Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Reforma agrara din 1864

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Vladislav Vlaicu - nepotul lui Basarab Intemeietorul
William, Alice si Rose Allen Munt
STRUCTURA SI ACTIVITATEA SERVICIILOR DE INFORMATII ROMANESTI (1914 – 1916)
Regele Decebal
Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau - lagarul de concentrare si exterminare al Germaniei naziste
Tratatul de la Versailles - Schimbari teritoriale
Vaticanul
Populatia Daciei romane
William Lithgow
Jerome din Praga


Reforma agrara din 1864




In perioada 1859-1914, in agricultura, se produc transformari radicale dar inegale si contradictorii, ce vor determina in mare masura, evolutia, nivelul si structura economico-sociala a tarii.

Agricultura a ramas, in continuare, terenul de baza al activitatii si existentei materiale a peste 4/5 din populatie. Se justifica, astfel,atunci, la inceputul perioadei,aprecierea caracterului Romaniei, de tara agricola sau eminamente agricola.

Viata economica se afla racordata la ritmul si periodicitatea activitatilor agricole influentate determinant de factorii naturali: de anotimpuri,clima si sol.

Recoltele bune insemnau abundenta de produse vegetale,sporirea productiei animaliere,marirea exportului si importului de produse,balanta comerciala excedentara; insemnau ieftinirea bunurilor pe piata , dar si venituri mai mari ale producatorilor agricoli,cerere de produse industriale,avantul mestesugurilor,al comertului,precum si marirea veniturilor bugetului de stat; din contra, o serie de recolte slabe, din cauza secetei sau ploilor, prea multe, provocau reducerea si a activitatilor neagricole,deficite,austeritate.

Gospodaria taraneasca rurala se intemeia prioritar pe economia naturala, pe autoconsum, era un tip de economie de subzistenta, in care majoritatea productiei obtinute se consuma in cadrul ei; la inceput, ea oferea produse agricole spre vanzare numai din surplusuri,incerte,reduse si fluctuante, in raport de variatia recoltelor;productia de marfuri in gospodaria taraneasca era restransa.

Marea exploatatie agricola,mosiile,furnizau aproape intreaga productie de vanzare; erau exploatatii comerciale,de productie, de marfuri; ele asigurau intre 2/3 si 4/5 din cantitatea exportata de cereale a Romaniei.

In perioada 1830-1860 populatia Principatelor Romane se ridica la inceputul intervalului la aproximativ 3,1 milioane locuitori (1,9 milioane in Tara Romaneasca si 1,2milioane in Moldova) si la sfarsitul intervalului la aproximativ 3,86 milioane locuitori (2,4 milioane in Tara Romaneasca si 1,46 milioane in Moldova). Populatia era inegal raspandita geografic, concentrata fiind nu in zonele fertile, cum ne-am fi asteptat, ci in cele colinare.

Segmentul demografic predominant ramane, in intregul interval, taranimea. Mai bine de 82% din populatia tarii este rurala. In cadrul acestei categorii sociale se disting taranimea clacasa (cam 74% in Tara Romaneasca si 70% in Moldova) si taranimea libera (mosneni si

razesi, impartiti, in functie de datoriile la fisc, in fruntasi, mijlocasi, codasi). Taranii au format din cele mai vechi timpuri populatia de baza a Tarii Romane, asigurand prin munca lor puterea economica si neatarnarea tinerelor sate.

Boierimea era la inceputuri o clasa de conducatori adiministrativi si militari, care isi stabileau privilegiile prin lupte, sau prin meritul de a fi contribuit la elaborarea structurii administrative si politice ale statului. La inceput aceasta clasa boiereasca sau de conducatori nu exercita nici o ingradire asupra proprietatii taranesti, nici asupra libertatii taranilor,deoarece acestia constituiau oastea tarii, si aveau menirea de a o apara impotriva contropirilor. Treptat din lacomie si din dorinta de trai mai bine, in lux, si fara munca, boierii au inceput sa acapareze pamanturile taranilor liberi,uneori prin inselaciune, de cele mai multe ori cu forta, deoarece legea ei o faceau, din randurile lor alegandu-se dregatorii ce formau sfatul domnesc sau divanul tarii si tot ei judecau pricinile.

In datele prezumtive ale istoriografiei romanesti se mentioneaza ca in deceniul al cincilea al sec 19 in Tara Romaneasca si in Moldova, mosnenii si razesii ajunsesera sa detina doar 1/5 din suprafata pamantului, in timp ce 4/5 revenea mosierilor.

Productia agricola, inainte de reforma agrara a functionat pe baza mecanismului feudal; boierii, stapanii pamantului , de obicei dispuneau de inventar redus de lucru si nu foloseau decat rar lucratori agricoli salariati; in schimb ei ii obligau pe taranii clacasi care posedau vite,unelte agricole si brate de munca, sa presteze munca pe pamantul boieresc,totodata in virtutea conditiilor feudale, clacasii primeau spre folosinta de la stapani o suprafata de pamant-arabil,pasune,fanete-din produsele careia dadeau dijma-zeciuiala stapanului.

Taranii cu mai multe brate de munca in gospodarie si mai multe vite puteau cere stapanilor suprafete suplimentare de pamant de lucru,numite prisoase pentru care incheiau cu boierii invoieli angajandu-se sa le faca in schimb, zile de munca pe mosie si sa le dea dijme.Invoielile agricole intre boieri, arendasii lor si tarani s-a practicat inainte de reforma agrara , dar pe scara mai redusa.

Legea rurala din 1864 a schimbat statutul taranimii clacase, prin eliberare si improprietarire, dar nu si conditia de categorie paupera, neasigurandu-i mijloacele necesare rezistentei economice. O parte a taranimii, alaturi de capataieri (oameni fara locuinta) si bajenari, vor sta la baza muncii salariate.

Boierimea, clasa care monopoliza puterea politica, cunoaste transformari esentiale: o crestere numerica accentuata, in conditiile in care titlurile boieresti se cumparau, in paralel cu un proces de imburghezire a unei parti a ei ca urmare a participarii directe la comert, a patrunderii in randurile ei a unor elemente provenind din paturile de mijloc (negustorime, arendasi, functionari) si a trecerii pe pozitii liberale a unor boieri. Dupa intrarea in vigoare a Conventiei de la Paris (1858) boierii au incetat sa mai fie clasa social-politica privilegiata, ramanand doar mosieri, in masura in care detineau o proprietate funciara. Ei si-au mentinut insa, pentru o vreme, rolul in societate. In timp, baza economica a mosierimii s-a restrans. Doar 40% dintre vechile familii detinatoare de domenii la 1800 le mai aveau la 1864.

Structura sociala a agriculturii se afla in sistem feudal;proprietatea pamantului era conditionata; mosiile vanzandu-se impreuna cu obligatiile locuitorilor clacasi de pe ele;se vindeau numai mosiile boierilor;pamant in parcele mici nu se vindea decat ocazional,intrucat pana la reforma agrara din 1864 taranii nu erau proprietari.

Astfel, pretul mosiilor vandute cu frecventa relative mare intre boieri, precum si intre boieri si marii arendasi capatuiti cuprindea nu numai pamantul,si mai ales nu atat pamantul, cat veniturile feudale de pe mosii-claca,dijma si alte obligatii ale clacasilor,veniturile monopolurilor-de pravalii,macelarii,carciumi,mori,etc-stapanilor de mosii. O mosie fara clacasi valora mult mai putin in comparative cu una de aceeasi suprafata populate cu mai multi clacasi.

Ca regula, cu cat era mai intinsa, mosia era si mai putin populate; pentru mosiile de peste 5-10 mii ha, atat arenda cat si pretul erau mai mici; valoarea mosiei si arenda erau mai mari la mosiile mijlocii si populate, intre 1000 si 5000 ha.

Eliberarea taranilor clacasi a fost ceruta de revolutia democratica din anul 1848.

In mai 1862,prim-ministru de atunci, Barbu Catargiu, pune in discutia Parlamentului un proiect de lege rurala,prin care se propane improprietarirea clacasilor, dar nu cu loturile ce le aveau in folosinta pe domeniile boierilor,ci cu cate 3 pogoane pentru fiecare cap de familie, din pamanturile comunale. Proiectul mai prevedea mentinerea invoielilor agricole,argumentata cu o teza juridical,sustinuta de reprezentantii boierilor,potrivit careia proprietarul de pamant este stapan pe pamantul sau, iar taranul pe munca sa.Proiectul este votat in Parlament la 11/23 iunie 1862,intr-un context de mari framantari politice interne,la iesirea din Parlament,dupa sustinerea amintitului proiect,prim-ministrul fiind asasinat.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza refuza insa sa sanctioneze legea respective intrucat prin ea,desii clacasii erau emancipati de servitutiile feudale,in fapt ei erau deposedati de pamantul pe care il aveau in folosinta.

In 1864, Mihail Kogalniceanu,in calitate de prim-ministru in functiune, pune in discutia Parlamentului un nou proiect de lege rurala,mai favorabil taranimii,proiect care nu intruneste insa adeziunea inaltului forum,fapt pentru care,alaturi de opunerea sa fata de legiferarea si a celorlalte reforme preconizate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreteaza dizolvarea Parlamentului,eveniment ramas in istorie sub denumirea de “lovitura de stat de la 2 mai”.

La data de 14/26 august 1864 este promulgate prin decret domnesc Legea rurala, care intra in vigoare la 23 aprilie/5 mai 1985.

Prin Legea Rurala s-au desfiintat toate obligatiile feudale ale clacasilor fata de boieri: claca, dijma, rusfeturile, etc…, taranimea clacasa fiind eliberata de constrangerile extraeconomice,statuandu-se libertatea sa juridica.

Aceasta reforma agrara a avut ca urmari principale sporirea productiei agricole, o accentuare a evolutiei capitaliste la sate si o crestere a constiintei taranimii.

O alta realizare de seama a constituit-o organizarea invatamantului. Prin legea Instructiunii publice din 25 noiembrie 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc timp de peste trei decenii, s-au stabilit trei grade de invatamant: primar, secundar, superior.

S-au manifestat de asemenea, preocupari pentru dezvoltarea invatamantului agricol; prima scoala de agricultura dateaza din anul 1858 scoala de la Pantelimon; 1869 scoala de la Herastrau. In 1912 functionau 2 scoli superioare,6 inferioare ,14 elementare si 3 de specialitate: viticulture, horticultura, pomicultura,toate avand 60 cadre didactice si 800 elevi. In aceeasi perioada existau 200 ingineri si specialisti agricoli, ceea ce la 6.5 mil de ha de culture aparea doar simbolic.

In anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administratiei. Administratia judetelor si a comunelor se facea de consilii alese pe baza votului cenzitar.

Una din cele mai importante infaptuiri a fost reorganizarea Justitiei. Codurile penal, civil si comercial au intrat in vigoare din anul 1865. O grija deosebita a manifestat Cuza pentru crearea armatei nationale.Legea rurala din 1864 a permis si institutionalizarea libertatii muncii.In Constitutia din 1866, intre libertatile inscrise se numara libertatea persoanei,libertatea muncii,dreptul de contractare a muncii, etc. Legea asupra insructiunii din 5/17 decembrie 1864 este cu unele modificari cea votata de Parlament la 16/28 martie 1864, pe care domnitorul Alexandru Ioan Cuza n-o sanctionase.Legea promulgate in decembrie 1864 si care urma sa intre in vigoare in septembrie 1865, prevede instituirea unui sistem unitar de invatamant ,stabilind urmatoarele cicluri: cel primar cu durata de patru ani egal, obligatoriu, gratuit; cel secundar cu durata de 7 ani si ce universitar cu durata de trei ani. Pentru Romania, care trecea prin reformarea structurilor economico-sociale de rezistenta a celor din agricultura, aceasta lege are semnificatia unei largi deschideri catre emanciparea spirituala a celei mai mari parti a populatiei.Invatamntul primar se adresa in fond,in primul rand lumii satelor si avea ca scop, la scara timpului,raspandirea fie si la nivel elementar, a stiintei de carte.Urmarea instruirea cat de cat a taranului in raport cu cerintele mersului vremii, taran, care fiind emancipat si improprietarit, urma si sa devina agent economic active in noua lume care statornicea,alta decat cea feudala de pana atunci.

In 1866 la doi ani dupa reforma agrara, ani consecutive de seceta, ce au inglodat taranimea in datorii si nevoi se adopta Legea tocmelilor agricole, ca baza juridical a viitorului regim agrar.

Pentru nevoile lor de pamant arabil, de izlaz si fanete, de produse agricole in anii de foamete, de bani , de credite, taranii apelau la mosieri si arendasi; acestia le satisfaceau cererile, insa le impuneau in schimb, sa presteze munca pe mosii in conditiile dictate de ei; tranzactiile se conveneau in contracte de invoieli ;pamantul arendat de tarani era lucrat in dijma, era platit in munca , produse sau bani; datoriile pentru izlaz,credite,etc.. ei le plateau tot in zile de munca,necesare cultivarii mosiilor, sau in bani.

Contractile de invoiala se incheiau verbal sau in scris, intre marii proprietary sau arendasii mosiilor si grupuri de tarani invoiti sau sate intregi, pe termene pana la 5 ani cu prelungiri.

Legea invoielilor agricole aparea ca o lege exceptionala, calificata de multi ca anticonstitutionala, intrucat toate neintelegerile rezultate din invoieli nu urmau calea juridical, normala la instantele de judecata, conform dreptului comun, ci erau rezolvate de organelle administrative locale si jandarmerie; consiliul communal,primarul erau prima si ultima instanta care decidea. Iar acestea se aflau, practic la dispozitia proprietarului sau arendasului; astfel ca invoitii nu-si puteau afla dreptatea cauzei.

Prin Legea rurala taranii clacasi indreptatiti a fi improprietariti au fost impartiti in trei categorii: fruntasi(cei care aveau patru boi si o vaca), mijlocasi(cei care aveau doi boi si o vaca) si palmasi sau toporasi(care nu aveau vite de munca, dar aveau o vaca).

Legea rurala, publicata in Monitorul nr 181 din 15/27 august 1864, prevede la Articolul. 1: 'Satenii clacasi (pontasi) sunt si raman deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii (stapanirii) lor, in intinderea ce se hotaraste prin legile in fiinta.' Aceasta intindere - 'peste locul ce au satenii, in vatra satului pentru casa si gradina' - este in functie de numarul vitelor, deci de posibilitatea de lucru a taranilor.      Asfel, in Tara Romaneasca, 'pentru sateanul cu patru boi si o vaca, reveneau unsprezece pogoane (pogonul avea 5011,79),adica 55.129,69 mp, pentru cel cu doi boi si o vaca, sapte pogoane si nouasprezece prajini, adica 35. 754,94 mp , iar pentru cel ce n-avea decat o vaca, patru pogoane si cincisprezece prajini, adica 20.578, 01 mp'. In Moldova improprietarirea clacasilor a fost facuta astfel: taranii fruntasi cu 5 falci si 40 prajini pe cap de familie, adica 72 680.40 mp; taranii mijlocii cu 4 falci pe cap de familie, adica 57288 mp; taranii palmasi cu 2 falci si 40 de prajini adica 30 434,25 mp.

In Basarabia,respective in judetele Cahul,Bolgrad,Ismail, unde suprafetele disponibile erau mai mari si numarul populatiei era mai mic, clacasii au fost improprietariti astfel: taranii fruntasi cu 6 falci si 30 prajini pe cap de familie, adica 86 734,80 mp, taranii mijlocii cu 4 falci si 30 prajini pe cap de familie, adica 58 630,69 mp, si taranii palmasi cu 2 falci si 70 prajini pe cap de familie, adica 30 517.20 mp. In celelalte tinuturi ale Basarabiei, cele care erau sub stapanirea Imperiului Rus improprietarirea taranilor clacasi s-a facut potrivit ucazului tarului Alexandru al II-lea , emis la 8 februarie 1861 si aplicat in 1869. Clacasii de aici au fost improprietariti, avandu-se in vedere calitatea pamantului, su suprafete cuprinse intre 8-13 ½ deasetine (o deasetina ruseasca reprezinta aproximativ 60 prajini sau 3/4 falca). Astfel in tinutul Hotinului,taranii clacasi au fost improprietariti cu 8 ½ deseatine, in tinutul Soroca cu 8-9 ½ , in tinutul Tighina cu 10 ½ -11 ½ si in tinutul Cetatea Alba cu 13 ½ deasetine.

Ucazul mentionat stipula ca pamantul-arabil sau pasune ori islaz-aflat in folosinta taranilor clacasi si a carui intindere nu depaseste 13 deasetine si 1768 de stanjeni patrati pe cap de familie,constituie lotul de improprietarire,dar acesta devine”pamant obstesc”, pentru care cei improprietariti platesc cuvenita despagubire,lotul respective ramane.deci proprietatea obstei satesti si el nu va putea deveni,nici partial si nici in totalitate,proprietate particulara. Iar atunci cand lotul respective trece in stapanirea mostenitorilor, el nu poate fi parcelat in suprafete mai mici de 1/4 din cea aratata initial, la improprietarire.In cazul taranilor improprietariti , care nu au mostenitori,lotul de improprietarire, trec, dupa lege, la obstea sateasca,prevedere ce se aplica si in situatia in care cel improprietarit devine targovet.Rascumpararea poate fi platita in munca sau in bani, prin invoiala intre parti,intre tarani si boieri, iar daca acestia nu ajungeau la nici o intelegere ,plata se fixeaza la sume variind intre 1,20-2.50 ruble pe an pentru fiecare lot de improprietarire.Termenul de rascumparare este fixat la 20 de ani, cu plata in 2 rate anuale, una la Sfantul Gheorghe si alta la Sfantul Dumitru.Prevederea privind proprietatea obstei satesti asupra pamantului cu care au fost improprietariti clacasii in acea parte a Basarabiei care se afla sub stapanirea Imperiului Rus a ramas in vigoare pana in primii ani ai secolului 20. Abia prin Ucazul imparatesc din 9 noiembrie 1906 s-a ingaduit taranilor din Rusia, inclusive celor din Basarabia, de a iesi din indiviziunea obstei si de a poseda pamant in proprietate individuala.

Articolul II al legii prevedea ca 'locuitorilor care nu se bucura de intinderea pamantului ce li se cuvine dupa art. I, li se va implini intinderea legala de pamant'.

In art. III se precizeaza intinderea maxima la care au drept taranii intr-o mosie: doua treimi din suprafata acesteia, padurile neintrand la socoteala'.

Articolul IV se refera la 'vaduvele fara copii, nevolnicii, satenii care n-au meseria de agricultori si n-au facut claca'; toti acestia 'devin proprietari numai pe locurile legiuite cuvenite pentru casa si gradina, adica in Tara Romaneasca 1600 mp la camp si 1200 mp la munte; in Moldova reveneau 1440 mp, iar in judetele Cahul, Bolgrad si Ismail reveneau 1584 mp pentru taranul cu doi boi si 1728 mp pentru cel cu patru boi

Articolul X din Legea Rurala continea: “ se desfiinteaza odata pentru totdeauna, in toata intinderea Romaniei: claca, dijma, podvezile, zilele de meremet,carele de lemne, si alte asemenea sarcini datorate stapanilor de mosii si stabilite prin legi, hrisoave sau indoieli din vechime.” Pentru aceasta fostii clacasi trebuiau sa plateasca timp de 15 ani, anual , in raport cu starea lor sociala- de fruntas,mijlocas, palmas,- sume diferite 133 lei pentru cel cu patru boi si o vaca, 100 lei si 24 de parale pentru cel cu doi boi si o vaca si 71 de lei si 20 de parale pentru cel cu mainile si o vaca; in satele de munte din Moldova sumele erau pentru taranii fruntasi 94 de lei si 10 parale,pentru taranii mijlocasi 73 lei si 2 parale si pentru taranii palmasi 51 lei si 36 de parale; stapanii de mosii nu vor incasa in intregime sumele platite, statul oprindu-si o parte, pentru acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea legii;care se constituiau ca fond de despagubire pentru boieri; aceste sume se depuneau in contul Comitetului de Lichidare a Obligatiunilor Rurale, insarcinat sa administreze fondurile care se adunau de la fostii clacasi.In contul acestora, statul, in anul 1865 a emis Obligatiuni, in suma nominala de 107 mil. Lei aur,plus dobanda de 10% annual, cu care a platit despagubirile cuvenite boierilor,urmand ca suma sa fie recuperate in 15 ani, de la taranii debitori.

