Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Situatii si niveluri de acordare a asistentei sociale. Principii fundamentale in dezvoltarea sistemului serviciilor de asistenta sociala in Romania. Probleme ale formarii resurselor umane ale sistemului de servicii sociale in Romania

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Integrarea Romaniei in Uniunea Eureopeana
Contractul social si decizia constitutionala
Evaluarea cu sursa multipla (360 grade)
CONSILIUL EUROPEI
Politici sociale. Concept, caracteristici, tendinte si obiective.
PRINCIPALELE EFECTE DE INTEGRARE A ROMANIEI IN UNIUNE EUROPEANA
BAZELE STIINTEI POLITICE TESTE GRILA
Sistemul politic din Romania in contextul integrarii europene
SISTEMUL ELECTORAL
Conceptul de preferinta

Situatii si niveluri de acordare a asistentei sociale. Principii fundamentale in dezvoltarea sistemului serviciilor de asistenta sociala in Romania. Probleme ale formarii resurselor umane ale sistemului de servicii sociale in Romania

Asistenta sociala se poate plasa la diferite niveluri: la nivelul individului- asistenta personalizata (asistenta economica, morala, psihologica pentru persoanele in nevoie: saraci, someri, cei dependenti de drog, alcool, cei cu probleme de integrare in munca, victime ale abuzurilor de orice fel, ale discriminarilor sociale, rasiale etc.); la nivel interpersonal si de grup- consiliere si terapii de familie, ale cuplului, ale grupurilor marginalizate; la nivel comunitar- mobilizarea energiilor individuale si colective pentru rezolvarea problemelor comunitatii, rezolvarea conflictelor etnice, grupale.




Transferul de beneficii sociale financiare, adesea distinct de serviciile de asistenta sociala, poate fi, si adesea si este, sustinut si chiar impletit cu acestea din urma. Serviciile de asistenta sociala pot oferi un suport social mult mai focalizat pe nevoile afective ale persoanei si mai orientat spre satisfacerea acestora. In locul testarii administrativ-birocratice a nevoilor pe care se bazeaza sistemul de ajutor social, asistentul social poate promova o testare inalt personalizata a nevoii, prin considerarea componentelor individuale, sociale, familiale. Serviciile de asistenta sociala completeaza transferul de resurse cu recuperarea si dezvoltarea capacitatilor de viata activa; poate mobiliza o pluralitate de resurse personale si colective, asigura o utilizare mai eficienta a resurselor.

Serviciile de asistenta sociala reprezinta un component extrem de important al abordarii de tip activ a problemelor sociale. Ele restaureaza capacitatea de viata autonoma, depasirea sau evitarea situatiilor de dependenta, reinsertia sociala. In aceasta perspectiva, asistenta sociala contribuie la dezvoltarea capacitatilor individuale si colective de solutionare pozitiva a problemelor socio-umane.

I. Serviciile de asistenta sociala intervin in doua tipuri distincte de situatii

a) Situatii exceptionale, de urgenta- copii abandonati sau abuzati victime ale actelor criminale; femei abuzate, victime ale violentei sau violate; copii si adolescenti antrenati in actiuni criminale; disparitia brusca a conditiilor elementare de viata (persoane ‘aruncate in strada’, mai ales femei cu copii, victime ale dezastrelor naturale sau sociale, ale parintilor cu probleme de crestere a copiilor; copii cu dificultati de integrare sociala sau scolara etc.. in aceste momente de dificultate extrema, in care persoanele sau comunitatile se afla, fiind lipsite de resursele elementare de viata, asistenta sociala intervine cu un suport inalt focalizat si personalizat.

Asistenta sociala combina astfel resursele financiare de urgenta, cu resursele institutionale si cele de suport profesionalizat.

b) Situatii de dificultate cronica, dublate de deficitul de capacitati proprii de depasire a dificultatilor- deficit cronic de resurse, in mod special situatiile de saracie, copii lipsiti de familie, persoane dependente de drog, persoane eliberate din inchisoare, mame singure, batrani care s-au izolat progresiv, cu capacitati deteriorate de a duce o viata independenta.

In gama larga a serviciilor sociale, serviciile de asistenta sociala au crescut ca importanta in contextul societatilor moderne. Stresul in crestere, provocat de riscul multiplu, devenit parametru definitoriu al unei lumi tot mai dinamice si globalizate, rapida nuclearizare a familiei, insotita de disparitia retelei suportive a familiei largite, pe de o parte, dar si multiplicarea resurselor sociale si sporirea valorii asigurarii unei vieti demne bazate pe o bunastare minima, pe de alta parte, sunt factori care actioneaza conjugat la dezvoltarea spectaculoasa a sistemului de asistenta sociala. Societatea moderna, caracterizata de posibilitati de prosperitate de masa fara precedent in istorie, se confrunta insa cu procese tot mai ingrijoratoare: excluziunea sociala generata de saracia severa cronicizata, de criminalitate si de variate discriminari sociale, dar si autoexcluziunea determinata de esecul individual cronic, de dependenta de droguri sau chiar de autoghetoizarea cultural-etnica si religioasa. In prevenirea si combaterea acestor patologii sociale si personale profesia de asistent social a devenit tot atat de vitala ca si cea a medicului.

Costul platit pentru cresterea rapida a eficientei tuturor activitatilor sociale este multiplicarea situatiilor de risc individual si colectiv. Reinsertia intr-o societate extrem de dinamica, unde esecul este aspru penalizat, in care bunastarea personala depinde tot mai mult de efortul individual actual, este un obiectiv care a explodat in complexitate si care nu poate fi realizat decat printr-o tehnologie de interventie inalt performanta.

