Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


POLITICI COMUNITARE

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




POLITICI COMUNITARE

1. INTRODUCERE




Uniunea Europeana numara in prezent 25 de state membre si peste 500 milioane de locuitori. In Uniunea Europeana, nu este o majoritate ci exista numai minoritati formate din popoarele tarilor care intra in Uniune. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza intregii constructii europene a stat dorinta de a lucra impreuna pe baza unor interese comune. Asta a dus la convingerea ca in multe domenii se obtin rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national.

Astfel, s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adaptate de forurile comunitare cu aplicabilitate pe teritoriul Uniunii.

In multe cazuri aceste politici raspund unui principiu fundamental al constructiei europene, a principiului coeziunii.

Existenta politicilor comune, confera unicitatea Uniunii Europenefiindca emonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Prin studierea problematicii politice, sociale, economice, culturale, etnice a Uniunii Europene, a aparut necesitatea delimitarii unor domenii de actiune in cadrul carora sa fie elaborate politici specifice domeniului, politici izvorate din strategiile Uniunii Europene si din respectareacu strictete a principiilor pe care se bazeaza constructia europeana.

In urma acestor studii, s-au delimitat si s-au nominalizat un numar de 45 de domenii de actiune, cu specificitate si unicitatein care sa se incadreze seria de politici comunitare.

DOMENII DE DEZVOLTARE A POLITICILOR COMUNITARE

In ordine alfabetica, cele 45 de domenii sau activitati sau directii de actiune sunt:

Achizitii publice

Agricultura

Ajutorul umanitar

Audiovizualul

Bugetul si controlul financiar

Cercetarea si tehnologia

Cetatenia Uniunii Europene

Coeziunea economica si sociala

Comertul

Concurenta

Cultura

Dezvoltarea

Dreptul societatilor comerciale

Drepturile fundamentale

Educatia, formarea profesionala, tineretul

Energia

Extinderea Uniunii Europene

Impozitarea

Industria

Intreprinderile

Justitia

Libera circulatie a bunurilor

Libera circulatie a capitalului

Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a serviciilor

Mediul inconjurator

Noi tehnologii

Ocuparea fortei de munca

Pescuitul

Piatainterna

Politica externa si securitate comuna

Politica regionala

Proprietatea intelectuala

Protectia consumatorului

Relatii externe

Retelele de transport european

Sanatatea

Sanse egale

Serviciul financiar

Societatea informationala

Spatiu al libertatii securitatii si justitiei

Transporturile

Turismul

Uniunea monetara

Uniunea vamala

Fiecare domeniu este un domeniu real al vietii sociale a comunitatii, fiecare este vast, cuprinde foarte multe elemente - unele generale, altele specifice.

Fiecare dintre aceste domnii trebuie sa functioneze in conformitate cu normele generale si principiile Uniunii Europene. Aceasta reclama dezvoltarea de politici specifice fiecaruia din ele.

Analiza amanuntita, cu toate implicatiile, a fiecarui domeniu in parte, constituie subiectul unui curs universitar de specialitate. Astfel ca nu indraznim sa ne propunem sa facem acest lucru.

Incadrandu – ne in specificul acestui curs care trebuie axat pe necesitatea explicarii mecanismelor de administrare a politicilor comunitare, pe intelegerea acestuia vom alege cateva din cele 45 de domenii la fel de importante, acestea fiind cele care vizeaza mai direct, mai actual Romania si obiectul programului acestui masterat.

Urmarind ordinea alfabetica a domeniilor, pe care am adoptat-o, in prima faza, ne vom opri asupra domeniului Agricultura. Motivele sunt legate in primul rand de faptul ca Romania este o tara cu un potential agricol foarte important, care poate juca un rol deosebit in Uniunea Europeana, desigur, daca se va revigora si se va utiliza rational, dar la capacitate maxima.

1. AGRICULTURA

Agricultura Uniunii Europenese dezlota pe baza principiului strategic ca …”este creata din nevoia de a asigura un suport alimentar garantat pentru tarile Uniunii, politicile in domeniu mentin si incurajeaza dezvoltarea rurala prin diversificare. Nevoile consumatorului reprezinta prioritatea, aceasta insemnand productie de inalta calitate care in acelasi timp sa respecte mediul inconjurator…”

Sloganuri ale acestor politici in domeniul agriculturii sunt: “ Alimente si alimentatie sanatoasa pentru cetatenii Europei” sau “ Uniunea Europeana si calitatea alimentatiei”.

In scopul elaborarii si aplicarii politicilor in domeniul agriculturii, s-au creat urmatoarele organisme ale Uniunii Europene:

Comisia pentru Agricultura a Comisiei Europene

Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Parlamentului European

Agricultura si Pescuit – comisie a Consiliului European

Banca Europeana de Investitii

Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentatiei

Oficiul Comunitar pentru Plante

Politicile specifice domeniului care au fost adoptate de aceste organisme sunt:

Reforma si revigorarea agriculturii comunitare

Aspectele financiare ale politicilor agrare

Organizarea comunitara a pietii agricole

Siguranta alimentatiei

Dezvoltarea rurala



Relatia agricultura – largirea Uniunii Europene

Relatia agricultura – mediu

Managementul fondului forestier

Ajutorarea statelor sarace

Calitatea alimentelor si alimentatiei

Cercetarea agricola

Ca si in cazurile anterioare, dintre aceste politici, toate foarte importante si care numai impreuna pot duce la atingerea obiectivului strategic al politicii agrare, vom lua spre analiza numai anumite cazuri. Aceasta in scopul de a ne face o imagine a modului de organizare a politici cu urmarirea scopului principal.