Conform conceptiile conceptuale ,sustinute indeosebi de Mihail Kogalniceanu ,taranimea clacasa rascumpara sarcinile feudale si nu pamantul pe care le improprietarea;a invins, in dezbaterile asupra legii rurale, teza dupa care pamantul, dintotdeauna, a apartinut taranimii, si deci ea nu putea sa si-l cumpere;ceea ce platea ea reprezenta despagubirea acordata boierilor pentru pierderile pe care le sufereau in urma anularii obligatiilor clacasilor de a le mai face claca si a le da dijma.

Se desfiintau, totodata, prin legea rurala, toate monopolurile de tip feudal;taxele de trecere pe mosie, etc.

Articolul 21 din Legea rurala prevedea: “orice monopol al proprietarului, precum macelarie,brutarie,de bauturi si altele in cuprinsul vetrei satului, se desfiinteaza.”

Alte dispozitii principale ale legii rurale sunt: au facultatea de a se stramuta pe mosiile statului cele mai apropiate satenii carora nu li se pot implini loturile legiuite din cele doua treimi ale mosiei, precum si insurateii; timp de 30 de ani sateanul nu poate instraina, nici ipoteca proprietatea sa; dupa acest termen, comuna are drept de preemptiune; dreptul la padure al satenilor se patreaza neatins timp de 15 ani, dupa care, proprietarii mosiilor vor putea cere eliberarea de acesta servitute, fie prin buna invoiala, fie prin hotarare judecatoreasca.

Legea mai prevedea putinta de vanzare de pamant din mosiile statului, catre satenii care n-aveau drept decat la casa si gradina catre aceia carora nu li se putuse completa lotul in mosia respectiva, precum si catre insuratei. Nu se puteau vinde, insa, mai mult de 12 pogoane de familie (1 pogon avea 5.011,79 mp). In total au fost improprietarite 463.554 de familii de tarani, cu o suprafata totala de 1.810.311, 297 ha, ceea ce revine, in medie, la 3,9053 ha de familie.

Legea a prevazut si improprietarirea ulterioara, din pamantul statului , a tinerilor neclacasi, insuratei, precum si a altor categorii rurale; -s-a atribuit taranilor, in principal , pamant arabil, dar nu si suprafetele necesare de pasuni,izlaz si fanete;taranilor li se permitea,inca timp de 15 ani sa foloseasca lemne-uscaturi-din padurile ramase in proprietatea mosierilor; -din intinderea mosiilor se afectau, fara despagubire,suprafete pentru teritoriul comunei,locuri de biserica,de cimitir,de scoala, precum si pentru administratia comunala.Legea hotarnicea vatra satului si prevea alaturi de Legea comunelor din 1864,entitatea si autonomia legala administrative a comunei; -pentru nevoi suplimentare de pamant,pasuni,Legea rurala prevedea posibilitatea incheierii de invoieli cu marele proprietar,in care durata contractelor nu putea trece de 5 ani.

Consecintele Reformelor agrare:     

Reformele agarare de la mijlocul secolului 19, de pe pamanturile romanesti, aui produs adanci transformari in viata taranimii si a intregii societeti:

●in primul rand legiuirile agrare au consituit momentul crucial al inlaturarii regimului feudal;obstacol principal in procesul de democratizare si modernizare a societatii; ele reprezinta hotarul dintre vechiul sistem social agrar sic el nou,in devenire;

●ele au avut un caracter re revolutie agrara, schimband un regim social-agrar(cel feudal) cu altul(cel mosieresc-taranesc ), care prin reforma agrara urmatoare de la 1921, se va transforma in regim agrar taranesc preponderant;

●legislatia agrara,inlaturand regimul feudal agrar, a asezat raporturile sociale din agricultura pe baza proprietatii private, particulare si a muncii eliberate; taranimea clacasa,2/3 din populatia rurala a tarii de devenit libera din punct de vedere social-juridic, un pas hotarator in democratizarea tarii, a egalitatii cetatenilor;

●prin reformele mentionate s-a inceput procesul secular de transformare, pe cale extraeconomica, respective prin masuri legislative de stat, a marii proprietati funciare in mica proprietate taraneasca, proces continuat si desavarsit prin exproprierile si improprietaririle din anii 1921 si 1945;

●proprietatea funciara si exploatatia agricola mica si mare, dupa reformele din secolul trecut vor evolua pe tendinte specifice:

-mica proprietate si exploatatie taraneasca in tendinta de diferentiere si polarizare;

-marea proprietate si exploatatie taraneasca in tendinta de descentralizare(prin impartiri la mostenitori si vanzari).

