Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


COMUNICATII SI RELATII CU PUBLICUL - RESPONSABILITATEA PENALA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



SPECIALITATEA :DREPTUL COMUNICARII
COMUNICATII SI RELATII CU PUBLICUL



RESPONSABILITATEA PENALA

In stiinta si practica dreptului, un domeniu central il reprezinta materia raspunderii juridice. Aceasta pentru ca raspunderea juridica este, in esenta, o garantie a realizarii dreptului, un factor de eficienta a acestuia. Conceputa a fi o componenta fundamentala a sistemului de drept, raspunderea juridica este, in manifestarile ei concrete, o suma de forme de raspunderi specializate, reglementate de institutii juridice distincte.

Raspunderea pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii este o parte componenta a raspunderii sociale ce revine fiecarei persoane pentru faptele sale.

Sfera raspunderii sociale este deosebit de larga si de cuprinzatoare. Ea include raspunderea morala, raspunderea politica, raspunderea juridica, precum si diferite alte modalitati sub care, intr-o forma sau alta, membrii societatii sint chemati sa dea seama pentru modul in care se comporta in viata sociala.

Daca ne referim numai la raspunderea juridica, a carei caractristica esentiala o constituie posibilitata aplicarii, in caz de nevoie a constringerii de stat, vom retine, de asemenea, marea diversitate sub care aceasta raspundere se poate manifesta.

Exista o raspundere civila, o raspundere penala, o raspundere contraventionala, precum si diferite alte modalitati in care raspunderea juridica se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.

In contextul acestui cumul de raspunderi, fiecare raspundere pastreaza caracterul de sine statator si va actiona in formele sale specifice. De exemplu, daca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii intruneste elementele unei infractiuni, in afara obligatiei de despagubire-manifestare a raspunderii civile-se va aplica si pedeapsa prevazuta de Codul Penal-manifestare a raspunderii penale.

Principiile raspunderii penale sunt cuprinse in cadrul penal. Actul acesta normativ, inscrie in economia sa notiunea de infractiune. Conform Codului penal, infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savirsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Infractiunea este unicul temei al raspunderii penale, al obligarii faptuitorului la suportarea pedepsei. Conform Codului penal, legea penala apara, impotriva infractiunilor, statul roman, suveranitatea, proprietatea, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept.

Stabilind faptele penale, Codul penal si celelalte acte normative in materie, se bazeaza pe cunoasterea si analiza infractiunii ca institutie juridica fundamentala. Infractiunile sunt savirsite printr-o anumita desfasurare in timp si in spatiu, denumita activitate infractionala. Infractiunea este formata din mai multe etape, faze si fiecare cu semnificatii juridice proprii, atit obiective, cit si subiective.

Infractiunea exprima trasaturile esentiale si comune oricarei infractiuni, trasaturi prin care aceasta se distinge de faptele neincriminate, precum si de faptele de pericol social prevazute de alte norme juridice decit cele penale.

Simpla declarare prin lege a unor fapte ca infractiuni si savirsirea lor cu vinovatie nu este suficienta pentru ca raspunderea penala sa devina posibila fata de faptuitor. Mai este nevoie ca faptele savirsite sa includa atit pericolul social, cit si importanta materiala a infractiunii. Conform Codului penal nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vazut de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Trasaturile infractiunii.

Conform Codului penal art.3, trasaturile principale ale oricarei infractiuni sunt: pericolul social; vinovatia.

a) Pericolul social-exprima aspectul material, obiectiv al faptei. Pericolul social rezulta din atingerea sau crearea posibilitatii obiective ca fapta sa aduca atingere valorilor ocrotite de legea penala in urma savirsirii ei.

Art.7 Codul penal prevede ca: fapta care prezinta pericol in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile aratate in art.1 si pentru sanctionare este necesara aplicarea unei pedepse. Orice vatamare a valorilor sociale ocrotite prin normele juridice prezinta pericol social, insa pericolul social al infractiunii este mai mare, deoarece lezeaza mai grav cele mai importante valori.

Pericolul social este legal (generic sau abstract) fiind recunoscut prin lege pentru fiecare infractiune in parte si exprimate in sanctiunea legala speciala stabilita pentru aceasta, ca fel si limite.

Pericolul social al infractiunii este si concret, determinat de fapta concreta, precum si de imprejurarile in care ea s-a comis, de persoana concreta a faptuitorului. Daca pericolul generic este evaluat de legiuitor, pericolul concret se evalueaza de catre instanta de judecata.

De gradul de pericol social al unei fapte, de gravitatea ei, depinde alegerea felului pedepsei si buna individualizare a acesteia.6

Pentru stabilirea existentei unei infractiuni si pentru justa sanctionare a unei fapte prevazute in partea speciala a Codului penal trebuie examinat si gradul concret de pericol social al acesteia.