Noua politica de dezvoltare rurala si principiile acesteia

Globalizarea comertului, cerintele in crestere privind calitatea produselor alimentare, largirea Uniunii Europene, sunt noile realitati ale agriculturii Europei in acest moment. Schimbarile nu vor afecta numai piata agricola ci si aria economiei rurale. Viitorul agriculturii e strans legat de dezvoltarea ariei ruralece ocupa 80% din teritoriul Europei. In acest context, politicile in domeniul agricol si rural au un rol important in coeziunea teritoriala, economica si politica a Uniunii Europene.

Noua dezvoltare rurala este acum al doilea pilon al politicii agricole comunitare, obiectivul fiind dezvoltarea zonei rurale garantandu – i siguranta utilizarii, mentinerii si dezvoltarii rationale a acesteia.

Principiile care stau la baza acestei politici, sunt:

Mutifunctionalitatea agriculturii – asta implica recunoasterea si incurajarea prestarii de servicii fermierilor.

Abordarea multisectoriala si integrata a economiei rurale prin diversificarea activitatilor specifice, utilizand si protejand patrimoniul rural.

Ajutor flexibil pentru dezvoltare rurala bazat pe promovarea descentralizarii, consultarii la nivel de partener regional si local.

Transparenta in gestionarea programelor, bazat pe o legislatie mai flexibila, mai accesibila.

Una din principalele noutati ale acestei politici este metoda folosita pentru a imbunatati integrarea intre diferitele tipuri de interventii pentru a ajuta dezvoltarea zonei rurale.

Principala caracteristica a acestei dezvoltari poate fi definita prin:

Unirea sectoarelor agricol si forestier

Imbunatatirea competitivitatii zonei rurale

Protectia mediului si a patrimoniului rural

Un efect deosebit cu implicatii majore il va avea largirea Uniunii Europene prin aderarea noilor solicitanti la Uniunea Europeana ( Bulgaria, Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia ).

In acest context, in strategia de preaderarese prevede participarea acestor tari candidate la programe speciale ale Uniunii Europene in acest domeniu.

In iunie 2000, s-au deschis negocierile pentru primul grup de tari: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovenia si Polonia.

Pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana se traduce prin dezvoltarea marketingului agricol, cresterea standardelor de sanatate pentru plante si veterinare, dezvoltarea structurilor administrative si de control.

Programul SAPARD ( Special Accension Programme for Agriculture ) va asista ( ajuta ) implementarea “ acquis – ului comunitar “.

Acesta va fi si suportul masurilor de crestere a eficientei si competitivitatii in ferme si industria alimentara si va sustine economic si dezvoltarea rurala.

Programul va avea un buget de 529 mil. Euro/an pana in anul 2006.

Pentru Cipru si Malta, Consiliul a elaborat un program special pentru preaderare.

Filozofia programului se bazeaza pe doua prioritati principale:

de a ajuta fiecare tara candidata sa implementeze acquis-ul comunitar;

de a rezolva problemele prioritare si specifice ale dezvoltarii sustinute a sectorului agricol si a zonei rurale.

Programul, prin obiectivele sale, creaza o baza pentru actualizarea managementului financiar al tarilor candidate, impunand responsabilitatea totala in gestionarea investitiilor legate de acest program.

Programul este bazat pe managementul descentralizat, ca si programul PHARE. Tarile candidate trebuie sa aplice individual mecanisme similare, existente si folosite de statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a crea o obisnuinta din aceasta.

Politicile sustinute de program si care vor fi implementate prin proiectele SAPARD, vizeaza trei domenii:

Imbunatatirea eficientei pietii prin standarde de calitate si sanatate.

Mentinerea si crearea de locuri de munca.

Protectia mediului inconjurator.

Aceste domenii se constituie in obiective ale politicilor in domeniul agriculturii, din ele rezultand politicile concrete ale Uniunii Europene in aceasta arie. Acestea sunt:

Investitii in holdinguri agricole, adica creare de mari inteprinderi, diversificatedin punct de vedere structuralcare sa grupeze ramuri de creare a materiei prime, de prelucrare primara, de prelucrare secundara si de marketing de produs

Imbunatatirea structurilor de control al calitatii produselor agricole de origine vegetala si animala. In tarile membre ale Uniunii Europene functioneaza asemenea structuri abilitate sa elaboreze norme de higiena si calitate ale acestor produse si sa controleze in mod continuu si constant aplicarea tuturor Directivelor Comunitare in acest areal.

Diversificarea economica, se refera la crearea de unitati economice intr-o gama diversificata in mediul rural, in legatura cu agricultura si zootehnia. Aceasta, in scopul dezvoltarii economice a arealului, a crearii locurilor de munca la sate, la cresterea gradului de pregatire a resursei umane din comunitatea rurala si la ridicarea standardului de viata.

Reanoirea si dezvoltarea in continuare a satelor. Este o politica ce a dat rezultate foarte bune, rezultateinca de la aderarea primelor grupuri de statela Uniunea Europeana, dupa crearea “ Europei celor 6 “ cand s-a elaborat aceasta politica. Dar, in contextul actual, cand deja multe din masurile preconizate de aceasta politica s-au infaptuit, politica revine in forta privind acum noile tari candidate la aderare, in scopul de a aplana cat mai mult si cat mai repede diferentele care exista in acest sector.

Imbunatatirea si reparcelarea suprafetelor arabile, este o politica constanta a Uniunii Europene in domeniul agriculturii, , in prezent, si aceasta politica capatanoi moduri de tratare si implementare , in contextul aderarii noilor candidati, cu scopul uniformizarii aplicarii normelor comunitare.

