| CATEGORII DOCUMENTE |
DIVORTUL SI CONSECINTELE SALE
Familiile se afla intr-o permanenta schimbare, insa nu exista o modificare mai mare decat separarea parintilor si divortul acestora. Totusi, o mama ramasa singura cu copii ei reprezinta in continuare o familie, iar experienta poate fi doar una dintr-o serie de reorganizari familiale, cum ar fi recasatorirea mamei, formarea unei familii vitrege, nasterea altor copii, stabilirea de noi aranjamente de trai si asumarea de noi roluri. Dezechilibrul este urmat de incercarea de a recastiga echilibrul, si pentru binele copiilor implicati, este esential sa se caute noi forme de adaptare. Care sunt efectele divortului asupra copiilor? O multitudine de studii ne indica urmatoarele concluzii:
Divortul nu este un eveniment specific care are loc la un moment dat in timp. El reprezinta un proces indelungat care poate sa influenteze copiii timp de mai multi ani, incepand cu certurile parentale si extinzandu-se mult dupa plecarea de acasa a unuia dintre soti si separarea legala a parintilor. Felul in care reactioneaza copii poate sa varieze mult de-a lungul timpului si trebuie sa avem grija sa nu generalizam rezultatele obtinute la unul dintre momentele acestui proces, la altul.
Psihologul american Osofski a alcatuit o lista a tulburarilor ce apar in mod curent la copiii care traiesc in aceste familii deficitare: sentimente de insecuritate, de neputinta, reactii exagerate, respect de sine scazut, regresie, probleme la invatatura, formarea cu dificultate a relatiilor interpersonale, cosmaruri, dureri de cap, depresii, tulburari de somn si alimentatie. Copiii abuzati fizic prezinta deseori performante scazute in invatare, dificultati de adaptare si de integrare sociala si emotionala.
Majoritatea copiilor au probleme in lunile imediat urmatoare divortului. Acestea imbraca multiple forme, depinzand in mare masura de varsta copilului. Nici o perioada din varsta nu este insa mai vulnerabila decat alta: diferentele sunt mai mult calitative decat cantitative.
Problemele de adaptare majore au o probabilitate de aparitie de doua sau de trei ori mai mare la copii cu parinti divortati decat la cei cu parinti nedivortati. Totusi, chiar si in primul caz acest lucru se intampla doar la o minoritate: 70-80% dintre copii nu prezinta probleme severe persistente.
Pe termen lung, majoritatea copiilor dau dovada de adaptare eficienta; ei sunt capabili sa se readapteze la o mare varietate de noi circumstante familiale. In putine cazuri insa, problemele care au disparut reapar, mai ales in adolescenta, sau imbraca forme noi cum e delicventa.
Procesul adaptarii este influentat de o configuratie intreaga de factori precum varsta copilului, sexul sau, natura relatiilor anterioare cu fiecare dintre parinti, acordul pentru responsabilitatea parentala, calitatea vietii in familia monoparentala, recasatorirea parintilor si altele. Nu e de mirare ca intalnim o mare varietate de rezultate.
Asa cum au indicat studiile de "follow-up" (de exemplu, Chase-Lonsdale, Cherlin si Kiernan, 1995; O'Connor si colab., 1999), este mai probabil ca unii copii cu parinti divortati sa aiba in perioada adulta probleme psihologice cum este depresia, avand si o probabilitate mai mare de a divorta apoi ei insisi. Totusi riscul este mic, deoarece doar o minoritate este afectata in acest fel. Asadar teama ca toti copii sunt marcati pe viata de divortul parintilor nu reprezinta o generalizare justificata.
Ce anume face ca divortul sa aiba consecinte negative? Divortul in sine este un termen prea global; el include diferite aspecte, dintre care mai ales trei au fost evidentiate ca posibile explicatii: absenta de acasa a unuia dintre parinti (de obicei tatal), consecintele socio-economice ale traiului intr-o familie monoparentala, conflictul dintre parinti la care copilul a fost martor inainte si cateodata si dupa divort.
Exista date care indica implicarea tuturor acestor trei factori in emergenta dificultatilor psihologice la copii (Amato & Heith, 1991). Cu toate acestea, s-a dovedit ca, dintre cei trei, conflictul este cel care are cea mai mare influenta. Pe de o parte, copii care isi pierd tatal datorita mortii acestuia au mai putine probleme pe termen lung decat copii care isi pierd tatal in urma divortului. In consecinta, nu atat absenta parintelui, cat circumstantele din jurul acestei absente sunt responsabile de reactiile copilului. Pe de alta parte, cand se elimina efectele statutului socio-economic scazut ca rezultat al divortului, prin studierea familiilor in care parintele care are grija de copii are un statut ridicat, consecintele adverse asupra dezvoltarii copilului continua sa existe. Si peste toate acestea, mai multe studii de tip "follow-up" au aratat urmatorul fapt: copii cu parinti divortati prezinta semne de tulburare psihologica deja cu 8-12 ani inainte de divort (de exemplu, Amato & Booth, 1996). Se considera ca acest lucru se datoreaza deteriorarii relatiei maritale si atmosferei conflictuale din aceste camine.
Influentele directe presupun copilul ca martor la dispute si scene de violenta verbala si/sau fizica. De la o varsta foarte mica, copii sunt foarte sensibili la emotiile altor oameni; emotiile negative, cum sunt manifestarile maniei, pot sa produca efecte adverse, mai ales atunci cand devin trasaturi constante ale climatului psihologic al familiei. Intr-un moment in care propria capacitate de reglare emotionala a copilului este inca in formare si are nevoie de asistenta adultului, pierderea controlului manifestata la parinti poate sa fie o experienta infricosatoare si, datorita incapacitatii de a oferi un model, sa impiedice dezvoltarea.
Influentele indirecte se manifesta prin faptul ca un conflict intre sot si sotie va afecta negativ abilitatile de parinte ale fiecarui partener, acest lucru avand consecinte nefavorabile pentru adaptarea copilului. Analizand rezultatele a 68 de studii (R.Schaffer, 2005) care au investigat asocierea dintre relatia sot-sotie si relatia parinte-copil, Erel si Burman (1995) au aratat ca: cu cat sunt mai mari dificultatile dintre parinti, cu atat sunt mai mari si problemele pe care fiecare le are in a avea grija in mod corespunzator de copil, si se observa ca nu exista o compensare a relatiei maritale nesatisfacatoare prin atentie si caldura fata de copil. Tonul emotional al relatiei parine - copil sufera chiar si atunci cand copilul nu este expus la influente directe.
Astfel, functionarea familiala, mai mult decat structura familiala, este cea responsabila de adaptarea copilului. Reorganizarea drastica a familiei in caz de divort poate sa produca efecte semnificative pe termen scurt, dar calitatea ingrijirii parentale este cea care are cele mai hotaratoare si indelungi consecinte. Acest fapt explica de exemplu de ce copii expusi la conflict parental au o probabilitate mai mare de a deveni delicventi decat ceilalti copii, chiar daca parintii nu divorteaza, in timp ce copii care asista la separarea parintilor si divort, insa fara conflicte, nu sunt expusi unui risc mai mare (Fergusson, Horwood & Lznskez, 1992). In mod similar, acest lucru ofera explicatii si pentru rezultatele care arata ca moartea parentala nu este un factor de risc pentru psihopatologia adulta, in timp ce divortul parental este, in ciuda faptului ca ambele au ca rezultat separarea de un parinte (Rodgers, Power & Hope, 1997). Divortul parental trebuie astfel vazut in contextul mai larg al experientei pe care o au copii cu relatiile familiale, deoarece natura acestora poate atenua sau exacerba consecintele evenimentului respectiv.
Chiar atunci cand divortul este foarte putin complicat ca si procedura juridica , fiind pronuntat ca urmare a consimtamantului ambilor soti, totdeauna exista o perioada dureroasa de adaptare, in care conflictul, pierderea, schimbarea si nesiguranta sunt proeminente.
Efectele divortului depind de existenta sau nu a copiilor, de ceea ce a investit afectiv persoana in casatorie, de faptul ca ea a initiat divortul sau partenerul, de abilitatile sale de coping, de natura si intensitatea schimbarilor anticipate, de valoarea persoanei pe piata maritala, si de suportul social de care beneficiaza (Ilut, 1995, apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004). Evaluarea efectelor presupune o abordare a fiecarui caz in parte, totusi studiile pun in evidenta faptul ca la scurt timp dupa oficializarea separarii fostii parteneri simt un grad mai mare de ostilitate unul fata de celalalt decat inainte de divort, ca efect al luptei pentru partajul bunurilor si pentru castigarea custodiei copiilor. Pe de alta parte, multe persoane subestimeaza atasamentul lor fata de fostul partener/fosta partenera. Ostilitatea si furia alterneaza cu perioade de tristete, deprimare, teama si vinovatie. Persoana care initiaza divortul este de obicei intr-o stare emotionala mai buna in primele luni dupa separare decat partenerul/partenera sa, care trebuie sa faca fata si tristetii cauzata de respingerea sa, dar si de incapacitatea de a schimba cursul evenimentelor (Papalia si Olds, 1987 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004 ). Fostii soti simt o anumita izolare sociala, o instrainare fata de anumite rude si prieteni. Ei infrunta singuratatea si multe probleme: de natura practica legata de venitul mai scazut, eventual de schimbarea domiciliului, cautarea unui alt loc de munca, apoi cele legate de ingrijirea copiilor si de dezvoltarea unor relatii mai stranse cu membrii familiei de origine pentru a primi mai mult suport. Persoana trebuie sa depaseasca starea negativa datorata divortului si sa isi redefineasca identitatea. Pentru a reusi acest lucru, sotii ar trebui:
sa rezolve conflictul marital, incetand invinuirile reciproce si recunoscand contributia proprie la esecul casniciei;
sa evalueze relatia avuta, punctele sale slabe si ceea ce a fost pozitiv, precum si ceea ce a invatat fiecare din aceasta experienta;
sa renunte la atasamentul fata de fostul sot/sotie si sa se preocupe de mentinerea unei relatii apropiate intre copii si ambii parinti;
sa recunoasca sentimentele de tristete cauzate de neimplinirea sperantelor legate de mariaj, sa integreze experienta traita in viziunea asupra familiei si sa depaseasca starile negative;
sa faca fata unor noi roluri si sarcini si sa isi asume noi responsabilitati;
sa se implice in noi relatii apropiate, de prietenie si de iubire.
