Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


MIGRATIA

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



MIGRATIA




DEFINIREA MIGRATIEI

Tranzitia post-comunista a Romaniei la economia de piata a dus la un proces de dezindustrializare care s-a concretizat pentru multi cetateni romani in reducerea salariilor reale, scaderea nivelului de trai si cresterea ratei somajului. In acelasi timp, evolutia societatii romanesti in ultimii 20 de ani, a fost marcata de mai multe fenomene si procese sociale, cum ar fi: saracirea populatiei in proportie de masa, scaderea dramatica a nivelului de trai, stratificarea accentuata a membrilor societatii, amplificarea somajului (circa 1 milion de persoane disponibilizate si ramase fara loc de munca), a coruptiei, a infractionalitatii, a emigratiei din Romania. Aceasta situatie alaturi de eliminarea in 2002 a vizelor de intrare in tarile UE, a contribuit la o raspandire a practicii muncii temporare in strainatate a cetatenilor romani, ca o strategie adaptativa. Migratia fortei de munca in strainatate este unul dintre cele mai importante fenomene pentru transformarile sociale ale Romaniei si pentru vietile cetatenilor sai.

Ca si clarificare conceptuala, migratia este un fenomen ce consta in deplasarea unor multimi de persoane dintr-o arie teritoriala in alta, urmata de schimbarea domiciliului sau de incadrarea intr-o forma de activitate in zona de sosire. Deplasarea teritoriala a unei mase de oameni s-a produs, de regula, in istoria societatii umane, fie datorita unor evenimente politice si militare, unor persecutii religioase si conflicte inter-etnice cu consecinte dramatice asupra vietilor oamenilor, fie din cauza unor cataclisme naturale (seisme, inundatii, seceta prelungita ani in sir, care a condus la infometarea populatiei). Daca este analizat fenomenul migratiei raportandu-ne la o populatie data – perspectiva adoptata, in principal de demografie, atunci se poate vorbi de doua forme de migratie: imigratie – ansamblul intrarilor si emigratie - ansamblul iesirilor.

Marile probleme cu care se confrunta analiza demografica a migratiilor provin, pe de o parte, din faptul ca evenimentele respective, imigrarile si emigrarile, sunt dificil de definit, la modul in care aceasta definitie sa poata fi general acceptata, si apoi, adoptata o definitie este greu de depistat si inregistrat producerea efectiva a evenimentelor in cauza. Intr-adevar, chiar daca este clar ca migratia vizeaza deplasarea spatiala a indivizilor, ce presupune depasirea granitelor fizice care delimiteaza populatia de referinta, este tot atat de clar ca – mai ales in conditiile lumii moderne, cand deplasarile spatiale sunt atat de frecvente - nu orice asemenea deplasare constituie migratie. Astfel , petrecerea concediului in alta tara ca turist, plecarea celor din zona frontierei la lucru intr-un oras din tara vecina cu intoarcerea seara acasa, deplasarea in scop de afaceri sunt cazuri limpezi ca nu avem de-a face cu evenimente migratorii. La polul opus, stabilirea definitiva in alta tara prin adoptarea unei cetatenii si renuntarea la cea initiala (de pilda, prin casatoria cu o persoana din tara respectiva) sau chiar stabilirea intr-o alta tara gratie obtinerii unui loc de munca pe termen lung sau nelimitat sunt situatii ce nu pot sa nu fie acceptate de catre oricine ca reflectand „adevarate” situatii de migratie.

In tara noastra migratia este definita numai prin iesirea sau intrarea insotita de schimbarea cetateniei, fiind considerate deci imigrari instalarea strainilor care primesc cetatenie straina. Asa se face ca volumul acestor evenimente este, la nivelul fiecarui an, foarte mic. De pilda, conform Anuarului statistic din 2006, in anul 2005 au fost inregistrati pe intregul teritoriu al Romaniei 3.704 imigranti si 10.938 de emigranti, in conditiile in care plecarile din tara pe perioade medii si lungi sunt probabil de ordinul sutelor de mii. Pe de alta parte, la momentul recensemintelor populatiei se inregistreaza persoanele plecate din gospodarie, in functie de momentul in care au plecat; cele care lipsesc din tara de cel putin un an sunt scoase din „populatia stabila” si sunt inregistrate separat, acestea putand fi clasate in categoria de emigranti (desi in limbajul recensamintelor nu apare aceasta denumire). Astfel, la ultimul recensamant, cel din 2002, s-au gasit circa 159.000 de persoane avand domiciliul in Romania, dar plecate de mai bine de un an din tara. Aceasta cifra nu este in stare sa dea seama de pierderile de populatie suferite de Romania intre recensamintele din 1992 si 2002.

Migratia concentreaza in jurul sau un set foarte larg de fenomene sociale, motiv pentru care ea constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline, precum demografia, geografia populatiei, economia, stiintele juridice, sociologia si altele. Cercetatorii din acest domeniu au incercat sa elaboreze scheme si teorii explicative ale fenomenului. Astfel, migratia este imaginata ca fiind rezultatul unei multitudini de actiuni individuale ale agentilor rationali, care evalueaza costurile, beneficiile si riscurile nu numai in termeni economici, implicate de un asemenea act, elemente care deriva din caracteristicile sistemului.

1.2 CLASIFICARI ALE MIGRATIEI

1.2.1 Migratia raportata la teritoriul national

Referitor la migratia raportata la teritoriul national se vorbeste despre migratia interna si migratia externa. Migratia interna vizeaza deplasarea populatiei in teritoriul unei tari, prin schimbarea domiciliului sau resedintei dintr-o unitate administrativa in alta. Migratia externa se refera la intrarea si iesirea persoanelor din populatia unei tari. Migratia nu este orice deplasare de populatii, ci doar acele miscari care se pot raporta la cel putin o populatie bine ancorata intr-un teritoriu. Mai clar, fenomenul de migratie de care se intereseaza demografia este cel care se manifesta in epoca moderna, dupa constituirea statelor nationale, forme de organizare capabile sa permita o definire clara a termenului populatie.

1.2.2 Migratia raportata la factorul timp

Daca distinctiile intre categoriile migratiilor pe termen scurt, mediu, sau lung sunt conventionale, dar sunt un instrument eficace pentru definirea migatiilor propriu-zise, tot dupa acest criteriu mai putem vorbi si despre migratii temporare si migatii definitive. In cazul primelor, individul plecat mentine, in general, legatura cu familia sau grupul de apartenenta, prin reveniri ocazionale la domiciliu, prin schimburi de bani si bunuri etc., migratia teminandu-se, cel putin in intentie, prin revenirea la un moment dat a celui plecat la populatia de orgine. Migratiile definitive sunt, desigur, cele care se realizeaza cu intentia desprinderii totale de grupul si populatia de origine , individul detasandu-se mai clar de grupul de apartenenta din populatia de origine, dupa mai multe criterii.

1.2.3. Migratia dupa gradul de constrangere

Cea mai mare parte a migratiilor din lumea contemporana sunt migratii libere, in sensul ca ele se desfasoara ca urmare a deciziei individului sau microgrupului (familia), in conformitate cu interesele si dorintele acestuia, dar nu toate sunt asa. Evenimentele politice deosebite, religioase sau de alta natura, razboaie sau alte conflicte, dezastre naturale etc. fac adesea ca grupuri mai mari sau mai mici de oameni sa fie practic obligate sa paraseasca zona de locuire, pentru a se stabili in mijlocul altor populatii; avem de-a face atunci cu migratii fortate.

1.2.4. Migratia dupa numarul proceselor implicate in actul migratoriu

In acest caz distinctia este intre migratii individuale si migratii colective, sau de grup, unde grupul poate fi cel mai adesea o familie sau o colectivitate de persoane legate prin alte relatii. Se intelege ca este vorba de actul migratoriu in sine, si nu despre fenomenul de migratie, care, prin definitie presupune existenta unui numar de migranti, respectiv a unor fluxuri de migratie, ce stabilesc traiectoria deplasarilor intre o populatie de referinta si altele spre care pleaca indivizii (fluxuri de emigratie) sau altele din spre care vin persoanele ce intra (fluxuri de imigratie).

1.2.5. Migratia dupa statutul juridic al migrantilor

In linii mari, se face o distinctie intre migratia legala si migratia ilegala, avandu-se in vedere fie legalitatea trecerii frontierei (in speta a tarii de imigratie), fie ramanerea in tara respectiva peste timpul acordat sederii, reglementat de viza de intrare primita sau de alte reguli instituite in cazul in care nu este necesara viza. Se intelege ca, daca exista dificultati foarte mari pentru a contabiliza migratia legala, acestea devin aproape insurmontabile pentruo creionare cat de cat corecta a volumului si structurilor sociodemografice ale populatiei migrantilor ilegali.

1.2.6.Migratia dupa scopurile/cauzele acesteia

Daca este vorba despre migratie fortata, atunci exista toate justificarile pentru a vorbi despre „cauza” acesteia; factorul care determina deplasarea respectiva de populatie, fie ca este vorba despre razboi sau persecutie religioasa, despre expulzari propriu-zise sau fuga din calea unor catastrofe naturale, este acceptat drept cauza care explica satisfacator fenomenul, iar persoanele respective capata statutul de refugiati sau azilanti. Pentru migratiile libere, este mai corect sa se evose „scopul” acestora, intrucat orice act migratoriu este o actiune umana in adevaratul sens al cuvantului, iar actiunile sunt caracterizate, in esenta lor, prin scopurile pe care si le propun actorii sociali. Paleta scopurilor este destul de larga si este greu sa surprindem in cateva categorii toate situatiile. Situatiile de migratie cele mai des invocate sunt:

in scop de munca

pentru studii

pentru intregirea sau constituirea familiei, numite si migratii „in lant”

1.3 CONSECINTELE MIGRATIEI

Pentru a putea vorbi despre efectele migratiei, este nevoie sa realizam macar o distinctie intre diversele paliere pe care ne plasam, evidentiind astfel separat diferite domenii cum ar fi cel demografic, cel economic, cel politic sau cel social general, incluzand in acesta din urma o serie foarte larga de chestiuni.

Migratia este un fenomen de actualitate in spatiul social romanesc . Odata dezvoltata pana la punctul de a avea efecte importante, migratia nu are, intr-o lume marcata de globalizare, sanse sa dispara in viitor din randul factorilor care trebuie sa fie luati in considerare in orice analiza despre dezvoltarea economico-sociala din Romania. Exista suficiente argumente care confirma ca Romania a intrat in circuitul international pentru a sustine ca lucrurile nu se vor schimba pentru o perioada indelungata de timp.

Conform prognozelor realizate de Institutul National de Statistica, Romania va inregistra o micsorare a volumului populatiei, incat e posibil ca in 2020 sa ajunga la 20 de milioane de locuitori. Migratia circulatorie externa este un fenomen care a inregistrat o crestere constanta in Romania ultimilor ani. Deplasarile temporare in strainatate urmate de reveniri in tara s-au amplificat considerabil in special dupa 2002.

Inainte de revolutia din 89 , migratiile spre zone urban – industriale aveau la origine atractia locurilor „din interior” (din noile intreprinderi si „platforme economice” romanesti), in timp ce migratiile externe actuale au la origine pierderea locurilor de munca (datorita distrugerii industriilor „comuniste”), pe de o parte si atractia unor castiguri mult mai mari, indiferent de tipul de activitate, in diferite tari (Spania, Germania, Italia, Franta, Canada, SUA s.a.m.d.) , pe de alta parte.

Interesul manifestat de sociologi pentru acest fenomen al migratiei are la baza faptul ca, in cea mai mare parte a cazurilor, o mobilitate teritoriala este insotita sau genereaza o mobilitate sociala, adica schimbarea statutului social al persoanelor migrante.

In ceea ce priveste consecintele sau efectele migratiei s-au conturat 3 directii de investigare: efectele migratiei asupra populatiei de origine, asupra populatiei de destinatie si asupra migrantilor insisi (Traian Rotariu, in Dictionar de sociologie, 1993).

Situatia populatiei din aria de primire poate fi influentata foarte tare de migratie, atat in sens pozitiv cat si negativ. In perioda de crestere economica, imigrantii contribuie la completarea necesarului fortei de munca; in schimb, in epoci de recesiune, participa la ingrosarea randurilor somerilor, fiind cei mai expusi la concediere si determina un consum suplimentar de resurse . Populatia locala poate reactiona (uneori violent) la prezenta imigrantilor, contribuind la schimbarea masurilor legislative referitoare la migratie.

Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migrantilor in comuinitatea de primire. Integrarea nou-venitilor in societate nu inseamna stergerea particularitatilor lor culturale, religioase, lingvistice etc., ci un proces prin care acestia devin membri ai noii societati, nu numai cu aceleasi drepturi formale, dar si cu posibilitati reale de ocupare a oricarei pozitii sociale, de acces efectiv la bunurile economice si culturale, cu sanse reale pe piata muncii si in domeniul educatiei, de reprezentare politica la toate nivelurile s.a.m.d. Chiar acceptand aceasta actiune transformatoare pe care migratia o genereaza, este limpede ca ramane o asimetrie in procesul de integrare, in sensul ca dimensiunile fundamentale culturale si structurale ale unei societati nu pot fi puse in discutie prin acceptarea unor valuri de imigranti veniti din spatii socioculturale foarte diferite si care care ar incerca sa aduca cu ei si sa implanteze in noul mediu social elemente ce violenteaza modul de organizare al societatii de primire. De exemplu, societatile occidentale, chiar si cele mai deschise spre multiculturalism, nu vor accepta familia poligama, relatii de inegalitate formala intre barbati si femei, exploatarea muncii copiilor, un sistem de caste si alte asemenea lucruri considerate „normale” in anumite societati de origine a migrantilor. Mai mult, in scopul mentinerii coeziunii sociale, se pun in functiune mijloace prin care se exercita presiuni pentru adoptarea unor comportamente si moduri de a fi si de a gandi, lucruri care nu sunt, la limita, impuse de o maniera formala nici macar de catre societatile universaliste, dar sunt socialmente dezirabile cam peste tot, cum ar fi: insusirea limbii oficiale, realizarea unei educatii scolare bazate pe un anumit continut de cunostinte si prin care sa se inculce valorile dominante ale societatii de primire, acceptarea unor reglementari de munca ce s-au impus de-a lungul timpului pe baza unor traditii si obiceiuri ale autohtonilor etc. De aceea, se acorda o atentie speciala contactelor dintre populatii ale caror culturi sunt mult diferite, pentru ca efectiv ridica probleme mari de integrare.

Un aspect deosebit de interesant legat de efectele migartiei internationale asupra fortei de munca vine din selectivitatea fenomenului. Indiferent de tipul de migratie, tinerii sunt cu predilectie cei care se implica in migrari internationale. Oferta pentru slujbele care presupun o calificare inalta, in domenii cu o dinamica accentuata fac obiectul analizei complexe privind migratia internationala. Alaturi de migartia pentru studii, exista migratia creierelor care este o migratie difuza, cu un numar mare de destinatii, bazata pe necesitatile crescute si capacitatea de a atrage specialisti ai economiilor dezvoltate. Resursele individuale (capitalul uman) ale migrantilor joaca un rol fundamental, iar indivizii beneficiaza de sprijin in inertia lor in societatea de primire. Din punctul de vedere al tarilor de origine, plecarile de acest tip sunt o pierdere . Integrarea pe o piata de munca straina face ca de investitia in educatia de lunga durata a acestor indivizi sa nu beneficieze staul de origine (cel care plateste o parte sau intreaga scolarizare), ci statul de destinatie. Pe termen lung, plecarile de acest tip afecteaza tocmai capacitatea de dezvoltare asocietatii de origine, lipsind-o de o parte din indivizii sai cei mai capabili (Constantinescu, M., 2005).

Unul dintre cele mai mediatizate si analizate efecte ale migratiei din Romania il constituie cel al banilor trimisi de emigranti din strainatate. Semnificatia pozitiva sau negativa a acestor resurse financiare este dependenta de contextul economic al tarii de origine. Acestea contribuie la ridicarea nivelului de trai al familiilor ramase, dar, prin sporirea consumului si initierea de investitii intreaga economie a tarii de plecare se dezvolta. Exemplul Romaniei din ultimii ani, mai ales dupa 2002, cand s-a liberalizat intr-o buna masura circulatia concetatenilor nostri in spatiul comunitar, este elocvent. Se vorbeste despre cifre de intrare anuale de ordinul a 5-7 miliarde de euro, si asta doar prin intermediul bancilor sau pe cai care permit contabilizarea banilor. Cu siguranta ca valorile totale sunt mai mari, daca tinem seama de sumele de bani introduse direct sau prin alte persoane fizice, precum si de bunurile materiale pe care imigrantii le aduc la fiecare vizita acasa.



