Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Sfidarea Mondiala

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Sfidarea Mondiala

Cap 1. ORA H

Trateaza problematica OPEC-ului si a alaturarii lui de “tarile lumii a III-a”. Occidentul priveste problematica acestei alaturari intre OPEC si tarile subdezvoltate ca fiind una de fatada. Din punctul de vedere al tarilor membre OPEC, alaturarea este reala. Ele insele sunt tari subdezvoltate.





Misiunea OPEC : sa foloseasca resursele de titei, si castigurile obtinute din acestea in scopul de a dezvolta tarile lumii a treia. Desi Occidentul este interesat de evolutia (a se citi cuantumul de crestere) pretului petrolului, masurata in dolari, tarile OPEC numesc pretul real al titeiului : transferul de tehnologie. Scopul lor este sa devina tari producatoare, iar invetitiile in acest sens le pot face doar din castigurile realizate din vanzarea petrolului. Dar cum petrolul nu este o resursa nelimitata, ea trebuie folosita chibzuit. Industrializarea tarilor se poate face doar pana cand acestea se pot finanta din petrol. Cand aceasta resursa se epuizeaza, se pierd termenii de schimb. Tarile subdezvoltate nu mai au ce oferi in schimbul tehnologiei.

Incepand din anii ‘60 pana la sfarsitul anilor ’70 pretul barilului de petrol este mentinut intre 1.15 si 2 dolari. Companiile occidentale reusesc prin presiunile facute sa mentina acest prêt.

OPEC-ul nu este recunoscut ca organizatie pana in 1971. Eforturile ei de a se impune sunt zadarnice. Primul succes in incercarea de a ridica pretul petrolului nu este realizat de OPEC, ci de lovitura de stat din Libia, organizata de Moammer El Gedaffi. El reuseste sa impuna retragerea armatelor americane si britanice de pe teritoriul Libiei. Desi primul impuls este de a nationaliza unitatile producatoare de titei, la sfatul consilierului sau, Jalud, izoleaza compania Occidental Petroleum si impune cresterea cu 50 de centi a pretului afisat. In urmaoarele 2 saptamani si celelalte companii se aliniaza la noul prêt.

Va fi o victorie solitara, pana in momentul in care tarile membre OPEC, legate prin Islam, prin istoria lor comuna, prin propria lor mizerie si subdezvoltare devin unite. Caci doar unite pot determina schimbarea.

Si schimbarile, desi nu majore, sunt totusi semnificative. Ele se manifesta nu atat in pretul petrolului cat in repartizarea veniturilor. Daca la inceputul anilor ’50, in epoca lui Mossadek, 70 % din venituri reveneau companiilor si doar 30% tarilor producatoare, dupa lovitura libiana, in 1970-1971 companiile primesc doar 30% iar tarile 70%. Un an mai tarziu procesul se incheie : 5 % pentru companii, 95% pentru tarile producatoare

La Taif, in 1980, aceasta noua solidaritate a tarilor OPEC, ba mai mult, fractiunea OPAEC (Organizatia tarilor Arabe exportatoare de petrol) sub conducerea lui Yamani ( aflat la randul sau sub indrumarea lui Feisal, regele Arabiei Saudite) se hotaraste folosirea armei absolute a petrolului – embargoul. Este de retinut, ca OPEC nu ia pozitie fara acordul Arabiei Saudite. Ponderea sa, productia si rezervele sale, domina intro asemenea masura incat acordul Riad-ului este o necesitate. Cand Arabia Saudita subsemneaza embargoului, acesta este impus. Cele mai lovite sunt Europa si Japonia, ele neavand rezerve proprii. Statele Unite au ocazia sa joace rolul marelui protector. Ea se bazeaza pe propriile rezerve.

Instaurarea embargoului va duce in cele din urma la cresterea pretului. Intre timp, tarile OPEC « se imbogatesc » in sensul in care isi depoziteaza veniturile obtinute din vanzarea petrolului. La un moment dat, rezervele in petrodolari ale tarilor OPEC insumeaza deficitele tarilor dezvoltate. SUA, Germania, Japonia, cer tarilor OPEC ca acestea sa achizitioneze bonuri de trezorerie (obligatiuni) emise de aceste state.