Acest proces dureaza 2-3 ani si nu intotdeauna se reuseste rezolvarea cu succes a tuturor sarcinilor (Germain, 1991 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004 ). Adaptarea de dupa divort depinde si de existenta sau nu a copiilor, cuplurile fara copii trecand mai usor peste acest eveniment stresant. In cele mai multe cazuri in care sunt implicati copii, mamele sunt cele care obtin custodia, iar studiile arata ca acest lucru atrage dupa sine costuri materiale mai mari pentru acestea si costuri psihologice mai mari pentru tata, cel putin pe termen scurt. Situatia materiala a mamei si copiilor se inrautateste dupa divort, fiind mai precara fata de cea a familiilor cu ambii parinti (Ilut, 1995 apud. Monica Secui, 2004 ). Pe termen lung, este clar ca femeile sunt mai serios afectate, din motive sociale si economice: nivelul financiar este mai scazut, sunt socotite in mai mare masura responsabile pentru starea copiilor, e mai greu pentru ele sa stabileasca o relatie intima in conditiile in care detin custodia copiilor si au astfel mai putine oportunitati pentru a se recasatori (Cavanaugh, 1993 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004).
Alti factori de care depinde impactul divortului asupra copiilor: stilul parental al ambilor soti, relatia dintre ei, masura in care copilul continua sa petreaca suficient timp cu parintele care nu are custodia sa, conditiile economice ale parintelui care detine custodia, personalitatea si varsta copilului, precum si suportul social care i se ofera (Sigelman si Schaffer, 1995 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004).
Aceasta perioada dificila nu ii face pe adulti sa devina parinti mai buni. Dificultatile care apar in relatia parinte-copil sunt mai mari in primul an dupa divort si se manifesta printr-un nivel mai scazut al comunicarii, al apropierii, o sensibilitate mai mica a parintelui fata de problemele copilului si totodata rabdare, toleranta mai scazuta in acest caz. De asemenea apare deseori o constanta mai redusa in aplicarea unor masuri ferme de disciplinare. Tatii au tendinta de a deveni mai permisivi decat inainte de divort, pe perioada petrecuta cu copii, ceea ce nu ajuta la rezolvarea problemelor de comportament ai acestora. Relatiile amicale dintre parinti sunt foarte importante, frecventa vizitelor tatalui in aceste conditii fiind asociata cu o mai usoara adaptare a copilului, cu relatii mai bune ale lui cu ceilalti membrii ai familiei, inclusiv cu mama. In plus, in acest fel parintii continua sa structureze in mod coerent sistemul de reguli care se aplica in cazul activitatilor si comportamentului copilului.
Un studiu realizat de Wallerstein si Kellz (1980, apud. Germain, 1991) aupra efectelor divortului arata ca primul an este cel mai dificil, insa chiar si dupa 5 ani copii se resimt. Prescolarii din studiu erau mai afectati decat copii mai mari, insa datele "follow-up-ului" realizat la 10 ani de la divort au atatat ca ei aveau mai putine amintiri despre conflictele dintre parinti si despre divort. Cei mai mari, care aveau intre 9 si 18 ani la divort aveau acum mai multe temeri legate de instabilitatea relatiilor apropiate si de posibilitatea de a fi tradati. O mica parte a copiilor cuprinsi in studiu continuau sa aiba probleme datorita scaderii calitatii relatiei parinte-copil. Este indicat ca parintele sa-i dea ocazia copilului sa isi exprime sentimentele negative si temerile fata de situatia noua, sa i se confirme faptul ca este iubit si inteles. Grija si sustinerea oferita de cei apropiati (rude, prieteni) parintilor si copiilor poate imbraca forma ajutorului material si emotional, bunicii avand un rol important pentru copiii si nepotii lor in aceasta perioada (Elena Bonchis si Monica Secui, 2004).
Referitor la identitatea de gen, se pare ca absenta tatalui este asociata cu dificultati in manifestarea rolurilor de gen corespunzator in cazul copiilor de ambele sexe (Mitrofan si Ciuperca, 1998 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004 ).
Pentru a face mai usoara adaptarea copiilor la noua situatie sunt necesare relatii amiabile intre parinti, relatii apropiate parinti-copii, pastrandu-se consecventa in respectarea regulilor trasate, un nivel financiar adecvat nevoilor parintilor si copiilor, suport social suplimentar oferit de rude si prieteni, dar si de profesionisti, precum si un nivel minim al altor stresori, de exemplu schimbarea domiciliului sau a locului de munca (apud.Sigelman si Schaffer, 1995 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004).
Imaginea oferita asupra consecintelor divortului este nuantata de unii autori, astfel Ilut (1995) si Germain (1991) invoca faptul ca problemele copiilor, evaluate dupa divort sunt de fapt si efectul problemelor prezente in familie inainte de a se ajunge la divort, asa ca este greu de precizat care anume sunt doar consecintele divortului. De foarte multe ori stima de sine a copiilor este mai grav afectata in cazul familiilor in care sunt prezente conflicte frecvente intre soti, comparativ cu cele monoparentale. O serie de studii arata ca in conditiile pastrarii relatiilor amiabile dintre parinti si continuarii interactiunii dintre copii si ambii parinti, comparatiile problemelor copiilor dupa divortul parintilor cu cele ale copiilor din familiile biparentale indica diferente nesemnificative. In plus, diferenta dintre frecventa comportamentului antisocial si problemelor scolare ale copiilor din familiile in care parintii au divortat si cele ale copiilor din familiile cu ambii parinti devine nesemnificativa statistic cand este luat in calcul efectul venitului, asa ca diferentele constatate initial sunt explicate mai degraba de starea materiala mai precara a familiilor monoparentale (Elena Bonchis si Monica Secui, 2004).
Adaptarea la o noua relatie poate fi dificila, studiile indicand ca familiile reconstituite cu copii au probleme mai numeroase comparativ cu cele biparentale, ci si cu cele monoparentale. La inceput se trece printr-o perioada dificila de structurare a rolurilor si relatiilor, se pune problema acceptarii de catre copii a parintilor vitregi si invers, a depasirii expectantelor nerealiste fata de relatiile din familie. Exista insa si avantaje clare ale recasatoriei, atat la nivelul satisfacerii nevoilor emotionale, cat si pe linia situatiei materiale, acest ultim aspect fiind mai important pentru femeile singure cu copii (Ilut, 1995 apud. Elena Bonchis si Monica Secui, 2004). In plus, recasatoria atrage dupa sine largirea retelei de relatii sociale prin castigarea de noi rude si beneficii pentru copii prin oferirea de modele de rol in sfera relatiilor maritale.
Unul dintre primii autori care s-a preocupat in special de problema divortului fost psihologul Paul Bohannan. El a ajuns, in urma unor studii laborioase, la concluzia ca in societatea contemporana conceptia despre divort s-a schimbat, in sensul ca divortul nu apare doar ca un esec, ci si ca o solutie si un inceput pentru o viata mai buna. In aceasta afirmatie sunt rezumate deci, si anumite consecinte pozitive ale divortului, nu doar consecintele negative.
Incetarea convietuirii conjugale genereaza efecte diferite asupra celor doi parteneri, in functie de o serie de factori, cum ar fi: daca exista sau nu copii, cine a initiat divortul, valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, densitatea retelei de rude si prieteni a fiecaruia dintre cei doi parteneri.
Acelasi Bohannan (1970) sustine ca divortialitatea afecteaza diferentiat femeia si barbatul. Daca exista copii in familie, acestia, de regula (cu rare exceptii), raman la mama; costurile psihologice sunt mai mari pentru barbati (daca nu se produce recasatoria), iar cele economice pentru femei. In general, mama cu copilul are o situatie economica mult mai grea comparativ cu familiile complete. In acest sens, se mentioneaza ca incredintarea copiilor in urma divortului s-a facut in mod traditional mamei. Incepand cu anii 1960-1970, in majoritatea societatilor europene si de cultura europeana, s-au intensificat eforturile din partea barbatilor, sprijiniti si de organizatiile feministe, pentru modificarea prevederilor legale discriminatorii. Astfel, numarul tatilor carora li s-au incredintat copiii a crescut in majoritatea societatilor, precum si numarul cazurilor in care copiii au fost incredintati ambilor parinti.
Divortul antreneaza modificari la nivelul tuturor functiilor familiei. Functiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, in cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare, de cele mai multe ori negativa.
Mitrofan (1989) afirma ca divortul devine prin el insusi un stres suplimentar, transformandu-se dintr-o posibila solutie de rezolvare a conflictului intr-o scena traumatizanta a disputelor, pierderilor si cuceririlor dramatice; se disputa si se impart copiii, bunurile materiale, casa, toate investitiile sufletesti si materiale ale caminului.
In urma divortului modelele familiale se schimba rapid. Dezorganizarea familiei este maxima in primul an dupa divort; pana nici mesele nu se mai iau in familie, tatal nu mai este asteptat si binevenit sa participe la ele, iar mama si copilul reusesc sa manance impreuna cel mult o data pe zi, lucru care de cele mai multe ori reprezinta singurul moment de interactiune pa care cei doi si-l mai permit.
In urma divortului se modifica totodata si starea afectiva a celor implicati. Parkinson (1993) subliniaza ca pierderea unui partener prin divort este adesea comparata cu pierderea lui prin moarte, iar Keatson (1977) a identificat mai multe similaritati in sentimentele divortatilor si vaduvilor; desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie ii va lasa pe unii divortati mai umiliti si cu mai multa amaraciune decat suporta in general vaduvii, readaptarea este complicata in ambele cazuri atunci cand se mentin sentimente puternice de manie, respingere sau vinovatie.
Se modifica si increderea in sine, sentimentul de identitate si apartenenta al partenerilor. Multi simt o frica profunda de a ramane complet singuri si astfel se simt nevoiti sa caute noi relatii sau sa se recasatoreasca, fara insa a se fi desprins suficient de relatia anterioara. Si comportamentul social al partenerilor are de suferit din cauza producerii divortului. Multi evita compania fostilor prieteni si cunostinte, din cauza ca le este teama de criticismul sau barfa acestora; divortatii evita intalnirile sau petrecerile, unde de regula oamenii au parteneri, pentru ca le reamintesc de ceea ce au pierdut. "Una din sarcinile care poate dura ani de zile pana va fi realizata, dupa separare, este construirea treptata a unei retele sociale" (Parkinson, 1993, p. 30).
Din punct de vedere societal si individual, divortul este un fenomen ambivalent: el rezolva o serie de dificultati (inlaturarea conflictelor si tensiunilor familiale, atenueaza traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre parinti), dar creeaza si altele noi (stres psihic, dificultati economice etc).
In cele ce urmeaza, vom prezenta pe scurt modul in care divortul afecteaza sotia, sotul si mai ales copilul.
SCHIMBARILE APARUTE IN FAMILIE IN URMA DIVORTULUI. MESAJE PENTRU PRACTICIENI
Gillian Douglas (Universitarea Cardiff, SUA) si colab. (2004) au publicat un articol referitor la urmatoarele aspecte ale schimbarilor aparute in familie in urma divortului:
Cum pot fi copii ajutati sa participe mai eficient in luarea deciziilor?
Un sfert din copii intervievati, ai caror parinti sunt separati, au declarat ca nimeni nu le-a cerut parerea despre separare atunci cand aceasta a avut loc. Doar 5% din copii au declarat ca li s-au dat explicatii complete si sansa de a adresa intrebari. Copii vor oportunitatea de a-si pastra "normale" aspectele din viata de zi cu zi, dar si posibilitatea de a vorbi despre ceea ce se intampla si sa participe in luarea deciziilor. Multi dintre ei se bazeaza pe suportul informal al prietenilor si altor membrii din familie (Wade si Smart, 2002).
