Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ROMAN I LECAPENUL. IMPARAT AL BIZANTULUI (920 – 944)

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



ROMAN I LECAPENUL. IMPARAT AL BIZANTULUI (920 – 944)




Asocierea la domnie a lui Roman pe langa un imparat porfirogenet, in scopul asigurarii continuitatii unei dinastii, respecta o premiera in respectarea principiului legitimitatii, inaugurat cu atata grija de Vasile I. Pana aici mostenitorul tronului nu era sigur de domnie, el putand sa aiba soarta unui exilat intr-o manastire ori chiar sa fie mutilat fizic pentru a nu mai avea dreptul la domnie. Acum Roman asigura prin fagaduinte solemne ca va respecta persoana imparatului legitim, recunoscand ca numai datorita lui participa si el la domnie. Asocierea la domnie a unui militar, care se angajeaza sa respecte drepturile legitime de mostenire ale porfirogenetilor, n-a fost singulara in timpul dinastiei macedonene, ci ea se va mai repeta si va asigura acesteia o durata de un secol si jumatate.

In realitate fagaduintele solemne ale lui Roman au fost repede uitate, caci in curand el va cauta sa treaca pe plan secundar pe ginerele sau Constantin si sa instituie propria-i dinastie prin fii sai. Din co-imperator pe locul 2, Roman trece pe primul loc si in mai 921 il face si pe fiul sau mai mare Christofor, imperator pe loc doi, inaintea lui Constantin. Mai tarziu in 25 dec. si ceilalti doi fii Stefan si Constantin sunt asociati la tron. Fiind co-imperator pe locul doi, Christofor devenea si prezumtivul succesor la tron. Ultimul fiul al lui Roman, Teofilact, este destinat carierei eclesiastice si va prelua functia de patriarh (933 – 956) la varsta foarte tanara de 16 ani. El insa va fi un om abil si un bun conducator al Bisericii.

Printr-o abila diplomatie, Roman, fiu de taran din Lakape, localitate din Orient, intre Samosata si Melitene, reuseste in scurta vreme sa instituie pe tronul Bizantului o noua dinastie. In avansarea in cariera eclesiastica a fiului sau, Roman a fost ajutat de patriarhul Nicolae Misticul, care i-a dat lui Teofilact functia de sincel, cum am aratat, rang mare in ierarhie si care in mod obisnuit destina pentru patriarhat. Raporturile dintre imparatul Roman si patriarhul Nicolae au fost bune si ele aveau la baza interese comune personale si de stat, ii unea, de pilda, aceeasi aversiune fata de imparateasa Zoe. Roman a inteles ca trebuie sa-si faca un aliat din acest ierarh atat de redutabil. Colaborarea dintre cei doi fi buna pana la moartea lui Nicolae Misticul in anul 925.

De acord cu imparatul si la indemnul acestuia Nicolae Misticul reuseste sa readuca pacea in Biserica si sa proclame la 9 iulie 920 Tomul Unirii (Τόμος ἑνώσεως). Acesta marca concilierea lui Nicolae cu partida lui Eftimie (mort in 5 aug. 917) si chiar cu Roma, care intervenise in chestiunea casatoriei a IV-a a imparatului Leon. Papa Ioan al X-lea trimise la Constantinopol doi episcopi, care semneaza alaturi de reprezentantii partidei lui Eftimie si de patriarhul Nicolae Misticul, unirea. In Tomos se condamna cea de a treia casatorie, acceptandu-se doar in cazuri exceptionale, iar cea de a patra era cu totul exclusa. Imparatul Constantin, care a asistat la citirea solemna a actului a putut vedea cum casatoria tatalui sau, al carui rezultat era, este condamnata, dar a avut si satisfactia de a fi recunoscut ca fiu legitim prin toleranta. Autoritatea casei imperiale era stirbita, iar prestigiul patriarhului creste. Raporturile co Roma fiind reluate, papa a fost din nou inscris in dipticile Constantinopolului. Pe linia religioasa Roman realizase, cu concursul patriarhului, pacea interna.

Raporturile cu Bulgarii

Cele mai grave probleme ale imperiului le crea in exterior tarul bulgar Simeon. Ulcerat de durere ca visul sau de a fi basileu al romeilor si de a-si casatori fiica cu imparatul porfirogenet se spulberase, cerut in corespondenta purtata cu Nicolae Misticul ca Roman sa fie inlaturat cu orice pret. Nefiind ascultat, ataca de mai multe ori teritoriul bizantin, iar in 923 cucereste Adrianopolul si ajunge chiar pana sub zidurile capitalei. Aici isi da seama, ca si in 913, ca nu poate trece zidurile si ca numai cu o flota puternica ar realiza acest lucru. Incearca sa faca alianta cu arabii din Egipt si Siria, dar diplomatia bizantina dejoaca acest plan. Simeon este obligat sa se retraga din fata capitalei si ca urmarea faptului ca bizantinii determinasera pe sarbi, aflati sub dominatie bulgara, sa se rascoale.

In anul 924 Simeon revine pe teritoriul bizantin reusind sa recucereasca Adrianopolul, de unde armata bizantina izgonise garnizoana lasata de el acolo si ajunge iarasi sub zidurile capitalei. Dandu-si seama ca fara flota si fara aliati orasul nu poate fi cucerit, Simeon cere o intrevedere cu imparatul Roman si cu patriarhul Nicolae Misticul. Aceasta intrevedere a fost acceptata de Roman si intalnirea dintre abilul imparat bizantin si razboinicul tar bulgar este privita ca una dintre cele mai impresionante scene din istoria bizantului. Cronicarii bizantini Theophanes Continuatus si Simeon Magister imortalizeaza acest eveniment subliniind deosebirea dintre cei doi interlocutori. De pe zidurile cetatii bizantinii priveau ingroziti cum Simeon devasta si incendia vilele si bisericile extramurane, cum el era aclamat de armata ca basileu al bulgarilor si „grecilor”, si cum se co,placea in aceasta „apoteoza imperiala”. In schimb, imparatul bizantin a petrecut toata noaptea in rugaciune in Biserica din Vlaherne, cum a pus pe pieptul sau valul Maicii Domnului ca sa-i fie scut impotriva a tot ceea ce ar putea sa-l vatame. Acest val (mantie) fusese descoperit la Ierusalim la o evreica evlavioasa si adus la Constantinopol in Biserica din Vlaherne in timpul imparatului Leon I. Din credinta in ajutorul Maicii Domnului, spun cronicarii, imparatul Roman si-a facut casca. Cu aceste arme a mers sa-l intalneasca pe Simeon si i-a tinut acestuia o cuvantare care i-a schimbat fundamental atitudinea. Dupa cronicarii la care m-am referit, aceasta cuvantare ar putea fi rezumata in felul urmator: „Tu esti muritor si trebuie sa-ti astepti moartea si judecata. Azi esti in viata dar maine poti muri. O singura febra poate inabusi tot orgoliul tau. Cand vei ajunge in fata lui Dumnezeu ce vei raspunde de nedreptul masacru”? rezultatul intrevederii a fost un succes pentru bizantini in sensul ca Simeon a acceptat sa puna capat asediului, sa se retraga si sa redea imperiului multe din teritoriile invadate. Dar si Roman a facut un compromis recunoscandu-i lui Simeon titlul de basileu, dar restrans la teritoriul bulgar.



Apreciind marele succes a lui Roman unii istorici se intreaba daca el s-a datorat prestigiului imperiului, incorporat in persoanele imparatului si in fata caruia Simeon s-a inclinat ca altadata Attila in fata papei Leon I cel Mare, care a salvat Roma, ori superioritatea morala a civilizatiei bizantine, pe care tarul o cunostea din tinerete? In sfarsit, s-ar putea datora faptului ca nu avea flota si cred ca toate acestea la un loc au zdruncinat pe Simeon in trufia lui si mai ales rugaciunile adresate Maicii Domnului, mantia cu puterea ei miraculoasa au fost determinante, salvand capitala ca si alta data dintr-unul din cele mai grave pericole.

Dupa Theophanes Contunuatus Simeon ar fi vorbit la intoarcerea acasa boierilor sai despre „ Intelepciunea si smerenia imparatului, prestanta si curajul sau, despre forta de nezdruncinat a sufletului”.

Se mai povesteste ca in timpul intalnirii dintre cei doi au zburat multa vreme pe deasupra capetelor lor doi vulturi, apoi unul s-a indreptat in directia orasului , celalalt spre nord. Interpretarea care s-a dat a fost ca de acum exista doua imperii , unul bizantin, altul bulgar, care trebuie sa convietuiasca in pace.

Retras in capitala de la Preslav, Simeon avea sa constate destramarea definitiva a „visului sau de aur”. El va avea de aici inainte confruntari cu sarbii si croatii, pe care bizantinii i-au atatat impotriva lui. Daca pe sarbi a reusit sa-i domine, croatii, in schimb, condusi de regele lor Tomislav, au provocat o mare infrangere armatei bulgare (926), obligand pe Simeon sa incheie pace, mediata de papa. Cu croatii bizantinii vor ramane in bune legaturi, iar regelui Tomislav i se va acorda titlul de proconsul si autoritate peste cetatile din Dalmatia si asupra insulelor aflate atunci sub autoritatea bisericeasca a papei. Simeon moare subit la 27 mai 927, incat nu mai poate relua campaniile anticroate. Dupa moartea lui situatia se schimba in favoarea bizantinilor, caci fiul sau Petru (927 – 969), care-i urmeaza la domnie, nu este un razboinic.

