Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


JALOANELE PARCURSULUI INTEGRATIONIST IN EUROPA

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




JALOANELE PARCURSULUI INTEGRATIONIST IN EUROPA

Tratatul de la Paris 18 aprilie 1951)




Prevedea crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), din care faceau parte Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Se faceau referiri exprese la valentele pacificatoare ale organizatiei: semnatarii se declarau “decisi sa inlocuiasca rivalitati de lunga durata cu fuziunea intereselor lor esentiale, sa creeze, prin instituirea unei comunitati economice, bazele pentru o comunitate mai larga si mai adanca intre popoare mult timp divizate de conflicte sangeroase”.

A fost precedat de celebra declaratie de la 9 mai 1950 a ministrului de externe francez, Robert Schuman, a carei simbolistica este atat de importanta incat data respectiva este celebrata anual ca “Ziua Europei”: “Guvernul francez propune plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa participarii altor tari din Europa”. Alegerea celor doua sectoare nu era intamplatoare, acestea fiind considerate in epoca drept reprezentand “pozitiile dominante” ale economiei si, totodata, ramurile cel mai intim legate de productia de razboi, care devenea astfel “materialmente imposibil”.

Organizatia creata de Tratatul CECO avea un caracter supranational si interventionist foarte pronuntat:

obiective generale pentru dezvoltarea celor doua industrii;

instrumente interventioniste foarte brutale in caz de “criza manifesta” (controale de pret, contingente de productie etc);

control absolut asupra concentrarilor economice din ramurile respective (fuziuni si achizitii)

impozit pe cifra de afaceri a tuturor intreprinderilor din ramurile respective, constituind venituri directe ale CECO

Aproximativ in acelasi timp a fost lansat un proiect integrationist cu trasaturi mai pronuntat politice: initiativa franceza de creare a unei Comunitati Europene de Aparare (CEA), cu scopul crearii unei armate europene care sa faca posibila reinarmarea Germaniei in contextul unor tot mai puternic resimtite amenintari de securitate venite din partea URSS. Cele 6 state semnatare ale CECO au semnat si Tratatul CEA in 1952, dar organizatia proiectata nu a mai luat fiinta, din cauza respingerii ratificarii de catre Adunarea Nationala a Frantei, la 30 august 1954, ca rezultat al unei coalizari ad hoc a comunistilor cu gaulistii.

Tratatele de la Roma 25 martie 1957)

Prevedeau crearea a doua comunitati – Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica (EURATOM) – intre aceiasi sase semnatari.

Tratatul CEE a fost fundamentat de un raport facut de asa-numitul “Comitet Spaak” , care urma o logica foarte asemanatoare celei in care a fost construit Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT): eliminarea restrictiilor formale in comertul reciproc dintre membri, insotita de numeroase prevederi menite sa impiedice recurgerea la alte masuri pentru a frustra liberalizarea comertului intra-comunitar (abordare specifica asa-numitei integrari negative).

In plus, tratatul prevedea:

crearea unei uniuni vamale intre membri

infiintarea unor organisme supranationale (Comisia si Curtea de Justitie), cu rol de monitorizare, asigurare a punerii in aplicare (enforcement) si, respectiv, jurisdictie

formularea si aplicarea de politici comune in anumite domenii

Cu exceptia politicii comerciale, referirile la celelalte politici comune erau lipsite de concretete, ceea ce a facut ca unele politici comune sa capete cu adevarat substanta (politica agricola comuna), pe cand altele nu s-au materializat, practic, nici pana in prezent (politica comuna in domeniul transporturilor).

Prevederile referitoare la eliminarea taxelor vamale in comertul reciproc si la crearea uniunii vamale (in principal, instituirea tarifului vamal comun) au fost duse la indeplinire inainte de sfarsitul perioadei tranzitorii de 12 ani prevazute in Tratat, respectiv la 1 iulie 1968 (dupa doar 10 ani si jumatate).

Spre deosebire de Tratatul CECO, care este un tratat-lege, Tratatul CEE era mai mult un tratat-cadru, mai putin interventionist si mult mai putin supranational.

In 1965, s-a semnat asa-numitul Tratat de fuziune (Merger Treaty), care a unificat institutiile (autoritatile) create de cele trei Tratate anterioare, declarand totodata drept obiectiv si unificarea celor trei Comunitati.

Tot in 1965, Franta a declansat asa-numita “criza a scaunului gol”, refuzand sa mai participe la reuniunile institutiilor comunitare din cauza unei combinatii de temeri fata de intrarea in vigoare a regulii adoptarii deciziilor prin vot majoritar de la 1 ianuarie 1966 si nemutumire fata de initiativa presedintelui Comisiei, Walter Hallstein, de a propune extinderea prerogativelor comunitare, mai ales in domeniul bugetar. Criza a fost solutionata in 1966 prin asa-numitul compromis de la Luxemburg, potrivit caruia, atunci cand “interese nationale vitale” sunt in joc, tara respectiva poate bloca luarea unei decizii la nivel comunitar.

