Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Politici antisomaj

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Politici antisomaj

Socurile si perturbatiile din economie, daca se manifesta o perioada suficient de lunga, fac ca industrii intregi sa devina redundante, in sensul ca sufera un declin permanent al productiei.



Drept urmare, sunt disponibilizati muncitori, acestia nu-si gasesc slujbe in alte industrii s.a., deci apare un somaj masiv, facand ca rata somajului sa creasca mult peste rata de echilibru NAIRU.

Obiectivul principal al politicilor antisomaj este acela de a proteja veniturile obtinute de gospodarii de fluctuatiile inacceptabil de mari determinate de trecerea in somaj a unuia sau mai multor membrii din cadrul unei gospodarii.

Politicile antisomaj pot fi impartite in doua mari categorii :

politici pasive;

politici active.

Politicile pasive sunt acele politici prin care statul sustine direct nivelul de trai al indivizilor ale caror sanse de angajare in munca au scazut considerabil prin plata directa a somerilor.

Politicile pasive cresc, insa, cheltuielile statului, deci deficitul bugetar si datoria publica, fapt ce constituie o sursa inflationista destul de puternica, avand in vedere ca deficitul bugetar se acopera sporind, de regula, oferta de bani, masura cu efect inflationist direct.

Principala deficienta a politicilor pasive consta in aceea ca ele sunt adoptate dupa ce o persoana a devenit somer. Adeptii unor astfel de politici motiveaza necesitatea acordarii ajutoarelor de somaj prin doua argumente. Primul ar fi acela al acoperirii costurilor sociale ale somajului pentru care, pana ia urma, somerii nu sunt vinovati. Al doilea este legat: de evitarea distorsiunilor pe care le-ar introduce pe piata fortei de munca interventia directa a statului.

Cu toate acestea, tot mai putine tari, mai ales dintre cele mai putin bogate, sunt dispuse sa acorde usor ajutoare de somaj. Ajutoarele de somaj pot fi facute mai putin atractive prin micsorarea valorii lor, prin reducerea duratei lor sau prin ambele masuri. Cu toate acestea, nu s-a pus inca problema renuntarii complete la astfel de politici.

Politicile active in domeniul pietei muncii sunt acele politici prin care se intervine direct pe aceasta piata cu scopul declarat de a reduce rata somajului, astfel incat ea sa se stabilizeze in jurui ratei de echilibru a somajului. Aceste politici active sunt de trei tipuri principale:

a) Eforturi pentru a inlesni intrarea in contact a ofertantilor si doritorilor de locuri de munca prin plasare, consultanta si orientare profesionala, cursuri de pregatire si consultanta intensiva pentru cei dezavantajati, asistenta pentru a inlesni mobilitatea geografica s.a.

b) Programe de recalificare a somerilor: Programe de pregatire a somerilor adulti in noi meserii sau programe orientate catre cei amenintati cu pierderea locurilor de munca;

c) Crearea de locuri de munca: crearea directa de locuri de munca in sectorul productiv prin acordarea de subventii pentru pastrarea anumitor muncitori sau angajarea de someri cu stagiu indelungat; alocatii pentru intreprinderile care angajeaza tineri; crearea de locuri de munca temporare in sectorul public s.a.

Politicile active pot ajuta somerii prin recalificare, cresterea mobilitatii s.a. sa se intoarca in randurile fortei de munca ocupate, dar pot stopa si abuzurile, cum ar fi solicitarea de ajutoare de somaj de catre cei care nu cauta asiduu locuri de munca.

Astfel, prin plata conditionata a ajutoarelor de somaj se pot promova mai usor politicile active, de exemplu prin solicitarea unor dovezi de participare fara norma intreaga la o activitate sau includerea intr-o schema de recalificare.

Totusi, pentru a aplica acest tip de politici trebuie sa dai raspunsuri la doua intrebari destul de dificile: pe cine sa ajuti si ce fel de ajutor sa dai.

De exemplu, pentru o rata data a celor care devin someri, se poate reduce somajul intr-o masura mai mare daca gasim locuri de munca pentru someri care nu au mai avut servicii de o perioada mare de timp. Acest lucru se poate realiza, insa, daca sunt indeplinite doua conditii: costul angajarii a doi someri este acelasi; probabilitatea ca fiecare individ sa devina somer este aceeasi.

Daca aceste doua conditii nu sunt indeplinite simultan, este mai bine sa fie ajutate persoanele care au stat o perioada de timp mai redusa in somaj.

