Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Istoricul Uniunii Europene - Ideea de uniune europeana

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Istoricul Uniunii Europene

Obiective: Cunoasterea si insusirea tratatelor institutive, a institutiilor Uniunii Europene si a principalelor reglementari comunitare



1. Ideea de uniune europeana

Ideea este foarte veche. Dante Alighieri in „Divina comedie” isi imagina o Europa unificata, aflata sub conducerea unui suveran aflat deasupra celorlalti suveran Limba comuna urma sa fie latina, iar moneda comuna florinul care avea o circulatie larga in Europa ca urmare a activitatii negustorilor din Florenta.

In secolul al XVII-lea, Ducele de Sully in „Grand Dessin” a lansat ideea unui „corp politic al tuturor statelor Europei” care sa poata produce intre membrii sai o pace inalterabila si un comert perpetuu.

Immanuel Kant, in 1795 a elaborat un „Proiect de pace eterna” bazat pe o federatie de state libere, avand o constitutie de tip republican.

Victor Hugo, in discursul rostit la al treilea Congres International de Pace de la Paris din 1849 spunea ca „va veni o zi cand vom vedea aceste doua grupuri imense, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, unul in fata celuilalt, intinzandu-si mainile unul celuilalt peste mari, schimband produse, comert, industrie, arte, genii…”.

Napoleon a incercat unificarea Europei sub autoritatea Frantei, dar impotriva vointei popoarelor, ceea ce a provocat explozia nationalismelor europene.

Saint Simon (1814) prevedea constructia Europei in jurul unei aliante Franta-Anglia, condusa de un monarh „lider stiintific si politic”. (v. Adrian Nastase, Europa quo vadis?, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003, p.21-29). Acestei aliante i se puteau alatura si alte state care se eliberau si isi creau institutii reprezentative.

Si alti vizionari au formulat proiecte de unificare a Europe Dupa primul razboi mondial, Aristide Briand in 1929, in Adunarea Generala a Societatilor Natiunilor a propus sa se constituie „un fel de legatura federala” intre natiunile europene.

In 1944, reprezentantii miscarilor europene de rezistenta europene, reuniti in Elvetia, au elaborat un program european care statua ca realizarea unei Europe prospere, democratice si pacifice sub forma unei reuniuni de state suverane, separate prin frontiere politice si vamale este imposibila, afirmand ca doar o federatie europeana ar putea inlatura cauzele celor doua razboaie mondiale.

In 1946, Winston Churchill, la Universitatea din Zürich, a sustinut ideea unor „State Unite ale Europei”, construite in jurul Frantei si Germaniei, sub auspiciile Marii Britanii si ale SUA.

In 1947, mai multe miscari care militau pentru unitate europeana au format „Comitetul International de coordonare a miscarilor pentru unificarea Europei”. Primul Congres European tinut la Haga in 1948, care a reunit peste 800 delegati din 19 tari, a formulat ideea unei zone europene de comert liber si a necesitatii de creare a unor institutii europene – un Parlament European si o Curte de Justitie. Richard Caudenhove-Kalergi a creat miscarea „Pan Europa”

2. ETAPELE REALIZARII UNIUNII EUROPENE

Este unanim recunoscut ca la baza infaptuirii Uniunii Europene se afla Planul Marshall care a creat conditiile unui sistem de cooperare economica care a permis primele proiecte de integrare europeana.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cele doua superputeri, Uniunea Sovietica si SUA, si-au disputat puternic zonele de influenta, in special in Europa. Marea Britanie, asociat al Statelor Unite, se angajase sa sustina linia de rezistenta formata de Grecia si Turcia. La 21 februarie 1947, Ambasada Marii Britanii din SUA a anuntat Secretariatul de stat din Washington ca, datorita gravelor dificultati cu care se confrunta economia britanica, nu mai avea forta economica si militara pentru a suporta imensele cheltuieli cu bazele militare din Marea Mediterana.

In acelasi timp, in Europa prindeau si castigau teren miscarile socialiste si comuniste pro-sovietice, ajungand chiar la desemnarea unor ministri comunisti in guvernele Italiei si Frante In acest context, Truman, presedintele american care i-a succedat lui Roosevelt, la 12 martie 1947 s-a adresat sesiunii comune a Congresului SUA si a solicitat autorizatia pentru alocarea a 400 milioane dolari in ajutorul Greciei si Turcie Congresul SUA l-a aprobat si a stabilit obiectivul de a „manifesta o atitudine ferma a Washingtonului fata de Moscova”.

La 5 iulie 1947, la Universitatea Harvard, secretarul de stat al SUA, George Marshall, cu ocazia discursului tinut la acordarea titlului de doctor honoris causa, a atacat dur pretentiile de superputere ale URSS care urmarea fie numai o adeziune sau chiar o incorporare fortata a Germaniei la cauza socialismului pentru a realiza revolutia mondiala.

Interesul SUA de a sprijini economic Europa occidentala viza si relansarea propriei economii aflata in recesiune, relansare posibila prin cererea mare de marfuri dar si stoparea avansurilor socialiste si comuniste din Italia si Franta care, impreuna cu nationalizarea laburista din Marea Britanie, ar fi periclitat mentinerea economiei de piata in aceasta parte a lumi

La 12 iunie 1947, la initiativa Marii Britanii si Frantei a avut loc la Paris o conferinta care s-a finalizat cu constituirea unui Comitet European de Cooperare Economica (CECE) care a avut menirea de a realiza un studiu privind necesitatile europene de import din zona dolarulu Studiul a fost aprobat in Conferinta din 22 septembrie 1947 si a fost transmis in SUA.

La 3 aprilie 1948, presedintele SUA a semnat Legea asistentei externe (Foreign Assistance Act) prin care este sustinut Programul de Recuperare Europeana. In acest fel a demarat oficial Planul Marshall. A fost creata Administratia de Cooperare Economica (CECA), ca agentie federala pentru organizarea ajutorului, aceasta functionand pana la 30 septembrie 1951.

La 16 aprilie 1948 s-a semnat la Paris conventia constitutiva a Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), ca agentie europeana a Planului Marshall, avand ca membri fondatori 16 state europene: Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia si Turcia, R.F. Germania si Spania. SUA si Canada au fost admise ca membri asociati, iar Iugoslavia a primit statut de observator Ajutorul dat de SUA Europei, intre 1949-1961 a fost de peste 30 miliarde dolar

OECE nu s-a concentrat numai pe distribuirea ajutorului american, SUA actionand si in directia unei cooperari intraeuropene.

Startul constructiei europene a fost dat de ministrul de externe francez Robert Schuman care, la 9 mai 1980, intr-un discurs a propus crearea unei „inalte autoritati” supranationale, care sa dirijeze productia si desfacerea otelului si carbunelui in Europa. La baza propunerii lui Schuman se afla planul elaborat de Jean Monnet. Ideea era mai veche si fusese lansata de Konrad Adenauer, cancelarul demo-crestin care a reconstruit Germania. Acesta, in 1949 a propus o „asociere de drept international pe baza de cooperare” in care „Germania ar participa cu regiunea Ruhr, Franta cu minereul din Lorena, Franta, Germania, Saarland, Luxemburg, Belgia cu industriile lor grele”



La 18 aprilie 1951, la Paris, Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), intrat in vigoare la 23 iulie 1953. Tratatul viza „plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub o Inalta autoritate comuna, intr-un organism deschis participarii celorlalte tari ale Europei” (Robert Schuman, Declaratia de la 9 mai 1950).

La 26 mai 1952, aceleasi 6 state fondatoare CECO au semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeana de Aparare, sub forma unei organizatii supranationale cuprinzand un Comisariat, un Consiliu de Ministri, o Curte de Justitie si o Adunare Parlamentara. O autoritate militara comuna la nivel european avea in subordine trupele europene

In 1953 Adunarea Parlamentara a CECO a elaborat un proiect de tratat privind o comunitate politica. Comunitatea Europeana astfel infiintata avea competenta generala in domeniile politicii economice, al securitatii si politicii externe, urmand ca in doi ani sa absoarba CECO si Comunitatea Europeana de Aparare

In 1957 au fost semnate Tratatul instituind Comunitatea Europeana (CEE) si Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA) sau EURATOM.   

Tratatul CECO a creat patru institutii: o Inalta Autoritate, o Adunare responsabila cu controlul politic, un Consiliu al Ministrilor, constituiti din reprezentanti ai statelor membre, si o Curte de Justitie. Acestea aveau competente in domeniul pentru care s-a convenit Tratatul.

Si Tratatul de la Roma prevaede constituirea unor institutii – o Comisie (Inalta Autoritate) si Consiliul de Ministri, ca organ interguvernamental.

Conventia de la Roma a dotat cele 3 comunitati (CECO, CEE si CEEA) cu o Adunare Parlamentara comuna, devenita Parlamentul European de astazi, si o Curte de Justitie.

Prin Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, cunoscut sub numele de Tratatul de fuziune, s-a realizat unificarea executivelor celor 3 comunitati (cele 3 Consilii de Ministri ale CEE si CEEA) si Inalta Autoritate (CECO) inlocuindu-le cu un Consiliu de Ministri si o Comisie

Incepand cu anul 1975, sefii de state sau de guverne se reunesc in cadrul Consiliului European (acesta este alt organism decat Consiliul Europei), pentru definirea liniilor politice generale ale Comunitati

In 1976 a avut loc prima extindere prin aderarea Regatului Unit al Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei, iar, mai apoi, in 1981, a Greciei si, in 1986, a Portugalie

La 20 septembrie 1976, Consiliul a aprobat conditiile pentru alegeri directe, in Parlamentul European, si s-a semnat Actul privind alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct. Primele alegeri au avut loc in iunie 1979.

In anul 1986, prin Actul Unic European (AUE), s-a facut prima mare reforma a Tratatelor Comunitatilor. AUE a avut ca obiectiv finalizarea asa-numitei piete interne, definita ca „o zona fara frontiere interne in care este asigurata libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului” si intrata in vigoare la 1 ianuarie 1993.

La 7 februarie 1992 s-a semnat Tratatul de la Maastricht, cunoscut ca Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE). Acesta si-a definit ca obiective:

1. trecerea de la piata unica la o uniune economica si monetara, comportand si trecerea la o moneda unica;

2. afirmarea identitatii pe scena internationala printr-o politica externa si de securitate comuna, inclusiv o politica de aparare comuna;

3. intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

4. dezvoltarea unei cooperari mai stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne (JAI), garantandu-se siguranta si securitatea popoarelor in conditiile unei libere circulatii a persoanelor

Formele de cooperare instituite prin TUE sunt structurate pe 3 piloni:

primul pilon, are caracter supranational si este constituit din ansamblul dispozitiilor privind Comunitatea Europeana, care nu se mai limiteaza la competentele strict economice ale Comunitatii Economice Europene , ci a devenit una generalizata, incluzand educatia, pregatirea profesionala, tineret, cultura, sanatate publica, protectia consumatorilor, infrastructura pentru transport, telecomunicatii si energie, precum si politici industriale;

al doilea pilon il constituie politica externa si de securitate comuna (PESC). Consiliul European defineste „orientarile generale ale PESC pe baza carora Consiliul de Afaceri Externe hotaraste, in unanimitate, domeniile ce pot face obiectul unei actiuni comune. Uniunea este reprezentata de Presedintie;

al treilea pilon il constituie Justitia si Afacerile Interne (JAI). Dreptul de initiativa apartine statelor membre si Comisie Consiliul Ministrilor poate sa adopte, in unanimitate, pozitii comune, decizii cadru in scopul armonizarii legilor si regulamentelor in statele membre, decizii obligatorii in orice alt domeniu apartinand de acest pilon, precum si conventii pe care le recomanda statelor membre spre adoptare. Exista un Comitet de Coordonare, compus din inalti functionari care formuleaza avize destinate Consiliului si care pregateste lucrarile acestuia