Important de retinut sunt insa urmatoarele aspecte :

cresterea pretului barilului de petrol nu acopera inflatia. Prin inflatie rezervele in bani de devalorizeaza, si comparata cu aceasta devalorizare cresterea pretului este derizorie

depozitele neinvestite isi pierd la randul lor puterea de cumparare

dezvoltarea nu se poate cumpara cu bani

In incheierea acestui capitol autorul da si morala povestirii: subdezvoltarea nu este o consecinta a lipsei de bogatii naturale, sau a lipsei de bani. Banii pot cumpara tehnologia, dar nu o pot utiliza. Subdezvoltarea isi are cauza in subeducatie. Capacitatile tehnologice achizitionate raman neproductive in lipsa personalului calificat care sa le exploateze. Iar banii din petrol nu au reusit sa cumpere educatie.

Cine sfideaza in acest caz ?

Occidentul dezvoltat, innabusit de propria sa dezvoltare, nesaturat, care abuzeaza de pozitia sa jefuind tarile subdezvoltate de singurele lor posesii: resursele naturale?

Tarile subdezvoltate care aduna rezerve uriase de petrodolari, indatoreaza guvernele tarilor dezvoltate, paralizeaza de buna voie prin impunerea ebargoului societati cladite pe petrol, si isi cer drepturi pe care ulterior nu si le pot exercita ?

(La ce ii foloseste analfabetului lexiconul ? )

Cap 2. Poporul pamantului.

( Paragrafele scise italic sunt citate)

Capitolul trateaza tema dialogului Nor-Sud, sau mai dregraba esecurile de a purta un astfel de dialog. Sunt prezentate larg atat subdezvoltarea, cu implicatiile : foamete, somaj, mizerie, lipsa apei si a adaposturilor, cat si dezvoltarea, din prisma materiilor prime importate din tarile subdezvoltate.

In esenta, dezvoltarea tarilor « nordice » nu ar fi putut avea loc fara materiile prime importate din Sud. Iar Sud-ul nu pare sa primeasca nimic in schimb.

Cuprinsul capitolului trateaza :

pretul mic al materiilor prime, adesea sub pretul lor de productie, si prejudiciile aduse tarilor exportatoare de materii prime

Conferinta de la Bandung, din 19.07.1955, in care tarile asiatice si cele din Asia Mica discuta despre efectele colonialismului, si modul in care tarile lor au fost au fost afectate de colonialism. Bandung se doreste a fi un ultim appel catre tarile Nordice, in disperarea de a le determina sa dialogheze. Occidentul este insa surd la acest strigat. «Cele 29 de state care au pretentia sa vorbeasca in numele a doua treimi din omenire, de-abia produc 8% din venitul mondial »

Intalnirea de la Brioni ( Tito, Nehru si Nasser) va conduce la conceptul de « neutralitate pozitiva » care inseamna de fapt « Dezvoltare inainte de toate »



Conflictul SUA – Egipt – trateaza angajamentul initial al SUA si al Bancii mondiale de a sprijini financiar constructia barajuli de la Assuan. Cand Dulles declara ca SUA nu va sprijini financiar constructia barajului, Nasser ia masura de a nationaliza Canalul Suez.

Contextul politic , economic si militar se prezinta dupa cum urmeaza : Anglia doreste sa recupereze Canalul Suez. Franta este perturbata de revolta din Alger, una din ultimele sale colonii. Primii ministrii ai Angliei, respectiv Frantei doresc sa riposteze militar, neavand insa trupe in zona, apeleaza la armata Israelului, pe care o conving sa asalteze Egiptul. Daca Nesser a intuit gresit ca nu exista trupe franceze si britanice, sau aliate in zona ca sa riste un razboi, cei doi prim ministrii care au pus la cale complotul au intuit gresit neimplicarea SUA. Eisenhover opreste ofensiva israeliana

Se sugereaza motivul pentru care tarile din Nord si din Sud nu reusesc sa poarte un dialog fructuos. Ele vad problemele diferit : Pentru tarile dezvoltate problema se rezuma la Capitalism versus Comunism. Pentru tarile din Sud problema se exprima in Dezvoltare versus Foamete.

Putini occidentali reusesc sa vada problema asa cum este ea : este vorba de senatorul John Kennedy si presedintele bancii mondiale, Robert Mc Namara. Ei inteleg ca aversiunea pe care statele subdezvoltate o au fata de occident, este provocata de occidenul insusi. ( Exemplul Cubei)

Ca urmare al unui nou esec de dialogare, presedintele filipinez Ferdinand Marcos conclzioneaza : «  … de acum inainte lumea a treia nu mai are de ales decat intre razboi si moarte »

Exemplul Braziliei, tara care a atins o stare de semi-industrializare, dupa modelul occidental, se prabuseste. Se adancesc diferentele dintre clasele sociale, tara se indatoreaza peste puterea ei de a plati

Exemplele date din tarile lumii a treia se inchie cu exemplul cel mai absurd : IRAN-ul. Iranul isi vinde resusele, si teoretic cu veniturile realizate vrea sa achiztioneze tehnologie. In realitate, achizitioneaza numai armament. «  Dar daca irationalul este de partea cumparatorilor, beneficiile sunt de partea vanzatorilor ». Armele, prin captalul financiar si uman pe care il imobilizeaza, secatuiesc tara aflata in curs de dezvoltare care se inarmeaza. «  Armamentul modern opereaza ca o dubla punctie. El dreneaza in acelasi timp investitiile, ca si tehnicienii cu un inalt nivel de pregatire si mana de lucru calificata a tarii

Ultimul subcapitol «  Discursul nordului » ofera « morala » povestii :

«  Universul industrial (…) s-a dezvoltat exploatand sistematic resursele lumii a treia – Sudul- pe propriile piete, aflate in expansiune, cele din Nord »

Tarile lumii a treia nu isi permit sa ahizitioneze produse manufacturate in Nord. Atfel, SUA, UE s Japonia trebuie sa se lupte pentru aceleasi piete.

«  Japinia duce impotriva Americii si a Europei , care duc intre ele si amandoua impotriva Japoniei, un razboi economic feroce pentru a exporta unii la altii. De fiecare data cand cel mai bine utilat, cel mai abil, cel mai ingenios castiga o piata, aceasta se intampla in dauna exporturilor celuilalt. Deci suprimand locurile de munca ale celuilalt »

Urmeaza regresiunea. «  In fapt, regresiunea inseamna reintoarcerea la o stare de subdezvoltare »

Alternativa la regresie o reprezinta dezvoltarea legata de dezvoltarea lumii a treia, si impreuna cu ea. Alta « noua frontiera » nu exista.

S-a prezentat consecinta dezvoltarii unei tari nordice, asupra altei tari din Nord. Una este in detrimentul celeilalte. In schimb dezvoltarea unei tari din « sud » are intotdeauna efecte benefice asupra dezvoltarii tarilor din Nord. Atunci cand tarile din Sud devin semi-industrializae, cand isi permit achizitii de produse manufacturate, acestea importa din tarile din Nord, creind astfel locuri de munca in nord, prin cererea efectuata.

«  Roy Jenkins » - «  Redresarea economiilor noastre nu poate fi disociata de dezvoltarea celor mai saracce tari si de cresterea cererii mondiale

Prin aceasta teorie, tarile din Nord sunt indemnate sa ajute la dezvoltarea tarilor din Sud, pentru a isi putea continua propria dezvoltare.

Capitolul III. O resursa nelimitata

Capitolul trateaza dezvoltarea Japoniei dupa al II-lea Razboi Mondial, si solutiile oferite prin aceasta dezvoltare la problemele puse de recesiunea economica a Nord-ului si subdezvoltarea Sud-ului.

Subcapitolele 1 si doi il prezinta le Doko ca si personaj principal. Dupa un lung stagiu in diferite industrii, ajunge la conducerea Keidanren-ului. Japonia prin Doko pare sa fie prima tara din Nord care aude apelul disperat de la Taif al OPC-ului.

Subcapitolul III prezinta inceputurile celui de-al II-lea Razboi mondial, intr-o prima faza intre Marea Britanie si Germania. Hitler stie ca poate castiga razboiul doar daca evita participarea SUA. Roosevelt in SUA isi depune candidatura pentru al III-lea mandat, sui promite poporului american ca nu va implica SUA in razboi. Dar stie ca trebuie sa o faca. Intai sprijina Marea Britanie prin furnizari de nave si avioane de lupta, sub forma unor exporturi. In acest timp, Hitler face tot ce ii sta in putinta sa evite implicarea SUA. Roosevelt recurge la siretlicuri: blocheaza conturile japoneze din SUA, impiedica aprovizionarea Japoniei cu petrol. Japonia intra astfel in criza, si schimba primul ministru modelat cu generalul Tojo, care vrea razboi. Tratativele dintre SUA si japonia sunt din partea SUA voit sterile.

