Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Conditiile de fond cerute pentru validitatea testamentului

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




Conditiile de fond cerute pentru validitatea testamentului

Sectiunea 1: Notiuni generale





Dispozitiile testamentare, ca acte juridice trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general; capacitatea de a incheia actul in cauza, consintamantul valabil, obiect determinat sau determinabil si licit, iar cauza sa fie reala, licita si morala (articolul 948 Cod Civil).

Sectiunea 2: Capacitatea . Definitia capacitatii

Regula in materie de acte juridice este aceea a capacitatii. O spune articolul 949 Cod Civil care se refera la contracte: „poate contracta orice persoana ce nu este declarata de lege necapabila”, o spune si articolul 856 Cod Civil care se refera expres la testament: „orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege”. La randul sau, articolul 808 aliniatul 2 Cod Civil precizeaza ca „este capabil de a primi prin testamente oricine este conceput la epoca mortii testatarului”.

Incapacitatea constituie asadar exceptii si trebuie prevazute ca atare in mod expres de lege. Ele nu pot fi deduse niciodata pe cale de interpretare.

Ratiunea instituirii incapacitatilor este de cele mai multe ori, protejarea unor persoane contra propriilor acte, in anumite situatii. Exista insa si incapacitati care pot avea si alte ratiuni (de exemplu, incapacitatea strainilor de a dobandi terenuri in Romania, inclusiv prin testament, prevazuta la articolul 3 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor).

Nimeni nu poate renunta in tot sau in parte la capacitatea de a dispune prin liberalitati. In acest sens, in practica s-a decis ca este ilicita conventia prin care o persoana s-a obligat sa nu dispuna prin testament de bunurile sale.

Capacitatea (incapacitatea) poate fi de folosinta – care consta in aptitudinea (inaptitudinea) conferita de lege unei persoane de a dispune prin liberalitati, ori de a dobandi si poseda drepturi si de a fi titular al acestora – sau de exercitiu – care consta in aptitudinea (inaptitudinea) de a exercita personal drepturile care fac parte din continutul capacitatii de folosinta. Incapacitatea de folosinta limiteaza sfera drepturilor unor persoane, in timp ce incapacitatea de exercitiu nu ingradeste posibilitatea de a dobandi un drept sau altul, ci doar exercitarea acestora, in sensul ca actele juridice care implica administrarea sau dispozitia asupra bunurilor celui lipsit de capacitate de exercitiu pot fi incheiate fie de acesta asistat de reprezentantul sau legal, fie numai de reprezentantul sau legal, cu sau fara autorizare prealabila din partea unor organe de specialitate.

Din punct de vedere al aplicabilitatii lor in raport cu orice alte persoane sau numai in raport cu o categorie anume de persoane, incapacitatile pot fi absolute (cele din prima categorie) sau relative (cele din a doua categorie).

Din punctul de vedere al dispozitiilor testamentare, prezinta insa importanta analizarea incapacitatilor de a dispune prin testament si a incapacitatilor de a primi prin testament.

2.1. Incapacitatile de a dispune prin testament

Incapacitatile de a dispune prin testament se impart in capacitati absolute (A) si incapacitati relative (B).

A.     Incapacitatile absolute de a dispune prin testament:

In aceasta categorie se includ incapacitatea minorilor (a) si incapacitatea interzisilor(b).

a) Incapacitatea minorilor:

Minorii care dobandesc prin casatorie inaintea implinirii varstei majoratului deplina capacitate de exercitiu (articolul 8 aliniatul 3. Decretul numarul 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice, avand aceleasi drepturi ca si persoanele majore, dobandesc inclusiv capacitatea de a dispune prin testament.

Minorii incapabili: acestia sunt persoanele care nu au indeplinit varsta majoratului si care din aceasta cauza sunt lipsite in tot sau in parte de capacitatea de exercitiu, ceea ce atrage un regim juridic de reprezentare sau de asistare a lor de catre reprezentantii legali la incheierea actelor juridice.

Ca act juridic esentialmente personal, testamentul nu poate fi insa facut prin reprezentare sau cu asistarea altei persoane, el trebuie sa exprime exclusiv vointa dispunatorului. De aceea, „pentru testament nu exista alta alegere decat intre deplina capacitate si incapacitate de folosinta”. Aceasta din urma alternativa a fost cea aleasa de legiuitor.

Potrivit dispozitiilor articolului 806 Cod Civil, minorul sub 16 ani nu poate dispune „nici intr-un fel” prin testament. Este vorba de o incapacitate totala de folosinta, minorul sub 16 ani fiind lipsit complet de dreptul de a dispune prin testament.

Minorul intre 16-18 ani poate dispune prin testament de jumatate din ceea ce ar putea dispune daca ar fi major (articolul 807 Cod Civil). In acest caz este vorba de o incapacitate partiala de folosinta. Daca minorul aflat in aceasta situatie nu lasa mostenitorii rezervatari, el poate dispune de jumatate din bunurile ce fac parte din patrimoniul sau, iar daca lasa rezervatarii poate dispune de jumatate din cantitatea disponibila a mostenirii. Partea de mostenire asupra careia minorul nu poate dispune va reveni mostenitorilor sai legali ab intestat sau, in lipsa acestora, statului ca mostenire vacanta, ceea ce este oarecum ilogic, punand in discutie chiar utilitatea acestei reglementari.

Capacitatea testatarului se apreciaza in raport cu data intocmirii testamentului, iar nu in raport cu data deschiderii mostenirii10. Astfel, testamentul facut de un minor ramane nevalabil chiar daca dispunatorul decedeaza dupa implinirea varstei majoratului. Se excepteaza cazul in care, dupa majorat, testatarul confirma in mod neechivoc dispozitiile facute in timpul minoritatii (de exemplu, printr-un cod civil care se refera la testamentul anterior), simpla nerevocare a testamentului neconstituind o asemenea confirmare.

In schimb, pentru a stabili calitatea care poate fi transmisa prin testament de minorul intre 16-18 ani, se vor avea in vedere elementele de la data deschiderii succesiunii, care numai atunci pot fi cunoscute, adica patrimoniul si mostenitorii rezervatari in functie de care se calculeaza cotitatea disponibila a mostenirii.