1.3.1 Consecintele asupra individului si personalitatii sale

Este oare posibil a descrie un sindrom specific migratiei care sa poata fi, de exemplu denumit,'sindromul de desradacinare'? Ameil vorbeste de 'criza de desradacinare' care apare la migrant indiferent de natura migrarii. Astfel, brusc, desradacinatul, in conditile unei desradacinari bruste va reactiona prin tendintele regresive, fenomen care apare ca un reflex de aparare a personalitatii. Regresiunea se traduce prin atitudinea infantila, nevoia de protectie, reducerea interesului, egocentrismul, diminuarea capacitatii de integrare in spatiu si timp, individul desradacinat dand primordialite nevoilor de securitate. In acest context, arata tot Ameil, dispozitia regresatului este schimbatoare, depresiva, egocentrica, cu ignorarea celorlalti nu mai exprima decat regrete si nostalgia trecutului, tristete, sentimentul de inferioritate, autodepreciere iar comportamentul este inert, abulic, uneori suicidar. Ignorandu-se pe el, desradacinatul trece altuia responsabilitatea esecurilor si acest lucru se poate face si in maniera agresiva sau revendicativa, mergand la rebeliune si chiar la sobotaj. Sindromul de desradacinare apare deci, datorita rupturii legaturilor afective, schimbarii mediului, pierderii reperelor familiale, ceea ce declanseaza un sentiment de izolare sociala. Acest fenomen dureaza in mod normal 6 luni. In caz ca nu se poate adapta, individul va percepe in jurul sau o lume ostila, heterogena, va resimti o paleta anxioasa, care se fixeaza, greu de eliminat.

La inceput migrantul are sperante preconcepute, este euforic, ascunzandu-si astfel senzatia de insecuritate si anxietate. Primele deceptii il fac sa devina circumspect, sa urasca. Apar acum simptome somatice, oboseala, tulburari afective, dureri musculare. Daca integrarea nu se face rapid, urmeaza a 2-a faza caracterizata prin indoiala, neincredere in altii si in primul rand in autohtoni, egocentrismul, introversiune, acompaniate de pasivitate, resemnare, nostalgie, depresie. Daca situatia de desradacinat se mentine mult, apare egoismul, absenta compasiunii, anestezie afectiva (Minkowski) iar personalitatea tinde a se uniformiza si monotoniza in ceea ce priveste realatiile psihice. Desi, asa cum subliniaza Gordon, lipsesc adevaratele boli psihosomatice, incidenta tulburarilor psihosomatice este foarte mare la migranti. In afara sidromului de desradacinare, in cadrul psihopatologiei migratiei se mai descriu si alte entitati. Este dificil insa a alcatui o clasificare a tulburarilor psihice la emigranti.

Despartirea, chiar si cea temporara, este ca o rascruce in drumul vietii partenerilor. Imediat apare gandul ca de aici incolo va trebui sa alegi calea pe care vei merge.Aceasta perioada de separare este insotita de durere, suferinta, manie, resentimente, singuratate si sentimente de dezamagire.

Separarea temporara ofera timp pentru examinarea principiilor care stau la baza constituirii unei casnicii autentice, permite sa se analizeze in mod separat emotiile de comportament. Despartirea poate stimula o aprofundare a disponibilitatii de comunicare, ce nu exista inainte. Pe scurt, se plaseaza intr-o zona in care puteti deprinde o noua capacitate de a va intelege si de a-l intelege si pe celalalt. Despartirea nu este neaparat si inceputul sfarsitului, poate fi un nou inceput.

Cel care ramane singur, resimte anumite nevoi, se simte singur. Uneori apasarea pare insuportabila. Cu siguranta are nevoie de prieteni. Are nevoie de cineva care sa-l asculte. Are nevoie de oameni carora sa le pese si care sa il ajute sa suporte greutatea momentului.

In aceste momente de separare de partener, persoana se caracterizeaza a fi foarte vulnerabila. Din nefericire exista si persoane de sex opus care sunt interesate sa profite de vulnerabilitatea acestor persoane. Desi pretind ca situatia lor ii preocupa, sunt de fapt preocupati de satisfacerea propriilor dorinte.

Exista multe femei si barbati devastati in urma unei astfel de experiente. Sentimentele acelor persoane care sunt singure sunt confuze in aceste zile si risca sa creada ca s-au indragostit de oricine ii trateaza cu demnitate, respect si afectiune.

Se stie ca lucrul e dificil de acceptat, dar cred ca tendinta actuala de a frecventa in mod liber alti parteneri, in timp ce esti separat de sot sau sotie, trebuie sa fie descurajata, deoarece vine momentul cand partenerul care s-a instrainat, se intoarce. Intalnirile cu altcineva nu constituie un mod de a te pregati. Nu e interzis sa-ti faci prieteni, dar este indicat sa se refuze orice implicatie sentimentala . Despartirea ar trebui sa fie un timp in care sa te redescoperi, sa-ti cunosti propriile calitati si slabiciuni si sa faci pasi constructivi catre implinirea personala.

Atunci cand unul din parteneri ramane singur, are tendinta fie sa se subaprecieze, fie sa se autoinvinuiasca, sa se veda fie ca pe un ratat inutil, fie ca pe o intruchipare a perfectiunii. De obicei, in perioada de separare, o persoana dominata de sentimental inferioritatii va da vina pe el insusi pentru despartirea care s-a produs. Se simte indurerat, singuratic si frustrat .

Cei separati cheltuie timp si energie de cate ori incearca sa cantareasca ce s-ar fi intamplat “daca as fi facut…” sau “daca ar fi facut…”. Atunci cand persoanele sufera din cauza despartirii de partener, nu au chef sa faca nimic. Isi pierd interesul pentru orice pentru ca sunt singuri si tristi. Totusi, daca cel care a ramas, sta numai acasa reflectand la problemele ce au aparut, nu se va intampla altceva decat sa se accentueze depresia. Odata ce se face un pas catre practicarea unei activitati de interes, s-ar putea ca soarele sa inceapa sa straluceasca de dupa nori. Pe masura ce se umplu zilele cu activitati semnificative, sperantele pentru viitor cresc. Pe masura ce persoana ajunge sa se inteleaga, sa se implineasca, sa se accepte, isi va mari sansele de a rezista la aceasta separare.

Gary Chapman mentioneaza ca majoritatea celor care ramin singuri, sunt osteniti de multe griji, sunt impovarati, incarcati de sentimente de vinovatie, furie, ostilitate si stres. Iubirea la distanta este coplesitoare si greu de suportat. La sfarsitul zilei, partenerul nu se mai intoarce acasa. Cand intri in casa nu e nimeni care sa te intampine. Daca iubesti, atunci trebuie sa o faci de la distanta, exprimand-o in putinele ocazii posibile. Unele cupluri despartite au ocazia sa se intalneasca mai des, altele se vad foarte rar sau nu se stie cand. Asadar, unii dintre ei vor avea mai multe sanse decat altii sa-si exprime iubirea pentru partener.

Tot Gary Chapman afirma ca durerea singuratatii este aspra, crunta, te macina zi de zi, parca ti-ar fura toata linistea si te-ar trimite la balamuc. Iata ce relateaza autorul, atat timp cat a fost despartit de familia sa pentru doar 3 saptamani, cu ocazia unui curs pe care trebuia sa-l tina in alta tara: “De mult nu m-am simtit atit de singur, asa cum m-am simtit in dupa-amiaza si in seara asta. Trei mii de mile distanta de casa si de prieteni iti dau un sentiment de gol in suflet. In campus sunt sute de oameni, dar nu ii cunosc pe nici unii dintre ei. Studentii par sa se cunoasca intre ei si se simt ca acasa. Eu, in schimb ma simt tare singur. Durerea pe care am simtit-o in acea noapte, sentimental izolarii dat de faptul ca nimeni din jur nu ma cunostea, toate acestea sunt nimic fata de sentimentul de insingurare pe care il traiesc multi dintre cei care sunt singuri multa vreme. Stiam ca peste ceva vreme ma voi intoarce la sotia iubitoare si la copii. Aveam in fata ochilor reuniunea familiei. Traiam cu visul acesta, dar ce fac acei separati de familiile lor deja de multa vreme? La sigur nu au acea viziune, acel vis” (Gary Chapman – „Sperante pentru cei despartiti”).

James J. Lunch, profesor de psihologie si director stiintific la clinica psihosomatica la University of Maryland School of Medicine, a realizat un studiu amplu asupra relatiei dintre singuratate si sanatate. Intr-un interviu, doctorul Lunch a fost intrebat cat de stransa este relatia dintre insingurare si sanatate. Acesta a raspuns: „E ca si cum ai intreba care este legatura intre aer si sanatatea cuiva. Ca si aerul pe care-l respiram, consideram compania celorlalti ca un dar, pana cand suntem privati de ea”.