Simeon este pe drept considerat cel mai mare tar bulgar. El reusise sa creeze in Peninsula Balcanica un vast imperiu, caruia i-a dat o noua capitala, cea de la Preslav. Aici a construit edificii marete si le-a impodobit dupa modelul bizantin, incat ele erau demne de admiratia oricarui vizitator, cum spune Ioan Exarhul. Simeon vroia sa faca din Preslav o capitala rivala in maretie cu Bizantul, de aceea nu a precupetit nimic pentru a impodobi salile palatului cu picturi aurite si argintate. El insusi a fost pictat tronand in costum stralucitor de imparat bizantin. A obtinut de la papa in 926 recunoasterea titlului sau imperial si ridicarea Arhiepiscopiei Bulgare la rangul de patriarhie. A incurajat raspandirea credintei crestine, sprijinind pe ucenicii lui Chiril si Metodiu, adica pe Clement si Naum, izgoniti din Moravia si veniti in Bulgaria unde traduc carti religioase in limba bulgara. Chiar daca Simeon a fost un crud razboinic el a incercat sa faca din Bulgaria un stat civilizat.

Fiul sau Petru crescuse la Constantinopol si primeste in casatorie nu o printesa porfirogeneta, ci pe Maria Lecapena, o nepoata a imparatului Roman de la fiul sau Christofor. Raporturile bizantine – bulgare iau un alt curs. Este recunoscuta patriarhia bulgara, infiintata de Simeon, granitele intre cele doua state nu mai sunt supravegheate, incat in timpul lungii domnii a lui Petru influenta bizantina in Bulgaria cunoaste o intensitate fara precedent. Dar taria statului Bulgar scade mult in aceasta perioada. Una din cauze este efortul militar economic care-l facuse in timpul lui Simeon.

Influenta bizantina creste si in Croatia si Serbia. Mihail de Zachlumia, (fostul alait al lui Simeon), devine acum aliatul si prietenul Bizantului, care-i acorda titlul de anthypatos (proconsul) si patriciu, iar Tomislav strange si mai mult relatiile cu Constantinopolul.

Apararea frontierei Orientale impotriva arabilor

In ceasta vreme n-au lipsit din parte arabilor incursiuni in teritoriul bizantin, dar acestea au putut fi curand anihilate, atat in Orient, cat si mai aproape de Constantinopol. De pilda, in Marea Egee, aproape de insula Lemnos, flota bizantina provoaca celei arabe condusa de Leon din Tripolis o grea infrangere in anul 924. In Orient dincolo de Muntele Taurus, bizantinii profita de disensiunile interne arabe, dintre abasizi si fatimizi, si , beneficiind de alianta regelui Armeniei Asot al II-lea, generalii bizantini cuceresc orase importante ca Theodosiopolis (Erzerum), Melitene, Daras, Nisibe, Germaniceea si altele. Comandantul care s-a distins in chip deosebit in aceste lupte a fost       Ioan Curcuas. El reuseste dupa victorii in Mesopotamia de sus sa ia in 944 Alepul si Edessa.Din Edessa obtine Sfanta Mahrama (Mandylion-ul), pe care fusese impregnat chipul Mantuitorului, daruit de El insusi regelui Abgar. Aceasta Sfanta relicva constituia mandria orasului Edessa si obtinerea ei s-a facut cu aprobarea califului arab.



Potrivit Traditiei, regele Abgar al Edessei s-a imbolnavit si atunci a trimis mesageri la Mantuitorul sa-l roage sa vina sa-l vindece. Mantuitorul neputandu-se duce, i-a trimis aceasta mahrama (val) pe care punandu-l pe fata i s-a imprimat chipul. Regele s-a facut sanatos si a pastrat acest dar ca cel mai de pret. In secolul al X-lea era pretuit si considerat mandria orasului incat a trebuit sa fie scos numai cu aprobarea emirului.

Traditia despre aceasta mahrama era puternica la Constantinopol, de aceea sosirea ei a fost intimpinata cu mare fast. Imparatul si populatia capitalei l-au asteptat pe generalul Ioan Curcuas cu lumanari si flori inchinandu-se in fata chipului Mantuitorului. Era, de fapt, cea mai pretioasa icoana nefacuta de mana omeneasca (acheiropoitos), care reda autentic chipul Mantuitorului. Ea atesta si realitatea Intruparii Lui constituind o justificare pentru iconofili.