Serviciile dezvoltate pana acum in cadrul sistemului public sunt mai degraba embrionare si cu un grad de profesionalism scazut. Obiectivul actual este deci de a proiecta practic de la zero un intreg sistem national. Va fi necesara o perioada de, probabil, 8-10 ani pana cand aceste servicii vor ajunge la deplina lor maturitate. Este vital de aceea a se adopta cat mai rapid cu putinta o strategie de dezvoltare.

II. Patru principii fundamentale pentru constructia sistemului serviciilor de asistenta sociala:

Servicii inalt profesionalizate – utilizeaza    specialisti cu inalta calificare (asistenti sociali), dobandita prin forme de pregatire inalt elaborate, de regula la nivel universitar. Asistentii sociali sunt deosebiti de voluntarii care actioneaza in organizatii non-guvernamentale. Serviciile inalt profesionalizate au o alta logica decat serviciile profesional medii, inalt standardizate si usor de difuzat / asimilat.

Servicii deschise la revederea procedurilor si la incorporarea noilor proceduri si cunostinte. Ca orice profesiune cu un grad ridicat de incorporare a cunostintelor stiintifice, asistenta sociala se afla intr-un proces rapid de dezvoltare. Ea presupune deschiderea la perfectionare / schimbare rapida si capacitatea de asimilare de noi tehnici. Disponibilitatea la perfectionarea profesionala este conditionata de tipul de pregatire initiala: o profesie cu o baza stiintifica solida si cu capacitate de reflectie critica si de autodezvoltare, constand din noi cunostinte si tehnici, de formare profesionala continua.

International / national / local in dinamica serviciilor sociale. Profesia de asistent social trebuie considerata ca o paradigma tehnico-sliintifica mondializata (stoc de cunostinte utilizat, tehnici de tratare a problemelor, sistem de valori), care se transmite continuu in mod special prin canale profesionale, si mai putin prin cele administrative.    Este vital deci sa existe, pentru mentinerea standardelor profesionistilor la nivelele dezvoltarii actuale, un mecanism de contact profesional cu experienta mondiala.

Combinarea intre prioritati stabilite la nivel national cu prioritati stabilite la nivel local, pe fondul unei mondializari / regionalizari tot mai accentuate a sistemului de valori, a problemelor de solutionat si a prioritatilor. Activitatea de asistenta sociala se fundeaza pe angajamente juridice, politice si morale atat ale tarii intr-un context mai larg (mondial: conventii ONU de exemplu), regional (reglementarile europene), pe angajamente juridice, politice si morale ale tarii ca un intreg, prin legile si optiunile sale politice, prin sistemul de valori promovat national, cat si pe angajamentele locale si responsabilitatea fata de comunitatea locala.

Configuratia sistemului de servicii de asistenta sociala. Functiile si principiile de functionare ale serviciilor de asistenta sociala in Romania

Serviciile de asistenta sociala se adreseaza tuturor persoanelor / familiilor si chiar comunitatilor care se afla intr-o situatie de nevoie, de dificultate. Situatia de nevoie se caracterizeaza prin faptul ca persoana / familia / comunitatea respectiva nu detine mijloacele (resurse, capacitati, informatii) pentru solutionarea problemelor cu care se confrunta. Intr-o asemenea situatie, colectivitatea trebuie sa acorde un suport special. Suportul interpersonal si comunitar spontan trebuie completat cu un suport sistematic si profesional care, in termeni generali, este definit ca asistenta sociala.

I. Sistemul serviciilor de asistenta sociala are de indeplinit urmatoarele functii:

1.Dezvoltarea capacitatilor proprii. Sprijina dezvoltarea capacitatilor indivizilor / familiilor / comunitatilor de solutionare prin efort propriu (inclusiv prin mobilizarea resurselor disponibile) a problemelor dificile de natura personala, familiala sau social-institutionala cu care se confrunta. Autosuficienta, capacitatea de a solutiona prin propriile eforturi si resurse problemele vietii, este obiectivul ultim al asistentei sociale.

2.Suport profesional. Suport bazat pe cunostinte si tehnici profesionale pentru solutionarea problemelor personale / familiale / comunitare care depasesc capacitatea naturala a persoanelor / familiilor / comunitatilor.

3.Facilitarea absorbtiei suportului social. Facilitarea absorbtiei / beneficierii de catre cei in nevoie de servicii si resurse care sunt puse la dispozitie de sistemul public sau de cel privat / comunitar: invatamantul, asistenta medicala, planning-ul familial, ajutor social etc. Multe persoane / familii in dificultate nu cunosc sau au dificultati in a beneficia de formele de suport financiar / institutional disponibile la care au dreptul.

4.Focalizarea si eficientizarea suportului social. Asistenta sociala reprezinta un instrument extrem de puternic pentru utilizarea focalizata si inalt selectiva a diferitelor forme de suport social (in mod special a celui financiar) pentru persoanele / familiile in situatie de dificultate, precum si asigurarea utilizarii efective a resurselor alocate pentru nevoia avuta in vedere.

5.Apararea intereselor si drepturilor persoanelor aflate in nevoie / dificultate. Asistenta sociala asigura in mod sistematic suportul pentru drepturile persoanelor aflate in dificultate (copil, varstnic, handicapat, sarac), in cazul in care acestea sunt amenintate, iar victima nu este capabila sa actioneze ea insasi eficace pentru asigurarea respectarii acestor drepturi.

Serviciile de asistenta sociala reprezinta un fel de catalizator al relatiei dintre persoana / familie / comunitatea locala / institutiile publice. Ele sunt esentiale in constituirea unei societati organic suportive si prietenoase fata de fiecare membru al ei.

Principiile de organizare a serviciilor de asistenta sociala

Urmatoarele principii generale pot fi identificate in aproape toate tarile cu sisteme dezvoltate de asistenta sociala.

1) Imbinarea asistentei sociale generale cu asistenta sociala specializata. Serviciile de asistenta sociala sunt dezvoltate pe doua nivele:

a.Servicii de asistenta sociala generale dezvoltate la nivel teritorial / comunitar si care ofera un prim suport social celor in dificultate. Aceste servicii trateaza persoanele in integralitatea situatiei lor de viata, cautand modul cel mai adecvat de suport in mediul lor natural. Ele asigura o rnonitorizare continua a problemelor dintr-o comunitate, urmaresc modul in care persoanele in dificultate se reintegreaza intr-o viata normala, autonoma. Doar in anumite situatii asistentul social comunitar poate angaja servicii mai specializate, poate informa / indruma pe cei in dificultate spre sistemele care pot sa-i sprijine pentru solutionarea unor probleme mai speciale. Similitudinea cu serviciile generale medicale, desi corecta doar pana la un punct, ofera o imagine intuitiva mai clara profilului acestor servicii.

b.Servicii de asistenta sociala specializate care se adreseaza unor anumite tipuri de probleme, cu mijloace mai specializate. Ele sunt de regula plasate pe langa scoli (se ocupa de problemele legate de participarea scolara), spitale, maternitati, inchisori / tribunale, organele de politie; in cadrul institutiilor de asistenta sociala ca de exemplu leagane, case de copii, case pentru varstnici, institutii pentru persoane handicapate etc.; sau in jurul unor probleme speciale - adoptii, copiii strazii, dependentii de alcool sau droguri.

2) Asistenta sociala are un caracter global, abordand persoana umana holistic. Persoana umana, ca subiect al asistentei sociale, nu poate si nu trebuie sa fie fragmentata nici metodologic, si nici organizatoric. Pot exista prioritati in ceea ce priveste orientarea resurselor existente sau anumite specializari in cadrul serviciilor comunitare - prevenirea abandonului copiilor sau reintegrarea copiilor institutionalizati in familiile lor. Abordarea globala este insa o tendinta structuranta pentru organizarea serviciilor sociale comunitare.



Serviciile sociale publice se ocupa de toate problemele sociale ale persoanei / familiei. Experienta dezvoltarii unor servicii comunitare strict specializate pe problemele copiilor / batranilor etc. par sa fi dat rezultate mai degraba discutabile. Este cazul Marii Britanii care, dupa o asemenea experienta a revenit la servicii de asistenta sociala generale, cele specializate dezvoltandu-se pe baza acestora.

3) Dreptul de a primi asistenta sociala in situatii de necesitate este un drept universal al tuturor membrilor colectivitatii. Serviciile de asistenta sociala nu sunt destinate numai celor saraci. Si cei care au un standard satisfacator de viata pot avea de infruntat situatii de dificultate pe care nu le pot solutiona cu mijloacele si capacitatile disponibile.

4) Asistenta sociala are un caracter profesional. Spre deosebire de sprijinul interpersonal si caritabil traditional, asistenta sociala moderna reprezinta o profesie inalt calificata care absoarbe cunostinte specializate din toate stiintele social-umane: sociologie, psihologie sociala, psihologie, psihoterapie, medicina, economie, stiinte juridice, antropologie etc. Ea presupune in acelasi timp deprinderi, abilitati practice (indemanare de a comunica si a lucra cu persoane si grupuri in dificultate) si, nu in ultimul rand, un set de valori principii, norme, reguli morale care compun codul deontologic al profesiei. Codul deontologic asigura in mod special respectarea drepturilor omului, excluzand orice discriminare de etnie, sex, religie sau varsta.

5) Optiune fundamental umanista. Profesia de asistent social, prin specificul sau, implica o filozofie proprie, centrata umanist. Persoana umana reprezinta valoarea suprema a actului de asistenta sociala, orice manipulare fiind principial exclusa, chiar daca ea s-ar face in numele vreunui interes colectiv.

6) Baza organizarii serviciilor de asistenta sociala este comunitatea locala. Coordonarea si indrumarea la nivel national are de regula un profil politic general si de suport tehnic-profesional. Responsabilitatile si deciziile de organizare sunt ale comunitatilor locale.

Organizarea sistemului de servicii de asistenta sociala in Romania.

Din experienta mondiala si, de asemenea, din cea nationala trecuta si prezenta, rezulta ca serviciile sociale, pentru a fi eficiente trebuie sa se dezvolte pe un mix de structuri si responsabilitati locale / nationale. Organizarea la nivel local, inalt descentralizat, trebuie sa se imbine cu incadrarea intr-o strategie politica, institutionala si profesionala nationala.

Principiul teritorialitatii consideram ca trebuie sa stea in centrul organizarii sistemului de servicii de asistenta sociala. Serviciile au ca baza teritoriul, mai precis comunitatea locala. Aici se gasesc parametrii contextului social-economic in care oamenii traiesc, problemele cu care se confrunta, dar si, in mare masura, solutiile si resursele. Mobilizarea resurselor colective este o problema vitala. Din acest motiv, serviciile de asistenta sociala trebuie sa fie dezvoltate la nivelul de baza al localitatii.

Diferentierea functionala pe axa local / national ar urma sa ia urmatoarea configuratie:

1. La nivel local / comunitar: servicii de baza, completate cu servicii de asistenta sociala specializate pe langa unitatile locale, sub autoritatea locala.

2.La nivel national: politica nationala in domeniul social si al dezvoltarii serviciilor de asistenta sociala; producerea si furnizarea resurselor profesionale; elaborarea si controlul standardelor minime de calitate; finantarea partiala a acestor servicii, complementar cu resursele locale.

1) Organizarea la nivel local:

Dezvoltarea serviciilor sociale de asistenta sociala la nivel teritorial trebuie sa aiba loc in contextul unei reforme radicale a administratiei publice locale si nationale. Autoritatile locale trebuie sa dezvolte planuri de dezvoltare sociala locala. Aceste planuri trebuie sa cuprinda diagnoza problemelor sociale ale comunitatii locale si modalitatile de actiune pentru solutionarea lor. Planuri speciale pot fi dezvoltate ca raspuns la identificarea unor probleme sociale prioritare.

