatii individuale de catre unii membri ai comunitatii. Probabil vor fi existat si robi, inca de multa vreme, apartinand regelui si familiei regale, utilizati ca scribi sau in serviciul de curte; vor fi avut sclavi si unii nobili, dar putini la numar. Probabil insa ca toti erau straini de neam, ajunsi in Dacia in calitate de captivi de razboi sau prin cine stie ce imprejurari. In acet sens, avem o stire de la Pliniu cel Tanar (Epistulae 74,1): Stapane, soldatul Apuleius, care este in postul de la Nicomedia, mi-a scris ca un anume Callidromus, fiind retinut cu forta de brutarii Maximus si Dionysius, carora le inchiriase munca sa, s-a refugiat la statuia ta si, dupa ce a fost dus in fata autoritatilor, a aratat ca a fost candva sclavul lui Laberius Maximus, ca a fost luat prizonier in Moesia de Susagus si ca a fost trimis in dar de catre Decebal lui Pacorus, regele partilor, ca a fost mai multi ani in slujba acestuia, de unde mai tarziu a fugit si ca a ajuns in Nicomedia. El a fost adus in fata mea si dupa ce mi-a istorisit acelasi lucru, am socotit ca trebuie sa-l trimit la tine”.

In legatura cu stadiul evolutiei societatii geto-dace se poate incerca definirea caracterului statului dac. Dar in locul caracterizarii acestuia drept stat incipient sclavagist, este preferabila, din motive asupra carora ne-am oprit destul de pe larg mai sus, cea de regat dacic - mai generala, punand accent in special pe rolul acestuia in organizarea vietii sociale interne si pe apararea teritoriului fata de primejdiile dinafara.




In special acestei a doua meniri ii sunt subordonate constructia a numeroase cetati si complicata arhitectura militara daca. In aceasta privinta, complexul de cetati si asezari din Muntii Orastiei reprezinta cea mai inalta expresie a civilizatiei materiale geto-dace din secolele I a.Chr.- I p.Chr. Ele acopera o suprafata de circa 150 km2 si apar grupate, in genere, in jurul Apei Gradistii, prin care se face legatura spre nord cu valea Muresului. Asemenea cetati se aflau la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Varful lui Hulpe; accesul dinspre miaza-zi, prin pasul Valcan, era controlat de fortificatia de pe Piatra Cetatii (com. Banita), iar dinspre sud-vest, de pe valea Streiului, de cetatea de la Piatra Rosie si valul ( Troianul”) de la sud de aceasta. Aceste cetati erau situate pe inatimi care domina tinuturile dimprejur. Scopul lor era apararea accesului spre Sarmizegetusa Regia, centrul politic si cultural-religios cel mai de seama al regatului dac.

Cea mai importanta dintre cetatile dacice este cea situata in locul denumit astazi Gradistea Muncelului (1500 m altitudine); pe buna dreptate a fost identificata cu Sarmizegetusa Regia. Incinta urmeaza configuratia terenului, inchizand o suprafata de circa 3 ha; are forma unui hexagon neregulat, care urca si coboara cateva terase. Zidul este gros de 3,20 m. Fortificatia avea doua porti spre care se facea accesul printr-un drum pavat. Cercetarile au pus se pare in lumina distrugerea cetatii dupa primul razboi dacic, precum si refacerea cetatii. La circa 100 m de poarta de rasarit a cetatii se afla incinta sacra. Pe alte terase s-au constatat urme de locuire civila.

In afara de complexul din Muntii Orastiei, alte cetati s-au construit in diferite puncte de importanta strategica ale regatului dac. Una din acestea era cea de la Capalna, pe valea Sebesului, al carei rol, se crede, era acela de a proteja flancul drept (de est) al complexului de cetati mentionate mai sus. Mai spre nord de viitorul Apulum roman, la Piatra Craivii, pe masivul stancos, s-a construit alta cetate de forma patrulatera (67 x 36 m), cu zidul de incinta din piatra ecarisata.

Zidurile de incinta de la Costesti, Piatra Rosie, Blidaru, Banita (zidul B), Gradistea de Munte, Capalna si Piatra Craivii sunt considerate ca fiind tipul clasic al asa-zisului zid dacic” (murus Dacicus); in realitate, el trebuie sa fie opera mesterilor greci (veniti de buna voie ori mai degraba siliti, in urma cuceririi cetatilor pontice de catre Burebista) ori romani (trimisi de Domitian, conform intelegerii cu Decebal).

Cetati cu ziduri de piatra au fost identificate si mai departe: spre rasarit, la Saratel (jud. Bistrita-Nasaud), Racos (jud. Brasov), iar la sud de munti la Polovragi (jud. Gorj) si Cetateni (jud. Arges).

In afara de fortificatiile cu ziduri de piatra, se cunosc, din perioada Burebista-Decebal, numeroase cetati si asezari intarite numai cu val de pamant si palisada. Un caz special este cel al cetatii de la Tilisca (jud. Sibiu), inconjurata de un val (cu pantele captusite cu blocuri de stanca) si prevazuta cu o terasa de luptasi doua turnuri (avand partea inferioara construita in opus quadratum).

Puternicul sistem defensiv al regatului dacic este considerat pe buna dreptate fara pereche in arhitectura barbara” a epocii: cetati cu bastioane si turnuri, din piatra ecarisata si caramida, situate pe inaltimi greu accesibile. Constructii de tot felul, din caramida sau lemn, cisterne si conducte de apa, ateliere mestesugaresti etc. dovedesc ca unele din aceste cetati erau si centre de productie - alaturi de menirea de cetati de refugiu pe care o pastreaza cele mai multe dintre ele. De obicei, viata civila se desfasoara in afara zidurilor, cum este cazul la Sarmizegetusa - unde cetatea militara si o importanta asezare urbana sunt vecine, dar distincte. Cercetarile au aratat cum aici s-a dezvoltat o viata tinzand spre un caracter urban. Cetatile erau pazite de razboinici condusi de un fel de prefecti (dupa Dio Chrysostomos); in felul acesta, se accentueaza si diferenta intre populatia aflata in asezarile civile din vai si tarabostele numit dregator si comandant al cetatii situate pe inaltime.



In afara de aceste fortificatii, lumea geto-daca a cunoscut si asezari intarite, centre de viata civila protejate de anumite elemente defensive; ele se intalnesc in special in lumea extracarpatica, cum sunt cele de la Popesti pe Arges, Poiana pe Siret sau cea de la Barbosi de la Galati.

Cetatile si asezarile intarite sunt statiunile arheologice cele mai cunoscute, urmare a unor sapaturi destul de ample. Cercetarile in asezarile deschise, civile, sunt mai putine la numar si mai neconcludente. In orice caz, cel putin in zona Muntilor Orastiei se cunosc pana acum peste o suta de asezari dacice; autorii cercetarilor au incercat, chiar in acest stadiu, sa faca o distinctie, inca anevoioasa, intre aglomeratii de tip rural si cele oppidane (de tip targ). Cele dintai, aflate deobicei la ses, erau destul de compacte; uneori, pe inaltime (cum era la Costesti) se afla cetatea, care servea de acropole, iar in vale asezarea civila. Existau si cateva asezari de munte mai mari, cu locuinte numeroase, avand un caracter oppidan: la Sarmizegetusa, Fetele Albe sau Fata Cetei. Locuirea se desfasura pe terase, unele amenajate artificial, cateodata (ca la Fetele Albe) sprijinite de ziduri in opus quadratum pentru a le feri de alunecarea la vale. Chiar si astfel, ele dadeau impresia de locuri intarite, confirmand, alaturi de cetatile de piatra, impresia autorului antic despre muntii intariti ai dacilor.

Sistemul defensiv, ale carui elemente au fost prezentate rezumativ in paginile de mai sus, reprezenta doar nucleul militar si politic al regatului dac (regnum Decebali). Este greu de spus cat de intinsa a fost autoritatea lui Decebal si daca el a refacut unitatea lumii geto-dace destramata dupa moartea lui Burebista. In aceasta privinta, se poate urma o remarca a lui C. Daicoviciu, dupa care provincia Dacia, creata dupa 106, este tocmai regatul lui Decebal. Acesta va fi cuprins in primul rand Transilvania, dar si Banatul si cel putin nord-vestul Olteniei: doar acestea erau regiunile prin care dacii trec in cateva randuri atacand provincia Moesia. Stim iarasi ca, in anul 105, in schimbul eliberarii lui Longinus, Decebal pretindea lui Traian, intre altele, sa-i cedeze tara pana la Istru” (Cassius Dio, LXVIII 12,2), cu alte cuvinte sa-i restituie teritoriul ocupat in urma primului razboi dacic (cel putin Banatul si Oltenia). Nu este exclus ca de poruncile lui Decebal sa mai fi ascultat si o parte a populatiei din tinuturile dintre Carpati si Siret, unde s-au descoperit o serie de cetati - precum cea de la Batca Doamnei, in apropierea careia romanii aveau sa construiasca un castru in locul numit Troian (dovada ca in avantul lor cuceritor, romanii au ajuns pana in acele parti). In schimb, alte teritorii, precum Muntenia (cel putin campia) si sudul Moldovei, scapau probabil de sub autoritatea regelui dac (fiind, poate, de mai multa vreme, sub influenta militara si politica romana). Precum se vede, regatul lui Decebal trebuie sa fi fost cu mult mai redus din punct de vedere teritorial decat cel al lui Burebista unificatorul”. In schimb, era mai echilibrat din punct de vedere geografic, avand o coeziune interna infinit mai mare; tendintele centrifuge par a fi fost minime, iar defectiunile - tradarile unor nobili - presupuse, dar nu dovedite. Si din punct de vedere militar, statul dac reprezenta o forta deosebita, bazata pe puternicul sistem defensiv, dar si pe valoarea combativa a razboinicilor daci - marea lor masa fiind tarani luati de la coarnele plugului, hotarati sa apere cu pretul vietii pamantul si libertatea lor.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1043
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site