Bunicii si prietenii sunt confidentii cheie pentru copii ai caror parinti s-au separat. Acei copii care s-au simtit mai aproape de bunicii din partea mamei au avut mai putine probleme de adaptare (Dunn si Deater-Deckard, 2001).
Copii care au fost consultati in legatura cu locul si modul in care vor sa stea dupa separare au adoptat o atitudine mai pozitiva despre faptul ca trebuiau sa locuiasca in doua camine (Dunn si Deater-Deckard, 2001). Multe dintre informatiile curente pentru copii nu au fost evaluate. Sunt facute pentru parinti si nu direct pentru copii (Howthorne, Jessop, Pryor si Richards, 2003).
Ce fel de interviu ar functiona pentru copii aflati in scoala?
Majoritatea copiilor cu parinti divortati si care au trecut printr-un program de consiliere au demonstrat o imbunatatire a stimei de sine. Desi acestora le-a placut mai mult munca in grup mai mult decat consilierea individuala, pe termen lung, efectele au fost similare. Parintii au declarat in general imbunatatiri in starea de spirit a copiilor, in comportament, relatii si experienta in scoala.
Copii au folosit un numar de strategii pentru a face fata strategiilor familiale. Multi dintre copii prefera consilierea cu activitati si metode bazate pe abilitati, pentru ca nu vor intotdeauna sa vorbeasca despre problemele lor, in special cu adulti pe care nu-i cunosc destul de bine, si pot gasi mai mult sprijin din partea personalului din scoala si din partea rudelor care de obicei sunt blande si vesele (Wade si Smart, 2002).
Cum pot fi tatii incurajati sa ia parte activa la dezvoltarea copiilor lor?
Mare parte din sprijinul de zi cu zi, de exemplu ajutorul acordat la teme, este dat de catre mame. Factori asociati cu implicarea limitata a tatalui includ: nivelul de educatie, lipsa increderii si a abilitatilor, idei fixe in legatura cu natura rolurilor parentale, precum si orele lor de munca (Welsh, Buchanan si Lewis, 2004). Copii care nu se simt aproape din punct de vedere emotional de tatii lor au sanse crescute de a avea probleme de comportament si sanse crescute ca tatii lor sa se implice mai putin in viata acestor copii (Dunn si Deater-Deckard, 2001; Welsh si colab, 2004).
Cum pot fi suportate familiile vitrege?
Copii care traiesc in familii vitrege si-au comunicat mai putin problemele parintilor lor decat acei copii din familii cu un singur parinte, si s-au simtit mai putin apropiati de parintii vitregi decat de parintii naturali (Dunn si Deater-Deckard, 2001).
Au parintii care traiesc in concubinaj nevoi diferite de ajutor decat parintii casatoriti legal?
Parintii care s-au separat dupa ce au trait in concubinaj au declarat ca nu ar fi fost nici o diferenta in relatia lor daca ar fi fost casatoriti. Unii afirma ca nu ca ar fi vrut sa evite anumite responsabilitati, dar nu au fost de acord cu casatoria ca institutie. Altii au declarat ca angajamentul in relatie a fost insuficient. Relatiile angajate cel mai putin au fost caracterizate de sarcina neasteptata (Smart si Stevens, 2000).
Concluzia cercetatorilor a fost urmatoarea: calitatea relatiilor copiilor cu familiile lor este probabil cel mai important factor in determinarea nivelului la care copii fac fata si se adapteaza tranzitiei.
EFECTELE PE TERMEN LUNG ALE ALIENARII PARENTALE ASUPRA COPIILOR ADULTI
O forma concreta de conflict post-divort a fost evidentiat in literatura empirica cu privire la divort: alienarea parentala, cand un parinte intoarce copilul impotriva celuilalt parinte prin tehnici puternice de manipularea emotionala, tehnici care intentionau sa lege copilul de ei, inlaturandu-l din schema pe celalalt parinte (Darnall, 1998; Gardner, 1998; Wallerstein & Blakeslee, 1996; Warshak, 2001). Acesti parinti au creeat un fel de "cult al maternitatii", astfel cultivand o dependenta nesanatoasa menita sa satisfaca nevoile emotionale ale adultului, si nu nevoile de crestere ale copiilor (Tobias & Lalich, 1994; Warshak, 2001).
Potrivit
lui
Numarul cazurilor de alienare parentala severa este necunoscuta, pe de o parte pentru ca, conceptul este relativ nou, si nu exista nici un mecanism official de masurare si urmarire (Turkat, 2002). Garritz si Baris (1994) afirma ca o treime din copii ai caror parinti trec prin divort sunt prinsi in mijlocul animozitatilor dintre parinti. Opperman (2004) a estimat ca aproximativ 20 de milioane de copii sunt victime ale alienarii parentale (usoare, moderate sau severe) si alte 25 de milioane de copii este probabil ca vor fi expusi unei forme de alienare intre divort si atingerea maturitatii.
Waldron si Joanis (1996) speculeaza faptul ca efectele negative imediate ale alienarii parentale includ ura fata de sine, vinovatie, distorsiune a realitatii si probleme emotionale si psihologice in general. Oricum, nu exista date empirice care sa documenteze efectele pe termen lung ale alienarii parentale asupra victimelor copii. Sdtudiul de fata a fost proiectat sa umple acest gol, intrebandu-se ce fel de adulti vor deveni acei copii si cum vor percepe impactul alienarii asupra vietilor lor.
Amz J.L. Baker a desfasurat un studiu retrospectiv si calitativ in toamna anului 2004. Subiectii au fost recrutati prin viu grai si prin postari pe Internet. Pe Internet a fost postat un mesaj in peste 100 de siteuri, invitand lumea sa raspunda daca ei credeau ca, copil fiind, au fost indreptati impotriva unuia dintre parinti de catre celalalt parinte. Persoanele care au raspuns mesajului au fost rugati sa descrie pe scurt situatia lor in scopul asigurarii ca alienarea cel putin a facut parte din comportamentele si atitudinile celuilalt parinte.
Participantii au fost cu varste cuprinse intre 19 si 67 ani, 14 barbati si 24 femei. Pentru trei patrimi dintre acestia (n=28), parintii divortasera in copilarie si in toate cazurile, parintele alienator a fost mama.
Interviurile au urmarit un protocol semi-structurat care asigura ca aceeasi informatie urma sa fie obtinuta de la toti participantii, in timp ce le permitea participantilor sa relateze intreaga poveste. Prima sectiune a interviului evidentia informatii demografice de baza incluzand varsta, sexul, locul nasterii etc. A doua sectiune s-a centrat pe amintiri in legatura cu mariajul parintilor, relatia participantilor cu piecare parinte pana la momentul separariidivortului, modul in care i s-a spus participantului despre separare, cine s-a mutat din casa si o descriere a programului de vizite pana la varsta de 18 ani. A treia sectiune a interviului s-a centrat asupra parintelui alienator si care a fost parintele tinta. Participantii au fost rugati sa listeze toate strategiile folosite de parintele alienator si sa furnizeze cate un exemplu pentru fiecare. Participantii au fost rugati sa descrie relatia lor cu parintele tinta si cum a evoluat relatia lor in timp, dar si relatia participantilor cu parintele alienator in acea perioada. In cea de-a patra sectiune a interviului s-a discutat cum si cand si daca s-a schimbat modul de gandire al participantilor in legatura cu parintele tinta. Au fost intrebati cand au inceput sa creada ca sentimentele si gandurile lor in legatura cu parintele tinta au fost induse de catre celalalt parinte si nu erau bazate pe relitate. Orice tip de reunificare cu parintele tinta a fost descrisa cu amanunte, incluzand persoana care a initiat-o si ce s-a intamplat. Sectiunea finala a interviului a constat intr-o discutie despre viata actuala a participantului, incluzand ce fel de relatie eael are cu fiecare dintre parinti, si care cred ei ca este impactul alienarii parentale in viata lor. La sfarsit le-au fost adresate intrebari in legatura cu violenta domestica dintre parinti, despre abuzul de droguri alcool ale parintilor, probleme cu drogurile alcoolul sau depresie suferite de participant, si propriul divort alienare ca adult.
Fiecare ora de inregistrare audio a fost transcrisa (in jur de 12 pagini de text). Aceste transcrieri au fost apoi supuse unei analize de continut in care fiecare unitate in parte a fost separata de transcriere si inregistrata pe un index card, dupa care cardurile au fost codate potrivit ideii principale (ex. Relatia cu parintele tinta anterioara alienarii, strategii utilizate de parintele alienator, impactul alienarii). De toate au fost 11 categorii majore, incluzand o categorie cu impactul perceput asupra alienarii . aceste carduri "impact" au fost ulterior codate in sub-categorii care au relevat descoperirile majore ale acestui studiu.
Acest articol prezinta rezultatele care reflecta impactul alienarii asupra participantilor la studiu. Impactul este prezentat in urmatoarele sapte sectiuni: (1) stima de sine scazutaura fata de sine, (2) depresie, (3) abuz de drogurialcool, (4) lipsa de incredere, (5) alienare de proprii copii, (6) divort, (7) altele.
In primul rand, nu toti participantii au experentiat fiecare dintre aceste impacte negative. In schimb, multi dintre ei au afirmat despre ei ca au multe experiente pozitive de viata. Aceste rezultate sunt ceea ce participantii insisi au considerat a fi efectele alienarii, iar rezultatele obtinute pot servi ca baza pentru cercetarie ulterioare ale caror scopuri ar fi sa izoleze efectele alienarii. O consideratie metodologica finalaar fi ca aceste descoperiri ar putea fi generalizate asupra oamenilor care se identifica ei insisi ca fiind instrainati de unul dintre parinti. Este posibil sa existe indivizi pentru care alienarea s-a petrecut atat de subtil incat ei nu au realizat niciodata ca au fost manipulati.
Conform predictiilor lui Waldron si Joanis (1996) s-au inregistrat scoruri crescute ale stimei de sine scazute. Doua zeci si sase dintre participanti au facut admis a avea sentimente negative despre sine. O femeie a afirmat urmatoarele: "Fratele meu s-a considerat intotdeauna urat, la fel si eu si nu poate ca din cauza faptului ca nu ne-au vrut ca si copii. Am crezut despre mine ca sunt rea si neplacuta. Intotdeauna am fost neincrezatoare. Nimeni nu ma place." Declaratii similare au fost facute de catre alti participanti. Imaginea negativa despre sine experentiata de participanti pare a deriva din minim trei surse.
Prima sursa a stimei de sine scazute ar fi internalizarea urii fata de parintele tinta. In prncipal din cauza credintei ca parintele "rau" este parte din ei, astfel ei considerau ca probabil si ei sunt rai. "Cand o persoana ca mama iti spune constant ca celalalt parinte, care iti este tata si care este parte din tine, este o persoana atat de rea si intentioneaza sa faca atatea lucruri teribile, atunci acest lucru nu ma face si pe mine o persoana la fel ca persoana tatalui meu?" Acest fenomen a fost proeminent in randul participantilor care au fost alienati de parintele de acelasi sex si, pe masura ce s-au maturizat s-au apropiat fizic de imaginea parintelui respins. Copii fiind, au concluzionat ca parintele alienator i-a urat si pe ei (Amato, 1994).
Ura fata de sine pare a rezulta de asemenea din cauza faptului ca parintele alienator afirma despre celalalt parinte ca nu-i iubeste si nu-i vrea. O forma particulara si diabolica a acestei strategii a folosit-o o mama care returna scrisorile trimise de catre tata (mai tarziu, tatal a aratat copilei scrisorile cu marca postala intacta). Mai apoi, mama si-a intrebat fiica cum crede ea ca tatal ei o iubeste daca nici macar nu se deranjeaza sa-i scrie. Fiica s-a resemnat si a concluzionat ca tatal ei n-o mai iubeste. Multi alti participanti au avut amintiri asemanatoare, combinand sfarsitul casniciei cu respingerea din partea parintelui. In aceste cazuri, copii au crescut presupunand ca parintele alienat ii considera nedrepti de dragostea lui, concluzionand ca sunt in totalitate de neiubit, astfel formandu-si o imagine nerealista si negativa despre sine. Aceasta auto-blamare a reiesit si din cercetarile empirice asupra stilurilor parentale. Studiile au confirmat ca stilul parental calduros, dar consistent si strict coreleaza pozitiv cu stima de sine pozitiva a copilului, in timp ce stilul parental ostil coreleaza cu probleme ale imaginii de sine a copilului.
In final, participantii au exprimat ura fata de sine ca urmare a vinovatiei resimtite datorita faptului ca si-au tradat parintele tinta. Un barbat care a fost indemnat sa-si abuzeze verbal tatal la telefon s-a ingrijorat de imactul pe care acea convorbire il va avea asupra tatalui sau (" Nu stiu daca tata a crezut ca noi chiar simtim in acel fel. In sufletul meu sper ca n-a crezut ceea ce i-am spus, dar cred ca l-a durut tare mult oricum"). Si-a descris propriile sentimente. Simtea dorinta inconstienta de a muri pentru a nu mai simti durerea vinovatiei si pentru a se pedepsi pentru durerea cauzata tatalui sau. Un alt participant a fost incurajat sa-si denigreze tatal si doar mai tarziu a realizat ca tatal ei era o persoana demna de respect si demnitate. Atunci a fost coplesita de sentimente de vinovatie si dezgust fata de propria persoana. In momentul interviului se simtea rusinata si vinovata pentru modul in care si-a tratat propriul tata, care nu facuse nimic pentru a merita acel tratament.
Majoritatea participantilor la interviu (70%) au raportat ca sufera de episoade depresive semnificative in viata de adult. Participantii au considerat ca episoadele depresive isi au radacinile in sentimentele resimtite in copilarie ca nu ar fi fost iubiti de parintele instrainat si in actuala separare de acel parinte, ambele situatii constituie factori de risc importanti in episoadele depresive. (Bowlbz, 1980). Un barbat si-a relatat experienta depresiva: " Simt ca si cum as avea o gaura in suflet. Si nu este ceva ce poti atata cu degetul si sa spui : Aici ma doare. Insa tu stii ca durerea este acolo, exista." Un alt participant, o femeie pakistaneza, a carei mame l-a alungat pe tatal sau din viata ei, afirma ca nu si-a pierdut doar tatal deoarece mama a facut in asa fel incat vizitele au fost imposibile, insa a simtit ca si-a pierdut deasemenea si mama din cauza conflictului iscat atunci cand mama i-a cerut fetei sa aleaga intre cei doi parinti. "Cred ca i-am pierdut pe amandoi. Cred ca modul in care a tratat situatia a fost incredibil de naiv. A presupus ca o vom respinge pe ea datorita legaturii puternice care exista intre mine si tatal meu. A fost speriata ca o voi respinge. Nu stiu daca sunt depresiva, dar sunt unele momente cand nu pot functiona, de exemplu nu ma pot da jos din pat, nu pot lucra si este chiar dificil."
Impactul pierderii parintelui instrainat este exacerbat de faptul ca participantilor, copii find, le-a fost negat oportunitatea de a-si plange pierderea tatalui. De fapt, li s-a sugerat contrariul, si anume ca ar fi un eveniment pozitiv faptul ca tatal a fost exclus din vietile lor. Un participant a afirmat faptul ca mama sa l-a indrodus pe noul ei sot in felul urmator: "Tatal tau a fost un om rau. Un om rau nu-ti poate fi tata. Meriti un om bun ca tata. Am gasit un om bun care sa-ti fie tata. Acest barbat este noul tau tata." Din acel moment, cuvantul tata era utilizat pentru a numi tatal vitreg, si nu i-a mai dat sansa de a intreba de cel care fusese adevaratul lui tata, iar baiatul a fost lasat sa faca fata singur sentimentelor de pierdere si respingere.Cercetatori in domeniul depresiei si clinicieni au evidentiat etape diferite prin care oamenii trec dupa ce se confrunta cu schimbari catastrofice, sau experiente de pierdere si s-a generalizat convingerea ca a fi capabil sa procesezi pierderea si sa treci prin toate etapele este o parte importanta a vindecarii (Bowlbz, 1980; Kubler-Ross, 1997). Asadar, inabilitatea de a experentia aceste etape ale supararii se considera a fi asociata cu ulterioarele probleme relationale si depresie. (Bowlby, 1980). Interviul in sine a scos la suprafata sentimente intense de tristete pentru copilul din ei si pentru pierderea traumatizanta pe care au experentiat-o din cauza propriului parinte.