Codul purpuriu, sistemul de tranmitere al mesajelor intre japonezii este descifrat de americani. Roosevelt stie ca Pearl Harbour va fi atacat. Daca SUA este atacata Roosevelt are o scuza pentru a-I calca cuvantul dat in timpul campaniei electorale si sa implice SUA in razboi.

Pearl Harbour era singura baza pe care Japonezii nu ar fi trebuit sa o atace. Un atac oriune altundeva ( Singapore, Filipine) nu ar fi dat SUA ocazia de a intra in razboi. Tojo a facut insa greseala fatala, impotriva sfatului amiralului Yamamoto. Dupa ce este informat despre evolutia cerctarilor asupra bombei atomice in Germania, Roosevelt lanseaza proiectul Manhattan.



Daca Anglia si Franta sufera de obsesii leate de Hitler, SUA sufera de obsesia Japoniei. Pacificul este frontul in care se confrunta doar SUA si Japonia. Daca SUA reuseste sa realizeze la Los Alamos bomba atomica, aceasta nu trebuie folosita in razboi. Se va face doar o demonstratie in fata lumii stiintifice si in fata dusmanilor, carora li se va cere capitularea. Cealalta optiune reprezinta pieirea. Asa hotaraste Roosevelt, care moare in 12.04.1945 in urma unei hemoragii cerebrale.

Noul presedinte SUA Harry Truman, este informat de proiectul Manhattan. Acesta cere japoniei capitularea, lasand sa planeze o “amenintare redutabila” a carei natura nu o defineste. Japonia trateaza cererea cu dispret; in 6 Aug este lansata la Hiroshima prima bomba atomica. A doua zi la orele a doua bomba atomica distruge portul Nagasaki. Imparatul japonez da ordin primului ministru Suzuki sa accepte ultimatului american si sa inceteze razboiul. Generalii japonezi refuza, si in urma agresiunii asupra imparatului isi fac harakiri. Pentru Japonia aici se incheie razboiul.

Si tot aici incepe renasterea. Societatea Nipon Hogaku care a dotat marina nipona cu aparate de ochire la mare distanta se foloseste in continuare de tenologia sa, si produce aparatele de fotografiat Nikon.

In 1980 concurenta japoneza pune probleme industriei Europene. Industria producatoare de ceasuri elvetiene, industria automobilelor din Germania, reprezentata de VW, Mercedes si BMW isi unesc fortele intrun plan de cinci ani. Scopul este de a ajunge din urma societatile japoneze.

Care este secretul dezvoltarii Japoniei ? O singura resursa, inepuizabila insa : inteligenta umana.

« Ori este limpede ca in ceea ce priveste aceasta resura, japonezii nu detin nici monopolul, nici proprietatea particulara asupra ei. Daca acesta este secretul aunci el ne apartine si noua. Noua, vreau sa spun noua europenilor, noua indienilor, noua africanilor, noua arabilor, neoua americanilor, sau chinezilor.. noua.. albilor, negrilor, galbenilor… din nord si din Sud, noua tuturor (…) nu exista inteligenta japoneza; nu exista decat o ineligenta omeneasca, singura particularitate a japonezilor fiind ca ei sau hotarat primii sa o exploateze temeinic. “

Cheia succesului japonez este sistemul de educatie si invatare. La sfarsitul anilor ’70 reactia SUA si Europei este clara : «  Spre sfarsitul lui 1979 , Japonia era mai mult ca oricand tinta tuturor atacurilor si a tuturor criticilor, indeosebi a Sua si Europei, datorita indecentei cu care afisa luna de luna noi recorduri obtinute in productie si in export. De pretutindeni se preconiza, de fapt se cerea autoritatilor japoneze sa ia masuri pentru a pune frau acestui grav dezechilibru, care diminua capacitatea celorlalte tari, industrializate de a gasi debuseuri. »

Profesorul Herbert Greich, autoritate incontestabila indomeniul economic, invitat la discutii la tokyo, replica: „ Aceste masuri de franare ar fi contrare oricarei logici economice sanatoase, si n-ar putea atrage dupa ele decat efecte daunatoare“ El conclzioneaza ca daca Japonia ar da curs acestor cereri, efectul ar fi o scadere a competitivitatii economice internationale. Cere insa japoniei sa investeasca, capital si resurse, in acele tari care au nevoie de ele ( inclusiv SUA) si daca in urma acesor investiri tot Japonia ar avea cel mai mult de castigat, chiar asa este bine, cu conditia sa continue sa reinvesteasca.

