Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


EFICIENTA CHELTUIELILOR PUBLICE

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic




EFICIENTA CHELTUIELILOR PUBLICE

In conditiile in care nevoile publice reclama bunuri publice de valori ridicate, in continua crestere si diversificare, pe de o parte, iar resursele financiare ale statului nu sporesc la fel de rapid, se creeaza un decalaj de ritm, care conduce la o stare permanenta de insuficienta a resurselor necesare. Acest fenomen se petrece in timp ce, in mod constient, guvernul procedeaza la trierea si ierarhizarea nevoilor sociale si, respectiv, la dimensionarea cheltuielilor publice, in functie de mai multe criterii: prioritate, oportunitate, eficienta si eficacitate a cheltuielilor publice, calitate a serviciilor publice, nivelul standardelor internationale.





Conceptele utilizate in literatura de specialitate si in practica pentru evaluarea nivelului cheltuielilor publice repartizate pe obiective si actiuni, in conditii optime, sunt: eficienta, eficacitatea si economicitatea. Acestea se exprima sub forma unor indicatori calculati pe seama compararii efectelor cu eforturile, in diferite ipostaze. Eficienta este redata prin raportul dintre efectele obtinute si eforturile (financiare) corespunzatoare. Eficacitatea este redata de raportul dintre efectele obtinute si cele prevazute. Economicitatea compara raportul dintre eficacitate si gradul de realizare a rezultatelor prevazute. In cele ce urmeaza vom folosi, in general, conceptul de eficienta a cheltuielilor publice.

Eficienta cheltuielilor publice este ocupa din ce in ce mai mult locul principal intre criteriile de selectare a alternativelor proiectelor de dimensionare a volumului acestora in vederea cuprinderii lor in legile bugetare anuale sau in bugetele program multianuale, prin care cheltuielile se adopta ca sarcini maxime.

Aprecierea eficientei cheltuielilor publice este de competenta factorilor de decizie politica si ai celor executivi, de coordonare a procesului de utilizare a fondurilor alocate. Pe parcursul acestui proces pot fi gasite solutii de minimizare a costurilor, a investitiilor sau a cheltuielilor curente privind obtinerea si distribuirea in conditii optime.

In aplicarea metodelor de evaluare a indicatorilor inscrisi in bugetul anual, ca si a celor cuprinsi in programe avand un orizont mediu sau lung, cel mai important obiectiv de atins trebuie sa fie eficienta utilizarii resurselor, exprimata in minimizarea posibila a cheltuielilor. In acest fel, metodele aplicate pot influenta in mod real decizia financiara a administratiei publice la care se adauga si puterea de amendament a Parlamentului. Acest aspect releva echilibrul intre puterea legislativa si cea executiva. Interventiile ulterioare cu ocazia rectificarii legii bugetare, pe baza unor ajustari in cursul unui exercitiu, trebuie sa se apropie si mai mult de criteriul eficientei sau al eficacitatii cheltuielilor.

Eficienta cheltuielilor se realizeaza in cele mai bune conditii, de optim social, atunci cand:

-este posibila alegerea alternativei celei mai putin costisitoare, in raport cu rezultatul final al serviciului public, pentru care se doreste cresterea cantitativa a serviciului public;

-modernizarea, din punctul de vedere al producerii serviciului public, in vederea maximizarii utilitatii la consumator, data de satisfactia performantelor;

-maximizarea utilitatii la consumator, comportand si latura economica (cel mai mic pret platit si cel mai mic cost de utilizare);

-puterea de previziune in cadrul unui orizont de timp stabilit.

Caracterul limitat al resurselor financiare publice face ca problema utilizarii acestora sa fie cruciala. Cheltuielile publice implica limitarea ariei actiunii pietei si substituirea metodelor non-piata ale alocarii. Exista, de aceea, abordari ale eficientei relevand impartirea activitatii economice intre sfera pietei libere si aceea a statului.

Eficienta poate fi privita ca valoare economica. Ea nu este insa singura valoare, dar este singura care poate fi neglijata la o crestere a costului exprimata in termeni atat ai bunastarii economice, cat si ai abilitatii in atingerea obiectivelor sociale.

Problemele eficientei au o importanta legatura in abordarea lor, dupa cum urmeaza:

1.Impartirea activitatii economice intre sectoarele piata si non-piata;

2.Impartirea sectorului pietei intre mecanismele specifice sectorului public si celui privat;

3.Operarea sectorului public non-piata, atat in privinta alocarii resurselor intre utilizatorii competitori, cat si a nivelului inputurilor, in ordinea atingerii unor obiective date.

