Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Abordari in stiinta politica

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Abordari in stiinta politica

Atunci cand la inceputul anilor '90 au fost introduse in universitatile romanesti programe de studiere a politicii, in limba romana au circulat mai multe variante pentru a le desemna. S-a spus politologie, adica stiinta politicii; dar expresia stiinte politice a devenit cea mai raspandita – iar odata cu acreditarea in universitati a programelor de studii cu acest nume toata lumea a trebuit sa se refere pur si simplu cu acest nume la studiul academic al politicii. Catre sfarsitul deceniului trecut a mai aparut o dificultate, legata de faptul ca au inceput sa fie dezvoltate (la nivel de master, cu prioritate) cursuri de politici publice; dificultatea provine din aceea ca in acest caz obiectul nu este politica, ci politicile. Intr-adevar, sa observam ca limba engleza exista doua cuvinte pentru a vorbi despre lucruri pentru care noi avem numai unul, cel de „politica”: exista cuvantul politics si exista cuvantul policy. Pana acum am vorbit despre politica in primul sens, cel exprimat de termenul „politics”. In romaneste pare-se ca a inceput sa se incetateneasca pluralul de forma „politici” pentru a referi la ceea ce englezii numesc „policy” (iar la singular se prefera substantivul nearticulat: „politica”[1]). Se vorbeste despre “political science” si despre “policy science”. In romaneste am avea aceeasi traducere: stiinta politica; dar sensul celor doua expresii este foarte diferit.




Intrebarea care se ridica insa repede este: de ce vorbim in limba romana de „stiinte” ale politicii, atata vreme cat in covarsitoarea majoritate a celorlalte cazuri in romaneste vorbim despre o stiinta sau alta la singular? (Sa ne amintim ca in romaneste spunem „matematica”, „fizica”, „economie”, acolo unde in engleza se spune la plural: „mathematics”, „physics”, „economics”.) Nu cred ca a existat si nu cred ca astazi exista vreun motiv serios in acest sens (in engleza, iarasi, se zice la singular, „political science”); cu o exceptie, care va fi discutata imediat mai jos, aceea ca in stiinta politica exista abordari foarte diferite, s-ar putea spune chiar incomensurabile. Nu exista in stiinta politica o unica „paradigma”, ci mai multe; dar de aici nu putem trage concluzia ca exista mai multe stiinte ale politicii („stiintele politice”), ci doar ca politica astazi este abordata potrivit unor perspective extrem de diferite.

Cei care studiaza stiinta politica difera intre ei, mai intai, prin domeniul asupra carora se concentreaza. Daca, asa cum am vazut, exista puncte diferite de vedere asupra a ceea ce este politica, si domeniile in care se poate clasifica studiul acesteia se pot construi in mod diferit. De pilda, in perspectiva intelegerii politicii ca utilizarea sub constrangeri a puterii sociale, Goodin si Klingemann (1996) indica urmatoarele diviziuni ale stiintei politice:

  • Institutii politice
  • Comportamentul politic
  • Politica comparativa
  • Relatii internationale
  • Teorie politica
  • Politici publice si administratie
  • Economie politica
  • Metodologie politica

Dar putem distinge intre cercetatorii din stinta politica si dupa tipul de abordare teoretica pe care il practica. Abordarea traditionala este cea de teorie politica normativa. Ea are o traditie puternica in gandirea filosofica, iar obiectivul ei este acela de a descoperi si de a aplica notiunile valorice, evaluative in sfera relatiilor si practicii politice. Poate ca cel mai cunoscut ganditor contemporan care se inscrie in aceasta abordare este J. Rawls: prin teoria sa a dreptatii, el a incercat sa evidentieze olul pe care trebuie sa il aiba in viata politica valorile libertatii, egalitatii si dreptatii sociale. Studiile institutionale se concentreaza asupra regulilor, procedurilor si organizarii formale a raporturilor din societate, asupra impactului pe care il au acestea asupra luarii deciziilor sociale. Analiza comportamentala (behaviorista) urmareste sa ofere explicati ale comportamentului politic la nivel individual si al grupurilor sociale; ea acorda un rol central al cauzalitatii si caracterului empiric, falsificabil al cercetarilor. Teoria alegerii rationale se apleaca asupra conditiilor care definesc si constrang alegerile sociale; pornind de la alegerile facute de persoanele individuale, intelese ca actori rationali, ea construieste modele teoretice care incearca sa dea seama de o varietate de situatii empirice. Abordarea feminista in stiinta politica devine tot mai relevanta pe masura ce scoate in evidenta impactul organizarii patriarhale a societatii. (“Patriarhatul” (din grec. patria, insemnand tata si arché, insemnand regula) defineste acele aranjamente sociale in care membrii barbati ai societatii tind sa domine in pozitii de putere, in luarea deciziilor.) In sfarsit, analiza discursiva cerceteaza (asa cum am vazut mai devreme din textul lui M. Foucault) modul in care discursul – ca structura de intelesuri – este produs, functioneaza, se schimba si face posibila actiunea umana.

Sa ne aplecam in cele ce urmeaza ceva mai in detaliu asupra a trei din aceste abordari: studiile institutionale, analiza comportamentala (behaviorista) si, desigur, teoria alegerii rationale. Studiile institutionaliste au o veche istorie, si au reprezentat o lunga perioada de timp paradigma teoretica dominanta in stiinta politica (in primele decenii ale secolului al XX-lea). Dupa ce, la mijlocul secolului trecut abordarile behavioriste au reprezentat curentul dominant in cercetarile politice, institutionalismul a revenit – sub numele de neo-institutionalism – la inceputul anilor '80 ca un raspuns constient la ceea ce s-a chemat „revolutia behaviorista”, dar si la influenta tot mai mare a abordarilor de tipul alegerii rationale.



Analiza behaviorista isi gaseste in cartea lui R. Dahl Who Governs? Democracy and Power in an American City, publicata in 1961, expresia paradigmatica. Plecand de la o analiza empirica a modului in care in orasul New Haven au fost luate deciziile importante, a distributiei averii, a patternurilor de conducere din oras, de-a lungul unei perioade de peste o suta si cincizeci de ani, el a ajuns la concluzia ca, din oligarhie, orasul a devenit, treptat, pluralist. Dahl a analizat trei probleme: dezvoltarea urbana, nominalizarile politice, educatia publica. Ceea ce a constatat el a fost faptul ca puterea nu era concentrata (sau: treptat a devenit tot mai putin concentrata) intr-un singur grup. Mai degraba, ca expresie a faptului ca resursele care produc puterea erau larg distribuite in populatie, si puterea insasi era fragmentata intre diferitii actori. Grupurile nu actionau concentrat asupra tuturor problemelor: cele care se opuneau intr-o problema puteau sa colaboreze, sa se uneasca intr-o alta. Si chiar daca influenta directa asupra deciziilor cheie o aveau putini oameni, cei mai multi au putut sa le influenteze prin vot. Cum poate fi detectat insa faptul ca un actor exercita putere asupra altuia? Dupa Dahl, trebuie sa vedem care sunt preferintele diferitilor actori politici, daca ele difera in anumite cazuri. Daca preferintele unor actori predomina in anumite probleme cheie, inseamna ca acei actori exercita puterea in sistemul politic respectiv. Dar o preferinta nu poate fi cercetata ca atare, ci numai prin deciziile efective ale actorilor. Decurge de aici o concluzie foarte importanta: a studia relatiile de putere inseamna a analiza deciziile concrete in care actorii isi urmaresc propriile preferinte. De fapt, Dahl a facut exact acest lucru in analiza relatiilor de putere in orasul New Haven.

Analiza comportamentala si-a propus sa utilizeze tehnici statistice riguroase in analiza datelor politice. Ca urmare, obiectivul ei a fost acela de a dezvolta, pe baza analizei cantitative a comportamentului uman in grupuri, o stiinta empirica a politicii, capabila sa genereze ipoteze cu valoare predictiva. De buna seama, aceasta presupune ca, pe de o parte, cercetarea sa poata conduce la regularitati care pot fi apoi generalizate si, pe de alta parte, ca acestea pot fi descoperite printr-o analiza neutra, care nu face apel la judecati de valoare. Pentru behavioristi, conceptul de cauzalitate joaca un rol esential; potrivit lor, relatiile cauzale pot fi descoperite prin analiza procesului efectiv de luare a deciziilor.

Neo-institutionalismul are in cartea lui D. North Institutions, Institutional Change and Economic Performance (1990), in cea a lui J.G. March si J.P. Olsen Rediscovering Institutions (1989) si in cea a lui Elinor Ostrom Governing the Commons (1990) exemplificarile cele mai adecvate. Scopul neo-institutionalistilor este acela de scoate in evidenta rolul crucial al institutiilor (al regulilor, normelor, practicilor sociale), al contextului institutional in modelarea comportamentului politic si a rezultatelor actiunii politice. Institutiile conteaza, dar la fel conteaza si istoria, adica felul in care este astazi practica politica depinde de modul in care a ajuns sa fie astfel; actorii, la randul lor, sunt socializati in acest context institutional complex si isi modelelaza si in acest fel comportamentul. Ca urmare, accentueaza neo-institutionalistii, comportamentul politic, modalitatile in care se constuiesc deciziile sociale sunt extrem de complexe si, de aceea, intr-o mare masura impredictibile. Mai mult, odata constituite institutiile se adancesc in rutina, in conventie si sunt dificil de reformat, de schimbat, de inlocuit; De aceea exista perioade de stabilitate, de egularitate in comportamentul politic, in institutile politice (care pot fi urmate de faze de schimbare institutionala intensa).

A intelege semnificatia teoriei alegerii rationale presupune a ne referi la operele cu valoare paradigmatia pentru aceasta abordare. In aceste cati sunt definite principalele probleme considerate ca importante in acest cadru pentru intelegerea comportamentului politic si a deciziilor sociale, sunt definite metodele considerate legitime si fructuoase, ca si principalele tipuri de raspunsuri ce pot fi oferite unei probleme teoretice. Cartea lui K. Arrow, Social Choice and Individual Values (1951) s-a concentrat asupra modalitatilor prin care preferintele individuale pot fi agregate pentru a constui o functie de bunastare sociala. Celebra teorema a lui Arrow, care dovedeste ca nu se poate construi o astfel de functie de agregare a preferintelor individuale care sa indeplineasca simultan anumite proprietati pe care in mod rezonabil noi le consideram acceptabile, a reprezentat punctul de plecare pentru dezvoltari deosebit de importante in economie si in stiinta politica. In lucrarea sa An Economic Theory of Democracy (1957) A. Downs construieste modele ale competitiei dintre partidele politice, in care politicienii actioneaza ca actori care urmaresc maximizarea utilitatii - in cazul competitiei politice, a numarului de voturi castigat de partidul lor. J. Buchanan si G. Tullock au elaborat in The Calculus of Consent (1962) modele ale statului si ale comportamentului birocratic, presupunand iarasi ca agentii care actioneaza in cadrul acestor institutii se comporta ca maximizatori. The Logic of Collective Action (1965) de M. Olson abordeaza formarea intereselor de grup si comportamentul de grup in perspectiva ideea de bun public si evidentiaza dificultatile in agregarea acestora.



Autorii mentionati sunt economisti (doi dintre ei, K. Arrow si J. Buchanan, au obtinut premiul Nobel pentru economie). Teoria alegerii rationale este intr-un fel o incercare de a aduce in stiinta politica tipul de abordare si rigoarea economistilor, prin consturirea de modele formale, capabile sa ofere explicatii ale felului in care oamenii se comporta in spatiul public si sa permita predictii privind comportamentul acestora. Desigur, modelele construite se bazeaza pe idei simplificatoare; dar acest lucru a permis folosirea metodelor matematice de modelare a comportamentului politic. Teoria alegerii rationale se bazeaza pe supozitia ca explicarea deciziei sociale trebuie sa se realizeze in ultima instanta prin apelul la actiunile actorilor individuali implicati; ca a intelege decizia sociala inseamna a intelege modul in care se face agregarea actiunii acestor agenti. Aceasta supozitie este cunoscuta sub numele de individualism metodologic. In al doilea rand, teoria alegerii rationale admite ca actorii politici sunt rationali: ei isi urmaresc interesele individuale si cauta sa isi maximizeze beneficiile. Cele mai interesante rezultate obtinute sunt care care dovedesc ca exista o tensiune intre rationalitatea individuala si cea colectiva: intr-o societate de actori rationali este posibil ca rezultatele la care se ajunge sa fie mai proaste decat daca actorii s-ar comporta rational (aici intervin concepte celebre deja, precum cele de „calator clandestin”, de „dilema a prizonierilor” etc.)

Cele trei tipuri de abordari in stiinta politica difera prin problemele pe care le ridica, prin problemele asupra carora se concentreaza, prin tipurile de factori explicativi pe care ii sugereaza, prin metodele utilizate. Totusi, ar fi gresit sa se considere ca cele trei abordari sunt incomparabile. Uneori se incearca reconstruirea unora dintre sconceptele si tezele din cadrul unei orientari in perspectiva alteia. In acest sens, teoria alegerii rationale este cea mai activa. De exemplu, in ultimele doua decenii, modele mai sofisticate ale teoriei alegerii rationale (asa-numitele modele de a doua generatie, in cadrul teoriei institutionale a alegerii rationale – a se vedea de pilda E. Ostrom: 1990) au incercat sa recupereze aspecte specifice studiilor neo-institutionaliste. Intr-un sens puternic, neo-institutionalismul poate fi astfel vazut astazi ca o aplicare si dezvoltare a abordarii de tip alegere rationala.



Ce sunt „politicile”? Iata aici o definitie:

O politica publica este o retea de decizii legate intre ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor si a resurselor alocate pentru atingerea lor in situatii specifice. Procesul de infaptuire a politicilor este procesul de formulare si de aplicare a politicilor publice. (A. Miroiu: 2001, p. 26)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 718
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site