Ca urmare, incepe era investitiilor Japoneze, primele sunt Sony si Honda cu investitii in SUA. Si investitiile vor continua pana in ziua in care inmultirea si extinderea investitiilor Japoneze vor provoca la randul lor un protest general.

Personalitati ale industriei japoneze Honda si Ibuka se lanseaza in scriei si proiecte despre educatie si cunoastere. Scopul lor este de a invata lumea, Nordul sau lumea a III-a, oricare ar fi ea, sa foloseasca aceasta inepuizabila resursa. Intentia se manifesta prim memoriul Mitsubishi. Istorioara « castiga pierzand un ryo » este un appel catre intreaga lume « a venit mometul sa incepem sa ne dam seama ca nu putem sa castigam nimic daca suntem unii impotriva altora. Trebuie sa platim cu totii pretul eforturilor noastre, inainte de a obtine toti impreuna un beneficiu comun »

In continuare se descrie modul de functionare al societatii Toyota, succesul sau constand in robotizare. Muncitori nu mai sunt. Anajatii fac cursuri de perfectionare. Ei nu muncesc pe linia de asamblare, ei programeaza robotii.

Capitolul dezbate in continuare evolutia societatii Fujitsu, pentru a ne face apoi o scurta istorie a informaticii, de la masina de socotit a lui Pascal, prin descoperirea codului binar de Leibniz, pana la primul calculator al lui Babbage, cu cele cinci functii/ componente de baza. Dupa o introducere larga in evolutia si efectele microprocesoarelor, Servan-Schreiber face referire la cartea lui Alvin Toffler, «  Socul viitorului » cu scopul de a aduce propriilor cuvinte intarire : dezvoltarea din acest moment va fi exponentiala ( desi Toffler nu face in cartea sa referire la microprocesoare).

Un al II-lea stalp al dezvoltarii capata contur. Telecomunicatiile si digitalizarea lor. Cand acestea ating stadiul de maturare, calculatoarele si robotii executand tot ceea ce omul facea inainte, care este rolul, functia, viitorul omului ? In pofida faptului ca la prima vedere omul apare inutil, aportul uman va deveni din ce in ce mai necesar. Omul trebuie sa gandeasca. Masina nu poate prelua aceasta sarcina.

Problema lumii a treia in a adopta aceasta tenologie, si anume analfabetismul, isi cauta rezolvarea. Si ciudat, nu prin educarea oamenilor, ca acestia sa invete sa scrie si sa citeasca, pentru a putea transmite si primi mesaje, ci prin adaptarea tehnologiei la a primi comenzi vocale.

Autorul contureaza ideea unei noi ordini mondiale, bazate pe dez-industrializare si pe informatizare. Dar efectele informatizarii asupra omului sunt greu de apreciat. Informatizarea este pentru industrie ce a fost industria pentru agricultura. Ea cere structuri sociale noi.

despre informatizare.

In ultima parte a capitolului, comitetul celor 60 rezuma dezavantajele noii orientari :

stagnarea inovatiei

slabiciunea sistemului de stimulare a creatiei

scaderea spiritului de initiativa.

Ca aceasta noua orientare sa devina mondiala, se impun doua transformari esentiale :

implicarea statului in activitati de cercetare-dezvoltare

deschiderea internationala la nevoiele lumii a III-a.

Concluziile primelor 3 capitole

Primele 2 capitole ale cartii conduc cititorul la constatarea ca lumea capitalista, dorind sa perpetueze sistemul sau rapace, n-a folosit superioritatea sa tehnica decat pentru a incalca interesele altora, a devaloriza pretul energiei, a mentine la distanta lumea subdezvoltata.

Capitolul 3 ofera chia de rezolvare a celor doua probleme, cu care se confrunta lumea :

Dezvoltarea tarilor din Nord este oprita, ele nu se mai pot dezvolta daca state lumii a trei nu creeaza pentru ei noi piete.

