Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Contractele comerciale

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Contractele comerciale

Notiuni generale

Nascut din nevoile schimbului de activitati si, in primul rand, ale schimbului de marfuri, contractul isi afirma prezenta in societate nu numai in domeniul circulatiei, dar si in cel al productiei, el fiind instrumentul juridic prin care se infaptuiesc aceste doua importante componente ale activitatii economice




Evolutia societatii a generat diversificarea raporturilor juridice in general si a celor de drept comercial in special, astfel s-a impus necesitatea aparitiei unor reglementari inovatoare care sa corespunda celor mai moderne tendinte aparute pe piata comerciala. Ca o consecinta sfera sintagmei de contract comercial s-a largit incluzand si contracte mai noi (contractul de leasing, contractul de know-how, contractul de bursa etc).

Conditiile de existenta juridica ale contractelor comerciale sunt cele prevazute de Codul Civil, care este izvor de drept subsidiar pentru ramura dreptului comercial, constituind dreptul comun acolo unde legea comerciala nu dispune.

Incheierea contractelor

Contractul, ca principal izvor al obligatiilor, ia nastere prin acordul de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizeaza prin prezentarea ofertei si acceptarea acesteia . Vointa partilor constituie fundamentul fortei obligatorii a contractului, statul marginindu-se doar la a garanta executarea contractului, sanctionand neexecutarea sa.

Pentru nasterea unui contract sunt necesare doua manifestari de vointa:

- oferta care emana de la persoana care initiaza contractul ce urmeaza a fi incheiat si poate fi facuta in scris, verbal sau chiar in mod tacit, in principiu, pentru valabilitatea ofertei nu se cere nici o conditie speciala de forma si

- acceptarea care apartine destinatarului ofertei si care va determina incheierea contractului prin exprimarea acordului sau.

Toate contractele comerciale sunt supuse conditiilor de validitate cerute de Codul Civil: consimtamantul valabil al partii care se obliga, capacitatea de a contracta, obiectul si cauza – toate aceste cerinte sunt esentiale pentru validitatea conventiilor, indiferent ca acestea sunt civile sau comerciale.

Capacitatea de a incheia contracte reprezinta facultatea acestora de a incheia contracte prin emiterea unui consimtamant valabil ori a unui consimtamant exprimat in virtutea unei depline capacitati de exercitiu, aceasta presupune, in primul rand, ca detinatorii ei sa dispuna de prerogativa de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile prin acte juridice incheiate personal si singur . Capacitatea de a incheia contracte are valoarea unei reguli, in timp ce incapacitatea de a consimti contracte este restransa la limitele unei exceptii. Regulile noastre de drept comun cunosc si cateva incapacitati speciale, si anume situatia minorului care nu a implinit 14 ani, a interzisului judecatoresc si legal si nu in ultimul rand situatia minorului intre 14-18 ani care are capacitate de exercitiu restransa.

Consimtamantul reprezinta hotararea de a incheia contracte exprimata in exterior. Pentru a fi valabil exprimat consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa existe,

sa fie exprimat de o persoana cu discernamant,

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice,

sa fie exteriorizat,

sa nu fie afectat de vreun viciu de consimtamant (eroare, dol sau violenta).

Eroarea consta intr-o falsa reprezentare a realitatii, ea viciaza consimtamantul si lipseste de efecte contractul comercial atunci cand se refera la calitatile substantiale ale obiectului contractului (de exemplu o parte crede ca a cumparat casa proprietarului dintr-o anumita strada, iar de fapt proprietarul a inteles ca este vorba de casa lui din alta strada). Eroarea asupra persoanei poate vicia consimtamantul numai daca acel contract s-a incheiat in considerarea persoanei asupra careia s-a produs eroarea.

Dolul, constand in manopere inselatoare, menite sa induca in eroare o persoana pentru a o determina sa contracteze, viciaza consimtamantul si poate duce la anularea contractului. Atunci cand unul dintre contractanti pastreaza tacerea voita asupra unei date sau informatii si se dovedeste ca s-a urmarit inselarea celuilalt contractant reticenta respectiva este considerata dol; pe langa anularea contractului si restabilirea situatiei anterioare, reticenta poate antrena si obligarea la despagubiri.

In practica noastra judecatoreasca a devenit constanta solutia, potrivit careia, in anumite cazuri si dolul provocat de un tert este socotit viciu de consimtamant. In situatia insa in care se recurge la simpla exagerare cu scop de publicitate a calitatii marfii oferita spre vanzare, aceasta nu constituie dol ci o practica ingaduita in activitatea de contractare (intrucat dolul datorat unei credulitati excesive sau a lipsirii elementare de informare nu produc efecte juridice).

Violenta este viciul de consimtamant conform careia manifestarea de vointa este alterata prin intermediul unei constrangeri fizice sau morale. Obiectul amenintarii poate sa fie de natura patrimoniala sau poate sa vizeze integritatea fizica ori morala a unei persoane (de exemplu o persoana este amenintata cu bataia pentru a incheia un contract, sau mana unei persoane este fortata, la propriu, in vederea semnarii unui contract).

Leziunea reprezinta prejudiciul incercat de o parte datorita disproportiei vadite dintre prestatia efectuata de ea si indatorirea corelativa a celeilalte parti.

Obiectul contractul trebuie sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si sa fie licit si moral.

Cauza reprezinta motivatia care a stat la baza incheierii contractului si ea trebuie sa fie legitima, reala, licita si morala.

In privinta formei contractelor principiile aplicabile in dreptul civil sunt deopotriva valabile in materie comerciala, regula fiind libertatea de forma.

Partile contractante au dreptul de a incheia orice contract, cu clauzele convenite ca urmare a negocierii partilor. In ceea ce priveste incheierea contractelor – partile isi manifesta liber vointa de a da nastere, de a modifica, de a transmite si de a stinge drepturi si obligatii, astfel ca libertatea manifestarii vointei partilor contractante poate fi definita ca o libertate contractuala, constituindu-se intr-o expresie a drepturilor si libertatilor omului

Cu toate acestea trebuie subliniat ca exista unele limitari ale acestui principiu impuse de ordinea publica , bunele moravuri sau de diverse acte normative.

Asadar prin proclamarea autonomiei de vointa, dreptul civil recunoaste, libertatea contractuala, in schimb in sfera dreptului comercial situatia este putin diferita . Profesorul Vasile Patulea este de parere ca “in prezent postulatele liberalismului contractual, rezultat al acordurilor liber consimtite intre oameni, sunt puse sub semnul indoielii si chiar se afirma decesul liberalismului contractual; elementele bunei credinte care joaca un rol atat de mare in asumarea obligatiilor civile, in dreptul comercial se estompeaza – legea comerciala facand referire la buna-credinta numai pentru a sanctiona concurenta neloiala.„

Fara a urmari stirbirea principiului libertatii contractuale aparitia legii 469/2002 – privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale , are ca principal obiectiv crearea unui climat juridic absolut necesar derularii raporturilor contractuale din cadrul relatiile comerciale din sfera procesului de privatizare.

Prin intrarea sa in vigoare legea 469/2002 – privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale abroga in mod expres O.U.G nr. 10/1997 , prin noua lege statuandu-se un regim juridic aplicabil raporturilor contractuale comerciale mult mai bine definit si mai adaptat noilor realitati social-economice.

Noua lege 469/2002 este o receptare in planul dreptului romanesc a prevederilor dreptului comunitar. Ea se conformeaza Directivei 2000/35/EC – privind combaterea platilor intarziate din cadrul tranzactiilor comerciale care prevede in mod expres ca statele membre trebuie sa adopte legislatia secundara conforma cu directiva pana la 8 august 2002.

Directiva prevede ca Statele Membre trebuie sa asigure ca dobanda de intarziere sa curga de la data imediat urmatoare scadentei platii sau in termen de 30 de zile de la data primirii de catre debitor a facturii, ca cuantumul dobanzii legale de intarziere este egal cu rata dobanzii practicata de Banca Centrala Europeana plus cel putin un procent de 7%, ca durata procedurilor judiciare de satisfacere a creantelor creditorului (de la introducerea cererii de chemare in judecata si pana la obtinerea titlului executoriu) nu ar trebui sa exceada 90 de zile calendaristice.