In 1995 a avut loc o noua extindere – Austria, Finlanda si Suedia. Aceasta extindere s-a desfasurat conform practicilor anterioare, prin schimbarea aritmetica a aranjamentelor institutionale. Pregatirea extinderii prin includerea tarilor din centrul si estul Europei a fost incredintata unei noi Conferinte Interguvernamentale (CIG), prin TUE, care a fost inaugurat formal la Torino in martie 1996, sub presedintia italiana. CIG a avut ca obiectiv revizuirea Tratatului de la Maastricht. Finalizarea a avut loc prin Tratatul de la Amsterdam, semnat in octombrie 1997, si a intrat in vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam avea trei parti: 1. Modificari aduse tratatelor; 2. Simplificare; 3. Prevederi generale si finale. Au fost reformulate obiectivele Uniuni

In afara reformularii obiectivelor a fost introdus conceptul flexibilitatii, in sensul acceptarii unei „cooperari mai stranse” a unui grup de state hotarate sa atinga un nivel mai ridicat de integrare fara ca progresul in aceasta directie sa mai fie conditionat de asteptarea celorlalte state membre. In ce priveste reforma institutiilor a fost extinsa participarea directa a Parlamentului European in domeniul legislativ prin procedura codeciziei intr-un numar tot mai mare de noi domenii[9]

Dupa adoptarea acestui tratat au formulat cereri de aderare si alte state printre care si Romania (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania). Cu privire la aceste cereri Comisia a adoptat, la 16 iulie 1997, Agenda 2000.

O noua modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor care instituie Comunitatile europene si unele acte asociate a avut loc prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare in ianuarie 2003 si care a avut ca scop crearea unui sistem functional pentru un numar mai mare de membri si gestionarea unei extinderi fara precedent.

Deoarece nici Tratatul de la Nisa nu a putut rezolva problemele cu care se confrunta constructia comunitara, prin Declaratia de la Laecken din 2001 a fost instituita Conventia europeana care a avut ca scop redactarea unui text constitutional care sa raspunda in mod real nevoilor comunitatii europene.

Constitutia Uniunii Europene, astfel elaborata, a fost aprobata la Roma in 2004 si este supusa aprobarii de catre statele membre, proces care pare intrerupt prin neaprobarea, pentru inceput de catre francezi, dar ulterior si de alte state.

Cuvinte cheie: Planul Marshall, CECO, CEE, CEEA, PESC, AUE, TUE, JAI, primul pilon, al doilea pilon, al treilea pilon, tratatele institutive.

Intrebari

1. Cand a fost formulata pentru prima data ideea de Europa unificata?

2. Care sunt tratatele prin care a fost instituita Uniunea Europeana?

3. Care sunt obiectivele TUE?

4. Care sunt statele care au fondat CECO?



Ion Ignat, Uniunea Europeana – de la Piata Comuna la moneda unica, Ed. Economica, Bucuresti, 2002, p. 13-14.

Ion Ignat, op. cit., p. 14-19.

Adrian Nastase, op. cit., p. 28.

Adrian Nastase, op. cit., p. 32.

Idem, op. cit., p. 35.

Idem, op. cit., p. 35.

Marin Voicu, Drept comunitar – teorie si jurisprudenta, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2002, p. 9-10.

Adrian Nastase, op. cit., p. 40-41.

Idem, p. 44-45.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1142
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site