Spatiul romanesc intre diplomatie si conflict in Evul Mediu si la inceputurile modernitatii

Spatiul romanesc intre diplomatie si conflict in Evul Mediu si la inceputurile modernitatii

A. Rezistenta antiotomana a Tarilor Romane in secolele XIV-XV

Raporturile romano-otomane desfasurate timp de 5 secole au avut numeroase fatete dominate insa de latura politico-militara. Conflictul care a cunoscut doar 9 campanii otomane nord dunarene in secolul XV, a predominat ca un conflict de uzura si de gherila ce alterna cu perioade de acalmie dublata de o confruntare ideologica crestini-musulmani, imprumutata de noi din gandirea politico-religioasa bizantina

Confruntarile au avut initiatori romani, otomani si occidentali, iar voievozii romanii au participat la ele in diverse ipostaze. La inceputul ofensivei otomane, romanii au aderat la ideea de cruciada sustinuta de papalitate cu sprijinul Ungariei si Poloniei, combinate cu vaste coalitii romanesti cum ar fi cele initiate de Iancu de Hunedoara si Stefan cel Mare.

B. Mircea cel Batran(1386-1418)

Primele confruntari incep in 1369 cand domnul muntean Vladislav I Vlaicu sprijina restauratia tarului bulgar de Vidin si devin concrete odata cu ofensiva lui Murad I si sprijinul romanesc acordat cneazului sarb Lazar, in batalia de la Kossovopolje-1389. Mircea cel Batran(1386-1418), in contextul cuceririi Bulgariei de catre turci, ocupa Dobrogea, obtine succesul strategic de la Rovine-1395 si participa la cruciada esuata de la Nicopole-1396.

Dupa esecul cruciadei domnul muntean profita de interregnul otoman datorat infrangerii si capturarii lui Baiazid I de catre mongolii lui Timur Lenk in batalia de la Ankara-1402, pentru a incerca sa influenteze politica balcanica. Campaniile lui Mehmed I determina pierderea cetatilor Turnu si Giurgiu, a Dobrogei si impunerea unui statut vasalic statului muntean.

C. Iancu de Hunedoara(1441-1456)

Actiunea militara a lui Iancu este precedata religios in 1439 de semnarea unirii religioase de la Florenta intre biserica bizantina si ceea romana, iar in plan politic de uniunea polono-maghiara realizata in 1440 sub sceptrul lui Vladislav II Jagiello. Politica ofensiva a lui Iancu cuprinde victoriile de la Santimbru-1441, Ialomita-1442 si "campania cea lunga"-toamna lui 1443, care duc la sporirea influentei lui Iancu in Moldova si Tara Romaneasca si impunerea unei paci favorabile crestinilor la Seghedin-1444. Esecul cruciadei de la Varna-1444 si a coalitiei balcanice in 1448-Kossovopolje, duc la scaderea autoritatii lui Iancu in timpul domniei regelui minor Ladislau Postumul. Cucerirea Constantinopolului de catre turci este contrabalansata de ultima victorie a lui Iancu la asediul Belgradului-1456.

D. Vlad Tepes(1448; 1456-1462; 1476)

Venit la tron cu spijinul lui Iancu, el va actiona impotriva pretendentilor sprijiniti de brasoveni si sibieni, a pretentiilor de independenta a boierilor si a monopolului economico-comercial al sasilor. Intareste autoritatea centrala, armata, administratia, restaureaza ordinea si legile, favorizeaza pe mestesugarii si comerciantii locali. In declanseaza lupta antiotomana, inceputa prin campania sud-dunareana si apoi prin respingerea ofensivei turce din vara lui 1462. Lipsit de sprijinul boierilor si

a lui Matei Corvin, este inlocuit la tron de turci cu fratele sau Radu cel Frumos.

E. Stefan cel Mare(1457-1504)

Reprezentand ceea mai lunga si glorioasa domnie medievala, epoca lui Stefan marcheaza apogeul statului medieval moldovean. Venit la tron cu sprijinul lui Vlad Tepes, Stefan inlatura anarhia feudala, restaureaza autoritatea domneasca, consolideaza statul si reocupa cetatile de granita aflate in mana vecinilor(Chilia, Cetatea Alba, Hotin). Inlatura pretentiile de suzeranitate maghiara prin victoria de la Baia-1467, pericolul atacurilor tatare prin victoria de la Lipnic-1469, refuza plata tributului fata de turci si se implica in tentativa de a scoate Tara Romaneasca din sfera puterii otomane. Conflictul cu turcii este marcat de bataliile de la Vaslui-1475, Razboieni-1476, Catlubuga-1483 si Scheia-1485, dar se soldeaza cu pierderea cetatilor maritime Chilia si Cetatea Alba in Recunoasterea suzeranitatii otomane este urmata la sfarsitul domniei de zdrobirea tentativei polone

F. Mihai-Viteazul(1593-1601) - Lupta antiotomana

Actiunile din perioada duc la sporirea dominatiei otomane concretizata prin numirea unor domni supusi, cresterea tributului(haraciul), a darurilor catre sultan si dregatorii otomani(peschesurile), a contributiilor in bunuri, a canalizarii comertului spre Istambul si a impunerii monopolului comercial otoman.

Venirea la tronul Tarii Romanesti in 1593 a lui Mihai Viteazul, marcheaza aderarea la Liga Sfanta, crearea unei apropieri a statelor romanesti si declansarea luptei antiotomane jalonata de bataliile de la Putineiu, Serpatesti si Stanesti-iarna lui 1594-1595, Calugareni-august 1595 si Giurgiu-octombrie 1595. Statutul politic este confirmat de pacea cu turcii- si de tratatul cu Hasbsburgii- in timp ce pe plan social taranimea este legata de glie si aservita marii boierimi in

G. Mihai-Viteazul(1593-1601) - Unirea de la 1600

Venirea la tron in Moldova a lui Ieremia Movila si in Transilvania a lui Andrei Bathory, ambii dusmani ai lui Mihai, ostilitatea Poloniei si a Imperiului Otoman, il determina pe domnul muntean sustinut de Habsburgi sa treaca la ofensiva. Victoria de la Selimbar-octombrie 1599, ii aduce stapanirea Transilvaniei, iar campania din mai 1600 pe ceea a Moldovei. Ostilitatea vecinilor, lipsa coeziunii politice, opozitia nobilimii ardelene si a boierilor moldoveni duce la spargerea unirii. Infrant de nobilii ardeleni aliati cu generalul habsburgic Basta la Miraslau si de fortele poloneze la Bucov si Curtea de Arges, Mihai pierde toate teritoriile si apeleaza la sprijinul Habsburgilor. Recucerirea tronului muntean cu sprijinul boierilor credinciosi si a Transilvaniei prin victoria de la Guraslau-august 1601, sunt de scurta durata, domnul fiind asasinat de mercenarii valoni ai lui Basta in tabara de la Campia Turzii.