In decembrie 1969, Conferinta la nivel inalt a CEE de la Haga a adoptat asa-numitul “Plan Werner”, care prevedea edificarea unei uniuni economice si monetare intr-o perioada de 10 ani, in intervalul 1971-1980.

In 1972, cu ocazia summit-ul de la Paris, liderii Frantei si Germaniei au evocat pentru prima oara perspectiva conmstruirii unei “Europe sociale”.

Criza economica generata de cele doua “socuri petroliere” inregistrate in anii ’70 a facut ca ambele initiative sa esueze.

Totusi, in 1979, initial intr-un cadru formal situat in afara celui legal al CEE, tarile membre ale CEE (cu exceptia Marii Britanii) au lansat Sistemul Monetar European (SME), destinat stabilizarii cursurilor de schimb intre monedele nationale ale statelor participante, bazat pe o moneda de referinta lipsita de circulatie efectiva, ECU.

La mijlocul anilor ’80, dupa aproape trei decenii de la semnarea Tratatului de la Roma, Comunitatea Economica Europeana progresase foarte neuniform pe calea integrarii economice. Doar in domeniile politicii comerciale, al politicii agricole si, partial, al politicii de concurenta, unificarea la scara intregii Comunitati fusese realizata. In plus, nici una din initiativele de adancire a integrarii dintre tarile membre lansate dupa incheierea perioadei de tranzitie a Tratatului de la Roma nu putuse sa fie materializata. In acest context de stagnare si resemnare, procesul integrationist a cunoscut un puternic impuls prin initiativa desavarsirii pietei interne unice, produs al demersurilor convergente ale cercurilor de afaceri pan-europene si Comisiei. Jaloanele acestui proiect au fost trasate prin Cartea Alba dedicata acestui subiect si aparuta in 1985 sub coordonarea directa a Comisarului pentru Piata Interna, lordul Cockfield.

In februarie 1986, a avut loc prima revizuire substantiala a Tratatului constitutiv al CEE, prin asa-numitul Act Unic European.



Principalele elemente de noutate se refera la:

a)      stabilirea explicita a votului cu majoritate calificata pentru luarea deciziilor legate de punerea in aplicare a programului pietei interne unice, indeosebi cu privire la armonizarea legislatiilor nationale, pentru care regula stabilita de Tratatul de le Roma era cea a unanimitatii

b)      introducerea sub egida Tratatului CEE, si deci in competenta institutiilor comunitare, a doua domenii care faceau obiectul unei colaborari strict pe palierul inter-guvernamental intre statele membre:

sistemul monetar european

cooperarea in materie de politica externa

c)      extinderea competentelor CEE in domenii noi precum:

politica ecologica

politica sociala (conditii de lucru, dialog intre partenerii sociali)

In februarie 1992, prin Tratatul de la Maastricht:

a)          s-au introdus noi amendamente importante Tratatului CEE, devenit Tratatul CE (Comunitatea Europeana)

b)          s-au pus bazele unui nou concept, Uniunea Europeana, care a facut obiectul unui tratat separat, Tratatul UE

Intrarea sa in vigoare a fost intarziata pana la 1 noiembrie 1993 de respingerea prin referendum a ratificarii sale, intr-o prima faza, de catre Danemarca.

In plan economic, Tratatul de la Maastricht aduce o singura noutate notabila, dar de mare importanta: crearea Uniunii Economice si Monetare (UEM).

Tratatul de la Maastricht este insa foarte semnificativ prin aspectele extra-economice pe care le abordeaza, si care justifica adoptarea unei denumiri a gruparii – Uniunea Europeana – care le inglobeaza pe celelalte (CECO, CE, EURATOM), fara a le inlocui insa.

o noua arhitectura institutionala, bazata pe trei “piloni”, dintre care:

primul este cel comunitar, de esenta economica

al doilea se refera la politica externa si de securitate comuna

al treilea se refera la justitie si afacerile interne

“Pilonii” doi si trei nu sunt din punct de vedere institutional nici comunitari, nici strict inter-guvernamentali.

o mai mare “apropiere de cetatean”, prin:

introducerea cetateniei EU, care se adauga cetateniilor nationale, si care genereaza drepturi legate de libertatea de miscare si de resedinta pe teritoriul Uniunii, dreptul de vot, de reprezentare consulara etc

introducerea conceptului subsidiaritatii, potrivit caruia competentele Comunitatii nu trebuie exercitate decat atunci cand obiectivele urmarite nu pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre actionand individual (iar, in cadrul acestora, de catre entitati sub-nationale); in aceeasi logica se inscrie si infiintarea Comitetului Regiunilor

Ratiunea unora dintre desemnarile operate, ca si cea a anumitor concepte introduse de Tratatul la Maastricht, au ramas neclare:

i)            Uniunea Europeana nu a capatat personalitate juridica



ii)           Prevederile referitoare la cetatenia europeana au fost incluse, in mod paradoxal, in Tratatul CE, nu in Tratatul UE

iii)         Denumirile institutiilor comunitare au devenit incoerente: Consiliul a devenit “al UE”, pe cand Comisia a ramas “a Comunitatilor Europene”.