Adevarul e ca izolarea sociala, pierderea neasteptata a partenerului, sau a iubirii si insingurarea cronica, contribuie semnificativ la aparitia bolilor si la moarte prematura. Singuratatea si separarea nu fac doar sa ne puna in pericol dezvoltarea, ci ne pun in pericol chiar sanatatea.

Robert S. Weiss, professor de sociologie la University of Massachusetts, unul dintre initiatorii explorarii singuratatii, despartirii, identifica 2 forme de separare – afectiva si sociala. Desi simptomele difera, cauza ambelor tipuri de separare ramane aceeasi : incapacitatea de a satisface nevoia de a realiza atasamente care pentru persoana in cauza au sens.

Separarea sau singuratatea afectiva, apare din nevoia de apropiere de un partener sau de un prieten bun. O persoana care se simte singura din punct de vedere emotional, are sentimentul ca nu exista nimeni in care sa poata avea incredere deplina. Simptomele includ stari tensionale, vigilenta fata de o posibila amenintare, nelinistea, lipsa apetitului, insomnia si o stare de angoasa persistenta.

In cazul separarii sociale individul traieste un sentiment de desprindere de comunitate in genere. El are sentimental ca “toate lucrurile importante se petrec in alta parte”. Adesea, impartirea dintre zi si noapte ii poate aparea lipsita de sens celui ce se simte singur din punct de vedere social. El poate dormi in milocul zilei si poate fi treaz la miezul noptii. El are sentimentul ca nu realizeaza nimic important in viata.

Cei care sunt despartiti resimt ambele tipuri de singuratate. Acest lucru este adevarat mai ales atunci cand persoana in cauza nu beneficiaza de un sistem social de sprijin in afara casatoriei. Sotia care a fost casnica de-a lungul anilor, se va simti probabil separata nu numai de sotul ei, ci si de intreaga lume atunci cand are loc separarea.

De obicei, atat timp cat are loc separarea, ambii parteneri sunt dominati de sentimente de furie, pentru ca fiecare e nemultumit de situatia care s-a creeat. Desi furia e normala, este si distructiva. Furia poate sa distruga obiectul asupra caruia se indreapta, dar cel mai adesea il distruge pe acela care se lasa dominat de ea. Daca furia ar fi exprimata intr-o maniera sanatoasa, constructiva, ea ar putea aduce schimbarile dorite, iar daca se lasa sa arda, ea poate sa aiba efecte devastatoare.

CAP. II FAMILIA

DEFINIREA FAMILIEI

M. Voinea afirma ca „definirea notiunii de familie ridica unele dificultati ce tin de sensurile complexe ale acestui nucleu fundamental al societatii, de diversitatea relatiilor dintre membrii grupuilui, cat si de virtualele implicatii ale acestora in sfera sociala larga.” Definirea familiei comporta cel putin doua directii de abordare: sociologica si juridica.

In sens sociologic, familia, ca forma specifica de comunitate umana, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, ce se caracterizeaza prin comunitate de viata, sentimente, interese si aspiratii. Astrfel privita, familia ne apare ca o realitate sociala distincta, ca un grup primar al societatii in care se manifesta multiple relatii, fundamentale fiind cele de casatorie si rudenie. Speficifitatea vietii de familie este data tocmai de aceasta multitudine a relatiilor ce iau nastere tn familie, relatii fiziologice, psihologice, economice, morale, afective, afective si care comporta anumite particularitati in viata de grup.

In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care isi are originea in acte juridice precum casatoria, infierea, rudenia sau in raporturi asimilate relatiilor de familie.

Familia este un sistem. „Familia este sistemul cel mai apt de a influenta functionarea sociala” (Prelici Viorel, 2001) .

Familia ar putea fi definita si in sens larg reprezentand „un grup social ai carui membrii sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija de copii sau in sens restrans fiind un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia” (Zamfir C. si Vlasceanu L., 1998, 234).

Familia este nucleul organizarii umane, molecula sau microstructura care realizeaza, in mic, totalitatea functiilor societatii, ca mare sistem: reproducerea si asigurarea comunitatii biologice a speciei umane , producerea mijloacelor de subzistenta, educarea si socializarea nou nascutilor si prin aceasta asigurarea continuitatii moral spirituale a societatii (Mitrofan I.). Desi relativ independenta in raport cu societatea in interiorul careia se formeaza, familia este determinata in ultima instanta, si conditionata, in organizarea si evolutia sa, de mediul de organizare a societatii pe care o reflecta. Familia nu trebuie inteleasa, conceptual vorbind, numai ca unitate structurala, ci si ca suma a relatiilor inter-individuale care, fie il potenteaza pe individ in constructia si/sau activarea unor posibile retele sociale, fie il plaseaza intr-un cadru constituit dintr-un set complex de combinatii cu caracter economic social, cultural si politic (Landolt si Da, 2005 : 625).

Familia esre grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana. Unii merg chiar mai departe si sustin ca actiunea ei asupra persoanei este atat de mare, incat ea egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale. Acesta este cu deosebire cazul cercetarilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia sociala si sociologie sustinand ca familia este: „adevaratul laborator de formare al persoanei”. Transformarea individului in persoana adica in „individ cu status social” este dintai de toate opera familiei. Sunt doua cauze care explica aceasta influenta a familiei asupra persoanei. Una este legata de faptul ca actiunea familiei se exercita mai de timpuriu, iar a doua de faptul ca familia este calea prin care se canalizeaza orice alta actiune de socializare, ea fiind identica cu intreaga lume sociala a copilului.

2.2 EFECTELE MIGRATIEI ASUPRA FAMILIEI

Alaturi de efectele asupra pietei fortei de munca si a celor ale banilor trimisi din strainatate, migratia are efecte complexe, poate cele mai „dureroase” , asupra structurii, dinamicii, functionalitatii familiei in general si, minorilor, in special.

Migratia populatiei devine o problema atunci cand efectele ei creeaza disfunctii la nivelul intregului sistem. Impactul migratiei asupra institutul familiei reprezinta o latura specifica a abordarii fenomenului de migratie deoarece acest aspect nu a fost analizat la nivel empirico-stiintific Fenomenul migratiei s-a extins mult in ultimii 20 de ani iar motivul plecarii este in principal castigul financiar care nu poate fi obtinut de familie in tara, problema care este foarte bine cunoscuta de copii. Daca veniturile cresc in familiile in care un parinte pleaca la munca in strainatate se pare ca apar probleme in relatiile de cuplu si in cele cu copiii. Viata de familist la distanta duce la destramarea cuplurilor la pierderea controlului asupra copiilor lasati in seama rudelor, la rabufnirea in stare latenta.

De obicei, barbatul e cel care pleaca, iar femeia ramane in tara. Femeia isi asuma singuratatea, se izoleaza de grupul de prieteni si refuza orice alte relatii. Si asta in timp ce el cam uita sa dea semne de viata. Daca este si mama, tine casa, e si tata pentru copii, merge la serviciu. Uneori clacheaza, iar pina la despartire nu mai e decat un pas. In cazul copiilor separati cu anii de parinti, consecintele in plan psihologic sunt grave. In ceea ce priveste cercetarile psihologice vizavi de personalitatea celor care raman singuri, demonstreaza ca parasirea mediului familial de catre unul din soti duce la aparitia unor dificultati de adaptare de mai departe in cadrul familiei. Aceste se recunosc la unul din soti cand universul emotional si comunicabilitatea devin mai sarace. De asemenea partenerul isi poate exprima frecvent dorinta de a-si vedea jumatatea cu care nu mai locuieste la moment, sau dimpotriva evita sa vorbeasca despre situatia care s-a creat, astfel avand tendinta de a se izola de ceilalti.

Au fost studiate schimbarile concrete ce se produc in sfera afectiva dupa ce are loc separarea de catre fiintele dragi si aici mentioneaza ca cei care ramin singuri sunt tristi, anxiosi, suparaciosi, emotivi, cu cenzura interna severa , cu tendintele depresive, cu autoaprecieri scazute, devin ostili fata de grup, intr-un cuvant are loc un dezechilibru emotional Psihologul si psihoterapeutul Claudiu Ganciu mentioneaza ca atat despartirea de partener fie temporara sau totala, cat divortul si moartea unei persoane dragi, in mod implicit duce la o stare emotionala similara unui travaliu de pierdere

Despartirea de o persoana draga este o stare pe care oamenii o resimt intr-un mod divers, intr-un mod aparte si la care reactioneaza aparte, prin modul in care se comporta. Oamenii reactioneaza diferit la despartiri si, totusi exista multe manifestari comune. De obicei persoana care ramane singura simte vinovatie, remuscari, scade nivelul stimei fata de sine, etc. Separarea de catre partener este o stare emotionala foarte intensa, pe care persoana ramasa singura o percepe ca fiind o stare de abandon. Aceasta stare determina multe persoane sa simta nevoia de a se agata de cineva, sau dimpotriva sa se retraga in lumea proprie pierzand orice contact cu realitatea. Starea de depresie poate sa fie o alta trasatura specifica a partenerilor ce raman temporar, acestea manifestandu-se prin urmatoarele simptome: pierdrea interesului pentru trai, lipsa oricarui apetit, o stare de apatie, moment de plans indiferenta fata de acvitate si absenta oricarei placeri. De asemenea perioada de separare este insotita de durere, suferinta, frustrare, manie, singuratate si sentimente de dezamagire .



