Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Leninismul politic-Partidul

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Parlamentul European
Notiunea de coruptie
Principalele curente in antropologie
DESPRE NOI INSINE: TEORII SI CONVERGENTE IN DEZVOLTAREA ROMANIEI
DELICVENTA IN UNIUNEA EUROPEANA
BAZELE STIINTEI POLITICE TESTE GRILA
Deciiziile politico administrative
Atuurile si slabiciunile geopolitice ale Romaniei
Specificitatea discursului legionar - Nationalismul in discursul legionar
Ipoteza votantului rational

Leninismul politic-Partidul



Totul in leninism-si totul in persoana lui Lenin-se reduce la politic. Teoria partidului constituie punctul central al leninismului.Ea reprezinta principalul adaos facut de Lenin operei lui Marx, cu deformarile si denaturarile respective. Fundamental pentru teoria si practica puterii comuniste nu a fost marxismul, ci leninismul, deoarece Marx reprezinta un primitiv in politica, nu a fost in stare sa formuleze o teorie politica; Lenin a fost cel care a facut din marxism o teorie politica.In timp ce la Marx axul fundamental il constituie clasa sociala, la Lenin conceptul cheie era partidul politic, o institutie organizata si structurata.

“Noi inaintam in grup compact pe un drum abrupt si anevoios, tinandu-ne strans de mana. Suntem inconjurati din toate partile de dusmani si mai totdeauna suntem nevoiti sa pasim sub focul lor. In acest fel, Lenin numeste instrumental politicii, Partidul. Ideea Partidului nu este mai originala decat altele la Lenin.Majoritatea trasaturilor partidului bolsevic sunt prefigurate in organizatiile marxiste ale anilor ’60 si ’80, insa Lenin recunoaste si apreciaza organizatiile revolutionare din deceniul al 8 –lea si le considera drept un model ce trebuie urmat.Lenin admira eficacitatea conspiratoare la predescesorii sai .Pentru Lenin, complotul si politica nu se opun, iar generalizarea complotului da nastere politicii.

Partidul Leninist se prezinta ca un contra-complot, el nu ia nastere pentru a unelti comploturile, ci pentru a rezista comploturilor care il ameninta.Insa complotul si contra- complotul nu sunt simetrice: acesta din urma este real si prim, desi el se da drept defensiv si secund. Contra- complotul este consecinta ideologiei.Partidul ia forma necesara in functie de dusmanul de care vrea sa se apere.Daca in ideologie dusmanul este localizat, partidul isi vede impuse limitele in intensitate si in extensie, dar daca inamicul este total, partidul trebuie sa devina de asemenea total.

Inca de la bun inceput, pentru Lenin dusmanul a fost total. Structura intima a intregii societati, in toate dimensiunile sale, cu economia sa, cu structurile sale sociale, viata sa politica si culturala, este cea care se dezvaluie sub forma de complot.

Lenin se distanteaza de interpretarea sau de practicile social- democrate care tindeau sa limiteze actiunea Partidului la interesele socio-profesionale ale clasei muncitoare. Partidul reprezinta clasa muncitoare in raporturile sale cu societatea totala, dar el reprezinta cunoasterea teoretica, ideologica, in raporturile sale cu clasa muncitoreasca.

In cadrul unei greve care avusese loc la Petersburg in 1896, Lenin remarcase ca muncitorii se orientau spontan spre apararea intereselor particulare si nu aderau spontan la ideoligie, muncitorii nu aveau constiinta contradictiilor de neimpacat dintre interesele lor si intreaga oranduire politica si sociala, adica o constiinta social- democrata. Pentru ca

muncitorii nu pot gandi decat obscur si in chip neadecvat propria lor situatie istorica, intelectualii mic- burghezi, deveniti revolutionari de profesie, trebuie, potrivit lui Lenin, sa formeze nucleul partidului si sa-si asume misiunea de a purta constiinta si stiinta proletara in proletariat.Astfel, Partidul, cu privirile fixate pe ideea de proletariat, remodeleaza clasa muncitoare pentru a o face conform cu exemplarul sau ideal.