Mahrama a fost depusa in palatul mare imperial, in capela Pharos si evenimentul aducerii ei la Constantinopol a fost dupa aceea sarbatorita anual la 16 aug. La Constantinopol s-a pastrat pana in anul 1247, cand a fost cumparata de regele Ludovic al IX-lea, care a adus-o la Paris si depus-o la Sainte Chapelle. Aici a ramas pana la Revolutia franceza din 1789, cand a fost distrusa ca si alte multe relicve crestine. Copii dupa acest mandylion s-au facut la Constantinopol si ele au influentat pictura inca din sec. Al X-lea. Cele mai vechi copii se pastreaza pe icoanele din sec. al X-lea la m-rea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, asa incat aspectul original a putut fi reconstituit: chipul Mantuitorului cu o parte din gat , fara sa se vada umerii; fata tanara cu barba mica.

Este deci explicabil de ce Ioan Curcuas ducand la Constantinopol aceasta pretioasa relicva a fost primit cu atata entuziasm: victoriilor sale de pe campul de lupta i se adauga mandylion-ul care a dat triumfului militar obisnuit o coloratura pregnant religioasa. Dupa imparat nu exista o alta personalitate in imperiu care sa se bucure de atata prestigiu. De aceea, Roman s-a gandit sa-l faca membru al familiei imperiale prin alianta dar fii sai, temandu-se de marea sa influenta, au uneltit la intrarea lui in dizgratie si chiar la inlocuirea cu incapabilul Pantherios, care a si fost batut curand de arabi.

Raporturile cu rusii

In iunie 941, cand imparatul Roman Lekapenul se pregateste sa profite de dimensiunile din sanul Emiratelor Arabe, trimitand acolo armata, C-opolul este atacat de o importanta flota ruseasca condusa de Igor, cel mai tanar fiu al lui Rurik si succesorul lui Oleg la conducerea cnezatului de Liev. Expeditia ruseasca a fost pregatita in secret si a reusit sa aduca pagube importante populatiei de pe ambele maluri ale Bosforului. Scopul ei era , se pare, sa forteze pe imparatul bizantin sa acorde privilegii comerciale negustorilor rusi, atat la Constantinopol, cat si in alte parti ale imperiului. Expeditia ruseasca si consecintele ei pentru populatia bizantina sunt amintite de numerosi cronicari bizantini, de izvoare hagiografice si de episcopul Liutprand de Cremona, venit in delegatie la Constantinopol. Atacul rusilor a fost insa zdrobit de flota bizantina condusa de protovestiarul si cronicarul Teofanes , om de incredere al imparatului, care a utilizat focul grecesc, iar pe uscat de trupele lui Ioan Curcuas acesta a trebuit sa se intoarca din Asia Mica in 944. Igor nu a renuntat insa la planurile sale si in anul 944 organizeaza o noua expeditie, de data aceasta pe uscat, si mai puternica avand inrolati in cadrul ei pecenegi si triburi slave. Avertizat de bulgari, imparatul bizantin trimite delegati, care-i intampina pe rusi si aliatii lor la Dunare, le ofera daruri si-i convinge sa trimita la Constantinopol persoane imputernicite in vederea incheierii unui tratat de pace. Acest tratat a si fost incheiat si el reproduce de fapt, in conditii mai favorabile bizantinilor, acordurile anterioare oferind rusilor conditii comerciale avantajoase, dar obligandu-i sa nu mai atace vreodata Chersonesul si celelalte cetati bizantine din Crimeea. Putin timp dupa aceea Igor moare in cadrul unei expeditii in 945.

Reforma agrara



Problemele grave ale politicii externe n-au concentrat toata atentia imparatului Roman. Cum am vazut, si in interior cu sprijinul sau s-a realizat pacea in sanul Bisericii, lucru deloc neglijabil, pentru importanta pe care o avea aceasta in viata intregii societati. Imparatul a manifestat insa o preocupare deosebita pentru binele paturilor de jos ale societatii, pentru tarani si militarii de rand (πένητες στρατιώτα). De altfel, el provenea dintre acestia. Aceasta novela dadea posibilitatea celor bogati sa-si mareasca si mai mult domeniile in detrimentul micii proprietati taranesti si a celei militare; consecinta era amenintarea existentei clasei taranesti si a stratiotilor, baza regimului themelor a armatei si chiar a tezaurului statului, fiindca acestia plateau impozite (mica proprietate are o mare utilitate pentru plata impozitelor si asigurarea serviciului militar. Totul va fi in pericol daca ea dispare) scria Roman intr-una din legile sale.