Conceptia economistilor despre eficienta este mai larga decat intelesul obisnuit al acestui termen. In plus, ea ramane apropiata judecatilor de valoare care trebuie sa fie clar specificata. Exista doua dimensiuni ale eficientei economice care sunt utilizate separat, dar interconditionat:

A. Eficienta alocativa a resurselor

In general, cercetarea eficientei alocarii resurselor este o tema sistematica, in lucrarile de specialitate, in care conceptul optimalitatii al lui Pareto joaca rolul central. Astfel, o alocare a resurselor este descrisa ca fiind corespunzatoare optimului lui Pareto, daca nici o alta nu poate fi facuta mai bine, fara sa-i faca rau ultimei persoane consumatoare. Economia bunastarii paretiene trateaza propuneri referitoare la dorinta alocarii alternative a resurselor. Astfel, ele se bazeaza, in mod necesar, pe judecati de valoare.

Este important de explicare aceste judecati, datorita faptului ca s-a dezvoltat o tendinta nefericita, mai ales in literatura de specialitate, prin afirmarea ca:

a)criteriul lui Pareto se bazeaza pe motive obiective, sau ca

b)judecatile de baza sunt, in general, acceptabile, necontroversate sau necunoscute.

Explicand judecatile de valoare, care sunt mai puternice decat pot parea la prima vedere, devine mai usor de evaluat semnificatia criteriului lui Pareto.

Exista patru judecati de valoare, si anume:

1.Preocuparea pentru bunastarea tuturor indivizilor din societate, luati in mod separat, mai curand decat a unei entitati numita „societate” sau „stat” sau a unui grup social sau a unei clase sociale;

2.Unii factori noneconomici afectand bunastarea indivizilor pot fi ignorati; s-a crezut ca alocarea resurselor economice poate fi separata de factorii sociali, psihologici si politici, cu conditia ca ei sa nu poata avea efect restrictiv direct asupra schimbului pe piata;

3.O trebuinta individuala trebuie sa fie considerata cea mai buna judecata a bunastarii sale proprii: cu alte cuvinte, exista un consumator complet si suveranitatea producatorului;

4.Daca o anumita schimbare in alocarea resurselor sporeste bunastarea la o ultima persoana, fara sa o reduca la alta persoana, atunci schimbarea trebuie considerata ca avand drept efect final cresterea bunastarii sociale.



Aceste ipoteze sunt instrumente ale lucrarii economistului bunastarii – Alfredo Pareto. Astfel, ipotezele 1 si 4 sunt intrinsec individualiste, fiind opuse celor colectiviste; ipoteza 3 respinge paternalismul; ipoteza 2 impune o separare clara intre economie si politica.

Asemenea caracteristici ale teoriei paretiene au contat pentru asocierea lor traditionala cu capitalismul competitiv. Cu toate acestea, teoria paretiana s-a dezvoltat subsecvential in directiile care fac ambivalente implicatiile lor pentru rolul statului.

Optimalitatea lui Pareto poate fi conceptualizata in trei subprobleme:

▬Eficienta schimbului

Se refera la asigurarea ca un anumit grup al bunurilor de consum este alocat intre indivizi intr-o asemenea masura, incat sa devina imposibile unele realocari viitoare ale bunurilor care ar urmari sa faca o persoana mai bogata, fara ca alta persoana sa devina mai saraca. Aceasta alocare poate fi realizata pentru a permite indivizilor sa-si ajusteze structurile lor de consum, ca raspuns la preturile relative.

Eficienta schimbului cere ca rata marginala a substitutiei intre doua bunuri sa fie egala pentru toti consumatorii. Rata marginala a substitutiei masoara o acceptare a consumatorilor de a da un bun in schimbul altuia. Cand cantitatile fixate a doua bunuri trebuie sa fie impartite intre doi consumatori, exista multiple alocari alternative care satisfac conditia necesara a eficientei schimbului, care consta in aceea ca ratele marginale ale substitutiei sa fie egale.

▬Eficienta tehnica

Vizeaza combinarea optimala a factorilor de productie. Rata marginala a substitutiei intre doi factori (oricare ar fi acestia) trebuie sa fie egala pentru toate bunurile produse.

▬Omniprezenta eficienta a lui Pareto

Este atinsa atunci cand rata marginala a transformarii factorilor este egala cu rata marginala comuna a substitutiei. Intr-un asemenea punct al eficientei omniprezente a lui Pareto, nici o realocare a bunurilor sau factorilor nu poate face o persoana mai bogata, fara ca sa faca simultan pe o alta mai saraca.