Bugetul local ofera baza financiara a activitatii organismelor locale Acesta se constituie dintr-un transfer din bugetul national si o parte constituita din resursele locale. Aici se va avea in vedere doar partea de buget destinata activitatilor sociale (bugetul social). In constituirea acestuia, sursele locale trebuie completate printr-un transfer de la bugetul national.

Indiferent cum se constituie relatia buget national / bugete locale, bugetarea trebuie sa aiba la baza o metodologie unitara explicita:

a.Finantarea standard generala (minima de baza).

b.Finantarea suplimentara, in raport cu problemele pe care diferite judete / localitati le au.

c.Institutiile de asistenta sociala plasate sub autoritatea locala nu vor primi de la bugetul national o finantare speciala, in calitatea lor de institutii.

d.Fonduri directionate spre solutionarea unor probleme considerate a fi foarte importante, dar specifice comunitatii respective.

e.Un fond bugetar national care sa sustina inovatia sociala.

Serviciile sociale locale trebuie sa aiba un fond financiar pentru sprijinul determinat pe baza diagnozei mai fine a situatiei. Doua tipuri de sprijin financiar pot fi acordate de aceste servicii:

Sprijin de urgenta. Sume relativ modeste pentru rezolvarea unor probleme care nu suporta amanare (hrana, imbracaminte, medicamente urgente, transport la spital sau la alta institutie / cazare pe scurta durata). Acest sprijin trebuie sa fie dintr-un fond discretionar al asistentului social pe care acesta il poate acorda fara aprobare prealabila, dar cu evaluare posterioara.

Sprijin material ocazional / punctual pentru rezolvarea unor probleme critice ale unei familii. Acest ajutor trebuie aprobat pe baza anchetei sociale de catre conducerea Centrului de asistenja sociala, pe baza raportului facut de asistentul social.

2) Nivelul national al sistemului serviciilor de asistenta sociala - functii

Pentru a asigura un grad ridicat de eficienta functionarii organismelor locale in conditiile descentralizarii, este vitala redefinirea functiilor organismelor nationale si intarirea acestor functii astfel redefinite:

Stabilirea politicii sociale nationale: stabilirea prioritatilor nationale, atat in ceea ce priveste obiectivele / problemele de rezolvat, cat si modalitatea lor generala de abordare. Ofera o orientare politica generala, in acord cu angajamentele politice, juridice si morale nationale si internationale.

Dezvoltarea legislatiei in domeniul asistentei sociale: cadrul legislativ reprezinta o responsabilitate a forurilor nationale guvernamentale. Legislatia promoveaza atat cadrul de organizare, responsabilitatile, resursele necesare si standardele obligatorii de calitate.

Bugetarea. Bugetarea programelor si activitatilor sociale reprezinta un instrument esential al realizarii unei politici sociale nationale coerente, dar si a autonomiei locale.

Stabilirea de structuri organizatorice nationale minimale. Chiar daca o anumita discretionalitate este acceptata, dincolo de aceasta este nevoie de structuri unitare. Acestea au ca functie asigurarea unui cadru minimal pentru activitatile considerate a fi necesare la nivel national.

Asigurarea procedurilor si standardelor profesionale, difuzarea lor, inclusiv prin mecanisme de formare permanenta.

Evaluarea si monitorizarea activitatilor de asistenta sociala trebuie facuta de instante profesionale independente, pe baza fixarii unor standarde minimale de calitate si prin controlul realizarii acestora. La nivel national o asemenea functie poate fi realizata atat de organismele publice special constituite de evaluare si acreditare, cat si de organisme profesionale (asociatii profesionale).

Stabileste standarde de calitate minimale, conditii si proceduri de evaluare si acreditare a organizatiilor nonguvernamentale cu activitati de protectie sociala.

Dezvoltarea unui sistem coerent de servicii de asistenta sociala reprezinta un component vital al procesului de reluare a modernizarii societatii romanesti. El poate fi considerat, alaturi de sistemul de asigurari sociale, obiectivul principal al reformei sociale.

In fapt, Romania dintre cele doua razboaie mondiale, desi cu resurse economice sever limitate, a cutezat sa se angajeze intr-un program extrem de ambitios in aceasta sfera, plasandu-se la nivelul celor mai avansate tari ale vremii.

Asistenta sociala, prin vocatia ei de a reface, dezvolta si consolida capacitatile individuale si colective de a face fata problemelor vietii, reprezinta un instrument crucial al dezvoltarii sociale.

Traditia asistentei sociale in Romania pana in 1989. Variatele forme de sprijin a persoanelor in nevoie prin acte de caritate, si care se regasesc in toate comunitatile umane, pot fi considerate forme primare in practica asistentei sociale.

Societatile moderne au facut insa un pas decisiv spre dezvoltarea si institutionalizarea asistentei sociale. La inceputul secolului XVII, in Anglia se instituie o lege sugestiv intitulata Elisabethan Poor Law, care impune o taxa pentru saracie si care ar putea fi considerata ca debut institutional al asistentei sociale. Din taxa platita de cei care detineau pamant, se obtineau fonduri pentru ajutorul celor saraci si dezavantajati: batrani, bolnavi, handicapati, copii abandonatii, orfani etc. Mai tarziu, in secolul XIX, in Anglia, Franta, Germania. SUA apar primele sisteme de protectie sociala in sfera asigurarilor sociale (in special cele centrate pe sanatate, pe batranete, orfani, accidente de munca).




De o dezvoltare insa a profesiei ca atare se poate vorbi la inceputul acestui secol cand, in contextul sporirii serviciilor publice si sociale, se produce o larga diversificare a activitatilor de asistenta sociala a celor in dificultate. Asistenta sociala se transforma intr-o activitate tot mai profesionalista. Ea isi contureaza treptat o arie problematica proprie, relativ autonoma, un profil profesional distinct, sprijinita pe metode si tehnici specifice de diagnoza, de terapie si sprijin pentru cei vulnerabili. Asistenta sociala, privita ca sistem, implica alaturi de profilul profesional si aspectul institutional propriu-zis.

In tarile care au depasit un grad anumit de modernizare, serviciile de asistenta sociala reprezinta o parte importanta a sistemului general de protectie sociala.

Asistenta sociala in Romania: avansul spectaculos dintre cele doua razboaie mondiale. In ceea ce priveste serviciile moderne de asistenta sociala, Romania are o traditie de exceptie, plasandu-se in anumite perioade de timp la nivelul celor mai avansate tari. Una dintre caracteristicile ei definitorii este stransa legatura a ei cu sociologia. Asistenta sociala moderna a fost initiata si sprijinita continuu de scoala sociologica de la Bucuresti. Dupa razboi, o perioada destul de indelungata a rezistat si chiar a inceput sa se consolideze prin activitatea eroica si dedicata a catorva supravietuitori ai scolii sociologice gustiene. In 1990, dupa revolutie, ea a fost reinviata prin actiunea energica a comunitatii sociologice si a unora dintre asistentii sociali formati pana in 1969.

Primele inceputuri ale asistentei sociale in Romania sunt semnalate, ca de altfel in toate celelalte tari ale lumii, sub forma unor actiuni caritabile, filantropice cu un pronuntat caracter religios. Aceste activitati, cel mai adesea coordonate de biserica, aveau drept scop ajutorarea ocazionala a celor care se plasau la marginea societatii: batrani si bolnavi saraci si lipsiti de ajutorul familiei, orfani ajunsi cersetori, saraci aflati in situatii de mizerie severa. Aceste actiuni au ajutat la formarea unui spirit de solidaritate umana atat de necesar dezvoltarii serviciilor moderne de asistenta sociala.

Treptat, activitatile de ocrotire sociala cu caracter civic-religios s-au structurat sub forma unor masuri reglementate prin acte juridice-normative, finantate din bugetul public, in cadrul unor institutii specializate. Pentru Romania actul de nastere al asistentei sociale moderne poate fi plasat inca din 1775, odata cu aparitia primei legi de protectie pentru copil si a infiintarii unor institutii specializate de ocrotire pentru persoane in dificultate: fete-mame, saraci, bolnavi, persoane varstnice fara sprijin, persoane handicapate fizic si psihic. Cu toate acestea, despre un sistem de asistenta sociala cat de cat structurat sprijinit de masuri legislative, sustinut si de institutii corespunzatoare, se poate vorbi de abia in 1831 odata cu aparitia Regulamentului Organic. Dupa Unirea Principatelor Romane din 1859 apar acte normative care fixeaza chiar atributii concrete pentru serviciile de asistenta sociala la nivelul comunelor si judetelor, incurajand spiritul de intrajutorare si solidaritate la nivel comunitar. Romania a fost una dintre primele tari europene care a elaborat un sistem de securitate sociala atat in domeniul asigurarilor sociale (prima lege a pensiilor dateaza din 1912), cat si in cel al asistentei sociale prin acordarea de ajutoare orfanilor, vaduvelor de razboi etc. Tot atunci se creeaza primele institutii publice si private cu caracter de ocrotire sociala specializate. Legea sanitara si de ocrotire sociala din 14 iulie 1930 ramane un moment de referinta pentru asistenta sociala moderna din tara noastra.

In Romania, interventia sistematica a statului in activitatea de asistenta sociala incepe odata cu crearea Ministerului Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale in 1920. In cadrul acestui minister functiona Directia Asistentei. La nivel local s-a constituit o infrastructura diversificata: organele locale care aveau functia de a oferi efectiv asistenta sociala erau Birourile judetene si comunale, iar ca organ local consultativ, de aviz si coordonare, era Comitetul judetean. In 1930 este adoptata Legea sanitara si de ocrotire sociala care ofera un cadru legal, foarte modern pentru perioada respectiva, de functionare a intregului sistem de asistenta sociala si de coordonare a sa la nivel national. In municipii si orasele resedinta de judet sunt infiintate Oficii de ocrotire. In mediul rural sunt infiintate Casele de ocrotire.

Sarcina de coordonare nationala, metodologica si profesionala a intregii activitati de asistenta sociala revenea Ministerului Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale: toate serviciile de ocrotire depinzand de alte ministere, de regii, precum si institutiile si organizatiile private de ocrotire, functionau conform indrumarilor de ordin tehnic ale Ministerului Muncii. Sanatatii si Ocrotirilor Sociale si sunt supuse controlului de acelasi ordin al acestui minister.

O caracteristica distinctiva a asistentei sociale romanesti moderne este faptul ca ea reprezinta un produs direct al preocuparilor scolii sociologice a lui Dimitrie Gusti. Aparitia si dezvoltarea scolii romane de asistenta sociala a fost initiata si sustinuta de un puternic grup de sociologi, precum: Dimitire Gusti. H.H. Stahl, Veturia Manuila, Xenia Costa-Foru (care a fost un timp si directoarea scolii), dr. luliu Moldovan. Asimiland experienta de varf a SUA si Europei, ei au imprimat o orientare puternic originala posibila datorita efortului urias de cercetare sociologica dezvoltat in Romania. Optiunea forte de principiu a asistentei sociale dezvoltate in Romania acelei perioade a fost, pe de o parte, sprijinirea ei masiva pe cercetarea sociologica a problemelor sociale care urmau a fi abordate, iar pe de alta parte, implicarea activa in activitatea unitatilor de ocrotire sociala (crese, camine de zi, orfelinate, azile de batrani, colonii de reeducare etc.).