Incapacitatea minorilor neemancipati se fundamenteaza pe ideea necesitatii protejarii acestora si a mostenitorilor lor impotriva actelor a caror consecinte nu le pot aprecia datorita insuficientei dezvoltari mentale. De aceea, sanctiunea incalcarii dispozitiilor legale referitoare la aceasta incapacitate este, in principiu nulitatea relativa a testamentului. In cazul incapacitatii minorului intre 16-18 ani se considera ca actiunea in anulare, tintind doar dispozitiile care depasesc cota prevazuta la articolul 807 Cod Civil, se combina si cu o actiune in reductiune (in limitele a jumatate din mostenire sau ale calitatii disponibile, daca exista rezervatari),chiar daca nu se identifica cu aceasta intrucat partea indisponibila a mostenirii nu reprezinta o rezerva11.

Fr.Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 180-181

Fr. Deak, op. cit., p.183

Dreptul la actiunea in anulare este deschisa mostenitorilor legali ai defunctului. El se naste la data deschiderii mostenirii si se prescrie in termenul general. Mostenitorii legali pot confirma testamentul prin executarea lui in cunostinta de cauza.

b) Incapacitatea interzisilor judecatoresti:

Datorita faptului ca articolul 147 Codul Familiei asimileaza situatia persoanelor puse sub interdictie celei a minorului sub 14 ani, rezulta ca aceste persoane se afla in incapacitate de a dispune prin testament, regulile valabile in cazul minorilor fiindu-le aplicabile mutatis mutandis.

Pana la ridicarea interdictiei, interzisii judecatoresti nu pot testa valabil nici daca, prin ipoteza, s-ar afla intr-un interval de luciditate la data intocmirii testamentului12.

Exista insa si cazuri de incapacitate naturala     cand persoana deplin capabila sau cu capacitate partiala de a dispune prin testament potrivit legii in fapt (de facto) sa fie lipsita temporar de discernamantul necesar pentru a putea prin testament. Prin urmare, lipsa discernamantului atrage incapacitatea celui in cauza de a face dispozitii testamentare (ca si alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestarii sale de vointa. Pentru validitatea testamentului este necesar, intre altele, ca dispunatorul sa aiba discernamant in momentul in care il intocmeste, in sensul de a nu exista incapacitati legale si nici cele naturale, adica lipsa unei vointe constiente, indiferent daca aceasta se datoreaza unei cauze trecatoare sau uneia permanente13. Inseamna ca persoana care lasa un legat trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin testament si, ca urmare, este necesar a se stabili daca testatorul a avut discernamant in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa.

In orice caz, lipsa discernamantului (din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori datorita unor cauze vremelnice ca starea de boala, hipnoza, somnambulism, betie alcoolica, folosirea de stupefiante, etc.), trebuie sa fie dovedita in mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determina o incapacitate naturala, care nu rezulta din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdictie, a carui incapacitate este legata si permanenta, chiar daca ar avea momente de luciditate.

Fr. Deak, op. cit., p.177

Pentru detalii a se vedea Alexandu Babaci, Nulitatea testamentului pentru lipsa vointei ori pentru viciile ei, in R.R.D., nr. 7/ 1985, p. 17-20

Speta nr. 1

Actiunea in anulare a unui testament pentru lipsa de discernamant are caracter personal si se prescrie in termen de trei ani, conform articolului 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care incepe sa curga de la momentul decesului testatorului.

De exemplu, prin sentinta civila numarul 2326/27.02. 1996 Judecatoria Sector 1, Bucuresti a admis actiunea formulata de reclamanta G. I. C, in contradictoriu cu parata O.M.R., a constatat nulitatea relativa a testamentului intocmit la data de 10.04. 1989 de defunctul A.I., a anulat certificatul de mostenitor nr. 133/8.02.1990 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucuresti, a constatat ca reclamanta este unica mostenitoare a defunctului A.I., decedat la 30.12.1989.

Prin decizia civila nr. 1236/30.05.1997, Tribunalul Municipiului Bucuresti – sectia a IV-a civila a respins apelul formulat de parata O.M.R., ca nefondat.

Prin decizia civila numarul 178/30.01.1998, Curtea de Apel Bucuresti – sectia a IV-a civila a admis recurentul formulat de parata O.M.R., a casat decizia civila numarul 1236/30.05.1997 a Tribunalului Bucuresti – sectia a IV-a civila si a trimis cauza spre rejudecare la acelasi tribunal.

S-a retinut ca se impune reexaminarea tuturor actelor medicale anterioare datei de 10.04.1989 in coroborare cu dispozitiile martorilor, pentru a se aprecia cu certitudine daca testatorul avea sau nu discernamantul alterat la data semnarii testamentului.

Prin decizia civila numarul 938/20.04.1999, Tribunalul Bucuresti – sectia a IV-a civila a respins, ca nefondat apelul formulat de parata O.M.R.

S-a avut in vedere avizul Comisiei Superioare Medico-legale „Mina Minovici”, care a aprobat concluziile raportului de expertiza medicala psihiatrica numarul A.J/8805 din 14.11.1995, efectuat de I.M.L Bucuresti.

Impotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs O.M.R. prin care a criticat decizia pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru motivele prevazute de articolul 304 punctul 9C , pr.civ.

La data de 19.10.1999, curtea a dispus repunerea cauzei pe rol in vederea discutarii in contradictoriu cu partile, a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, invocate prin notele scrise de catre parata – recurenta.

S-a solicitat examinarea din oficiu a „chestiunii de a stii daca actiunea introdusa de reclamanta la 28.02.1994 nu este sanctionata de prevederile articolului 1 din Decretul numarul 167/1958 privind prescriptii extinctiva, luand in considerare data de 30.02.1989 care este data incetarii din viata a defunctului al carui testament este in discutie”.

Curtea a calificat nulitatea solicitata de reclamanta ca fiind relativa, apreciind ca in cauza sunt invocate dispozitii al caror scop este protectia unui interes personal.

Nulitatea relativa poate fi invocata numai in cadrul termenului de prescriptie extinctiva.

Potrivit articolului 1 si 3 si Decretul numarul 167/1958, privitor la prescriptia extinctiva „dreptul la actiune avand un aspect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege (articolul 1) si termenul de prescriptie de 3 ani…(articolul 3)”.

Referitor la modul de calcul al termenului de prescriptie instanta a avut in vedere data introducerii actiunii, pe de o parte (28.02.1994) si pe de alta parte data incetarii din viata a defunctului al carui testament este in discutie (30.12.1989).

In raport de dispozitiile articolului 306 aliniat 2 C pr.civ. coroborat cu dispozitiile articolului 312 aliniat 1 C pr.civ, curtea ca admite recursul, va casa decizia civila numarul 938/1999 si sentinta civila numarul 2325/1996 si in consecinta, va respinge actiunea reclamantei ca prescrisa (B.I.N.)14

B.     Incapacitati relative de a dispune prin testament:

a) Incapacitatea minorilor intre 16-18 ani de a dispune in favoarea tutorilor lor.