Imbunatatirea pregatirii resursei umane, sau cresterea gradului de profesionalizare a personalului din agricultura. Agricultura trebuie ridicata la nivelul importantei pe care o are pentru viata comunitatii intregii tari si a Uniunii, de aceea, pentru implementarea intregului set de politici care privesc dezvoltarea agriculturii si zonei rurale este necesara cresterea standardelor profesionale si etice a resurselor umane. Masurile pentru implementarea acestei politici, vizeaza intregul sistem educational de la sate si nu numai,precum si personalul cu diferite grade de pregatire de la sate si respectiv unitatile lucrative din agricultura.

Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale. Politica are la baza faptul ca infrastructura generala care se regaseste pe teritoriul satelor nu trebuie sa aiba deosebiri esentiale fata de cea de la orase, cu pastrarea insa a specificului si patrimoniului cultural si de tranzitie. Pe de alta parte, infrastructura specifica rurala legata de agricultura si zootehnie trebuie sa fie la nivelul cerintelor de calitate ale produsului finit agricol si respectiv animalier. Rezulta o legatura intre acest aspect al acestei politici si “ Imbunatatirea procesarii si desfacerii “ descrisa mai sus. Nu se poate vorbi de produse de provenienta agro – animaliera fara a I se cere respectarea standardelor de pregatire si etica a personalului operator.

Managementul resurselor de apa. Faptul ca o comunitate nu poate exista si nu se poate dezvolta fara apa, reclama pentru orice societate grija de a gospodari rational resursa de apa. Aceasta politica nu este o noutate pentru Uniunea europeana, dar exista si programe de implementare a ei, care au dat rezultate in tarile membre iar recent, si in tarile candidate.

Masuri de protectie a zonelor impadurite. Se cunoaste faptul ca padurea este sursa de viata si sanatate pentru o comunitate, mai ales in contextul dezvoltarii industriale, cand cotele de poluare chimica a mediului ajung la cote de atentie sau chiar de alarma.       Politica de protectie a zonelor impadurite prevede masuri concrete pentru protectia, ingrijirea, dezvoltarea si imbunatatirea zonelor existente, cat si pentru crearea de noi zone. Realitatea evidenta din tarile Uniunii Europene, demonstreaza ca aceasta politica a fost si este recunoscuta ti aplicata. De interes major este aceasta politica si pentru Romania, avand in vedere potentialul forestier cat si lipsa de preocupare pentru acest sector, manifestata in ultimii ani.

Asistenta tehnica. Pentru traducerea in fapt a aproape tuturor politicilor enumerate mai sus este necesara asistenta tehnica de profil. Politica prevede masuri pentru acordarea asistentei tehnice de specialitate in orice domeniu de interes pentru agricultura si dezvoltare rurala. Exista o retea de institutii ale statului, private, fundatii non profit, asociatii nonguvernamentale care se ocupa cu aceasta problema si exista programe ale Uniunii Europene care ajuta prin finantare realizarea acestei politici.

2 Extinderea Uniunii Europene

Este domeniul numerotat in ordine alfabetica cu 17, al politicilor comunitare. Acesta este un domeniu de interes major, actual si de stricta necesitate pentru tara noastra, si am decis sa-l luam in studiu, al doilea in ordinea importantei pentru noi ca popor si pentru cursul de fata.

Sfarsitul Razboiului Rece si destramarea sistemului Tarilor Socialiste au modificat profund ordinea politica, marcand prabusirea vechilor modele de putere la nivel mondial. In acest context, procesul de extindere a UNIUNEA EUROPEANA prin aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est, a Ciprului, Maltei si Turciei constituie un demers istoric a UNIUNEA EUROPEANA

Aceasta reprezinta si o sansa, deoarece o uniune cu peste 470 milioane de cetateni va promova activitatea economica, dand un impuls serois cresterii economice si a integrarii economiei europene in ansamblu.

Influenta si greutatea Uniunii pe plan international va spori in mod cert si nemijlocit.

Politica UNIUNEA EUROPEANA de extindere va domina agenda de lucru a tuturor organismelor sale in anii ce vor urma. Va putea fi denumita, poate, aceasta etapa, ca “etapa marilor extinderi”.

Tarile candidate au luat startul spre aderare in principiu in conditii egale. Totusi, realitatile economice si politice din aceste tari au fost si sunt diferite.

Uniunea Europeana trateaza cu multa seriozitate si discernamant aceste diferente, incepand din anul 1990, dovada fiind agendele Consiliilor Europene ce vor fi nominalizate si comentate in cele ce urmeaza.

1 Cronograma extinderii UNIUNEA EUROPEANA

In iunie 1993 – Criterii de aderare, Copenhaga.

Consiliul de la Copenhaga a aprobat principiul extinderii UNIUNEA EUROPEANA spre tarile centrale si est-europene, a definit criteriile pe care tarile candidate vor trebui sa le indeplineasca spre a putea deveni membri ai Comunitatilor Europene.

Criteriile stabilite la Copenhaga sunt:

stabilirea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, respectul pentru minoritati si protectia minoritatilor. Acest criteriu este numit criteriul politic;

existenta unei economii de piata functionale si capacitatea acestuia de a face fata presiunii concurentiale si a fortelor pietei din UNIUNEA EUROPEANA Se numeste criteriul economic;

capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru al Uniunii, aceasta incluzand adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare. Se numeste criteriul de adoptare a aquis-ului comunitar.

In 1994 – Strategia de pre-aderare – Essen.