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Inlocuirea raspunderii penale nu se poate dispune daca faptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sanctiuni cu caracter administrativ.

b) Vinovatia. Conform Codului penal vinovatia reprezinta o alta trasatura esentiala a infractiunii. Vinovatia este elementul subiectiv principal in care se exprima atitudinea constiintei si vointei fata de fapta si urmarile ei. Cind se afirma despre o persoana care a savirsit o infractiune ca este vinovata, inseamna ca ea a avut o anumita atitudine a constiintei si vointei fata de fapta comisa si de urmarile acesteia, anume si-a dat seama despre fapta si a voit urmarile sau nu si-a dat seama, dar putea si era obligata sa-si dea seama. In aceasta si consta continutul vinovatiei.

De aici rezulta ca vinovatia este atitudinea constiintei si vointei infractorului fata de fapta si urmari, sintetizata in pozitia psihica cu care se savirseste o fapta periculoasa pentru societate.



Fapta este savirsita din culpa cind infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, considerind fara temei ca el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Fapta constind intr-o actiune savirsita din culpa constituie infractiune numai atunci cind in lege se prevede in mod expres aceasta.

Fapta constind intr-o actiune constituie infractiune fie ca este savirsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul cind legea sanctioneaza savirsirea ei cu intentie.

In sistemul legislatiei noastre penale, aproape toate faptele prevazute ca infractiuni au ca element subiectiv intentia si deci, ori de cite ori aceste fapte sunt savirsite cu intentie constituie infractiuni.

Deci faptele prevazute de Codul penal si celelalte dispozitii penale au ca forma obisnuita de vinovatie intentia.

Vinovatia, desi priveste procese subiective, atitudini de constiinta, are o existenta obiectiva, este o realitate. Deliberarea si luarea hotaririi ca si prevederea ori urmarirea rezultatului faptei sunt procese psihice si manifestari psihice care exista in realitate si in mod obiectiv. Ele se exteriorizeaza in acte si rezutate concrete. In dispozitiile legii se prevede ca vinovatia trebuie sa fie constatata si dovedita, acest lucru facindu-se cu ajutorul elementelor de fapt in care ea si-a gasit exteriorizarea.

Dupa Codul penal, legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savirsirii acestor fapte. Ea exprima principiul legalitatii incriminarii.

Fapta prevazuta de legea penala nu este prin ea insasi infractiune, ci doar daca prezinta pericol social si este comisa cu vinovatie.

O fapta este prevazuta de legea penala atunci cind legea penala determina continutul acelei fapte.

Subiectii infractiunii.

Infractiunea fiind o fapta a omului, numai activitatea acestuia poate primi calificativul de fapta infractionala. Nici o alta fapta daca nu provine de la om, nu poate fi caracterizata infractiune.

Subiectul activ este persoana fizica ce savirseste nemijlocit si direct fapta sau participa in calitate de instigator sau complice la savirsirea ei.

O persoana fizica poate fi subiect activ al infractiunii numai daca include trei conditii:

- sa aiba o anumita functie;

- sa fie responsabil;

- sa aiba libertatea de hotarire si actiune.

Prin persoana responsabila se intelege persoana care are capacitatea psihica de a-si da seama de ceea ce face, de caracterul admis sau interzis al faptelor sale. Subiectul activ al infractiunii nu poate fi deci o persoana care are libertate de hotarire si actiune.

Instigator este o persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa comita o fapta prevazuta de legea penala.

Complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savirsirea unei fapte prevazute de legea penala

Instigatorul si complicele la o fapta prevazuta de legea penala savirsita cu intentie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, tinindu-se seama de contributia efectiva a fiecaruia.

Circumstantele sau imprejurarile privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalti. Dimpotriva, cele referitoare la fapta se rasfring asupra participantilor, numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.

Daca actele savirsite pina in momentul impiedicarii constituie o alta fapta prevazuta de legea penala, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta fapta.

Subiectul pasiv este cel care sufera o vatamare penala de pe urma unei infractiuni. Infractiuni din Codul penal care pot privi activitatea comerciala:

1. Sustragerea prin escrocherie din avutul proprietarului (art. 122 C.P.).

Metoda de insusire a avutului proprietarului prin escrocherie consta in faptul ca vinovatul inseala proprietarul sau persoanele carora acesta le-a incredintat averea sa si ele, fiind induse in eroare, transmit binevol vinovatului averea; considerind ca vinovatul are dreptul legitim de a o primi.