Articolul 809 aliniat 1 si 2 Cod Civil prevede ca minorii intre 16-18 ani nu pot dispune prin testament in favoarea tutorilor lor, incapacitate care se mentine si dupa implinirea varstei majoratului pana la predarea socotelilor tutelei. Incapacitatea nu functioneaza atunci cand tutorele este un ascendent al minorului (articolul 809 alineat 3 Cod Civil). In acest caz este vorba de o incapacitate relativa de folosinta, care il protejeaza pe minor numai in cazul testamentelor facute in favoarea tutorilor lor, deci numai in raport cu anumite persoane.

Ratiune acestei incapacitati este aceea de a-l proteja pe minor impotriva abuzului de influenta pe care ar putea-o exercita tutorele si se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de captatie.

Regimul juridic al acestei incapacitati si sanctiunea incalcarii acesteia sunt identice incapacitatii minorilor sub 16 ani.



CSJ, sectia a treia civila, decizia nr. 1167/200, p.206-208

2.2. Incapacitatile de a primi prin testament Incapacitatile de a primi prin testament pot fi de folosinta(A)sau de exercitiu(B).

A. Incapacitati de folosinta: Incapacitatile de folosinta se impart in incapacitati absolute (a) si incapacitati relative (b)

a) Incapacitati absolute:

Incapacitatile absolute se refera la incapacitatea persoanelor viitoare, incapacitatea persoanelor incerte si la incapacitatea strainilor si apatrizilor de a dobandi prin legate particulare terenuri in Romania. In acest cadru se impune si analizarea principiului specialitatii persoanei juridice.

1. Incapacitatea persoanelor viitoare: Din dispozitiile articolului 33 alineat 1 si 2 din Decretul nr. 31/1957 rezulta ca au capacitatea de a primi prin testament persoanele fizice concepute si persoanele juridice care au fiinta legala la data deschiderii succesiunii.15 Per a contrario, rezulta ca persoanele fizice neconcepute si persoanele juridice care nu au dobandit personalitate juridica in conditiile legii nu au capacitatea de a dobandi prin testament.

Ratiunea de a fi a acestei incapacitati rezida, pe de o parte, in conceptia potrivit careia un patrimoniu sau un bun nu pot ramane fara un titular nici un moment, cu atat mai mult cu cat aceasta ar implica si indisponibilizarea obiectului legatului pe o perioada nedefinita, iar pe de alta parte in ideea ca vointa testatorului trebuie sa fie limitata in timp. Avand in vedere aceste ratiuni, sunt interzise si legatele sub conditia formulata expres sau implicit de testator a conceptiei sau nasterii ulterioare a celui gratificat(si nascitur).

In schimb, se admite ca persoanele viitoare pot fi gratificate prin intermediul unui legat in favoarea unei persoane care are capacitatea de a primi, cu sarcina pentru aceasta de a transmite adevaratului beneficiar al legatului obiectul acestuia la momentul la care acest lucru va fi posibil. In acest fel pot fi gratificati copiii ce se vor naste sau o fundatie ce va fi creata pentru un anumit scop (stiintific, caritabil etc.).

Prin exceptie, persoanele juridice care nu au inca personalitate juridica dobandesc o capacitate limitata de a dobandi drepturi inca de la data actului de infiintare, in masura in care le sunt necesare pentru a lua fiinta in mod valabil – articolul 33 alineat 3 din Legea Nr. 31/1954

De asemenea, in mod constant, practica judiciara si doctrina au procedat la o „substituire de legatar”, considerand, prin interpretare, ca legatele nu sunt facute in favoarea unor persoane juridice viitoare care nu au capacitatea de a primi(fundatii cu un anumit scop), ci in favoarea entitatilor existente in a carei grija intra categoriile de persoane ce urmeaza sa beneficieze in final de liberalitate(saracii dintr-o comuna, bolnavii dintr-o localitate, studentii bursieri in strainatate etc.), cum ar fi consiliile locale(care au in grija persoanele defavorizate), ministerele de resort etc. Recent insa, prin dispozitiile articolului 19 alineatul 3 din Ordonanta nr. 26/2000 cu privire la sociatii si fundatii s-a prevazut expres ca „daca fundatia dobandeste personalitate juridica dupa decesul fondatorului, efectele liberalitatilor facute de acesta in favoarea fundatiei, anterior constituirii ei, se vor produce de la data mortii testatorului, pentru fundatiile infiintate prin testament”. Aceasta inseamna, implicit, acceptarea ideii ca fundatia creata prin testament dobandeste personalitate juridica de la data deschiderii mostenirii, adica retroactiv, patrimoniul destinat fundatiei neramanand nici un moment fara titular.

Incapacitatea persoanelor viitoare de a primii prin testament este sanctionata cu nulitatea absoluta intrucat traduce in drept principiul fundamental potrivit caruia nu poate exista patrimoniu sau drept fara titular. Actiunea in nulitate este imprescriptibila.

2. Incapacitatea persoanelor incerte

Codul Civil roman nu vorbeste nicaieri despre persoanele incerte, dar cu toate acestea se considera prin traditie ca testamentul facut in favoarea unor asemenea persoane este nevalabil.

In dreptul roman era considerata incerta persoana despre care testatorul nu-si putea forma o idee la momentul actului de dispozitie, cum ar fi cazul instituirii ca mostenitor a „celui care va veni primul la funerariile mele”.16

In urma unei evolutii in timp, astazi se intelege prin persoane incerte acelea care, datorita nedeterminarii lor, nu pot figura intr-un raport juridic a carui formare presupune subiecte definite. Aceasta nu inseamna insa ca persoana legatarului trebuie sa fie individual determinata, fiind suficient ca aceasta sa fie doar determinabila, adica identificabila dupa criteriile fixate de testator(de exemplu, „viitorul sot al fiicei mele”).

M.D. Bocsan, op. cit., p.46

In cazul testamentului, persoana celui gratificat nu trebuie sa fie determinata la data intocmirii actului, ci, in principiu, la data cand acesta incepe sa produca efecte, adica la deschiderea mostenirii. Persoana legatarului poate fi determinata si ulterior deschiderii succesiunii, dar pe baza criteriilor de determinare fixate de testator(de exemplu, las bunul scriitorului care va castiga premiul Academiei pe anul 2008”).

Persoana beneficiarului testamentului este nedeterminata, de pilda, atunci cand se refera la „o universitate” sau „la unul din cei doi parinti” etc.

