Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Votul strategic si manipularea votului

Stiinte politice



+ Font mai mare | - Font mai mic



Votul strategic si manipularea votului

Sa incepem cu un exemplu. Presupunem ca avem un grup format din 21 de membri, care au pe agenda trei alternative, x, y si z. Preferintele "adevarate" sau "sincere" ale membrilor grupului sunt urmatoarele:



9: xyz

2: yxz

3: yzx

7: zyx

Regula majoratii indica un invingator Condorcet, anume alternativa y. Dar sa admitem ca regula prin care grupul urmeaza sa aleaga este cea a pluralitatii: fiecare votant, in aceasta situatie, va trebui sa evidentieze prin votul sau numai alternativa pe care o aseaza pe primul loc. Fiecare votant are la dispozitie doar un vot, iar alegerea sa se reduce la atasarea votului catre prima sa optiune. Stim ca o astfel de regula se aplica in multe situatii rele. Atunci se va vota in felul urmator:

9: x   

5: y   

7: z

In aceasta situatie x castiga. Sa ne asezam insa in situatia unui dintre cei trei votanti yzx. Prima lor preferinta nu are nici o sansa sa castige; dar prin regula pluralitatii iese invingatoare alternativa cea mai putin dorita de ei, anume x. Pentru ei insa ar fi de dorit ca - daca y nu are nici o sansa - macar alternativa aflata in topul preferintelor lor pe al doilea loc, anume z, sa castige. Or, daca ne uitam cu atentie, pentru acesti votanti ar fi posibil ca, votand intr-un mod mai sofisticat, sa modifice efectiv rezultatul alegerilor intr-un chip care sa le fie mai favorabil: mergand la voi, ei ar putea sa nu voteze pur si simplu pentru preferinta lor aflata pe primul loc (caci astfel x ar iesi invingatoare), ci pentru alternativa z: caci e evident ca aceasta este mult mai probabil sa fie castigatoare in acest mod. Intr-adevar, ea ar obtine sapte voturi, si cu inca trei ar ajunge prima si deci, prin regula pluralitatii, ar iesi invingatoare. Un astfel de comportament al votantilor, care nu mai opteaza "sincer" pentru alternativa aflata pe primul lor, ci pentru o alta, preferata mai putin, cu scopul de a o impune ca invingatoare (sau, cel putin, de a face ca probabilitatea ca aceasta sa fie castigatoare sa creasca), se numeste strategic.

In exemplul nostru, rezultatele la care se ajunge prin votul strategic al celor trei membri ai grupului care au ordinea yzx a preferintelor sunt urmatoarele:

9: x   

2: y   

10: z

si z castiga.

Dar, mai departe, sa observam ca si alti membri ai grupului ar putea sa incerce sa voteze strategic. In noua situatie votantii yxz ar fi, bineinteles, intr-o situatie foarte nedorita, caci ar castiga alternativa care pentru ei e pe ultimul loc. Or, cum prima lor optiune nu poate iesi castigatoare, ei ar putea totusi sa provoace castigarea cursei de catre x, votand strategic pentru x. Atunci am avea:

11: x

10: z

iar x va fi castigator.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1326
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved