Titus Livius

Titus Livius

A fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).

Numele sau de familie nu este cunoscut. S-a nascut si a murit la Patavium (azi, Padova) in nordul Italiei. La varsta de 28 de ani, dupa seria de razboaie civile, se stabileste in Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vietii. In capitala Imperiului isi face o solida cultura. Imparatul roman Octavian Augustus i-a incredintat educarea nepotului sau, viitorul imparat Claudius. Spre deosebire de alti istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut functii politice sau militare. Catre sfarsitul vietii se intoarce la Patavium, unde moare in anul 17 d.Hr.

Singura sa opera, 'Ab urbe condita', in 142 de carti, trateaza istoria romana, de la intemeierea Romei (conform legendei in anul 753 i.Hr.), pana la moartea generalului Drusus in campania din Germania (9 i.Hr.). Din ea s-au pastrat numai 35 de carti, cartile 1-10 (cuprinzand perioada 753 i.Hr. - 293 i.Hr.) si 21-45 (218 i.Hr. - 167 i.Hr.), circa un sfert din numarul initial, restul fiind cunoscut din rezumatul cartilor 46 - 142 (periochae) alcatuit in secolul IV. Primele carti au fost publicate incepand cu anul 26 i.Hr., ultimele probabil dupa 14

Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa in timpul domniei lui Augustus, cand Imperiul Roman domina intregul spatiu mediteranean si trecea printr-o perioada de inflorire culturala si de prosperitate economica. Totusi, simpatia sa se indreapta spre epoca initiala a Republicii Romane. Descrierile sale, care - in parte - transfigureaza si idealizeaza istoria timpurie a Romei, au tendinta de a demonstra ca Roma, chiar in timpurile inceputurilor sale modeste, se bucura de aceeasi glorie si maretie ca sub domnia lui Augustus. In ceea ce priveste izvoarele de informatie, Titus Livius a folosit materialul gasit in cronicile deja existente, fara a verifica autenticitatea faptelor relatate si fara a intreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, pretuire valorii literare si interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent daca era veridic sau nu. Astfel relatarile impresionante ale unor batalii sau dezbateri politice, in stil direct, ca in intreaga istoriografie a antichitatii, sunt pline de vioiciune si dramatism.

Ab urbe condita, alaturi de creatiile lui Vergiliu si Horatiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus.

In aceasta 'Istorie a Romei' se gaseste si cea mai veche istorie ipotetica cunoscuta: intr-una din carti, Titus Livius isi imagineaza cum ar fi fost lumea, daca Alexandru cel Mare ar fi cucerit vestul si nu estul Greciei.