Legea 469/2002 recepteaza prescriptiile comunitare urmarind sporirea diligentei in perfectarea contractelor comerciale, stabilind un cadru general, caracterizat printr-o serie de clauze obligatorii in contractele comerciale si instituind o serie de sanctiuni in cazul neexecutarii cu rea-credinta a platilor la data scadentei

Regimul instituit de legea 469/2002 se aplica tuturor contractelor comerciale incheiate pentru realizarea actelor de comert de catre comercianti – persoane juridice si fizice, fara vreo discriminare privind forma de proprietate. Contractele incheiate incepand cu data intrarii in vigoare a legii 469/2002 se vor supune ei, intrucat aceasta va reprezenta norma generala in aceasta materie.

Persoanele care vor intra sub incidenta acestei legi sunt obligate sa intreprinda toate diligentele in vederea stipularii de clauze care sa asigure realizarea obiectului contractului.

De aceea chiar daca contractul este legea partilor, ele vor fi obligate sa includa clauze referitoare la: obligatiile care revin partilor in derularea contractului, conditiile de livrare si de calitate a bunurilor si serviciilor, termenele, modalitatile de plata si de garantare a platii pretului, instrumentele de plata si clauzele de consolidare a pretului in conditiile inflatiei si devalorizarii, riscul contractului, precum si modul de solutionare a eventualelor litigii aparute in legatura cu derularea si executarea contractului.

Legea nu precizeaza care este sanctiunea pentru lipsa uneia din aceste clauze contractuale, de aceea se poate considera ca expresia „vor cuprinde in mod obligatoriu”, va fi interpretata in functie de clauza la care se face referire

Pe langa obligatiile referitoare la clauzele contractuale legea mai impune si inserarea unor obligatii referitoare la plata pretului, astfel ca in cazul neindeplinirii in termen de 30 de zile de la data scadentei a obligatiilor contractuale, debitorii trebuie sa plateasca penalitati pentru fiecare zi de intarziere, in afara sumei datorate. In afara acestor penalitati debitorul de rea-credinta poate fi obligat sa acopere prejudiciul cauzat si prin plata unor daune-interese, pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului, sub forma daunelor moratorii sau compensatorii, fara insa a depasi cuantumul sumei neplatite, cu exceptia cazului in care in contract s-a stipulat contrariul. Plata se face prin intermediul unor instrumente de plata garantate, ca: ordinul de plata, cecul certificat, cambia si biletul la ordin, sau a unor mecanisme de mobilizare a creantelor (forfetarea si factoringul).

Legea mai prevede ca daca comerciantii nu isi indeplinesc obligatiile contractuale in mod intentionat trebuie sa sisteze, de la data intrarii in vigoare a legii, orice plata reprezentand sporuri (cu exceptia celui de vechime, indemnizatii si premii pentru membri consiliilor de administratie si directori) si achizitii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare in mod direct procesului de productie.

Plata trebuie facuta la scadenta, pentru ca altfel legea instituie raspunderea contraventionala pentru urmatoarele situatii:

- neefectuarea cu rea-credinta a platilor,

- neasigurarea evidentei obligatiilor de plata pe scadente,

- incalcarea prevederilor referitoare la sistarea platii de sporuri si achizitii de bunuri in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale in mod intentionat.

1. Contractul de vanzare-cumparare comerciala

1. 1. Comercialitatea contractului

Sub aspectul structurii sale vanzarea-cumpararea comerciala este asemanatoare celei civile. Deosebirile intre cele doua contracte sunt date de functia economica a contractului, in sensul ca, in cazul vanzarii-cumpararii comerciale se realizeaza interpunerea in schimb a bunurilor. Cu alte cuvinte, in dreptul comercial cumpararea se realizeaza in scop de revanzare si a obtinerii de profit, dupa cum vanzarea are acelasi scop. Vanzarea-cumpararea civila urmareste de obicei satisfacerea necesitatilor individuale ale persoanei fizice, respectiv consumul sau folosirea in interes propriu a diferitelor bunuri aflate in circuitul civil, fara a se avea in vedere obtinerea de profit din vanzari-cumparari repetate.

1. 2. Obiectul contractului. Particularitati

In conceptia codului comercial vanzarea-cumpararea comerciala nu poate avea ca obiect bunuri imobile, deoarece respectivele acte sunt considerate ca avand o natura juridica civila si nu comerciala. Acelasi caracter civil il au si actele de inchiriere ale bunurilor imobile ca de altfel si concesiunea lor.

1. 3. Definitie

Din dispozitiile codului comercial rezulta ca principala trasatura a vanzarii-cumpararii comerciale este intentia de revanzare. In aceste conditii, cumpararea este facuta in scop de revanzare sau inchiriere, iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare. Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii:

sa existe la data cumpararii;

sa fie exprimata de cumparator, respectiv cunoscuta de vanzator;

sa priveasca bunul cumparat.

Avand in vedere cele de mai sus, contractul de vanzare-cumparare a fost definit ca fiind acel act juridic prin care una din parti – vanzatorul se obliga fata de cealalta parte – cumparatorul, sa transmita proprietatea unui bun in schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de pret.

1. Caracterele juridice ale contractului

Contractul de vanzare-cumparare are urmatoarele caractere juridice:

este un contract bilateral. El da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti;

este un contract cu titlu oneros. Astfel, atat vanzatorul cat si cumparatorul urmaresc obtinerea de avantaje patrimoniale;

este un contract comutativ. Acest caracter releva ca partile cunosc din chiar momentul incheierii contractului existenta si intinderea obligatiilor ce le incumba;

este un contract consensual deoarece pentru incheierea sa este suficient acordul de vointa al partilor;

este un contract translativ de proprietate. El stramuta dreptul de proprietate asupra obiectului vanzarii de la vanzator la cumparator.

1. 5. Cerintele de valabilitate

Ca orice contract si contractul de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca cerintele de valabilitate prevazute pentru conventii de articolul 948 Cod civil, respectiv consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza.

1. 6. Efectele contractului

Obligatiile vanzatorului sunt cele prevazute de Codul civil si se refera la urmatoarele:

predarea lucrului vandut. „Predarea este stramutata bunului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului” , intelegandu-se prin aceasta punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului;

- garantarea pentru evictiune . Vanzatorul este de drept obligat – conform art. 1336 din Codul civil – dupa natura contractului de vanzare-cumparare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi fost declarate la facerea contractului;

- garantia pentru viciile ascunse. Vanzatorul este obligat sa asigure cumparatorului calitatea lucrului vandut si sa raspunda fata de acesta in cazul in care lucrul s-ar dovedi necorespunzator destinatiei sale economice ori si-ar pierde valoarea de intrebuintare, ca urmare a unor vicii (defectiuni) ascunse, a caror cunoastere l-ar fi facut pe cumparator sa nu incheie contractul sau sa nu accepte pretul ce i-a fost cerut

Doctrina si jurisprudenta din tarile cu economie de piata dezvoltata au subliniat ca trebuie pus accentul si pe obligatia vanzatorului profesionist de a-l informa pe cumparator asupra tuturor conditiilor de contractare si a modului de folosire a bunului; de regula, informarea cumparatorului se realizeaza prin etichetarea si marcarea produsului si prin prospect si instructiunile de folosire. Vanzatorul mai are obligatia de securitate in sensul ca raspunde pentru decesul sau leziunile corporale cauzate de marfurile vandute de el.

Obligatiile cumparatorului sunt urmatoarele:

de a plati pretul in ziua si la locul determinat prin contract;

de a lua in primire lucrul cumparat

la acestea se mai adauga si obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii, deoarece conform art. 1305 din Codul civil cheltuielile vanzarii sunt, in lipsa stipulatiei contrare, in sarcina cumparatorului.

Principalul efect al contractului este acela de a transmite proprietatea asupra lucrului vandut de la vanzator la cumparator. In afara de regulile generale privind efectele contractului prevazute de Codul civil, Codul comercial insereaza o serie de elemente derogatorii privind:

transmiterea proprietatii si a riscului in cazul bunurilor determinate generic care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului. Avand in vedere ca, in general, in cazul bunurilor determinate generic proprietatea si riscurile se transmit din momentul individualizarii lor, problema care se pune este aceea de a sti, in ce conditii se face individualizarea in cazul bunurilor care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului. In temeiul Regulamentului de Transport C.F.R. individualizarea marfurilor se face la predarea lor pentru transport, de catre vanzatorul – expeditor si constituie o conditie de valabilitate a contractului de transport. Dar aceasta individualizare produce efecte si in raporturile dintre vanzator si cumparator, in baza contractului de vanzare-cumparare operand transferul dreptului de proprietate si a riscurilor;

transmiterea proprietatii si a riscului in cazul bunurilor determinate generic apartinand vanzatorului si procurate de acesta.