Consiliul European intrunit la Essen in decembrie 1994 ia in discutie strategia ce trebuie adoptata in vederea pregatirii tarilor ce semneaza acorduri de asociere cu UNIUNEA EUROPEANA in vederea aderarii lor la UNIUNEA EUROPEANA Strategia se concentreaza pe urmatoarele problematici:

Acordurile Europene (Acorduri de Asociere);

Cartea Alba, elaborata in 1994, care defineste masurile ce trebuie adoptate pentru fiecare sector al pietei interne, precum si prioritatile in armonizarea legislatiei;

Dialogul institutional structurat;

Instrumentul financiar central al strategiei de preaderare, care este Programul PHARE;

Programul de Cooperare Transfrontaliera, al carui scop este imbunatatirea cooperarii intre statele, regiunile si grupurile de interese din orice parte a frontierelor UNIUNEA EUROPEANA cu tarile Europei Centrale.

In 1995 – Impactul extinderii

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a emis decizii referitoare la ocuparea fortei de munca, moneda unica, extinderea spre est si tari mediteraneene. S-a subliniat faptul ca pentru crearea conditiilor armonioase de integrare a noilor state in UNIUNEA EUROPEANA este necesar ca din timp sa se adopteze structurile administrative. Aceasta pentru a ameliora influentele unui impact rapid care s-ar putea naste.

In 1996 – Negocierile de aderare.

La Florenta, European a adoptat un calendar detaliat al negocierilor.

S-a promovat ideea necesitatii ca faza initiala a negocierilor sa coincida in cazul tarilor din Centrul Europei si Mediterana.

O noua strategie, mai consolidata, imbunatatita, a fost adoptata de Consiliul European de la Dublin in 1996. Aceasta se adreseaza tarilor central si est-europene, valorificand instrumentele existente (Acordurile europene, Cartea alba si Programul PHARE) si introduce un nou instrumentParteneriatele de Aderare.

In iunie 1997, prin Consiliul de la Amsterdam care a adoptat “Tratatul de la Amsterdam”, a insemnat un pas inainte spre elaborarea unor politici adaptate momentului in privinta pre-aderarii. Desi acest tratat a fost un progres semnificativ in privinta politicii sociale, unul din obiectivele sale si anume reforma institutionala a UNIUNEA EUROPEANA, nu a fost atins pana la momentul respectiv.

In iulie 1997, Comisia Europeana, insarcinata cu traducerea in fapt a prevederilor tratatelor, deci si in cazul de mai sus, a elaborat si publicat “Agenda 2000”.

Documentul are 3 parti, si se refera la:

viitorul principalelor domenii ale politicii comunitare;

perspectivele financiare ale UNIUNEA EUROPEANA pentru perioada 2000-2006;

extinderea Uniunii.

Documentul mai cuprinde opiniile Comisiei Europene, privind cererile de aderare formulate de Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia.

Prin acest document, fiecare tara candidata a primit un “itinerariu de parcurs” in vederea evidentierii progreselor realizate in adoptarea acquis-ului comunitar. Documentul stabileste cadrul financiar pentru sprijinirea procesului de pre-aderare. Acesta insumeaza 21 miliarde EURO pentru perioada 2000-2006, avand 3 instrumente de aplicare a programului PHARE, 10,5 miliarde EURO aport pe doua directii principale legate de adoptarea a acquis-ului comunitar:

consolidarea institutionala (30% din buget);

investitii in domenii in care trebuie sa nu existe perioade de tranzitie dupa aderare;

sprijin financiar structural de 7 miliarde EURO pentru imbunatatirea infrastructurii de transport si mediu, la nivelul tarilor membre.

De asemenea, o parte a acestor fonduri va fi canalizata spre familiarizarea cu proiectele structurale.

In decembrie 1997 – Inceperea negocierilor de aderare.

Consiliul de la Luxemburg a hotarat ca negocierile sa inceapa cu 5 dintre tarile candidate: Cehia, Estonia, Ungaria, Polonia si Slovenia – din Centru si Est, Cipru – din Mediterana. Celelalte tari candidate urmand sa indeplineasca conditiile impuse de parteneriatele de aderare incheiate cu UNIUNEA EUROPEANA

Abordarea in aceasta maniera are in vedere doua directii:

negocierile se deruleaza pe principiul conform caruia acquis-ul comunitar se aplica de la data aderarii fara tranzitie;

elaborarea de strategii prin care tarile sa-si alinieze legislatia la acquis-ul preferabil inainte de aderare.

Procesul efectiv de aderare a inceput la 30 martie 1998 odata cu intrunirea de la Londra a ministrilor de externe a statelor membre si partenere.

In iunie 1998, s-au examinat analitic (screening) cele 7 capitole ale acquis-ului comunitar, si s-a trecut la screeningul acquis-ului pentru Bulgaria, Letonia, Lituania, Romania si Slovacia.

Comisia Europeana si-a propus ca analizele sa cuprinda date asupra rezultatelor concrete din tarile respective, relativ la implementarea acquis-ului comunitar si adoptarea structurilor administrative aferente.

In martie 1999, Consiliul de la Berlin a ajuns la un acord privind AGENDA 2000.

S-a inclus crearea a inca doua instrumente de preaderare materializate prin programe de finantare:

un instrument structural (ISPA);

un instrument pentru agricultura (SAPARD), pe langa PHARE revizuit in ideea extinderii sale si la alte tari fata de situatia initiala.

In decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki confirma justetea politicii de extindere, pentru asigurarea stabilitatii si prosperitatii in Europa. S-a reiterat ideea ca indeplinirea criteriului politic stabilit la Copenhaga este o preconditie pentru deschiderea negocierilor de aderare.