Nedeterminarea persoanei beneficiarului testamentului atrage nulitatea absoluta, ca si in cazul in care a fost facut unei persoane viitoare. Unii autori vad aici mai degraba o imposibilitate de fapt a testamentului de a produce efecte decat o nulitate.

3. Incapacitatea strainilor si apatrizilor de a dobandi prin legate particulare terenuri in Romania.

Potrivit articolului 41 alineat 2 din Constitutie, „cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor”. De asemenea, din dispozitiile articolului 3 din Legea nr. 54/1998 privind regimul juridic al terenurilor rezulta ca cetatenii straini si apatrizii, precum si persoanele juridice straine nu pot dobandi terenuri in Romania prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte.

S-a sustinut ca aceste texte legale au incidenta in egala masura asupra testamentelor care instituie legatari universali, cu titlu universal sau particular din categoria celor avute in vedere de legiuitor.17 Aceasta sustinere este discutabila deoarece in cazul testamentelor care instituie legatari universali sau cu titlu universal(ca si in cazul succesiunii legale) este vorba de conferirea unei vocatii succesorale la un patrimoniu sau cota parte dintr-un patrimoniu, iar nu la un bun sau altul care fac parte din acestea.

Vocatia la o universalitate sau cota-parte dintr-o universalitate nu este stirbita in nici un fel de incapacitatea in discutie, ea fiind luata in considerare doar la partajarea patrimoniului succesoral, incapabilii primind in lotul lor alte bunuri sau echivalentul lor in bani al terenurilor pe care nu le pot primi.18

Fr. Deak, op.cit, p.184

E.Chelaru, circulatia juridica a terenurilor, Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p.154 si urmatoarele

Incapacitatea este insa efectiva in cazul legatelor particulare, cand vocatia conferita de testator legatarului se loveste frontal de interdictia legii. Incapacitatea de a primii a legatarului se confunda in aceasta situatie cu caracterul ilicit al obiectului legatului, astfel incat legatarul nu are dreptul la echivalentul in bani al terenului. Legatul particular avand ca obiect un teren nu mai pune, in cazul analizat, o simpla problema de atribuire sau de partaj a unui patrimoniu, ci o problema de atribuire a proprietatii unui anumit bun si nu a altuia legatarului.

Sanctiunea incapacitatii strainilor, apatrizilor si societatilor straine de a primi terenuri prin legate particulare in Romania este nulitatea absoluta a dispozitiei testamentare care o contine, iar nu a testamentului in intregul sau, exceptie facand in cazul in care se dovedeste fie ca dispozitia in discutie a fost esentiala pentru intregul testament, fie ca aceasta este indivizibila in raport cu celelalte dispozitii ale testamentului. Aceasta sanctiune este atrasa de caracterul de ordine publica a dispozitiilor legale care o instituie. Datorita acestui fapt, dispozitia nula nu poate fi confirmata de mostenitori in conditiile articolului 1167 alineat 3 Cod Civil.

Actiunea in nulitate este imprescriptibila, putand fi introdusa de orice persoana interesata.

4. Principiul specialitatii persoanei juridice

Potrivit dispozitiilor articolului 34 din Decretul nr.34/1954, „Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul”.

Pornindu-se de la prevederile acestui text de lege, in doctrina noastra s-a afirmat ideea ca acesta consacra o limitare a capacitatii de folosinta a persoanei juridice, adica o incapacitate de aceasta natura.19

In primul rand, trebuie precizat ca principiul specialitatii este aplicabil doar in cazul legatelor supuse unor sarcini sau conditii, iar nu si a celor pure si simple, care nu obliga pe legatara la nimic. El impiedica, asadar, persoana juridica sa dobandeasca legate care prin sarcinile sau conditiile stipulate de testator i-ar impune sa indeplineasca actiuni straine scopului pentru care a fost infiintata, cum ar fi, de pilda, obligarea unei universitati sa lupte contra fumatului ori a unui asezamant cultural sa faca reclama unui produs.

M.Eliescu, op.cit, p.165-166

De aceea este impropriu sa se vorbeasca de o incapacitate a persoanei juridice in aceasta situatie, in cazul legatului cu sarcini nu dreptul(emolumentul) pe care il dobandeste persoana juridica este strain scopului sau, ci sarcina instituita, ceea ce inseamna ca, mai degraba, ceea ce se sanctioneaza cu nulitatea nu este atat incapacitatea legatarei, ci obiectul ilicit al sarcinii, ceea ce inseamna ca, in masura in care s-ar dovedi ca instituirea sarcinii nu a fost determinanta pentru testator la asumarea legatului, s-ar putea ajunge la solutia constatarii nulitatii partiale a legatului in ceea ce priveste sarcina ilicita si mentinerea restului dispozitiilor sale ca fiind valabile.

b) Incapacitati relative:

Din dispozitiile articolului 809 Cod Civil rezulta incapacitatea tutoreluide a primi legate de la pupilul sau atata timp cat socotelile definitive ale tutelei nu au fost date si primite. La randul sau, articolul 810 alineat 1 Cod Civil prevede ca medicii si farmacistii nu pot primi legate de la persoanele pe care le-au ingrijit in ultima boala de care acestea au decedat, daca liberalitatea a fost facuta in cursul acelei boli. De asemenea, preotii nu pot primi legate de la cei pe care i-au asistat religios in cursul ultimei boli(articolul 810 alineat 3 Cod Civil), iar ofiterii de marina de la calatorii aflati la bordul navelor in cursul calatoriilor maritime(articolul 883 Cod Civil).

Numite si „incapacitati de suspiciune”,20 acestea se intemeiaza pe prezumtii irefragabile de captatie, avand in vedere situatiile speciale susceptibile de abuz de influenta in care se afla dispunatorii fata de beneficiarii liberalitatilor. Ele nu pot fi extinse la alte categorii de persoane decat cele anume prevazute de lege, cum ar fi cazul tutorilor incapabilului major, surorilor medicale, notarilor, avocatilor etc.

1. Incapacitatea tutorilor

Minorii intre 16-18 ani au capacitatea de a dispune prin testament de jumatate din ceea ce ar putea dispune ca majori. Din dispozitiile articolului 809 Cod Civil rezulta insa ca nu pot dispune in favoarea tutorilor lor atata timp cat socotelile tutelei nu au fost date si primite. Prin traditie, in mod corelativ, tutorii acestor minori nu au capacitatea de a primi de la acestia liberalitati avandu-se in vedere posibilitatea abuzului de influenta.

Potrivit dispozitiilor articolului 809 alineat 3 Cod Civil, sunt exceptati de la aceasta incapacitate tutorii care sunt ascendenti ai pupilului lor.