In cauza se face aplicatiunea art. 62 Cod comercial: „Cand marfurile vandute sunt aratate prin contract numai prin catime, fel si calitate, fara nici o indicatiune de natura a desemna un corp cert si determinat, vanzatorul este obligat a preda, la locul si la timpul stipulat, catimea, felul si cantitatea cuvenita, chiar daca marfurile care au fost la dispozitiunea sa in momentul formarii contractului, sau de care el si le-ar fi procurat in urma in executarea lui, ar fi pierit sau daca expedierea sau sosirea acestor marfuri ar fi fost impiedicate de vreo cauza oarecare.”

rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare.

In dreptul comercial rezolutiunea contractului se produce de drept cand o parte ofera executarea, iar cealalta nu isi executa obligatia sa. Din continutul art. 67 Cod comercial rezulta ca, pentru a opera de drept rezolutiunea, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii: - una din parti sa faca oferta de executare a obligatiei proprii – predarea lucrului sau achitarea pretului; oferta de executare sa fie facuta inainte de implinirea termenului convenit pentru executarea contractului; cele doua obligatii – de predare a lucrului si de plata a pretului – sa aiba acelasi termen de executare. Conform legii partea aflata in culpa pentru rezolutiunea contractului poate fi obligata la despagubiri fata de partea prejudiciata;

executarea contractului prin metoda coactiva. Art. 68 Cod comercial are in vedere situatia neexecutarii de catre vanzator a obligatiei de predare a lucrului si neexecutarea de catre cumparator a obligatiei de a lua in primire lucrul vandut. Daca vanzatorul nu-si executa obligatia de predare a lucrului cumparatorul are dreptul „de a face sa se cumpere lucrul de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte”. O atare executare este posibila numai in cazul in care obiect al vanzarii sunt bunurile generice. Cand cumparatorul nu-si executa obligatia de luare in primire a lucrului, vanzatorul are dreptul sa-l depuna la o casa acreditata de comert, pe socoteala si cheltuiala cumparatorului, fie sa vanda bunul.

INTREBARI DE EVALUARE

Care este diferenta dintre vanzarea-cumpararea comerciala si vanzarea-cumpararea civila?

2. Bunurile imobile pot face obiectul contractului de vanzare-cumparare comerciala? De ce?

3. Ce conditii trebuie sa indeplineasca intentia de revanzare din contractul de vanzare-cumparare comerciala?

Care sunt caracterele contractului de vanzare-cumparare comerciala?

5. Care sunt obligatiile cumparatorului in cadrul contractului de vanzare-cumparare comerciala?

6. Care sunt obligatiile vanzatorului in cadrul contractului de vanzare-cumparare comerciala?

2. Contractul de gaj comercial

Generalitati

Gajul se prezinta ca fiind o garantie reala prin care se asigura executarea obligatiilor civile sau comerciale. Garantia se instituie prin intermediul contractului de gaj care dobandeste un caracter comercial cand obligatia pe care o garanteaza deriva dintr-un act juridic ce face parte din categoria faptelor de comert. Astfel, comercialitatea gajului este data de natura obligatiei garantate, iar nu de obiectul sau. Spre exemplu, contractul de gaj prin care se garanteaza realizarea unei obligatii civile nu are caracter comercial, chiar daca bunurile care fac obiectul garantiei sunt afectate comertului (cambiile). O a doua conditie pentru ca gajul sa aiba o natura comerciala este aceea ca el sa fie constituit de un comerciant.

Reglementarea gajului este facuta prin intermediul Codului comercial, art. 478 – 483 si Cod civil, art. 1685 – 1686.

2. 2. Definitie

Contractul de gaj este conventia prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executarii obligatiei, cu posibilitatea pentru creditor ca la scadenta, in caz de nerespectare a obligatiei, sa fie satisfacut cu preferinta din valoarea bunului respectiv (art. 1685 – 1686 Cod civil).



2. 3. Caractere juridice

Contractul de gaj are urmatoarele caractere juridice:

este un contract unilateral, in sensul ca el da nastere la obligatii numai in sarcina creditorului, respectiv de a pastra bunul si de a-l restitui debitorului dupa implinirea obligatiei garantate;

este un contract accesoriu, deoarece urmareste sa garanteze executarea obligatiei principale asumate de debitor. Bunaoara, daca un comerciant incheie un contract de imprumut si garanteaza restituirea sumei de bani prin intermediul gajului, contractul principal (si obligatia principala asumata) este cel de imprumut;

este un contract real, deoarece pentru incheierea sa este necesara remiterea materiala a obiectului gajului.

2. Forma si publicitatea gajului

Potrivit Codului civil contractul de gaj trebuie constatat printru-un inscris, care sa arate suma datorata, felul si natura lucrurilor gajate sau descrierea calitatii si masurii lor. Gajul comercial se poate proba intre parti cu orice mijloc de proba, fata de terti insa el nu poate fi probat decat printr-un inscris, daca suma datorata depaseste 250 lei.

2. 5. Obiectul gajului

Gajul poate avea ca obiect orice bun corporal sau incorporal. Astfel, obiect al gajului pot fi actiunile sau creantele, titlurile de credit la ordin, brevetele de inventii si marci.

2. 6. Efectele contractului de gaj comercial

Contractul de gaj genereaza drepturi si obligatii numai in favoarea creditorului gajist, avand in vedere caracterul unilateral al acestui tip de contract. Drepturile si obligatiile creditorului exista intre intervalul cuprins intre momentul incheierii contractului si scadenta obligatiei garantate.

Drepturile creditorului conferite prin contract sunt:

dreptul de a retine bunul ce face obiect al gajului pana la executarea de catre debitor a obligatiei garantate. Acest drept mai poarta denumirea si de drept de retentie si exista numai in cazul gajului cu deposedare;

dreptul de a revendica bunul ce constituie obiect al gajului de la orice persoana care il detine fara consimtamantul sau.

Obligatiile creditorului ce decurg din contractul de gaj sunt urmatoarele:

de a conserva bunul, avand in acest scop chiar cheltuieli, ce vor fi insa suportate de debitor;

de a nu folosi bunul primit in gaj;

de a restitui bunul primit in gaj in momentul executarii de catre debitor a obligatiei asumate.

2. 7. Realizarea gajului

In cazul in care nu a executat la scadenta obligatia garantata prin gaj, creditorul este in drept sa procedeze la realizarea gajului. Aceasta procedura consta in cererea facuta instantei judecatoresti de catre creditorul gajist prin care acesta solicita aprobarea retinerii bunului in contul creantei sau vanzarea la licitatie publica a bunului.

INTREBARI DE EVALUARE

In ce conditii contractul de gaj dobandeste caracter comercial?

2. Care sunt caracterele contractului de gaj?

3. Care sunt drepturile si obligatiile creditorului in contractul de gaj?

3. Contractul de mandat comercial

3. 1. Notiune

Contractul de mandat comercial are ca obiect – conform art. 374 Cod comercial – „tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului” cu precizarea ca mandatarul desfasoara o activitate retribuita. In activitatea comerciala mandatul este frecvent utilizat intrucat diversificarea activitatii comerciantului si desfasurarea ei concomitent in mai multe locuri, face necesara reprezentarea intereselor mandantului prin intermediul mandatarului sau. In mod concret, nu este necesara participarea efectiva a conducerii agentului economic in momentul incheierii si semnarii unui contract comercial, deoarece ea poate fi reprezentata de o alta persoana care semneaza contractul in numele si pe seama acesteia. Aceasta operatiune este posibila in temeiul unui contract de mandat, prin intermediul caruia se stabilesc intinderea obligatiilor de reprezentare ale mandatarului.

Contractul de mandat comercial privit prin perspectiva deosebirii lui fata de mandatul civil, poate fi definit ca fiind acel contract in temeiul caruia, o persoana – mandatarul – se obliga sa incheie in numele si pe seama altei persoane care i-a dat imputernicirea – mandantul – anumite acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comert.