Cercetarile de sociologie urbana ale scolii sociologice de la Bucuresti au fost realizate in cadrul Institutului Social Roman, care a jucat un rol insemnat pentru dezvoltarea asistentei sociale in Romania. Acest institut, transformat mai tarziu in Institutul de Cercetari Sociale al Romaniei, si-a constituit filiale in diferite regiuni avand astfel posibilitatea unor cercetari comparative pe intreg teritoriul tarii, fapt care a condus atat la o mai buna cunoastere a problemelor specifice comunitatilor tarii (sate si orase), cat si la actiuni de solutionare a lor bazate pe o cunoastere amanuntita a realitatii sociale. Rapid, echipele institutului s-au mobilizat pentru anchete sociale in acele cartiere cu probleme majore de integrare sociala. avand ca obiectiv identificarea de solutii specifice fiecarui caz in parte. Ceea ce este cu totul remarcabil in aceasta abordare este depasirea intelegerii asistentei sociale ca 'filantropie', sau mila crestina, act caritabil. Asistenta sociala a fost de la inceput orientata spre actiuni sistematice bazate pe tehnici de interventie sociala eficienta, sustinute in plan legislativ, capabile sa readuca la o stare sociala normala nu numai indivizi, dar si grupuri si comunitati aflate in dificultate: familii dezorganizate, persoane ce traiau din prostitutie, cersetori, vagabonzi, infractori, bande de minori delincventi, saraci etc. Prin Legea serviciului social din 1930 s-au pus bazele unei retele teritoriale de servicii sociale comunitare. capabile sa ofere un raspuns prompt problemelor generale, dar si celor specifice pentru cei in nevoie. Au fost create multiple centre de demonstratie practica pentru diferite tipuri de interventie sociala.

In 1929, multi dintre sociologii scolii monografice de la Bucuresti, sub directa conducere a lui D. Gusti, socati de efectele distructive ale urbanizarii asupra indivizilor si comunitatilor incep sa acorde o atentie sporita orasului. Desi multi analisti considera ca scoala monografica a lui D. Gusti a fost cantonata aproape exclusiv in cercetari rurale, D. Gusti este cel care prin teoria sa sociologica a realizat o deschidere majora catre problematica atat de complexa a procesului urbanizarii cu toate consecintele lui sociale si umane negative (vagabondaj, prostitutie, alcoolism, delincventa, saracie, marginalizare, inadaptare sociala etc.), accentul fiind pus pe problemele speciale ale familiilor dezorganizate – concubinaj si divorturi - ale copiilor abandonati, neglijati sau abuzati. Sociologia urbana a reprezentat astfel debutul asistentei sociale ca profesie, imbinand cercetarea sociologica concreta cu actiunea de terapie si protectie sociala pentru indivizii si grupurile in dificultate.

Asa cum afirma Xenia Costa-Foru Andreescu, 'in conceptia profesorului D, Gusti era necesara crearea unor tehnicieni si a unei asistente sociale stiintifice, avand doua misiuni: a) cunoasterea tuturor situatiilor ingrijoratoare ale vietii sociale, prin folosirea metodelor si tehnicilor investigatiei sociologice, adica prin cercetari de monografie interdisciplinara (pe cadre si manifestari), cercetarea fiind necesara nu numai pentru cunoasterea satelor si oraselor, ci si pentru depistarea si intelegerea tuturor fenomenelor individuale anomice; b) elaborarea unor tehnici de interventie directa, prin mijloace de asistenta sociala inchisa (prin unitati si institutii specializate), dar mai ales prin asistenta sociala deschisa (adica individualizata)'.

Necesitatea formarii unor specialisti in asistenta sociala a condus la infiintarea in toamna anului 1929 a scolii Superioare de Asistenta Sociala din Bucuresti - Principesa Ileana sub egida si indrumarea directa a Institutului Social Roman cu aprobarea Ministerului Sanatatii si al Ocrotirilor Sociale. Institutul Social Roman indruma si organiza programul de studii, precum si practica de specialitate. Profesorul D. Gusti, in colaborare cu Dr. luliu Moldovan, ministrul Sanatatii si al Ocrotirilor Sociale, Sabin Manuila, directorul Institutului de Statistica si Veturia Manuila, directoarea scolii, a elaborat programa analitica si planul de invatamant. Obiectivele majore ale programei analitice erau:

'Cunoasterea marilor probleme ale vietii sociale urbane, atat teoretic, prin infatisarea critica a literaturii de specialitate, cat si prin analiza situatiilor specifice tarii noastre. Cuprindea cursuri de biosociologia familiei (normale, dezorganizate, concubine, divortate), de sociologia colectivitatilor si a grupurilor sociale dependente social, a delincventei, de inadaptare sociala, probleme ale femeilor si ale copiilor.

Informatii generale necesare oricarui activist social, privind legislatia tarii, economia politica, sociologia, psihologia generala si diferentiala, igiena si sanatatea publica etc.

Metodologia si tehnica investigatiilor sociale, generale si de cazuistica; statistica vitala si sociala, contabilitatea.

Tehnicile de actiune sociala pe colectivitati si grupe sau privind cazuistica sociala individuala; organizarea unitatilor si institutiilor de ocrotire sociala.

Corespunzator acestor cursuri era organizata practica de specialitate in centre experimentale structurate astfel:

Pentru asistenta familiei - Centrul de demonstratie din cartierul Tei, in care s-a incercat alcatuirea unei monografii de cartier, inceputa initial in 1930 prin preluarea sarcinii de a organiza aici recensamantul de stat.

Pentru serviciile sociale de spital - Centrul de demonstratie de pe langa Spitalul Coltea.

Pentru practica in asistenta industriala - organizatia A.C.F.R.

Apoi centrele de practica au fost multiplicate adaugandu-se institutii de stat ca Tribunalul de minori din Bucuresti si inchisoarea Vacaresti. Spitalul Colentina - sectia de boli nervoase si altul la sectia de boli venerice pentru asistenta individualizata a prostituatelor si la Spitalul Central de boli mintale si nervoase, pentru asistenta psihiatrica; la Spitalul Filantropia, pentru boli de cord si maternitate. Sectii specializate au fost de asemenea organizate Ia spitalele Pantelimon, Brancovenesc, dr. Cantacuzino etc.



Pentru asistenta copiilor- centre la Societatea Leaganul Sf. Ecaterina, Societatea Principele Mircea si la Spitalul de copii. Activitatile au fost extinse in tari; creandu-se sectii de asistenta sociala la oficiile de ocrotire de pe langa municipiile Brasov, Cluj, Sibiu, Craiova, Ploiesti, Timisoara.'

Pentru a promova si difuza abordarea teoretica a asistentei sociale dezvoltate in cadrul scolii sociologice de la Bucuresti, cat si modalitatea de desfasurare a practicii, scoala Superioara de Asistenta Sociala a publicat revista Asistenta sociala, sub forma unui buletin periodic care a aparut din 1929 pana in 1936. Din acest an se infiinteaza sub conducerea lui D. Gusti, Asociatia pentru Progresul Asistentei Sociale care preia revista de specialitate si o coordoneaza pana in 1944. Revista publica pe langa informatiile generale privind activitatea scolii de asistenta sociala, recenzii, studii de sociologie bazate pe cercetari de teren, materiale cu valoare documentara si stiintifica.

Tot in 1936 este infiintata din initiativa lui D. Gusti o sectie de statistica sociala la Institutul de Statistica, sectie care a efectuat un recensamant general al unitatilor si actiunilor de asistenta si ocrotire sociala. Rezultatele acestuia fiind publicate in volumul Institutiile de asistenta sociala si de ocrotire. Tot D. Gusti este cel care a organizat in 1938 primul Congres al asistentelor sociale din Romania.

Sub coordonarea directa a scolii sociologice de la Bucuresti, inainte de razboi Romania se numara printre putinele tari din lume care initiase dezvoltarea rapida si inalt calificata a unui sistem profesionist de asistenta sociala. Sistemul de formare a specialistilor era bine pus la punct. O retea de asistenta sociala comunitara se dezvoltase in mediul urban, urmand sa fie generalizata.

Situatia actuala a sistemului serviciilor de asistenta sociala in Romania. Caracteristici si puncte critice. In 1989, Romania nu dispunea de un sistem de servicii sociale. Unele activitati de asistenta sociala erau realizate fara mijloace profesionale necesare si in mod strict punctual de catre autoritatile locale, intreprinderi sau organisme politice. In Romania, intregul sistem al protectiei sociale se caracteriza in regimul trecut printr-o optiune cvasi-universalista si automata. Politica de utilizare a fortei de munca si caracterul aproape universal al asigurarilor de boala, de pensii, creau cvasiautomat celei mai mari parti a populatiei resurse de viata, desi minime, dar relativ sigure: salarii, pensii de batranete sau de boala, alocatii pentru copii, ingrijire sanitara si educatie gratuite, bunuri de baza, inclusiv locuinte subventionate. In schimb, asistenta sociala calitativa, personalizata, orientata spre rezolvarea problemelor umane urgente, practic a fost desfiintata. Se considera ca mecanismele economiei socialiste, dublate de mecanismele politico-administrative, sunt capabile sa rezolve automat toate problemele individului. Prin aceasta s-a creat in timp un sistem de dependenta accentuata a individului de stat. De sprijin din partea statului beneficiau insa doar cei cu probleme speciale care erau angajati la stat. E drept ca acestia constituiau marea majoritate a populatiei. Cei neincadrati intr-un asemenea sistem, inclusiv somerii nerecunoscuti, riscau sa ramana in afara sistemului de protectie sociala.

Asistenta sociala propriu-zisa viza doar ajutorul institutionalizat pentru batrani, handicapati, bolnavi cronici somatici sau neuropsihici, copii in situatii speciale. Foarte adesea insa aceste institutii nu reuseau sa asigure standardele minime de viata. De regula, ele erau in centre izolate, inchise, plasate in zone greu accesibile, dispunand de un personal in majoritatea sa necalificat. De aceea, sistemul prestatiilor sociale in institutiile de asistenta sociala era cu mult sub cerintele si asteptarile celor asistati. Incepand cu partea a doua a anilor '70 se observa o degradare vizibila a acestuia ca urmare a reducerii treptate a fondurilor. La asistenta sociala institutionalizata se mai adaugau ajutoare ocazionale, banesti sau in natura, pentru persoanele cu incapacitate de munca datorata unor boli cronice sau invaliditate, fara venituri proprii sau sustinatori legali.

I. Situatia actuala a serviciilor sociale ar putea fi caracterizata prin urmatoarele:

a) Inexistenta unui sistem national de servicii de asistenta sociala. Exista doar dezvoltari punctuale ale unor servicii de asistenta sociala. Unele servicii (in mod special pentru copii, pentru persoane cu handicap, varstnici, copii bolnavi HIV-SIDA si familiile lor) s-au dezvoltat in forme embrionare in cadrul sau pe langa institutiile publice cu obiective mai generale (spitale de exemplu). Altele s-au dezvoltat in jurul unor probleme speciale: evitarea abandonului copiilor, adoptie, reintegrarea in familie a copiilor din institutii, copiii strazii, familii fara locuinta. Cea mai semnificativa dezvoltare au reprezentat-o centrele de protectie a copiilor si familiilor cu multi copii dezvoltate experimental in 7 judete prin cooperarea cu organizatia nonguvernamentala romaneasca “Pentru copiii nostri” (cu sprijinul specialistilor britanici), cu actualul Departament pentru protectia Copilului si Consiliile judetene. Aceste centre au fost dezvoltate in afara structurilor publice urmand a fi preluate de catre Consiliile judetene si transformate in servicii judetene.

b) Lipsa unei conceptii strategice de dezvoltare a unui sistem de servicii de asistenta sociala. Lipsite de o viziune strategica asupra cadrului in care ele vor functiona, cele mai multe experimente intreprinse prezinta, pe langa multiplele lor contributii, cateva limite structurale:

Nu contin componenta de posibila extindere / difuziune, cumulare intr-un sistem global. Ele sunt dezvoltate mai mult ca abordari punctuale si nu deschid perspectiva dezvoltarii unui sistem de servicii sociale, din care sunt o parte.

