Crima internationala- principalul concept de drept material cu care opereaza ,,jurisdictia internationala penala

Crima internationala- principalul concept de drept material cu care opereaza ,,jurisdictia internationala penala

Sectiunea 1. Clarificari terminologice ale conceptelor cu care opereaza dreptul international penal

Jurisdictia internationala penala opereaza cu o multitudine de concepte de drept material care sunt de esenta dreptul international penal si care au fost preluate, unele, din dreptul penal intern, si adaptate relatiilor internationale. Alte concepte s-au cristalizat prin dezvoltarea propriilor sale concepte, in cadrul izvoarelor sale specifice de drept. Specificul desfasurarii relatiilor internationale, in sensul fundamentarii acestora pe necesitatea existentei unor reguli de comportament international, a condus la prevenirea, interzicerea si pedepsirea faptelor care incalca valorile supreme ale comunitatii internationale. Aceste fapte au fost calificate crime internationale.

Credem ca se impune o lamurire terminologica a acestui concept, in ceea ce priveste folosirea lui stricto sensu sau lato sensu, ca termen de baza in definirea faptelor sanctionate de dreptul international penal, precum si in raport cu alte concepte de drept international penal precum delictul international, faptul international ilicit si faptul international cu consecinte prejudiciabile.

1. Infractiunea internationala ^

Exista autori romani', care folosesc sintagma "infractiune internationala' pentru a desemna generic faptele incrimininate si sanctionate de dreptul international penal. Utilizarea acestei expresii in scopul de a defini faptele sanctionate de catre dreptul international penal incearca o transpunere a conceptului de infractiune din dreptul penal intern in dreptul international, desi aceasta nu corespunde pe deplin modului de aparitie si dezvoltare a dreptului international penal, reprezentand o perspectiva mai degraba unilaterala de abordare, si anume calificarea unei fapte penale din perspectiva exclusiva a caracterului sau penal ilicit.

Dreptul international penal nu s-a cristalizat doar prin preluarea unor infractiuni din competenta exclusiva de urmarire si sanctionare a statelor, la nivelul sistemelor de drept national. Dreptul international penal a aparut mai degraba, determinat fiind, din nevoia imperioasa ca anumite actiuni sau omisiuni ale statelor, ale celor care actioneaza in numele si pe seama statelor, sa fie sanctionate la nivelul la care au fost comise - nivelul international. De exemplu, desi obiceiurile de razboi au fost reglementate inca din antichitate prin Codul lui Manu sau tratatele chineze ale lui Sun Tzu intitulate Arta Razboiului', abia dupa interzicerea recurgerii la forta armata in dreptul international s-a ajuns la considerarea crimelor de razboi ca fiind de competenta materiala a jurisdictiilor internationale penale care au functionat efectiv².

Sintagma "infractiune internationala' este folosita si de autori straini³ pentru a desemna, alaturi de crimele internationale si delictele internationale, si o a treia categorie de fapte incriminate international, cu un grad de pericol social chiar mai scazut decat cel al delictelor internationale, care, alaturi de primele doua categorii de fapte, ar justifica intr-o viziune ideala interventia jurisdictiei internationale penale.

Exista fapte (ca traficul de droguri, pirateria, sclavia) care, desi initial au intrat sub incidenta exclusiva de reglementare a legilor nationale, prin evolutia relatiilor internationale au fost transpuse in ordinea juridica internationala - definirea, interzicerea si pedepsirea lor formand obiectul unor conventii internationale¹.

Chiar Statutul Curtii Penale Internationale² (ulterior denumit Statutul de la Roma), care a intrat in vigoare la l iulie 2002, foloseste ca termen de baza (atat in textul original in engleza, cat si in traducerea oficiala in limba romana efectuata cu ocazia ratificarii Statutului prin Legea nr. 111/2002³) in identificarea si caracterizarea faptelor ce intra in competenta materiala a Curtii permanente, precum si pe tot parcursul sau (incepand cu preambulul si continuand cu majoritatea articolelor din text), forma singular si plural a substantivului comun "crima', in engleza crime.

Utilizarea termenului de "infractiune' in cadrul a cinci articole [art. 8 parag. 2 lit. a)⁴, art. 70 parag. l⁵, an. 81 parag. 3 lit. c) pct. (i), art. 106 parag. 2, art. 108 - titlu⁶] din continutul Statului de la Roma, asa cum a fost ratificat de Legea nr. 111/2002, reprezinta fie o alegere de traducere nefericita, fie o folosire a termenului de "infractiune' cu sensul general de incalcare a dreptului. Ambele situatii nu pot constitui un argument in favoarea folosirii sintagmei "infractiune internationala' pentru a desemna principalul concept de drept material cu care opereaza jurisdictia internationala penala.

Pentru motivele expuse mai sus, apreciem ca in lumina dezvoltarilor recente ale dreptului international penal, ar trebui sa se renunte,
in cadrul terminologiei romane din aceasta materie, la folosirea
sintagmei de "infractiune internationala' in favoarea sintagmei "crima
internationala'pentru a desemna faptele ce fac obiectul reglementarii
dreptului international penal

2. Crima internationala lato sensu

Conceptul de crima internationala lato sensu, s-a impus ca urmare
a evolutiei reglementarii internationale a faptelor pe care le acopera, in
acest sens afirmam ca aceasta sintagma "crima internationala' lato
sensu desemneaza generic toate faptele sanctionate de dreptul inter
national penal.

Aparut pe cale cutumiara si cristalizat odata cu organizarea societatii internationale conceptul de crima internationala lato sensu, ingloband initial acele fapte care incalcau anumite reguli ale comunitatii internationale, in special cele de purtare a razboiului.

Fiind intr-o permanenta evolutie, odata cu dezvoltarea dreptului international in general, acest concept si-a precizat si diversificat continutul juridic. Astfel, a ajuns sa acopere, pe langa incalcari ale regulilor de purtare a razboiului, si alte amenintari sau vatamari grave ale unor noi valori sociale fundamentale adoptate de comunitatea internationala, precum pacea si securitatea internationala sau drepturile fundamentale ale omului.

In definirea conceptului de crima internationala in general, doctrinari ai dreptului international penal¹ surprind caracteristicile esentiale ale faptelor acoperite de acest concept, care determina reglementarea lor internationala, iar prin aceasta clarificarea sa terminologica.

Pentru Vespasian V. Pella, unul dintre juristii romani dedicati activitatii de stabilire a unei jurisdictii internationale penale, crima internationala este o actiune sau o inactiune pedepsita de o sanctiune prevazuta si aplicata in numele comunitatii internationale¹.

Pentru Stefan Glasser, crima internationala este un fapt contrar dreptului international, atat de vatamator pentru interesele protejate la nivel international incat statele de comun acord il interzic si cer urmarirea si pedepsirea lui .

Aceste doua definitii ale crimei internationale lato sensu, desi
formulate la inceputul secolului XX, reflecta caracteristicile esentiale
ale acestui concept, care ajuta la identificarea corecta a continutului
sau juridic. Identificam in definitiile propuse doua caracteristici esen
tiale ale crimelor internationale lato sensu, si anume: caracterul vata
mator al faptelor calificate drept crime internationale pentru valorile
sociale, protejate international, precum si vointa comuna a statelor de
a interzice si pedepsi crimele internationale.

3. Crima internationala stricto sensu

Reglementarile internationale si, mai ales, infiintarea si functio narea unor jurisdictii internationale penale³ au condus la considerarea drept crime internationale numai a anumitor categorii de crime internationale de catre aceste jurisdictii, acoperite, in opinia noastra, de conceptul de crima internationala stricto sensu.

Carta de la Nurenberg, cum a fost numit Statutul Tribunalului
Militar International ce a functionat la Nurenberg, la incheierea celui
de-al doilea razboi mondial si care a judecat si condamnat membri
importanti ai partidului nazist, cuprinde la art. 6 "crimele care intra
sub jurisdictia tribunalului', si anume: crimele impotriva pacii, cri
mele de razboi si crimele impotriva umanitatii.

In proiectul sau din anul 1996¹ pentru elaborarea unei conventii privind raspunderea internationala a statelor, intr-un articol distinct, art. 19, intitulat "crime si delicte internationale', Comisia de Drept International a Organizatiei Natiunilor Unite (ulterior denumita CDI ONU) definea crima internationala ca fiind acel fapt international ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un stat a unei obligatii internationale, atat de esentiala pentru ocrotirea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale, incat incalcarea acesteia este recunoscuta ca o crima de catre aceasta comunitate in ansamblul sau.

In continuare, textul propus de CDI ONU enumera nelimitativ valorile comunitatii internationale protejate de norme juridice a caror incalcare poate constitui in mod special crima internationala. Desi aceasta definitie ar putea sa corespunda si conceptului mai larg de crima internationala lato sensu, apreciem ca elementele cuprinse in definitia propusa de comisie se subsumeaza crimei internationale stricto sensu.

Urmarind aceasta definitie, Statutul Tribunalului Penal Internatio
nal pentru fosta Iugoslavie (ulterior denumit TIPFI) prevede la art. l
ca tribunalul va urmari penal persoanele responsabile pentru cele mai
grave violari ale dreptului international umanitar', iar Statutul din anul
1998 al Curtii Penale Internationale (ulterior denumita CPI), cu carac
ter permanent, intrat in vigoare in anul 2002, prevede la art. 5 compe
tenta Curtii care este limitata la "cele mai grave crime ce preocupa
comunitatea internationala'.

Conform definitiei din proiectul CDI ONU, care a stat la baza stabilirii competentei materiale a TIPFI, a TIPR (Tribunalul Penal International pentru Ruanda) sau a CPI, conceptul de crima interna-ionala stricto sensu este delimitat in stransa legatura cu conceptele de ius cogens si obligatii erga omnes. in acest sens, crima internationala tricto sensu reprezinta incriminarea incalcarii unei norme de jus .ogens, care stabileste obligatii erga omnes pentru membrii comunitatii internationale.

De asemenea, pe langa definirea conceptului de crima internationala stricto sensu, in legatura cu conceptul de norma de jus cogens si de obligatie erga omnes, apreciem ca, pentru delimitarea sa terminologica de conceptul de crima internationala lato sensu, se impune si introducerea unui criteriu nou, si anume jurisdictionabilitatea internationala a faptelor acoperite de acest concept. Acest criteriu al jurisdic-tionabilitatii la nivel international, desi pare sa depinda doar de bunul plac al vointei internationale, se impune insa in mod obiectiv in constiinta juridica a comunitatii internationale si mai nou chiar in Constiinta juridica apartinand ordinii juridice a fiecarui subiect de drept international public.

in concluzie, apreciem ca prin sintagma "crima internationala stricto sensu' sunt desemnate, in sensul prezentei lucrari, acele fapte care incalca normele imperative de drept international, vatama grav valorile fundamentale ale comunitatii internationale si intra in competenta materiala a jurisdictiilor internationale.

4. Delictul international

Evolutia conceptului de crima internationala lato sensu si stricto sensu a determinat, totodata, si conturarea unor noi concepte de drept international penal.

Printr-o gradare a pericolului social prezentat de actiunile sau inactiunile vatamatoare pentru diferite valori ale comunitatii internationale, precum si prin transpunerea la nivelul ordinii juridice internationale a unor valori protejate initial numai in cadrul ordinii juridice interne, s-a conturat conceptul de delict international care a inceput sa evolueze paralel, dar distinct de conceptul de crima internationale stricto sensu.

Acelasi proiect al CDI ONU privind raspunderea internationala tatelor, din anul 1996, la art. 19, definea delictul international prin excludere¹ ca fiind orice fapt ilicit international care nu este crima internationala in conformitate cu definitia prevazuta la acelasi articol.

Criteriul folosit de CDI ONU pentru definirea delictelor interna-i tionale este vag, dar tinand seama de gradul de pericol social diferit alj faptelor care reprezinta delicte internationale, precum si avand invedere evolutia permanenta a dreptului international, care determina evident si evolutia conceptului de crima internationala (atat lato sensu,) cat si stricto sensu) prin aparitia unor noi obligatii la nivel international, conceptul de delict international acopera acele fapte a caror savarsire, desi interzisa la nivel international, nu vatama atat de grav valorile fundamentale ale comunitatii internationale incat statele sa doreasca incredintarea spre sanctionare a acestuia jurisdictiei unei curti penale internationale.

Pe de alta parte, gradul de pericol social al acestor fapte este suficient de ridicat, astfel incat comunitatea internationala sa reglementeze interzicerea lor la nivel international, dar nu intr-atat de ridicat incat sanctionarea lor sa se faca in cadrul unei jurisdictii internationale penale.

Sintagma "delict international', nu mai are o consacrare oficiala la acest moment, Totusi trebuie sa avem in vedere o categorie de crime international lato sensu care nu intrunesc criteriul jurisdictionabilitatii internationale si acopera fapte precum sclavia de sine statator si nu ca o crima impotriva umanitatii sau o crima de razboi, ; pirateria, traficul de droguri international. Acestea nu au intrat pana in prezent sub incidenta unei jurisdictii internationale penale, criteriul jurisdictionabilitatii facand diferenta esentiala dintre crimele internationale stricto sensu si celelalte categorii de crime.

La un moment dat in timp insa, se poate intampla ca datorita unor mutatii in sistemul de valori al comunitatii internationale si mai ales in vointa politica a acesteia, anumite fapte, care in prezent nu sunt jurisdic-tionabile international, sa intre in competenta materiala a unor tribunale internationale si sa paraseasca categoria crimelor internationale lato sensu care nu indeplinesc criteriul jurisdictionabilitatii internationale .

5. Faptul international ilicit

In delimitarea conceptelor de crima internationala si delict international, CDI ONU introduce in proiectul sau din anul 1996 o notiune noua si anume "faptul international ilicit', prin care defineste atat crimele internationale stricto sensu, cat si delictele internationale.

Este o notiune care acopera atat cele doua concepte, cat si faptele savarsite de state care au caracter ilicit raportat la dreptul international public, dar care nu au neaparat o conotatie penala.

Pentru a clarifica sensul acestei sintagme precizam ca faptul inter
national ilicit cuprinde crimele internationale lato sensu, ca fapte
savarsite de persoane fizice, dar si alte fapte care incalca dreptul inter
national public in general. De altfel, proiectul din anul 2001 al CDI
ONU mentine la art.l aceasta expresie de "fapt international ilicit',
dar fara sa mai discute despre crime si delicte internationale, integrand
lotusi in aceasta notiune "violari grave ale obligatiilor ce decurg din
normele imperative de drept international'¹. in cele ce urmeaza, vom folosi aceasta sintagma cu sensul de crima internationala lato sensu.

6. "Incalcari grave' ale Conventiilor de Ia Geneva

Conventiile internationale care formeaza dreptul international penal conventional, ca de exemplu, Conventiile de la Geneva din anul 1949 si Protocoalele aditionale la aceste conventii², folosesc pentru definirea faptelor incriminate de conventie, sintagma "incalcari
grave'¹ ale dispozitiilor conventiei, pentru a desemna o anumita cate
gorie de fapte incriminate international, si anume cele savarsite prin
incalcarea anumitor normelor de drept international umanitar, extrem
de vatamatoare pentru relatiile internationale, asadar, crimele de
razboi, al caror continut il vom analiza ulterior.

7. Fapt cu consecinte prejudiciabile la nivel international

Pot exista anumite activitati care, desi nu sunt interzise de dreptul international public, produc daune pe teritoriul altor state (daune care rezulta cel mai adesea din poluare).

Aceste fapte, care la randul lor pot consta intr-o actiune sau omi
siune si care nu au un caracter ilicit² din punctul de vedere al dreptului
international public, sunt numite "fapte cu consecinte prejudiciabile'
sau activitati licite ale statelor care produc daune transfrontaliere³ si
nu atrag de regula raspunderea internationala penala, dar pot declansa
raspunderea internationala de drept civil a statelor culpabile de
activitati periculoase.

8.Concluzie

Desprindem, cu titlu de concluzie, din cele aratate mai sus este, ca cea mai potrivita sintagma pentru desemnarea faptelor ce intra in competenta jurisdictiei internationale penale (raportat la dezvoltarea actuala a acestui concept care se limiteaza la considerarea exclusiva a numai catorva categorii din cadrul crimelor internationale lato sensu) este crima internationala stricto sensu, ca o categorie de fapt international ilicit si de crima internationala lato sensu.

Sectiunea a 2-a. Evolutia conceptelor de crima internationala lato sensu si crima internationala stricto sensu si continutul juridic al acestora ^f!i;

.0J8W

1. Scurta privire istorica asupra conceptelor de crima internationala lato sensu si stricto sensu

Conceptul de crima internationala lato sensu, din care apoi s-a desprins conceptul de crima internationala stricto sensu, s-a conturat pornind de la incalcarea obiceiurilor razboiului, obiceiuri reglementate inca din antichitate asa cum am mai aratat¹, prin Codul lui Manu din India secolelor XII - XI I.H., referitor la practica razboiului pe uscat, tratatele chineze ale lui Sun Tzu intitulate "Arta Razboiului' sau chiar textele religioase: Bibilia, Coranul si Mahabharata. inca din secolul IV d.H., Augustine de Hippo² exprima opinia ca in cadrul unui razboi cauza justa de purtare a razboiului poate fi negata de o conduita excesiva a participantilor la razboi. In evul mediu, biserica catolica a stabilit reguli de purtare a razboiului care interziceau anumite mijloace de purtare a razboiului ori chiar razboiul in anumite perioade speciale denumite "pacea lui Dumnezeu' sau "armistitiul lui Dumnezeu'.

Din evul mediu se cunosc chiar exemple de procese ale unor persoane care au incalcat regulile razboiului si au savarsit crime impotriva legii acestuia, in anul 1268, Corandin van Hohenstofen³ a fost condamnat la moarte pentru initierea unui razboi injust, pentru ca in anul 1474 sa aiba loc la Breisach - Germania procesul cavalerului Peter von Hagenbach, care a fost considerat drept primul proces de drept international penal¹.

In acest caz, un tribunal format din 27 de judecatori ai Sfantului Imperiu Roman a judecat si condamnat pe Peter von Hagenbach pentru violari ale "legilor lui Dumnezeu si ale omului', pentru ca a permis trupelor sale sa violeze si sa ucida persoane civile nevinovate, precum si sa distruga proprietatile acestora.

Apararea lui Peter von Hagenbach, constand in invocarea ordinului superiorului sau pentru savarsirea faptelor de care a fost acuzat, a fost respinsa, iar acuzatul a fost gasit vinovat si condamnat la moarte.

La randul sau, clasica teorie a dreptului natural a avut o importanta deosebita in ceea ce priveste evolutia conceptului de crima internationala datorita lui Hugo Grotius, care considera in lucrarea sa De iure belii ac pacis, ca legitimitatea unui razboi poate fi conferita numai de caracterul sau de razboi de aparare, ca raspuns la razboiul de agresiune sau numai cand pedepseste o crima impotriva dreptului natural.

Inainte de primul razboi mondial, in cadrul celor doua conferinte de la Haga din anii 1899 si 1907, au fost adoptate o serie de conventii internationale care codificau dreptul cutumiar al conflictelor armate, al legilor si obiceiurilor razboiului, si care interziceau savarsirea anumitor fapte de catre militarii aflati in campanie², fapte care mai tarziu se vor constitui in elementul material al crimelor de razboi.

In aceeasi perioada apar si primele reglementari internationale ale unor fapte din categoria delictelor internationale, in acest sens, in anul 1884 a fost semnata la Paris Conventia privind protectia cablurilor telefonice, pentru ca in anul 1890 sa se semneze tot la Paris Angajamentul referitor la reprimarea circulatiei publicatiilor obscene³.

De asemenea, in anul 1912 la Haga, a fost adoptata prima Conventie asupra opiumului, care incrimineaza si sanctioneaza in premiera la nivel international traficul de droguri⁴.

Alt moment important in evolutia conceptului de crima internationala lato sensu si in conturarea conceptului de crima internationala stricto sensu, poate primul moment in care se poate vorbi de crima internationala stricto sensu, este incheierea, la sfarsitul primului razboi mondial, a Tratatului de la Versailles, care prevedea in art. 227-230 ca guvernul german recunoaste dreptul Puterilor Aliate sa judece persoane acuzate de a fi comis acte in violarea drepturilor si obiceiurilor i n/,boiului, obligand guvernul german sa predea Puterilor Aliate suspectii de a fi savarsit aceste acte.

In textul Tratatului de la Versailles, la art. 229, se contureaza prin sintagma "ofensa suprema impotriva moralitatii internationale si a sacralitatii tratatelor' elemente ale conceptului de crima internationala stricto sensu. in cadrul conceptului de crima internationala lato sensu, pentru anumite fapte din aceasta categorie, apare un element nou, cel al jurisdictionabilitatii faptei, odata cu idea crearii unei jurisdictii internationale penale pentru judecarea acestor fapte. Acest element nou marcheaza conturarea conceptului de crima internationala stricto sensu pentru a desemna acele crime care atrag incidenta jurisdictiei internationale penale, crime ce fac parte din categoria mai larga a crimelor lato sensu, dar contin acest element nou - jurisdictionabili-latea internationala penala.

Potrivit dispozitiilor Tratatului de la Versailles, imparatul Wilhem al II - lea de Hohezolern urma sa fie judecat de un tribunal international care ar fi aplicat ca drept material "principiile de baza ale drepturilor natiunilor rezultate in urma cutumei stabilite intre natiunile civilizate, dreptul umanitar, precum si dictatul constiintei publice' . Chiar daca Wilhem al II - lea nu a fost judecat pentru crimele internationale comise intrucat Olanda, ca stat unde acesta se refugiase, a refuzat sa il predea Puterilor Aliate, acest moment conventional este deosebit de important pentru conturarea conceptului de crima internationala stricto sensu.

Intre cele doua razboaie mondiale au fost adoptate o serie de conventii internationale care au incriminat si sanctionat fapte ce au constituit elementul material specific crimelor internationale lato sensu. Au fost astfel adoptate: in anul 1921, Conventia pentru reprimarea comertului cu femei si copii; in anul 1923, Conventia asupra reprimarii raspandirii si traficului de publicatii obscene; in 1926 -Conventia referitoare la sclavie; in anul 1929, Conventia pentru reprimarea falsului de moneda; in anul 1930, Conventia asupra muncii fortate sau obligatorii; in anul 1936, Conventia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri daunatoare; in anul 1937, Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in anul 1942, guvernele in exil ale Poloniei, Norvegiei, Olandei, Belgiei si Luxemburgului semneaza la Londra Declaratia de la Palatul Saint James cu privire la pedepsirea crimelor de razboi prin justitie organizata.

in anul 1943, la Moscova, Puterile Aliate (Marea Britanie, Statele Unite si Uniunea Sovietica) semneaza Actul Comun prin care se stabileste ca cel mai important scop al cooperarii lor sa fie pedepsirea persoanelor raspunzatoare pentru cele mai oribile atrocitati comise in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

La 8 august 1945, cele patru puteri invingatoare in cel de-al doilea razboi mondial semneaza, la Londra, Actul cu privire la pedepsirea principalilor criminali de razboi ai puterilor europene ale Axei, prin care se decide constituirea unui tribunal militar international pentru judecarea criminalilor de razboi ale caror fapte nu puteau fi localizate pe teritoriul unui singur stat. Actului i se anexeaza Statutul Tribunalului Militar International de la Nurenberg.

Tribunalul ce a fost infiintat la Nurenberg a fost si primul dintre tribunale internationale penale ad-hoc care a judecat si condamnat in mod efectiv persoane vinovate de savarsirea crimelor de razboi si a crimelor contra pacii si umanitatii.

Un tribunal identic a fost constituit la Tokyo pentru judecarea si condamnarea principalilor criminali de razboi japonezi.

Statutul Tribunalului Militar International de la Nurenberg, detaliaza la art. 6 "crimele care intra sub jurisdictia tribunalului', dupa cum urmeaza¹:

,,a) crime impotriva pacii, si anume planuirea, pregatirea, declansarea sau purtarea unui razboi de agresiune sau a unui razboi cu violarea tratatelor, a garantiilor sau a acordurilor internationale si acordurilor internationale sau participarea la un plan premeditat sau la un complot pentru infaptuirea unuia dintre actele mentionate mai sus;

b) crime de razboi, adica violarea legilor si obiceiurilor razboiului. Aceste violari cuprind, fara a avea caracter limitativ, asasinatul, relele tratamente sau deportarea pentru muncii fortate sau pentru orice alt scop aplicate populatiei civile din teritoriile ocupate, asasinatul sau relele tratamente aplicate prizonierilor de razboi sau persoanelor aflate pe mare; executarea ostatecilor; jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fara motiv a oraselor sau satelor, sau devastarea nejusti-l'icata de necesitatile militare;

c) crimele impotriva umanitatii: adica, asasinatul, exterminarea, supunerea la sclavie, deportarea sau alt acte inuman comis, impotriva oricarei populatii civile inainte si in timpul razboiului, sau chiar persecutiile pe motive politice, rasiale sau religioase, cand aceste acte sau persecutii, indiferent daca ele au constituit sau nu violare a dreptului intern in tarile in care au fost comise, ca urmare a oricarei crime intrand in competenta tribunalului sau in legatura cu aceasta crima'.

Pentru prima data, intr-un document international implementat efectiv, se definesc trei categorii importante de crime internationale stricto sensu, toate avand in comun violarea si incalcarea unor valori supreme ale comunitatii internationale, si anume: pacea, securitatea internationala si drepturile fundamentale ale omului.

Prin art. 6 din Carta de la Nurenberg sunt sanctionate in premiera, crimele impotriva umanitatii. Dealtfel, cea mai importanta inovatie a Cartei de la Nurenberg este aceea ca a prevazut aceasta categorie de crime impotriva umanitatii, chiar considerata numai in legatura cu crimele de razboi, in doctrina¹ s-a apreciat ca adoptarea crimelor impotriva umanitatii ca o categorie juridica distincta de crimele de razboi a fost necesara intrucat crimele de razboi nu acopereau crimele comise de germani contra germanilor. Apararea in procesul de la Nurenberg a sustinut, raportat la acuzatiile de savarsire a crimelor impotriva umanitatii, ca protectia propriilor cetateni apartine numai statului si nu poate constitui o problema care ar trebui abordata la nivel international. Aceasta teza nu a fost confirmata de evolutia ulterioara a dreptului international.

Carta de la Nurenberg si, mai tarziu, consacrarea juridica principilor dezvoltate de Carta si de procesul de la Nurenberg, prin codificarea lor de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (ulterior denumita Adunarea Generala a ONU), a constituit o respingere completa a sustinerii pozitiviste ca statul este suprem in sfera sa de suveranitate, ceea ce il indreptateste sa ia masurile necesare pentru protejarea propriilor cetateni si ca orice interventie din afara in aceasta problema ar fi considerata nepotrivita.

Chiar daca precedentul Nurenberg a fost deseori criticat in doctrina, putem afirma ca procesele de la Nurenberg si Tokyo, precum si documentele internationale care au stat la baza acestor procese, surprind, conventional, esenta conceptului de crima internationala stricto sensu, si anume gradul de pericol social care determina comunitatea internationala sa jurisdictionalizeze prin organisme internationale aceste fapte.

Dupa momentul Nurenberg si Tokyo, ONU s-a implicat activ in activitatea de adoptare a unui cod al crimelor internationale.

inca din anul 1953, Adunarea Generala a ONU a numit primul raportor pentru pregatirea unui proiect de cod al "ofenselor impotriva pacii si securitatii omenirii'.

Acest prim proiect, limitat numai la crimele impotriva pacii si securitatii internationale, a fost prezentat de catre CDI ONU in anul 1950¹.

Activitatea ONU pentru elaborarea unui cod al crimelor internationale a fost orientata, evident, si spre elaborarea unui statut al unei curti penale internationale, ca organ ce ar fi judecat si condamnat persoanele vinovate de savarsirea crimelor internationale. Nenumarate versiuni ale proiectului de cod elaborat de CDI ONU au fost prezentate pe rand Adunarii Generale a ONU, insa nu a existat vointa politica internationala necesara pentru adoptarea lor.

Maturizarea vointei politice a avut loc in cadrul unui proces lent si greoi, care a durat decenii. Un exemplu relevant in acest sens este definirea actelor de agresiune, care a durat mai mult de 20 de ani². Astfel, desi versiunile proiectelor de cod al ofenselor impotriva pacii si securitatii omenirii, pregatite de CDI ONU, cuprindeau inca din anii '50 printre crimele internationale considerate si agresiunea, doar in anul 1974 Adunarea Generala a ONU a adoptat printr-o rezolutie definitia acesteia¹.

Pe langa activitatea CDI ONU de pregatire si elaborare a unui cod al crimelor internationale, acordul de vointa din cadrul comunitatii internationale cu privire la sanctionarea crimelor internationale lato sensu s-a concretizat in adoptarea a numeroase conventii internationale care au codificat dreptul cutumiar existent, asigurand un continut clar crimelor internationale pe care le incrimineaza si contribuind la determinarea precisa a faptelor ce sunt acoperite de acest concept.

Printre aceste conventii se numara: Conventia din anul 1948 pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid; Conventia din anul 1973 asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid; Conventiile de la Geneva din anul 1949 si Protocoalele I si II din anul 1977, aditionale la Conventiile de la Geneva.

Totodata, treptat, comunitatea internationala in cadrul comunitatii internationale s-a ajuns la acordul de vointa ca si alte fapte care initial prezentau un grad de pericol social scazut pentru relatiile internationale sa fie calificate drept crime internationale, in aceasta ultima categorie intra terorismul international, reglementat de numeroase conventii internationale, precum: Conventia de la Tokyo din anul anul 1963 privind infractiunile si anumite acte savarsite la bordul aeronavelor; Conventia de la Haga din anul 1970 pentru reprimarea capturii ilicite de aeronave; Conventia de la Montreal din anul 1971 pentru reprimarea actelor ilicite indreptate impotriva securitatii aviatie civile; Conventia europeana din anul 1976 pentru reprimarea terorismului.

Paralel, au fost reglementate la nivel international fapte cu un grad de pericol social mai scazut, precum: pirateria maritima si distrugerea cablurilor submarine, ambele reglementate prin Conventia de la Geneva din anul 1958 asupra marii libere, intrata in vigoare in anul 1962, precum si de Conventia asupra dreptului marii din anul 1982, intrata in vigoare in anul 1994, ca si de Conventia de la Roma din anul 1988 privind reprimarea actelor impotriva sigurantei navigatiei maritime

De asemenea, traficul ilicit de stupefiante s-a aflat in atentia comunitatii internationale, ca o conduita pentru care s-a impus cu necesitate incriminarea si sanctionarea internationala, in acest sens, la 30 martie 1961, s-a semnat la New York Conventia unica asupra stupefiantelor, care a intrat in vigoare in anul 1964, amendata prin Protocolul din anul 1972, conventie ce vizeaza intarirea sistemului de control international al combaterii raspandirii toxicomaniei in lupta pentru traficul ilicit de stupefiante.

Conventiile internationale adoptate in secolul al XX-lea, permit formularea unei concluzii in sensul ca principalele concepte de drept material international penal, crima internationala lato sensu, crima internationala stricto sensu si delictul international, s-au conturat si dezvoltat concomitent cu globalizarea comunitatii internationale, cu maturizarea vointei politice de a asigura la nivel international protectia intereselor fundamentale ale comunitatii internationale.

Urmatorul eveniment mai recent, important pentru cristalizarea conceptului de crima internationala stricto sensu, se situeaza in anul 1993, cand Consiliul de Securitate al ONU, determinat fiind de violarile continue ale dreptului international umanitar¹ care au avut loc pe teritoriul fostei Iugoslavii! incepand cu anul 1991, adopta Rezolutia 808 din 22 februarie 1993 care prevede ca, "un tribunal international va fi infiintat pentru pedepsirea persoanelor responsabile pentru violari grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavia incepand cu 1991' (denumit in continuare TIPFI), precum si Statutul acestui tribunal.

Fara a intra in analizarea temeiurilor juridice ale infiintarii TIPFI¹, mentionam doar infiintarea de catre Consiliul de Securitate, printr-o rezolutie adoptata in baza Capitolului VII din Carta ONU, ca o masura de restabilire a pacii si securitatii internationale, a unui tribunal international pentru pedepsirea persoanelor vinovate de violari grave iile dreptului international umanitar savarsite pe teritoriul fostei Iugoslavia, incepand cu anul 1991.

Competenta materiala² a tribunalului a fost stabilita limitativ de catre Consiliul de Securitate al ONU la judecarea persoanelor fizice ncuzate de violari serioase ale dreptului international umanitar.

Dreptul international umanitar aplicabil la momentul infiintarii tribunalului a fost considerat de catre Consiliul de Securitate al ONU ca acel drept devenit, dincolo de orice dubiu, drept international cutu-miar, tocmai pentru a evita problemele de aderare sau neaderare a statelor la conventiile care stabilesc acest drept.

Prin stabilirea acestei cerinte se confirma existenta unui nou element³ in conceptul de crima internationala stricto sensu care, alaturi de jurisdictionabilitate la nivel international, presupune ca intreg continutul juridic al crimei internationale stricto sensu sa fie reglementat de normele de drept international devenite drept international cutumiar.

Dreptul international umanitar, considerat de catre Consiliul de Securitate, dincolo de orice dubiu, drept international cutumiar, consta, potrivit Statutului TIPFI, din: Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru protectia victimelor razboiului; Conventia a IV-a de la Haga referitoare la respectarea drepturilor si obiceiurilor razboiului terestru si regulamentele anexate din 18 octombrie 1907; Conventia pentru prevenirea si pedepsirea crimei de genocid din anul 1948 si Carta Tribunalului International Militar de la Nurenberg din anul 1945.

Conventiile de la Geneva din anul 1949 reprezinta regulile de baza de drept international umanitar in general si prevad fundamentul dreptului cutumiar aplicabil conflictelor armate internationale.

Aceste conventii reglementeaza conduita de razboi dintr-o perspectiva umanitara, prin protejarea anumitor categorii de persoane in cadrul conflictelor armate, cum ar fi: ranitii si membrii bolnavi ai fortelor armate pe campul de lupta; ranitii si membrii naufragiati sau bolnavi ai fortelor armate pe mare; prizonierii de razboi sau civilii. Fiecare conventie contine o lista a faptelor calificate grave incalcari ale dispozitiilor conventiei. Aceasta lista este reprodusa in art. 2 din Statutul Tribunalului International pentru fosta Iugoslavie.

Pentru evitarea unei eventuale invocari a principiului nullum crimen sine legem, asa cum s-a intamplat la Nurenberg, Consiliul de Securitate a reprodus in Statutul TIPFI, dispozitiile de drept international umanitar devenite cutumiare (Conventia a IV-a de la Haga referitoare la respectarea drepturilor si obiceiurilor razboiului terestru si regulamentele anexate din 18 octombrie 1907; Conventia pentru prevenirea si pedepsirea crimei de genocid din anul 1948; Carta Tribunalului International Militar din anul 1945).

Dupa modelul TIPFI a fost infiintat, prin Rezolutia nr. 955 din 8 noiembrie 1994 a Consiliului de Securitate, si Tribunalul International Penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile de genocid si alte violari grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul Ruandei si a cetatenilor ruandezi responsabili de genocid si alte asemenea violari comise pe teritoriul statelor vecine intre l ianuarie 1994 si 31 decembrie 1994 ( ulterior denumit TIPR).

Competenta acestui tribunal se limiteaza la¹:

a) genocid , intr-o formulare aproape identica cu cea din Conventia din anul 1948;

b) crimele impotriva umanitatii, definite ca fiind atacurile sistematice si pe scara larga savarsite impotriva oricarei populatii civile in baza unor considerente de ordin national, etnic, rasial sau religios sub forma de asasinat, exterminare, aducere in stare de sclavie, deportare, lipsire de libertate, tortura, viol, persecutii pentru ratiuni politice, rasiale sau religioase si alte asemenea acte inumane;

c) crimele de razboi savarsite prin violari grave ale art. 3, comun Conventiilor de la Geneva din anul 1949 si a prevederilor cuprinse in l'rotocolul II de la Geneva din anul 1977 referitor la conflictele armate Iara caracter international, si anume: violentele exercitate asupra vietii, sanatatii si integritatii fizice sau mintale ale unor persoane, in special asasinatele si relele tratamente (torturi, mutilari, sau orice forma de pedepse corporale); pedepsele colective; luarea de ostatici; actele de terorism; ultragierea demnitatii personale; jaful; executiile Iara o judecata prealabila sau judecarea fara respectarea garantiilor judiciare corespunzatoare.

Actiunile Consiliului de Securitate de stabilire a celor doua tribunale internationale penale, desi criticate in doctrina', pot fi apreciate ca reprezentand o amplificare a rolului dreptului international penal in prevenirea si sanctionarea incalcarii normelor de,jus cogens, a obliga-(iilor erga omnes, aducand astfel anumite concepte de drept interna-|ional penal in fruntea ierarhiei normelor de drept international public.

in iulie 1998, la Roma, in cadrul unei conferintei ONU organizata in scopul adoptarii Statutului unei Curti Penale Internationale permanente, delegatii a 120 de state au aprobat o conventie continand textul proiectului de Statut al Curtii Penale Internationale (CPI).

Textul conventiei, a fost semnat pana la inceputul anului 2004 de catre 139 de state si apoi ratificat de peste 100 de state.

La l iulie 2002, a intrat in vigoare Statutul de la Roma.

Potrivit Statutului de la Roma din anul 1998, CPI - care functioneaza efectiv la Haga incepand cu mijlocul anului 2003 - are compe-lenta sa judece persoanele fizice acuzate de genocid, crime de razboi, crime impotriva umanitatii si crime de agresiune. Continutul primelor trei categorii de crime este prevazut de Statutul de la Roma (art. 5-8)².

In ceea ce priveste crima de agresiune (art. 5), Statutul de la Roma nu cuprinde nicio definitie, aceasta crima internationala urmand sa intre in competenta materiala a Curtii cand statele-parti la Statut vor fi de acord asupra definitiei, elementelor si conditiilor in care Curtea isi va exercita competenta raportat la aceasta crima.

Datorita faptului ca Statutul de la Roma prevede in mod expres la art. 5 parag. 2 ca orice dispozitie in acest sens va trebui sa fie compatibila cu dispozitiile pertinente din Carta ONU, apreciem ca definitia agresiunii va cuprinde conditia predeterminarii de catre Consiliul de Securitate al ONU a unui act de agresiune. Prevederea existenta in art. 5 parag. 2 tinde sa mentina dominant rolul Consiliului de Securitate al ONU in determinarea si calificarea cazurilor de agresiune, reafirmand astfel preeminenta unei judecati politice asupra uneia juridice. Optiunea introdusa de art. 5 parag. 2, referitoare la impunerea judecatilor Consiliului de Securitate al ONU asupra cazurilor de agresiune, apare nejustificata in conditiile in care activitatea acestuia de a coordona un raspuns efectiv al comunitatii internationale la diversele incalcari ale pacii si securitatii internationale a fost criticabila, cel putin pana la actiunile de implementare a pacii impotriva Irakului din anul 1990. Chiar abordarea in cazul Irakului nu poate fi interpretata ca demonstrand o intentie reala de implicare activa a Consiliului de Securitate al ONU in determinarea cazurilor de agresiune. De altfel, actiunile ulterioare ale acestuia sau, mai bine spus, lipsa de reactie in anumite situatii la limita actelor de agresiune, cum ar fi operatiunea "vulpea in desert'¹ initiata de Statele Unite ale Americii si Marea Britanic in 18 decembrie 1998 asupra Irakului, au demonstrat aceeasi conduita constanta a acestui organ politic de a nu atribui, in determinarile sale facute potrivit art. 39 din Carta ONU², vinovatie unui anumit stat pentru un act de agresiune.

in acest fel, crima de agresiune continua sa ramana in ceea ce priveste determinarea existentei sale la dispozitia Consiliului de Securitate al ONU, ca organ politic care a luat intotdeauna decizii politice³.

Statutul de la Roma listeaza si defineste categoriile de crime internationale asupra carora Curtea va avea competenta materiala. Elementele Crimelor mentionate in Statut au fost adoptate cu o majoritate de doua treimi din membrii Adunarii Statelor Parti (art. 9), la prima intalnire care a avut loc in septembrie 2002.

Din punct de vedere al competentei materiale, Curtea are o jurisdictie limitata la cele mai grave crime care privesc comunitatea inter-ii!i|ionala in ansamblul sau, cum sunt considerate crimele de agresiune, crimele de razboi, crimele impotriva umanitatii si genocidul.

Cu toate ca exista o limitare a categoriilor de crime internationale ce vor intra in competenta Curtii, remarcam ca, pentru crimele impo-u i va umanitatii si crimele de razboi, Statutul de la Roma incearca o definitie si o enumerare intentionat exhaustive, pentru eliminarea eventualelor interpretari.

in acest sens, pentru categoria de crime impotriva umanitatii, art. 7 11 in Statutul de la Roma enumera la parag. l lit. a)-k), actele care it-prezinta elementul material al acestei categorii juridice, pentru ca la parag. 2 sa defineasca cat mai cuprinzator faptele enumerate la parag. 1.

Pentru categoria crimelor de razboi, art. 8 din Statutul de la Roma foloseste o clasificare a actelor ce constituie elementul material al iiccstei categorii, in functie de dispozitiile Conventiilor de la Geneva din anul 1949, ca apoi criteriul urmator folosit sa fie cel al caracterului international sau national al conflictului armat in cadrul caruia sunt srtvarsite crimele de razboi. Pentru intaia oara se creeaza premisele juridice pentru sanctionarea la nivel international a unor crime de i'It/.boi comise in cadrul unui conflict armat intern, inainte ca acestea sfi se produca.

Se consacra conventional explicit, in acest fel principiul interven-|ioiiismului unui organism international de nivel global in treburile inlcrne ale unui stat. in acest sens, lit. c) parag. 2 din art. 8 din Statutul do la Roma prevede ca: "in cazul unui conflict armat fara caracter international, sunt considerate incalcari grave ale art. 3, comun celor patru conventii de la Geneva din 12 august 1949, urmatoarele acte' comise impotriva persoanelor care nu participa activ la ostilitati, inclusiv membrii fortelor armate care au capitulat cei plasati in afara luptei din motive de boala, raniri, detentie sau alte cauze'. Literele d) si e) ale aceluiasi paragraf, ca si art. l din Statutul de la Roma iiicnueaza aceasta forma de interventionism in treburile interne ale unui stat prin indicarea cazurilor in care nu se aplica dispozitiile citate, ra si prin precizarea ca jurisdictia Curtii completeaza jurisdictiile nationale penale. Vom reveni in prezentul capitol asupra faptelor ce iqirezinta crime de razboi sau crime impotriva umanitatii conform Statutului de la Roma.

Remarcam ca dreptul international public isi creeaza, prin Statutul de la Roma, instrumentele necesare pentru a interveni direct intr-unul din aspectele importante aflate sub controlul suveranitatii nationale exercitate asupra propriilor cetateni de catre state, cetateni care devin subiecti ai obligatiei de respectare a valorilor supreme ale comunitatii internationale, chiar daca faptelor ce intra sub incidenta obligatiei respective le lipseste elementul international. Problematica interventiei unui organ international in treburile interne ale unui stat nu este o chestiune noua. in practica sa, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, in baza puterilor sale prevazute de Capitolul VII din Carta ONU, masuri care au reprezentat interventii in treburile interne ale statelor, infiintarea TIPR reprezinta o asemenea masura adoptata de Consiliul de Securitate in vederea restabilirii a pacii intr-un conflict intern.

inaintea intrarii in vigoare a Statutului de la Roma, pe 16 ianuarie 2002 a fost semnat la Freetown, Acordul dintre ONU si guvernul din Sierra Leone¹, care prevedea la art.l infiintarea unei Curti Speciale || pentru Sierra Leone (CSSL), in scopul pedepsirii persoanelor care se fac responsabile in cel mai inalt grad de violarile grave ale dreptului international umanitar si ale dreptului din Sierra Leone, comise pe teritoriul acestui stat incepand cu 30 noiembrie 1996. Statutul Curtii Speciale care sta la baza acesteia se afla in anexa la Acordul mentionat.

Aceasta Curte urma sa isi exercite jurisdictia asupra persoanelor vinovate de comiterea acestor crime, inclusiv asupra acelor "lideri care, in comiterea acestor crime, au pus in pericol procesul de stabilire si implementare a pacii'.

Competenta materiala a CSSL cuprinde, alaturi de crimele internationale consacrate ca declansand jurisdictia internationala penala, si cateva fapte incriminate de dreptul din Sierra Leone, cum ar fi: abuzarea de fetite sub 14 ani; rapirea unor fete in scopuri imorale; incendierea caselor de minerit sau a cladirilor publice. De altfel, aplicarea de catre Curtea Speciala inclusiv a dreptului din Sierra Leone rezulta din chiar textul art. l din Acord. Vom reveni asupra competentei materiale a CSSL pe parcursul prezentei lucrari.

2. Continutul constitutiv al conceptelor de crima internationala lato sensu si stricto sensu

In ceea ce priveste evolutia principalelor concepte de drept material international penal, consideram ca o definitie a conceptului de crima internationala lato sensu, definitie ce insumeaza, in opinia noastra, intreaga evolutie a acestui concept, ar putea sa porneasca de la cea propusa in anul 1987 de Bassiouni M. Cherif, un doctrinar dedicat total ideii de infiintare a unui tribunal international penal permanent¹.

Acesta considera ca o crima internationala este un act de conduita Interzis la nivel international, pentru care exista o obligatie internatio-ila de incriminare in legislatiile nationale, de urmarire penala sau ixtradare a autorului faptei (aut dedere aut judicare) si de cooperare internationala (cu alte state sau organizatii internationale) pentru efectiva implementare a acestor obligatii.

Bassiouni M. Cherif identifica, in cadrul definitiei propuse, ele-Inientele de drept international prezente in continutul crimei internationale lato sensu care, alaturi de calificarea elementelor constitutive clasice (elementul material, elementul mental sau subiectiv² si circumstantele de fapt sau de drept) ale unui fapt international ilicit de natura penala, formeaza acest concept de drept international penal -crima internationala lato sensu - mult mai cuprinzator decat corespondentul sau din sistemele nationale de drept.

Printre elementele de drept international, Bassiouni M. Cherif considera:

a)                elementul internationalizarii conduitei interzise de dreptul
international. Acesta este reprezentat de faptul ca respectivul act de
conduita este o amenintare la adresa pacii si securitatii internationale
ori este contrar valorilor importante ale comunitatii internationale (de
exemplu crima de agresiune, crima impotriva umanitatii, crima de
ifl/boi, terorismul etc.) sau este comis in contextul sau asociat unui
conflict armat cu caracter international (crimele de razboi comise in
i adrul conflictelor armate internationale);

b) elementul transnational este un element teritorial ce intervine atunci cand siguranta publica si interesele economice ale mai multor state sunt afectate de conduita incriminata international, a carei savarsire trece de granite si implica cetateni ai mai multor state (de exemplu, traficul de droguri sau traficul de fiinte umane);

c) elementul de cooperare internationala, conform caruia, pentru pedepsirea unui act de conduita incriminat international, este necesar efortul comun al intregii comunitati internationale (de exemplu, terorismul international).

Asa cum aratam, elementul de drept international existent in continutul juridic al crimei internationale lato sensu completeaza continutul constitutiv al acesteia, din care fac parte si elementele penale clasice, intrucat singurul instrument de drept international care prevede intr-un mod implicit structura crimelor internationale care se afla in competenta materiala a unui tribunal international (este vorba despre crimele internationale stricto sensu) este Statutul de la Roma, pentru determinarea continutului constitutiv al crimei internationale lato sensu si pentru unitate de terminologie in analiza crimelor internationale lato sensu si a crimelor internationale stricto sensu vom recurge la dispozitiile articolelor din Statut in ceea ce priveste elementele penale clasice ce compun aceste fapte.

in acest sens, art. 9 din Statutul de la Roma intitulat "Elementele constitutive ale crimelor', dispune ca "elementele constitutive ale crimelor ajuta Curtea sa interpreteze si sa aplice art. 6, 7 si 8 ale prezentului statut. Ele trebuie sa fie aprobate cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor Adunarii statelor parti'. Acest articol face referire la elementele constitutive ale crimelor, fara insa a indica care sunt acestea.

Articolul 30 din Statutul de la Roma, intitulat "Elementul psihologic' ofera mai multe informatii asupra elementelor ce reprezinta continutul juridic al crimelor internationale, in acest sens, desi prevederile art. 30 se refera la elementul subiectiv comun crimelor internationale, definirea acestui element se face raportat la toate elementele constitutive ale acestora.

Identificam in textul art. 30 referirea la elementul material al
crimei internationale: "in afara de o dispozitie contrara, nimeni nu
raspunde penal si nu poate fi pedepsit pentru o crima ce tine de
competenta Curtii decat daca elementul material al crimei este comis
cu intentie si in cunostinta de cauza'.

in definirea intentiei ca element subiectiv, art. 30 foloseste termenii de "comportament' si "consecinta': "Exista intentie, in sensul prezentului articol, cand:

a) referitor la un comportament, o persoana intelege sa adopte acest comportament;

b) referitor la o consecinta, o persoana intelege sa cauzeze aceasta consecinta sau este constienta ca aceasta se va intampla in cursul normal al evenimentelor'.

Regasim termenul "comportament' cu acelasi continut si in art. 22 parag. 3; art. 24; art. 31 parag. l lit. d); art. 32 parag. 2 din Statut.

De asemenea, pentru definirea sintagmei de "cunostinta de cauza', ca o componenta a elementului subiectiv al crimei internationale, identificam in parag. 3 al art. 30 si termenul de "circumstanta': "exista cunostinta de cauza, in sensul prezentului articol, cand o persoana este constienta ca o circumstanta exista sau ca o consecinta va avea loc in cursul normal al evenimentelor. A cunoaste si in cunostinta de cauza se interpreteaza in acelasi fel'.

Folosind terminologia din textul Statutului de la Roma, identificam, ca elemente constitutive ale crimei internationale lato sensu: pe de o parte: elementul material alcatuit din comportamentul incriminat, consecinta comportamentului incriminat (urmarea imediata), circumstantele comiterii comportamentului incriminat (cerintele esentiale) legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata, si, pe de alta parte, elementul mental (elementul subiectiv).

Sunt autori' care se pronunta, raportat si la normele conventionale existente la momentul formularii definitiei, pentru o formula concisa a continutului juridic al crimei internationale, in timp ce altii², pornind de la analiza textului Statutului de la Roma, opteaza pentru o structura mai detaliata. Apreciem ca, pentru stabilirea continutului juridic al crimelor internationale lato sensu, se impune sa folosim, mai ales pentru individualizarea elementelor penale clasice, si notiunile' din teoria generala a infractiunii.

Folosirea notiunilor din teoria generala a infractiunii se impune, mai ales avand in vedere ca anumite crime internationale lato sensu au fost implementate si in legislatia interna romaneasca².

Considerand elementele de drept international reproduse mai sus care exista in continutul crimei internationale si avand in vedere dispozitiile recente ale Statutului de la Roma (care se refera la continutul juridic al crimelor internationale care sunt de competenta Curtii Penale Internationale, considerate pentru scopul prezentului studiu in cadrul conceptului de crime internationale stricto sensu), suntem in masura sa determinam care este continutul juridic constitutiv al crimei internationale lato sensu, cat si al crimelor internationale stricto sensu.

In opinia noastra, crima internationala lato sensu are o latura penala, care cuprinde elementele penale constitutive clasice potrivit teoriei generale a infractiunii, si o latura internationala, care cuprinde elementele internationale si care asigura incriminarea unei anumite fapte la nivel international.

in latura penala a crimei internationale lato sensu identificam:

a) latura obiectiva, potrivit teoriei generale a infractiunii, este alcatuita din elementul material, consecinta imediata sau urmarea socialmente periculoasa imediata la nivelul relatiilor internationale a actului de conduita interzis si legatura de cauzalitate intre cele doua.

Elementul material (actiunea sau inactiunea incriminata), constand lie intr-o actiune fie intr-o omisiune, este reglementat in mod expres pentru fiecare categorie de crima internationala lato sensu si reprezinta clementul specific care delimiteaza crime internationale diferite in cadrul aceleiasi categorii.

Consecinta imediata sau urmarea imediata care reprezinta rezultatul produs prin actiunea sau omisiunea ce formeaza elementul material, putand sa consiste fie dintr-un rezultat material efectiv (de exemplu, in cazul crimei de razboi prin ucidere, consecinta este moartea victimei), fie dintr-o amenintare la adresa valorilor sociale puse in pericol (de exemplu, in cazul crimei de genocid, prin supunerea unui grup unor conditii de viata calculate astfel incat sa duca la distrugerea li/.ica totala sau partiala a grupului, consecinta este reprezentata de probabilitatea de distrugere totala sau partiala a grupului si nu distrugerea lui efectiva). Urmarea socialmente periculoasa in cazul crimelor internationale in general poate sa nu fie reglementata in mod expres; de regula ea este dedusa din reglementarea elementului material.

Legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea socialmente periculoasa nu este prevazuta expres de normele care incrimineaza conduitele interzise de dreptul international penal, ea fiind cuprinsa implicit in formularile care reglementeaza elementul material si consecinta sau urmarea socialmente periculoasa.

b) latura subiectiva a fiecarei crime internationale va cuprinde, potrivit teoriei generale a infractiunii, elementul subiectiv specific (care poate fi intentia directa sau indirecta sau culpa), iar ca cerinte esentiale mobilul sau scopul.

Crimele internationale lato sensu se comit intotdeauna cu intentie directa sau indirecta.

Elementul subiectiv sau mental este reglementat expres in continutul constitutiv al crimelor internationale lato sensu, fiind un element esential in calificarea conduitelor interzise de dreptul international penal.

c) factorii crimei internationale lato sensu care cuprind: Obiectul juridic specific care se refera la valorile sociale ce apartin comunitatii internationale amenintate sau vatamate efectiv prin savarsirea conduitei interzise. Obiectul juridic nu este expres reglementat de normele de drept international incriminatoare, el rezultand in mod implicit din formularea continutului general al crimei internationale.

Obiectul direct nemijlocit sau obiectul material, reprezinta entitatea materiala efectiv lezata, asupra caruia se indreapta actiunile sau omisiunile ce constituie elementul material al crimei internationale (de exemplu, cladirile, spitalele protejate de Conventiile de la Geneva din anul 1949 in cazul crimelor de razboi), in anumite cazuri, pentru a surprinde specificul unei anumite categorii de crime internationale, normele incriminatoare prevad in mod expres obiectul material al acestora.

Subiectul activ si subiectul pasiv sunt de cele mai multe ori prevazute in mod expres de normele care reglementeaza crimele internationale lato sensu, calificarea subiectului activ sau pasiv al acestora reprezentand un element constitutiv determinant in incadrarea juridica a unui act de conduita incriminat drept o anumita crima internationala, in legislatia si doctrina penala se foloseste pentru desemnarea subiectului activ al infractiunii notiunea de infractor si cea de faptuitor, facandu-se insa distinctia intre infractorul care comite fapta penala ce reprezinta infractiune pentru ca sunt intrunite toate elementele constitutive ale infractiunii prevazute de legea penala si faptuitorul care comite fapta penala, fara insa ca in mod necesar sa fie si infractor, adica fara sa fie intrunite si celelalte elemente ale continutului constitutiv al infractiunii¹. Pornind de la explicatia notiunii de crima internationala stricto sensu propusa anterior, precum si avand in vedere specificul dreptului international penal am optat in cuprinsul prezentului studiu pentru folosirea notiunii de faptuitor pentru desemnarea subiectului activ al crimei internationale.

Elementele identificate in latura penala a crimei internationale lato sensu nu asigura prin ele insele continutul juridic al acesteia, care va cuprinde in mod necesar, pentru conturarea lui exacta, si latura internationala.

in latura internationala a crimei internationale lato sensu apreciem ca sunt prezente:

a) elementul international, care poate sa se refere la:

obiectul juridic specific al crimei internationale, de exemplu, precizarea unei anumite valori sociale protejata numai la nivel international, precum pacea si securitatea internationala in cazul crimei de agresiune, si/ sau

obiectul material al crimei internationale, de exemplu, proprietatea protejata de Conventiile de la Geneva din anul 1949, in cazul crimelor de razboi; si/ sau - subiectul activ al crimei internationale, de exemplu, autorul faptei sa fi actionat in numele si pe seama statului, in cazul crimei de agresiune; si/ sau

subiectul pasiv imediat al crimei internationale, de exemplu, victimele trebuie sa aiba calitatea de membru al unui grup etnic, national, rasial sau religios pentru cazul crimei de genocid; si/ sau

- stabilirea timpului in care au loc actele de conduita incriminate, de exemplu, in cazul crimelor de razboi, actul de conduita incriminat trebuie sa aiba loc in contextul sau in legatura cu un conflict armat;

sau

b) elementul transnational care este un element teritorial ce intervine atunci cand siguranta publica si interesele economice ale mai multor state este afectata de actul international de conduita incriminat, u carei savarsire trece de granitele unui anumit stat si implica cetateni ui mai multor state (de exemplu, traficul de droguri sau traficul de fiinte umane);

c) elementul ilicit de drept international care consta in incriminarea la nivel international a actului de conduita care reprezinta crima internationala lato sensu.

Folosind structura continutului juridic al crimei internationale lato sensu, expusa mai sus, pentru configurarea continutului juridic al crimei internationale stricto sensu sunt necesare cateva precizari raportat la dispozitiile Statutului de la Roma si la Elementele Crimelor adoptate de Adunarea Generala a Statelor Parti, care fac referiri la elementele constitutive ale crimelor internationale care intra in competenta CPI.

Statutul de la Roma cuprinde, asa cum am aratat mai sus, referiri la elementul material al crimelor aflate in competenta Curtii, care ar fi alcatuit din actul de conduita incriminat, consecinta acestuia, | circumstantele savarsirii actului de conduita incriminat, precum si elementul mental sau subiectiv. Aceasta structura este urmarita si de l Clementele Crimelor, care delimiteaza expres categoria circumstantelor contextuale, specifice crimelor impotriva umanitatii, crimelor de rfi/,boi sau genocidului.

Referintele la elementele constitutive ale crimelor internationale ce
intra in competenta Curtii Internationale Penale, denumite de noi
i-rime internationale stricto sensu, nu fac decat sa regrupeze, in cadrul
unor termeni cu sens mai larg, elementele identificate mai sus in latura
penala a crimei internationale lato sensu, fara insa a elimina expres
vreunul din acestea.

Fata de dispozitiile Statutului de la Roma si a Elementelor Crimelor, apreciem ca latura penala a crimei internationale stricto sensu cuprinde:

a) elementul material, constand in actul de conduita incriminat '(actiunea sau inactiunea) si in consecintele acestuia;

b) elementul mental, constand in intentie si cunoasterea circumstantelor savarsirii actului de conduita incriminat si uneori in urmarirea unui scop;

c) circumstantele sau cerintele esentiale ale comiterii actului de conduita incriminat, care se refera la anumite calificari ale obiectului material al crimei, ale subiectului activ sau pasiv al crimei, si care reprezinta circumstante de fapt sau de drept. Circumstantele comiterii faptei incriminate cuprind, in ceea ce priveste crimele internationale stricto sensu, o circumstanta contextuala specifica crimelor impotriva umanitatii sau crimelor de razboi sau genocidului.

Latura internationala a crimelor internationale stricto sensu cuprinde, la randul ei, pe langa elementele prezente in aceasta latura la crimele internationale lato sensu, inca doua elemente definitorii si anume:

a) elementul de jurisdictionabilitate internationala care consta in prevederea crimei internationale stricto sensu in competenta materiala a jurisdictiilor internationale penale;

. b) elementul ilicit de drept international cutumiar, reglementat prin norme de jus cogens, care consta in incriminarea conduitei interzise printr-o norma de jus cogens.

Vom prezenta, in cele ce urmeaza, diversele criterii folosite in doctrina sau stabilite conventional pentru delimitarea principalelor concepte de drept material: crima internationala lato sensu care acopera generic crima internationala stricto sensu si delictul international.

3. Criterii de clasificare

Criteriile de clasificare a crimelor internationale, lato sensu sau stricto sensu, folosite in doctrina sunt diverse si folosesc la delimitarea mai precisa a acestor concepte, iar in interiorul conceptelor la o individualizare mai precisa a categoriilor acoperite de aceste concepte.

Un prim criteriu, mentionat deja mai sus, este cel utilizat de CDI ONU, in proiectul sau din anul 1996 pentru elaborarea unei conventii privind raspunderea internationala a statelor, in art. 19 numit "crime si delicte internationale', si anume interesul fundamental ocrotit de comunitatea internationala si recunoasterea de catre comunitatea internationala in ansamblul sau a caracterului ilicit al faptei care [incalca interesul fundamental ocrotit international. Asa cum am aratat distinctia intre cele doua categorii a fost abandonata¹, in noul proiect |de articole privind raspunderea statelor redactat de CDI ONU.

Criteriul folosit de CDI ONU in proiectul sau din anul 1996 este Ivag si lasa loc de interpretari, stabilind numai limitele generale (si nici iUcelea in mod precis) ale conceptului de crima internationala strict si ale conceptului de delict international.

Doctrina a incercat, de asemenea, clasificarea faptelor internationa iiilicite comise de persoane fizice, in functie de numeroase alte criterii, cum ar fi:

a) criteriul temporal, potrivit caruia faptele international ilicite se clasifica in fapte comise in timp de pace si fapte comise in timp de rn/.boi;

b) criteriul subiectului activ care comite faptul international ilicit, potrivit caruia faptele internationale ilicite se clasifica in fapte comise de persoane fizice in calitatea lor de reprezentanti ai statului si in fapte comise de persoane private;

c) criteriul interesului fundamental protejat international, potrivit caruia faptele international ilicite se clasifica in: fapte care aduc ui i ugere pacii si securitatii internationale, fapte care aduc atingere drepturilor fundamentale ale omului, fapte care aduc atingere mediului inconjurator;

d) criteriul gradului de pericol social, potrivit caruia faptele international ilicite se clasifica in fapte cu un grad de pericol social extrem de ridicat, cum sunt crimele internationale stricto sensu, si fapte cu un grad de pericol social mai scazut, cum sunt delictele internationale;

e) criteriul impactului pe care comiterea faptului international ilicit il are asupra constiintei publice internationale, potrivit caruia !;iplele international ilicite se clasifica in fapte cu un impact foarte puternic asupra constiintei publice internationale (crimele de razboi, crimele impotriva umanitatii, crima de agresiune, genocidul) si fapte ui un impact mai redus asupra constiintei publice internationale

(traficul international de droguri, pirateria, interferenta cu cablurile submarine);

f) criteriul efectului daunator pentru om pe care comiterea faptului international ilicit il produce, potrivit caruia faptele international ilicite se clasifica in: fapte cu efect daunator asupra integritatii corporale (anumite crime impotriva umanitatii), fapte cu efect daunator asupra vietii omului (crimele de razboi, genocidul, terorismul), fapte cu efect daunator asupra sanatatii omului (daunele serioase si intentionate produse mediului inconjurator);

g) criteriul naturii obiectului impotriva caruia sunt directionale si caruia ii aduc atingere, potrivit caruia faptele international ilicite se clasifica in: fapte indreptate impotriva proprietatii publice sau proprietatii private (crimele de razboi), fapte indreptate impotriva unei populatii civile (terorismul international sau genocidul) etc.¹;

h) criteriul subiectului pasiv imediat al faptului international ilicit, in functie de care faptele international ilicite pot fi comise impotriva oricaror subiecte pasive imediate sau numai impotriva unor subiecte pasive imediate calificate, cum ar fi, in cazul crimelor de razboi, comiterea conduitei incriminate impotriva persoanelor protejate de Conventiile de la Geneva din anul 1949;

i) criteriul jurisdictionabilitatii faptului international ilicit, care clasifica, de asemenea, faptele international ilicite in crime internationale stricto sensu si delicte internationale.

in functie de criteriile mentionate si avand in vedere subiectul prezentului studiu, si anume principalele concepte de drept material cu care opereaza jurisdictia internationala penala, vom delimita in cadrul crimelor internationale lato sensu, crimele internationale stricto sensu de delictele internationale, urmarind si delimitarea crimelor internationale stricto sensu in diverse categorii, in cele ce urmeaza.

Sectiunea a 3-a. Crime internationale stricto sensu

In categoria crimelor internationale stricto sensu am identificat, in functie de criteriile mentionate mai sus, categoriile de crime care indeplinesc criteriul jurisdictionabilitatii si care contin elementele constitutive prezentate anterior: crima de agresiune, crimele de razboi, genocidul si crimele impotriva umanitatii. Cele patru crime internationale mentionate sunt crime care intra in competenta CPI si reprezinta obiectul prezentului capitol.

Caracteristicile esentiale ale acestor crime internationale sunt:

a) actul de conduita interzis de norma incriminatoare vatama un interes fundamental al comunitatii internationale, aspect evidentiat prin caracterul deosebit de grav al comportamentului interzis;

b) incriminarea normativa a actului de conduita interzis reprezinta drept international cutumiar cu valoare dejus cogens;

c) au intrat cel putin o data in competenta materiala a jurisdictiilor internationale penale care au functionat sau functioneaza inca, iar constiinta juridica a comunitatii internationale precum cea din ordinea liiridica interna a statelor accepta cu valoare de norma juridica juris-ilitionabilitatea lor al nivel international.

Pornind de la aceste caracteristici si utilizand criteriile de clasificare mentionate, am considerat necesar sa prezentam fiecare din cele pntru crime internationale stricto sensu, urmarind elementele care lormeaza continutul juridic constitutiv al fiecareia, precum si categoriile de crime internationale in care pot fi clasificate.

in prezentarea continutului juridic al crimelor internationale care intra sub incidenta jurisdictionala a Curtii, am facut apel la prevederile l'dementelor Crimelor, precum si la dispozitiile art. 9 parag. l si art. 21 parag. l lit. a) din Statut, din care reiese ca Elementele Crimelor nu reprezinta norme de drept international noi, ci, mai degraba, o explicare a normelor incriminatoare din Statut, pe care Curtea este libera sa le aplice sau nu.

1. Crima de agresiune

1. Istoricul incriminarii agresiunii

Prima si singura definitie oficiala a agresiunii a fost adoptata de cfitre Adunarea Generala a ONU in anul 1974, dupa discutii ce au ilurat mai mult de 20 de ani¹. De atunci, crima de agresiune a avut o singura confirmare conventionala in Statutul de la Roma din anul IW8. Acesta prevede la art. 5 pct. l lit. d) crima de agresiune ca facand parte din crimele internationale asupra carora Curtea va avea competenta, dar nu defineste aceasta categorie. Acelasi art. 5 prevede ca CPI va exercita competenta sa asupra crimelor de agresiune in conformitate cu dispozitiile in materie ale Cartei ONU, asigurand astfel preeminenta Consiliului de Securitate al ONU in determinarea existentei crimei de agresiune.

Idea de razboi de agresiune a aparut in legatura cu doctrina "razboiului just', potrivit careia legalitatea folosirii fortei deriva din caracterul just al cauzei sale. Ulterior, Conferintele de Pace de la Haga din anul 1899 si anul 1907 au stabilit printre regulile de purtare a razboiului si metode de rezolvare pe cale pasnica a diferendelor. Dupa primul razboi mondial, infiintarea Societatii Natiunilor a urmarit prin scopurile sale principale mentinerea pacii si securitatii internationale, impunand anumite limite asupra dreptului de a declansa un razboi¹.

in anul 1922, Comisia Permanenta Consultativa², ce functiona in cadrul Societatii Natiunilor, la cererea expresa a Adunarii Generale a acesteia, a pregatit un proiect al unui Tratat de Asistenta Mutuala, care in art. l afirma ca razboiul de agresiune reprezinta o crima internationala, iar statele parti isi asumau obligatia solemna de a nu comite aceasta crima. Proiectul de tratat nu a fost niciodata aprobat, ca urmare a lipsei de consens international asupra continutului sau.

Desi au mai existat si alte incercari de incriminare internationala a razboiului de agresiune³, abia in anul 1928 s-a formalizat prin Pactul de la Paris reprezentat de Tratatul International pentru Renuntarea la Razboi ca Instrument de Politica Nationala, denumit si Pactul Briand-Kellogg (dupa numele celor doi ministrii de externe care 1-au initiat), condamnarea "recurgerii la razboi pentru solutionarea controverselor internationale'.

Pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, Pactul Briand-Kellogg fusese semnat de 63 de state. Cu toate acestea, Pactul nu a impiedicat agresiunea Italiei impotriva Etiopiei sau a Japoniei impotriva Manciuriei si mai ales nu a impiedicat agresiunea nazista.

Principala lacuna a Pactului a constat in neclarificarea termenului de "ra/.boi' folosit in sensul delimitarii razboiului de agresiune de folosirea legitima a fortei armate in exercitarea dreptului la autoaparare.

in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Puterile Aliate au mloptat Declaratia de la Saint James care prevedea angajamentul lurstora de a-i urmari penal si de a-i pedepsi pe principalii intiatori ai agresiunii naziste.

Datorita lipsei de consens intre reprezentantii Puterilor Aliate, uri. 6 lit. a) din Carta de la Nurenberg, , cuprinde, fara sa consacre o ilclinitie a agresiunii, "crimele care intra sub jurisdictia tribunalului', rrimele impotriva pacii, intre care enumera "planuirea, pregatirea, declansarea sau purtarea unui razboi de agresiune sau a unui razboi cu violarea tratatelor, a garantiilor sau a acordurilor internationale si ncordurilor internationale sau participarea la un plan premeditat sau la im complot pentru infaptuirea unuia dintre actele mentionate mai sus.'

Acelasi text a fost reprodus si de Statutul Tribunalului de la Tokyo, cu introducerea expresiei de razboi "declarat sau nedeclarat'.

De altfel, aceasta carenta ce consta in nedefinirea agresiunii a si si principalul argument prezentat de aparare in procesele de la urenberg si Tokyo, si a fost invocat, de asemenea, si de doctrina Iernationala post Nurenberg si Tokyo, care a considerat ca nu se puica angaja raspunderea penala individuala pentru planuirea, prega-lirca, initierea sau purtarea unui razboi de agresiune, intrucat nu exista In acel moment o reglementare legala internationala anterioara comi-lerii acestei crime internationale (nulla crimen sine legeni).

Cu toata aceasta lipsa, momentul Nurenberg si Tokyo este extrem important in introducerea notiunii de razboi de agresiune si in ilificarea acestuia drept crima internationala impotriva pacii.

Un judecator american care a fost Procurorul Sef in cadrul irocesului de la Nurenberg, Robert Jackson,¹ aprecia ca procesul a Irrprc/entat un moment important pentru a face "razboiul mai putin l racii v pentru cei care tin popoarele in puterea lor, iar calea de a Ipnileja oamenii impotriva tiraniei domestice, violentei si agresiunii a fost tragerea la raspundere a celor vinovati asigurand in acest fel ca cei Sure au pornit razboiul sa raspunda personal pentru aceasta' .

Paralel cu organizarea Tribunalului de la Nurenberg, Consiliul Aliat de Control asupra Germaniei a adoptat Directiva nr. 10 (Control Council Law no. 10) care a dat posibilitatea fiecarei "puteri ocupante ca in aria sa de ocupare' sa aduca criminalii de razboi spre judecarea in fata unui "tribunal potrivit'. Aceasta lege adoptata de statele ocupante ale Germaniei autoriza pedepsirea pentru aceleasi categorii de crime, recunoscute de Carta de la Nurenberg, si adauga cateva fraze care extindeau si clarificau comportamentul care urma sa faca obiectul jurisdictiei acestor tribunale de ocupatie, in acest sens, crimele impotriva pacii erau descrise conform Directivei nr. 10, dupa cum urmeaza: "initierea unei invazii a altor state si purtarea de razboaie de agresiune cu violarea legilor si tratatelor internationale, incluzand (dar fara a se limita) la planuirea, pregatirea, initierea sau purtarea unui razboi de agresiune, a unui razboi in violarea tratatelor, acordurilor sau asigurarilor internationale, sau participarea intr-un plan comun sau conspiratie pentru realizarea faptelor mentionate'¹. Ceea ce aduce nou definitia crimelor impotriva pacii propusa de Directiva nr. 10, fata de textul Cartei de la Nurenberg, este includerea intre actele de agresiune a "invadarii altor state'.

Desi tribunalele militare internationale care au functionat la Nurenberg si Tokyo nu au ajuns la o definitie a agresiunii, au facut totusi distinctia intre "actiunile agresive' - de exemplu, anexarea Austriei a fost considerata o actiune agresiva - ca actiuni precursoare sau pregatitoare in purtarea unui razboi de agresiune, si "razboaiele agresive' - de exemplu, cele purtate impotriva Poloniei sau Danemarcei de catre Germania.

De asemenea, in cadrul jurisprudentei celor doua tribunale, s-a cristalizat pentru prima oara principiul raspunderii penale individuale pentru crima de agresiune, reafirmat mai tarziu prin Rezolutia Adunarii Generale ONU din anul 1946 referitoare la "principiile dreptului international recunoscute de Carta si judecata Tribunalului de la Nurenberg'.

infiintarea ONU si prevederea intre scopurile sale in art. l parag. l ihn Carta a mentinerii pacii si securitatii, cu competenta pentru ('onsiliul de Securitate al ONU de a lua "masuri de reprimare a actelor i Ir agresiune si a altor incalcari ale pacii', precum si prevederea la nil. 2 parag. 4 din Carta a obligatiei statelor membre de a se abtine in iclatiile lor internationale "de la amenintarea cu forta sau de la folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a oricarui Stat sau intr-o maniera incompatibila cu scopurile ONU', reprezinta prima abordare expresa a interzicerii agresiunii la nivel international, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Singurele exceptii de la dispozitiile art. 2 parag. 4 din Carta sunt dreptul individual sau colectiv la autoaparare impotriva unui atac urinat, precum si utilizarea fortei de catre ONU sau la autorizarea ('onsiliului de Securitate al ONU.

Desi statueaza ca principiu interzicerea agresiunii in relatiile
internationale, Carta ONU nu cuprinde insa si o definitie a acesteia,
Iftsand in sarcina Consiliului de Securitate ONU determinarea cazu
rilor de agresiune, fapt care nu s-a dovedit eficient, in cele mai multe
situatii

2. Rezolutia Adunarii Generale ONU nr. 3314 a t ? din 14 decembrie 1974

In anul 1974, Adunarea Generala a ONU a adoptat, prin Rezolutia 1314, definitia agresiunii. Aceasta definitie este foarte importanta, Rezolutia fiind singurul document international care reprezinta un punct de pornire pentru definirea crimei de agresiune conform art. 5 din Statutul de la Roma.

Definitia agresiunii este compusa dintr-un preambul si 8 articole.

inca din preambulul documentului elaborat la New York, in care se expuna convingerea statelor ca definitia agresiunii va duce la descurajarea agresorului potential, transpare conceptia statelor de a face din acest instrument un mijloc mai mult teoretic de combatere a agresiunii².

Desi pune accentul pe prevenire, definitia agresiunii cuprinde suficiente elemente care permit delimitarea elementului material al crimei de agresiune.

Potrivit rezolutiei ONU, la art. l se prevede ca agresiunea reprezinta "folosirea fortei armate de catre un Stat¹ impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau independentei politice a altui Stat, sau in orice forma incompatibila cu Carta ONU'.

in continuare, art. 2 din Rezolutie prevede ca "prima folosire a fortei de catre un Stat, contravenind Cartei, va constitui evidenta prima fade a unui act de agresiune, totusi, Consiliul de Securitate va putea, in conformitate cu Carta, sa decida faptul ca un act de agresiune nu a fost comis, daca aceasta decizie nu ar putea fi justificata in lumina altor circumstante relevante, incluzand acele fapte potrivit carora actele respective sau consecintele lor nu sunt suficient de grave'. Aceasta abordare normativa indica aspectele care tin de elementul mental al crimei de agresiune si precizeaza ca in acest caz intentia criminala este prezumata, iar faptul de a recurge primul la folosirea fortei armate este suficient ca temei al acestei prezumtii².

Actele care constituie agresiune sunt enumerate neexhaustiv la art. 3 din definitie, ca fiind oricare din actele urmatoare de folosire a fortei armate de catre un stat care actioneaza primul asupra altui stat: invazia sau atacul asupra teritoriului altui stat, orice ocupatie militara a unui stat chiar temporara ce rezulta intr-o invazie sau atac, anexarea cu forta a teritoriului altui stat sau a unei parti a teritoriului unui stat, bombardarea teritoriului altui stat, blocada porturilor sau coastelor altui stat; atacul impotriva fortelor armate terestre, navale sau aeriene, a marinei si aviatiei civile ale altui stat, folosirea fortelor armate aflate pe teritoriul altui stat, in contradictie cu acordul in baza caruia stationeaza pe teritoriu, admiterea folosirii propriului teritoriu de catre un alt stat pentru a comite un act de agresiune contra unui stat tert, trimiterea de catre un stat, in numele sau, de bande sau grupuri armate, forte neregulate sau mercenari care comit acte de violenta armata impotriva altui stat, de gravitatea celor mentionate mai sus.

Potrivit art. 4 din definitie, Consiliul de Securitate al ONU poate oricand decide si ca alte acte pot fi considerate acte de agresiune sau poate conchide ca actele mentionate mai sus nu prezinta un grad de pericol social care sa determine calificarea lor ca acte de agresiune.

La art. 5 se prevede ca nicio justificare de orice natura, fie politica, ivonomica, militara sau de alt fel nu poate fi acceptata intr-un caz de .ijtresiune.

Totodata, art. 6 prevede ca nimic din definitia adoptata nu poate fi interpretat ca largind sau diminuand scopul Cartei ONU, ca apoi art. 7 na prevada ca actele de exercitare de catre popoare a dreptului lor la autodeterminare, libertate si independenta sunt excluse din definitia agresiunii.

Cu toate ca rezolutiile Adunarii Generale ONU nu au putere obligatorie, aceasta definitie a agresiunii este prima si singura care exista tli dreptul international intr-un document oficial.

Trebuie sa precizam ca definitia agresiunii adoptata de Adunarea Clcnerala ONU reprezinta definitia actului de agresiune (eventual pnvit ca element material al crimei de agresiune) si nu a crimei de Ijtrcsiune (care ca orice crima internationala cuprinde in latura penala ilftturi de elementul material si alte elemente), distinctie necesara viind in vedere atributiile Consiliului de Securitate care sunt limitate innai la stabilirea comiterii unui act de agresiune si nu permit l'til i licarea juridica a acestor acte drept crima internationala.

Concluzia care se desprinde din definitia agresiunii prezentata ililcrior este ca prin aceasta definitie s-a urmarit asigurarea unui rol 'Xdusiv Consiliului de Securitate al ONU in constatarea si determi-inrca unui act de agresiune.

Aceasta linie pare sa fi fost urmata si de Statutul de la Roma care ircvede in art. 5 parag. l lit. d) crima de agresiune ca facand parte intre crimele internationale asupra carora Curtea va avea competenta, rfi insa sa si defineasca aceasta categorie. Acelasi art. 5 asigura Ipieeminenta Consiliului de Securitate al ONU in determinarea exis-trn|ei crimei de agresiune, prevazand ca acest organ isi va exercita competenta asupra crimelor de agresiune conform cu dispozitiilor in materie ale Cartei ONU.

2. Propuneri cu privire Ia continutul juridic al crimei de agresiune

Pentru exercitarea jurisdictiei CPI, statele parti la Statutul de la Roma vor adopta, in baza art. 121 si art. 123 din Statutul de la Roma ilin anul 1998, o definitie a crimei de agresiune, stabilind si conditiile ni c;ire Curtea isi va exercita jurisdictia cu privire la aceasta crima.

Pana in prezent, avand in vedere intrarea in vigoare a Statutului de la Roma pe data de l iulie 2002, nu a fost adoptata o asemenea prevedere, in lipsa unei astfel de prevederi, nici Comisia Pregatitoare a Curtii, care a elaborat proiectul Elementele Crimelor, nu prevede nimic cu privire la elementele acestei crime in cadrul Elementelor

Crimelor.

in lipsa unor reglementari exprese, pornind de la definitia adoptata de Adunarea Generala ONU si de la jurisprudenta internationala, precum si avand in vedere dispozitiile Statutului de la Roma, ca si propunerile avansate pentru definirea agresiunii in cadrul grupului de lucru care tine de Comisia Pregatitoare a Curtii¹, schitam cateva din elementele specifice ale crimei internationale, care, in opinia noastra, vor face parte din definitia crimei de agresiune pe care statele parti la

Statut o vor adopta.

in latura penala a crimei de agresiune identificam, conform definitiei adoptate de Adunarea Generala a ONU si jurisprudentei internationale existente, anumite elemente prezente in structura unei crime internationale stricto sensu: elementul material, elementul mental si eventualele circumstante sau cerinte esentiale ale savarsirii agresiunii. Elementul material al acestei crime internationale cuprinde actul de conduita incriminat (actiunea sau inactiunea) care este reprezentat de actele de "planuire, pregatire, initiere sau purtare' a unui razboi de agresiune sau de "participare intr-un plan comun sau intr-un complot'' pentru purtarea unui razboi de agresiune, ce pot sa includa "acte de folosire a fortei armate de catre un stat care actioneaza primul asupra altui stat, si anume: invazia sau atacul asupra teritoriului altui stat, orice ocupatie militara a unui stat chiar temporara ce rezulta dintr-o invazie sau atac, ca si anexarea cu forta a teritoriului altui stat sau a unei parti a teritoriului unui stat, bombardarea teritoriului altui stat, blocada porturilor sau coastelor altui stat, atacul impotriva fortelor armate terestre, navale sau aeriene, a marinei si aviatiei civile ale altui stat, folosirea fortelor armate aflate pe teritoriul altui stat in contradictie cu acordul in baza caruia stationeaza pe teritoriu, admiterea folosirii propriului teritoriu de catre un alt stat pentru a comite un act de agresiune contra unui stat tert, trimiterea de catre un stat in numele sau de bande sau grupuri armate, forte neregulate sau mercenari care comit acte de violenta armata impotriva altui stat' si chiar utilizarea Ichnicii si tehnologiei in scopuri ostile impotriva teritoriului unui stat. Cat priveste consecinta actului de conduita incriminat, ea este inclusa chiar in continutul acestuia si consta in desfasurarea unui razboi de agresiune, in acest sens, elementul material specific agresiunii este alcatuit dintr-o act de conduita/consecinta, cum a fost numit de unii autori¹.

Apreciem ca, pentru determinarea existentei elementului material, definitia agresiunii va putea sa contina dispozitii speciale ce decurg din specificul acestei crime internationale, care sa statueze rolul Consiliului de Securitate al ONU. in cadrul grupului de lucru pentru definirea agresiunii existent in Comisia Pregatitoare a Curtii au avut loc dezbateri puternice asupra rolului Consiliului de Securitate al ONU cu privire la exercitarea de catre Curte a jurisdictiei sale asupra acestei crime internationale in conformitate cu art. 5 parag. 2 din Statut.

Dezbaterile² au avut baza cele doua tipuri de raspundere pe care le untreneaza actele de agresiune, pe de o parte, cea a statului vinovat de comiterea unui act de agresiune, si, pe de alta parte, cea a unei persoane fizice care se face vinovata pentru comiterea crimei de agresiune. Exclusivitatea Consiliului de Securitate al ONU in determinarea actelor de agresiune este contestata in cadrul acestor dezbateri de cei care sustin ca dispozitiile Cartei stabilesc competenta in sfera mentinerii pacii si securitatii pentru mai multe organe ONU, Consiliului de Securitate revenindu-i numai responsabilitatea primara in acest domeniu. Acestia adauga ca exclusivitatea Consiliului de Securitate al ONU se limiteaza numai la luarea de masuri prin aplicarea de sanctiuni statelor care se fac vinovate de acte de agresiune, si ca in niciun caz Consiliul de Securitate al ONU nu ar avea vreo competenta in ceea ce priveste stabilirea raspunderii penale individuale pentru actele de agresiune. "Carta nu prevede nicio atributie pentru Consiliul de Securitate al ONU in ceea ce priveste stabilirea raspunderii penale individuale, Curtea Internationala Penala fiind singura care se poate pronunta asupra acestui aspect'³. Cu toate aceste sustineri, propunerile facute in cadrul grupului de lucru pentru definirea agresiunii continua sa promoveze pozitia preeminenta a Consiliului de Securitate al ONU in determinarea unui act de agresiune fata de exercitarea de catre Curte a jurisdictiei sale asupra crimei de agresiune. Exista insa si problema unei eventuale inactiuni a Consiliului de Securitate al ONU care ar bloca jurisdictia Curtii asupra crimei de agresiune la infinit, in cazul in care faptuitorii sunt cetateni ai statelor membre permanente ale Consiliului. Ramane de vazut cum se vor solutiona aceste dezbateri, atat de importante pentru functionarea jurisdictiei CPI asupra crimei de agresiune.

Elementul mental sau subiectiv specific acestei crime ar putea fi reprezentat, conform art. 30 din Statutul de la Roma (care stabileste cadrul general pentru elementul mental specific crimelor internationale ce intra sub incidenta Curtii), de intentie si cunoastere a circumstantelor de fapt care stabilesc ca un razboi de agresiune va fi lansat.

in acest sens, Tribunalul International de la Tokyo¹ 1-a considerat pe publicistul Hashimoto vinovat de purtarea unui razboi de agresiune, pentru ca a cunoscut ca razboiului impotriva Chinei este un razboi de agresiune si a conspirat pentru purtarea acestui razboi, facand tot ce i-a stat in putinta pentru a asigura succesul acestui razboi.

Circumstantele sau cerintele esentiale comiterii agresiunii se pot referi la subiectele active ale acestei crime internationale, care sunt intotdeauna persoanele fizice. Raspunderea penala individuala pentru crima de agresiune a fost stabilita prin art. 6 din Carta de la Nurenberg, care prevede ca se fac vinovati de crime impotriva pacii "liderii, organizatorii, instigatorii sau complicii'.

Din jurisprudenta internationala, mai ales a Tribunalului de la Tokyo, se desprinde concluzia ca subiectele active care comit crima de agresiune sunt cele care poseda autoritatea necesara sau puterea de a fi in pozitia de a juca un rol decisiv in comiterea agresiunii. Asadar, pot fi subiecte active ale acestei crime internationale, in general, membrii ai guvernului, persoane ce ocupa pozitii inalte in armata, corpurile diplomatice, partidele politice sau industrie.

in latura internationala a crimei de agresiune identificam, cu caracter specific crimei de agresiune, elementul international ce consta in acest caz in valoarea sociala fundamentala protejata prin incrimina-ini agresiunii, pacea si securitatea internationala.

Dupa parerea noastra, numai dupa adoptarea de catre Adunarea Slutelor Parti la Statutul de la Roma a elementelor constitutive ale crimei de agresiune si a conditiilor de exercitare a jurisdictiei Curtii asuprii acestei crime, vom putea identifica in mod clar aceste elemente.

Consideram insa ca elementele constitutive ale crimei de agresiune t i conditiile de exercitare a jurisdictiei Curtii asupra acesteia, ce vor fi m luptate de catre Adunarea Statelor Parti la Statutul de la Roma, vor coincide cu continutul constitutiv impus de jurisprudenta interna-|ionala, care a dus la concretizarea si dezvoltarea dreptului international cutumiar in materie.

2. Genocidul

Pana la adoptarea Conventiei asupra Prevenirii si Pedepsirii Crimei de Genocid in anul 1948, nu a existat nicio reglementare a acestei crime internationale printr-o conventie internationala.

Termenul de "genocid' a dobandit conotatie juridica abia in anul l')44, cand Raphael Lemkin¹, in cartea sa intitulata "Axa guverneaza In Europa ocupata' referitoare la crimele naziste, a atras atentia ca sistemul conventional existent la acel moment pentru protejarea minoritatilor nationale avea lipsuri importante, dintre ele cel mai grav fiind acela ca nu pedepsea crimele impotriva grupurilor.

Termenul de "genocid' a fost adoptat, in anii care au urmat, de procurorii Tribunalului International de la Nurenberg (nu acelasi lucru s-a intamplat si cu judecatorii tribunalului) ca in anul 1946, genocidul sa fie declarat crima internationala de catre Adunarea Generala a ONU.

Reglementarea crimei de genocid prin Conventia asupra Prevenirii si Pedepsirii Crimei de Genocid din anul 1948 a devenit, cu timpul, parte a dreptului cutumiar international si jus cogens, ca toate crimele internationale stricto sensu.

Articolul 2 din Conventia din anul 1948 a fost preluat ca atare de ' .ure Statutul Tribunalului International pentru fosta Iugoslavia, prin art. 4 parag. 2, de catre Statutul Tribunalului International pentru Ruanda, prin art. 2 parag. 2 si de catre Statutul de la Roma prin art. 6.

Textul art. 6 din Statutul de la Roma prevede ca "prin crima de genocid se intelege oricare din faptele mentionate mai jos, savarsita cu intentia de a distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios si anume:

a) uciderea membrilor grupului;

b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor grupului;

c) supunerea cu intentie a grupului unor conditii de existenta care sa antreneze distrugerea sa fizica totala sau partiala;

d) masuri vizand impiedicarea nasterilor in cadrul grupului;

e) transferarea fortata de copii apartinand unui grup in alt grup'.

in cadrul conferintei de la Roma din anul 1998, care s-a finalizat cu adoptarea Statutului Curtii, au existat incercari ale anumitor delegatii, care au dorit sa includa intre grupurile protejate de incriminarea genocidului si gruparile sociale si politice, incercari care au esuat datorita liniei generale a conferintei de a codifica dreptul cutumiar existent¹, precum si lipsei de acord asupra acestor noi elemente.

1. Elementele constitutive comune faptelor de genocid   

.

in textul art. 6 din Statutul de la Roma sunt enumerate mai multe fapte care pot constitui genocid, pe care Elementele Crimelor le definesc separat.

Elementele prezente in continutul faptelor de genocid rezulta din chiar definitia adoptata de Statutul de la Roma, precum si din Elementele Crimelor mentionate care detaliaza faptele enumerate de Statut.

Latura penala specifica genocidului

in latura penala a genocidului sunt explicit cuprinse elementul material, constand in actul de conduita incriminat si, pentru anumite situatii, consecinta acestui comportament, elementul mental sau subiectiv, precum si scopul, ca si circumstantele comiterii comportamentului incriminat, constand intr-o circumstanta contextuala specifica genocidului, precum si o anumita calitate a subiectului pasiv.

Elementul material specific genocidului consta in actiuni sau omisiuni care conduc sau sunt indreptate spre distrugerea unui grup. Asadar, ceea ce caracterizeaza aceste fapte este directionarea lor spre distrugerea unui grup etnic, rasial, national sau religios.

Comportamentul incriminat se concretizeaza in actiuni sau omi-Niuni ce constau in: uciderea sau vatamarea grava a membrilor unui y,t up vizat, supunerea unui grup vizat unor conditii de existenta care sa mitreneze distrugerea fizica totala sau partiala a acestuia, luarea de Mii'isuri care impiedica nasterile in interiorul grupului sau transferarea Jor|ata de copii apartinand grupului.

Din faptele enumerate la art. 6 din Statutul de la Roma ca acte de genocid rezulta ca acestea pot consta atat din actiuni, cat si din lomisiuni (ca de exemplu, supunerea unui grup unor conditii de existenta care sa antreneze distrugerea sa fizica totala sau partiala se poate realiza si prin omisiunea de a lua masuri in vederea asigurarii de tirana sau servicii medicale grupului, tocmai cu intentia de-a il

distruge). De altfel, includerea in elementul material specific al acestei trime internationale a actiunilor si omisiunilor a fost confirmata si de Jurisprudenta TIPR, prin condamnarea primului-ministru ruandez, Jcan Kambanda¹, pentru genocid, intre altele pentru omisiunea de a-si fi indeplinit obligatia sa de Prim-Ministru al Ruandei de a lua masuri care sa opreasca masacrele ce se desfasurau pe teritoriul acesteia, desi i se ceruse acest lucru.

Elementul mental al genocidului este determinant in calificarea unei anumite fapte ca fiind genocid sau alta crima si cuprinde, conform art. 30 din Statutul de la Roma, intentia directa si cunoasterea imumitor circumstante. Ceea ce insa caracterizeaza numai genocidul este intentia directa speciala, acea dolus specialis², directionala de si catre un anumit scop.

Pentru a fi calificate drept genocid, faptele enumerate ca elemente materiale ale acestei crime trebuie savarsite, conform art. 6 din Statutul de la Roma si Elementelor Crimelor cu intentia directa si in scopul de a distruge in intregime sau in parte un grup de o anumita natura. Asa cum a retinut un autor strain¹, "omicidul devine genocid cand intentia aflata in spatele acestui act se refera la un grup, persoanele fiind ucise nu pentru un motiv particular fiecaruia, ci pur si simplu pentru ca sunt membri ai unui grup'.

Sintagma "sa distruga in totalitate sau in parte' un grup este folosita in reglementarea genocidului pentru stabilirea intentiei directe cu care se comit actele de genocid, atat sub aspect calitativ, cat si sub aspect cantitativ.

Conform practicii celor doua tribunale internationale penale infiintate de catre Consiliul de Securitate al ONU, autorul actelor de genocid trebuie sa intentioneze sa distruga fie o parte mare a unui grup, fie o fractiune reprezentativa a grupului vizat, precum liderii sai politici, intelectuali sau religiosi, in acest fel, fiecare fapta trebuie evaluata in contextul a ceea ce s-ar intampla cu restul grupului in cauza. De exemplu, uciderea tuturor persoanelor capabile sa procreeze intr-un grup, care reprezinta doar 10% din intreaga populatie a grupului vizat, poate fi considerata drept genocid, in cazul Kristic², Camera de Judecata a TIPFI a considerat ca intentia de a ucide toti bosniacii musulmani de sex masculin, de varsta militara, constituie o intentie de a distruge in parte grupurile de bosniaci musulmani, in sensul art. 4 din Statutul acestui tribunalul.

Asa cum aratam mai sus, elementul mental specific genocidului cuprinde si o reglementare expresa a scopului comiterii conduitei sau comportamentului incriminat, care pe langa calificarea pe care o asigura intentiei, impune ca faptele ce constituie genocid sa fie savarsite numai asupra anumitor persoane pe motivul apartenentei lor la un anumit grup.

in ceea ce priveste circumstantele comiterii faptelor de genocid, in continutul constitutiv al acestei crime internationale, identificam calitatea speciala a subiectelor pasive ale genocidului, normele incrimi- imintoare prevazand in mod expres calitatea acestora de membru al im lipului national, etnic, religios sau rasial vizat.

Desi victima genocidului ar putea fi considerata, aparent, grupul vr/.al prin savarsirea conduitei sau comportamentului interzis, potrivit Clementelor Crimelor, subiectele pasive ale genocidului sunt persoanele fizice ce apartin grupului national, etnic, rasial sau religios vizat, devenite victime tocmai in virtutea apartenentei lor la aceste grupuri.

Practica tribunalelor internationale infiintate prin rezolutii ale ('onsiliului de Securitate al ONU a stabilit ca "apartenenta la asemenea grupuri ar parea, in mod normal, nediscutabila pentru membrii sai, utre apartin in mod automat la aceste grupuri prin nastere, intr-o continua si deseori iremediabila maniera' .

in ceea ce priveste intelesul termenilor de grup national, etnic, insial sau religios nu exista niste definitii consacrate, intelesul acestor patru termeni, luati ca un tot, corespunde indeaproape cu ceea ce drepturile omului numesc "minoritati etnice sau nationale', termeni care la rftndul lor nu au o definitie precisa.

Tot practica celor doua tribunale internationale s-a pronuntat, in i cea ce priveste definirea celor patru termeni, dupa cum urmeaza:

- un grup national este "un grup de oameni care sunt perceputi ca impartind legatura bazata pe cetatenie comuna, impreuna cu o reciprocitate de drepturi si obligatii'². Definitia propusa porneste de la definitia nationalitatii sau cetateniei considerata de Curtea Internationala de Justitie in cazul Nottebohm;

- un grup etnic este acela ai carui membri impartasesc o limba si o cultura comuna, care se identifica sau distinge el insusi in acest fel ori poate fi identificat ca grup etnic³ de catre altii. Precizam ca pornind de l aceasta definitie, in cazul Akayesu⁴, pentru a stabili daca cei din etnia Tutsi reprezinta un grup protejat de Conventia asupra Genocidului, avand in vedere ca au aceeasi nationalitate, aceeasi cultura, aceeasi limba, respectiv religie cu cei din etnia Hutu, TIPR a apreciat ca ceea ce protejeaza dispozitiile Conventiei asupra genocidului sunt grupurile "relativ stabile si permanente'. Pentru a nu deschide insa posibilitatea de a pretinde ca orice grup intra sub incidenta dispozitiilor conventiei, preluate ca atare de Statutul de la Roma din anul 1998 si care limiteaza protectia la grupurile nationale, etnice, religioase, rasiale, tribunalul a precizat totusi ca incidenta dispozitiilor invocate si caracterizarea unui grup ca "relativ stabil si permanent' se va aprecia in fiecare caz in parte;

- un grup rasial¹ se distinge de alt grup rasial prin caracteristici ereditare fizice in mod frecvent identificate cu ariile geografice, fara legatura cu factori lingvistici, culturali, naturali sau religiosi. Un grup religios este un grup ai carui membri impartasesc aceeasi religie, credinta sau modalitate de exercitare a credintei sau convingeri comune².

O chestiune importanta este constientizarea de catre faptuitorul genocidului a calitatii de membri ai grupului vizat, pentru victimele sale, aspect ce tine de elementul mental al genocidului. Elementele Crimelor nu prevad insa nimic expres cu privire la acest aspect, in acest sens, jurisprudenta celor doua tribunale internationale infiintate prin rezolutii ale Consiliului de Securitate al ONU, a folosit atat criteriul subiectiv³, potrivit caruia faptuitorul genocidului stabileste aceasta legatura motivat de ceea ce el considera a fi national, etnic, rasial sau religios caracteristic cu privire la acel grup, precum si cel obiectiv, prin delimitarea apartenentei la un anumit grup pe baza unor elemente exterioare victimei, cum ar fi purtarea unui semn distinctiv (exemplul evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial) sau a unui act de identitate care sa prevada apartenenta la un grup etnic, natural, rasial sau religios.

Tot in cadrul circumstantelor comiterii genocidului identificam acea cerinta esentiala contextuala care contribuie atat la caracterizarea clementului mental specific genocidului, cat si la calificarea ele-inc-ntului material al acestei crime. Elementele Crimelor au surprins roinplexitatea genocidului prin prevederea expresa ca faptele de ('cnocid sa aiba loc in contextul unui model manifest de conduita similara, intentia de a comite genocid urmand a fi apreciata si prin prisma caracterului raspandit al faptelor ce constituie genocid sau din comiterea acestor fapte in cadrul unei anumite organizari sau unui nu mit sistem.

De altfel, prevederea expresa din Elementele Crimelor, mentionata 'ai sus, nu este decat o preluare a jurisprudentei existente in materie.

Pe de alta parte, Elementele Crimelor prevad si o alternativa la comiterea faptelor ce constituie genocid "in contextul unui model mnnifest de conduita similara' directionale impotriva acelui grup si nume, conduita incriminata sa fie de asemenea natura "incat prin ea insasi poate produce distrugerea grupului'.

S-a dorit in acest fel sa nu fie lasate in afara competentei Curtii Cn/.urile in care faptele ce constituie genocid nu fac parte dintr-o Conduita organizata sau dintr-un sistem.

Elementele Crimelor precizeaza ca prin expresia "in contextul a' sunt incluse si "actele initiale de formare a unui model' de conduite Incriminate, in timp ce prin termenul "manifest' se intelege o "califi-uire obiectiva'.

in acest fel se clarifica o circumstanta contextuala specifica genocidului, care, pe langa cerinta necesara dovedirii elementului mental in ..li/.ul crimelor internationale, reglementat la modul general de art. 30 din Statutul de la Roma, trebuie considerata de Curte in fiecare caz in parte si orice cerinta corespunzatoare sau speciala, daca exista, pentru clementul mental.

1.2. Latura internationala specifica genocidului

in latura internationala a genocidului, desi Statutul de la Roma nu cuprinde vreo referire expresa, putem identifica ca specific acestei crime elementul international. Acesta se refera la valoarea sociala fundamentala protejata de comunitatea internationala, reprezentata de dreptul la viata si integritate corporala a indivizilor apartinand grupu-i ilor nationale, etnice, religioase sau rasiale.

Nu ne vom opri pe parcursul prezentului capitol asupra formelor de participatie in comiterea genocidului, aratand doar ca in cazul genocidului, potrivit art, 25 parag. 3 lit. e) din Statut, se pedepseste si incitarea directa si publica la genocid.

2. Fapte international ilicite ce reprezinta genocid conform art. 6 din Statutul de la Roma

Pornind de la dispozitiile art. 6 din Statut, Elementele Crimelor identifica cinci fapte de genocid, pentru care vom prezenta, in cele ce urmeaza, elementul material specific fiecareia si care, alaturi de celelalte elemente constitutive ale genocidului analizate deja, formeaza continutul juridic specific fiecareia din cele cinci crime pedepsibile ca genocid.

a) crima de genocid prin ucidere, prevazuta de art. 6 lit. a) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Elementul material specific al acestei fapte cuprinde comportamentul incriminat ce consta in uciderea a doua sau mai multe persoane, apartinand unui grup national, etnic, religios sau rasial. Consecinta acestui comportament consta in moartea victimei sau victimelor.

Asadar, actul de ucidere sau de cauzare a mortii, savarsit in mod intentionat, face parte din elementul material esential pentru aceasta crima.

b) crima de genocid prin cauzarea de vatamare corporala sau mentala, prevazuta de art. 6 lit. b) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Atat cauzarea de "vatamari corporale grave', cat si cauzarea de "vatamari mentale grave', care reprezinta comportamentul incriminat in cadrul elementul material specific al acestei fapte de genocid, urmeaza a fi apreciata in fiecare caz in parte, dupa cum a decis si jurisprudenta internationala in materie¹. Consecinta comportamentului incriminat este reprezentata de vatamarile corporale sau mentale grave produse victimelor. ''-

Dintre faptele ce pot constitui comportamentul incriminat fac parte
actele de tortura, tratamentul inuman si degradant, violul, violenta
sexuala, persecutia. , c) crima de genocid prin supunerea cu intentie a grupului unor conditii de existenta care sa antreneze distrugerea sa fizica totala sau partiala, prevazuta de art. 6 lit. c) din Statutul de la Roma si din l'.lcmentele Crimelor

Elementul material specific acestei fapte consta intr-un compor-liiment de supunere a grupului vizat unor conditii de existenta calculate sa antreneze distrugerea fizica a acestuia.

Acest comportament, ce formeaza elementul material specific in cest caz, nu trebuie sa conduca neaparat la moartea imediata a membrilor grupului.

De asemenea, nu este obligatoriu ca aceste acte sa se materializeze In distrugerea fizica a grupului.

Luarea anumitor masuri si implementarea lor impotriva unui grup trebuie savarsite in scopul de a obtine distrugerea fizica totala sau partiala a grupului vizat, prin supunerea acestuia la conditii de viata care conduc la un asemenea rezultat.

Masurile privind conditiile de viata la care este supus grupul vizat pot include (dar nu sunt limitate la) privarea de resurse indispensabile pentru supravietuire, precum hrana sau serviciile medicale.

Jurisprudenta in acest domeniu a stabilit (a se vedea cazul liichmann¹) ca supunerea unui grup unor conditii de viata, calculate sa iluca la distrugerea grupului, nu trebuie neaparat sa conduca la rezultatul propus - distrugerea fizica totala sau partiala a grupului. S-a apreciat ca impunerea unor conditii de viata calculate pentru realizarea scopului propus - distrugerea totala sau partiala a grupului - este suficienta pentru calificarea faptelor de genocid, chiar daca conditiile in cauza nu s-au soldat cu rezultatul propus.

d) crima de genocid prin impunerea de masuri intentionate in scopul prevenirii nasterilor in cadrul grupului, prevazuta de art. 6 IU. d) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Si in acest caz, elementul material specific consta intr-un comportament de impunere a unor masuri de catre autorul genocidului, de data aceasta adoptate in scopul de a preveni nasterile in grup.

Aceste masuri pot include mutilarea sexuala, practicile de sterilizare, controlul fortat al nasterilor si, in general, orice masura de natura sa conduca victima la imposibilitatea de a procrea.

Ca si in cazul crimei de genocid anterior prezentata, Elementele Crimelor si Statutul de la Roma nu prevad ca masurile luate sa se fi concretizat in prevenirea efectiva a nasterilor. Este suficienta luarea masurilor de catre autorul faptei cu intentia si in scopul de a preveni nasterile, nefiind necesara producerea scopului urmarit.

e) crima de genocid prin transferul fortat de copii, prevazuta de art. 6 lit. e) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Elementul material specific in acest caz, conform Elementelor Crimelor, cuprinde comportamentul incriminat ce consta in acte de transferare fortata a uneia sau mai multor persoane, cu varsta mai mica de 18 ani, dintr-un grup in altul. Prin termenul "fortat'¹ se intelege nu numai utilizarea efectiva a fortei fizice, dar si amenintarea cu forta sau constrangerea, si anume crearea unei stari de frica de violenta, de detentie, de opresiune psihologica sau abuz de putere ori folosirea avantajoasa a unui mediu de constrangere.

in cadrul elementului mental, definitia acestei crime include cerinta ca autorul faptei sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca victima sau victimele sale au varsta sub 18 ani.

3. Distinctie intre genocid si crimele impotriva umanitatii

Pentru a nu crea confuzie intre crimele de genocid si crimele impotriva umanitatii, apreciem ca se impune sublinierea diferentelor esentiale intre cele doua concepte.

Genocidul este cea mai grava forma de crima impotriva umanitatii, care depaseste sfera acestei crime internationale, analizate in cele ce urmeaza, prin aceea ca autorul genocidului are intentia de a distruge total sau partial grupul vizat. Acest dolus specialis in cazul genocidului este ceea ce departajeaza definitiv anumite fapte de crimele impotriva umanitatii. Vom vedea ca in cazul crimelor impotriva umanitatii, asa cum sunt definite in art. 7 din Statutul de la Roma, nu exista o asemenea intentie.

Desi faptele care se constituie in elemente materiale ale crimelor impotriva umanitatii pot fi identice cu cele care se constituie in elementele materiale ale crimelor de genocid, desi consecinta savarsirii acestor fapte poate fi identica la cele doua crime internationale, ceea le deosebeste esential este intentia de a distruge grupul vizat, care i exista decat in cazul genocidului.

Exista, de asemenea, o diferenta intre cele doua concepte si din punctul de vedere al circumstantelor contextuale care se aplica Knnportamentului incriminat. Pentru crimele impotriva umanitatii, llrcumstanta contextuala se refera la adoptarea comportamentului Incriminat in contextul unui atac raspandit sau sistematic impotriva populatiei civile¹, in timp ce in cazul genocidului o asemenea circumstanta contextuala nu este necesara.

Daca totusi aceste circumstante ar putea fi interpretate astfel incat corespunda ambelor concepte, intentia speciala prezenta in cazul enocidului va delimita intotdeauna comportamentul incriminat sub aceasta denumire de alte comportamente similare.

3. Crimele impotriva umanitatii ,

Asa cum am mai aratat, crimele impotriva umanitatii au fost, cntru prima oara definite prin art. 6 lit. c) din Carta de la Nurenberg, baza careia Tribunalul de la Nurenberg a urmarit si condamnat rnal criminalii de razboi nazisti, apropiati ai lui Hitler. Desi art. 6 lit. c) din Carta de la Nurenberg reprezinta prima codifi-rc normativa a crimelor impotriva umanitatii, radacinile acestui loncept pot fi identificate in invataturile lui Socrate, Platon, Aristotel |fi in dreptul natural, pentru a fi configurat juridic mai tarziu, cu o semnificatie generala², prin Clauza Martens din Conventia a II a de la Maga din anul 1907 si Conventia a IV-a de la Haga din anul 1907, unde se face referire la protectia locuitorilor si beligerantilor asigurata de principiile drepturilor natiunilor care rezulta din uzantele stabilite Inlre popoarele civilizate, din legile umanitatii si din comandamentul constiintei publice. Ulterior sintagma "crime impotriva umanitatii' a fost folosita relativ la masacrul turcesc al armenilor din anul 1915, precum si in declaratiile subsecvente primului razboi mondial, cum ar fi Raportul Comisiei asupra Raspunderii Autorilor Razboiului si Implementarea Pedepselor, stabilita la Conferinta de Pace de la Paris pe data de 25 ianuarie 1919.

Definitia normativa a crimelor impotriva umanitatii cuprinsa in art. 6 lit. c) din Statutul Tribunalului de la Nurenberg, aparuta in legatura cu crimele de razboi si din necesitatea de a pedepsi crimele Germaniei naziste impotriva propriilor cetateni, crime neacoperite de crimele de razboi, prevedea: "exterminarea, inrobirea, deportarea sau alte acte inumane comise impotriva oricarei populatii civile inainte si in timpul razboiului sau persecutarea pe motive politice, rasiale sau religioase in executarea sau in legatura cu orice crima care intra sub jurisdictia tribunalului, cu violarea sau nu a dreptului national al statului unde au fost comise aceste acte'.

Ulterior momentelor Nurenberg si Tokyo, interzicerea crimelor impotriva umanitatii a fost confirmata de Adunarea Generala a ONU in anul 1946, care a adoptat rezolutia intitulata "Afirmarea Principiilor de Drept International Recunoscute in Carta de la Nurenberg', principii care au fost ulterior codificate de CDI ONU. Au intervenit si alte codificari la nivel international care au confirmat caracterul cutu-miar al normelor care reglementeaza crimele impotriva umanitatii, cum ar fi: Conventia asupra Prevenirii si Pedepsirii Crimei de Genocid (1948), Conventia asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid (1973).

Paralel, comunitatea internationala a adoptat instrumente procedurale care sa asigure pedepsirea celor care se fac vinovati de crime impotriva umanitatii.

in acest sens, au fost adoptate: Rezolutia Adunarii Generale a ONU asupra criminalilor de razboi din 15 decembrie 1971, Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3074/1973 cu privire la principiile cooperarii internationale in detinerea, arestarea, extradarea si pedepsirea persoanelor vinovate de crime de razboi si crime impotriva umanitatii, Conventia Natiunilor Unite asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii din anul 1969 si care defineste crima impotriva umanitatii preluand definitia din art. 6 lit. c) din Carta de la Nurenberg, adaugand la actele care constituie crime impotriva umanitatii genocidul si apartheidul, Conventia Europeana asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii din anul 1974, care cuprinde prevederi asemanatoare Conventiei Natiunilor Unite.

Aceste instrumente cuprind obligatia generala a statelor parti de a urinari penal pe cei vinovati de crime de razboi si crime impotriva umanitatii sau de a extrada la cerere asemenea persoane.

Obligatia generala de urmarire penala sau extradare se bazeaza pe conceptul de jurisdictie universala justificat prin aceea ca exista anumite crime internationale care, datorita naturii lor, afecteaza interesele luluror statelor¹.

in ceea ce priveste imprescriptibilitatea crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii, instrumentele mentionate prevad inlaturarea limitelor de loc sau de timp aplicabile acestor categorii de crime la nivel national prin stabilirea pedepsirii lor independent de timpul si locul unde au fost comise.

Mai tarziu, crimele impotriva umanitatii au fost incluse in Statutul T1PFI care prevede sub acest titlu in art. 5, pedepsirea persoanelor responsabile pentru urmatoarele crime "atunci cand sunt comise Inlr-un conflict armat cu caracter international sau national si indreptat impotriva populatiei civile: a) crima; b) exterminare; c) sclavie; d) deportare; e) detentie; f) tortura; g) violul; h) persecutia pe baza unor motive politice, rasiale si religioase; i) alte acte inumane'.

Si art. 3 din Statutul TIPR enumera aceleasi fapte ca si Statutul TIPFI, fapte care constituie elemente materiale ale crimelor impotriva umanitatii, inlaturand insa, inovativ, legatura dintre comportamentul incriminat si comiterea lor intr-un conflict armat. Conditia pentru ca faptele enumerate sa fie considerate crime impotriva umanitatii, conform Statutului TIPR, este ca acestea sa fie comise ca parte a unui atac sistematic sau raspandit impotriva populatiei civile pe baza unor motive nationale, politice, etnice, rasiale sau religioase.

Statutul de la Roma din anul 1998 cuprinde la art. 7 o definitie a crimelor impotriva umanitatii care reflecta elementele existente in definitia prevazuta de Carta de la Nurenberg, aprofundand si definind fiecare din aceste elemente prin prisma evolutiei acestui concept din ultimii ani.

Pe langa omucidere, exterminare, sclavaj, deportare, detentie sau alta forma grava de privare de libertate fizica cu incalcarea grava a regulilor fundamentale ale dreptului international, persecutii indreptate impotriva oricarui grup sau colectivitati pe motive politice, rasiale, nationale, etnice, culturale, religioase, sex, sunt mentionate expres ca fiind crime impotriva umanitatii si disparitia fortata a persoanelor, apartheidul, violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea fortata, sterilizarea fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila, fiecare din termenii folositi fiind definiti in parag. 2 al aceluiasi art. 7 din Statut.

Articolul 7 face o enumerare explicita si exhaustiva a faptelor care constituie elementul material al crimelor impotriva umanitatii, in stransa legatura cu elementul constitutiv esential al acestei categorii de crima internationala, si anume acea circumstanta contextuala a comiterii comportamentului incriminat: comiterea acestor fapte ca parte a unui atac raspandit sau sistematic indreptat impotriva unei populatii civile, in lipsa acestui ultim element, oricare din faptele mentionate mai sus nu sunt decat infractiuni de drept comun ce intra sub incidenta exclusiva a instantelor nationale.

Definitia crimelor impotriva umanitatii, cuprinsa in Statutul de la Roma, este cea mai cuprinzatoare definitie conventionala care a fost adoptata vreodata in ceea ce priveste crimele impotriva umanitatii.

Elementele constitutive comune faptelor ce reprezinta
crime impotriva umanitatii

in definitia crimelor impotriva umanitatii cuprinsa in Statutul de la Roma si detaliata de Elementele Crimelor putem identifica elementele constitutive esentiale comune acestei categorii de crime internationale.

Latura penala specifica crimelor impotriva umanitatii

in latura penala a acestei categorii de crime internationale se reglementeaza expres, prin normele incriminatoare, elementul material specific care cuprinde comportamentul interzis si, in anumite cazuri, consecinta acestui comportament, aspecte speciale ale elementul mental, precum intentia adoptarii comportamentului incriminat si cunoasterea circumstantelor in care se comit crimele impotriva umanitatii, iar, pentru anumite crime impotriva umanitatii, scopul comiterii acestor crime.

De asemenea, tot in latura penala sunt reglementate expres circumstantele comiterii crimelor impotriva umanitatii, cum ar fi calitatea pe care subiectele pasive ale acestor crime o au (aceea de a face parte din populatia civila), precum si circumstanta contextuala a comiterii crimelor impotriva umanitatii, pe care o vom analiza in cele ce urmeaza.

Elementul material specific comun acestei categorii de crime inter-nn|ionale consta in savarsirea unor fapte care prezinta o caracteristica .pedala, care tine de circumstanta contextuala in care sunt comise, si n nu ine fac parte dintr-un atac raspandit sau sistematic directional impotriva populatiei civile. Faptele ce pot face parte din elementul material al crimelor impotriva umanitatii nu sunt proprii numai aces-Uira, majoritatea acestora, precum: omuciderea, deportarea, violentele sexuale sau transferul fortat de populatie, le intalnim in structura

iminentului material al genocidului sau al crimelor de razboi, de care Icra fie prin specificul elementul mental care le antreneaza, fie intr-o anumita circumstanta speciala in care are loc comportamentul criminal. Aceste fapte ce intra in compunerea elementului malerial genocidului sau crimelor de razboi, ca si al crimelor impotriva nanitatii, in functie de anumile alle elemente prezente sau nu in miiterea lor, au fost numite de unii autori crime "suprapuse'¹. Ceea ce determina incadrarea acestor fapte in categoria crimelor ipotriva umanilatii este contextul extrem de grav in care sunt savar-le, determinat de includerea lor intr-un un atac raspandit sau siste-atic impotriva populatiei civile.

Articolul 7 parag. 2 din Statutul de la Roma defineste alacul indreptat impotriva populatiei civile ca fiind "comportamenlul care consta in comiterea multipla de acte vizate la parag. l impotriva oricarei populatii civile, in aplicarea sau in sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizatii avand ca scop un asemenea atac'.

Elementele Crimelor merg mai departe si precizeaza ca atacul nu trebuie neaparat sa aiba o nalura militara.

Conditia pe care trebuie sa o indeplineasca un atac impotriva populatiei civile, pentru ca actiunile care fac parte din atac sa fie calificate crime impotriva umanitatii, este ca atacul sa fie raspandit sau sistematic.

Aceasta cerinta apare atat in art. 7 din Statutul de la Roma, in art. 3 din Statutul TIPR, cat si in art. 2 din Statutul CSSL.

Desi art. 5 din Statutul TIPFI nu prevede expres termenii de "sistematic sau raspandit' pentru a caracteriza atacul din care fac parte faptele ce constituie crime impotriva umanitatii, jurisprudenta¹ acestui tribunal a considerat ca pentru ca un atac indreptat impotriva oricarei populatii civile sa constituie element al crimelor impotriva umanitatii acesta trebuie sa fie sistematic sau raspandit.

intrucat art. 7 din Statutul de la Roma nu defineste atacul sistematic sau atacul raspandit, diferenta dintre cele doua tipuri de atac poate fi apreciata numai pe baza jurisprudentei² TIPFI (cazurile Blaskic, Jelesic, Tadic) si a TIPR (cazurile Kayishema si Ruzindana) care folosesc pentru distinctie intre cele doua forme de atac criteriul gradului de organizare a atacului.

Potrivit acestei jurisprudente, un atac raspandit are loc atunci cand este indreptat impotriva unei multitudini de victime ca parte a unui comportament agresiv, implicand o comitere multipla de acte, in aplicarea sau in sprijinirea politicii unui stat sau a unei organizatii, cum a fost cazul politicii de persecutie a evreilor in timpul Germaniei naziste.

Pe de alta parte, un atac sistematic, desi se aseamana unui atac raspandit, este orchestrat, organizat sau coordonat de un grup de oameni in asa fel incat sa fie desfasurat sistematic. Criteriul in calificarea unui atac sistematic este, asadar, organizarea si coordonarea sistematizata a unui asemenea atac.

Pentru ambele tipuri de atacuri, faptele ce reprezinta crime impotriva umanitatii trebuie sa aiba loc in aplicarea sau in sprijinirea politicii unui stat sau a unei organizatii.

Elementele Crimelor explica sintagma "politica de a comite un KNemenea atac', in sensul ca o asemenea politica apartine unui stat sau mp.anizatie, care in mod activ, sa promoveze sau sa incurajeze un atac impotriva unei populatii civile. O asemenea politica poate fi implementata si prin decizia constienta de a nu actiona intr-o anumita situatie, care este indreptata spre incurajarea unui asemenea atac.

Chiar daca in Carta de la Nurenberg sau in statutele celor doua hibunale pentru fosta Iugoslavia si pentru Ruanda sau Statutul CSSL nu apar referiri explicite la existenta unei politici de stat sau a unei organizatii de a comite faptele considerate crime impotriva umanitatii, jiirisprudenta acestora a evidentiat ca acest element a fost avut in vedere de fiecare data cand s-a ajuns la calificarea unei crime impotriva umanitatii. Tribunalele mentionate au stabilit ca, formal, existenta unei asemenea politici de stat sau a unei organizatii este ceea ce imprima o dimensiune uriasa, care garanteaza incadrarea faptelor respective in crimele impotriva umanitatii¹.

Aceasta definire a atacului raspandit sau sistematic, raportat la existenta unei politici de stat sau a unei organizatii, a intentionat excluderea crimelor comise de o persoana din propria sa initiativa.

Consecinta actului de conduita interzis nu este reglementata expres de normele incriminatoare ale crimelor impotriva umanitatii, dar rezulta implicit din descrierea acestui act ce constituie crime impotriva umanitatii, ca de exemplu moartea victimei in cazul crimei impotriva umanitatii prin ucidere.

in ceea ce priveste elementul mental specific crimelor impotriva umanitatii, dispozitiile incriminatorii din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor prevad, in mod expres, cunoasterea de catre faptuitor al crimelor impotriva umanitatii a incadrarii faptelor sale intr-un atac raspandit sau sistematic impotriva populatiei civile. Elementele Crimelor prevad in plus fata de Statut ca nu este necesara dovedirea faptului ca autorul crimelor a cunoscut toate caracteristicile atacului sau detaliile precise ale planului sau politicii statului sau a unei organizatii in comiterea atacului.

Tot in cadrul elementului mental, din definitia crimelor impotriva umanitatii din Statul si din Elementele Crimelor rezulta implicit intentia in savarsirea acestor fapte.

in ceea ce priveste circumstantele sau cerintele esentiale comiterii faptelor ce reprezinta crime impotriva umanitatii, pe langa circumstanta contextuala deja prezentata in raport de elementul material si cel mental care asigura caracterizarea acestor elemente, Statutul de la Roma si Elementele Crimelor prevad in mod expres si ca subiectele pasive ale crimelor impotriva umanitatii fac parte, asa cum aratam mai sus, din randul populatiei civile.

Totusi, Elementele Crimelor nu contin niciun criteriu pentru delimitarea notiunii de "populatie civila' de alt tip de populatie. Daca initial sintagma a fost folosita pentru a distinge civilii de combatanti, considerand numai necombatantii ca potentiale victime ale crimelor impotriva umanitatii, ulterior practica¹ tribunalelor internationale a largit intelesul acestei notiuni, incluzand, pentru scopul definirii subiectelor pasive in cazul crimelor impotriva umanitatii, si persoanele fizice care s-au implicat activ in desfasurarea ostilitatilor.

1.2. Latura internationala specifica crimelor impotriva umanitatii

in latura internationala, specifica crimelor impotriva umanitatii, elementul international caracteristic este reprezentat de valoarea sociala protejata la nivel international prin incriminarea acestor fapte, drepturile fundamentale ale omului, drepturi apartinand unei populatii civile impotriva caruia este directional un atac raspandit si sistematic. Aceste crime atrag ingrijorarea intregii comunitati internationale, reprezentand un act de conduita nepermis potrivit dreptului international general aplicabil, recunoscut de principalele sisteme de drept din lume.

1.3. Legatura comportamentului incriminat cu un conflict armat

Definitia normativa a crimelor impotriva umanitatii cuprinsa in art. 6 lit. c) din Carta de la Nurenberg prevedea ca o fapta va fi calificata drept crima impotriva umanitatii numai atunci cand va fi comisa in stransa legatura cu crimele de razboi si crimele impotriva pacii. Nici judecata de la Nurenberg, nici cea de la Tokyo nu a clarificat duca relationarea crimelor impotriva umanitatii cu existenta unui ronflict armat, reprezinta un element constitutiv al crimei sau o simpla irslrictionare a jurisdictiei tribunalului¹.

Desi exista acest precedent, dreptul international cutumiar nu a mai impus o asemenea legatura cu existenta unui conflict armat a luptelor ce reprezinta crime impotriva umanitatii.

Articolul 2 parag. 2 lit. c) din Directiva Consiliului de Control ni. 10 din 20 decembrie 1945, adoptata de Puterile Aliate ca urmare a predarii neconditionate a Germaniei la 8 mai 1945, defineste crimele impotriva umanitatii, eliminand orice referire la legatura acestora cu conflictele armate.

Includerea sintagmei "crima impotriva umanitatii', atat in Conventia asupra Genocidului din anul 1948, cat si in Conventia asupra Apartheidului din anul 1973, a condus la utilizarea acestui concept in calificarea actelor de genocid, respectiv de apartheid, drept crime impotriva umanitatii, savarsite atat in timp de pace, cat si in limp de razboi, eliminand relationarea comportamentului incriminat cu desfasurarea unui conflict armat.

Statutul TIPFI ignora insa dezvoltarea conventionala a crimei impotriva umanitatii si o defineste relationand-o in mod expres cu existenta unui conflict armat international sau national. Desi exista o asemenea relationare normativa, practica TIPFI in cazul Dusko Tadic², u considerat ca "exista o regula cutumiara de drept international potrivit careia crimele impotriva umanitatii nu cer o legatura cu un conflict armat international, intr-adevar, asa cum Procurorul a punctat, dreptul international cutumiar poate sa nu ceara niciun fel de legatura 'intre crimele impotriva umanitatii si orice conflict. Impunand conditia comiterii crimelor impotriva umanitatii in cadrul unui conflict armat intern sau international, Consiliul de Securitate al ONU a definit crima din art. 5 mai limitat decat este necesar potrivit dreptului international cutumiar'.

Spre deosebire de Statutul TIPFI, Statutul TIPR, Statutul de la Roma si Statutul CSSL nu cuprind nicio referire la conexiune dintre crimele impotriva umanitatii si conflictele armate, urmarind dezvoltarea fireasca a dreptului international cutumiar in ceea ce priveste crimele impotriva umanitatii.

1.4. Cerinta existentei motivelor discriminatorii in calificarea faptelor ce reprezinta crime impotriva umanitatii

Statutul TIPR prevede in mod expres ca faptele ce reprezinta crime impotriva umanitatii trebuie sa fi fost comise pe motive discriminatorii, politice, nationale, etnice, rasiale sau religioase. Introducerea unor motive discriminatorii in definitia crimelor impotriva umanitatii a fost si subiectul dezbaterilor care au avut loc la redactarea si negocierea textului art. 7 din Statutul de la Roma. Pentru a nu introduce un element restrictiv care nu era necesar si care ar fi putut rezulta intr-o excludere a unor crime impotriva umanitatii pe alte motive decat cele limitativ prevazute si, avand in vedere lipsa unei asemenea cerinte in reglementarea cutumiara a acestei crime internationale, art. 7 din Statut si Elementele Crimelor nu cuprinde ca element constitutiv general comiterea crimelor impotriva umanitatii pe baza unor motive discriminatorii. Aceste motive discriminatorii apar reglementate numai in cazul crimei impotriva umanitatii prin persecutie, ca o categorie separata de crime impotriva umanitatii. Aceeasi linie este urmata si de art. 2 din Statutul CSSL.

2. Elementele specifice fiecarei categorii de crime impotriva umanitatii, prevazute de art. 7 din Statutul de la Roma si de art. 7 din Elementele Crimelor

Pe langa elementele constitutive comune crimelor impotriva umanitatii pe care le-am avut in vedere pana acum, Elementele Crimelor a dezvoltat, pornind de la dispozitiile Statutului de la Roma si elemente specifice fiecaruia dintre faptele care, savarsite in circumstantele evidentiate mai sus, reprezinta crime impotriva umanitatii.

Am prezentat acele elemente specifice fiecarei fapte prevazute de Statutul de la Roma sub titlul de crime impotriva umanitatii, analizand dispozitiile Statutului de la Roma si ale Elementelor Crimelor, care, ambele, reflecta dreptul cutumiar existent pana in prezent, codificat si prin statutele tribunalelor internationale penale care au functionat si functioneaza in prezent si transpus in jurisprudenta ticcstor tribunale.

a) crima impotriva umanitatii prin omucidere, prevazuta de art. 7 piirag. l lit. a) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

lilementul material specific acestei crime impotriva umanitatii este iilcfituit dintr-un comportament ce consta in acte de ucidere a uneia sau unii multor persoane (termenul "a ucide' acopera acelasi inteles ca si In menul "a cauza moartea'), ca parte a unui atac raspandit sau sistematic indreptat impotriva unei populatii civile. Consecinta compor-liunentului interzis consta in moartea victimei sau victimelor.

Definitia propusa de Elementele Crimelor pentru crima impotriva umanitatii prin ucidere insista, in mod evident, pe elementul mental al acestei crime, calificat tocmai prin circumstanta contextuala, in lipsa cftruia, in forma ceruta pentru crimele impotriva umanitatii, uciderea ni fi calificata ca infractiune de drept intern comun.

Retinem in acest sens ca uciderea unei singure persoane poate fi considerata crima impotriva umanitatii atata vreme cat este savarsita ai cunoasterea faptului ca face parte dintr-un atac raspandit sau sistematic indreptat impotriva unei populatii civile. Din acest punct de vedere, aspectul cantitativ nu joaca niciun fel de rol in calificarea uciderii ca o crima impotriva umanitatii, atata vreme cat exista elementul mental, calificat de circumstanta contextuala a savarsirii conduitei incriminate.

Aceasta observatie e pertinenta si in cazul celorlalte crime impotriva umanitatii, prevazute de art. 7 din Elementele Crimelor, si nu o vom mai relua.

b) crima impotriva umanitatii prin exterminare, prevazuta de art. 7 parag. l lit. b) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

in cazul acestei crime, elementul material specific acestei crime impotriva umanitatii consta intr-un comportament manifestat prin acte de ucidere sau cauzare a mortii a uneia sau mai multor persoane, incluzand impunerea unor conditii de viata calculate spre a induce distrugerea unei parti din populatie. De altfel, parag, 2 lit. b) din art. 7 din Statut prevede expres ca prin "exterminare se intelege indeosebi fapta de a impune cu intentie conditii de viata, ca privarea accesului la hrana si la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei parti a populatiei'. Elementele Crimelor au adaugat la sensul expres, dar nelimitativ, prevazut de Statut pentru termenul de "exterminare' si alte fapte care pot constitui exterminare, precum uciderea efectiva a victimelor.

Ceea ce deosebeste crima impotriva umanitatii prin exterminare de crima impotriva umanitatii prin ucidere este cerinta normativa expresa ca fapta incriminata in cauza sa constituie sau sa faca parte dintr-o ucidere in masa a membrilor unei populatii civile. Fata de crima impotriva umanitatii prin ucidere, Elementele Crimelor adauga o circumstanta noua la comiterea faptei, si anume incorporare acesteia intr-un comportament de ucidere in masa a membrilor unei populatii civile.

Definitia crimei impotriva umanitatii prin exterminare apare ca fiind similara cu cea a genocidului prin ucidere. Cu toate acestea, desi ambele fapte presupun uciderea membrilor unui grup, acea intentie speciala existenta in cazul genocidului care il determina pe faptuitorul genocidului sa ucida membrii dintr-un anumit grup identificat pe criterii etnice, rasiale, nationale sau religioase, in scopul distrugerii acelui grup, nu exista in cazul crimei impotriva umanitatii prin exterminare.

c) crima impotriva umanitatii prin supunerea la sclavie, prevazuta de art. 7 parag. l lit. c) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Elementele Crimelor individualizeaza elementul material specific acestei crime impotriva umanitatii, indicand faptele ce pot fi calificate ca realizand comportamentul interzis de dispozitiile incriminatoare: exercitarea de catre autorul faptei a tuturor sau numai a unora dintre atributele dreptului de proprietate, precum cumpararea, vanzarea, imprumutul sau schimbul asupra uneia sau mai multor persoane sau prin impunerea asupra lor a unor privari de libertate similara.

Elementul material indicat de Elementele Crimelor pentru aceasta crima urmareste definitia sclavajului, prezenta in art. 7 parag. 3 lit. c) din Statutul de la Roma care prevede ca prin "supunerea la sclavie se intelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv in cadrul traficului de fiinte umane, in special de femei si copii'.

Privarea de libertate trebuie inteleasa, in sensul Elementelor Crimelor, ca incluzand munca fortata sau reducerea in alt fel a unei persoane la un statut de sclav, asa cum este definit acest statut de Conventia Suplimentara asupra Abolirii Sclaviei a Comertului cu Sclavi si a Institutiilor si Practicilor similare Sclaviei din anul 1956.

d) crima impotriva umanitatii prin deportare sau transfer fortat prevazuta de art. 7 parag. l lit. d) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Pentru a comite crima impotriva umanitatii prin deportare sau transfer fortat, autorul faptei trebuie sa deporteze sau sa transfere fortat, fara justificare de drept international, una sau mai multe persoane Inii un alt stat sau locatie, prin expulzare sau alte actiuni coercitive.

Kemarcam ca textul propus de Elementele Crimelor pentru indivi-ilimli/.area elementului material specific acestei crime impune lipsa unei justificari legale internationale pentru comportamentul incrimi-linl, tocmai avand in vedere comiterea crimelor impotriva umanitatii in aplicarea sau in indeplinirea unei politici statale care poate fi tradusa si Inii o legislatie corespunzatoare de justificare a deportarii sau a unui Minister fortat de populatie.

Deportarea sau transferul fortat de populatie ca o crima impotriva umanitatii, este definita prin Elementele Crimelor si prin raport la t'iilil'icarea prezentei persoanei sau persoanelor deportate sau transfe-nite fortat ca legala in locul de unde urmeaza sa fie transferate sau deportate precum si la cunoasterea de catre autorul deportarii sau trmisferului fortat a acestui lucru.

Conditia legalitatii prezentei persoanei sau persoanelor deportate tui transferate este esentiala in raportarea ei nu numai la dreptul tui|ional care, asa cum am aratat mai sus, poate fi oricand modificat ca urinare sau in indeplinirea unei politici statale, dar si raportat la

dreptul international.

in ceea ce priveste dreptul international care interzice deportarea si transferul fortat de populatie, pe baza caruia urmeaza sa se aprecieze eiiracterul ilegal al faptelor mentionate, acesta cuprinde dispozitiile nrl. 9 (interzicerea exilului arbitrar), art. 13 (dreptul de intoarcere in propria tara) si art. 15 (dreptul al cetatenie) din Declaratia Universala H Drepturilor Omului, art. 12 parag. 4 (interzicerea privarii arbitrare de dreptul de intoarcere in propria tara), art. 13 (care interzice expulzarea iu bitrara a strainilor aflati in mod legal pe teritoriu) din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, precum si alte dispozitii din Instrumente regionale de protectie a drepturilor omului.

Cu titlu de exemplu recent in invocarea acestei crime impotriva umanitatii mentionam deportarea si expulzarea in anul 1999 a mii de albanezi din Kosovo, precum si a sarbilor din Croatia si Bosnia-Herte-y.ovina din zona controlata de sarbi in perioada 1991-1995, care sunt luate in consideratie sub aceasta formulare in actul de acuzare¹ al lui Slobodan Milosevici si al lui Milan Milutinovici in fata TIPFI.

e) crima impotriva umanitatii prin intemnitare sau alta forma de privare grava de libertate fizica, prevazuta de art. 7 parag. l lit. e) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Pentru a comite aceasta crima impotriva umanitatii autorul faptei trebuie sa plaseze in inchisoare una sau mai multe persoane sau sa le priveze in alt fel de libertatea lor fizica. Gravitatea comportamentului incriminat se raporteaza la regulile de drept international incalcate, iar autorul crimei trebuie sa fie constient de circumstantele de fapt care stabilesc o asemenea gravitate.

Ca si in cazul crimei impotriva umanitatii prin deportare sau transfer fortat de populatie, gravitatea faptei se raporteaza la dreptul international existent, excluzand aplicarea dreptului national, care poate fi modificat conform politicilor statale.

Sintagma "dispozitiile fundamentale ale dreptului international' este foarte larga si cuprinde nu numai instrumentele conventionale sau cutumiare de drept international in materie, ci si o serie de principii generale de drept. Curtea¹ va decide care dintre dispozitiile de drept international pot fi considerate fundamentale, iar acestea vor include cu siguranta toate garantiile aferente dreptului de nu fi supus unui arest arbitrar, ca si dreptului la un proces echitabil.

f) crima impotriva umanitatii prin tortura, prevazuta de art. 7 parag. l lit. f) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Elementul material specific acestei crime consta intr-un comportament manifestat prin actiuni de producere a unor dureri fizice si psihice sau de suferinte uneia sau mai multor persoane, aflate in circumstante speciale, si anume in custodia sau sub controlul autorului faptei. Termenii de "custodie' sau sintagma "aflata sub controlul' includ², pe langa intemnitare sau alte forme de privare de libertate, si alte restrictii asupra libertatii, inclusiv sclavia.

Remarcam conditia prevazuta in reglementarea torturii prin art. 7 parag. 2 lit. f) din Statut, potrivit careia asemenea durere sau suferinta provocata nu a rezultat numai sau nu a fost inerenta sau specifica unor sanctiuni legale. Apreciem ca legalitatea sanctiunilor aplicate nu trebuie raportata numai la dreptul national.

g) crima impotriva umanitatii prin viol, prevazuta de art. 7 parag. l hi ) din Statutul de la Roma si de art. 7 parag. l lit. g) - l din l'.lnnentele Crimelor

Aceasta crima impotriva umanitatii face parte din cele sase crime impotriva umanitatii de natura sexuala, descrise ulterior, individuali-(Milc* de catre Elementele Crimelor in cadrul dispozitiilor art. 7 parag. l III. g) din Statutul de la Roma.

Reglementarea crimei impotriva umanitatii prin viol, propusa de Blcinentele Crimelor, presupune, raportat la elementul material specific, mai degraba o agresiune exprimata intr-o forma sexuala decat Icmentele de detaliu ale trupului sau ale obiectelor implicate.

Violul este definit in acest sens ca o "invazie fizica de natura cxuala' comisa asupra trupului victimei in conditii coercitive, care nu Implica neaparat contactul sexual.

Circumstantele coercitive ale invaziei de natura sexuala trebuie sa Implice fie folosirea fortei, fie amenintarea cu forta sau constrangerea, precum frica de violenta sau duritate, detentia, opresiunea mentala kiui abuzul de putere ori prin utilizarea avantajelor unui mediu coercitiv sau impotriva unei persoane incapabile de a exprima un conul intamant real.

h) crima impotriva umanitatii prin sclavie sexuala, prevazuta de uri. 7 parag. l lit. g) din Statutul de la Roma si de art. 7 parag. l lit. g) 2 din Elementele Crimelor

Elementul material specific acestei crime impotriva umanitatii este semanator celui al crimei impotriva umanitatii prin supunerea la Helavie, deja analizat anterior.

Ceea ce distinge aceasta fapta de crima impotriva umanitatii prin Hclavaj este aceea ca autorul faptei a determinat victima sau victimele tinute in sclavie sa se angajeze intr-unul sau mai multe actiuni de

nutura sexuala.

Ca si in cazul crimei impotriva umanitatii prin supunerea la scla
vie, definitia sclavajului sexual a fost elaborata pornind de la definitia
Hclaviei prevazuta de Conventia Suplimentara asupra Abolirii Sclaviei,
^1 Comertului cu Sclavi si a Institutiilor si Practicilor similare Sclaviei
^lin anul 1956, care include, asa cum am aratat, si munca fortata, in
l Situatia sclaviei sexuale, munca fortata poate fi considerata si obliga-
.ea unei persoane sa ofere servicii sexuale.

i) crima impotriva umanitatii prin prostitutie impusa, prevazuta de art. 7 parag. l lit. g) din Statutul de la Roma si art. 7 parag. l lit. g) - 3 din Elementele Crimelor

Desi aceasta crima apare ca fiind o combinatie intre crima impo triva umanitatii prin viol si cea prin sclavaj sexual, in ceea ce priveste mijloacele folosite, care cuprinde elementele specifice prezentate hi cele doua categorii de crime, ceea ce distinge aceasta crima internatio nala de cele grupate la aceeasi litera g) a parag. l din art. 7 din Statutul de la Roma, este scopul cu care sunt comise faptele prezente in elementul material, si anume obtinerea de catre autorul faptei sau de catre alta persoana a unor avantaje materiale sau de alta natura, in schimbul sau in legatura cu actiunile de natura sexuala la care a fosl, obligata victima.

j) crima impotriva umanitatii prin graviditate indusa fortat, prevazuta de art. 7 parag. l lit. g) din Statutul de la Roma si art. 7 parag. l lit. g) - 4 din Elementele Crimelor

in cazul acestei crime, elementul material cuprinde un comporta-i ment manifestat prin actiuni de inducere fortata a graviditatii uneia sagj mai multor femei cu "intentia de a afecta compozitia etnica a unei popu-

latii sau pentru savarsirea altor violari grave ale dreptului international'. Pentru a determina existenta acestei crime e necesar sa se constau un element mental specific nou si anume, scopul savarsirii comporta meniului incriminat, constand in afectarea compozitiei etnice a une populatii sau savarsirea altor violari grave ale dreptului international Totodata, exista si o circumstanta speciala constand intr-o calific;! suplimentara a subiectului pasiv, care nu poate fi decat femeie.

Situatiile acoperite de aceasta fapta includ pe acelea in car femeile sunt in mod fortat lasate gravide si obligate de a purta copii grU pului etnic dominant, in vederea afectarii compozitiei etnice a grupulu etnic caruia ii apartin sau pentru a servi ca experimente medicale.

k) crima impotriva umanitatii prin sterilizare fortata, prevazuta d<< art. 7 parag. l lit. g) din Statutul de la Roma si art. 7 parag. l lit. g) din Elementele Crimelor

Sterilizarea fortata este definita de catre Elementele Crimelor 1 fiind privarea uneia sau mai multor persoane de capacitatile salj reproductive, comportament nejustificat de necesitatea unui tratanirnl medical sau spitalicesc, precum si realizat fara consimtamantul real A persoanei sau persoanelor ce sunt victime ale acestei crime impotrivi umanitatii.

Privarea de capacitatea biologica reproductiva, asa cum este id Imita sterilizarea fortata, acopera masurile de control al nasterilor .iu un efect definitiv in practica.

')(.; asemenea, consimtamantul real al victimei nu include consimtitul obtinut prin ascunderea imprejurarilor reale si a informatiilor ..ire luarii unui asemenea consimtamant.

crima impotriva umanitatii prin violenta sexuala, prevazuta de parag. l lit. g) din Statutul de la Roma din si de art. 7 parag. l 'Ui M' '6 din Elementele Crimelor

Violenta sexuala a fost considerata atat de catre Statutul de la iui. cat si de catre Elementele Crimelor, in lumina jurisprudentei ^l si TIPR, ca fiind comparabila in gravitate cu violul, sclavia ilfl, prostitutia fortata, graviditatea impusa fortat sau sterilizarea M¹.

itrivit Elementelor Crimelor, autorul faptei a comis un act de sexuala indreptata impotriva uneia sau mai multor persoane sau minat o asemenea persoana/persoane sa se angajeze intr-unul n multe acte de natura sexuala prin forta. Aceasta conduita sa aiba loc fie prin amenintarea cu forta sau constrangerea, ca .iti/.ata prin frica sau violenta, duritate, detentie, opresiune >j;ica sau abuz de putere, fie profitand de un mediu coercitiv il< lipsa de consimtamant real al victimei sau victimelor, prin in .1 de frica de violenta, duritate, detentie, opresiune psihologica mi/ de putere impotriva victimei.

i iTima impotriva umanitatii prin persecutie, prevazuta de art. 7 J lit. h) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor Ifinuiul juridic al acestei crime internationale, asa cum este <lr Klementele Crimelor, este asemanator celui al genocidului HI (interior. Ceea ce distinge cele doua categorii de crime este urmarita prin comiterea persecutiei, care in cazul genocidului ivii/.nta in mod expres ca scop (dolus specialis), de a distruge integral sau partial grupul national, etnic, religios, rasial. Acest scop nu exista in cazul crimei impotriva umanitatii prin persecutie.

Elementul material specific acestei crime consta intr-un comportament manifestat prin actiuni sau omisiuni de privare a uneia sau mai multor persoane de drepturile lor fundamentale, pe motiv de apartenenta la un grup sau colectivitate delimitata pe criterii politice, rasiale, etnice, cultural, religioase sau de gen ori pe orice alte criterii nepermise de dreptul international, intr-un mod contrar dreptului international.

Pentru a fi considerata crima impotriva umanitatii, persecutia trebuie sa se fi comis in legatura cu orice crima impotriva umanitatii sau crima internationala care intra in competenta CPI.

Aceasta dispozitie precizeaza ca savarsirea oricarei crime internationale care intra in competenta CPI, prin discriminare pe baza de criterii politice, rasiale, etnice, cultural, religioase sau de gen ori pe orice alte criterii nepermise de dreptul international, va fi pedepsita drept crima impotriva umanitatii prin persecutie.

n) crima impotriva umanitatii prin disparitia fortata de persoane, prevazuta de art. 7 parag. l lit. i) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Potrivit Elementelor Crimelor, pentru a intra sub incidenta dispozitiilor care incrimineaza faptele ce constituie crima impotriva umanitatii prin disparitia fortata de persoane, autorul faptei trebuie sa fi arestat, detinut sau rapit una sau mai multe persoane ori sa fi refuzat sa ia cunostinta de un asemenea arest, detentie sau rapire ori sa dea informatii despre soarta sau locul unde se afla o sau asemenea persoane.

Continutul acestei crime, detaliat de Elementele Crimelor, urmareste definitia prevazuta la art. 7 parag. 2 lit. i) din Statutul de la Roma care arata ca prin "disparitii fortate de persoane se inteleg cazurile in care persoanele sunt arestate, detinute sau rapite de catre un stat ori o organizatie politica sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizatii, care refuza apoi sa admita ca aceste persoane sunt private de libertate sau sa dezvaluie soarta care le este rezervata ori locul unde se afla, cu intentia de a le sustrage protectiei legii pe o perioada prelungita'.

Elementele Crimelor detaliaza acest continut insistand asupra circumstantelor comiterii comportamentului incriminat, ca de exemplu, cerinta ca autorul sa fi cunoscut ca un asemenea arest, detentie sau rapire va fi urmat, in cursul normal al evenimentelor, de un refu/ de a lua la cunostinta despre privarea de libertate sau de a da infor- matii asupra sortii sau a locului unde se afla una sau mai multe nimenea persoane, precum si de faptul ca un asemenea refuz a fost precedat sau acompaniat de privarea de libertate.

Atat arestul, cat si detentia si rapirea, ca si refuzul de a lua la i'linostinfa sau de a da informatii despre privarea de libertate in formele mentionate, trebuie sa fi fost efectuate prin sau cu autorizarea, prijinul sau cunostinta unei organizatii statale sau politice.

De asemenea, pe langa elementul mental comun tuturor crimelor impotriva umanitatii, si pentru aceasta crima in particular, trebuie sa existe si intentia speciala a autorului faptei de a scoate persoana sau persoanele victima de sub puterea legii pentru o perioada prelungita ile timp.

Remarcam in cazul crimei impotriva umanitatii prin disparitia for|ata de persoane complexitatea elementului subiectiv care presupune anumite circumstante specifice, cum ar fi, pe de o parte, savar-1 firea acestei crime cu sprijinul, cunoasterea sau sub autorizarea unei organizatii statale sau politice, iar pe de alta parte, intentia autorului de ii sustrage victima de sub protectia legii.

Aceasta crima impotriva umanitatii acopera cazul in care privarea ilr libertate a persoanei sau persoanelor ce urmeaza sa dispara fortat i-n tacut cu respectarea legii. Din acest motiv in cadrul elementului jhiectiv era esential sa fie mentionate autorizatia, sprijinul sau Cunoasterea de catre o organizatie statala sau politica pentru savarsirea faptelor care reprezinta elementele materiale ale acestei crime.

o) crima impotriva umanitatii prin apartheid prevazuta de art. 7 plirtig. l lit. j) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor

Apartheidul a aparut in dreptul cutumiar ca o crima internationala de sine statatoare, codificata prin conventia din anul 1973, care prevede la art. l ca apartheidul este o crima impotriva umanitatii.

Definitia apartheidului prevazuta de Statutul de la Roma si de catre Hlementele Crimelor urmeaza definitia din conventia din anul 1973 si re in vedere un comportament de discriminare rasiala relativ la exercitarea tuturor drepturilor unui grup sau grupuri rasiale.

lilementele Crimelor prevad ca autorul faptei de apartheid comite hm net inuman impotriva uneia sau mai multor persoane, act ce face puric din cele prevazute intre comportamentele incriminate de art. 7 pnrng. l din Statutul de la Roma.

Cand comite fapta, autorul trebuie sa cunoasca circumstantele de liipi care stabilesc caracterul (inuman) al faptelor comise, iar compor- tamentul sau sa se manifeste in contextul unui regim institutionalizat

de opresiune sistematica si dominatie exercitat de catre un grup rasial

asupra altuia sau altora.

Aceasta crima impotriva umanitatii reprezinta o varianta a crimei impotriva umanitatii prin persecutie, fundamentata insa pe un singur criteriu de discriminare - cel rasial sub conditia ca faptele incriminate sa aiba loc intr-un regim institutionalizat de discriminare si

opresiune rasiala.

in acest sens, in cazul apartheidului apare o circumstanta contextuala speciala, si anume comiterea crimei de apartheid intr-un regim institutionalizat de discriminare si opresiune rasiala.

p) crima impotriva umanitatii prin comiterea altor acte inumane prevazuta de art. 7 parag. l lit. k) din Statutul de la Roma si din

Elementele Crimelor

Pentru a nu limita lista faptelor care pot fi calificate crime impotriva umanitatii, atat Statutul de la Roma in art. 7 parag. l, cat si Elementele Crimelor introduc categoria de crima impotriva umanitatii prin comiterea altor acte inumane, care consta in cauzarea unor mari suferinte sau vatamari corporale, mentale sau psihice,

printr-un act inuman.

Observam ca intr-o asemenea definitie par sa se incadreze majoritatea crimelor impotriva umanitatii prevazute de art. 7 din Statutul de la Roma, ceea cea fost in intentia fondatorilor CPI care au urmarit sa creeze posibilitatea largirii continutului crimelor impotriva umanitatii, astfel incat acesta sa acopere orice alte fapte care prezinta elementele constitutive comune acestor crime.

De altfel, chiar definitia crimei impotriva umanitatii prin comiterea unui act inuman se face prin raportarea la celelalte crime impotriva umanitatii prevazute de art. 7 parag. l din Statutul de la Roma. ,

3. Concluzie

Conchidem prezentarea detaliata a continutului juridic al crimelor impotriva umanitatii, apreciind ca Statutul de la Roma, cu interpretarile aduse de Elementele Crimelor, cuprinde cea mai exhaustiva definitie a acestei categorii de crime internationale.

Pe de alta parte, intrucat foloseste si formulari generale, aceasta reglementare permite totodata si incadrarea in categoria crimelor l impotriva umanitatii a unor fapte care nu sunt expres si detaliat cva/,ute de dispozitiile incriminatoare si care pot intra sub incidenta

jlisdictiei Curtii.

S-a intentionat astfel ca orice noi manifestari ale crimelor impotriva imunitatii, care vor aparea odata cu dezvoltarea tehnologiei, sa fie Uprinse in jurisdictia Curtii fara a fi nevoie de amendarea Statutului

In acelasi timp, trebuie sa tinem seama de faptul ca definitia irimelor impotriva umanitatii prevazuta de art. 7 din Statutul de la (orna este o reflectie a opiniei colective a majoritatii statelor pornind de im dreptul cutumiar si reprezinta un produs al concursului a trei imperative in negociere¹: conservarea suveranitatii nationale, aderarea la n omandamentele constiintei publice dar si nevoia de precizie juridica.

Nu putem insa sa nu apreciem formula juridica folosita la art. 7 din Statut pentru definirea crimelor impotriva umanitatii ca eficienta in nurprinderea continutului constitutiv al acestei categorii de crime Internationale, aflata intr-o permanenta evolutie ca si dreptul interna-|umul in general.

4. Crimele de razboi

Ultima categorie de crime internationale stricto sensu care intra in Competenta Curtii Penale Internationale si care este. de altfel, din punct de vedere evolutional prima dintre crimele reglementate la nivel International, este cea a crimelor de razboi.

Crimele de razboi reprezinta un comportament interzis de regulile (Ineptului international aplicabile conflictelor armate. O lista licexhaustiva a acestor reguli cuprinde: Declaratia de respectare a dreptului maritim de la Geneva din anul 1856, Conventia de la Geneva pentru Ameliorarea conditiilor ranitilor si bolnavilor armatelor implicate in conflict din anul 1864, Prima Conventie de la Haga din umil 1899, Conventiile de la Geneva din anul 1929, Acordul pentru urmarirea si pedepsirea criminalilor majori de razboi a Axei Europene din anul 1945, Declaratia ONU privind Principiile Dreptului International recunoscut prin Carta Tribunalului de la Nurenberg, si judecata iiiestui tribunal din anul 1950, Conventiile de la Geneva din anul 1¹)49, devenite drept cutumiar prin acceptarea lor de catre comunitatea internationala.

Nu vom insista asupra evolutiei istorice a crimelor de razboi, intrucat aceasta a fost deja prezentata in evolutia generala a conceptului de crima internationala, lato sensu si stricto sensu. Credem insa ca este necesar sa analizam in cele ce urmeaza, continutul juridic al crimele de razboi prin prisma dispozitiilor art. 8 din Statutul de la Roma, cu interpretarile si detalierile aduse de Elementele Crimelor acestor dispozitii si avand in vedere gradul ridicat de reflectare a dezvoltarii cutumiare si conventionale a acestor crime internationale, pe care aceste dispozitii 1-au adoptat.

Articolul 8 reprezinta cea mai cuprinzatoare si cea mai elaborata prevedere a Statutului de la Roma. Aceasta caracteristica este influentata intr-o mare masura de jurisprudenta TIPFI si a TIPR, precum si de consolidarea ulterioara a legilor razboiului aplicabile in conflictele armate fara caracter international, in mod special asa cum a fost elaborata in jurisprudenta timpurie a TIPFl'. Desi natura cutumiara a dispozitiilor Conventiilor de la Geneva din anul 1949 nu este contestata, mai multe state importante nu au aderat la cele doua Protocoale din anul 1977 la Conventiile de la Geneva, precum si la tratatele care reglementeaza folosirea minelor terestre antipersonal sau neprolife-rarea armelor nucleare sau interzicerea totala a experientelor nucleare. Din acest motiv, fapte care ar putea fi calificate crime de razboi nu sunt prevazute la art. 8 din Statut.

1. Elemente comune tuturor crimelor de razboi prevazute de art. 8 din Statutul de la Roma si de art. 8 din Elementele Crimelor

Potrivit art. 8 parag. l din Statutul de la Roma, Curtea va avea competenta asupra crimelor de razboi, "in special atunci cand au fost comise ca parte a unui plan sau a unei politici sau ca parte a savarsirii pe scara larga a acestor crime'.

Raportat la aceasta definitie generala, Elementele Crimelor precizeaza ca elementele crimelor de razboi prevazute de art. 8 parag. 2 din Statut vor fi interpretate in cadrul deja stabilit al dreptului international al conflictelor armate care include, atunci cand este cazul, dreptul international al conflictelor armate pe mare.

Tratarea detaliata a elementelor materiale ale crimelor de razboi de |Mtrc Elementele Crimelor ne permite sa individualizam acele elemente comune tuturor crimelor de razboi prevazute la art. 8, si anume:

a) circumstanta contextuala a comiterii comportamentului incriminat consta in comiterea crimelor de razboi in contextul unui conflict urinat sau asociat cu un conflict armat (national sau international);

b) elementul subiectiv presupune cunoasterea de catre autorul luptelor a circumstantelor de fapt care stabilesc existenta unui conflict urmat (ca element subiectiv al crimelor de razboi);

c) crimele de razboi pot fi savarsite de catre orice fel de persoana l'i/.ica, definitia crimelor de razboi neimpunand o anumita calitate pentru autorul conduitei incriminate, cu exceptia catorva cazuri;

d) elementul international se regaseste in ocrotirea drepturilor lundamentale ale omului (dreptul la viata, la integritate corporala si mentala, la proprietate etc.) ca valoare sociala fundamentala a comunitatii internationale, protejata prin interzicerea comportamentului incriminat.

Nu vom insista pe detalierea acestor elemente comune tuturor
crimelor de razboi reglementate de art. 8 din Statutul de la Roma,
intrucat le vom aborda in cele ce urmeaza, in cadrul fiecarei categorii
de crime de razboi.

2. Clasificarea crimelor de razboi

Articolul 8 din Statutul de la Roma foloseste doua criterii pentru clasificarea in patru mari categorii a faptelor ce reprezinta crime de razboi, si anume:

1. incalcarea dispozitiilor Conventiilor de la Geneva din anul 1949;

2. caracterul international sau national al conflictului armat in contextul caruia sau asociat cu care se savarsesc crimele de razboi.

Prin folosirea celor doua criterii, art. 8 din Statutul de la Roma clasifica conduitele calificabile drept crimele de razboi in patru categorii principale: incalcarile grave ale Conventiilor de la Geneva clin 12 august 1949, comise in contextul, sau asociat cu un conflict armat international; celelalte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile conflictelor armate internationale in cadrul stabilit al dreptului international; violarile serioase ale art. 3, comun tuturor celor patru Conventii de la Geneva din 1949, savarsite in contextul, sau asociat cu un conflict armat fara caracter international; alte violari serioase ale legilor si cutumelor razboiului, aplicabile in dreptul inter national al conflictelor armate, in cadrul stabilit al dreptului international, savarsite in contextul, sau asociat cu un conflict armat fara caracter international;

3. Incalcari grave ale Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949, comise in contextul sau asociat cu un conflict armat international

in prima categorie art. 8 parag. 2 lit. a) din Statutul de la Roma grupeaza, "incalcarile grave ale Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949'.

Elemente constitutive comune specifice acestei prime categorii de fapte calificabile drept crime de razboi savarsite in cadrul unui conflict armat international, tin atat de latura penala, cat si de latura internationala a continutului constitutiv, dupa cum urmeaza:

3.1. Latura penala specifica incalcarilor grave ale Conventiilor de la Geneva din anul 1949

Elementul material al acestei categorii de crime internationale consta intr-un comportament ce reprezinta o incalcare grava a Conventiilor de la Geneva din 1949, prezentand o amenintare majora la adresa valorilor comunitatii internationale.

Gravitatea faptelor ce reprezinta elementul material al acestor crime de razboi atrage incidenta jurisdictiei universale a statelor. Aceasta echivaleaza cu dreptul oricarui stat de a urmari si sanctiona penal pe autorii acestor crime de razboi, iar in cazul in care statul pe teritoriul caruia se afla autorul crimei nu doreste sa-1 urmareasca penal, acesta are obligatia sa-1 extradeze catre orice stat parte la Conventiile de la Geneva, care il va urmari si pedepsi (art. 49, art. 50 din Conventia de la Geneva I, art. 50, art. 51 din Conventia de la Geneva II articolele 129, 130 din Conventia de la Geneva III si art. 146, 147 din Conventia de la Geneva IV

Comportamentul incriminat cuprinde o circumstanta contextuala identificata mai sus, si anume acest comportament incriminat trebuie sa aiba loc in contextul, sau asociat cu un conflict armat international.

De asemenea, tot in cadrul circumstantelor identificam si circumstanta legata de calitatea victimei sau a obiectului material al crimelor de razboi din categoria incalcarilor grave ale Conventiilor de la Geneva din 1949. in acest sens, faptele prezente in cadrul elementului material al acestor crime de razboi trebuie sa fie savarsite impotriva persoanelor si proprietatilor protejate de Conventiile de

Uenevadin 1949.

in ceea ce priveste elementul subiectiv, abordarea normativa a l Statutului impune ca autorul faptei sa cunoasca circumstantele de fapt

l'iirc stabilesc existenta unui conflict armat, precum si circumstantele ulc fapt care stabilesc statutul protejat al persoanelor, respectiv al j proprietatilor protejate conform Conventiilor de la Geneva din 1949.

Observam ca, la fel ca in cazul crimelor impotriva umanitatii, si in

tn/.ul crimelor de razboi este folosita aceeasi tehnica normativa potrivit Ifflreia, circumstantele comiterii comportamentului incriminat asigura Iciilificarea atat a elementului material, cat a elementului mental.

Dupa identificarea elementelor constitutive specifice, vom analiza llcrmenii folositi in conturarea acestor elemente, precum: "conflictul l urinat international', "persoane si proprietati protejate', precum si l "cunoasterea' de catre autorul faptei a circumstantelor de fapt care Utiibilesc existenta conflictului armat sau statutul protejat al persoa-IlU'lor sau proprietatilor protejate. Primele doua sintagme sunt specifice (dreptului international umanitar si servesc la individualizarea elemen-Itclor constitutive ale crimelor de razboi.

A. Conflictul armat

Niciuna dintre cele patru Conventii de la Geneva din 1949, nu (cuprinde in mod expres o definitie a conflictului armat, in acest sens, Iun. 2 comun celor patru conventii stipuleaza ca "prezenta conventie se Iva aplica in caz de razboi declarat sau in orice conflict armat care Ilurvine intre doua sau mai multe inalte Parti Contractante, chiar daca Hlarea de razboi nu este recunoscuta de una din ele'.

Potrivit acestei prevederi, precum si prin corelatie cu celelalte Dispozitii ale Conventiilor de la Geneva din 1949 care prevad respec-[liirca anumitor obligatii in ceea ce priveste persoanele protejate sau proprietatile protejate de cele patru conventii, ar rezulta ca prin conflict r i nat international s-ar intelege o stare de razboi, declarat sau nu, care [implica prezenta unor forte militare ale unui stat pe teritoriul altui stat, unde fortele militare combatante trebuie sa se abtina de la anumite acte mu fapte indreptate impotriva persoanelor si proprietatilor protejate.

Aceasta este definitia care rezulta din prevederile Conventiilor de i Geneva din 1949 si care caracterizeaza cazul clasic de conflict limat international. Odata cu intrarea in vigoare a Protocolului I la Conventiile de la Geneva din 1949, razboaiele de eliberare nationala impotriva regimurilor de ocupatie sau rasiale sunt considerate conflicte armate internationale, desi se desfasoara intre fortele armate de eliberare nationala si forte guvernamentale.

in ceea ce priveste definitia conflictului armat ca atare, niciun document international nu prevede o definitie in acest sens. Poate de aceea, tribunalele internationale penale, in activitatea lor de implementare a dreptului international umanitar au incercat sa ofere o definitie a conflictului armat. Astfel, cazul deschizator de practica The Prosecutor v. Dusko Tadic, Camera de Apel a TIPFI a considerat ca prin conflict armat se intelege "orice recurgere la forta armata intre state sau la violenta armata intre autoritatile guvernamentale si grupuri armate organizate sau intre asemenea grupuri intr-un stat. Dreptul international umanitar se aplica de la initierea unui asemenea conflict armat si se extinde dincolo de incetarea ostilitatilor pana la incheierea pacii sau in cazul conflictelor armate interne o rezolvare pasnica a conflictului este obtinuta. Pana la acel moment, dreptul international umanitar continua sa se aplice intregului teritoriu al statului in razboi sau in caz de conflict armat intern, intregului teritoriu sub controlul unei parti indiferent daca pe acest teritoriu au sau nu loc lupte'.

B. Persoane protejate sau populatie protejata in cadrul unui conflict armat international conform Conventiilor de la Geneva din 1949

Nici Statutul de la Roma, nici Elementele Crimelor nu definesc ce se intelege prin persoana sau populatie protejata conform Conventiilor de la Geneva din 1949.

in consecinta, delimitarea categoriilor de persoane care intra sub incidenta dispozitiilor art. 8 parag. 2 lit. a) din Statutul de la Roma se bazeaza exclusiv pe dispozitiile Conventiilor de la Geneva din 1949 si pe practica celor doua tribunale internationale penale infiintate prin rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU¹.

in categoria persoanelor protejate de dispozitiile celor patru conventii intra, dupa cum rezulta din chiar titlul fiecarei conventii: ranitii, bolnavii din fortele armate aflate in campanie sau din fortele armate maritime, prizonierii de razboi, populatia civila in teritoriile ocupate. Toate aceste persoane sunt, in general, persoane care nu participa la ostilitati.

Conventia IV de la Geneva din 1949 prevede la art. 4 ca dispozitiile conventiei se aplica tuturor celor care, la un anumit moment si Itlli-o anumita maniera, se afla in cadrul unui conflict sau al unei ocupatii militare sub autoritatea unei parti la conflict sau ale puterii ocupante si nu sunt cetateni ai acesteia.

Aceasta dispozitie a fost interpretata flexibil in practica tribunalelor internationale, care s-au pronuntat, in cazul The Prosecutor v. nusko Tadic¹, in sensul asigurarii protectiei maxime a civililor: "sco-|iul primar este acela de a asigura civilii care nu se bucura de protectie diplomatica si care nu sunt subiect al impunerii sau controlului statului Iu mainile caruia se afla. in consecinta, sunt protejati nu numai civilii din teritoriile inamice, teritoriile ocupate sau din zonele de lupta care nu au cetatenia statului beligerant in mainile caruia se afla, dar si apatrizii sau acei civili care sunt refugiati si nu mai datoreaza supunere nuu nu se mai bucura de protectie diplomatica a partii in conflict in mainile careia se afla si ai carei cetateni sunt'.

De asemenea, pentru a se bucura de protectia oferita de dispozitiile conventiilor, persoanele protejate, conform Conventiilor de la Geneva din 1949, trebuie sa indeplineasca conditia aflarii sub controlul puterii ocupante care acopera atat situatia prizonieratului, cat si situatia prezentei fizice pe un teren aflat sub controlul inamicului².

C. Proprietatea protejata

Proprietatea protejata de cele patru Conventii de la Geneva din 1949 si de Protocolul Aditional I nu este definita, in mod explicit³, de catre instrumentele juridice internationale mentionate.

acte de distrugere sau insusire a proprietatii protejate de catre una sau mai multe Conventii de la Geneva din 1949, fara ca aceasta distrugere sau insusire sa fie justificata de necesitate militara.

Distrugerea sau insusirea proprietatii private trebuie sa fie extensiva si savarsita intentionat, pentru a fi calificata incalcare grava a Conventiilor de la Geneva din 1949. Amploarea actelor de distru gere sau de insusire a proprietatilor private reprezinta un criteriu esential pentru calificarea acestei crime internationale.

Pe langa distrugere, care acopera, conform jurisprudentei Tribunalelor Militare Internationale de la Nurenberg¹ si Tokyo, acte de incendiere, demolare sau de producere a unor pagube materiale, elementul material al crimei de razboi prevazute la art. 8 parag. 2 lit. a) (iv) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor cuprinde si insusirea proprietatii private protejate de catre una sau mai multe Conventii de la Geneva din 1949, nejustificata de necesitatea militara.

insusirea² include rechizitia, furtul, jaful, nejustificate de necesitatea militara.

Elementul subiectiv al acestei crime internationale consta in intentie, care poate fi atat directa, cat si indirecta si in constientizarea de catre faptuitor a circumstantelor de fapt care stabilesc caracterul protejat al proprietatii distruse sau insusite si existenta unui conflict armat.

b) crima de razboi prin privarea cu intentie a unui prizonier de razboi sau a oricarei alte persoane protejate de dreptul sau de a fi judecata regulamentar si impartial, prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. a) (vi) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor.

Conform Elementelor Crimelor, elementul material specific al acestei crime de razboi cuprinde acte de privare a uneia sau mai multor persoane protejate de Conventiile de la Geneva din 1949, de un proces corect si regulamentar, prin refuzul de a asigura garantiile juridice definite, in special, de Conventiile III si IV de la Geneva din 1949.

in considerarea acestei crime, CPI va trebui sa aiba in vedere garantiile judiciare recunoscute de diverse sisteme de drept, incluzand cele recunoscute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului sau cele din sistemul inter-american al drepturilor omului, precum si toate garantiile judiciare incorporate in instrumentele internationale univer-IjlHl acceptate, precum Pactul International privind Drepturile Civile Politice.

Si aceasta fapta trebuie savarsita cu intentie directa sau indirecta si rontientizarea de catre faptuitor a circumstantelor de fapt care iinlcsc caracterul protejat al persoanelor supuse unei asemenea i Jjroi-cduri, precum si a celor ce stabilesc existenta unui conflict armat.

4. Celelalte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile conflictelor armate internationale, in cadrul stabilit al
   l dreptului international

Cea de-a doua categorie principala de crime de razboi care se 'nftvftrsesc in contextul unui conflict armat international sunt, potrivit nit, K parag. 2 lit. b) din Statutul de la Roma, "alte incalcari ale legilor ti i'ulumelor aplicabile in conflictul armat international'.

Sub aceasta denumire sunt reunite violari grave ale dreptului international umanitar care reglementeaza conflictele armate, altele decat cele care intra in categoria "incalcarilor grave' ale Conventiilor ilr l;i Geneva din 1949, a crimelor impotriva umanitatii sau a crimelor ilr genocid.

Trasaturile esentiale comune acestei categorii de crime de razboi sunt:

a) reglementarea lor de catre dreptul international umanitar existent si

b) caracterul "grav', in sensul incalcarii unei reguli ce protejeaza JfBlori importante ale comunitatii internationale ca viata, integritatea .orporala sau psihica a victimelor, reguli de purtare a razboaielor, Integritatea bunurilor culturale, alte drepturi fundamentale ale omului

4.1. Elemente constitutive comune altor incalcari ale legilor si cutumelor aplicabile in conflictul armat international, considerate crime de razboi in sensul art. 8 parag. 2 lit. b) din Statutul de la Roma

In structura acestor crime de razboi identificam, dupa cum urmeaza:

- Elementul material, care este reprezentat de un comportament cu cmucter grav prin care se violeaza legile si cutumele aplicabile condu telor armate internationale.

- Circumstanta contextuala care consta in adoptarea comporta
mentului incriminat in contextul, sau asociat cu desfasurarea unui
conflict armat international.

Elementul mental cuprinde intentia si cunoasterea circumstantelor de fapt care stabilesc caracterul de conflict armat in contextul careia, sau asociat cu care au loc crimele de razboi din aceasta categorie principala, precum si pentru anumite crime de razboi din aceasta categorie de razboi, constientizarea anumitor circumstante de fapt care stabilesc criteriile de calificare ale subiectelor pasive sau ale obiectului material al crimei.

4.2. Faptele ce intra in categoria celorlalte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile conflictelor armate internationale a dreptului international.

in categoria crimelor de razboi prevazute de art. 8 parag. 2 lit. b) din Statutul de la Roma intra fapte care reflecta continutul constitutiv a! acestor crime, intrucat si elementul material specific al acestor fapte se asemana de multe ori cu elementul material specific al unor crime impotriva umanitatii, pentru exemplificarea continutului constitutiv al celorlalte violari grave ale Conventiilor de la Geneva din 1949 vom exemplifica cu prezentarea a trei fapte incriminate sub aceasta titlu:

a) crima de razboi prin atacarea civililor prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. b) (i) din Statutul de la Roma si de Elementele Crimelor;

Elementele Crimelor prevad ca element material specific al acestei categorii, comportamentul constand in conducerea unui atac impotriva populatiei civile sau persoanelor fizice civile.

Elementele Crimelor nu prevad o definitie a atacului. Avand in vedere ca reglementarea acestei crime se fundamenteaza pe dispo zitiile art. 51 parag. 2 din Protocolul Aditional I, apreciem ca definitia atacului poate sa urmeze prevederile art. 49 parag. l din Protocolul Aditional I. in acest sens, prin "atac' se intelege totalitatea "actelor de violenta impotriva unui adversar, fie in ofensiva, fie in defensiva'.

Termenului de "atac' i s-a acordat de catre doctrina si o definitie mai larga care inglobeaza toate actiunile care ar putea afecta populatia civila. Sunt incluse aici si actiuni cu caracter pasiv, cum ar fi plasarea unor mine'.

in cadrul circumstantelor comiterii comportamentului incriminat, identificam calitatea subiectului pasiv al acestei crime internationale i poate sa fie populatia civila, ca multime de persoane formata Dminant din civili, sau o persoana civila, in sensul neparticiparii Irsleia direct la ostilitati.

l'opulatia civila este considerat acel segment al populatiei care nu i parte la conflictul armat. Prezenta in cadrul acestei populatii, a unor srsoane fizice care nu se inscriu in definitia civililor, potrivit Proto-Olului Aditional I, nu face sa inceteze natura civila a populatiei atacate. Intentia normativa, in incriminarea acestor fapte drept crime de IA/luii, a fost asigurarea unei distinctii clare intre tintele militare si > Ir civile, distinctie care trebuie facuta intr-un conflict armat.

In cazul The Prosecutor v. Tihomir Blaskic, TIPFI a decis ca o i r menea crima este intotdeauna comisa cu intentia directa de a ..hinine atacului populatia civila sau persoane civile si cu deplina i imcistinta a faptului ca civilii vor constitui tinta atacului fara sa existe im rsitate militara¹.

l>) crima de razboi prin folosirea improprie a unui drapel de flimistitiu, prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. b) (vii) din Statutul de la ^iiina si de art. 8 parag. 2 lit. b) (vii) - l din Elementele Crimelor;

Din dispozitiile art. 8 parag. 2 lit. b) (vii), Elementele Crimelor au tlclnnitat in cadrul elementului material, comportamentul incriminat prniru patru crime de razboi, prevazand specificul fiecarei crime de fft/.hoi delimitate, in parte.

Crima de razboi prin folosirea improprie a unui drapel de IMnistitiu este prevazuta ca o fapta separata de Elementele Crimelor.

Hlementul material specific al crimei de razboi consta in acte de luliisire improprie a unui drapel de armistitiu.

Folosirea improprie este definita de Elementele Crimelor ca fiind hi ca folosire facuta in scopul de a mima intentia de negociere cand o iHcmenea intentie nu exista.

Elementul material al acestei fapte este descris atat prin comportamentul incriminat, cat si prin consecinta acestui comportament, Slire consta in producerea mortii sau a vatamarii corporale serioase a uncia sau mai multor persoane.

Ceea ce caracterizeaza actele de folosire improprie este ceea ce i hm, 37 din Protocolul Aditional I numeste "perfidie'² si consta in "acte ce solicita increderea adversarului determinandu-1 sa creada ca autorul faptei este indreptatit la protectie sub regulile de drept international aplicabile conflictelor armate, cu intentia de a trada aceasta incredere'.

Elementul subiectiv presupune intentie directa in ceea ce priveste folosirea improprie a drapelului de armistitiu si indirecta in ceea ce priveste consecinta (moartea sau vatamarea corporala grava) precum si constientizarea realizarii consecintei ca si a caracterului interzis de dreptul international al actelor savarsite.

c) crima de razboi prin declaratia ca nu va exista indurare pentru invinsi, prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. b) (xii) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor.

Elementul material specific al acestei crime de razboi consta in comportamentul autorului faptei de a declara sau ordona fortelor armate pe care le conduce, de a nu lasa supravietuitori.

Aceasta dispozitie deriva din prevederile conventiilor de la Haga din 1907 care interzic o asemenea declaratie sau ordin ori conducerea ostilitatilor pe aceasta baza.

Elementul mental cuprinde, pe langa elementele comune crimelor de razboi din aceasta categorie, si scopul declaratiei sau ordonarii care formeaza comportamentul incriminat, care este reprezentat de amenintarea unui adversar sau de conducerea ostilitatilor pe baza hotararii de a nu lasa supravietuitori.

in cadrul circumstantelor comiterii faptei incriminate, notam ca subiectul activ trebuie sa aiba comanda efectiva sau controlul fortelor subordonate catre care declaratia sau ordinul au fost directionate pentru ca fapta sa sa intra sub incidenta dispozitiilor incriminatoare.

5. Violari grave ale art 3, comun tuturor celor patru Conventii de la Geneva din 1949, savarsite in contextul sau asociat cu un conflict armat fara caracter international

in cea de-a treia categorie principala de crime de razboi sunt grupate potrivit art. 8 parag. 2 lit. c) din Statutul de la Roma, "violarile serioase ale art. 3, comune tuturor celor patru Conventii de la Geneva din 12 august 1949', comise impotriva persoanelor care nu iau parte activa la ostilitati, inclusiv membrii fostelor armate care au renuntat la arme si care sunt scosi din lupta pe motiv de boala, ranire, detentie sau alta cauza, violari comise intr-un conflict armat fara caracter international.

5.1. Elementele constitutive comune violarilor grave ale art. 3, comun celor patru Conventii de la Geneva din 1949

Klementul material consista in comportamentul incriminat repre-lilat de faptele prevazute de art. 3, comun tuturor Conventiilor de la Knt-va din 1949, si uneori, din consecinta acestuia, prevazuta expres u im;

in cadrul circumstantelor comiterii comportamentului incriminat, 'Icnlificarn circumstanta contextuala a carei reglementare expresa i'icvede ca crimele de razboi din aceasta categorie sa se savarseasca liniai in cadrul conflictelor armate fara caracter international.

Definirea conflictelor armate fara caracter international urmeaza sa i Ir realizata¹ prin excludere, raportat la conflictul armat cu caracter 'lilcrnational².

Spre exemplu, in cazul The Prosecutor v. Dusko Tadic, TIPFI a .li'iis ca prin conflict armat fara caracter international se intelege con-lllilul armat care se desfasoara intre grupurile guvernamentale si jfnpuri organizate armat sau alte grupuri pe teritoriul unui stat.

Aprecierea conflictului armat ca international sau fara caracter International nu prezinta importanta din punctul de vedere al elemen-illui subiectiv al acestei categorii de crime de razboi, conform Ele-elor Crimelor neexistand nicio cerinta a unei evaluari legale de autorul faptei, a caracterului international sau neinternational allictului armat, sau a cunoasterii circumstantelor de fapt care stabilesc caracterul international sau neinternational al conflictului armat.dar, aprecierea conflictului armat ca international sau neinternational are importanta numai din punctul de vedere al incadrarilor savarsite intr-o categorie de crime de razboi sau alta.

De altfel, definitia conflictului armat fara caracter international llnhilita de TIPFI urmeaza definitia prevazuta de art. l din Protocolul ditional II.

Acesta din urma prevede ca dispozitiile protocolului se vor aplica conflictelor armate care nu sunt acoperite de art. l din Protocolul Aditional la Conventiile de la Geneva din 1949 relativ la Protecti;i Victimelor in Conflictele Armate Internationale (Protocolul I).

Este vorba despre conflicte care au loc pe teritoriul unei inalte Parti Contractante intre fortele armate si fortele armate disidente sau alte grupuri militare organizate care, sub conducerea responsabila, exercita un asemenea control asupra unei parti a teritoriului sau care ii imputerniceste sa desfasoare operatii militare.

Ceea ce trebuie totusi sa precizam cu privire la conflictul armat fara caracter international in contextul caruia sau in legatura cu care sunt savarsite aceasta categorie de crime de razboi este ca un asemenea context nu acopera, potrivit art. 8 parag. 2 lit. d) din Statutul de la Roma, situatiile de tulburari sau tensiuni interne, cum sunt insurectia, actele izolate si sporadice de violenta si alte acte de natura similara.

Aceasta precizare, prezenta la lit. d) a parag. 2 din art. 8 din Statutul de la Roma, deriva din dispozitiile art. l parag. 2 din Protocolul Aditional II.

intre circumstantele comiterii comportamentului incriminat distingem, alaturi de cele contextuale, si circumstantele specifice subiectelor pasive ale faptelor reglementate, si anume, calitatea de civili sau de populatie civila a acestora asa cum este definita aceasta calitate la art. 3, comun Conventiilor de la Geneva din 1949; este vorba despre acele persoane "care nu iau parte activa la ostilitati', precum si despre membrii fortelor armate care au lasat armele si care au fost plasati in afara luptei pe "motiv de boala, ranire, detentie, sau alte cauze' si care intra in categoria celor mentionati de art. 4 din Protocolul Aditional II ca "persoane care au incetat sa ia parte la ostilitati'.

Exista o anumita suprapunere intre categoriile de persoane protejate prin dispozitiile incriminatoare, deoarece persoanele care nu iau parte la ostilitati cuprind si pe fostii combatanti sau persoanele care au folosit armele si persoanele civile.

in ceea ce priveste elementul subiectiv prezent in aceasta categorie de crime de razboi, acesta prezinta componentele clasice specifice crimelor internationale aflate in jurisdictia Curtii si cuprinde intentia directa sau indirecta cu care este comisa crima de razboi, precum si cunoasterea de catre autorul faptei a circumstantelor de fapt care stabilesc statutul protejat al victimelor crimei, precum si caracterul de conflict armat in contextul caruia, sau in legatura cu care are loc comiterea crimei. ,

S.2. Faptele ce intra in categoria violarilor grave ale art. 3, comun celor patru Conventii de la Geneva din 1949

in aceasta categorie sunt grupate sapte fapte ce reprezinta crime de fft/hni. conform Elementelor Crimelor, care detaliaza cele patru cate-|ni ii prevazute de art. 8 parag. 2 lit. c) din Statutul de la Roma, pentru |Mi f vom prezenta, in cele ce urmeaza, elementele constitutive speci-fli'c a uneia dintre aceste crime - crima de razboi prin luarea de osta-fei'i. prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. c) (iii) din Statutul de la Roma si gin Klcmentele Crimelor

lilementul material specific acestei categorii de crima de razboi i -.ic similar cu cel al crimei de razboi prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. a) i mii) din Statutul de la Roma.

('ontinutul constitutiv al acestei crime de razboi cuprinde, in plus fM|ft de componentele prezente in cadrul elementelor mentale, scopul IliArii sau tinerii de ostateci, si anume obligarea unui stat, a unei nrgiinizatii internationale, persoane fizice sau juridice sau a unui grup i Ir persoane, sa actioneze sau sa se abtina de la actiune, ca o conditie implicita sau implicita pentru siguranta sau eliberarea ostatecilor.

6. Alte violari grave ale legilor si cutumelor razboiului, aplicabile in dreptul international al conflictelor armate, in cadrul stabilit al dreptului international, savarsite in contextul sau asociat cu un conflict armat fara caracter international

Ultima categorie principala de crime de razboi prevazuta de Rtutul de la Roma, la art. 8 parag. 2 lit. e), este reprezentata de "cele-Rte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile conflictelor |rmate care nu prezinta caracter international, in cadrul stabilit de dreptul international'.

livident, in aceasta categorie vor intra toate celelalte violari grave llc legilor si cutumelor aplicabile conflictelor armate fara caracter International, care nu au fost deja prevazute la lit. c.

intre legile si cutumele aplicabile conflictelor armate fara caracter International, identificam dispozitiile celor patru Conventii de la l inieva din 1949, Conventiile de la Haga din 1907.

6.1. Elementele constitutive comune faptelor care reprezinta i alte violari grave ale legilor si cutumelor razboiului, aplicabile ! , in dreptul international al conflictelor armate, in cadrul stabi- lit al dreptului international, savarsite in contextul sau asociat j cu un conflict armat fara caracter international

Elementul material al acestei categorii de crime de razboi, consta din alte "violari grave' decat cele prevazute la art. 8 lit. c) din Statutul de la Roma, ale dispozitiilor dreptului cutumiar (normele care regie menteaza aceste violari grave trebuie sa fie prevazute atat de instru l mentele internationale conventionale, cat si de dreptul cutumiar) aplicabil conflictelor armate fara caracter international.

Pentru realizarea circumstantelor comiterii comportamentului incriminat la acest paragraf, subiectele pasive ale acestei categorii de crime trebuie sa aiba calitatea de persoane protejate de legile si cutumele aplicabile conflictelor armate fara caracter international, in aceasta categorie intra: civilii, persoanele care folosesc embleme dis tinctive ale Conventiilor de la Geneva din 1949, persoanele implicate in asistenta umanitara sau operatiunile de mentinere a pacii. De asemenea, pentru realizarea circumstantelor specifice anumitor crime de razboi din aceasta categorie se impune ca unele din crimele de razboi din categoria analizata sa aiba ca obiect material proprietatile protejate de legile si cutumelor aplicabile conflictelor armate fara caracter international, precum: proprietatile care poarta embleme distinctive ale Conventiilor de la Geneva din 1949, obiectele implicate in asistentii umanitara sau operatiunile de mentinere a pacii, cladirile dedicate religiei, educatiei, artei, stiintei sau scopurilor caritabile, monumentele istorice, spitalele sau locurile unde se aduna bolnavi si raniti.

Circumstanta contextuala a comiterii acestor "violari grave' este indicata atat de catre Statutul de la Roma, cat si de catre Elementele Crimelor, ambele prevazand in mod expres ca aceasta categorie de crime de razboi are loc in contextul, sau asociat cu un conflict armat fara caracter international.

Elementul mental al acestor crime cuprinde intentia si cunoasterea de catre autorul faptei a circumstantelor de fapt care stabilesc statutul protejat al victimelor acestor categorii de crime de razboi sau care stabilesc statutul protejat al obiectelor materiale ale acestor categorii de crime de razboi, precum si, intotdeauna, circumstantele de fapt care stabilesc existenta unui conflict armat.

6.2. Fapte ce intra in categoria altor violari grave ale legilor si cutumelor razboiului, aplicabile in dreptul international al conflictelor armate, savarsite in contextul sau asociat cu un conflict armat fara caracter international

in aceasta ultima categorie de crime de razboi sunt grupate prin l Ir mentele Crimelor optsprezece crime de razboi care, in majoritatea l'n sunt reiterari ale crimelor de razboi comise in cadrul conflictelor .u mate cu caracter international deja analizate.

Prevederea acestor crime de razboi de catre Elementele Crimelor, l,i|.i de cele douasprezece prevazute la lit. e) a art. 8 parag. 2 din '.i.iiutul de la Roma, s-a facut prin delimitarea elementelor materiale nlr crimelor prevazute la pct. (vi) si pct. (xi) din art. 8 parag. 2 lit. e), In functie de fiecare fapta prevazuta la aceste puncte. Din acest motiv, flti vom mai insista in prezentarea detaliata a elementelor specifice Btilegoriilor de alte violari serioase ale legilor si cutumelor razboiului, aplicabile in dreptul international al conflictelor armate, savarsite in contextul, sau asociat cu un conflict armat fara caracter international, j ||mitandu-ne numai la enumerarea lor.

_t u) crima de razboi prin atacarea civililor, prevazuta de art. 8 fag. 2 lit. e) (i) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor; j b) crima de razboi prin atacarea persoanelor si obiectelor care Dsesc embleme distinctive ale Conventiilor de la Geneva, prevazuta lart. 8 parag. 2 lit. e) (ii) din Statutul de la Roma si din Elementele Imelor;

| c) crima de razboi prin atacarea persoanelor si obiectelor impli-in asistenta umanitara sau operatiunile de mentinere a pacii, Ivazuta de art. 8 parag. 2 lit. e) (iii) din Statutul de la Roma si din fcinentele Crimelor;

J d) crima de razboi prin atacarea obiectelor protejate, prevazuta de I. 8 parag. 2 lit. e) (iv) din Statutul de la Roma si din Elementele 'Crimelor;

e) crima de razboi prin jefuirea unui oras sau a unei localitati, chiar luata cu asalt, prevazuta de art. 8 parag. 2 lit. e) (v) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor;

f) crimele de razboi prin viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, inducere fortata a graviditatii, sterilizare fortata, violente sexuale, prevazute de art. 8 parag. 2 lit. e) (vi) din Statutul de la Roma si de nit. 8 parag. 2 lit. e) (vi) -l, -2, -3, -4, -5, - 6 din Elementele Crimelor;

g) crimele de razboi prin folosirea, recrutarea si inrolarea copiilor, prin dislocarea civililor, prin ucidere sau vatamare grava cu utilizarea manoperelor deceptive, prin declararea ca nu va exista niciun supravietuitor, prin mutilare, prin efectuare de experimente stiintifice, prin distrugerea sau confiscarea proprietatii inamicului, prevazute de art. 8 parag. 2 lit. e) (vii), (viii), (ix), (x), (xi), (xii) din Statutul de la Roma si din Elementele Crimelor.

Sectiunea a 4-a. Alte fapte care ar putea fi calificate crime internationale stricto sensu

In afara de crimele internationale stricto sensu, si distinct de acestea, comunitatea internationala a interzis si incriminat distinct prin conventii internationale si alte fapte care prezinta pericol social la nivel international, cum ar fi: amplasarea sau folosirea ilegala de arme, discriminarea rasiala, apartheidul, sclavajul, tortura, experimentele ilegale pe subiecti umani, actele de producere de daune serioase si intentionate asupra mediului inconjurator (comise in alte circumstante decat cele specifice crimelor impotriva umanitatii, crimelor de razboi sau genocidului), terorismul, pirateria, traficul si productia de droguri, traficul de publicatii obscene, furtul de materiale nucleare, folosirea ilegala a postei, interferenta cu cablurile submarine, falsificarea si contrafacerea de moneda, coruperea persoanelor oficiale straine etc.

Statutul de la Roma reglementeaza dintre crimele internationale mentionate mai sus: discriminarea rasiala, apartheidul, sclavajul, tortura, experimentele ilegale pe subiecti umani, daune serioase si intentionate asupra mediului inconjurator, numai ca fapte ce reprezinta elementele materiale ale celor patru categorii de crime internationale stricto sensu care intra in competenta Curtii si care sunt considerate numai in contextul anumitor circumstante, specifice celor patru categorii de crime, cum ar fi: pentru crimele de razboi savarsirea lor in cadrul unui conflict armat, sau, pentru crimele impotriva umanitatii savarsirea acestor fapte ca parte a unui atac sistematic si raspandit impotriva populatiei civile, in cadrul unor atacuri sistematice sau raspandite.

Faptele ilicite international enumerate mai sus, in lipsa circumstantelor speciale mentionate, au fost reglementate la nivel international ca urmare a pericolului social pe care 1-au prezentat sau il prezinta la un moment dat pentru valorile comunitatii internationale, dar fie datorita unui grad de pericol social mai scazut, fie de cele mai multe ori datorita lipsei de vointa politica la nivel international, au ramas in competenta exclusiva de sanctionare a instantelor nationale.

Reglementarea lor la nivel international s-a limitat la stabilirea un. i obligatii de incriminare a acestor fapte de catre statele parti la . .inventiile internationale incheiate in acest scop, precum si a unei .'l'ligatii generale de cooperare interstatala in vederea arestarii si < Hiulumnarii celor care savarsesc faptele incriminate conventional.

intrucat obiectul acestui capitol este reprezentat de crimele internati, male stricto sensu, nu vom purcede la analiza faptelor international lin ne amintite mai sus. Credem insa ca prezentarea fenomenului i nntiiiuu al recalificarii anumitor fapte international ilicite in categoria 11 linelor internationale stricto sensu prezinta aspecte importante ce, lirlniie punctate.

in anumite cazuri, gradul de pericol social al unora dintre faptele llu'ilc reglementate international a crescut foarte mult, conventiile inter-imtumale care reglementeaza aceste fapte au devenit drept cutumiar si iu u ine de jus cogens, ceea ce ar justifica incadrarea acestor fapte inter-nntional ilicite in categoria crimelor internationale stricto sensu.

Dezvoltarea si escaladarea anumitor categorii de fapte interna-linnal ilicite, impun recalificarea acestora in categoria crimelor interii, itionale stricto sensu, precum si regandirea mijloacelor de preventie, iu marire si pedepsire a acestor fapte.

in aceasta situatie se afla terorismul international, a carui evolutie liiptica si juridica o vom prezenta in cele ce urmeaza.

1. Terorismul international

Acte de terorism au avut loc pe tot parcursul istoriei ca principala metoda de lupta practicata de gruparile extremiste in scopul de a determina reactii din partea guvernelor fata de convingerile lor politice, ideologice sau religioase.

De cele mai multe ori, actele de terorism, ce constau in atentate impotriva sefilor de state sau a altor persoane cu functii in stat, in acte tic distrugere impotriva bunurilor de stat sau private, in atentate cu Immbe impotriva populatiei civile, in atacarea misiunilor diplomatice ti a diplomatilor, in atentate impotriva personalitatilor vieti publice, in 81 ucarea unor institutii publice sau a unor companii comerciale, au determinat reactia comunitatii internationale, care s-a concretizat in adoptarea mai multor conventii, care incrimineaza si sanctioneaza actele de terorism la nivel international.

Prima reactie efectiva a comunitatii internationale s-a manifestat in urma asasinarii regelui Alexandru I al Iugoslaviei si a ministrului de externe al Frantei din acea perioada, ca urmare a atentatului terorist de la Marsilia din 1934, prin convocarea unei conferinte privind repri marea internationala a terorismului.

in cadrul acestei conferinte a fost pregatit textul Conventiei internationale pentru prevenirea si reprimarea terorismului, semnata la Geneva in 1937, prin care statele se angajau sa pedepseasca persoanele vinovate de savarsirea actelor teroriste. Mai mult, la acelasi moment, in cadrul Societatii Natiunilor, din initiativa eminentului penalist roman Vespasian V. Pella, a fost discutat si un al doile;i proiect de conventie pentru crearea unei curti penale speciale, corn petente sa judece persoanele acuzate de a fi savarsit crime de terorism. Desi aceste conventii nu au intrat in vigoare, datorita neintrunirii numarului de ratificari necesare, totusi, ele marcheaza prima abordare internationala a actelor de terorism care excede preocuparilor interne de reglementare. Pentru prima data se avanseaza idea includerii actelor de terorism in categoria crimelor internationale, ca fapte inter national ilicite ce prezinta un grad de pericol social ridicat.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, actele de terorism, prin diversele forme de manifestare abordate, au continuat sa se afle in atentia comunitatii internationale care a adoptat o serie de conventii¹. Din analiza faptelor incriminate de conventiile asupra terorismului, se desprinde caracteristica esentiala a terorismului, si anume folosirea premeditata a violentei sau amenintarea cu violenta pentru a crea o stare de temere ce ar putea provoca o reactie din partea unui guvern pentru a intimida un guvern sau o parte a unei populatii in scopul iinbarii unei anumite politici sau a unei anumite actiuni. Totusi, conventiile care reglementeaza diferitele acte de terorism nu i i md in cea mai mare parte o definitie completa si complexa a acestui i.i|H international ilicit care dobandeste pe zi ce trece noi dimensiuni.

Aceeasi abordare, limitata la o anumite situatie, la o anumita cali-liitr a victimelor sau la o anumita caracteristica a materialelor folosite imi un act terorist, apare si in celelalte conventii mentionate, dupa i rezulta din chiar titlul lor.

Aceasta reglementare segmentata a actelor de terorism a condus la

licarea terorismului ca o fapta international ilicita ce nu prezinta

pericol social suficient pentru a intra, ca o categorie de sine

i iiatoare, in competenta tribunalelor internationale care au functionat

fi Innctioneaza, tribunalele ocupandu-se cel mult de actele de terorism

numai ca elemente materiale ale crimelor de razboi

l'rin limitarea competentei materiale a CPI la cele patru categorii iii crime internationale traditionale (crima de agresiune, crimele de Ifi/boi, genocidul si crimele impotriva umanitatii), vointa politica a 'Comunitatii internationale s-a manifestat in sensul neincluderii tero-flsmului international pe lista crimelor internationale care determina in imul necesar interventia unei jurisdictii internationale penale.

in cadrul conferintei de la Roma, care s-a finalizat cu adoptarea lonventiei mentionate, s-a discutat posibilitatea introducerii teroris mului international in competenta Curtii, insa delegatiile statelor arabe s-au opus, afirmand ca in acest fel viitoarea curte va fi politizata.

Reglementarea segmentata a terorismului international nu asigura insa o abordare completa a actelor de terorism, precum si asigurarea unei reactii internationale eficiente, mai ales legala.

Terorismul contemporan a capatat, in special in ultimul deceniu, forme din ce in ce mai grave si mai complexe de manifestare, producand pagube imense in randul populatiei civile. Daca in anii '70 si '80 majoritatea organizatiilor teroriste actionau pentru obtinerea atentiei publice fata de obiectivele lor politice prin organizarea unor atentate izolate, cu putine victime omenesti si de cele mai multe ori cu pagube materiale, in ultimul deceniu atacurile teroriste apeleaza la mijloace tot mai distructive, vizand aspecte cantitative, precum uciderea unui numar cat de mai mare de persoane si distrugeri materiale cat mai mari. Cu acest scop s-au desfasurat atacurile teroriste asupra turnurilor gemene World Trade Center din New York din 1993 cand au murii 1.000 de oameni sau cel mai recent atac terorist simultan din SUA asupra New York-ului si Washington-ului din 11 septembrie 2001 care a avut ca rezultat distrugerea celor doua turnuri gemene din New York si avarierea cladirii Pentagonului din Washington, precum si moartea a peste 7.000 de persoane si, mai recent, atacul terorist din Madrid din 11 martie 2004, in urma caruia au murit cateva sute de oameni.

Totodata, terorismul contemporan si-a diversificat tot mai mult sursele de finantare, ajungand sa depinda tot mai putin de sponsorizarile unor state si formand afilieri internationale bazate pe afinitati religioase sau ideologice si pe ura comuna impotriva marilor puteri. Aceasta evolutie a formelor de terorism international, precum si organizarea internationala fara precedent a gruparilor teroriste, transforma atacurile teroriste in activitati ilicite cu un grad de pericol social ridicat, greu de detectat si de prevenit, care cer abordari noi de incriminare si sanctionare penala a acestui fenomen, precum si considerarea unificata a diverselor acte de terorism.

Pana in prezent au fost identificate peste 20 de grupari teroriste, din care cele mai cunoscute din punct de vedere al evenimentelor teroriste in care au fost implicate sunt organizatiile teroriste arabe: Hamas, Hezbollah, Al-Qaida.

Desi majoritatea statelor lumii afirma o pozitie ferma impotriva terorismului, exista state care sunt suspectate ca inca sprijina terorismul sau chiar folosesc terorismul ca un element de politica statala. n acest sens se manifesta sau s-au manifestat pana nu demult regi-nurile din Siria, Sudan si Afganistan care asigurau fonduri, refugiu, Mi/e de antrenament si arme pentru teroristi, in situatii similare s-au li l al Libia, Coreea de Nord sau Cuba.

Sustinerea acordata de anumite state terorismului international ar rcbui sa determine o atitudine ferma din partea celorlalte state, (ornice sa lupte impotriva terorismului, care sa aiba o fundamentare enala temeinica. Sunt exemple care demonstreaza ca sanctiunile tradi-ionale de drept international prevazute de Carta ONU, cum a fi r.olarea economica sau in planul comunicatiilor si diplomatica a unor isc menea state, nu produc niciun efect.

Nici conventiile internationale existente pana in prezent nu asigura o reactie suficienta pentru eradicarea acestui fenomen ale carui mani-esiari devin din ce in ce mai numeroase si mai dificil de contracarat. )bligatiile internationale, pe care le prevad aceste conventii, exclusiv K'iitru statele parti, sunt obligatii de incriminare si pedepsire interna a li feritelor acte de terorism si de efectuare a unor acte de cooperare nlernationala, ca extradarea persoanelor acuzate de savarsirea unor

ni'tc de terorism.

Cazul Afganistanului care a adapostit pe Ossama Bin Laden, unul din liderii organizatiei teroriste Al-Qaida, suspectat de a fi implicat in actele teroriste din SUA din 11 septembrie 2001, este suficient pentru a semnala ca terorismul international nu mai poate fi oprit prin mijloacele traditionale reglementate la nivel international sau national.

Reglementarea internationala conventionala a terorismului international, existenta la acest moment, reprezinta o modalitate cu eficienta sc-azuta de lupta impotriva acestui fenomen, pe de o parte, datorita principiului relativitatii efectelor conventiilor internationale demonstrat de existenta statelor care sprijina terorismul si care nu sunt parti la aceste conventii, iar pe de alta parte, datorita formelor de cooperare internationala prevazute de aceste conventii care se marginesc la incriminarea in sistemele de drept nationale a diferitelor fapte incriminate ca fapte de terorism.

Cu toate aceste lacune ale sistemului international de incriminare s.i sanctionare a terorismului, reactia militara impotriva Afganistanului ce are ca scop obligarea acestui stat la predarea catre SUA a liderului terorist Ossama Bin Laden, apare ca exagerata si ilicita¹ in actualul sistem de drept international.

in urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al ONU a luat atitudine si a adoptat in baza Capitolul VII din Carta ONU doua Rezolutii: 1368(2001) din 12 septembrie 2001 si Rezolutia 1373(2001) din 28 septembrie 2001, prin care califica terorismul international ca act de amenintare la adresa pacii si securitatii internationale.

Niciuna dintre cele doua rezolutii adoptate de Consiliul de Securitate al ONU nu autorizeaza folosirea fortei armate impotriva Afganistanului, stabilind o serie de obligatii de combatere si prevenire a actelor de terorism pentru toate statele, dintre care cele mai importante vizeaza obligatia de abtinere de la asigurarea oricarei forme de sprijin activ sau pasiv a entitatilor sau persoanelor implicate in acte teroriste, precum incriminarea tuturor actelor teroriste si aderarea la conventiile internationale care reglementeaza terorismul.

Rezolutia 1373(2001) stabileste infiintarea unui Comitet al Consiliului de Securitate al ONU care va monitoriza indeplinirea obligatiilor statelor prevazute de rezolutie.

Invocarea exercitarii dreptului la autoaparare al SUA impotriva atacului terorist, ca temei al atacului sau armat asupra Afganistanului, depaseste cadrul legal existent in dreptul international in situatia de fata, avand in vedere ca, pe de o parte, calificarea atacului terorist din 11 septembrie 2001 in categoria unui atac armat, in sensul art. 5 din Tratatul Pactului Nord Atlantic (NATO), al Afganistanului impotriva SUA este fortata, iar pe de alta parte, nu trebuie pierdut din vedere ca folosirea fortei armate impotriva Afganistanului are la baza refuzul acestui stat de a preda catre SUA pe liderul terorist, si nu atacul armat al acestui stat.

Refuzul Afganistanului de predare a unei persoane aflate pe | In nori ui sau ar fi putut atrage cel mult, in actualul sistem de drept Inlernational, acte de represalii politice, economice sau juridice din (inriea SUA, dar nu militare.

Concluzia care se desprinde este aceea ca evenimentele contem-l''i;ine au demonstrat ca terorismul international a dobandit valente im prevazute conventional, care prezinta grad de pericol social sporit la nivrl international si, de lege ferenda, se impune o definitivare a inca-ih.nii sale juridice in categoria crimelor internationale stricto sensu, m p.irat de acestea, ca o crima internationala de sine statatoare.

De altfel, Consiliul de Securitate al ONU a facut primul pas in ,k iMsta directie, calificand actele de terorism drept acte de amenintare l,i ndresa pacii si securitatii internationale, ca valori supreme ale voinunitatii internationale.

Calificarea terorismului ca o crima internationala stricto sensu este gprijinita de dezvoltarea cutumiara a dreptului international care a generalizat erga omnes reactia penala a comunitatii internationale la comiterea actelor de terorism. Mentionam in acest sens o actiune recenta criticata aspru de comunitatea internationala, care aparent iese din sfera normativa, dar care ar putea fi interpretata ca posibil element ui unei dezvoltari cutumiare a crimei internationale a terorismului, in ucest sens mentionam detinerea de catre SUA in taberele de la (iuuntanamo incepand cu 2002 a unor persoane suspectate de a avea legaturi cu organizatia terorista criminala Al-Qaida, ridicate din Afganistan, pe motiv de securitate nationala a SUA.

Unificarea reglementarilor privind actelor de terorism la nivel national si international, precum si calificarea si pe plan conventional a terorismului international in categoria crimelor internationale stricto srnsu ar putea asigura, in opinia noastra, temeiul juridic necesar pentru interventia unei jurisdictii internationale penale, ce si-ar extinde competenta personala si materiala chiar asupra persoanelor li/.ice care se fac vinovate de acte de terorism, cetateni ai unor state, care nu au ratificat o asemenea jurisdictie pentru faptele comise pe leritoriul statelor parti la aceasta jurisdictie.

O asemenea jurisdictie internationala, pentru a asigura o reactie l eficace la comiterea actelor de terorism, ar trebui sa aiba posibilitatea | de a dispune de sprijinul Consiliului de Securitate ONU in aducerea in luju justitiei a persoanelor acuzate de acte de terorism, constand chiar in utilizarea unor masuri militare impotriva statelor care refuza sa se supuna cererii de predare catre jurisdictie a acestor persoane, in contextul asigurat de Capitolul VII din Carta ONU.

Interventia unei jurisdictii internationale, care sa dispuna de instrumentele necesare pentru a asigura aducerea in fata justitiei a persoanelor vinovate de savarsirea actelor de terorism, ar putea sa asigure acoperirea lacunelor care exista in sistemul international de reglementare si sanctionare a terorismului international.