Maniheismul leninist se manifesta la doua nivele, pe de o parte, nu exista solidaritate de drept si de fapt intre grupurile sociale; proletariatul nu isi recunoaste nici o datorie fata de alte clase a caror soarta va fi reglata in mod automat datorita victoriei sale, victoria socialismului.Dar, pe de alta parte, partidul nu este angajat nici fata de proletariat.El nu-l reprezinta in virtutea unei delegari democratice, ci in virtutea unei delagari mistice. El nu este angajat decat fata de interesele superioare ale socialismului, asa cum le defineste ideologia. El se intereseaza de clasa muncitoare in masura in care aceasta, in aceasta ideologie, e considerata a avea un rol particular. Daca aceasta clasa se arata incapabila sa indeplineasca sarcina care i-a fost incredintata, daca ea tradeaza intr-o oarecare masura proletariatul si socialismul, Partidul nu va trebui s-o trateze altfel decat trateaza burghezia sau orice alta clasa dusmana. Practica leninista a fost sa suspecteze orice organizatie, soviet sau sindicat in care clasa muncitoreasca s-ar putea organiza.

Lenin este concis si sobru in ce priveste organizarea interna a Partidului.Partidul este stabil, centralizat, secret, selectionat.Unicul principiu organizatoric trebuie sa fie: conspiratia cea mai riguroasa, selectionarea cea mai riguroasa a membrilor, pregatirea de revolutionari de profesie.In interiorul partidului dispar specificatiile sociale, orice deosebire intre muncitori si intelectuali trebuie sa dispara.Partidul este dincolo de clase, perfect omogen.



Centrul centrului partidului nu este deci personalul stabil al revolutionarilor de profesie, ci cunoasterea ideologica.Membru de partid nu este angajat fata de Partid din acelasi motiv pentru care Partidul nu este angajat fata de proletariat, nici acesta fata de celelalte clase sociale.El este angajat fata de socialism.Astfel, in orice moment, Partidul este atacat din interior de aceeasi forta ostila care ii disputa, din exterior, suprematia asupra clasei muncitoare, si anume ideologia burgheza.Din acest motiv, libertatea de critica nu este posibila. Dupa Lenin, libertatea criticii inseamna libertatea curentului oportunist in cadrul social- democratiei, libertatea de a transforma social- democratia intr-un partid democratic al reformelor, libertatea de a infiltra in socialism idei burgheze si elemente burgheze.Un militant poate deveni, singur intre toti ceilalti, depozitarul cunoasterii adevarate, atunci nu mai exista alt remediu decat lupta in sanul partidului.Daca aceasta cunoastere se difuzeaza corect, prin persuasiune, critica, autocritica, unitatea va fi mentinuta. Altfel, trebuie recurs la sciziune. Odata partidul realizat, cand ideoligia s-a gasit intruparea, totul este posibil “ Dati-ne o organizatie de revolutionari si vom rasturna Rusia, apoi, lumea intreaga!”

In jurul Partidului se ordoneaza in cercuri concentrice inamicii si aliatii. Pozitia centrala a Partidului permite o situatie in ordinea logica a universului politic.Centrul lumii inamice este structural: feudalismul, capitalismul in genere si imperialismul. Imperialismul constituie inamicul natural al Partidului, ratiunea sa de a exista. El este coerent din punct de vedere ideologic si manipuleaza oamenii, de aceea problema nu se pune la nivel individual, ci asupra structurii. Detestarea individuala este indreptata asupra oamenilor care se gasesc in stare intermediara, carora conditia lor sociala sau intelectuala le da posibilitatea sa-si aleaga tabara si care, refuzand sa o faca, impedica desfasurarea luptei si intuneca justa ei cunoastere. La frontiera taberei burgheze se gasesc liberalii si indeosebi “ intelighetia liberala”. Lenin nu lasa sa-i scape nici o ocazie pentru a-si exprima dispretul, pentru el “liberalismul” se opune “democratismului”, care semnifica a fi revolutionar.

Mai aproape de Partid, la marginea exterioara a taberei proletare si mult mai demn de ura, este oportunismul. Oportunismul este liberalismul in miscarea muncitoreasca. Pentru Lenin, oportunismul este multiform iar, lupta contra lui este mai dificila. Oportunismul loveste in organizarea si structura partidului si deasemenea in ideologie. El are ca trasaturi: lipsa de precizie, ambiguitatea, insesizabilitatea, oscileaza intre puncte de vedere care se exclud reciproc. Se intampla ca oportunistii sa ajunga sa-si impinge emisarii pana in apropierea centrului. Ei actioneaza in doua moduri: fie submineaza doctrina ( rezivionistii ), fie organizarea ( lichidatoristii ).