S-a observat ca majoritatea celor care au devenit mai recent someri au perioade mici de ramanere in aceasta stare in timp ce persoanele cu o durata mare de ramanere in somaj au un timp de asteptare mai mare decat media. Acest lucru constituie principalul argument in favoarea concentrarii ajutorului spre persoane ce au fost someri o perioada mai mare de timp. Daca se iau insa in considerare costurile si ratele de reangajare, rezulta ca este foarte costisitor sa ajuti persoanele care au fost someri o perioada mare de timp si ca, odata ajutati, ei tind sa redevina someri intr-o perioada mai scurta de timp decat ceilalti muncitori.

De regula, prin politicile antisomaj, se incearca sa se stabilizeze nu rata somajului, lucru extrem de dificil, ci rata iesirii din somaj si durata medie asteptata a ramanerii in somaj.




Ambele marimi sunt influentate de ceea ce se numeste starea de dependenta a somerilor, care este interactiunea reciproca dintre scaderea moralului muncitorilor, care au cunoscut somajul pe termen lung si comportamentul economic fata de acestia.

Factorii principali care determina starea de dependenta sunt urmatorii:

presiunea salariala creste atunci cand proportia somerilor pe termen lung in totalul somerilor creste;

locurile de munca libere sunt mai multe atunci cand proportia somerilor pe termen lung este mai mare;

rata totala a iesirilor din somaj se apropie de rata iesirii din somaj a celor care si-au pierdut de curand slujba daca proportia somerilor pe termen lung in totalul somerilor este mai mare.

De aici opozitia angajatilor si, uneori, chiar a sindicatelor in angajarea unor someri pe

termen lung, fapt ce face ca politicile active sa fie mai putin eficiente.

In orice caz, in domeniul politicilor antisomaj, lucrurile care trebuie inca studiate si fundamentate sunt foarte numeroase, observandu-se ezitari si oscilatii nu numai in practica politica, dar si in teoria economica.

Politicile antisomaj pure pot fi completate cu politici de venit si politici de impozitare.

Astfel, politicile de venit sunt aplicate atunci cand exista forme de control guvernamental asupra salariilor, ca, de exemplu, un procent maxim permis de crestere a ratei salariilor, stabilirea unui salariu minim pe economie, acordarea de indexari si compensari pentru toti salariatii s.a.

Aceste politici de venit sunt considerate vinovate de introducerea unor distorsiuni pe piata fortei de munca, si aceasta din doua motive.

Primul ar fi acela ca ele incalca principiul liberei negocieri intre angajati si patronii lor. Multe grupuri salariale au pornirea instinctiva de a incalca acest principiu. Mai poate aparea si cazul in care negocierile sunt purtate de sindicate si patronat. iar indivizii pot accepta sau nu aceste negocieri. De aceea, politicile guvernamentale de venit care sunt acceptate atat de sindicate, cat si de patronat, sunt mai bine acceptate.

Al doilea motiv este ca o politica de venit centralizata este inerent inflexibila, ducand la rigiditatea structurii salariilor respective. Astfel, anumite categorii de angajati obtin, conjunctural, salarii mai mari decat cele ale altor categorii. Aplicarea, in continuare, a unei politici de venit centralizate poate perpetua acest decalaj, ceea ce duce la distorsiuni grave ale pietei fortei de munca, crescand cererea de munca pentru slujbele din sectorul avantajat si diminuand oferta de munca in alte sectoare.

O politica de venit, de regula, se aplica pe perioade scurte, atat timp cat conduce la obtinerea unor efecte scontate. De exemplu, o politica temporara de venit poate fi cea mai buna cale pentru a stopa inflatia si a reduce somajul catre NAIRU.

Politicile de impozitare (taxare) sunt politici de venit bazate insa pe mecanisme indirecte. Astfel, daca piata libera genereaza o presiune prea mare asupra salariilor, solutia cea mai eficienta este marirea impozitarii acestora. Se pot aplica impozite asupra cresterii excesive a salariilor sau impozite progresive asupra nivelurilor salariilor. In acest mod, lasandu-se negocierea salariala libera, se tempereaza tendinta muncitorilor (sindicatelor) de a cere cresteri excesive de salarii.

Politicile de stabilizare macroeconomica cuprind componente din toate cele trei tipuri discutate mai sus: politici anticiclice (de stabilizare a outputului), antiinflationiste si antisomaj. Imbinarea lor in mixuri politice eficiente necesita studierea atenta a efectelor pe care le au asupra economiei prin utilizarea de modele de stabilizare. Caracteristic, insa, unor astfel de mixuri politice este faptul ca componentele acestora isi pot exercita efectele la intervale diferite de timp.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2149
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site