Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Conceptul de documentare juridica si importanta sa

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Conceptul de documentare juridica si importanta sa

Activitatea juridica este o activitate ce presupune o permanenta documentare. In acceptiunea curenta, a documenta inseamna a depista, a colectiona, conserva si pune la dispozitia consumatorilor de informatii surse de cunostinte dobandite anterior asupra problemei ce intra in sfera de interes a acestora, fixate in documente de orice gen.




Aceasta definitie cuprinde activitatea de documentare in sensul cel mai general posibil. In general, termenii de ,,informare si documentare’’ tind in exprimarea obisnuita spre sinonimie, ambii presupunand un fapt de cunoastere. Deosebirile dintre cei doi termeni, deriva tocmai din termenul document. Informatia presupune un fapt de cunoastere care poate fi emis sau receptionat sub forma materializata sau nematerializata, pe cand, documentarea presupune numai forma materializata. Intre cele doua posibilitati de cunoastere, exista, insa, nu numai deosebiri de natura ci si de valoare.

Informatia transmisa oral, rapid, este receptionata cu un grad de aproximatie, presupus de o astfel de transmisie. Documentarea presupune o receptionare mai metodica si mai temeinica, memoria vizuala a fiintei umane fiind mai puternica pe tot parcursul vietii, deci si cea mai importanta.

Valoarea informatiei documentare consta si in perenitate. Fiind fixata pe suport material, ea poate fi transmisa in spatiu dar si in timp.

In stiintele juridice, multitudinea institutiilor juridice existente si tratarea lor, in diferite ramuri de drept, necesita o bogata activitate de documentare si cercetare a legislatiei nationale si chiar a celei europene, avand in vedere procesul de integrare europeana a Romaniei. De aceea, din aceasta perspectiva, este necesar ca viitorii juristi sa cunoasca inca din perioada studentiei si sa deprinda tainele documentarii juridice[1].

In activitatea juridica, memoria este un atu, dar nu suficient. Este nevoie de cunoasterea si intelegerea princi­piilor dupa care dreptul se conduce, dar si de modul in care ne cautam sursele in vederea rezolvarii problemelor juridice care apar. Un jurist bun este cel care ofera solutii diverselor situatii juridice care pot aparea.

Inca din facultate, studentii in stiinte juridice au de redactat referate de seminar, au de citit diverse lucrari, dar si de identificat anumite aspecte juridice aparute in jurispru­denta. Pentru acest lucru, o prima problema majora a lor este unde sa caute, cum sa caute si care este modalitatea practica de a prezenta cele aflate.

Primul lucru in activitatea de documentare este iden­tificarea bibliografiei in materie. Apoi, activitatea juridica fiind o activitate speciala si specializata, este necesar a utiliza un limbaj corect si coerent din punct de vedere juridic. Nu de putine ori, folosirea unor termeni juridici neadecvati ori incorecti duce la solutii juridice gresite sau chiar la ivirea unor litigii. De aceea, stabilirea unui limbaj comun pentru juristi este nu doar o necesitate, ci si o conditie a reusitei profesionale. Nu in ultimul rand, studiul materialelor identi­ficate reprezinta o etapa distincta in activitatea de documen­tare juridica. Studiul ne ajuta la identificarea si aplicarea rationamentului juridic.

A. Bibliografia

In vederea unei pregatiri temeinice, la dispozitia studentilor se afla un extrem de bogat material bibliografic[2]. Acesta poate fi consultat nu doar la „domiciliu”, ci, mai ales, la sediile numeroaselor biblioteci ce contin carte juridica si care se afla in Bucuresti: Biblioteca Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti, Biblioteca Colegiului Juridic Franco-Roman din cadrul Universitatii Bucuresti, Biblioteca Centra­la Universitara, Biblioteca Academiei, Biblioteca Institutului de Cercetari Juridice, Biblioteca Ministerului Justitiei, Biblio­teca Tribunalului Bucuresti, Biblioteca Grupului pentru Dialog Social (GDS), bibliotecile diferitelor institute culturale ale statelor care au deschis pe langa ambasade si servicii culturale si/sau institute culturale, precum Centrul Cultural Francez sau Centrul Cultural American etc.

Alegerea cartilor si a lucrarilor ce vor constitui, pentru inceput, temelia bibliotecii juridice a proaspatului student in drept nu trebuie lasata la voia intamplarii. Cartile pe care studentul le achizitioneaza trebuie alese cu multa atentie. Nici sfatul librarului, nici cel al studentilor din anii mai mari nu ar trebui sa prevaleze alegerii pe care fiecare o face in functie de necesitatile sale proprii, de nevoia resimtita pentru un plus de informatie intr-un anumit domeniu sau in functie de gradul de satisfactie intelectuala sperat a fi gasit in paginile unei carti. Trebuie precizat totusi ca unele carti sunt „investitii” sigure si chiar pentru mult timp de aici inainte, instrumente de lucru indispensabile si niciodata „demodate” pentru un jurist.

Nu trebuie uitate nici revistele de specialitate. Deseori, probleme de actualitate nu sunt tratate decat extrem de sumar sau chiar deloc in cuprinsul manualelor sau al cursurilor universitare. Este normal, deoarece scopul acestui tip de lucrari de specialitate este unul cu precadere pedagogic. Discutii cu privire la anumite aspecte contro­versate sau cu privire la probleme de detaliu sau de o deosebita subtilitate sunt de aceea de cautat (si de gasit!) in revistele de specialitate. Fara a avea pretentia exhausti­vitatii, redam mai jos lista principalelor reviste care publica articole si studii in domeniul dreptului. Trebuie sa precizam ca enumerarea este doar exemplificativa (si nu limitativa), completarea sa fiind nu doar dorita, ci chiar sugerata.

1. Dreptul – 12 numere pe an;

2. Curierul Judiciar – 12 numere pe an;

3. Revista de Drept Comercial – 12 numere pe an;

4. Pandectele Romane – 12 numere pe an;

5. Revista Romana de Drept Comunitar – 6 numere pe an;

6. Revista de Drept Public – 4 numere pe an;

7. Noua Revista de Drepturile Omului – 4 numere pe an;

8. Analele Universitatii Bucuresti – seria drept – 4 numere pe an;

9. Revista Romana de Dreptul Muncii – 8 numere pe an;

10. Revista Romana de Drept al Afacerilor – 10 numere pe an;

11. Revista Romana de Drept International – 2 numere pe an;

12. Caiete de drept penal - 4 numere pe an.

In vederea completarii bibliografiei, si nu numai, publicatia absolut necesara pentru orice jurist, fie el si numai in devenire, este Monitorul Oficial al Romaniei. Consultarea Monitorului Oficial va trebui sa se transforme treptat dintr-o simpla obligatie a studentului in drept intr-o obisnuinta rapid devenita placere pentru juristi.



Descoperirile nu se incheie insa aici. Studentul in stiinte juridice din anul intai va trebui sa „descopere” extrem de rapid si un vocabular diferit de cel cu care era obisnuit pana in acel moment.

B. Vocabularul

Vocabularul juridic reprezinta, in cadrul unei limbi, ansamblul termenilor care au, in aceasta limba, una sau mai multe acceptiuni ori semnificatii juridice si care sunt utilizati in domeniul juridic. Vocabularul juridic nu se limiteaza doar la termeni cu apartenenta juridica exclusiva. El se extinde asupra tuturor cuvintelor pe care le foloseste dreptul. In structura vocabularului juridic intra doua categorii de termeni: termeni care apartin exclusiv limbajului specializat (cum ar fi rechizitoriu, dol, contumacie, erede, litispendenta) si termeni care apartin in acelasi timp limbii comune si limbajului specializat (cum ar fi ancheta, principiu, martor, lege, etc.)[3]

De aceea, in ciuda inselatoarei aparente de simplitate, datorata in buna masura asemanarii cu limbajul comun, limbajul juridic poate ridica serioase dificultati si poate intinde numeroase capcane, in special studentilor din anul intai. Juristul poseda un vocabular care ii este propriu, format pe parcursul a secole intregi de practica si un fel de cod secret transmis aproape cu religiozitate din generatie in generatie de juristi care il percep ca pe un fel de refugiu – sursa a nenumarate contestatii din partea „celorlalti”, a ne-juristilor – fata de o eventuala vulgarizare a mediului lor specific. In literatura juridica de specialitate din tara noastra au aparut cateva dictionare juridice, unele chiar cu ambitii de generalitate, care pot familiariza studentii din anul intai cu sensurile tehnico-juridice ale unor concepte cu care vor opera mai tarziu si care, de multe ori, se „ascund” sub denumiri extrem de comune.

Dictionar juridic pentru militari – Editura Mili­tara, 1975;

Dictionar de drept constitutional si administrativ – Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978;

Dictionar de drept international public – Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982;

Dictionar de asigurari – Editura Logos, Chisinau, 1993;

Dictionar bancar si de asigurari – Editura Dragon, Bucuresti, 1994;

Dictionar de drept international al afacerilor – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996;

Dictionar politic: institutiile democratiei si cultura civica – Editura Sansa, Bucuresti, 1996;

Dictionar de termeni juridici uzuali – Editura Natio­nal, Bucuresti, 1997;

Dictionar de drept privat – Editura Mondan 94, Bucuresti, 1997;

Dictionar de dreptul muncii – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

Dictionar de drept civil – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

Dictionar de protectia mediului – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;



Dictionar explicativ si practic de drept penal si procesual penal – Editura National, Bucuresti, 1997.

Lectura acestor dictionare, in paralel cu studiul dife­ritelor discipline, este extrem de utila, facilitand insusirea notiunilor de baza si evitarea prea bine cunoscutului fenomen al „betiei de cuvinte”.

Limbajul juridic trebuie sa se inscrie in limitele unei precizii juridice si exigenta unei intelegeri depline de catre cetateni a normelor dreptului. Juristul poate inova, poate utiliza concepte si notiuni uzitate in limbajul de specialitate, dar trebuie sa fie atent la sensuri. Claritatea si precizia limbajului folosit in domeniul juridic se obtin din utilizarea cat mai adecvata a termenilor si expresiilor. Respectarea acestor cerinte, precum si utilizarea corecta a cerintelor gramaticale si ortografice in limbajul juridic creeaza unitatea terminologica a stilului juridic.

C. Studiul

Studiul reprezinta activitatea efectuata cu scopul insusirii anumitor cunostinte, al formarii anumitor deprinderi sau dezvoltarii unor capacitati. Prin studiu se dobandeste experienta si se formeaza abilitatile necesare dezvoltarii continue a personalitatii.

In cadrul procesului de studiere sunt implicate majoritatea proceselor cognitive, volitionale sau afective. Memoria, perceptiile, reprezentarile, gandirea, atentia si imaginatia joaca un rol important in tot acest proces de invatare.

Intr-o ipoteza ideala, in activitatea zilnica, studentul trebuie sa incerce sa-si fixeze informatiile prin lectura unuia sau, de preferat, chiar a mai multor lucrari elaborate pe o anumita tema sau intr-un anumit domeniu.

Lectura mai multor lucrari ofera avantajul ca permite familiarizarea cu mai multe opinii legate de acelasi aspect, o mai buna cunoastere a obiectului de studiu si intelegerea mai exacta a diverselor probleme sau controverse pe care respec­tiva tema le ridica. Ulterior, ar trebui sa fie posibila o mai buna intelegere a problemei abordate sau lamurirea partiala (de dorit ar fi chiar totala) a intrebarilor existente la inceputul studiului. Informatia este pusa la dispozitia studentului, acesta este insa cel care o recepteaza si o filtreaza prin propria perceptie si intelegere. Nimeni nu poate realiza procesul invatarii in locul studen­tului si nimeni nu il poate obliga pe acesta la o activitate pe care el nu o doreste. Participarea sa activa la procesul educa­tional este conditia sine qua non a reusitei acestui proces.

Scopul invatarii il reprezinta intelegerea cunostintelor, dezvoltarea gandirii logice si mai ales a celei abstracte, perfectionarea unei gandiri critice si formarea capacitatii de a reflecta asupra problemelor si de a gasi solutii pentru rezolvarea lor.

Fireste, tehnicile, modalitatile de invatare sunt speci­fice fiecaruia dintre noi. Doua ar fi totusi indicatiile de ordin general ce pot fi facute cu privire la acest subiect. Este total gresita parerea conform careia „la drept nu trebuie decat sa inveti pe de rost”, completata deseori cu obiectul acestei „invatari” – legile. Nimic mai fals si nimic mai periculos. Nu trebuie invatat pe de rost, retinerea frazelor cuvant cu cuvant facandu-se cel mai adesea in detrimentul intelegerii si, mai ales, nu este indicata retinerea pe de rost a textelor normative.

Studiile juridice urmaresc insusirea rationamentului juridic si invatarea utilizarii acestuia si nu a dreptului pozitiv. Textele normative in vigoare la un moment dat pot fi modificate sau abrogate, rationamentele juridice au anumite „tipare”, utilizate de mii de ani si care inca nu s-au demodat. Evident ca notiunile de baza, conceptele fundamentale, ratio­namentele trebuie insusite, dar aproprierea lor nu presu­pune simplul efort mecanic de retinere, ci si unul cognitiv.

Aceasta nu contrazice o alta „idee de gata” si anume aceea ca pentru efectuarea studiilor juridice este necesara o buna memorie. Memoria ca proces psihic de intiparire si stocare a informatiei, de reactualizare prin recunoastere sau reproducere a acesteia intr-o forma selectiva, constituie intr-adevar baza activitatii de invatare. Reproducerea prin mecanismul asocierilor, repetarile concentrate, atunci cand materialul de invatat este redus ca volum si usor de inteles, fragmentarea lui si esalonarea repetarilor cand este voluminos, creste eficienta procesului de invatare. Numai ca acest lucru este adevarat pentru aproape toate domeniile.

Tocmai pentru a facilita memori­zarea, indicat ar fi ca procesul invatarii sa se desfasoare in timp. Mai precis, este de preferat studierea cursurilor in mod sistematic, in cadrul unui efort distribuit pe tot parcursul anului universitar, invatarea numita „in salturi” sau „in sesiune” prezentand, in afara riscurilor deja bine cunoscute (criza de timp, stres pronuntat, „caderi” fizice sau chiar nervoase etc.), si dezavantajul unei extrem de rapide uitari. Memoria umana (chiar si cea mai prodigioasa) stocheaza informatia primita intr-o cantitate mare intr-un timp foarte scurt pentru o durata extrem de limitata. Exista riscul (nu rareori produs efectiv) ca „varful de forma” scontat sa nu se produca in chiar momentul examenului.



R. Romi, op. cit., p. 14-15.

E.S. Tanasescu, S. Deaconu, op. cit., p. VI si urm.

A se vedea S. Popescu, C. Ciora, V. Tandareanu, Aspecte practice de tehnica si evidenta legislativa, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2008, p. 162-178.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1116
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site