●in urma reformelor agrare s-a produs o larga deschidere spre dezvoltarea productiei si schimbului de marfuri, transformarea in bunuri disponibile de vanzare, aproape a intreg pamantului tarii, a unei mari proportii a productiei agricole si potential, a fortei de munca a milioane de tarani, au consituit conditiile celui mai spectaculos salt in amplificarea productiei de marfuri; in deceniile urmatoare reformelor, au sporit de cateva ori, tranzactiile de vanzare a parcelelor de pamant, a mari cantitati de produse agricole, cat si angajarea de brate de munca taranesti in agricultura si in alte domenii.

●legea rurala din 1864 din Romania a pus bazele organizarii autonome a populatiei rurale, care a avut o importanta nationala: constituirea comunelor moderne ca entitati administrative locale.

Reformele agrare au reprezentat factorul social-legislativ prealabil,decisive,al conditiilor de modernizare a tarii, in toate sferele vietii materiale si spirituale.

Intre deficientele principale ale reformei agrare, pe larg dezbatute de criticii lor, este de semnalat incalcarea drepturilor la pamant, excluderea de la improprietarire a zeci de mii de tarani, plata ridicata a despagubirilor suportate de tarani,etc.., dar cele mai grave au fost : insuficienta pamantului pentru o parte a taranimii, lipsirea taranimii improprietarite din Romania, de pasuni, fanete, necesare hranei vitelor.

Evolutia Agriculturii

Agricultura isi mentine pozitia dominanta in economie in perioada 1864-1914, prin faptul ca in cadrul ei este ocupata cea mai mare parte din populatia activa si ea asigura cea mai mare parte din productia materiala si din exportul tarii. Agricultura cunoaste in aceasta perioada importante si semnificative modificari cantitative, dar elementul calitativ si principal nou al evolutiei ei il constituie intrarea sub incidenta si in sfera de actiune a legilor economiei de piata. Stare de repartizare a pamantului in cele trei categorii de sateni nu a rezolvat contradictiile existente in sanul taranimii, iscandu-se o serie de nemultumiri, care de multe ori au degenerate in manifestari violente, cu mari repercursiuni sociale.Starea de fapt, in privinta repartizarii pamantului in anii urmatori reformei agrare din 1864 a fost:

Tabel1: Repartizarea pamantului intre gospodariile taranesti in anul 1864

Categoria de gospodarii

Numarul gospodariilor

%fata de nr total al gospodariilor

Suprafata in ha

%fata de suprafata totala

Fara pamant

Pana la 2 ha

2-5 ha



5-10 ha

Mosnenii si razesii

Total

Din datele de mai sus rezulta ca in anul 1864, procesul de diferentiere a taranimii era doar in faza de inceput. Numarul gosodariilor taranesti lipsite de pamant era relative redus, constituind doar 8.4% din numarul total al gospodariilor.Situatia repartizarii pamantului se deteriorase pe masura cresterii numerice a populatiei, astfel ca cifra familiilor taranesti lipsite de pamant in anul 1905 era foarte ridicata:

Tabel2 : Repartizarea pamantului intre gospodariile taranesti in anul 1905

Categoria de gospodarii

Numarul gospodariilor

%fata de nr total al gospodariilor

Suprafata in ha

%fata de suprafata totala

Fara pamant

Pana la 2 ha

2-5 ha

5-10 ha

10-50 ha

Total

Aceasta repartizare a pamantului intre diverse categorii de gospodarii arata o situatie mult schimbata fata de cea existenta in 1864.Intr-o perioada de numai patru decenii numarul proletariatului agricol a crescut de cinci ori. Urmand mai departe evolutia repartizarii pamantului intre gospodariile taranesti se observa ca in anii urmatori procesul polarizarii sociale a taranimii s-a accentuat si mai mult.

Repartizarea pamantului in 1913 arata intensificarea ritmului de inlaturare a micilor gospodarii taranesti si de trecere a taranilor in randurile proletariatului. Cresterea masiva a numarului taranilor lipsiti de pamant si a celor cu suprafete foarte mici, arata ca marea majoritate a mostenitorilor si a razesilor a intrat in noile categorii pierzandu-si pamantul lor si ramand cu loturi minuscule.

Tabel 3: Repartizarea pamantului intre gospodariile taranesti in anul 1913

Categoria de gospodarii

Numarul gospodariilor

%fata de nr total al gospodariilor

Suprafata in ha

%fata de suprafata totala

Fara pamant

Pana la 2 ha

2-5 ha

5-10 ha



10-50 ha

Total

Aceasta stare de diferentiere arata limpede ca taranii fara pamant trebuiau sa se indrepte fie la boier, fie la capitalitul industrias pentru a obtine un loc de munca,in vederea unei surse de venit pentru intretinerea familiei.Multi tarani fara pamant munceau pe mosiile marilor proprietari in regim de invoiala agricola.