Pentru o economie de piata, atingerea optimalitatii lui Pareto presupune urmatoarele conditii:

-sa existe o informare perfecta;

-toti indivizii sa doreasca sa-si maximizeze utilitatea lor;

-sa nu existe nici o externalitate;

-sa existe o perfecta competitie intre cumparatori si intre vanzatori;

-toti producatorii sa-si maximizeze profitul.

Nerespectarea fiecareia dintre aceste conditii reprezinta ipotezele considerate ca puncte de plecare in dezvoltarea teoriei esecului pietei.

Pentru obtinerea optimului social, eficienta alocativa necesita ca preturile sa fie egale totdeauna cu costurile marginale.

B. X – eficienta resurselor

Fiind formulate conditiile necesare pentru eficienta alocativa, presupunerea maximizarii profitului garanteaza ca firmele pot produce rezultate cu costuri minime. In teoria economica s-a argumentat ca bunastarea, ca efect al proastei alocari directe a resurselor provenite din distorsiuni, asemenea monopolului, se obtine cu un cost foarte mic comparativ cu costurile determinate de mai multe imputuri absolut necesare pentru producerea unui anumit nivel al outputurilor. Se foloseste termenul „x-ineficienta” pentru descrierea unor asemenea pierderi. Gradul de „x-ineficientele” sa fie eliminate. In timp ce in economie s-au facut frecvent presupuneri asupra „x-ineficientei”, concentrandu-se atentia asupra problemelor alocarii optime, s-a argumentat ca „x-ineficienta” este omniprezenta.

Concluziile la care a ajuns cercetarea stiintifica actuala in domeniul eficientei cheltuielilor publice sunt urmatoarele:

1.Serviciile publice nu trebuie sa fie furnizate intotdeauna in mod gratuit;

2.Oriunde este posibil, furnizarea de servicii publice trebuie sa fie inlocuita cu furnizarea privata;

3.Optiunea privind furnizarea serviciilor publice poate fi restabilita la mecanismele cvasipiata, prin utilizarea de cupoane sau bonuri valorice.

nMetode de evaluare a eforturilor si efectelor directe si

indirecte ale proiectelor de obiective publice

1.Analiza Cost – Beneficiu (ACB);

2.Analiza Cost – Eficacitate (ACE);

3.Metode multicriteriale (MM).

iInstrumente de lucru ale analizei cost-beneficiu

1)Valoarea actuala (VA)

unde:

r – rata de actualizare;



Bi – beneficiile nete asociate proiectului.

2)Valoarea actuala neta (VAN)

unde:

I0 – capitalul investit;

Bi – beneficiile asociate proiectului;

Ci – costurile asociate proiectului;

r – rata de actualizare.

Observatii

1.se analizeaza numai proiectele cu VAN>0

2.se alege proiectul care are VAN max.

3)Rata interna de rentabilitate (RIR): reprezinta acea rata de actualizare pentru care VAN=0

VAN=0→

Observatii

1.se aleg proiectele cu RIR>0

2.se alege proiectul cu RIR solicitat de investitori

3.este un criteriu in functie de care sunt selectate proiectele de investitii in sectorul privat, nefiind utilizat la nivelul sectorului public.

4)Indicele de profitabilitate (IP)

Observatii

1.se aleg proiectele cu IP>1

2.se alege proiectul cu IP max

5)Randamentul (ή)

= IP – 1

Observatie

Se alege proiectul cu ή – max

6)Termenul de recuperare (TR)

n – durata de viata a investitiei

Observatie

Se alege proiectul cu TR min

Observatie

Este preferabil, in general, sa se ierarhizeze proiectele in functie de valoarea actuala neta, decat dupa RIR.

ARGUMENTE:

1.nu exista o solutie unica a RIR (exista mai multe valori ale lui RIR pentru care VAN=0;

2.la proiectele care se exclud reciproc, RIR poate conduce la selectarea proiectelor care nu pot fi alese dupa criteriul VAN.

Observatii

INTREBARE: ce este diferit in ACB in sectorul public fata de cel privat?

RASPUNS: obiective diferite: 1) sectorul privat = maximizarea profitului (preturi de piata); 2) sector public = maximizarea bunastarii sociale (include si alti factori decat rata dobanzii)

INTREBARE: care costuri si beneficii vor fi incluse, cum se evalueaza si la ce RIR?

RASPUNS: depind de aplicarea principiilor bunastarii economice.

ARGUMENT: criteriul Hicks-Kaldor: „Daca un proiect public este acceptat, beneficiarii de investitii vor castiga mai mult decat vor pierde cei invinsi”.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 970
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site