La fel ca si adversarii, aliantii sunt dispusi concentric in jurul Partidului, erau acei ce depindeau direct de partid si acei alianti ocazionali sau tactici. Lenini ii enumera astfel: organizatiile de revolutionari si organizatiile muncitoresti formau impreuna Partidul. Organizatiile muncitoresti ce nu se alaturau Partidului, dar care se supuneau controlului si conducerii de catre acesta si elemente neomogenizate ale clasei muncitoresti, care se supun si ele si participa in timpul marilor manifestatii ale luptei de clasa.

Rolul esential al Partidului este de a difuza constiinta, cunoastere corecta, dar proportional cu capacitatile de ascultare si de intelegere a mediului care activeaza. Conducerea proletariatului se face prin agitatie si prin propaganda. Propaganda consta in a raspandi printre muncitori o conceptie justa asupra societatii, iar agitatia consta in a participa la manifestarile spontane ale luptei de clasa muncitoresti si de a dezvolta constiinta lor.




Agitatia, propaganda, teoria formeaza treptele urcatoare ale unei initieri. Intre ceea ce afirma Partidul in organizatii de masa, si ceea ce afirma in interiorul sau, exista mici diferente,insa confoerm lui Lenin, este aceeasi invatatura, dar cu salturi.Comunismul foloseste un limbaj contrat celui pe care-l utilizeaza in celula de partid, acest lucru se datoreaza faptului ca sindicatele nu au mijloacele intelectuale de a intelege ca este in fond acelasi limbaj.Nu se actioneaza la fel cu aliatii tactici, acestia, din cauza pozitiei lor sociale, nu sunt apti sa primeasca initiere. Teoria ii condamna si prevede lichidarea lor, insa avand in vedere interesele particulare, ei pot parcurge o bucata de drum impreuna in partid, toate aceste pentru interesele revolutie si cucerirea puterii.

Aliantele, pactele de neagresiune, renuntarile la un avantaj, abandonarea unei revendicari, reculul temporar, toate acestea se oranduiesc in categoria leninista a compromisului.

Remanierea aliantelor, schimarea de program, deplasarea frontului pot lua, daca obliga conjunctura politica, un caracter brutal si instantaneu. O regula fundamentala a Partidului este aceea de a nu fi niciodata prizonier al pozitiei adoptate si a ramane liber sa adopte alta daca interesele politice o cer. Acest lucru trebuie pregatit practic, veghind ca aliantele sa fie reversibile, si teoretic, caci trebuie explicata ideologic pentru a mentine unitatea partidului.

In primul rand, trebuie spus ca leninismul, deci doctrina aflata la temelia totalitarismului bolsevic, a fost o versiune a marxismului, revizuita pe baza traditiilor radicalismului politic rus. Bolsevismul a fost un proiect de tip conspirationist, autoritar si

extremist. Pentru Lenin si camarazii lui, nici un sacrificiu uman nu era excesiv atunci cand se punea problema salvarii unei „Revolutii” sanctificate si mitologizate.

In cosmologia politica leninista, rolul central revenea partidului de avangarda. Era vorba de un elitism exacerbat, in care militantii „statului major al revolutiei” erau inzestrati cu capacitati cognitive miraculoase. Cum scria Alain Besancon, diferenta dintre primii crestini si bolsevici este ca cei dintai stiau ca cred, cata vreme Lenin si adeptii sai credeau ca stiu. Se nastea astfel mitul partidului de tip nou, posesor al unei ideologii ce se pretindea stiintifica. Membrii acestui partid/miscare erau revolutionari de profesie.. Pentru leninisti, nu exista indoieli, intrucat ei sustin ca au acces la cunoasterea „legilor istoriei”. Istoria devine astfel obiect de veneratie, fetis doctrinar si alibi pentru cele mai halucinante salturi mortale tactice.

Luarea puterii de catre bolsevici a insemnat sfarsitul efemerei democratii liberale ruse instaurata in februarie 1917. Partidul leninist, in fapt o secta apocaliptic-fanatica, a luat puterea pe baza unei lovituri de stat, botezata ulterior de catre istoriografia oficiala drept „Marea Revolutie Socialista din Octombrie”.

Bibliografie:

1.Alain Besancon, Originile intelectuale ale leninismului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993

2.Chantal Millon- Delson, Ideile politice ale secolului XX, Ed. Polirom, Iasi, 2002

3.Evelyne Pisier, Istoria ideilor politice, Ed.Amarcon, Timisoara









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 562
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site