Utilizarea teritoriului tarii in perioada 1862-1915 este:

Tabel4: suprafata totala dupa modul de folosinta, in perioada 1862-1915(mii ha si%)

Media anilor

Total

Suprafata agricola

Suprafata neagricola

arabila

Pasuni si fanete nat.

Vii si livezi

Forestiera

Alte suprafete

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Din analiza datelor reiese ca in decurs de circa o jumatate de secol suprafata arabila s-a dublat, ceea ce a avut loc, in principal pe seama reducerii la mai putin de jumatate a fanetelor si pasunilor.Aceasta sporire a suprafetei arabile s-a datorat atat cresterii populatiei de la 3 864 800 locuitori in 1860 la peste 7 milioane in 1914, dar si cresterii cererii de produse agricole la export, care a impulsionat productia agricola si a sporit profitabilitatea ei.

Modificarea cea mai evidenta inregistrata in utilizarea teritoriului tarii este aceea a cresterii considerabile a suprafetei pamanturilor arabile, de la 3335 mii ha, media anilor 1862-1866, respective 27.1% din teritoriul tarii, la 6135 mii ha, media anilor 1911-1915 respectiv 46,0% din teritoriul tarii. Agricultura romaneasca a avut, in principal, un caracter extensive si predominant cerealier.

Tabel 5: suprafata arabila dupa modul de folosinta, in perioada 1862-1915(mii ha si %)

Media anilor

Total

Cereale

Plante industriale

Plante alimentare

Plante de nutret cultivate

Ogoare

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha



Concomitant cu cresterea suprafetelor cultivate cu cereale, cunosc cresteri si suprafetele destinate plantelor industriale: rapita, floarea soarelui, canepa, tutun,in, sfecla de zahar, unele ca effect al legilor de incurajare a industriei nationale, ele oferindu-I acesteia materii prime, altele asigurand materiale pentru industriile casnice taranesti.

Predomina graul si porumbul in cadrul culturilor de cereale. Cultivarea porumbului variaza, in medie, intre 40-45% si a celei de grau intre 31-38% din totalul suprafetelor cultivate cu cereale.

Tabelul 6: suprafata cultivate cu cereale, pe culture principale in perioada 1862-1915(mii ha si %)

Media anilor

Total

Grau

Porumb

Orz

Ovaz

Secara

Alte cereale

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Mii ha

Cresterea animalelor a inregistrat un puternic regres in perioada care a urmat Legii rurale de la 1864.In 1862, in Principatele Unite erau in medie 83 animale etalon vita mare la 100 locuitori. In 1873, urmare a aplicarii Legii rurale si deci a scaderii suprafetelor destinate pasunilor si fanetelor se inregistrau numai 44 animale in etalon vita mare la 100 locuitori. Regresul cresterii animalelor se accentueaza ca urmare a razboiului de independenta, cand vitele mari sunt folosite pentru tractiune si hrana trupelor, precum si a pestei bovine care se declanseaza in sudul tarii.

In ultimele decenii ale secolului 19, efectivele de animale cunosc o redresare relativa si treptata, cu deosebire la ovine, porcine, dar mai ales la cabaline, fapt care oglindeste, pe de o parte folosirea unor atelaje si utilaje mai usoare si perfectionate, dar si sporirea caracterului commercial al exploatatiilor agricole, indeosebi al celor mari. Redresarea efectivului de animale numai atinge insa cotele inregistrate la inceputul perioadei mentionate. In 1911 se inregistreaza 54 animale in etalon vita mare la 100 locuitori. Astfel spus in decurs de o jumatate de secol, efectivul de animale in etalon vita mare a scazut cu aproximativ o treime, in raport cu populatia existenta. Regresul drastic al efectivului de animale afecteaza in mod deosebit posibilitatea valorificarii exploatatiei agricole, cu deosebire a celei taranesti, ca si hrana populatiei.

In decembrie 1900, potrivit datelor cuprinse in Statistica animalelor domestice din Romania efectivul de animale este format din circa 2.6 milioane bovine, 865 000 cabaline, 5.7 milioane ovine, 233 000caprine, 1.7 milioane porcine, 8000 asini si 11.2 milioane pasari.

Un alt aspect privind cresterea animalelor este cel referitor la hranirea lor. In timp ce in Germania, Anglia, Franta, Elvetia revin in afara pasunatului, pe cap de vita in medie anuala peste 1500 kg de fan,orz, ovaz si radacinoase, in Romania cantitatea acestor furaje este doar 438 kg.

In momentul aplicarii Legii rurale din 1864 92% din vitele de tractiune,92% din pluguri,95% din prasitoare si 96% din carute apartineau clacasilor, fapt care ne conduce la concluzia ca proprietatea mare detinea in mica masura animale de tractiune si inventar agricol propriu.

In Romania in 1873 se precizeaza ca in toata tara existau 223 496 pluguri, din care 37 661”pluguri perfectionate” probabil de fier, si 185 835 “pluguri locale”probabil din lemn; 470 masini de secerat si 989 masini de treierat cu aburi(batoze).