Inscrisul constatator al contractului de mandat poarta denumirea de procura si cuprinde precizarea puterilor conferite mandatarului

3. 2. Caracteristicile mandatului comercial in raport cu cel civil

Contractul de mandat comercial, in raport cu cel civil, are urmatoarele caractere juridice:

obiectul mandatului comercial il constituie incheierea actelor juridice care, in conformitate cu Codul comercial sunt fapte de comert pentru mandant. Cu alte cuvinte, imputernicirea data mandatarului de a reprezenta interesele mandantului trebuie sa vizeze fapte de comert si nu alte acte juridice, cum sunt cele civile, spre exemplu;

mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Rezulta ca activitatea mandatarului este retribuita, in sensul ca pentru indeplinirea obligatiilor ce rezulta din contractul de mandat, mandatarul primeste o retributie. In schimb, contractul de mandat civil, este unul cu titlu gratuit deoarece mandatarul nu primeste retributie pentru activitatea desfasurata;

este un mandat fie cu reprezentare, fie fara reprezentare. Cand mandatul este cu reprezentare, mandatarul incheie acte juridice in numele si pe seama mandantului. In cazul mandatului fara reprezentare, actele juridice se incheie in numele propriu al mandatarului dar pe seama mandantului. Pe de alta parte contractul de mandat civil este in principiu cu reprezentare:

intinderea puterilor mandatarului decurgand din contractul de mandat comercial este mai extinsa decat in cazul celui civil. Astfel, chiar si cand suntem in prezenta unui mandat special , in sensul ca este dat pentru o singura afacere, el cuprinde si imputernicirea pentru toate actele necesare executarii ei, chiar daca nu ar fi precizate in mod expres. De asemenea, atunci cand reglementeaza mandatul tacit al prepusului, art. 395 Cod comercial prevede ca „fata de cel de-al treilea mandat tacit al prepusului se socoteste general si cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat.”

3. 3. Obligatiile partilor in contractul de mandat comercial

Obligatiile privesc, pe de o parte, raporturile dintre mandant si mandatar, iar pe de alta parte, raporturile dintre mandant si tert.

A. Obligatiile mandatarului

Actionand in numele si pe seama mandantului, mandatarului ii revin urmatoarele obligatii:

de a executa mandatul prin incheierea actelor juridice pentru care a fost imputernicit si in limitele acestei imputerniciri;

indeplinirea mandatului cu buna-credinta si cu diligenta unui bun gospodar. Cu alte cuvinte, mandatarul trebuie sa ia masurile pe care un bun gospodar le-ar lua pentru reusita actiunilor sale, respectiv pentru executarea mandatului. Cand nu se conformeaza instructiunilor mandantului, mandatarul raspunde pentru toate pagubele pricinuite. In acest caz, raspunderea este angajata in abstract, indiferent de formele pe care le imbraca culpa;

sa aduca la cunostinta tertilor cu care contracteaza imputernicirea in temeiul careia actioneaza;

de a instiinta pe mandant de executarea mandatului;

de a plati dobanzi la sumele de bani cuvenite mandantului atunci cand banii nu au fost remisi sau consemnati.

B. Obligatiile mandantului

Obligatiile mandantului ce decurg din contractul de mandat comercial sunt urmatoarele:

sa puna la dispozitia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului (art. 385 Cod comercial). Mandantul trebuie sa puna la dispozitia mandatarului toate informatiile necesare si documentatiile detinute de el si care ar putea fi utile in exercitarea imputernicirii date;

sa plateasca mandatarului remuneratia cuvenita pentru executarea mandatului (art. 385 Cod comercial). Este vorba de remuneratia stabilita prin contract sau in absenta ei, de cea stabilita de instanta de judecata;

sa restituie cheltuielile facute de mandatar pentru executarea contractului. In categoria cheltuielilor sunt incluse atat sumele de bani avansate de mandatar in momentul indeplinirii mandatului, precum si despagubirile cuvenite mandatarului.

3. Privilegiul mandatarului

Prin privilegiu terminologia juridica desemneaza un drept recunoscut in favoarea creditorului in temeiul caruia i se garanteaza satisfacerea cu prioritate a creantei sale in raport cu creantele altor creditori ai aceluiasi debitor. Privilegiul apare si ca o garantie a creditorului ca isi va executa creanta, ea decurgand din calitatea creantei pe care o are in raport cu debitorul.

Privilegiul mandatarului decurge din continutul art. 378 Cod comercial: „pentru tot ceea ce i se datoreaza in executarea mandatului sau si chiar si pentru retributia sa” acesta are dreptul de a se dezdauna, inaintea altor creditori, din bunurile mandantului pe care le detine sau din pretul de vanzare a acestor bunuri, in cazul cand au fost vandute.

3. 5. Efectele executarii mandatului

Prin executarea mandatului se incheie acte juridice intre mandatar si tert, respectiv se creeaza raporturi juridice directe intre mandant si tert. Numai actele juridice incheiate in limitele imputernicirii date il obliga pe mandant.

3. 6. Incetarea contractului de mandat comercial

Incetarea contractului de mandat comercial are loc in conditiile art. 1552 Cod civil, in urmatoarele situatii:

prin revocarea mandatarului de catre mandant;

prin renuntarea mandatarului la mandat;

prin moarte, interdictia, insolvabilitatea si falimentul mandantului sau mandatarului.

INTREBARI DE EVALUARE

1. Ce este contractul de mandat?

2. Care sunt caracterele juridice ale mandatului comercial in comparatie cu mandatul civil?

3. Care sunt obligatiile mandatarului in contractul de mandat ?

Care sunt obligatiile mandantului in contractul de mandat ?

5. Ce se intelege prin privilegiul mandatarului in cadrul contractului de mandat ?

Contractul de comision

1. Notiune

Contractul de comision este definit de art. 405 Cod comercial ca fiind acel contract ce are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului.

Cu alte cuvinte, contractul de comision este conventia intervenita intre comitent si comisionar in temeiul careia, acesta din urma se obliga sa incheie acte de comert in nume propriu, dar pe seama comitentului, in schimbul unei sume de bani denumita comision.

Contractul de comision este o specie a mandatului care prezinta unele avantaje in raport cu acesta, in sensul ca el este un mandat fara reprezentare sau cu reprezentare indirecta.

Fiind o specie a mandatului, contractul de comision se aseamana si se deosebeste de cel de mandat. Astfel, ambele contracte au ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama altei persoane. Deosebirea dintre cele doua contracte consta in forma de reprezentare, daca in cazul mandatului, mandatarul il reprezinta pe mandant incheind acte juridice comerciale in numele si pe seama lui, in cazul contractului de comision, comisionarul incheie astfel de acte in nume propriu dar pe seama comitentului. Acesta este motivul pentru care in literatura de specialitate comisionul este definit ca fiind un contract cu reprezentare indirecta. Mandatul, presupune de asemenea, cunoasterea de catre terti a persoanei mandantului, a limitelor imputernicirii mandatarului, deci o anumita rigoare si formalism care, uneori poate ingreuna rapiditatea derularii relatiilor comerciale.

Necesitatea utilizarii unui astfel ce contract apare atunci cand un anumit comerciant doreste sa opereze si pe alte piete si in acest sens imputerniceste comisionarul sa incheie acte de vanzare-cumparare pe seama sa dar in numele comisionarului.

2. Caractere juridice

Contractul de comision are urmatoarele caractere juridice:

este un contract bilateral (sinalagmatic), el naste drepturi si obligatii in sarcina ambilor co-contractanti – comisionarului si comitentului;

este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc obtinerea de avantaje patrimoniale;

este un contract consensual. El ia nastere prin acordul de vointa al partilor.

3. Cerinte de valabilitate

Contractul de comision este valabil incheiat daca sunt respectate dispozitiile art. 948 Cod civil cu privire la conventii.

Obiectul contractului

Obiectul contractului de comision este determinat asa dupa cum am vazut de art. 405 Cod comercial el constand din tratarea de afaceri comerciale. Obligatia pe care si-o asuma comisionarul este una de „a face” iar nu una de „a da”. Actele juridice incheiate de comisionar vizeaza acte si fapte de comert, in practica comisionarul fiind de obicei o firma comerciala.

5. Efectele contractului de comision

Contractul de comision produce efecte specifice in raport cu cel de mandat datorita naturii juridice ale prezentarii. Bunaoara, comisionarul incheie acte juridice in nume propriu cu un tert, el obligandu-se valabil in raport cu acesta. Distingem astfel doua tipuri de raporturi juridice nascute din contractul de comision:

raporturile juridice nascute intre comitent si comisionar;

raporturile juridice nascute intre comisionar si tert.

Trebuie sa remarcam ca intre comitent si tert nu exista raporturi juridice deoarece comisionarul a contractat in nume propriu.

A. Raporturile juridice nascute intre comitent si comisionar

Intre comitent si comisionar exista aceleasi raporturi juridice care exista intre mandatar si mandant. In acest sens, art. 405 alin. 2 din Cod comercial dispune ca: „Intre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant si mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele urmatoare.”