2. Sustragerea din avutul proprietarului prin insusire, delapidare sau abuz de serviciu (Art.123 C.P.).



Potrivit p.11 al hotaririi Plenului din 6 iulie 1992, drept insusire sau delapidare trebuie calificate actiunile persoanelor care, conform functiilor lor de raspundere, raporturilor contractuale sau insarcinarii speciale a proprietarului, infaptuiesc in privinta bunurilor incredintate imputernicirile de dispunere, administrare sau pastrare (depozit, vinzator, casier s.a.).

3. Divulgarea secretului comercial (art. 155 C.P.)

Divulgare informatiilor - constituie secret comercial de catre o persoana careia aceste informatii i-au fost incredintate sau i-au devenit cunoscute in legatura cu serviciul sau munca sa.

Divulgarea unor asemenea date si informatii prezinta un pericol social care justifica incriminarea si sanctionarea lor in legea penala.

Forme. Sanctiuni.

A. Forme.

Infractiunea se consuma in momentul in care actiunea de divulgare a datelor sau informatiilor nedestinate publicitatii a fost dusa pina la urma, adica au intrat in posesia persoanei neindreptatite a le cunoaste.

Desi infractiunea este de consumare imediata, in practica, de cele mai multe ori, ea se savirseste in mod continuat, in baza aceleiasi rezolutii infractionale. In asemenea situatii, epuizarea infractiunii va avea loc in momentul realizarii ultimului act de divulgare.

B. Sanctiuni.

Infractiunea de inselare a clientilor este pedepsita cu amenda in marime, de pina la o suta cincizeci de salarii minime, fie cu privarea de dreptul pe un termen de la doi pina la cinci ani, de a ocupa posturi in intreprinderile de deservire sociala a populatiei si ale gospodariei comunale.

Aceleasi actiuni, savirsite fie in urma unei intelegeri prealabile de un grup de persoane, fie in proportii mari, fie de o persoana anterior condamnata pentru o infractiune similara-se pedepsesc cu privatiunea de libertate pe un termen de la doi la sapte ani cu sau fara confiscarea averii si cu interdictia pe un termen de la doi pina la cinci ani de a ocupa anumite posturi in intreprinderile de deservire sociala a populatiei si ale gospodariei comunale.

Continutul legal.

Prin savirsirea unor asemenea fapte, tot mai frecvente in domeniul producerii si comercializarii bunurilor materiale, necesare vietii cotidiene, consumatorii nu primesc produsele solicitate si in care au incredere, ci altele, de calitate inferioara, fiind in acest mod inselati, inselati nu numai in buna lor credinta - crezind ca primesc bunurile dorite - dar si din punct de vedere material (intrucit ofera preturi mai mari pentru bunurile de calitate inferioara).

Pericolul social al acestor fapte este evident, ceea ce justifica incriminarea lor in legea penala.

Sanctiunile de drept penal.

Sanctiunea de drept penal este o masura de constringere prevazuta de legea penala in cazul incalcarii dispozitiilor cuprinse in norma de incriminare de a se abtine de la savirsirea unei anumite fapte, sau, dimpotriva, de a avea un anumit comportament pozitiv. Unele sanctiuni au un caracter preponderent represiv (pedepsele), atele au un caracter preventiv (masurile de siguranta) care se aplica pentru a preveni savirsirea de fapte prevazute de legea penala prin inlaturarea unei stari de pericol.

Pedepsele - constituie masuri de constringere si mijloc de indreptare a celor care savirsesc infractiuni. Scopul pedepsei este prevenirea savirsirii de noi infractiuni, atit de catre oricare alta persoana (preventia generala).37

Pedeapsa constituie nu numai o osinda pentru infractiunea savirsita, ci are drept scop si corectarea si reeducarea condamnatilor in spiritul atitudinii cinstite fata de munca, executari stricte a legilor, precum si prevenirea savirsirii de noi infractiuni atit din partea condamnatilor, cit si altor persoane.

Ca pedeapsa economico-financiara principala poate fi:

- privatiunea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate;

- amenda.

In afara de pedepsele principale, condamnatilor li se pot aplica si pedepse complementare, asa ca de exemplu:

- confiscarea averii.

Fiecare stat are dreptul exclusiv si obligatia de a apara relatiile sociale de o importanta vitala si de a cere oricarei persoane sa se abtina de la orice manifestari care ar putea dauna efectiv acestor interese.

O conditie necesara pentru formarea unui stat bazat pe drept o constituie lupta pentru intarirea legalitatii, ordinii publice si ocrotirea drepturilor cetatenilor. Acest sarcini stau in fata tuturor organelor de stat, in special a organelor judecatoresti.

B I B L I O G R A F I E

1. Constitutia Romaniei 29 octombrie 2003

2. Drept penal roman,partea speciala-Bucuresti,2001

3.Curs prof.Marin Craciun

internet






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 748
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site