Tratatul de la Amsterdam (2 octmbrie 1997, in vigoare de la 1 mai 1999).

Scopul declarat al Tratatului a fost acela de a adapta structura institutionala pentru a face fata primirii unui mare numar de noi membri, reprezentand aproape o dublare a componentei de atunci a UE. Acest scop nu a fost atins.

In schimb, profitand de ocazia ivita pentru amendarea Tratatelor, au fost operate alte modificari relativ importante, niciuna insa legata de aspecte economice:

introducerea conceptului de “cooperare intarita”, in virtutea careia unele State membre dispuse sa mearga mai departe pe calea adancirii procesului integrationist pot sa o faca prin aranjamente aplicabile doar lor, dar cu respectarea constrangerilor procedurale, institutionale si substantiale care decurg din calitatea de membri UE.

In acelasi timp, Tratatul de la Amsterdam marcheaza abandonarea practicii de a admite ca unele State Membre sa se autoexcluda de la anumite obligatii, prin asa-numitele opt-outs (utilizate de Marea Britanie, Danemarca si Suedia pentru UEM; de Marea Britanie pentru “Carta Sociala”).

realocari de competente intre cei trei piloni, prin reintegrarea in cadrul pilonului comunitar a unei parti din problematica JAI: controlul frontierelor, azil, imigratie.

continuarea procesului, antamat deja prin Actul Unic European, de sporire a prerogativelor Parlamentului European

Nerealizarea reformelor institutionale indispensabile unei extinderi cu 10-12 noi membri a necesitat lansarea, cu ocazia Consiliului European de la Koln (iunie 1999) a unei Conferinte Inter-guvernamentale “limitate”, care sa rezolve problemele lasate in suspensie de Tratatul de la Amsterdam (asa-numitele Amsterdam leftovers” ).

Rezultatul a fost consfintit de Tratatul de la Nisa (semnat in 26 februarie 2001), intrat in vigoare abia in 2003, ca urmare a unei prime respingeri ale sale, prin referendum, de Irlanda:

ajustarea ponderarii voturilor detinute de Statele Membre si a componentei Comisiei

extinderea utilizarii votului cu majoritate califcata pentru luarea deciziilor

simplificarea procedurii de “cooperare intarita”

Concluziile Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), la care s-a convenit continutul tratatului omonim preconizau lansarea unei noi Conferinte Interguvernamentale pentru solutionarea structurala (nu doar provizorie) a unor aspecte institutionale. Lansarea a fost decisa de Consiliul European de la Laeken (decembrie 2001), care insa a luat initiativa neuzitata anterior de a convoca o “Conventie asupra Viitorului Europei”, ale carei concluzii sa inspire ti sa orienteze lucrarile conferintei.

Pe agenda s-au aflat patru probleme principale:

a)      o mai buna definire si delimitare a competentelor UE de cele nationale

b)      simplificarea Tratatelor

c)      probleme subsumate conceptului de “guvernanta” europeana

d)      aspecte de natura constitutionala relevante pentru cetatenii Uniunii

Desi acest lucru nu fusese prevazut de Concluziile de la Laeken, Conventia a “marit miza” procesului punand in fata liderilor Statelor Membre un proiect de Tratat Constitutional, semnat la 29 octombrie 2004, la Roma.

Prevederi principale:

UE capata personalitate juridica; in practica, o preia pe cea a CE, deoarece CECO a incetat sa existe in 2002, iar EURATOM va ramane cu personalitate distincta pentru a menaja hiper-sensibilitatile ecologistilor (germani si austrieci, indeosebi)

Sistemul “pilonilor” este abolit: JAI este practic “comunitarizat”, iar PESC devine mai institutionalizat si integrat in activitatile externe ale UE, gratie indeosebi crearii postului de Ministru de Externe al Uniunii, care va fi in acelasi tmp si vicepresedinte al Comisiei

problemele institutionale tratate la Nisa primesc solutii mai durabile, fara a fi insa deplin rezolvate (se mentine practica rendez-vous-urilor la date ulterioare)

se instituie posibilitatea de a rezolva probleme institutionale importante fara a se recurge la modificari ale Tratatelor (prin asa-numitele “clauzele-pasarela”, care nu reprezinta insa o noutate absoluta, principiul fiind introdus, in mod limitat, de Tratatul de la Amsterdam).









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 478
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site