La inceputul secolului 20, in Romania erau utilizate 10 934 masini agricole cu tractiune animala, 85 452 “masini purtate cu mana”, 977 359 pluguri , grape si tavaluguri, 614 272 carute si 109 167 rarite, 55 pluguri cu aburi si 4585 batoze.

In 1915 sunt consemnate in functiune unelte mai performante si anume: circa 300 de pluguri cu aburi, 20000 de masini de treierat, 50 000 semanatori,precum si numeroase altele, ca prasitoare mecanice, masini de batut porumbul si chiar de cosit.Inzestrarea cu aceste masini, care in proportie de 90% erau din import s0a datorat insuficientei fortei de munca in perioadele de varf ale anului agricol,precum si nevoii de a asigura o anumita calitate si uniformitate recoltelor, care se constituiau in partizi standard pentru export.

Anii

Pluguri (mii)

Care si carute(mii)

Masini de treierat

Locomobile cu abur

Masini de semanat

Masini de secerat

Consecintele crizei agrare mondiale asupra economiei romanesti:

Pe masura extinderii suprafetelor insamantate cu cereale si a cresterii productiei tot mai mult peste necesitatile consumului intern, o parte tot mai importanta este destinata exportului; in anii 1910-1914 peste jumatate din recolta de cereale se exporta; o parte din productia romaneasca se realiza, astfel pe pietele europene si la preturile acestor piete, preturi care dupa princepii economice, determinau nivelul mediu de preturi al intregii productii de cereale a tarii.

Astfel, pe baza exportului, Romania s-a racordat la preturile mondiale agricole si la oscilatiile conjuncturale internationale.

Fenomenul care s-a repercutate pe piata europeana cu puterea cea mai mare si consecintele cele mai grave a fost criza agrara mondiala din a doua jumatate a secolului 19. Aceasta a fost provocata de exporturile masive de cereale si alte produse agricole din tarile de peste Ocean –America de Nord, Brazilia, Argentina, etc-pe piata Europei.

Destelenirea vastelor prerii,preturile de productie reduse, articulate cu scaderea considerabila a costului de transport transoceanic dupa raspandirea vaselor cu abur si a celor frigorifice , au oferit Europei atat cereale cat si produse animaliere conservate si congelate, in cantitati immense si la preturi mult mai mici decat cele continentale. Supraoferta de peste Ocean a produs reducerea preturilor marfurilor agricultorilor din tarile europene, cu consecinte economice si sociale multiple si nefaste.

Romania, tara exportatoare de cereale, receptioneaza in mod negative reducerea preturilor prin scaderea valorii exportului si a veniturilor agricole.Caderea preturilor cerealelor de pe piata romaneasca nu a fost insa atat de mare ca in Occident, intrucat in deceniile 8 si 9 in Romania abia se instalau caile ferate, care ieftineau mult transportul cerealelor pentru export, compensand astfel indirect si partial scaderea preturilor de vanare.

Pe de alta parte, pe marile exploatatii cerealiere mosieresti si arendasesti- fiind lucrate in regimul invoielilor, reducerea preturilor la export a fost trecuta asupra taranimii , prin sporirea dijmei,amenzilor si a altor forme, ceea ce a inrautatit situatia materiala a taranimii invoite, producand valurile de rascoale de la 1888 si cele care au urmat.

La randul sau, marea proprietate,obisnuita cu venituri mari, cand acestea s-au redus, a apelat la imprumuturi , inglobandu-se in datorii funciare fara precedent.

Criza agrara manifestata in Romania , in a doua jumatate a sec 19 din deceniul 8 pana in deceniul 10- nu a fost produsul agriculturii romanesti ci a reprezentat reflectarea si propagarea consecintelor crizei agrare mondiale.Ea a provocat pierderi mari economiei nationale, greutati bugetului de stat si mai ales, a produs inrautatirea situatiei najoritatii plugarimii romane.

Din cele prezentata se poate constata ca nici agricultura mare-mosiereasca-arendaseasca si nici cea mica-taraneasca, nu evoluasera atat de radical incat sa ajunga in stadiul capitalist, ale carui caractere de baza sunt: investitiile de capital,utilizarea muncii salariale si productia destinata pietii.

Caracterele agriculturii la sfarsitul perioadei 1914 evidentiau prefacerile tranzactiei: - expansiunea productiei de marfuri mosiereasca si a productiei simple taranesti;

-comercializarea partii prioritare a productiei agricole, indeosebi cea a marilor exploatatii;

-acumularea primitive de capital-comercial, arendasesc si camataresc;

-elemente capitaliste aveau o arie redusa-in marile exploatatii si in exploatatiile mijlocii;

-ele formau un sector minor din activitatea agricola.

In concluzie, economia agricola romaneasca ajunsese preponderant comerciala,dar era departe de a deveni predominant capitalista; in plus important este si faptul ca disolutia economiei naturale si a industriei casnice inainta greu in mediul rural, ele continuand sa reprezinte inca baza economica a reproductiei gospodariei taranesti.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4112
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site