Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Raportul dinte cultura si civilizatie

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Raportul dinte cultura si civilizatie

Pana la inceputul epocii moderne cultura si civilizatia erau doua concepte difuze fiind insa explicitate ca valori cu semnificatie istorica in secolul luminilor de Voltaire. El considera civilizatia un stadiu evoluat al societatii si al nivelului de pregatire culturala a oamenilor. In suita disputelor din “ filosofia culturii, raportul cultura-civilizatie a inregistrat controversa celor trei teze care au vizat identitatea, opozitia si interactiunea dintre cele doua sfere ale creatiilor umane. Daca initial conceptiile filosofice au identificat sau confundat prin substituire cultura si civilizatia, ulterior s-a impus teza distinctiei dintre valorile spirituale si cele materiale. De regula, distinctia rezulta din intelegerea conceptului de cultura restrans la sfera valorilor spirituale (stiintifice, artistice, morale, filosofice, religioase, politice), in timp ce civilizatia cuprindea in sfera sa totalitatea valorilor materiale legate de cuceririle tehnice si dezvoltarea tehnologiilor moderne prin care s-a asigurat confortul ambiental al existentei umane. Unii au explicat discrepanta dintre progresul tehnic si manifestarea crizei in sfera valorilor spirituale drept o fatalitate a conflictului dintre cultura si civilizatie.




Distinctia cultura - civilizatie a devenit in conceptia unor ganditori, mai ales, in secolul al XX-lea o disjunctie ireconciliabila dintre cultura si civilizatie oferind asupra viitorului fie perspective euforice optimiste, fie sumbre si apocaliptice, pozitii nihiliste. In general, cele doua orientari extreme in legatura cu disjunctia raportului cultura - civilizatie erau explicitate in functie de tehnologia civilizatiei moderne inteleasa drept criteriu care pentru optimisti reprezenta sursa progresului istoric, in timp ce pentru pesimisti noile cuceriri ale tehnicii erau obstacole dezumanizante ale valorilor culturii umaniste. “Stiinta si tehnica au deschis un nou orizont de evolutie in devenirea istoriei, al carui sens este dificil de precizat pe termen lung si mai ales cand este vorba, de istoria universala“ .

Istoria era considerata, de O. Spengler, o perpetua transformare si retransformare, o devenire si disparitie de forme organice, un fluviu ale carui valuri in curgere revin sau nu revin in acelasi loc a doua oara. Asemanator, “destinul culturilor particulare care se succed, cresc una langa cealalta, se ciocnesc, se eclipseaza, se inabuse reciproc, se epuizeaza materia intregii istorii umane” . Pentru filosoful german orice cultura isi “incheie mandatul” posibilitatilor de afirmare in momentul disparitiei conditiilor care i-au determinat specificitatea ei creatoare. Destinul culturii, faza ei finala, era cauzata de civilizatie, era considerata raspunzatoare de “soarta inevitabila a culturii” . Civilizatia reprezinta, pentru Spengler, ultima faza de decadenta a culturii, caracterizata prin spiritul utilitar, oportunist si de confortul ei pragmatic. In timp ce in faza initiala a culturii, omul de cultura se simtea liber actionand dintr-o tensiune interioara pentru un ideal, in faza civilizatiei de declin, omul actioneaza motivat de scopuri exterioare si principii rationale. Apare, astfel, evidenta ruptura conceputa de Spengler intre cultura si civilizatie, ultima fiind considerata decadenta, o stare de disolutie fatala oricarei culturi. Dupa cca. opt decenii profetia spengleriana, dupa care in pragul anului 2000, cultura isi traieste ultimele ei licariri, prin manifestarea ei ireligioasa, antimetafizica fiind considerata practica si democratica se dovedeste a fi lipsita de consistenta deoarece cultura occidentala contemporana, dincolo de unele crize pe care le-a traversat se afla departe de epuizarea resurselor ei interioare de creatie si revigorare faustica. Filosoful roman C. Noica respingea, fara ezitare si cu argumente convingatoare, “penibilul determinism cultural al lui Spengler (cel care cu <<fausticul>> lui a desfigurat, aproape miracolul goethean)” . Pe buna dreptate, pesimismul spenglerian se caracterizeaza prin irationalism, organicism si relativism, pierzandu-si orice doza de optimism, in comparatie cu predecesorii si contemporanii sai - Herder, Goethe, Nietzsche si Bergson. In mod eronat el a sustinut ca fiecare cultura formeaza un ciclu inchis de valori, lipsite de comunicare cu alte tipuri de valori, apartinand altor culturi.

Progresele stiintei si tehnicii contemporane nu scot in evidenta ca civilizatia moderna ar marca decadenta culturii, ci acestea releva, dimpotriva, necesitatea sintezei intre diferitele sisteme de valori apartinand diverselor culturi. Cultura europeana dupa ce de-a lungul istoriei a cunoscut felurite variante – bizantina, romano-catolica, italiana, franceza, anglosaxona (ultima pe un fond germanic) “s-a deschis, din constiinta istorica, inspre toate culturile stiute” . Aceasta idee este sustinuta si de Cl. Delmas, care caracterizeaza cultura si civilizatia occidentala ca fiind o rezultanta a “dialogului” ce implica libera discutie a tuturor opiniilor si respectul pentru “celalalt”, de unde a capatat atributul universalitatii prin aprecierea si respectul ei pentru toate valorile culturale. Cultura europeana si-a extins influenta la nivelul planetar, deoarece a admis libertatea creatiei, legata indisolubil de responsabilitatea morala si solidaritatea umana.

Istoria omenirii analizata de A. Toynbee dezvaluie ca aparitia civilizatiilor a reprezentat o insumare a unor cicluri culturale, care de multe ori au coincis in ceea ce priveste dezintegrarea lor, ca expresie a declinului lor istoric. In ultimele decenii, orientarile tehnocratice asupra civilizatiei au vazut in tehnica si ascendenta valorilor materiale singura sursa a imbunatatirii conditiei umane, mergand pana la sustinerea necesitatii ca elita tehnocratica sa guverneze in statul tehnocrat. Evident, tehnocratii au inteles civilizatia cu sfera ei de valori ca un domeniu ce se opune structural culturii, mai ales prin reducerea valorilor culturale la dimensiunea lor pragmatic-utilitara. Se constata ca aceste pozitii reflecta conceperea partiala asupra unor valori din sfera culturii in sensul larg al cuvantului.

Principala problema in filosofia culturii consta, asa cum sublinia Tudor Vianu , de a avea o perspectiva integrala asupra culturii prin care orizontul civilizatiei propriu-zise trebuie intregit cu finalitatile umaniste ale valorilor culturii spirituale. Viziunea traditionala a distinctiei dintre valorile materiale si cele de ordin spiritual a devenit in prezent neoperationala pentru explicarea raportului complex al interactiunii si interconectarii dintre cultura si civilizatie. Dezvoltarea tehnicii contemporane se releva a fi tot mai pregnant o expresie a inteligentei creatoare si de obiectivare a cunostintelor stiintifice care de fapt nu se opun valorilor morale, artistice etc., din potriva, ambele sfere valorice se interconexeaza reciproc, dobandind o functionalitate umanista prin finalitatile lor de realizare.



Generalizarea valorilor culturale, prin functionalitatea lor la nivel social, realizeaza de fapt dimensiunea actionala a culturii, care devine expresia concreta a civilizatiei istorice specifica anumitor comunitati umane.

Cultura si civilizatia erau comparate sugestiv de ganditorul roman S. Mehedinti cu cele doua fete ale frunzei “una stralucita spre soare, alta mai intunecata, intoarsa spre pamant (dar foarte insemnata, fiindca prin ea respira si se hraneste zilnic), tot astfel viata omenirii are doua aspecte: unul teluric – civilizatia, adica tehnica materiala; altul ceresc – cultura sau suma tuturor produselor sufletesti, prin care omul cauta sa intre in echilibru cu restul creatiunii.” . Ambele aspecte ale creatiunii umane – tehnice si spirituale – sunt inseparabile si simultane si nu succesive, asa cum pretindea morfologia istorica conceputa de O. Spengler.

Problematica raportului complex dintre cultura si civilizatie comporta noi abordari teoretice generate de impactul si ritmicitatea dezvoltarii cunoasterii stiintifice si a progresului tehnic asupra transformarilor de ordin comportamental si mental la nivel individual si social. Innoirile realizate in domeniul stiintei si tehnicii disponibilizeaza si potenteaza alti vectori ai creatiei valorice in perspectiva dezvoltarii culturii si civilizatiei in mileniul urmator.

Civilizatia viitoare, ca expresie a unei societati informationale, integrale presupune interactiunea cu noile subsisteme ale culturii in care valorile spirituale si materiale germineaza mutatii structurale in existenta si mentalitatea oamenilor. In perspectiva evolutiei istorice apare evident ca afirmarea valorilor umaniste ale culturii, rezultat al efortului creator al umanitatii, constituie singura alternativa de ameliorare a conditiei umane in raport cu manifestarile de dezumanizare si instrainare a omului. In acest sens, viitorul trebuie inteles din perspectiva responsabilitatii sociale si morale a tuturor creatorilor valorilor culturii si civilizatiei.



Gh.Radu, Op.cit. p.138

O.Spengler, Op.cit., p.176

N.Bagdazae, Filosofia contemporana a istoriei, Bucuresti, 1931, p.277

C.Noica, Modelul cultural european, Ed.Humanitas, Bucuresti, 1993, p.7

C.Noica, Op.cit., p.27

Cl.Delmas, La civilisation européene, Paris, 1980, p.76.

v.Tudor Vianu, Fiosofia culturii in Opere, vol.8, Ed.Minerva, Bucuresti, 1979

S.Mehedinti, Coordonatele etnografice. Civilizatie si cultura. Academia Romana, Bucuresti, 1930, p.2.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2084
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site