In decembrie 2000, Consiliul European desfasurat la Nisa, a stabilit ca noua strategie adoptata de Comisia Europeana pe baza “itinerariului de parcurs” este un cadru indicativ clar si flexibil ce poate fi adoptat in functie de progresul inregistrat de fiecare tara, astfel ca negocierile nu vor avea acelasi ritm pentru toate tarile.

In iunie 2001, la Göteborg, Consiliul European apreciaza:

s-au inregistrat progrese remarcabile in indeplinirea criteriilor de aderare;

sa se acorde in continuare atentie sporita crearii structurilor administrative adecvate;

reformarea sistemelor juridice;

reformarea serviciilor publice;

situatia minoritatilor;

este necesar sa se depuna eforturi speciale de asistenta pentru Romania si Bulgaria.

Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001 a evidentiat hotararea de a finaliza in 2002 negocierile cu tarile pregatite, si in 2007 cu celelalte 5 tari, printre care si Romania. In realitate negocierile cu 10 tari s-au finalizat in 2003, iar Ramania si Bulgaria le-au finalizat mai devreme de 2007, semnand Tratatul de aderare in 2005.

Acelasi Consiliu a adoptat si Declaratia privind viitorul Europei. Aceasta declaratie si perspectivele ei reprezinta un moment decisiv in structurarea unei Uniuni simplificate din punct de vedere administrativ care sa fie mai eficienta, iar pe plan mondial sa fie un partener mai vizibil.

Acquis-ul comunitar

Reprezinta capacitatea tarilor candidate de a-si asuma obligatiile de membru al Uniunii Europene. Aceasta se traduce printr-un numar de 29 de capitole, care pe langa celelalte criterii, constituie capitole de negocieri de aderare. Acestea sunt:

Libera circulatie a bunurilor (marfii);

Libera circulatie a persoanelor;

Libera circulatie a serviciilor;

Libera circulatie a capitalului;

Dreptul societatilor comerciale;

Concurenta;

Agricultura;

Pescuitul;

Transporturile;

Impozitarea;

Uniunea economica si monnetara;

Statistica;

Politici sociale;

Energia;

Politica industriala;

Intreprinderile mici si mijlocii;

Stiinta si cercetarea;

Educatia si invatamantul;

Telecomunicatii si informatica;

Cultura si audiovizual;

Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale;

Mediul si sanatatea;

Protectia consumatorului;

Justitia si afaceri interne;

Uniunea vamala;

Relatiile externe;

Controlul fiannciar;

Dispozitii financiare si bugetare.

Dintre aceste capitole ale acquis-ului comunitar, vom aborda cateva, in ideea de a cunoaste aspecte pe care le consideram generale, cat si importante.

1.Libera circulatie a bunurilor (marfurilor).

Aceasta reprezinta temelia pietii interne a C.E.

Principiul liberei circulatii a marfurilor impune cadrul legislativ comun care asigura traficul nerestrictionat al produselor in cadrul unei tari. Aceasta inseamna ca produsele trebuie sa fie certificate de standarde si reguli la nivelul C.E.

Acquis-ul comunitar al acestui capitol cuprinde domenii armonizate si nearmonizate din punct de vedere legislativ. Legislatia armonizata include atat legi referitoare la organismele de evaluare a conformitatii, organismele de acreditare, de certificare si de supraveghere a pietei.

In cazul produselor pentru care nu exista armonizare, principiul director este ca daca un produs poate fi vandut legal pe piata unei tari a UNIUNEA EUROPEANA atunci se poate vinde in toate tarile componente.

Legislatia UNIUNEA EUROPEANA in acest domeniu trebuie aplicata din prima zi de la aderare, fiindca altfel piata interna nu va functiona corespunzator. Deci UNIUNEA EUROPEANA asteapta ca tarile candidate, in momentul aderarii, sa aplice deja acquis-ul acestui capitol. De aceea, UNIUNEA EUROPEANA solicita angajamente credibile din partea tarilor candidate privind capacitatea administrativa pentru transpunerea in practica a acestui capitol, in faza de negociere.

Libera circulatie a persoanelor

In acest cadru, acquis-ul acopera 4 mai domenii:

Cartea Alba, elaborata in 1994, care defineste masurile ce trebuie adoptate pentru fiecare sector al pietei interne, precum si prioritatile in armonizarea legislatiei;

Prin sistemul general de recunoastere reciproca, comunitatea tinde sa elimine obstacolele privind alegerea si urmarea unei profesii recunoscute. Se recunoaste principiul ca o persoana deplin calificata pentru a practica o profesiune recunoscuta intr-un stat membru are dreptul de a practica oriunde in cadrul C.E.

Organele in drept ale tarilor candidate trebuie sa declare deschis echivalenta calificarilor profesionale cu diplomele respective (care la data aderarii vor fi recunoscute automat in UNIUNEA EUROPEANA) si sa elibereze atestate care sa precizeze ca titularii calificarii au fost recent angajati pentru activitatile respective.

Pentru a se elimina suspiciunile relative la standardul calificarilor din diverse tari candidate fata de UNIUNEA EUROPEANA, aceste tari sunt incurajate sa-si sporeasca eforturile pentru introducerea structurilor administrative necesare si a programelor de educare si formare profesionala. Aceasta in scopul garantarii nivelului de competenta cerut de directivele UNIUNEA EUROPEANA pentru persoanele calificate.