Nu raspund la intrebarea: cum se poate asigura continuitatea si sustenabilitatea functionarii lor. Cele mai multe dintre ele sunt dezvoltate fie din entuziasmul donatorilor si participantilor, fie ca raspuns la aparitia unei surse importante de finantare. Nu este deloc clar cum se vor transforma ele in sisteme cu functionare permanenta.

Exista practica in politica publica de a delega / incredinta unele responsabilitati fara a fi asigurate structurile si instrumentele necesare. Este cazul atribuirii responsabilitatii finantarii institutiilor de asistenta sociala autoritatilor judetene, fara o stabilire clara a resurselor bugetare.

Nu iau in considerare costurile activitatilor dezvoltate. Multe dintre aceste programe sunt extrem de scumpe pentru Romania, dar posibil si pentru tari cu resurse mai mari. Din acest motiv, structural ele nu sunt capabile de a inlocui resursele externe pe care s-au cladit cu sursele interne pe care comunitatea este capabila sa le ofere. Nici comunitatea si nici statul nu pot oferi volumul de resurse presupus de extinderea multor programe experimentate. Din acest motiv, odata cu epuizarea suportului initial, este de asteptat ca cele mai multe dintre aceste sisteme sa dispara.

c) Un proces de dezvoltare haotica, fara nici o conceptie. Inceputul dezvoltarii serviciilor sociale este inclus in cateva documente care consfintesc doar posibilitatea organizarii unor asemenea servicii, fara sa indice suficient ce vor fi ele si cum va arata sistemul national de servicii de asistenta sociala, in special pentru copii in dificultate.

d) S-a acumulat multa competenta, adesea sectoriala, la nivelul unor organisme restranse in cadrul institutiilor guvernamentale, dar exista un blocaj al oricarei incercari de gandire a unui sistem coerent. Cu sprijinul unor organisme internationale (o mentiune speciala trebuie facuta in legatura cu activitatea Reprezentantei UNICEF in Romania), persoanele din diferite organisme si segmente ale sistemului guvernamental au avut posibilitatea de a-si dezvolta capacitatea de intelegere a modului de organizare la nivelul experientei mondiale a diferitelor tipuri de activitati de asistenta sociala.

Aceasta competenta acumulata este mai degraba concret-sectoriala. Tot mai multi specialisti stiu ceea ce ar trebui sa fie facut in legatura cu o problema sau alta. Datorita sentimentului neputintei de schimbare a struciurilor legale si institujionale, generat de blocajul de imagina(ie a reformei intregului sistem, se poate detecta un fel de incompetenta organizationala dobandita. Multi specialisti sunt blocati de lipsa vointei guvernamentale de a dezvolta o strategie globala de dezvoltare a serviciilor sociale si paralizati de incalceala legislatiei actuale, neputand gandi solutii in perspectiva unor schimbari mai profunde.

In conditiile in care nu exista un cadru pentru functionarea serviciilor de asistenta sociala, experientele punctuale devin tot mai costisitoare si eficienta lor este in scadere. Functia de exemplaritate si de formare a unor capacitaji are o valoare tot mai locala, mai limitata.

Punctul critic al dezvoltarii serviciilor sociale in momentul de fata il reprezinta inexistenta unei structuri publice pe care serviciile nonguvernamenale sa le complementeze. Preluarea unor experiente pozitive in sistemul nonguvernamental de catre sistemul public s-a dovedit neasteptat de dificila, datorita lipsei unor structuri organizationale adecvate. Asimilarea unor servicii create oarecum intr-un mediu izolat in cadrul structurilor publice nepregatite, cu moduri de organizare nespecifice, este de natura mai degraba de a degrada rapid si a alinia noile patternuri, create in afara, la practicile administrativ nereformate.

Probleme ale formarii resurselor umane ale sistemului de servicii sociale in Romania

Specialistii in asistenta sociala cu pregatire superioara sunt formati intr-un numar suficient pentru primele faze de dezvoltare a serviciilor sociale. Se poate estima ca tinerii asistenti sociali au putut primi o pregatire satisfacatoare, putandu-se integra cu succes in procesul de constituire a sistemului de servicii sociale.

In momentul actual ne confruntam cu trei tipuri de dificultati in ceea ce priveste specialistii disponibili:

Distributia in teritoriu a asistentilor sociali. In multe judete / orase nu exista asistenti sociali profesionisti disponibili.

Majoritatea asistentilor sociali sunt inca foarte tineri, produsi ai unor sisteme de formare ele insele in primele stadii de cristalizare, destul de inegale din punct de vedere calitativ. Dezvoltarea lor profesionala urmeaza a se desavarsi rapid in viitorul apropiat.

Exista in sistemul institutiilor actuale si angajati care nu au parcurs un ciclu adecvat de formare profesionala. Unii dintre ei au acumulat o experienta apreciabila si sunt motivati sa se dezvolte profesional. Este important de aceea sa se dezvolte o strategie nationala, bine gandita cu privire la profesionalizarea angajatilor care lucreaza in sistemul de asistenta sociala care s-au dovedit apti si motivati sa lucreze in continuare aici, cat si la asigurarea ocuparii, in timp, a posturilor din serviciile sociale cu specialisti.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 999
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site