Studiile lui Gary Chapman au demonstrat ca persoanele care raman singure, resimt anumite nevoi, se simt singure, iar uneori apasarea pare insuportabila. Cu siguranta au nevoie de prieteni, au nevoie de cineva care sa ii asculte. Au nevoie de oameni carora sa le pese si care sa ii ajute sa suporte greutatea momentului.

In aceste momente de separare de partener persoana se caracterizeaza a fi foarte vulnerabila. Femeile ce raman singure, isi extind rolul cu sarcini auxiliare, nespecifice rol-sexului. Aceasta 'acoperire' de roluri simultane necesita timp, energie si angajeaza 'cereri' conflictogene din punct de vedere psihologic. Ca rezultat individul este incapabil sa obtina performanta in indeplinirea eficienta si afectiva a anumitor sarcini ale rolului. Barbatii singuri de asemenea trec si ei printr-o perioada dificila, deoarece intampina multe dificultati de adaptare in perioada de tranzitie la noul statut, datorita lipsei lor de pregatire pentru aceasta experienta .Atunci cand sotia este plecata la munca in strainatate, barbatul este pus in situatia de a prelua activitati domestice ( gatit, spalat, ingrijirea copiilor).

Daca in mod traditional, sotul este cel care detine autoritatea, este considerat capul familiei, el ia deciziile privind bugetul si altele chestiuni importante si are forta de a impune sotiei si copiilor respectul fata de deciziile lui atunci cand sotia pleaca la munca in strainatate, autoritatea barbatului in fata ce-l inconjoara se stirbeste si de aici incepe conflictul intern: eul ideal nu corespunde cu cel real.

Atunci cand femeia ramane singura, ea este pusa in situatia sa se orienteze spre cariera profesionala, sa indeplineasca muncile grele ale barbatului, isi pierde din feminitate si respectiv creste si nivelul agresivitatii.

Incotro ne vor duce toate aceste schimbari ce pericliteaza statutul familial nimeni nu stie, dar rezultatele cercetarilor au demonstrat ca aceste modificari in scurt timp pot conduce la conflicte,atit in cadrul personalitatii fiecaruia (femenina sau masculina), cit si la nivelul relatiilor de intimitate a acestora.

Efectele redistribuirii rolurilor la nivelul sistemului familial

Functionalitatea optima a sistemului familial este asigurata prin distribuirea si exercitarea corespunzatoare a rolurilor specifice la nivelul familiei. Privind familia din perspectiva sistemica, migratia economica a unuia sau ambilor parinti este cauza unei considerabile perturbari a echilibrului familial. Prin plecarea unui parinte „mecanismul” familiei este obstructionat prin eludarea din componenta lui a mai multor „rotite” care asigurau functionarea interdependenta si corelata a fiecarei componente in parte ca un intreg, ca un sistem. Familia sufera modificari structurale si intampina dificultati deoarece trebuie sa asigure indeplinirea aceluiasi set de nevoi, dar intr-un context fundamental modificat. Daca plecarea unui membru al familiei aduce un plus in zona necesitatilor primare (hrana, imbracaminte, conditii de locuire mai bune etc. ), exista posibilitatea unei pierderi in zona satisfacerii necesitatilor de ordin afectiv, iar, in acest caz, membrii sistemului familial cei mai afectati sunt copiii. Disfunctiile la acest nivel nu vizeaza doar planul afectiv si pot fi identificate printr-o analiza a procesului de socializare (cu ambele dimensiuni primara si secundara), atat in mediul intra-familial, cat si in cel extra-familial. Carentele in planul socializarii datorate unei redistributii incorecte a rolurilor in mediul familial au efecte si la nivelul interactiunilor individului cu alte instante socializatoare.

Functiile exercitate de parintele care lipseste, prin atributele exercitate de acesta, prin rolurile indeplinite, dar mai ales prin asteptarile de rol la care raspunde, trebuie suplinite, preluate sau impartite in cadrul grupului familial pentru ca intr-o forma sau alta, mecanismul sa poate functiona in continuare. De asemenea, relatiile dintre membrii familiei se modifica, se metamorfozeaza, se adapteaza noului context creat, in modul considerat cel mai eficient. Nu de multe ori aceasta reconfigurare a rolurilor si functiilor din familie nu gaseste cele mai bune solutii, copiii devenind supraincarcati de roluri, coplesiti de sarcini sau din contra resimtind o oarecare lipsa de autoritate si o „libertate” percepute ca pe o invitatie la acte de iresponsabilitate si chiar comportamente predelicvente.

In ceea ce priveste numarul membrilor in familia de migranti putem afirma ca dificultatile la nivelul indeplinirii functiilor esentiale ale sistemului familial sunt mult mai mari in familiile cu multi copii. De multe ori parintele plecat la munca in strainatate nu poate asigura un venit corespunzator satisfacerii nevoilor primare. Din acest punct de vedere situatia este cu mult mai grava atunci cand parintele ramas acasa nu lucreaza. Efectul cel mai pronuntat apare la primul nascut din familie, manifestandu-se printr-o supraincarcare de rol. In situatia in care este plecata mama la munca in strainatate, iar primul nascut este de genul feminin , aceasta ajunge sa preia toate sarcinile mamei. In cazul in care exista frati mai mici, supraincarcarea contine si activitati specifice ingrijirii si suportului afectiv. In acest caz dimensiunile fenomenului sunt variabile in functie de de tipul de familie, situatia cea mai rezonabila fiind rezolvata in familii extinse prin preluarea rolurilor de catre alti membri, iar situatia dificila inregistrandu-se in familiile monoparentale. Interventia specializata este mai mult decat necesara in aceste cazuri.

Consecintele asupra copiilor

Orice discutie despre evaluarea consecintelor unui fenomen social „x” asupra unui grup, comunitate sau asupra unui alt fenomen social „y” ar trebui sa gaseasca raspunsul la intrebarea „ce s ar fi intamplat cu y in absenta lui x?”. Cu alte cuvinte, sa izoleze efectul lui x asupra lui y de efectul altor factori care au actionat in timp asupra lui y. In practica cercetarii sociale, experimentul stiintific ca si metoda prin care se poate determina o relatie de cauzalitate intre doua sau mai multe variabile tinand sub control alti factori este in cele mai multe cazuri aproape imposibil de utilizat, tocmai pentru ca exista adesea un set de variabile care nu pot fi tinute sub control si a caror influenta nu poate fi ignorata. La nivelul cunoasterii comune anumite fenomene sunt adesea explicate simplist, atribuind cu usurinta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente. In cazul migratiei, un fenomen complex, cu multiple fatete, care se produce in timp si spatiu, afirmatii ca ”un copil de 12 ani s a sinucis din cauza ca mama lui a plecat sa munceasca in Italia” pot fi cel mult utilizate ca titluri pe prima pagina a ziarelor, insa validitatea lor este chestionabila. Corect atat din punct de vedere al cunoasterii cat si dintr o perspectiva pragmatica ar fi sa se vorbeasca de riscurile la care sunt expusi copiii prin plecarea parintilor in strainatate.

Migrarea parintilor in strainatate pentru a le asigura copiilor o soarta mai buna e un fenomen raspandit astazi in Romania. In ultimii ani, familia temporar dezintegrata a devenit o forma alternativa a familiei. Prin termenul „familie temporar dezintegrata” se are in vedere familia in care unul sau ambii parinti sunt plecati peste hotarele tarii pe termen lung (mai mult de 6 luni).

Dezintegrarea duce inevitabil la schimbari radicale in functionarea familiei, fapt ce se rasfrange asupra calitatii vietii si personalitatii membrilor sai, in special asupra copiilor. Acestia, de multe ori, sunt expusi riscurilor, abandonului scolar, traficului, violentei, vagabondajului. Pierderea celor mai apropiate fiinte pentru ei inseamna:

·    pierderea mediului familial stabil;

·    pierderea contactului cu alti membri ai familiei;

pierderea atasamentului;

·    pierderea dragostei si a sprijinului parintesc;

·    pierderea sigurantei zilei de maine (I. Mitrofan, D. Buzducea, 2003).

Primul univers social al copilului, familia reprezinta micromediul care-i ofera intaia experienta de viata, formandu-i Eul social si Supreaeul prin care acesta va primi, prelucra si estima informatia ulterioara. Primele persoane de care se ataseaza copilul si pe care le iubeste neconditionat, cu adevarat sunt parintii. Primul model comportamental, prima autoritate semnificativa in relatiile de gen si in relatiile familiale este oferita de parinti. Daca incercam sa intelegem situatia copilului lasat de parinti, indiferent de varsta, chiar si in grija unor persoane versate in educatie, este evident ca apar intrebari de tipul : „Cum se dezvolta copilul in lipsa parintilor?” „Ce simte el?” „Ce domenii ale vietii de familie se afecteaza in lipsa parintilor?”

Separarea temporara este foarte periculoasa, in special atunci cand coincide cu varsta adolescenta. Studiile arata ca lipsa unuia dintre parinti duce la deteriorarea imaginii de sine, adolescentii demonstrand o autoperceptie lacunara, caracterizata prin predominarea eului fizic sau psihologic si, in multe cazuri, a celui filozofic, aceste rezultate denotand inacceptarea statutului social si dificultati de integrare sociala, precum si o autocunoastere fragmentara, asociata unei tensiuni interne puternice (V. Gonta, 2004). . Aceste efecte vor intra in rezonanta cu diverse etape ale dezvoltarii psihoafective, creand ceea ce Nagera numeste „imixtiuni in dezvoltare” si facilitand evolutii deviante mai mult sau mai putin fixate.

Adolescenta, daca dorim sa o definim din punct de vedere stiintific, putem spune ca este o perioada in dezvoltarea organismului uman, care urmeaza pubertatii si precede starea de adult. Este cuprinsa, in general, intre 14 si 18 ani, avand multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizeaza prin dezvoltarea psihica si neuropsihica pronuntata, explicabila prin faptul ca sistemul neurovegetativ si cel endocrin ajung in faza lor finala de dezvoltare. Planul psihic suporta la varsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilirea celor mai multe din structurile psihice ale adolescentului.

Revenind la efectele migrarii parintilor, in literatura psihologica, dezintegrarea familiei , fie ea si temporara, reprezinta un traumatism sever cu implicatii imediate sau tardive asupra dezvoltarii intrapsihice a adolescentului si asupra procesului de integrare a acestuia (C. Ciofu, 1998). M. I. Buianov intelege prin notiunea de dezintegrare nu numai despartirea dureroasa a copilului de mama, dar si orice intrerupere specifica intre copil si ambianta sociala. Separarea este rezultatul distrugerii reciproce, ea se reflecta atit asupra copilului, cat si asupra parintilor. Daca dureaza mult timp, se poate trece cu usurinta in izolare sociala.

Adolescentii sunt copii in tranzitie, nu tineri adulti. Nevoile lor, inclusiv cele emotionale, nu sunt cele ale unor adulti, ci ale unor copii. Greseala este a parintilor pentru ca ii considera adulti. Fiecare adolescent are nevoie de parinti, a caror relatie sa fie stabila, bazata pe respect, dragoste si o buna comunicare. Lipsa atentiei concentrate ii va spori starea de anxietate pentru ca va avea impresia ca orice altceva este mai important decat el. Va deveni tot mai nesigur, iar dezvoltarea psiho-emotionala va fi afectata.

Un astfel de adolescent poate fi usor de identificat. In general, el va fi mai putin matur si sigur pe sine decat copiii ai caror parinti au timp sa le implineasca nevoia de atentie concentrata. Un astfel de copil este adesea retras si are dificultati in relatiile cu cei de varsta lui. Este mai putin capabil sa se descurce si de obicei reactioneaza dezastruos in situatii conflictuale. Este dependent de ceilalti, chiar de cei de varsta sa si este tinta presiunilor acestora.

Cu toate acestea, unii adolescenti, in special fetele care nu au avut parte de atentie concentrata din partea tatilor lor par sa reactioneze in mod contrar: sunt destul de comunicative, manipulative, dramatice, adesea seducatoare, uneori dand impresia de maturitate si precocitate. Dar pe masura ce cresc, nu se maturizeaza ci devin din ce in ce mai dificile.

Concluzia a celor subliniate mai sus este ca la varsta adolescentei copiii au nevoie de timpul si atentia parintilor mai mult ca niciodata, pentru ca familia ofera in fond copilului acel sentiment de siguranta, care apare tot mai mult astazi, drept conditie fundamentala a dezvoltarii si echilibrului sau interior. Nesatisfacerea gamei de trebuinte si aspiratii ale copilului duce la implicatii grave asupra forului emotional si dezvoltarii intrapsihice.

Stresul

Plecarea parintilor in strainatate este o situatie stresanta pentru copil, oricare ar fi varsta lui. Noile conditii de viata in care ajunge copilul ii solicita eforturi mari pentru adaptare. Stresul este o stare de tensiune generala, manifestata atat in plan psihologic, cat si fizic, care apare ca urmare a unui dezechilibu intre solicitarile extreme si posibilitatile persoanei de a le face fata. In aceste conditii, copilul are sentimentul lipsei de control asupra ceea ce se intampla in jurul sau. Poate avea diferite reactii la stres – de la renuntarea la orice actiune, pana la un comportament agresiv de lupta impotriva factoriilor care i-au cauzat stresul. Stresul nu este provocat de actiunea directa a unui factor, ci de sensul care noi il dam acestuia. Deseori, se intampla ca felul in care interpretam anumite evenimente si situatii sa aiba a natura pur subiectiva. Organismul reactioneaza la stres in functie de gradul de amenintare pe care il atribuim intamplarii. Cu cat dezvoltarea abilitatilor de gestionare a emotiilor incepe mai devreme, cu atat are efecte mai pozitive asupra diferitelor aspecte ale vietii copiilor.

Reactia initiala in fata neintelegerii sau dezintegrarii familiei este intai anxietatea, chiar angoasa. Aceasta reactie afectiva nu ocoleste practic niciun copil: ruptura cadrului de viata obisnuit, indepartarea unuia dintre parinti, incertitudinile asupra viitorului apropiat, totul concura la emergenta angoasei.

Anxietatea

Anxietatea este un sentiment neplacut de nesiguranta in fata unei situatii vazute ca amenintatoare. Indiferent de conditionarea anxietatii, subiectul se simte nesigur, incordat, tensionat, nu se poate relaxa, prezinta hipertonie, neliniste motorie, privirea mobila cu dificultati de concentrare si mentinere a atentiei. La copiii anxietatea se poate manifesta prin accese hipocondriace, in cursul carora subiectul localizeaza frica sub forma de cefalee, dureri abdominale, diaree, dureri precordiale.

Adolescentii se confrunta zilnic cu nelinisti. Ei au nevoie sa se integreze in grupul lor, sa aiba succese la scoala, sa poarte haine adecvate si o tunsoare la moda, sa spuna ce trebuie, sa dea parintilor motive de mandrie etc. Oricare din aceste ganduri poate deveni atat de important incat gandul la un posibil esec capata proportii mari. Migratia parintilor este un eveniment care produce stres, de aceea copiii trebuie ajutati, in caz contrar anxietatea preia controlul asupra comportamentului lor.

Cea mai mare frica a copilului este ca parintii nu il iubesc si il abandoneaza. John Steinbeck a exprimat-o impresionant in La est de Eden „Teroarea cea mai mare pe care o poate resimti un copil este ca nu este iubit, iar respingerea este iadul temut… Si odata cu respingerea apare furia, iar odata cu furia apare o fapta reprobabila in chip de razbunare… Un copil caruia i se refuza iubirea dupa care tanjeste da cu piciorul in pisica si isi reprima vinovatia secreta; altul fura pentru ca banii sa-l faca iubit; iar al treilea cucereste lumea – si iarasi vinovatie si razbunare, si inca mai multa vinovatie. ”

Caracteristica perioadei de conflict acut, angoasa si anxietatea, semne ale unei stari de suferinta, vor fi obiectul unei elaborari care depinde partial de maturizarea copilului. Acesta la randul sau, depinde de varsta sa si de gradul de conflictualizare la care a fost supus pana atunci de parintii sai. Acest nivel de problematica psihoafectiva poate sa tina fie de varsta copilului, fie de maniera in care a fost facut sa inteleaga conflictul. In fata starii de suferinta pe care o resimte, copilul reactioneaza de obicei printr-o miscare de culpabilitate, traindu-se fantasmic pe sine ca fiind cauza discordiei.

Copilul si in special adolescentul, reprezinta expresia cea mai acuta si cea mai vizibila a dificultatilor si a carentelor familiale. Influenta patogena a unei familii dezorganizate, la fel ca si efectele nefaste exercitate de conflictele parintilor asupra personalitatii copilului, se concretizeaza atat la nivelul unor tulburari psihopatologice, mai mult sau mai putin grave, cat si la nivelul comportamentelor cotidiene ce-l vor defini mai tarziu ca persoana matura.

Depresia



Depresia este o stare care ii afecteaza pe foarte multi copii in ziua de azi. Acum 20 de ani era ceva rar intalnit, in parte si pentru ca de foarte putine ori era identificata ca atare.

Depresia este o stare afectiva dominanta la adolescentul care face parte din familia temporar dezintegrata. Ea se manifesta printr-o stare afectiva neplacuta, de tristete (disperare, nemutumire), insotita uneori de anxietate si sentiment de vinovatie. Pot aparea fenomene de inhibitie si de lentoare a vietii psihice (bradipsihie). In contextul depresiei apare deci un deficit al atentiei, al perceperii lumii exterioare si al ideatiei.

Depresia poate avea intensitati si expresivitati variate, in functie de varsta. La adolescent situatia este un pic mai dificila. La ei starea de depresie se manifesta un pic mai tarziu, si apare de foarte multe ori datorita incapacitatii sale de a rezolva diferite probleme sociale sau cotidiene. Deseori, adolescentul ramas acasa este nevoit sa preia responsabilitatile adultilor, ceea ce cauzeaza un surmenaj psihic si fizic. Parintii vor sa creada ca odata ce copilul a atins varsta adolescentei, el se poate descurca singur, ca perioadele dificile in dezvoltarea sa au fost depasite. Adolescentii sunt copii in tranzitie, nu tineri adulti, nevoile lor inclusiv cele emotionale nu sunt ale unor adulti, ci ale unor copii. Greseala este a parintilor, pentru ca ii considera adulti.

Campbell sustinea ca „adolescentii sufera de depresie”. Ei in permanenta tanjesc dupa o relatie apropiata si calda cu parintii. Este o trebuinta de securitate, care trebuie satisfacuta in permanenta.

Depresia, scrie Spitz, se caracterizeaza prin intensificarea indiferentei, prin pierderea interesului fata de anturaj. Avind o relatie emotionala intensa cu parintii, copilul suporta cu mult mai greu separarea decit unul ce are o relatie superficiala (M.I.Buianov).

Un aspect inspaimintator al acestor probleme mereu crescande ale depresiei si nelinistii la adolescent il reprezinta consecintele. Studiile recente arata ca adolescentii si tinerii in general, risca de trei sau patru ori mai mult decat ceilalti sa se apuce de droguri sau sa aiba probleme cu alcoolul pana in 22 de ani, sau cel putin asa sustine epidemiologul Kathleen Meridangas de la Facultatea de Medicina Yale. Depresia poate duce la sinucidere. Semnificativ pare a fi faptul ca rata sinuciderilor la copii si adolescenti a crescut de 4 ori intre 1950 si 1995.

Cand un adolescent sufera de o depresie moderata pana la una foarte grava si simte ca nu mai poate indura, el va trece la fapte si va incerca sa-si aline suferinta si disperarea. Comportamentul ce rezulta dintr-o asemenea depresie are si o titulatura stiintifica: „manifestarea depresiei”. Exista foarte multe cai prin care un adoloescent isi poate manifesta depresia. Baietii au tendinta sa fie mai violenti decat fetele. Ei vor incerca sa-si aline simptomele de depresie prin furat, mintit, batai, sofat rapid sau comportament delincvent. Aceste simpotme sunt rareori identificate sau macar considerate a fi simptome ale depresiei. Este unul din principalele motive pentru care depresia nu este diagnosticata la baieti. Studiile arata ca fetele, ca si femeile de altfel, au tendinta sa se aplece mai mult asupra problemelor decat baietii. De aceea s-a afirmat ca fetele sufera de depresie intr-un raport mai mare decat baietii.

Cum depresia produce multe alte probleme care o mascheaza, poate fi destul de greu de identificat. Totisi actualmente este identificata mult mai des decat cu ani in urma, ceea ce duce la o utilizare crescuta a antidepresivelor.

Depresia la varstele nu foarte inaintate este foarte subtila si are tendinta sa se dezvolte subtil si lent. Din pricina multor cauze si efecte, este si foarte complexa. De exemplu, cand un copil are probleme cu invatatura, depresia este de obicei considerata a fi ultima cauza posibila. Situatia este si mai rea atunci cand problema copilului este cauzata de alt factor, dar este agravata de depresie. Aceasta face aproape imposibila tratarea cauzei initiale pana cand nu se elimina definitiv depresia.

De exemplu, copilul poate avea probleme la invatatura si din cauza unor dificultati neurologice agravate in mare parte de depresie. Dupa ce s-au incercat toate metodele la nivelul scolii si ele nu au avut sorti de izbanda , uneori este descoperita depresia si tratata, dar asta nu se intampla prea des. Atunci cand depresia este tratata cum se cuvine, problemele de studiu devin la randul lor vindecabile.

Depresia din copilarie si mai ales din adolescenta este foarte greu de identificat pentru ca simptomele sunt de obicei diferite fata de cele a adultilor. Adolescentii pot avea simptome tipice pentru adulti, cum ar fi tristetea de lunga durata sau irascibilitatea, dar cum de obicei nu sunt capabili sa isi exprime sentimentele, depresia este adesea confundata cu comportamentul normal varstei lor.

Criza identitatii la adolescent

Toate miturile de organizare ale identitatii pot sa fie puse sub semnul intrebarii in separarea parentala. Intr-un anumit numar de cazuri se pare ca spargerea cuplului este insotita de spargerea identitatii copilului: episoadele psihotice acute in cursul separarilor parentale sunt desigur rare, dare ele dovedesc atunci o indoiala asupra identitatii proprii a copilului sau a preadolescentului si se observa dupa o scurta istorie conflictuala.

La varsta adolescentei criza de originalitate continua, dar ia alte forme. Exista o criza de originalitate a adolescentei, criza ce echivaleaza cu conturarea capacitatilor, aptitudinilor si cu angajarea lor sociala. Criza de originalitate se refera mai ales la cautarea si exprimarea pe multiple planuri a unicitatii personalitatii, a disponibilitatii ei. Exprima aspiratiile focalizate spre originalitate, creatie, chiar daca acestea raman la forme nestructurate si uneori doar la forme de opozabilitate in viata curenta.

Aspectele pozitive ale manifestarii crizei de originalitate in adolescenta se concretizeaza in cautarea de valori, de ideal, criticile constructive a unor intregi domenii de preocupari majore, cum ar fi cultural-artistic, filosofic, stiintific.

De asemenea, criza de originalitate se manifesta si prin 2 aspecte negative, care sunt foarte des intalnite in cazul copiilor ce provin din familiile partial dezintegrate datorita migratiei. Aceste aspecte se refera la labilitatea vointei (uneori chiar si a caracterului) si la oscilarea intre supraaprecierea si subaprecierea propriei personalitati.

Problemele de identificare sunt foarte frecvente la adolescent, mai ales cand unul dintre parinti lipseste mai mult timp din sanul familiei. Datele frecvent parcelare de care dispune adolescentul nu ii permit decat o identificare „in gol” sau „in negativ”. In plus, parintele restant poate sa proiecteze asupra copilului pseudo-identitatea absentului, mai ales toate fricile din perioada conflictuala.

Pe scurt, problematica identificarii pare destul de acuta la adolescentul cu parinti separati. Gradul acestor dificultati depinde de parintele plecat, perioada plecarii, frecventa cu care isi revede parintele plecat, cu cine a ramas copilul (mama sau tatal), etc.

Pentru depasirea afectelor, ale manifestarii crizei de originalitate a adolescentului este necesar ca el sa fie sprijinit in efortul de a-si cristaliza treptat, judecatile de valoare.

Aparitia comportamentului deviant

Un alt efect indirect al plecarii parintilor, mediat de lipsa de control asupra copilului de catre cei in grija carora a ramas si de lipsa comunicarii cu copilul il expune pe acesta riscurilor de a se angaja in comportamente deviante. In urma unor date de sondaj s-a constata ca aparitia comportamentelor deviante la adolescenti sunt favorizate in special de plecarea mamei.

Adolescentii pot manifesta un comportament pasiv-agresiv. Acest mod nesanatos de a-si manifesta mania ii antreneaza in acte din ce in ce mai grave: rezultate scolare slabe, sarcina, tentative de sinucidere, consum de substante interzise, sau chiar fapte mai grave care intra in conflict cu legea. Mai tragic este ca aceasta comportare pasiv-agresiva este atat de inradacinata in adolescent incat a devenit modalitatea principala de a-si rezolva orice situatie care le provoaca mania cu care sunt confruntati. Prin aceasta agresivitate adolescentul se cauta pe sine, dar totodata este si in cautarea altcuiva; el cauta stilul afirmarii de sine, stilul de infruntare virila, de colaborare viguroasa. Spre deosebire de agresivitatea copilului, agresivitatea adolescentului are o nuanta de provocare.

In lipsa controlului exercitat de parinti sau de alti membri ai familiei, copiii si adolescentii sunt mai usor expusi la presiunea grupului de prieteni si adopta comportamente deviante sau inadecvate varstei lor. Toate aceste comportamente isi lasa in multe cazuri amprenta asupra personalitatii copilului sau adolescentului, afectandu i relatiile cu familia si rezultatele scolare.

O consecinta directa a migratiei parintilor este cea a privarii copilului de afectivitatea parentala si de supravegherea necesara dezvoltarii normale a acestuia. In conditiile plecarii parintilor pe perioade mai lungi si a ramanerii copiilor in grija unor persoane care nu au capacitatea si/sau competenta de a oferi sprijinul emotional si educativ aceste doua consecinte pot produce la randul lor efecte negative in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea psihica a copilului, si angrenarea lui in comportamente deviante sau neconcordante cu varsta si supunerea la exploatare sau abuzuri de alta natura.

Absenta parintilor nu favorizeaza doar angrenarea copiilor in comportamente deviante, ci ii si expun pe acestia la abuzuri din partea adultilor in grija carora sunt lasati. Exista foarte multe forme de exploatare prin munca sau chiar exploatare sexuala, chiar daca probabil ca acestea nu au o incidenta mai mare in randul copiilor cu parinti migranti comparativ cu alte categorii de copii.

Performantele scolare

Partial, succesul scolar este influentat de resursele familiei copilului (financiare, educationale, timp liber, atentie si ajutor acordat copilului pentru munca scolara, sprijin afectiv, supraveghere).

Plecarea unui parinte sau a amandurora in strainatate pentru o perioada mai lunga de timp poate determina aparitia unor probleme in performanta scolara in masura in care functiile indeplinite de parinti nu sunt preluate de altcineva (parintele ramas singur, familia extinsa, persoana sau familia in grija caruia a ramas copilul). De multe ori persoanele in grija carora raman copiii nu numai ca nu au capacitatea de a i supraveghea, de a exercita un control asupra lor (sunt ocupati sau prea batrani), dar nu au nici competenta de a i sprijini in activitatile scolare.

Pe de alta parte, resursele familiei si alti factori legati de implicarea parintilor in cariera scolara nu sunt singurii factori care contribuie la obtinerea unor rezultate scolare bune. Alti factori determinanti pot fi legati de caracteristici ale copilului (abilitatea mentala, atitudinea fata de scoala si invatatura, interesul si timpul petrecut pentru a invata sau a si face temele) dar si de caracteristici ale profesorilor si scolilor (calitatea profesorilor, interesul si ajutorul acordat fiecarui elev, dotarea scolilor), de influenta prietenilor de aceeasi varsta (aspiratii si modele de comportament) si a mentorilor sau personalitatilor admirate de catre copil. Astfel, este posibil ca efectele negative ale plecarii unui parinte in strainatate sa poata fi diminuate prin actiunea altor factori ca cei mentionati mai sus incluzand efectele pozitive ale plecarii cum ar fi cresterea nivelului de trai, posibilitatea mai ridicata pentru copil de a calatori in afara tarii si contactul cu o alta cultura1.

E foarte probabil ca in acest context sa se ridice intrebarea daca intr adevar plecarea parintilor determina o scadere semnificativa in performantele scolare ale copiilor si daca aceasta situatie influenteaza si alti factori care contribuie la obtinerea unor bune rezultate la scoala sau daca, dimpotriva, efectele negative ale plecarii parintilor sunt anulate prin interventia altor factori.

Profilul socio demografic al familiei este legat de performantele scolare in special prin statutul social si economic al parintilor. Se considera ca atat resursele materiale ale familiei cat si capitalul uman al acesteia (competente si aptitudini – fie naturale fie construite in cadrul carierei educationale si ocupationale a parintilor) contribuie la succesul scolar al copiilor. Resursele materiale ale familiei pot fi investite direct in procesul scolar (investitii pentru materiale scolare, carti si meditatii) dar statutul material al familiei poate influenta succesul scolar indirect prin accesul familiei la servicii de      sanatate si posibilitatea familiei de a oferi un mediu sigur si potrivit pentru dezvoltarea cognitiva a copilului. Nivelul educational si ocupational al parintilor determina o serie de procese ce pot contribui la succesul scolar incepand cu posibilitatea parintilor de a si ajuta copiii la temele pentru scoala si de a si incuraja copiii sa aiba rezultate scolare bune, atitudinea fata de educatie si importanta atasata educatiei, aspiratii legate de continuarea educatiei si performante scolare bune, presiuni de a avea succes in scoala exercitate asupra copiilor si terminand cu modul de relationare cu scoala si profesorii (atat al parintilor cat si al copiilor).

In plus, structura familiei poate avea influente asupra rezultatelor scolare ale copiilor. Experienta mortii unui parinte, a divortului sau separarii in familie pot avea consecinte pentru bunastarea psihologica atat a copilului cat si a parintelui in grija caruia ramane copilul, afectand negativ performantele scolare. In mod similar, calitatea relatiilor in familie (cat de bine se inteleg parintii si cat de bine comunica copilul cu parintii) poate contribui la crearea unui mediu stabil si nestresant pe fondul caruia copiii sunt mai inclinati si mai interesati sa si imbunatateasca performantele scolare. De asemenea, numarul mare de copii in familie este nu numai un indicator al diluarii resurselor (atat materiale cat si de atentie acordata copilului), dar si un indicator al unui statut socioeconomic mai scazut, asociat in general cu rezultate scolare mai scazute. Copiii din familii dezintegrate si din familii

cu numar mare de copii sunt de asemenea expusi unui risc mai mare de comportamente problema si comportamente delincvente, partial si datorita gradului mai scazut de supraveghere. Aceste comportamente pot afecta negativ performantele scolare. Riscurile sunt cu atat mai mari in momentul in care ambii parinti sunt plecati de acasa.

Atitudinea copilului fata de scoala (placerea cu care merge la scoala si importanta asociata scolii Efectele migratiei: copiii ramasi acasa” – FSR 2007

in general si notelor bune in special) poate contribui la motivatia copilului de a avea performante scolare bune. Un alt factor important care poate fi influentat de caracteristicile familiei, dar este in final o trasatura a copilului este legat de deprinderile de munca scolara – daca elevul are un program regulat de studiu atunci cand sta acasa, daca isi face temele si cat timp aloca pentru teme si studiu scolar, si constiinciozitate. Aceste trasaturi pot fi extrem de importante pentru succesul in scoala – nu numai pentru ca ele contribuie la dezvoltarea cognitiva a copilului dar si pentru ca acestea sunt trasaturi pe care profesorii le recunosc cu usurinta, le apreciaza pozitiv si prin urmare le rasplatesc cu note bune.

In urma celor expuse mai sus, inca o data se pune intrebarea daca plecarea parintilor are un efect negativ direct asupra performantelor scolare (efectul sau cel putin o parte din efect se datoreaza exclusiv plecarii unuia sau ambilor parinti si nu se datoreaza altor caracteristici ale familiei sau copilului) sau efectul negativ este doar indirect (se datoreaza in totalitate nivelurilor scazute de educatie si prestigiu ocupational al familiei, comunicarea mai proasta cu familia etc.).

Rezultatele numeroaselor cercetari sugereaza ca plecarea parintilor in strainatate actioneaza negativ asupra rezultatelor scolare nu direct,ci doar prin asocierea cu, sau influenta sa indirecta cu urmatorii factori:

Niveluri de educatie mai scazute ale parintilor

Niveluri mai scazute de prestigiu ocupational al parintilor

Comunicare mai proasta a copilului cu parintii

Dezinteres mai crescut al copilului de a avea note bune la scoala.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3218
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site