In privinta calificarilor obtinute inaintea armonizarii, tarile candidate vor lua masuri pentru a se asigura ca toti specialistii indeplinesc aceste criterii de competenta cerute de directivele UNIUNEA EUROPEANA

Punctul central al acestui capitol al acquis-ului este libera circulatie a lucratorilor. Importanta politica si economica a acestui domeniu, precum si sensibilittatile si incertitudinile mobilitatii lucratorilor, au determinat UNIUNEA EUROPEANA sa propuna o masura de tranzitie. Aceasta si pentru a diminua impactul acestei masuri care poate produce disensiuni ale opiniei publice si poate afecta chiar politica de extindere.

Componentele acestei masuri de tranzitie sunt:

o perioada de 2 ani, in care statele membre vor aplica masuri nationale in relatie cu noile state;

analize prin rapoarte prezentate de state si rapoarte ale Comisiei Europene;

perioada de tranzitie poate dura 5 ani si chiar inca doi, in functie de impactul asupra pietei muncii;

statele membru pot aplica masuri de protectie dupa cei 7 ani;

se va incuraja largirea accesului pe piata muncii UNIUNEA EUROPEANA inainte de aderare, spre a se diminua impactul.

Aranjamentul tranzitoriu protejeaza drepturile cetatenilor noilor state membre care sunt deja rezidenti legali si au loc de munca in statele membre.

In ceea ce priveste aplicarea acquis-ului in domeniul sistemelor de protectie sociala, tarilor candidate li se solicita sa confirme ca sunt pregatite sa-si asume obligatiile legate definantarea schemelor de protectie sociala.

3 Negocieri de aderare

Pentru largirea UNIUNEA EUROPEANA, s-au prevazut, asa cum am aratat in prezentarea cronologica de mai sus, negocieri de aderare. Pentru a elucida si clarifica aspectele legate de negocieri, le vom aborda sub forma de intrebari si raspunsuri.

Cine negociaza?

In martie 1998, au inceput negocierile de aderare cu 6 state: Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia, Slovenia, Cipru.

In octombrie 1999, s-au inceput negocierile cu Romania, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta.

Consiliul Uniunii Europene reprezinta Uniunea de negocieri. Statele candidate isi enunta fiecare pozitie fata de cele 31 capitole de negocieri, printr-un Negociator sef si o comisie de experti. Comisia a infiintat o “echipa de lucru” (task force) pentru urmarirea activitatii de negociere, aceasta facand parte din Directia Generala pentru Extindere.

Tratatele de aderare se incheie dupa inchiderea definitiva a tuturor capitolelor de negociere si se ratifica de fiecare stat membru in parlamentele nationale.

Aprobarea publica a extinderii este exprimata de Parlamentul European si prin ratificarea in statele candidate in Parlamente sau/si referendum.

Ce se negociaza?

Negocierile se concretizeaza pe termenii in care candidatul va astepta, implementa si exercita acquis-ul comunitar, si, in special pe eventualele aranjamente dintre parti strict delimitate in timp si conditii de aplicabilitate.

Cum se desfasoara negocierile?

Sesiunile de negociere au loc la nivel de ministri ai Consiliului European si reprezentantii permanenti ai statelor candidate (negociatori, sefi, ambasadori):

Fiecare candidat e apreciat dupa propriile merite;

Ritmul de negociere e dietat de gradul de pregatire a fiecarui stat si complexitatea capitalului (subiectului);

Pozitiile de negociere e dietat de gradul de pregatire a fiecarui stat si complexitatea capitalului (subiectului);

Pozitiile de negociere sunt aprobate de statele membre in unanimitate;

Rezultatele negocierilor sunt incorporate in proiectul tratatului de aderare, care se supune aprobarii Consiliului European si apoi Parlamentului;

Dupa aprobare si ratificare, statul respectiv devine membru al UNIUNEA EUROPEANA

Capitolele de negociere

Se refera la capitolele acquis-ului comunitar. Bineinteles ca un stat candidat ajunge in faza de negociere dupa ce UNIUNEA EUROPEANA s-a convins ca acesta a indeplinit cele doua criterii initiale:

Criteriul politic;

Criteriul economic.

Aceste capitole sunt in numar de 31. Fata de cele 29 ale acquis-ului mai este:

cap.30: Participarea la Institutiile UNIUNEA EUROPEANA ;

cap.31: Altele.

4 Aderarea Romaniei la UNIUNEA EUROPEANA

A. Parteneriatul pentru aderare

“Agenda 2000” ofera un program coerent privind pregatirea pentru aderare a tarilor candidate.

B. Obiective

Obiectivul stabilit prin Parteneriatul pentru Aderare este de a ajuta Romania in insusirea si implementarea acquis-ului. Parteneriatul prevede si instrumentele financiare pentru atingerea obiectivului prevede si instrumentele financiare de aderare a servit ca punct de inceput pentru pregatirea actiunii de revigorare si restructurare a capacitatii administrative si juridice a Romaniei.

Instrumentele financiare ale procesului de aderare sunt date de cele doua cele doua programe ISPA si SAPARD. Implementarea parteneriatului pentru aderare va fi monitorizat de UNIUNEA EUROPEANA prin acordul bilateral incheiat in acest scop.

C. Prioritati

Acestea se divid in doua categorii, pe termen scurt si pe termen mediu si lung, primul grup vizand anul 2000, si al doilea finele anului 2003.

Criteriile economice si politice au fost indeplinite de Romania. Prioritatile legate de libera circulatie a bunurilor, libera prestatie a serviciilor, libera circulatie a capitalului, legile intreprinderilor, politicile industriale, telecomunicatii si tehnologia informaticii, politici culturale si ale audiovizualului, mediu si uniunea vamala au fost indeplinite total sau in cea mai mare parte. De asemenea, si celelalte principii au fost partial insusite.

Prin Rapoartele de tara din 2003, 2004, 2005. Comisia Europeana a stabilit stadiul in care se gaseste Romania si ce mai are de indeplinit in perioada urmatoare. Ultimul Raport de Monitorizare,asa se numeste in prezent, a continut aprecieri pozitive in general, mentinandu-se in atentie problemele legate de justitie, interne,securizarea frontierelor si coruptia, ca fiind de natura sa declanseze adoptarea „clauzei de salvgardare”, daca in perioada urmatoare nu se iau masuri concrete si cuantificabile.

D. Cadrul financiar

Programul Phare, in anul 2000, s-au alocat 250 milioane Euro pentru Romania. In plus, au fost alocate 13 milioane Euro pentru cooperare transfrontaliera. In 2001 au fost alocate 237,7 milioane Euro si inca 13 milioane pentru cooperare transfrontaliera cu Ungaria si Bulgaria. Pentru 2002, au fost alocate 229 milioane Euro plus 36,5 milioane E pentru intarirea capacitatii institutionale, si inca 13 milioane pentru cooperare transfrontaliera.

Autoritatile romane si-au asumat responsabilitatea pentru contracte si plati. Ajutorul pentru dezvoltarea rurala si agricultura (SAPARD) si instrumentul structural (ISPA) au avut ca prioritati transportul si mediul.

Anual, fondurile acordate prin SAPARD vor fi de cate 270 milioane E pana in 2006. De asemenea, intre 208 si 270 milioane E vor putea fi folositi de Romania prin ISPA.

B. Foaia de parcurs pentru Romania (si Bulgaria)

In noiembrie 2002, Comisia Europeana a comunicat Consiliului European si Parlamentului continutul “Foii de parcurs”.

Aceasta are rolul de a ajuta Romania si Bulgaria sa intruneasca criteriile necesare inaintea aderarii, propuse a fi in 2007.

Foaia de parcurs se concentreaza in special pe cerintele administrative si juridice necesare pentru ca Romania sa fie capabila sa implementeze acquis-ul comunitar. Comisia propune o crestere substantiala a ajutorului financiar de la primul val al aderarii (2004).

Instrumentele raman cele 3 programe de asistenta: PHARE, ISPA si SAPARD.

Foaia de parcurs acopera perioada de pana la aderare, urmand a fi revizuita in functie de progresele obtinute, in negocierile de aderare.

Comisia va continua sa monitorizeze progresele si implementarea prevederilor UNIUNEA EUROPEANA pentru aderare.

“Foaia de parcurs” se concentreaza asupra intaririi capacitatii juridice si administrative, asupra reformelor economice, si a celorlalte capitole ale acquis-ului.

Este descrisa situatia existenta a acestor domenii si sunt indicati pasii care trebuie facuti. Este importanta reforma administratiei publice si a justitiei.

Comisia va suporta aceste reforme prin PHARE. Prioritare pentru domeniul economic, sunt:

rata inflatiei;

costurile energiei;

reforma fiscala;

reforma bugetara;

dezvoltarea intermedierii fiannciare;

intarirea drepturilor proprietarilor;

tranzactii si plati ale terenului arabil;

reforma intreprinderilor publice;

privatizarea sectorului bancar;

investitii publice in infrastructura, educatie, mediu, sanatate;

reducerea ajutorului statului.

De asemenea, se indica masurile necesare si in cazul celorlalte capitole ale acquis-ului.

Pentru a se intelege mai clar problematica, destul de complexa, a aderarii Romaniei la UNIUNEA EUROPEANA, in cele ce urmeaza vom cauta sa raspundem unor intrebari pe care le poate pune oricine, tocmai ca sa-si clarifice aceste probleme.

1.Ce etape trebuie parcurse inaintea deschiderii negocierilor de aderare?

Depunerea unei cereri de aderare, adresata Presedintiei Consiliului Uniunii Europene;

Consiliul decide daca i se poate conferi statutul de candidat la UNIUNEA EUROPEANA;

Din momentul conferirii statutului de candidat, statul respectiv beneficiaza de asistenta si monitorizare din partea UNIUNEA EUROPEANA;

Comisia Europeana intocmeste rapoarte anuale de tara;

Consiliul UNIUNEA EUROPEANA decide deschiderea negocierilor de aderare.

Romania a depus cererea de aderare in 1995, a fost acceptata ca stat candidat in decembrie 1997 la Luxemburg, iar decizia de deschidere a negocierilor s-a luat de Consiliul European in decembrie 1999 la Helsinki.

Ce criterii trebuie sa fie indeplinite la deschiderea negocierilro de aderare?

Trebuie indeplinit in totalitate criteriul politic, care inseamna:

existenta unor institutii democratice stabile;

respectarea drepturilor omului;

protejarea drepturilor minoritatilor.

Observatie. Criteriile celelalte trebuie sa fie indeplinite in momentul aderarii, dar pe parcurs trebuie sa se constate progrese constante si ireversibile in indeplinirea lor. Acestea sunt:

criteriul economic, care presupune existenta unei economii de piata functionale care sa poata face fata presiunilor concurentiale ale pietei Unice ale UNIUNEA EUROPEANA;

criteriul legislativ, acquisul sa fie pus in aplicare in momentul aderarii;

criteriul administrativ, capacitatea de a-si asuma responsabilitatile ce-i revin ca stat membru UNIUNEA EUROPEANA

3.Ce negociaza Romania?

Obiectivul negocierilor este dobandirea statutului de membru al UNIUNEA EUROPEANA Principiul fundamental al aderarii este ca cea mai mare parte a acquis-ului nu este negociabila, intrucat acesta constituie esenta constructiei europene, si trebuie preluat ca atare de statul candidat. Numai unele aspecte concrete si dificile sunt negociate in situatii bine justificate.

4.Cum si cu cine se negociaza aderarea?

Din partea UNIUNEA EUROPEANA, in procesul de negociere sunt implicate:

Consiliul UNIUNEA EUROPEANA;

Comisia Europeana.

Din partea statului candidat, este desemnat un negociator sef si o comisie de experti. Cele doua parti isi prezinta pozitiile asupra cate unui capitol al acquis-ului prin “documente de pozitie”. Documentul de pozitie al UNIUNEA EUROPEANA este pregatit de Comisia Europeana, aprobat de Consiliul European si devine “document de pozitie comuna”.

Daca cele doua parti cad de acord, capitolul respectiv se inchide provizoriu. Daca nu se pun de acord, problema ramane deschisa discutiilor pana la solutionare.

Daca statul candidat doreste unele concesii, Comisia Europeana are rol de mediator intre stat si Consiliul UNIUNEA EUROPEANA, identificand concesiile ce se pot accepta.

5.Care sunt concesiile pe care le-a putut solicita Romania?

In acest domeniu, statul candidat care are dificultati in aplicarea acquis-ului, poate formula doua tipuri de cereri:

Perioade de tranzitie;

Adaptari speciale ale acquis-ului.

Perioadele de tranzitie se pot agrea pentru:

a adapta economia statului la cea a UNIUNEA EUROPEANA;

a permite UNIUNEA EUROPEANA sa-si adapteze politicile tinand cont de prezenta unui nou stat membru;

a permite statului sa-si creeze institutiile corespunzatoare unor domenii ale acquis-ului.

Aceste perioade sunt valabile, dar prestabilite, putand fi de la 1 la 10 ani.

Adaptari speciale ale acquis-ului se permit in cazuri strict concrete, cand se dovedeste necesitatea acestui proces prin aderarea unui nou stat, si nu poate face altfel.

6.Care sunt scopurile concrete ale negocierii?

modificarea unor prevederi ale Tratatelor C.E., pentru includerea de noi state membre;

modificari ale legislatiei UNIUNEA EUROPEANA ca aceasta sa fie aplicabila in noile state;

stabilirea perioadelor de tranzitie;

stabilirea contributiilor noului stat membru la bugetul comunitar si a alocatiei pe care o va primi;

stabilirea conditiilor participarii noului stat in aplicarea politicilor comune ale UNIUNEA EUROPEANA

7.Cat dureaza negocierile de aderare?

Negocierile se considera incheiate dupa ce partile s-au pus de acord cu toate capitolele de negociere.

Pana in final, toate capitolele rezolvate se considera inchise provizoriu, iar la sfarsit, cand totul este pus de acord, devin inchise.

Durata, conform experientei anterioare, depinde de ritmul de pregatire si de conditiile initiale din statul respectiv. De exemplu, Austria, Finlanda si Suedia au avut nevoie de 16 luni, Portugalia de 80 de luni.

S-a estimat initial ca Romaniei ii vor mai fi necesari 3-4 ani, cu speranta ca in 2007 se vor incheia negocierile. In realitate acestea s-au incheiat in 4 ani si Tratatul de aderare s-a semnat in 2005.

8.Cand va deveni Romania membru al UNIUNEA EUROPEANA?

Intre incheierea negocierilor si aderarea propriu-zisa mai sunt cateva etape:

redactarea si convenirea Tratatului de Aderare;

adoptarea Tratatului in Parlamentul European;

semnarea Tratatului de toate tarile membre UNIUNEA EUROPEANA si de Romania;

ratificarea Tratatului de parlamentele tuturor statelor membre si de Parlamentul Romaniei.

Aceste etape pot fi mai scurte sau mai lungi in functie de implicatiile aderarii asupra statelor membre si asupra statului candidat. In cazul Romaniei, avem speranta ca va fi agreata de toate statele membre, si speram ca aceste etape sa se deruleze rapid astfel incat data de 1 ianuarie 2007 sa fie intr-adevar data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

5 Stadiul in care se afla Romania in prezent in pregatirea pentru aderarea la UNIUNEA EUROPEANA

Dupa cum am aratat, exista 31 de capitole de negociere.

In martie 2000, se deschid negocierile asupra primelor 5 capitole, iar in octombrie acelasi an, se continua procesul cu inca doua capitole, si in noiembrie inca doua.

In decembrie 2000, Consiliul European a adoptat pozitia comuna a UNIUNEA EUROPEANA privind reformele institutionale necesare extinderii.

In mai 2001, s-au deschis negocierile pentru inca doua capitole, iar in noiembrie 2001 s-a publicat Raportul Anual asupra progreselor inregistrate de Romania.

In decembrie 2001, negocierile pentru 9 capitole sunt inchise provizoriu.

La sfarsitul anului 2002, erau inchise provizoriu negocierile pentru 16 capitole.

La 30 octombrie 2003, 20 de capitole sunt inchise provizoriu.

In anul 2004 se finalizeaza inca 7 capitole, iar in 2005 negocierile UNIUNEA EUROPEANA-Romania se considera incheiate definitiv. In acelasi an se incheie tratatul de Aderare, iar Raportul de Monitorizare reitereaza data de 1 ianuarie 2007 ca data probabila a aderarii. In prezent Romania este in faza in care Tratatul de aderare este in procesul de ratificare in parlamentele tarilor membre ale UNIUNEA EUROPEANA








loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 735
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site