Subdezvoltarea tarilor din Sud.



Cele 2 probleme nu sunt independente: tarile din sud au nevoie de ajutorul tarilor din Nord pentru a se dezvolta, la randul lor tarile din Nord nu se mai pot dezvolta daca nu beneficiaza de pietele pe care Sud-ul le-ar putea oferi. Cheia este transferul de tehnologie, acea tehnologie care a relansat Japonia dupa dezastrele pe care le-a suferit in urma celui de-al doilea razboi mondial. Dar tehnologie in acest context nu mai inseamna industrie. In nici un caz industriile intensive in forta de munca. Transferul de tehnologie inseamna informatizare.

Lumea a treia se poate dezvolta, doar daca Occidentul ii pune la dispozitie tehnologia informatica. Si ramane la latitudinea ei daca se va folosi de ea, daca se va dezvolta, sau nu.

Partea a IV-a. Sansa nu trebuie scapata.

Partea a patra face decrierea unor personalitati, atat din occident cat si din lumea a treia, care au inteles calea ce trebuie urmata.

Introducerea in ultimul capitol se face prin prezentarea Indiei, in momentul in care Indira Ghandi castiga alegerile din India. Mediul economic din India se teme de ea. Spera insa ca ea sa castige alegerile. Partidul infiintat de tatal ei, politia, sistemul birocratic ii sunt potrivnice. Indira reuseste sa castige alegerile datorita popularitatii sale in randul poporului. Ce anume va face in noua ei pozitie de conducator al Indiei, inca nu stie. Nu intelege ce presupune noua tehnologie a informatiei, ea doreste industrii. Dreste sa dea de lucru milioanelor de brate, si de mancare milioanelor de guri. Sunt subliniate relatiile cordiale in care se afla India cu tarile arabe. ( si subcapitolul se termina in coada de peste, ca multe altele din aceasta carte J

Se contureaza noi idei:

«  Singurul transfer care conteaza, si de care va depinde intreaga dezvoltare, este promovarea fiecarui popor, a fiecarui om, de la stadiul in care ii lipsesc mijloacele de a invata la cel cu care poate incepe sa-si dezvolte propriile facultati, aptitudini, propria creativitate ».

« Comunicarea, educatia sunt, asadar, primele dintre eceste « infrastructuri imateriale » care pot fi concepute si extinse la intreaga planeta

Dezvoltarea nu este o problema aconomica. In fond, este o probleme sociologica si umana.

Necesitatea descentralizarii, renuntarea la aglomararile urbane, si necesitatea dezvoltarii asezarilor rurale, prin difuzarea informatiei de catre tehnicieni educati si prtatori de mesaje.

Pe langa Herbert Griesch ca si sustinator al dezvoltarii lumii a treia, ne este descris Abdulatif Al Hamad. El dovedeste ca lumea a treia poate fi dezvoltata, ca merita dezvoltata. Daca un proiect de dezvoltare nu este rentabil din punct de vedere financiar, bneficiile sunt majore din punctul de vedere al criteriului « randamentului social » .

Dezvoltarea reala a tarilor din Sud, nu poate fi efectuata decat de catre tarile din sud «  Factorul prim al dezvoltarii economice este dezvoltarea omului insusi. La urma urmei, dezvoltarea este, in primul rand, un proces mental ». Acest lcru este cel mai bine inteles de catre un apartenent al lumii a III-a.

Mc Namara il propune pe Al Hamad sa ii urmeze la conducerea Bancii Mondiale. Este primul semn de recunoastere al unui personaj din sud, ca ar fi pe picior de egalitate cu partenerii din Nord.

Al Hamad si Herbert Griesch, alaturi de care actioneaza elvetioanul peter Huggler sunt cautatorii de solutii. Si solutia este data : Un nou plan Mrschall !.

« Voi europenii si voi japonezii, trebuie sa fi pastrat vie in minte situatia jalnica din tarile voastre, imediat dupa razboiul mondial. Va aflati atunci intro cumplita mizerie. O viziune, un act de generozitate v-au readus la viata si v-au lansat pe calea unei noi dezvoltari : planul Marshall. Astazi, lumea a treia in intregul ei este intro situatie si mai grea decat cea in care ati fost voi. Se simte din nou nevoia, la aceasta scara si in conditiile epocii noastre, a unei asemenea viziuni si a unei ase4menea vointe.’

