Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Coruptia la nivelul administratiei publice

Administratie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Coruptia la nivelul administratiei publice

Potrivit Comisiei Europene "In domeniul descentralizarii si al administratiei locale temerile care au existat si in Raportul de Tara de anul trecut raman valabile. Transferul competentelor catre autoritatile locale nu s-a realizat in concordanta cu transferul resurselor.



Competenta de a spori veniturile locale ramane limitata, legislatia care guverneaza transferurile financiare catre autoritatile locale nu este transparenta, acordand consiliilor judetene o puternica functie de control in ceea ce priveste cheltuielile consiliilor locale. Surse complementare de finantare a investitiilor locale (in mod particular a drumurilor si a sistemului de incalzire) sunt "fonduri speciale" acordate de administratia publica centrala. Institutiile responsabile cu gestionarea fondurilor publice sunt lipsite de forta la nivel local, iar rapoartele plauzibile realizate cu privire la resursele publice care au deturnate in interesul unor anumite grupuri politice. Aceasta constituie o grija distincta la momentul in care tara se pregateste pentru gestionarea fondurilor structurale ale UE.

Din raspunsurile celor intervievati, atat la nivel decizional (primari), cat si la nivel de executie (modernizatori), se remarca prezenta coruptiei la nivelul administratiei, ca un factor deosebit de negativ, cu influente directe asupra activitatilor curente si a procesului de reforma in general.

Pentru aprecierea cauzelor acestui fenomen, pentru cele doua categorii de intervievati, au fost luate in calcul urmatoarele aspecte:

- Cadrul legal - inca favorizeaza intr-o masura foarte mare posibilitatea aparitiei coruptiei la nivelul institutiilor administratiei publice locale. Aceasta constatare recomanda urgentarea revizuirii legislatiei actuale (Legea nr.215/1998, OUG nr.45/2003 etc.) care guverneaza activitatile administratiei publice locale si care este in acord cu cerintele Uniunii Europene si ale Bancii Mondiale privind reforma administratiei publice locale;

- Sistemul de salarizare - reprezinta factorul determinant in aparitia si mentinerea coruptiei in sistem conform opiniei celor intervievati. Acest lucru este mai mult decat evident in conditiile in care nivelul salariilor nu este in concordanta cu responsabilitatile sectorului. In egala masura, acest aspect este generat de lipsa unei strategii durabile privind salarizarea personalului si dezvoltarea unui sistem unitar de salarizare care sa puna in practica prevederile acesteia. Acesti factori ar contribui decisiv la o crestere a motivarii functionarilor publici, atragerea si mentinerea elementelor valoroase si reducerea discrepantelor dintre diferite categorii din cadrul functiei publice si in acelasi timp, intre sectorul public si cel privat.

- Moralitatea functionarilor publici - reprezinta un aspect cu o pondere ceva mai scazuta in generarea coruptiei fata de alte categorii de factori, insa nu neglijabila. Explicatia acestei situatii poate fi gasita intr-o dezvoltare redusa a culturii organizationale si a unei mentalitatii neconforme cerintelor actuale ale societatii si care se inregistreaza la nivelul unei mari mase a angajatilor din administratia publica. S-a constatat o pondere mult mai ridicata a acestui factor in cazul modernizatorilor in raport cu primarii. Acest rezultat poate fi explicat prin pozitia acestora in raportul cu cetatenii (mai directa) fata de factorul decizional.

- Presiunea din partea mediului economic - are de asemenea o pondere insemnata in generarea coruptiei, insa sesizata mai accentuat la nivelul primarilor decat la nivelul tehnic de executie, fapt explicat printr-o implicare mai pronuntata pe aceasta dimensiune a nivelului decizional.

Astfel, aproape 50 % dintre respondenti au apreciat ca influenta politicului este mare si foarte mare in aparitia coruptiei. Explicatiile pot fi oferite de o instabilitate pronuntata a functiei publice, in special de conducere, datorata ciclurilor electorale si functionarea clientelismului politic, in special in distributia resurselor financiare la nivel local.

- Comportamentul cetatenilor - are o influenta moderata in comparatie cu ceilalti factori putand fi considerat mai mult un efect, decat o cauza a coruptiei.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1387
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved