Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Statul, subiect de drept international. Neutralitatea statelor. Recunoasterea statelor. Succesiunea statelor. Situatia entitatilor statale

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
IZVOARELE DREPTULUI ROMAN Caracterizare generala a izvoarelor dreptului roman
Statul
PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL
INCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
DE CE CRIMINALI IN SERIE?
EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
Legaturile administratiei publice cu mediul social
DREPTURILE REALE
Combinatia informativ-operativa
EFECTELE CONTRACTULUI DE DONATIE


Statul, subiect de drept international. Neutralitatea statelor. Recunoasterea statelor. Succesiunea statelor. Situatia entitatilor statale



STATUL

Definitie si elemente

- statul este subiectul primar, direct si nemijlocit al dreptului inter­national, avand capacitatea deplina de a-si asuma totalitatea dreptu­rilor si obligatiilor cu caracter international;

- statele sunt egale din punct de vedere juridic;

- statele sunt singurele subiecte de drept international care detin atributele suveranitatii; suveranitatea este baza politica si juridica a calitatii statului de subiect de drept international;

- elemente ce trebuie intrunite pentru ca o entitate sa aiba personalitate juridica de tip statal:

- populatia (o colectivitate permanenta, organizata si relativ nume­roasa);

- teritoriul (cadrul spatial de asezare a colectivitatii umane);

- un guvern (o autoritate guvernamentala independenta, care sa dispu­na de atributele puterii pe un anumit teritoriu si asupra unei populatii stabilite);

- capacitatea de a intra in relatii cu alte state.

Drepturi si obligatii ale statelor (se gasesc in doctrina si in Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor):

a) Drepturi: la existenta, suveranitate, la pace si securitate, egalitatea in drepturi, de a participa la viata internationala, la legitima aparare, de a avea acces la descoperirile stiintifice si tehnologice, la dezvoltare si pro­gres, la cooperare etc.;

b) Obligatii: de a nu recurge la forta si amenintarea cu forta, de a res­pecta inviolabilitatea frontierelor si integritatea teritoriala, de a rezolva toate conflictele pe cale exclusiv pasnica, de a indeplini cu buna-credinta obligatiile asumate, de a proteja mediul etc.

Tipuri de state: uniunea personala, uniunea reala, confederatia, federatia, statele dependente, protectoratele, mini-statele (sunt greu de stabilit limitele precise in functie de care un stat sa fie inclus in aceasta categorie).

NEUTRALITATEA STATELOR

Tipuri de neutralitate consacrate juridic

- initial exista (doar) neutralitatea ocazionala (pozitia unui stat care nu participa la un razboi);

- statul neutru trebuie sa se supuna urmatoarelor cerinte:

abtinerea (de a nu participa in niciun fel la ostilitati);

prevenirea (de a impiedica desfasurarea oricarei operatiuni pe teri­toriul sau);

impartialitatea (a trata in mod egal partile in conflict);

- in secolul al XlX-lea apare neutralitatea permanenta (atat in timp de pace, cat si de razboi), care a presupus si unele obligatii suplimentare de comportament fata de cele trei de mai sus;

- dupa Pactul Briand-Kellogg si Carta ONU, neutralitatea devine diferentiata (statul neutru are obligatia de a sprijini pe cei care duc razboiul de autoaparare, de a actiona impotriva agresorului, in afara razboiului).

Cai de obtinere a neutralitatii

• acte interne (declaratii, dispozitii constitutionale, legi speciale);

• acte internationale (tratate de recunoastere si garantare);

- principalul drept al statului neutru este cel de autoaparare individuala si colectiva si de a cere ajutor si de a fi ajutat atunci cand statutul de neutralitate este incalcat.

State neutre: Elvetia, Austria, Laos, Malta, Turkmenistan – neutralitatea lor este recunoscuta atat pe plan intern, cat si international, unele dintre ele fiind membre ale ONU.

Alte tipuri de neutralitate

- neutralitatea pozitiva (fara un statut juridic precizat) - desemneaza participarea la miscarea de nealiniere (neparticiparea la blocuri sau aliante militare);

- neutralitatea activa (fara consacrare juridica) - desemneaza anumite optiuni de politica externa ale unor state mici (de exemplu: Suedia, Fin­landa), in perioada „razboiului rece”, in vederea promovarii intereselor lor specifice.

RECUNOASTEREA STATELOR

Definitie : Recunoasterea unui stat este actul prin care un stat admite ca o entitate politica indeplineste conditiile specifice unui stat (ia act de aparitia aces­tui nou subiect de drept) si isi exprima vointa de a-1 considera membru al comunitatii internationale; un stat are dreptul, iar nu obligatia de a recunoaste.

Sunt situatii in care exista chiar o obligatie de a nu recunoaste un „stat' aparut ca efect al unui act ilegal, ca forma de sanctionare a acelui act ilegal.



Modalitati ale recunoasterii: note diplomatice, declaratii de recu­noastere, mesaje, telegrame de felicitare, tratate bi sau multilaterale.

Noi elemente privind recunoasterea au fost dezvoltate dupa finalul Razboiului Rece de catre Consiliul de Ministri al UE, si anume:

sa respecte prevederile Cartei ONU, ale Actului Final de la Helsinki si ale Cartei de la Paris pentru o Noua Europa privind statul de drept, democratia si drepturile omului';

sa garanteze drepturile grupurilor etnice si nationale si ale minori­tatilor;

sa respecte inviolabilitatea tuturor frontierelor, care nu pot fi mo­dificate decat prin mijloace pasnice si acord comun;

sa-si asume toate angajamentele relevante referitoare la dezarmare si neproliferare nucleara, precum si la stabilitatea si securitatea regionala;

sa reglementeze prin acord, inclusiv prin recurgere la arbitraj (daca este cazul) toate problemele privind succesiunea statelor si disputele re­gionale.

Recunoasterea are un dublu efect: declarativ (in pri­vinta existentei noului stat care, ca urmare a intrunirii elementelor sale, se bucura de toate avantajele ce decurg din dreptul international general) si constitutiv (in privinta opozabilitatii acestei existente fata de statul care a facut recunoasterea).

Participarea unui stat nerecunoscut la conferinte internationale sau admiterea sa intr-o organizatie internationala sau participarea sa la un tratata multilateral general nu echivaleaza, in principiu, cu recunoasterea sa individuala sau colectiva din partea altor state.

Forme de recunoastere

- de iure (deplina si definitiva, irevocabila) si de fado (limitata si pro­vizorie, putand fi oricand revocata; faza pregatitoare pentru recunoasterea de iure);

- explicita (expresa, prin mesaje, note diplomatice etc.) si implicita (tacita, prin stabilirea de relatii diplomatice sau inlocuirea unui tratat bila­teral etc);

- individuala si colectiva.

RECUNOASTEREA GUVERNELOR

- apare in situatia in care puterea intr-un stat este preluata de un guvern nou prin alte mijloace decat cele constitutionale sau cand pe acelasi teri­toriu de stat s-au format doua guverne.

Definitie: Un act unilateral prin care un stat considera guvernul altui stat ca organ capabil sa intermedieze relatiile dintre cele doua state

Criterii ale recunoastere a guvernelor: stabilitatea; exercitarea efectiva a autoritatii asupra unei parti insemnate sau a intregului teritoriu; sprijinul majoritatii populatiei; capacitatea de a se achita de obligatiile sale internationale.

Doctrine ale recunoasterii guvernelor

- Doctrina Jefferson- recunoaste orice guvern format in confor­mitate cu vointa poporului;

- Doctrina Tobar - refuza recunoasterea unui guvern ajuns la putere prin revolutie sau razboi civil pana cand tara nu este reor­ganizata in forme constitutionale pe baza de alegeri libere;

- Doctrina Estrada - afirma ca nerecunoasterea noilor guverne ar reprezenta un amestec in treburile interne ale statelor in cauza.

Recunoasterea miscarilor de eliberare nationala: Se face prin recunoasterea organelor lor de conducere.

Recunoasterea insurgentilor (parte rasculata si parte beligeranta) intr-un razboi civil: Are ca efect capacitatea de dobandire si, respectiv, de asumare de drepturi si obligatii de drept international de catre partile in conflict.

SUCCESIUNEA STATELOR

Problema succesiunii statelor apare atunci cand au loc modificari teritoriale, indiferent daca acestea duc sau nu la aparitia unor noi state, cum ar fi: fuziune sau absorbtie intr-un singur stat, dezmembrarea unui stat,

separarea sau secesiunea (o parte dintr-un stat se constituie in stat separat), transferul de teritoriu.

Definitie = o substituire a unui stat (statul predecesor) cu alt stat (statul succesor) - o substituire de suveranitate - cu privire la un anumit teritoriu, in privinta tratatelor, bunurilor si datoriilor sale, intinderea drepturilor si obligatiilor fiind stabilita in mod suveran de statul succesor

- reglementarea materiei: Conventia de la Viena privind succesiunea statelor la tratate si Conventia de la Viena privind succesiunea statelor la bunuri, arhive si datorii.

- se mai face distinctia intre statul succesor si cel continuator:

• statul succesor este cel care se substituie statului predecesor, succesiunea sa la tratate, bunuri, datorii fiind dependenta de aplicarea nor­melor privind succesiunea statelor, iar succesiunea/participarea sa la orga­nizatii internationale trebuie sa respecte regu­lile acestora de admitere a oricarui nou membru;

• statul continuator este un stat considerat identic cu statul pre­decesor, el asumandu-si ansam­blul drepturilor si obligatiilor internationale decurgand din tratatele statului predecesor si continuand participarea statului predecesor la organizatiile internationale in care acesta era membru.



Succesiunea la tratate

a. in cazul fuziunii si dezmembrarii, ca regula generala, opereaza continuitatea tratatelor, afara de situatia in care au intervenit alte intelegeri intre parti sau cand aplicarea tratatelor ar fi incompatibila cu scopul si obiectul lor sau ar modifica radical executarea clauzelor sale;

b. in cazul transferului, tratatele incheiate de statul cedent inceteaza sa produca efecte pe teritoriul cedat, iar tratatele incheiate de statul do­banditor incep sa-si produca efecte pe acest teritoriu.

Ca regula generala, tratatele politice dispar, cele tehnice sunt pastrate.

O succesiune de state nu afecteaza frontierele stabilite printr-un tra­tat, precum si regimurile teritoriale specifice.

Succesiunea la organizatii internationale

- De regula, statul nou nu devine membru al organizatiei interna­tionale decat devenind parte la tratatul constitutiv al acesteia, in urma manifestarii de vointa exprese si conform procedurilor in vigoare.

Succesiunea la bunuri si arhive

- Regula este ca se transmit gratuit si integral statului succesor, indi­ferent de locul unde se afla.

Succesiunea la datorii

- Daca statul anterior mai exista, de regula el ramane debitor;

- Daca statul anterior a disparut:

- se preiau datoriile de catre statul succesor sau statele succesoare, proportional cu marimea teritoriului, populatiei etc.;

- nu se preiau datoriile odioase;

- In cazul transferului de teritoriu, se preiau numai datoriile localizabile.

Situatii deosebite au existat in cazul

a)    Statelor formate in urma destramarii sistemului colonial:

tratatele incompatibile nu au fost preluate; s-au incheiat acorduri de succesiune, au fost folosite decla­ratii unilaterale, aderari in nume propriu sau renegocieri de tratate ante­rioare;

bunurile au fost preluate integral si gratuit;

datoriile localizabile au fost preluate, problema acestora fiind re­glementata prin acorduri cu metropola.

b)    Fostelor state socialiste:

ele nu erau, de regula, noi subiecte de drept, dar s-au prevalat de acest argument pentru a selecta tratatele convenabile caracterului politic si intereselor economice ale acestor state;

bunurile au fost preluate integral;

datoriile considerate ostile poporului sau intereselor statului socialist au fost suspendate.

Succesiunea statelor si situatia particularilor

- Problema drepturilor dobandite este tratata de Conventia din 1983 privind succesiunea la bunuri, arhive si datorii sub forma recunoasterii drep­tului statului succesor de a nationaliza proprietatea privata a cetatenilor stra­ini, insa cu respectarea principiilor de drept international

- Reglementarea chestiunii cetateniei indivizilor aflati pe teritoriul afec­tat de succesiune prin aplicarea a doua principii:

- evitarea apatridiei si recunoasterea, in limita posibilului, a unui drept de optiune al indivi­dului intre cetatenia statului succesor si a celui predecesor.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2055
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site