Daca Huggler este mediatorul intre lumea a treia (India), si Japonia, respectiv europa, cancelarul Austriei Bruno Kreisky a devenit de asemenea o legatura permanenta intre Europa industriala si lumea a treia.  «Ceea ce au insemnat, pentru o alta epoca retelele de cai ferate, de drumuri si canale, a caror instalare a reclamat decenii, inseamna azi retelele de telecomuniatii, de informatie, de educatie (…) Este dreptul absolut al popoarelor care vor sa se dezvolte de a dispune, fara tranzitie, de aceste retele. »

« De ce sa fie nevoite popoarele Asiei, Africii, Americii Latine sa refaca intrucatva acest traseu, sa porneasca iarasi de la notiuni elementare ale erei ce se sfarseste. Telecomunicatiile, microprocesorul, imbinarea lor in noul proces de creatie trebuie sa le fie pus la dispozitie, in mod liber si complet, ca preturindeni »

«  Reinventarea viziunii marshall pentru anii ’80 inseamna informatizarea unificata. Raspunsul counitar si creator la exigenta unor universuri care ori s-au ignorat, ori s-au exploatat vreme atat de indelungata si care nu pot sa-si intemeieze prosperitatea, bunastarea, decat in conditiile prosperitatii, bunastarii celuilalt »

Explozia informatica poate fi pentru economia mondiala ceea ce a fost bomba atomica pentru razbouil mondial. O transformare fundamentala, o schimbare de univers. Este vorba de acelasi fenomen si anume de a sapa mereu mai adanc pentru a ne apropia de insasi taina vietii

Era informatica nu este sfarsitul… ea contureaza deja noi inceputuri… urmeaza era ingineriei biologice si genetice, noul orizont care va avea repercursiuni asupra unor domenii cat se poate de diferite si esentiale ca alimentatia, sanatatea, eneergia.

Occidentul, prin personalitatile sale se lumineaza. Incepe sa inteleaga ca nu mai exista dezvoltare pentru ea, daca nu se dezvolta si tarile lumii a treia. La aceasta idee adera si Helmut Schiller, cancelarul geermaniei federale.

In cele din urma, negocierile, intotdeauna esuate, nu au fost decat un nou mod de a continua raboiul. Nu mai este nevoie de ele . Tarile lumii a treia sunt unite prin obiectiveul lor comun : o mai mare echitate in repartizarea bogatiilor si a veniturilor sistemului mondial. Iar tarile dezvoltate sunt aici, nu pentr pentru a negocia avantaje, ci pentru a cauta avantajul lor in avantajul comun.

« Occidentul nu poate sa iasa din criza si sa porneasca spre o deplina folosire a facultatilor fiecaruia, decat echipand, dezvoltand lumea a treia. Acest lucru il reclama apelul de la taif. Dar aceasta este de asemenea, si in primul rand, interesul ei cel mai presant. Aceasta identitate elimina necesitatea negocierilor.

“Ceea ce I se cere lunii a treia este sa utilizeze cat mai eficace cu putinta infrastructurile pe care le va impartii cu toti, pentru a se imbogatii cat mai mult si pentru a deveni imensa piata pe care numai ea o poate reprezenta pentru restul lumii, ca si pentru fiecare din tarile care o alcatuiesc

Anexa : Grupul de la Paris.

Grupul de la paris, a carei actiune si idei constituie substratul acestei lucrari a fost creat de oameni proveniti din trei universuri : Europa, japonia si Golful Arabic. El s-a nascut in urma unor constatari :

scena mondiala este dominata de 30 de ani de antagonismul Est-Vest

Cursa inarmarilor a dezradacinit orice incercare de raspuns la dezechilibrul intre Nord si Sud

Era sfidarii americane, a suprematiei unei singure tari in domeniile economic si stiintific este depasita.

Aceasta este constatarea. Sarcina pe care membrii Grupului de laaris s-au hotarat sa si-o asume este sa gaseasca pe ce cai poate fi dobandita o noua deinamica a dezvoltari. Pe ce cai va reusi aceasta multilume, sfaramata, violenta si neputincioasa sa isi conjuge capacitatile prin inteligenta ?







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1794
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site