Probleme cu drogurialcool
Aproximativ o treime din participanti au afirmat ca au avut probleme serioase cu dogurile si sau alcoolul in anumite momente din viata. Unii dintre ei au recunoscut ca au fost coplesiti de abuzul de substante ca o modalitate de a scapa de sentimentele dureroase de pierdere suferite ca si copii. "A fost foarte dureros si am inceput sa folosesc droguri in acele momente cand nu mai vroiam sa simt nimic." Multi dintre participanti au declarat ca au trecut prin tratamente de recuperare si erau in prezent constienti de faptul ca au consumat droguri si alcool ca o modalitate de a evita durerea pierderii parintelui instrainat , durerea unei stime scazute de sine, si durerea cauzata de conflictul care a fost parte din textura relatiei cu parintele alienator.
Lipsa increderii in ei insisi si in alte persoane a fost o tema recurenta in interviuri, in care 16 dintre participanti au vorbit despre dificultatile pe care le intampina in ceea ce priveste increderea in ei insisi si in alte persoane. Unii dintre ei erau femei care au fost instrainate de tatii lor si care au afirmat faprul ca nu au incredere ca un barbat le-ar putea iubi. Ele au presupus ca daca tatal lor (prima lor iubire masculina) nu le-a iubit destul incat sa se implice in viata lor, atunci cum ar putea un oarecare barbat sa le considere demne de dragostea lor si de devotament. "Daca tatal meu nu ma poate iubi, atunci cine sa ma iubeasca?". O astfel de femeie a explicat ca si-a creat continuu probleme in relatiile amoroase datorita faptului ca testa incontinuu cat poate partenerul sau sa suporte pana a o respinge. Cand, intr-adevar a parasit-o, ea a concluzionat faptul ca este normal ca s-a intamplat asa, si ca in cele din urma, toti barbatii o vor parasi, la fel cum a facut-o tatal ei. Isi exprima acest lucru prin faptul ca nu i s-a permis sa aiba o relatie fructuoasa cu tatal sau dupa ce acesta a plecat de acasa. "Acest lucru ma sperie in relatiile cu barbatii. Ca rezultat, sunt divortata si mi-e foarte greu sa am incredere in barbati."
Psihanalistii definesc acest tipar prin care trecutul se repeta, in ciuda faptului ca a fost dureros, compulsie de repetare (Freud, 1920). Nevoia de a repeta respingerea initiala a parintelui in toate relatiile amoroase care urmeaza a fost evidenta in relatarile unora dintre participantii luati in studiu. In acest fel, indivizii isi recreaza singura ezperienta pe care au cunoscut-o (respingerea obiectului iubit). Greenberg si Mitchell (1983) explica teoria lui Fairbairn despre acest comportament repetitiv: "In ciuda durerii si a relatiilor autodistruse se ascund atasamente interne ancestrale."
O alta forma de repetitie a fost observata in urmarile pe temen lung ale alienarii parentale: Multi dintre adultii intervievati au devenit alienati de proprii lor copii. O jumatate plina dintre participanti (28) care erau parinti in momentul intervievarii au fost alienati de copii lor. In fiecare dintre scenarii indivizii pareau a repeta propria experienta de pierdere, respingere si sentimentul ca nu sunt iubiti. Nu numai ca nu au fost iubiti de catre unul dintre parinti, dar acum nu erau iubiti de propriul copil.
Mai multi dintre participantii barbati au remarcat ca s-au casatorit cu femei similare ca personalitate mamelor lor (care au fost alienatoare). Dupa divort, acesti barbati au pierdut custodia copiilor, si au fost supusi aceleiasi alienari, la fel cum s-a intamplat cu proprii lor tati.
Doua treimi din participanti fusesera divortati cel putin o data (o patrime divortasera de mai multe ori). Acesta cota este mai mare decat media nationala (in SUA) si probabil ca va creste pentru ca participantii care nu se casatorisera pana in acel moment sau erau inca casatoriti s-ar putea sa creasca randurile divortului. Multi dintre cei divortati au afirmat ca mariajele lor au esuat din cauza lipsei de incredere in partenerii lor, incapacitatea acestora de a fi intimi, la fel si problemele lor cu depresia si abuzul de substante.
Astfel, cel putin sase arii majore de functionare au fost afectate de experienta alienarii parentale. Multi dintre participanti au suferit de stima de sine scazuta, lipsa increderii in ei insisi dar si in altii, depresie, probleme cu alcoolul si sau drogurile, alienare fata de proprii copii si divort. Nu numai ca participantii au experentiat pierderea unuia dintre parinti, dar le-a fost interzis sa jeleasca acea pierdere sau sa-si impartaseasca gandurile si sentimentele cu parintele la care a ramas in custodie.
In momentul interviului, toti participantii erau constienti de faptul ca au fost manipulati sa se intoarca impotriva celuilalt parinte. Desi era o constatare dureroasa, a fost inceputul recuperarii parintelui pierdut si partea din ei care a iubit si pretuit acel parinte si o parte din ei insisi totodata. O participanta afirma ca momentul in care si-a reintalnit tatal prima data dupa 40 de ani a simtit cum golul din suflet a inceput sa se inchida.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2107
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