Obligatiile comisionarului sunt urmatoarele:

sa execute mandatul incredintat de comitent. Este vorba nu numai de incheierea de acte juridice, ci de realizarea tuturor operatiunilor comerciale pe care le presupune realizarea mandatului;

sa dea socoteala comitentului asupra indeplinirii mandatului primit. Comisionarul este tinut sa-l informeze pe comitent asupra mersului operatiunilor si asupra eventualelor modificari ale imputernicirii primite;

sa-si indeplineasca obligatiile cu buna credinta si cu diligenta unui profesionist. Se solicita o diligenta sporita in realizarea imputernicirii primite, deoarece comisionarul raspunde chiar si pentru forme usoare ale culpei.



Obligatiile comitentului au in vedere urmatoarele aspecte:

sa plateasca remuneratia cuvenita comisionarului, cunoscuta sub denumirea de comision;

sa restituie cheltuielile facute de comisionar pentru indeplinirea sarcinilor primite

B. Efectele contractului fata de terti

Comisionarul este parte in contractul incheiat cu tertul, in sensul ca el are calitatea de titular al drepturilor si obligatiile rezultate din actul juridic pe care l-a incheiat. Aceasta este consecinta faptului ca, comisionarul participa in nume propriu in cadrul acestor raporturi juridice, chiar daca intre el si comitent exista un alt contract. In temeiul pozitiei sale de parte contractanta, comisionarul poate deveni, dupa caz, creditor sau debitor. Acest raport juridic fata de – tert- este reglementat de dispozitiile art. 406 Cod comercial in felul urmator: „Comisionarul este direct obligat catre persoana cu care a contractat ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie”. Cu alte cuvinte, incheierea de acte juridice de catre comisionar – chiar in temeiul contractului de comision – nu da nastere la raporturi juridice intre persoana cu care comisionarul a contractat si comitent. Aceasta realitate este exprimata prin calitate de tert a comitentului fata de raportul juridic pe care l-a incheiat comisionarul . Pe cale de consecinta, neindeplinirea de catre comisionar a obligatiilor asumate fata de tert, atrage raspunderea exclusiva a acestuia ca parte contractanta aflata in culpa.

Atunci cand tertul nu-si indeplineste obligatiile asumate el este raspunzator fata de comisionar, care apare ca titular al actiunii in justitie prin care poate cere executarea contractului.

Astfel, in caz de neexecutare a contractului comisionarul nu este raspunzator in raport cu comitentul ci tertul contractant isi angajeaza raspunderea fata de comisionar , deoarece comisionarul este raspunzator fata de comitent pentru incheierea actelor juridice cu tertul, nu si pentru executarea lor.

In cazul nerespectarii obligatiei de catre tert, comisionarul este intr-adevar obligat, in temeiul contractului de comision, sa il actioneze pe tert in instanta, in caz contrar pentru prejudiciul suferit de comitent, in aceasta situatie, cand nu l-a actionat in instanta pe tert, urmand ca comisionarul sa datoreze despagubiri.

Singura situatie, cand in mod exceptional, comisionarul raspunde pentru nerespectarea obligatiilor de catre terti, este cazul in care in contractul de comision s-a stipulat o obligatie de garantie a executarii din partea comisionarului

6. Incetarea contractului

Cazurile de incetare ale contractului de comision sunt aceleasi aratate in cazul contractului de mandat.

INTREBARI DE EVALUARE

1. Ce este contractul de comision in raport cu contractul de mandat comercial?

2. Care sunt caracterele juridice ale contractului de comision?

3. Care este obiectul contractului de comision?

Intre ce subiecti se nasc raporturile juridice in cadrul contractului de comision?

5. Contractul de consignatie

5. 1. Notiune

Contractul de consignatie este frecvent utilizat in activitatea comerciala si reprezinta o specie a comisionului. El este reglementat de Legea nr. 178/1934, cu privire la contractul de consignatie. Conform art. 1 din actul normativ precitat „Contractul de consignatie este conventia prin care una din parti numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”. Dupa cum se poate observa, ca si in cazul contractului de comision, este vorba de imputernicirea unei persoane pentru a incheia anumite acte juridice pe seama altuia. Bunaoara, consignantul imputerniceste consignatarul sa incheie acte juridice pe seama sa. Pe de alta parte, contractul de consignatie are ca obiect „tratarea de afaceri” pe seama consignantului, caracter ce decurge din faptul ca el este o specie a mandatului.

Cu toate acestea, contractul de consignatie se deosebeste de cel de comision prin aceea ca: imputernicirea data de consignant consignatarului se refera intotdeauna la vanzarea de bunuri mobile apartinand primului; vanzarea bunurilor transmise in consignatie se face la un pret determinat cu anticipatie de consignant; consignatarul are obligatia sa remita consignantului suma de bani obtinuta cu titlu de pret a bunurilor vandute, iar in cazul in care bunurile nu ar fi putut fi vandute sa le restituie in natura.

Avand in vedere caracterele de mai sus, contractul de consignatie a fost definit in doctrina ca fiind „acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti numita consignatar, anumite bunuri mobile spre a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut”

5. 2. Caracterele juridice

Definitia de mai sus pune in evidenta caracterele juridice ale contractului de consignatie:

- este un contract bilateral deoarece naste obligatii in sarcina cocontractantilor – a consignantului si a consignatarului;

- este un contract cu titlu oneros;

- este un contract consensual. Pentru incheierea lui valabila este suficient acordul partilor. Cu toate acestea, contractul trebuie incheiat in forma scrisa ca o conditie ad probationem si nu ca conditie a valabilitatii sale. Cu alte cuvinte, raportul juridic nu poate fi aprobat decat cu inscrisul constatator al conventiei partilor.

5. 3. Conditii de valabilitate

Conditiile de valabilitate ale contractului de consignatie sunt cele generale prevazute pentru conventii de art. 948 Cod civil.

5. Efectele contractului

Contractul de consignatie produce efecte juridice, pe de o parte, intre consignant si consignatar, iar pe de alta parte, intre partile contractului se nasc raporturi juridice asemanatoare celor care izvorasc in contractul de mandat, la care se adauga o serie de particularitati ce decurg din dispozitiile speciale ale Legii nr. 178/193

Obligatiile consignantului

Din contractul de consignatie izvorasc urmatoarele obligatii in sarcina consignantului:

- sa predea consignatarului bunurile mobile care urmeaza a fi vandute. Consignantul ramane proprietarul bunurilor transmise consignatarului, acesta din urma detinandu-le cu titlu de detentor temporar. De aici decurg o serie de consecinte juridice care au in vedere posibilitatea proprietarului de a dispune de bunul sau, de a schimba conditiile de vanzare, sau de a se adresa justitiei pentru a cere obligarea consignatarului la restituirea bunurilor incredintate in cazul in care acesta refuza restituirea benevola;

- sa plateasca remuneratia cuvenita consignatarului. De obicei suma ce i se cuvine consignatarului si determina forfetar – ca suma fixa – sau procentual, in raport cu pretul de vanzare al bunului predat in consignatie. Consignatarul nu se bucura de dreptul de retentie asupra bunurilor incredintate sau a echivalentului lor banesc pentru obtinerea remuneratiei sale, deoarece aceasta interdictie este prevazuta expres de Legea nr. 178/1934;

- sa se restituie cheltuielile facute de consignatar cu ocazia indeplinirii contractului de consignatie. Este vorba de cheltuielile ocazionate de conservarea si vanzarea bunurilor predate in consignatie si eventualele pagube suferite cu ocazia executarii contractului.

Obligatiile consignatarului

Consignatarul are urmatoarele obligatii:

- sa ia masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite in consignatie;

- sa execute mandatul dat de consignant. Astfel, vanzarea sau instrainarea bunurilor incredintate consignatarului nu se poate face decat in conditiile stipulate de contract;

- sa dea socoteala consignantului cu privire la modul de indeplinire a mandatului sau.

5. 5. Efectele executarii contractului

Suntem in prezenta a doua acte juridice: a unui contract de consignatie si a unui contract de vanzare – cumparare. Partile celor doua contracte sunt diferite, contractul de consignatie se incheie intre consignant si consignatar, iar cel de vanzare – cumparare intre consignatar si tert. Deoarece consignatarul nu este proprietarul bunurilor vandute, ce actioneaza in nume propriu in baza unui mandat, transferul dreptului real si al riscurilor opereaza direct intre consignant si tert.

5. 6. Consecintele neexecutarii obligatiilor

Neexecutarea obligatiilor ce decurg din contractul de consignatie atrage raspunderea partii aflate in culpa. Aceasta raspundere poate fi una civila sau penala.

Regimul juridic al raspunderii civile pentru neindeplinirea clauzelor este cel contractual, prevazut de lege si pentru contractul de mandat.

Incalcarea unor obligatii ce decurg din contract si lege sunt sanctionate penal. Este vorba de urmatoarele fapte:

- insusirea bunurilor incredintate in consignatie precum si instrainarea lor in alt mod sau in alte conditii decat cele prevazute de contract precum si nerestituirea bunurilor la cererea consignantului;

- neremiterea de catre consignatar a sumelor de bani, a cambiilor sau valorilor incasate sau primite ca pret al bunurilor vandute;

- neefectuarea notificarilor cerute de lege;

- inlaturarea, distrugerea sau deteriorarea ambalajelor, etichetelor, marcilor sau a oricaror semne exterioare aplicate de consignant asupra bunurilor incredintate in consignatie;

- nepunerea la dispozitia consignantului, la cererea acestuia, a registrelor speciale de consignatie cu incalcarea prevederilor contractului sau a dispozitiilor legii etc

5. 7. Incetarea contractului

Contractul de consignatie inceteaza in aceleasi conditii prevazute pentru mandat.

INTREBARI DE EVALUARE

1. Ce este contractul de consignatie?

2. Care sunt caracterele juridice ale contractului de consignatie?

3. Care sunt obligatiile consignantului in contractul de consignatie ?

Care sunt obligatiile consignatarului in contractul de consignatie ?

6. Contractul de franciza

Generalitati

Franciza reprezinta un sistem de comercializare bazat pe retele de exploatare a unei creatii intelectuale sau industriale, ori presupune producerea si comercializarea unui produs, serviciu sau tehnologii sub o firma de prestigiu. Ea implica o colaborare continua intre francizor si beneficiari, pe principiul omogenitatii activitatilor si principiilor de organizare ale afacerii, in conditiile stipulate in contractul de franciza

Legislatia in vigoare defineste franciza ca fiind un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita, francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

6. 2. Definitia contractului de franciza

Prin contractul de franciza se desemneaza acea conventie, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu in schimbul unei sume de bani cu titlu de redeventa

Francizorul este acel comerciant care detine drepturile asupra unei marci inregistrate si le exercita pe toata durata contractului de franciza. El confera beneficiarului dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, asigurandu-i acestuia in acelasi timp o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate (a personalului) si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale.

Beneficiarul este un comerciant, persoana fizica sau juridica, independent din punct de vedere financiar si determinata prin selectie de catre francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza si participa la valorificarea marcii inregistrate prin resurse financiare proprii. El trebuie sa dezvolte reteaua de franciza, sa-i mentina identitatea, precum si reputatia, sa-i furnizeze francizorului informatii reale privitoare la gestiunea francizei si sa nu divulge tertilor kow-how-ul obtinut.

Beneficiarul este cel care exploateaza know-how-ul pus la dispozitie de catre francizor intregii retele de franciza, care consta din ansamblul formulelor, definitiilor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si altor elemente analoage care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.

6. 3. Continutul contractului

Prin intermediul Legii nr. 79/1998, privind regimul juridic al francizei, s-au instituit o serie de clauze obligatorii pe care sa le cuprinda contractul de franciza. Ele se refera la:

- obiectul contractului;

- drepturile si obligatiile partilor;

- conditiile financiare;

- durata contractului si

- conditiile de modificare, prelungire si reziliere.

Contractul de franciza are la baza sa o serie de principii care il diferentiaza de celelalte contracte si prin a caror reglementare legiuitorul a urmarit protejarea intereselor partilor si a consumatorilor. Principiile respective au in vedere urmatoarele:

- termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei;

- francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu mai reinnoi contractul la data expirarii sau de a nu semna un nou contract;

- in cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili in mod clar circumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz;

- conditiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgand din contract vor fi cu claritate precizate, in special conditiile de desemnare a unui succesor;

- dreptul de preemtiune va fi prevazut, daca interesul mentinerii sau dezvoltarii retelei de franciza necesita recunoasterea acestui drept;

- clauzele de neconcurenta vor fi cuprinse in contract, pentru protejarea know-how-ului;

- obligatiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate si vor fi determinate astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune;

- la incetarea relatiilor contractuale, relatiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale. Francizorul poate sa impuna obligatii ferme fostului beneficiar, asigurand astfel protejarea caracterului confidential al afacerii si, in special, neutilizarea know-how de catre o retea concurenta.

Marca furnizorului, simbol al identitatii retelei de franciza constituie garantia calitatii produsului/serviciului/ tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta garantie este asigurata prin transmiterea si prin controlul respectarii know- how-ului, furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologii;

Dreptul care se transfera obliga beneficiarul la plata unei redevente ce il autorizeaza sa utilizeze marca produselor si/sau serviciilor, si/sau tehnologiilor, know-how-ului ori o alta experienta deosebita de franciza, precum si orice drepturi de proprietate intelectuala sau industriala, dupa caz, sustinut permanent de asistenta comerciala si/sau tehnica a furnizorului, pe toata durata de valabilitate a contractului de franciza.

Publicitatea pentru selectionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate. Francizorul selectioneaza beneficiarul care face dovada competentelor solicitate, respectiv: calitati manageriale si capacitate financiara pentru exploatarea afacerii.

6. Obligatiile partilor in contractul de franciza

A. Obligatiile francizorului

Francizorul este obligat in esenta la urmatoarele:

- mentinerea omogenitatii, reputatiei si identitatii retelei de franciza;

- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;

- instruirea personalului beneficiarului;

- transmiterea tuturor informatiilor privind know-how-ul care sa permita o corecta gestionare a francizei.

B. Obligatiile beneficiarului

Intr-un contract de franciza beneficiarului ii revin urmatoarele obligatii:

- sa-si declare cu buna – credinta situatia financiara inainte de inceperea francizei;

- sa contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea retelei de franciza;

- sa plateasca redeventa convenita ca urmare a exploatarii francizei;

- sa asigure confidentialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de francizor;

- sa desfasoare a concurenta loiala incetarii sau rezilierii contractului.

INTREBARI DE EVALUARE

1. Ce este contractul de franciza?

2. Care sunt subiectele contractului de franciza?

3. Care sunt obligatiile francizorului in contractul de franciza ?

Care sunt obligatiile beneficiarului in contractul de franciza ?

7. Contractul de leasing

Concept si particularitati

Contractul de leasing este o constructie juridica adaptata la exigentele comertului modern, combinand in continutul sau elemente ale contractelor de vanzare – cumparare, locatiune, mandat, promisiune de vanzare, etc. El a fost reglementat prin intermediul Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 , care la randul ei a fost aprobata, modificata si completata prin Legile nr. 533/2004 si 287/2006 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.

In literatura juridica leasingul este definit ca „fiind operatia triunghiulara legata de utilizator, finantator (intreprindere de leasing) si vanzatorul producator, operatie prin care creditorul finantator, dupa ce a cumparat un bun de la vanzatorul producator, il inchiriaza unei intreprinderi utilizatoare, care la sfarsitul locatiunii, poate dobandi proprietatea bunului in schimbul platii ratelor de leasing si a valorii reziduale.



Se subliniaza ca, in comertul international, tehnica leasingului presupune incorporarea elementelor mai multor tipuri de contracte care exista si in forme autonome. Sunt prezente astfel in continutul contractului de leasing elementele urmatoarelor acte juridice:

- contractul de vanzare-cumparare, incheiat intre producatorul vanzator si finantatorul cumparator, iar obiectul sau este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urma tratand cu cumparatorul toate elementele vanzarii;

- contractul de mandat, intervenit intre finantator ca mandant si utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind in aceasta calitate clauzele cumpararii;

- contractul de locatiune, incheiat intre creditorul locator si utilizatorul locatar. Locatia reprezinta elementul central al leasingului;

- contractul de promisiune unilaterala de vanzare, prin intermediu caruia intreprinderea de leasing se obliga ca, in momentul incetarii contractului de leasing sa vanda bunul la cererea utilizatorului

Prin contractul de leasing intelegem acea conventie in care o parte, denumita locator, se obliga ca, la solicitarea celeilalte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta acesteia, contra unei plati unei plati periodice numita rata de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la sfarsitul perioadei de leasing sa poata opta pentru cumpararea bunului prin plata valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau incetarea raporturilor contractuale.

Operatiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinatie, precum si bunuri mobile, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor si a bunurilor necorporale.

Contractul de leasing presupune participarea a trei parti

- locatarul sau beneficiarul sau utilizatorul, respectiv partea care solicita locatorului achizitionarea unui bun de la o terta persoana si transmiterea in favoarea sa a posesiei si folosintei bunului respectiv;

- locatorul sau finantatorul, societatea comerciala specializata in operatiuni de leasing, care se obliga fata de beneficiar sa procure bunul solicitat si sa-i transmita in favoarea acestuia posesia si folosinta. In cele mai multe cazuri, locatorul devine proprietarul bunului, el mentinand asupra sa dispozitia juridica si instrainand beneficiarului doar posesia si folosinta. Sunt insa cazuri cand locatorul are si calitatea de furnizor, respectiv este unitatea producatoare a bunurilor ce fac obiectul leasingului;

- furnizorul, in calitate de societate comerciala producatoare a bunului obiect al leasingului sau de titular al dreptului de proprietate. Furnizorul vinde bunul locatorului, iar acesta din urma transmite beneficiarului posesia si folosinta.

Contractul de leasing trebuie sa cuprinda, pe langa partile contractante, cel putin urmatoarele elemente:

a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operational;

b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing si caracteristicile de identificare a acestuia;

c) valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora;

d) perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului;

e) clauza privind obligatia asigurarii bunului;

f) valoarea totala a contractului de leasing.

g) valoarea de intrare a bunului;

h) valoarea reziduala a bunului convenita de parti, cand este cazul;

i) valoarea avansului;

j) rata de leasing.

Contractul de leasing presupune o serie de particularitati care il disting atat in raport cu locatiunea cat si in raport cu vanzarea-cumpararea. Aceste particularitati constau in clauzele pe care le contine referitoare la natura juridica a ratelor de leasing, la dreptul de optiune al beneficiarului, indicarea furnizorului si negocierea directa intre acesta si beneficiar.

Astfel, beneficiarul are dreptul sa negocieze direct cu furnizorul conditiile contractului de vanzare-cumparare ale bunurilor si sa opteze, in momentul expirarii contractului, cu privire la achizitionarea bunului, restituirea lui sau prelungirea contractului. De asemenea, modul de calcul al redeventei evidentiaza ca ea nu se identifica cu chiria – ca pret al locatiunii, deoarece in momentul cumpararii bunului de beneficiar, locatorul trebuie sa stabileasca pretul vanzarii tinand cont de varsamintele realizate anterior cu titlul de redeventa, dar si de valoarea reziduala a bunului. Partilor le revin obligatii si in ceea ce priveste publicitatea operatiunilor de leasing, atunci cand ele au ca obiect bunuri imobile, asigurarea bunurilor respective si plata primelor de asigurare, exercitiul drepturilor reale.

Locatorul este o persoana juridica – societatea comerciala – specializata in asemenea operatiuni, avand operatiunile de leasing in obiectul sau de activitate determinat conform Legii nr. 31/1990, fie ca obiect exclusiv, fie alaturi de alte activitati. De subliniat ca operatiunile de leasing se realizeaza de comercianti, locatorul urmarind prin plata redeventei nu numai recuperarea pretului bunului cumparat dar si obtinerea unui profit. De asemenea si beneficiarul poate sa aiba calitatea de comerciant, dupa cum poate fi o persoana fizica sau juridica care utilizeaza bunul cu scop de locuinta sau sediu al persoanei juridice.

7. 2. Obligatiile societatii de leasing

Obligatiile locatorului sunt determinate in mod principial de actele normative precitate, si ele constau in urmatoarele:

a) sa respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;

b) sa contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, in conditiile expres formulate de catre acesta sau, dupa caz, sa dobandeasca dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;

c) sa incheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul si sa transmita acestuia, in temeiul contractului de leasing, drepturile ce deriva din contract, cu exceptia dreptului de dispozitie, iar in cazul programelor pentru calculator, sa transmita dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator catre locatar/utilizator, fara a-si mai putea exercita acest drept pe perioada derularii contractului de leasing;

d) sa respecte dreptul de optiune a locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului, ori de a inceta raporturile contractuale;

e) sa ii garanteze locatarului/utilizatorului folosinta linistita a bunului, in conditiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

f) sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing, daca prin contractul de leasing partile nu au convenit altfel

Societatea de leasing are o serie de obligatii care nu se constituie numai in raport cu beneficiarul sau furnizorul cum sunt obligatia de publicitate a operatiunilor de leasing, atunci cand ele au ca obiect, bunuri imobile, tinerea evidentei contabile separata a operatiunilor de leasing, plata taxelor vamale etc.

7. 3. Obligatiile beneficiarului

Locatarul /utilizatorul/beneficiarul are urmatoarele obligatii:

a) sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul;

b) sa exploateze bunul conform instructiunilor;

c) sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, decat cu acordul finantatorului;

d) sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurari, impozite, taxe - in cuantumul si la termenele mentionate in contract;

e) sa suporte cheltuielile de intretinere precum si orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;

f) sa isi asume toate obligatiile care decurg din folosirea bunului;

g) sa permita locatorului/finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;

h) sa il informeze pe locator/finantator, in timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venita din partea unui tert;

i) sa nu aduca modificari bunului si sa nu schimbe locul declarat in contract, fara acordul locatorului/finantatorului;

j) sa restituie bunul conform contractului de leasing.

Aceste clauze contractuale au o natura legala, ceea ce nu insemna ca partile, de comun acord nu pot stipula si alte drepturi si obligatii ce decurg din contractul de leasing.

7. Raspunderea partilor in contractul de leasing

Culpa partilor in executarea contractului (ne referim in special la locator si beneficiar) este sanctionata cu rezilierea contractului si plata de daune-interese. Astfel, daca beneficiarul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contract sau daca el se afla in lichidare judiciara ori nu a platit rata de leasing timp de doua luni consecutive , societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul cu daune-interese.

Nerespectarea dreptului de optiune al utilizatorului obliga societatea de leasing la plata de daune, care vor fi egale cu totalul prejudiciului produs, iar instanta judecatoreasca investita cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunta o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare..

Transmiterea bunului, obiect al contractului de leasing, in posesia beneficiarului exonereaza locatorul de orice raspundere fata de terti, pana in momentul incetarii contractului sau restituirii bunului.

INTREBARI DE EVALUARE

1. Ce este contractul de leasing si elemente ale caror alte acte juridice sunt prezente in acesta?

2. Care sunt subiectele contractului de leasing?

3. Care sunt obligatiile locatorului in contractul de leasing ?

Care sunt obligatiile beneficiarului in contractul de leasing ?



Moise Bojinca – Drept civil roman – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucuresti, 2002, pag. 7

Motica, I. Radu, Bercea Lucian - Drept comercial roman si drept bancar, Editura Lumina Lex, Bucuresti - 2001, pag. 269

Moise Bojinca – Drept civil roman – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucuresti, 2002, pag. 7

Ovidiu Ungureanu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti, 2002, pag. 134

I. Albu – Libertatea contractuala, Revista Dreptul, nr. 3/1993, pagina 29,

Stanciu Carpenaru - Drept comercial roman, Editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, pagina 349 -351,

Vasile Patulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial roman, Editia aII-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, pagina 74,

Legea 469/2002 – privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, publicata in Monitorul Oficial nr. 529/19 iulie 2002,

Ordonanta de urgenta nr. 10/1997 – cu privire la diminuarea blocajului financiar si a pierderilor din economie, publicata in Monitorul Oficial nr. 72/1997,

Directive 2000/35/EC of the European Parliament and of the Council of 29 June 2000 on combating late payment in commercial transactions, publicata in Official Journal L 200/08.08.2000

Idem 6,

Daniel M.Sandru – Disciplina contractuala, Revista Tribuna Economica, nr. 3/2003, pagina 57,

Art. 1314 Cod civil.

„Prin evictiune trebuie sa intelegem pierderea de catre cumparator a posesiunii sau a dreptului de proprietate supra lucrului (in tot sau in parte) prin inlaturarea(impiedicarea) lui de la exercitarea atributelor acestui drept, rezultand din valorificarea de catre un tert a unui drept (asupra lucrului), care ar exclude in – total sau partial – dreptul cumparatorului” – Matei B. Cantacuzino citat de M. Muresan in Contractele civile, vol. I Contractul de vanzare-cumparare ,Editura „Cordial-Lex”, Cluj- Napoca, 1996, pag. 78.

M. Muresan, op. cit. pag. 90.

Pentru detalii a se vedea D. Chirica – Drept civil. Contracte speciale. Universitatea de vest „Vasile Goldis” Arad, Editura ”Cordial-Lex”, Cluj-Napoca, 1994, pag. 7 – 120.

Prin garantie in sens larg, se inteleg „toate modalitatile aflate la indemana oricarui creditor de a-si vedea satisfacuta creanta, inclusiv posibilitatea de a apela la forta de constrangere a statului pentru realizarea executarii silite, posibilitatea care caracterizeaza, de altfel, orice norma juridica” – C. Statescu, C. Birsan – Tratat de drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura Academiei, Bucuresti, 1993, pag. 398. Garantiile pot fi reale, atunci cand ele constau din afectarea unui bun pentru garantarea obligatiei si constituirea unui drept real accesoriu asupra bunului respectiv: gaj, ipoteca, drept de retentie, sau personale, constand din angajamentul pe care o alta persoana decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor, de a executa obligatia, in cazul in care debitorul nu o face: fidejusiunea sau cautiunea.

O forma a mandatului comercial este contractul de agent, care se incheie intre reprezentat si reprezentant (agent) si prin care agentul se obliga ca in schimbul unei remuneratii sa trateze afaceri comerciale pentru un comerciant (reprezentat). Agentul se poate obliga sa incheie acte juridice in numele si pe seama reprezentatului sau numai sa procure oferte pe care reprezentatul sa le finalizeze conform intereselor sale. De regula, remuneratia agentului se stabileste in functie de cifra de afaceri realizata in contul reprezentatului.

Mircea M. Costin – Dictionar de drept international al afacerilor, vol. II, Editura „ Lumina Lex” Bucuresti, 1996, pag. 88.

Din punctul de vedere al intinderii puterilor mandatarului, mandatul poate fi special atunci cand este dat numai pentru indeplinirea unui anumit act juridic, caz in care procura cuprinde enumerarea limitativa a puterilor acordate mandatarului, sau general – ori de cate ori mandatarul este imputernicit cu depline puteri sa indeplineasca orice acte folositoare intereselor mandantului. A se vedea Dictionar de drept civil, op. cit., pag. 132 – 133.

Prin decizia nr. 368 din 30 mai 1995 Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala a stabilit intr-un caz de speta, care sunt efectele executarii fata de terti a contractului de comision si prin ce se deosebeste acesta de mandat, in sensul ca „In baza imputernicirii primite de la comitent, comisionarul „Tehnoforest” – S.A. a incheiat contractul cu partenerul extern, in nume propriu; deci comisionarul este parte contractanta si, in consecinta, are calitatea de debitor fata de partenerul extern. In acest sens, art. 406 din Codul comercial prevede: „Comisionarul este direct obligat catre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie „Rezulta ca, prin incheierea contractului intre comisionar si tert, nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice intre comitent si tert; de aceea art. 402 din Cod comercial dispune ca acesta (comitentul) nu are actiune impotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea din urma nu au actiune contra comitentului. Pentru nerespectarea obligatiilor incheiate intre comisionar si tert raspunderea apartine partii contractante in culpa. Dimpotriva, prin executarea mandatului, adica prin incheierea unui act juridic intre mandatar si tert, se creeaza raporturi juridice intre mandant si tert, iar nu intre mandatar si tert. Rezulta ca, prin efectele pe care le produce, contractul de comision este diferentiat de contractul de mandat” – publicata in Revista „Dreptul” nr. 3/1996, pag. 93.

Buna credinta nu are o definitie particulara in dreptul comercial. Totusi, cautand acceptiuni sintetice doctrina civilista o defineste fie ca „stare psihologica a unui subiect de drept considerat individual, stare care implica o anumita activitate a individului sau o atitudine pur intelectuala de ignorare sau eroare care poate fi apreciata si pe baza careia, plecand de la o norma de drept, sa se poata declansa efecte juridice”. (C. Oprisan – S.C.J. nr. 1/1970 pag. 50), fie intr-o abordare functionala, se subliniaza cele doua functii ale conceptului: „onestitatea in acte juridice, in general, si in conventii, in special si eroarea scuzabila” – D. Gherasim – Buna credinta in raporturile juridice civile, Editura Academiei, Bucuresti, 1981, pag. 38.

Aplicandu-se regulile mandatului comercial si comisionarul dispune de privilegiul mandatarului, cu privire la dezdaunarea sa decurgand din neplata comisionului – art. 387 Cod comercial.

In acest sens, art. 406 alin. 2 Cod comercial arata ca: „Comitentul nu are actiune in contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune contra comitentului”.

Art. 412 Cod comercial: „Comisionarul nu este raspunzator pentru indeplinirea obligatiilor luate de catre persoanele cu care a contractat, afara de conventie contrara”.

Este vorba despre clauza „star del credere” sau „ducroire” – garantia solvabilitatii

Stanciu D. Carpenaru.

Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998, pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 52/ 1997, privind regimul juridic al francizei, publicata in M. O. Partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998.

Reteaua de franciza cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale intre un francizor si mai multi beneficiari, in scopul promovarii unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum si dezvoltarea unui produs sau serviciu (art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 79/1998).

„Concret, francizare inseamna a concesiona un pachet de norme si o anumita conduita de succes de catre compania mama, ceea ce nu se confunda cu operatiunea juridica de cumparare a unei afaceri” – Mircea N. Costin – Dictionar de drept international al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex”, 1996, pag. 121.

Notiunea de franciza a fost consacrata in mod indirect in dreptul romanesc chiar inainte de intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 52 din 28.08.1997, prin intermediul Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, adoptat de Consiliul Concurentei si publicat in Monitorul Oficial nr. 63 bis din 101997. Capitolul VII din Regulament prezinta conditiile de exceptare de la aplicarea principiului interzicerii prevazut de art. 5 alin. 1) din Legea concurentei nr. 21/1996 pentru acordurile de franciza, definind totodata care trebuie sa fie continutul nr. 21/1996 pentru acordurile de franciza, definind totodata care trebuie sa fie continutul acestor acorduri, drepturile si obligatiile partilor, etc.

Redeventa este definita de codul fiscal ca fiind orice suma ce trebuie platita in bani sau in natura pentru folosirea sau dreptul de folosinta al oricaruia din urmatoarele:

a) drept de autor asupra unei lucrari literare, artistice sau stiintifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum si efectuarea de inregistrari audio, video;

b) orice brevet, inventie, inovatie, licenta, marca de comert sau de fabrica, franciza, proiect, desen, model, plan, schita, formula secreta sau procedeu de fabricatie ori software.

c) orice transmisiuni, inclusiv catre public, directe sau indirecte, prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;

d) orice echipament industrial, comercial sau stiintific, orice bun mobil, mijloc de transport sau

container;

e) orice know-how;

f) numele sau imaginea oricarei persoane fizice sau alte drepturi similare referitoare la o persoana fizica.

In plus, redeventa cuprinde orice suma ce trebuie platita in bani sau in natura pentru dreptul de a inregistra sau transmite sub orice forma spectacole, emisiuni, evenimente sportive sau alte activitati similare;

Cu precizarea ca nu se considera redeventa, in sensul codului fiscal, remuneratia in bani sau in natura platita pentru achizitiile de software destinate exclusiv operarii respectivului software, fara alte modificari decat cele determinate de instalarea, implementarea, stocarea sau utilizarea acestuia. De asemenea, nu va fi considerata redeventa remuneratia in bani sau in natura platita pentru achizitia in intregime a drepturilor de autor asupra unui program pentru calculator.

Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 9/12.01.2000(cuprinzand modificarile aduse prin legea 90/1998 si legea 99/1999)

Publicata in Monitorul Oficial. Partea I, nr. 1135/01.12.200

Publicata in Monitorul Oficial. Partea I, nr. 606/13.06.2006.

Brandusa Stefanescu, Ion Raducanu – Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 223 – 22

Idem, pag. 224 – 227.

„Formele de practicare a leasingului sunt multiple. Ele se diferentiaza unele de altele in functie de mai multe criterii, intre care subiectii de drept ce participa la realizarea operatiunii; sfera si continutul ratei de plata durata inchirierii; specificul tehnicii de realizare. Principalele forme de leasing sunt: direct, indirect, financiar si functional, brut si net, pe termen scurt, pe termen mediu si pe termen lung, lease-back, time sharing, master – leasing si experimental” – Mircea N. Costin – Dictionar de drept international al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex” 1996, pag. 20

Cu privire la aceasta situatie a neplatii ratei de leasing timp de doua luni consecutive – partile pot negocia si altfel in contractul de leasing






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1425
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site