Dan Chirica, Drept Civil, Succesiuni si Testamente, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003, p.156

Pentru ca incapacitatea sa produca efecte se cere ca testamentul sa fi fost intocmit in intervalul de timp de la data instituirii tutelei si pana la predarea si primirea socotelilor acesteia, perioada in care functioneaza prezumtia absoluta de captatie.

Sanctiunea incalcarii incapacitatii este nulitatea relativa a testamentului facut in favoarea tutorelui, nulitate care poate fi invocata de mostenitorii minorului. Testamentul anulabil pentru incapacitatea tutorelui de a primi poate fi confirmat de persoanele indreptatite sa invoce anularea acestuia.

Incapacitatea medicilor si farmacistilor

Articolul 810 Cod Civil vizeaza in primul rand pe medici, adica persoanele care exercita profesiunea de medic in temeiul unei diplome de licentiat in medicina. Practica judiciara si doctrina asimileaza acestei categorii si persoanele care nu poseda diploma de medic, dar exercita ilegal aceasta profesiune sau desfasoara activitati paramedicale.

Farmacistii cad sub incidenta dispozitiilor articolului 810 Cod Civil numai in ipoteza in care isi depasesc atributiile firesti(vanzarea de medicamente)si trec la ingrijirea efectiva a unui bolnav, prescriind tratamente.

Pentru a opera incapacitatea, se cer a fi intrunite urmatoarele conditii:

- medicul sa fi tratat pe dispunator de ultima boala de care acesta moare. Tratamentul trebuie sa fi fost condus de medic si sa fi fost continuu, fiind exclus de la incapacitate medicul care a consultat doar ocazional sau sporadic pe dispunator. Tratamentul pe care l-a condus medicul sa se refere la ultima boala, de care dispunatorul moare.

Daca testatorul se vindeca si nu-si revoca testamentul, rezulta ca vointa sa de a gratifica pe medicul sau nu a fost determinata de slabiciunea sa si de abuzul medicului, astfel incat testamentul este valabil.

- testamentul sa fi fost facut in cursul acestui tratament. Se cere cu alte cuvinte ca dispunatorul sa fi testat in starea de dependenta pe care o boala mortala il poate pune pe pacient fata de medicul sau curant. Incapacitatea nu functioneaza in cazul in care liberalitatea este facuta inaintea tratamentului si fara legatura cu acesta.

Articolul 810 alineatul 2 Cod Civil excepteaza de la incapacitate pe medicii si farmacistii care:

- primesc prin testament un legat cu titlul particular remuneratoriu. Liberalitatea remuneratorie este aceea care a fost consimtita ca recompensa a unui serviciu facut de beneficiar in favoarea dispunatorului. „Nu exista liberalitate remuneratorie decat acolo unde remiterea bunului tine loc de substitut al unei remuneratii insuficiente”.21 Liberalitatea remuneratorie excede obligatiei juridice de plata a serviciilor medicale(onorariul), dispunatorul care vrea sa multumeasca in acest fel considerandu-se legat mai degraba de o obligatie naturala de a gratifica pe medicul sau farmacistul care l-a ingrijit.

Aprecierea caracterului remuneratoriu al unui legat este o problema de fapt, lasata la aprecierea instantelor de judecata, acestea trebuind sa tina seama „de starea(averea) dispunatorului si de serviciile facute”(articolul 810 alineatul 2 punctul 1 Cod Civil).

In cazul depasirii echilibrului intre averea defunctului si serviciul facut, legatul recunoscut ca avand un caracter remuneratoriu nu este sanctionat cu nulitatea, ci cu reductiunea in limitele mentionate.

- sunt rude pana la gradul patru cu dispunatorul, exceptie facand cazul in care exista rude in linie directa, daca legatarul nu este o asemenea ruda(punctul 2), caz in care legatarii pot fi gratificati nu numai cu legate particulare sau cu titlu universal, ci chiar si universale. Desi sotul dispunatorului nu este enumerat alaturi de rudele testatorului carora nu li se aplica incapacitatea de a primi prevazuta de articolul 810 Cod Civil, aceasta exceptie i se aplica si lui.

Pornind de la ratiunea instituirii incapacitatii medicilor si farmacistilor, care este acea de a ocroti pe bolnav si familia acestuia, sanctiunea testamentului facuta in favoarea celor incapabili de a primi este nulitatea relativa a acestuia. Anulabilitatea poate fi invocata de mostenitorii legali sau testamentari ai defunctului care au vocatie universala sau cu titlu universal la mostenire, iar dreptul la actiune este supus prescriptiei extinctive si se naste la data deschiderii mostenirii. Persoanele indreptatite sa ceara anularea pot confirma testamentul anulabil.

3. Incapacitatea preotilor

Potrivit dispozitiilor articolului 810 alineatul 3 Cod Civil, regulile aplicabile in cazul incapacitatii de a primi prin legate a medicilor si farmacistilor sunt aplicabile si preotilor(indiferent de religia acestora)care au asistat pe testator in cursul ultimei boli de care acesta a murit.

Popa Marin, Drept Civil, Succesiuni, Mostenirea Legala, Mostenirea Testamentara, Imparteala mostenirii, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1995, p.213

„Puterea asupra sufletului, la fel ca si puterea asupra corpului, inspira temerea sugestiei si captatiei mergand pana la prezumarea acestora.

4. Incapacitatea ofiterilor de marina Articolul 883 Cod Civil prevede ca testamentul facut pe mare in timpul unei calatorii nu poate fi facut in favoarea ofiterilor acelui vas, afara de cazul in care sunt rude cu dispunatorul. Si in acest caz este vorba de o incapacitate de a primi. Ea este instituita din necesitatea de a proteja impotriva abuzurilor ofiterilor obisnuiti cu pericolele unei calatorii pe mare pe pasageri, persoane care, in aceasta situatie, sunt dominate de cei dintai.

B. Incapacitati de exercitiu

Peroanele gratificate prin testament dobandesc drepturile succesorale in temeiul acestui act unilateral, adica in temeiul vointei dispunatorului. Dar chiar daca transmisiunea succesorala opereaza de plin drept, este de principiu ca nimeni nu poate fi obligat sa primeasca o succesiune, avand facultatea de a o accepta sau repudia. Articolul 686 Cod Civil precizeaza ca ”nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei succesiuni ce i se cuvine”.

Acceptarea legatelor este un drept care nu poate fi exercitat decat in conditiile prevazute de lege (articolul 687 Cod Civil).

Incapacitatile de exercitiu referitoare la acest drept trebuie sa fie diferentiate dupa cum este vorba de minori (a), interzisi judecatoresti (b), sau unele persoane juridice (c).

a)      Incapacitatea minorilor

1. Incapacitatea minorilor lipsiti complet de capacitate de exercitiu: intrucat acceptarea legatelor reprezinta acte care depasesc sfera actelor de administrare, minorii lipsiti de capacitatea de exercitiu (sub 14 ani) nu pot face un asemenea act decat prin reprezentantii lor legali ( parinti sau tutori), cu incuviintarea autoritatii tutelare (articolul 129 alineat 2 Codul Familiei). Conform dispozitiilor articolului 19 din Decretul numarul 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului Familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, acceptarea nu poate fi facuta decat sub beneficiul de inventar.

2. Incapacitatea minorilor cu capacitate de exercitiu restransa: minorii au capacitate de exercitiu restransa (intre 14-18 ani) pot accepta personal liberalitatile testamentare (legatele), dar numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali si a autoritatii tutelare (articolul 133 alineat 2 Codul Familiei).Prin exceptie, minorul intre 14-18 ani poate accepta singur, fara nici o incuviitare din partea reprezentantului legal sau al autoritatii tutelare, legate particulare fara sarcini sau conditii, intrucat nu isi asuma nici o obligatie.22

Fiind vorba, fara indoiala, de o incapacitate de protectie a minorului, sanctiunea acesteia este nulitatea relativa a acceptarii. Ea poate fi invocata doar de cel ocrotit sau de reprezentantii sai legali in termenul general de prescripte, acceptarea anulabila putand fi confirmata de aceleasi persoane. b) Incapacitatea interzisilor judecatoresti Regimul juridic al ocrotirii interzisilor judecatoresti fiind identic celui al minorului sub 14 ani (articolul 147 Codul Familiei), trebuie precizat ca regulile privind incapacitatea de exercitiu a minorilor de a primi liberalitati testamentare vor fi aplicate si in cazul interzisilor.

c)      Incapacitatea unor persoane juridice

Conform articolului 811 Cod Civil, „dispozitiile intre vii sau prin testament, publica, nu pot avea efect decat daca sunt autorizate prin ordonante domnesti in urma avizului Consiliului de Stat”.

Legea numarul 21/1924 asupra persoanelor juridice23 prevedea si ea ca asociatiile si fundatiile nu puteau primi liberalitati decat cu conditia de a fi autorizate prin decret regal, pe baza unui jurnal al Consiliului de Ministri. In conceptia care a stat la baza acestor reglementari, liberalitatile facute in favoarea persoanelor juridice erau privite cu neincredere si suspiciune deoarece puteau sa sporeasca puterea unor grupuri ostile statului. Aceasta suspiciune este astazi mult atenuata, actele normative de data mai recenta abandonand treptat aceasta cerinta. In acest sens, OG numarul 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, care a abrogat Legea numarul 21/1924, este un exemplu elocvent. Este de mentionat totusi faptul ca lipsa oricarui control din partea statului in cazul liberalitatilor facute persoanelor juridice, altele decat cele de drept public, poate fi periculoasa, dovada fiind ca alte state, cum este cazul Frantei, mentin acest control care „permite Puterii publice sa se asigure ca liberalitatea nu va antrena o acumulare de bunuri economic ingrijoratoare si ca ea nu este insotita de sarcini periculoase din punct de vedere politic pentru interesul general sau chiar pentru cel al asociatiei gratificate”.24

Tr. Ionascu, Exercitiul drepturilor civile si ocrotirea capacitatii, SCJ, 1956, p.74

Desi astfel numita, legea se referea in realitate doar la asociatiile cu scop nelucrativ si la fundatii, iar nu la toate persoanele juridice

Dan Chirica, op. cit., p.162

Obligatia obtinerii unei autorizari semnifica instituirea unei incapacitati de exercitiu, care permite analizarea de la caz la cat a fiecarei liberalitati.

Nerespectarea acesteia, adica acceptarea legatului fara autorizare, este sanctionata cu o nulitate absoluta de ordine publica, nesusceptibila de confirmare din partea mostenitorilor in conditiile articolului 1167 alineat 3 Cod Civil.

Dispozitiile legale referitoare la autorizarea legatelor confera autoritatii investite de lege puterea de a aprecia, in functie de interesul general, al familiei dispunatorului si al persoanei gratificate, daca este cazul sau nu sa autorizeze liberalitatea. Astfel, intr-o speta, luand in considerare situatia materiala precara a unora dintre mostenitorii dispunatorului si refuzul legatarei de a-si asuma un angajament unilateral de sprijinire a acestora, autorizarea a fost refuzata. Refuzul autorizarii atrage caducitatea legatului.

Refuzul autorizarii, ca si, simetric invers, autorizarea, pot fi atacate in justitie de legatara, respectiv mostenitorii dispunatorului, conform dispozitiilor legale aplicabile in materie de contencios administrativ.

Sectiunea 3: Consimtamantul: Definitia consimtamantului.

Consimtamantul este o notiune prin care se intelege fie o „manifestare de vointa juridica a unei persoane in vederea formarii unui act juridic”, fie un „acord de vointa intre doua sau mai multe persoane care incheie un contract sau un alt act juridic bilateral sau multilateral”.25 In cazul testamentului, care este un act juridic unilateral exprimand vointa testatorului, este valabila prima acceptiune a notiunii.

Consimtamantul nu produce efecte decat daca exista, adica nu este afectat de o tulburare mentala din partea dispunatorului si daca este neviciat, adica neafectat de vicii de consimtamant.

Articolul 953 Cod Civil precizeaza: „consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol” desi textul citat se refera la conventii, este quasi – unanim admis ca el se aplica si in cazul testamentului.

In cazul in care consimtamantul a fost viciat, acesta exista, dar este distorsionat. Sanctiunea este nulitatea relativa, care poate fi invocata de orice persoana interesata in conditiile dreptului comun.

M. Costin, M. Muresan si V. Ursa, Dictionar de Drept Civil, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980, p.102



Testamentul anulabil poate fi confirmat de cei care pot invoca sanctiunea. Dreptul la actiunea in anulare se naste la data deschiderii mostenirii.

Rezulta deci ca, in materie testamentara, viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul si violenta.

3.1. Eroarea

a)      Eroarea asupra substantei sau asupra persoanei

Potrivit dispozitiilor articolului 954 Cod Civil, eroarea produce efecte numai atunci cand „cade asupra substantei obiectului” actului juridic sau asupra persoanei cand actul juridic s-a incheiat in „consideratia persoanei care este cauza principala”.

Daca eroarea asupra substantei obiectului legatului este mai greu de conceput in materie testamentara, in schimb eroarea asupra persoanei legatarului poate produce efecte juridice avand in vedere caracterul intuitiv personal al testamentului. Este astfel cazul erorii testatorului asupra identitatii sau a unei calitati a legatarului, daca liberalitatea s-a facut in considerarea acestei calitati.

Eroarea – viciul de consimtamant nu se confunda cu desemnarea inexacta de catre testator a obiectului legatului sau a persoanei legatarului, adica „eroarea in exprimarea vointei”, caci in timp ce prima atrage nulitatea relativa a testamentului, cea de a doua nu afecteaza validitatea testamentului, punand doar problema interpretarii vointei testatorului sau rectificarii erorii comise de catre dispunator.

b)      Eroarea supra cauzei testamentului.

In materie de liberalitati este esentiala intentia de a gratifica a dispunatorului. Aceasta intentie are insa la baza intotdeauna un motiv subiectiv al dispunatorului. Eroarea testatorului asupra motivului impulsiv (cauzei) atrage anularea testamentului.

Eroarea asupra cauzei testamentului poate sa se confunde cu eroarea asupra calitatilor legatarului (testatorul a crezut ca legatarul este copilul sau, dar in realitate nu este), dar poate fi si independenta de aceasta, cum se intampla, de pilda, cand testatorul dispune in credinta gresita ca nu are mostenitori legali sau se insala asupra regimului juridic al rezervei succesorale, etc.

Eroarea supra cauzei atrage sanctiunea nulitatii relative a testamentului, in conditiile in care aceasta este atrasa de eroarea – viciu de consimtamant.

3.2. Dolul

a)      Captatia si sugestia – forme specifice ale dolului in materie testamentara.

Articolul 960 Cod Civil defineste dolul ca fiind „o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte nu ar fi contractat”. Textul se aplica si testamentului, cu precizarea ca in acest caz, evident, nu poate fi vorba de parte contractanta, ci de testator, autor al cazului juridic unilateral care este testamentul.

In materie testamentara, se considera prin traditie ca dolul se infatiseaza sub formele specifice ale captatiei si sugestiei, prin care dispunatorului i se poate sau inspira ura fata de mostenitorii sai naturali sau insufla in profitul cuiva o defectiune fondata pe cauze artificiale26.

Teoretic, „sugestia consta in folosirea influentei cuiva asupra gandirii altei persoane pentru a-i inspira decizii pe care nu le-ar fi luat singura”, iar captatia „este faptul de a acapara bunavointa unei persoane pentru a obtine de la aceasta avantaje a caror cauza unica consta in atasamentul pe care a urmarit sa-l inspire acesteia”.

b)      Elementele dolului

Asa cum rezulta din dispozitiile articolului 960 Cod Civil, dolul presupune cu necesitate intrebuintarea unor manopere dolosive, adica mijloace frauduloase, notiune larg conceputa de doctrina si jurisprudenta si constand in regizarea unor situatii, minciuni sau reticente dolosive. Asemenea manopere se pot concretiza, de exemplu, in sechestrarea dispunatorului, interceptarea corespondentei acestuia, indepartarea de rude si prieteni ori insinuarea unor calomnii la adresa acestora, abuzul de influenta sau autoritate (mai ales in cazul persoanelor in varsta sau suferinde), etc. Simularea de grija si afectiune, ca si prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri in favoarea dispunatorului, nu sunt in sine fapte frauduloase, anormale, astfel incat nu pot fi sanctionate, indiferent de impuritatea gandurilor persoanei care le presteaza.27

CSJ, s.civ, dec. Nr. 2447/1991, in „Dreptul” nr 7, 1992, p.78-79

CSJ, decizia nr. 2447/1991, in „Dreptul”nr. 7/1992, p.78

Dupa unii autori, pentru realizarea dolului este necesara o pluralitate de manopere frauduloase, iar dupa altii este suficienta si una singura daca are destula pondere in luarea deciziei de a dispune prin testament.

Pentru a fi intrunite conditiile dolului nu este suficienta doar indeplinirea unei manopere frauduloase, cerandu-se si ca acestea sa fi constituit factorul determinant (cauza) liberalitatii, in sensul ca fara exercitarea lor testatorul nu ar fi facut actul de liberalitate. Este o chestiune de fapt care se probeaza prin orice mijloc de dovada. In sine, obiectiv, nici un fapt dolosiv nu poate constitui viciu de consimtamant, ci doar in masura in care, subiectiv, de la caz la caz, in functie de situatia si caracteristicile personale ale fiecarui testator, se dovedeste ca l-a influentat pe dispunator, inducandu-l in eroare.

Testamentul fiind un act unilateral, dolul poate emana de la orice persoana, iar nu numai de la cel gratificat. De aici transpare grija acordata protectiei vointei dispunatorului, sanctionandu-se viciul de consimtamant, iar nu delictul civil in sine, trecandu-se astfel dincolo de principiul caracterului personal al pedepsei. Anularea testamentului pentru dol poate surveni chiar daca beneficiarul acestuia nu a avut nici o intelegere cu autorul dolului si indiferent daca a cunoscut sau nu faptul ca testatorul a fost indus in eroare.

3.3. Violenta

In materie testamentara, violenta constituie viciu de consimtamant in conditiile dreptului comun (articolele 955, 959 Cod Civil). Ea impiedica libera manifestare a consimtamantului de catre testator.

Violenta consta in determinarea dispunatorului sa consimta la incheierea testamentului sub o anumita amenintare sau constrangere. Constrangerea poate fi nu numai fizica, dar si morala, in ambele cazuri cerandu-se intrunirea conditiilor prevazute la articolul 956 Cod Civil (temerea inspirata trebuie sa fie rationala pentru persoana testatorului, avand in vedere etatea, sexul si conditia acestuia). Au fost considerate ca afectate de violenta, de exemplu, testamentele facute sub constrangerea materiala (fizica), sub imperiul terorii inspirate de legatar testatorului sau sub amenintarea incetarii ingrijirilor de care testatorul, in varsta si bolnav, avea neaparata nevoie.

Este indiferent daca violenta provine de la beneficiarul testamentului sau de la un tert (articolul 955 Cod Civil), ori daca s-a exercitat direct asupra testatorului sau asupra unor persoane apropiate acestuia (articolul 957 Cod Civil).

Sectiunea 4. Obiectul: Definitia obiectului

Testamentul are ca obiect fie subrogarea legatarului in pozitia de titular al intregului patrimoniu sau cote parti din patrimoniul defunctului (cazul legatului universal sau cu titlu universal), fie transferul unor anumitor drepturi reale sau de creanta din patrimoniul dispunatorului in cel al legatarului (cazul legatului particular).

Ca orice act juridic, pentru a fi valabil, testamentul trebuie sa aiba un obiect determinant (sau determinabil), licit si posibil.

In sensul dispozitiilor articolului 963 Cod Civil, testamentul nu poate avea ca obiect decat bunurile care se afla „in comert”, adica in circuitul civil. Prin urmare nu pot forma obiect al testamentului, bunurile care apartin domeniului public, corpul uman, bunurile scoase din circuitul civil, etc.

Datorita faptului ca testamentul este un act juridic mortis causa, care produce efecte doar la data decesului dispunatorului, caracterul licit sau ilicit al obiectului acestuia se apreciaza in functie de normele juridice in vigoare la data deschiderii mostenirii, iar nu de cele de la data intocmirii sale28.

De esenta, testamentul contine liberalitati mortis causa. Liberalitatile constituie o specie a actelor juridice cu titlul gratuit. Pentru a fi cu titlu gratuit este suficient ca un act sa profite din punct de vedere material doar uneia dintre parti, dar pentru ca un act cu titlu gratuit sa constituie o liberalitate trebuie sa existe o corelatie, o legatura directa, intotdeauna patrimoniala, intre imbogatirea beneficiarului si saracirea corespunzatoare a dispunatorului.

Conform doctrinei moderne, liberalitatea necesita din partea dispunatorului abandonul unui drept in acelasi timp patrimonial si principal, iar nu accesoriu in favoarea beneficiarului.

Asadar, trebuie facuta distinctia necesara intre legate, care pot avea ca obiect atat dreptul de proprietate sau un alt drept real, cat si drepturile de creante, pe de o parte, si sarcinile impuse de de cujus mostenitorilor sai in favoarea unor anumite persoane, pe de alta parte. Serviciile impuse de testator mostenitorilor sai in favoarea tertilor nu constituie legate, ci sarcini ale ostenirii.

Merisescu Anica si Deaconu Nicolae, Drept succesoral, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.275

4.1. Sarcinile si conditiile transmisiunii

Sarcina este o obligatie (de a da, a face sau nu face) pe care testatorul o impune legatarului ca accesoriu al liberalitatii. Legatarul este liber sa accepte sau nu legatul, dar daca il accepta sarcina este obligatorie pentru el. Sarcina poate fi stipulata in interesul testatorului (de exemplu, obligarea la plata unor datorii ale acestuia), in interesul legatarului (de exemplu, este gratificat cu o suma de bani pentru a-si desavarsi studiile) sau in interesul unui tert (de exemplu, plata unei rente viagere in favoarea sotului supravietuitor).

Conditia este un eveniment viitor si incert de care depinde nasterea (conditie suspensiva) sau stingerea legatului (conditie rezolutorie). De exemplu, testatorul dispune in favoarea legatarului sub conditia ca acesta sa se casatoreasca. Indeplinirea conditiei poate depinde in intregime de hazard (conditie cauzala), de vointa legatarului si de vointa unei alte persoane (conditie mixta) sau numai de vointa legatarului (conditie potestativa).

Se poate observa deci, ca sarcina este obligatorie, fiind susceptibila de executare silita (in natura sau prin echivalent), in timp ce conditia nu poate fi impusa legatarului, chiar daca realizarea ei depinde de el, acesta pastrand libertatea de a alege, cu consecinta pierderii legatului in cazul in care provoaca neindeplinirea acestuia. De asemenea avand in vedere obiectul clauzei, va fi vorba de o sarcina, daca ceea ce i se cere legatarului se refera la bunurile transmise (de exemplu, clauza de inalienabilitate), sau de o conditie, daca se refera la persoana legatarului (de exemplu, clauza de celibat).

Cu toate ca intre sarcini si conditii exista diferente notabile, ele au si elemente comune, cel putin in privinta regimului juridic aplicabil in cazul in care sunt imposibile, ilicite sau imorale. Potrivit dispozitiilor articolului 1008 Cod Civil, „conditia imposibila sau contradictorie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nula”. Desi se refera la conventii, textul este aplicabil si actelor juridice unilaterale.

Nimeni nu poate fi obligat la ceea ce este imposibil, tot astfel cum de ceva imposibil nu poate depinde nici un drept.

Fara indoiala, sanctiunea clauzelor imposibile, ilicite sau imorale este nulitatea absoluta.

Sectiunea 5. Cauza. Definitia cauzei.

Conform dispozitiilor articolului 966 Cod Civil, „obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau ne licita, nu poate avea nici un efect”. La randul sau, articolul 968 Cod Civil precizeaza urmatoarele: „cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice”. Aceste principii se aplica nu numai contractelor, ci tuturor actelor juridice, inclusiv testamentului.

In cazul testamentului, act cu titlu gratuit, cauza este reprezentata de motivul impulsiv si determinant pentru dispunator de a face liberalitatea, care, prin prezentarea mentala a unui scop anume, difera de la caz la caz. Astfel inteleasa, cauza nu se confunda cu intentia de a gratifica, aceasta din urma fiind abstracta, comuna tuturor liberalitatilor, constituind doar un element de diferentiere intre actele cu titlu gratuit si actele cu titlu oneros, iar nu unul care sa permita controlul legalitatii si moralitatii motivelor concrete care au determinat liberalitatea intr-un caz sau altul.

Cauza testamentului, asemenea cauzei tuturor actelor juridice, intra sub cenzura instantelor de judecata. Ea nu trebuie sa fie expresa, fiind prezumata valabila pana la proba contrara (articolul 967 Cod Civil). Atunci cand se pune problema inexistentei a falsitatii, a caracterului ilicit sau imoral al cauzei, proba poate fi facuta prin orice mijloc de dovada, indiferent daca rezulta din indicii intrinseci (cuprinse in) sau extrinseci (exterioare) testamentului.

Sanctiunea inexistentei cauzei, cauzei false, cauzei ilicite sau imorale, este nulitatea absoluta a testamentului sau caducitatea daca survine ulterior testamentului valabil incheiat. Aceasta poate fi invocata de orice persoana interesata, iar testamentul nul nu poate fi confirmat in conditiile prevazute la articolul 1167 alineat 3 Cod Civil.

Nulitatea survine indiferent daca cel gratificat a cunoscut sau nu cauza de nulitate, adica motivul ilicit sau imoral care l-a determinat pe dispunator sa faca liberalitatea.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1022
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site