Pentru a opri acest proces Roman da in aprilie 922 o Novela, prin care restabileste dreptul de preemtiune, oprind cresterea nemasurata a marii proprietati. Din pacate aceasta lege a fost boicotata de birocratia imperiala, aflata in mana celor bogati. La aceasta s-a adaugat faptul ca iarna anilor 927 – 928 a fost deosebit de grea, urmata de un an agricol prost si de foamete, incat cei saraci au fost nevoiti sa-si instraineze pamanturile si sa se puna sub patronajul celor bogati. A fost nevoie ca imparatul sa de-a o noua lege in sept. 934, prin care hotara restabilirea gratuita a proprietatii pierdute daca pretul pentru ea fusese mai mic de jumatate decat pretul normal. Daca insa pretul de cumparare fusese normal, proprietatea era redata fostului proprietar cu obligatia acestuia sa plateasca suma incasata in timp de trei ani. Si celelalte acte de tranzactie efectuate dupa anul 922, privitoare la donatii, testamente etc. Erau anulate prin legea din 934.

Nici legea din 934 n-a fost aplicata in intregime, ea fiind la fel boicotata de cei interesati. Aceste masuri i-au creat lui Roman mare antipatie printre aristocrati, care vedeau in el un parvenit, urcat pe tronul Bizantului, doritor sa-si faca propria-i dinastie in detrimentul celei legitime, reprezentata de Constantin. Din aceasta cauza Roman a trebuit sa faca fata multor comploturi.

Sfarsitul domniei

Daca luam in considerare starea interna si externa a imperiului pe care a preluat-o Roman in anii 919-920 si o comparam cu ce de la sfarsitul domniei sale (944), putem aprecia mai bine marile realizari ale acestuia. Cele mai insemnate succese le-a obtinut insa la politica externa: a facut din bulgari dusmanii cei mai temuti ai imperiului, aliatii, a rezistat presiunilor arabe din Orient si chir a extins granita spre Eufrat si Tigru, reparand astfel terenul pentru reluarea ofensivei antiarabe in perioada urmatoare; a infrant de doua ori cerbicia rusilor si a incheiat cu ei intelegeri favorabile Bizantului. Roman se numara printre primii imparati de dupa Iustinian, care a lasat imperiul mai mare si mai puternic decat il preluase. Succesele acestea le-a obtinut prin darul de a-si fi ales colaboratori capabili, ca Ioan Curcuas si Teofanei, prin inlaturarea de la palat a clicei de lingusitori si incapabili prin simtul sau cel abil diplomat si prin faptul ca s-a bazat pe clasele care reprezentau in mod real pivotul statului: taranimea si armata. Ca drongar a acordat o atentie sporita flotei, pe care a reorganizat-o si cu ea a putut obtine victorii stralucite. Roman a stiut sa-si faca din Biserica un aliat, iar patriarhul Nicolae Misticul a fost pentru el un prim ministru.

Din pacate , sfarsitul domniei a fost trist nu asa cum ar fi meritat. In ziua de 20 dec. 944 cei doi fii ai sai Stefan si Constantin l-au obligat sa paraseasca tronul si l-au trimis in exil in Insula Proti, unde devine calugar si mai traieste pana la 15 iunie 948, cand moare. Anii petrecuti in manastire au fost de penitenta si rugaciune. In aceasta atmosfera el a ajuns sa reflecteze asupra desertaciunilor vietii si chiar sa-si renege intreaga sa activitate atat de propice imperiului.

Cauza detronarii lui sta in nesiguranta fiilor sai Stefan si Constantin , ca vor fi ei desemnati ca succesori la domnie. De fapt imparatul se gandise sa lase urmas pe Christofor, fiul sau favorit si cel mai capabil. Murind insa acesta in 938, fara sa lase decat urmasi mici, gandul sau s-a indreptat spre Constantin Porfirogenetul pe care in testamentul sau din 944 il si desemnase inaintea lui Stefan si Constantin. Rezerva fata de proprii copii era justificata de viata usoara si incapacitatea acestora, fapte care l-au determinat pe imparat sa nu le incredinteze nici o misiune importanta. Revolta si domnia copiilor impotriva tatalui lor a fost insa de scurta durata, caci la 27 ian. 945 Constantin Porfirogenetul, succesorul legitim l tron, ii aresteaza si-i trimite la Manastirea in care era si tatal sau preluand personal conducerea imperiului.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 970
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site